Treispe îți onorează comenzile în aceeași zi

Dar nu te entuziasma totuși prea tare. Dacă ești din Satu Mare și comanzi tocmai din București, tot în două zile îți ajunge. Sau trei.

Serviciul Treispe, este asigurat de către cei de la Fastius Curier, este oferit exclusiv locuitorilor Bucureștiului și împrejurimilor acestuia și presupune livrarea imediată, sau cât se poate de rapidă a coletului, până în 10 kilograme, comandat până în ora 13, către clientul unui magazin online pentru că da, Treispe nu doar că este destinat exclusiv bucureștenilor, ci exclusiv bucureștenilor care fac o comandă pe un magazin online (se presupune că dacă ești din București și vrei să-ți cumperi un laptop, sau o carte, direct din magazin, nu mai ai nevoie de curierat, nu? – sau cel puțin asta-i logica mea de baltă).

Sinceră să fiu, mi-ar plăcea ca toate magazinele online să lucreze cu acest serviciu. De obicei clienții vor să le fie onorată comanda cât mai repede posibil, iar dacă tu, magazin online, oferi acest serviciu chiar în aceeași zi, cu siguranță vei avea un mare plus și, de ce nu, poate clientul tău chiar te va alege pentru asta, în detrimentul altui magazin online cu aceleași produse și aproximativ aceleași oferte.

serviciul treispe,

De obicei, chiar dacă ești din București, coletul tot a doua zi îți vine. Pentru că na, până cheamă curierul, până-l duce-n depozit, până-l scoate din depozit, se face deja a doua zis. Așa că, un astfel de serviciu pentru Bucureșteni, ar fi chiar util. Mie una mi-ar fi plăcut să-mi primesc tastatura comandată pentru laptop (aia veche era vai de mama ei), împreună cu mouse-ul, în aceeași zi. Cât am așteptat să-mi ajungă, îmi venea să mă urc pe pereți, căci tastatura veche nu mai voia să meargă deloc. Așa că a trebuit să mă înarmez cu multă răbdare și să aștept. Și să aștept. Și să aștept. Iar așteptarea și răbdarea nu sunt absolut deloc punctul meu forte. Puneți-mă să fac orice, numai să am răbdare nu.

Cred cu tărie că toate magazinele online ar trebui să ofere serviciul Treispe clienților din București. Adică, dacă tot există un astfel de serviciun prin care să-ți satisfaci la maximum clienții, de ce să nu-l folosești?

Un eveniment cu momente magice

Sentimentalisme. Cu toții le avem, indiferent de cât de duri vrem să părem în fața celorlalți. Cu toții avem acolo, în adâncul sufletului, slăbiciunile noastre. Lucrurile acelea care ne face fericiți, ne readuc la viață, ne înalță printre nori și apoi ne lasă.

În viața asta, de când eram mici, ne doream să avem parte de un eveniment cu momente magice, fie că era vorba despre ziua noastră, ziua unui coleg, majoratul, ori, de ce nu, chiar nunta. Suntem ființe visătoare și, drept urmare, visăm cu ochii deschiși la lucrurile care ne fac fericiți și la lucrurile pe care ni le dorim în viața noastră să rămână ca momente istorice pentru noi, nu neapărat pentru alții.

Tuturor ne place să visăm și, să fim serioși, la un moment dat în viață ne și doream să fim prinți, prințese, ori super eroi. Ne plăcea să știm că putem salva lumea și că de noi depinde întregul ei viitor.

Ei, dacă tot ne plăcea să visăm atunci, de ce să nu ne îndeplinim visurile acum, încercând să creăm cât mai multe momente magice în viața noastră: de la botezul copilului, până la zile de naștere și nunți. De ce să nu facem ca totul să rămâne memorabil în mintea și în sufletul nostru, cât și al invitaților căci, până la urmă, evenimentul nu ne este menit doar nouă, ci și celorlalți. Toți ne-am reunit pentru a sărbători un moment important din viața noastră. Așa că ar trebui să-l facem memorabil.

Când eram mică eu visam la petreceri cu prințese. Și la rochii de prințese. Și la ponei. ȘI la dragoni magici. Acum nu-mi doresc decât un loc special. Un moment special. Un cuvânt. Astea sunt cele mai importante. Astea te fac să te simți fericit. Și să visezi în continuare. Avem nevoie, ca oameni, de stimuli, de dorința de a visa în continuare și de a ne atinge fiecare vis în parte.

Și, că tot vă vorbesc aici despre evenimente magice… să vă spun și ce evenimente sunt magice din punctul meu de vedere. Un eveniment cu momente magice, fie că este o simplă petrecere, ori una de-a dreptul importantă, trebuie să fie amprentat cu propria personalitate. Dacă ție îți plac fluturașii, pune fluturași. Ori, dacă îți place să dansezi… decorează totul astfel încât să-ți dea senzația de ring de dans. Dacă-ți place foarte mult să citești, fă o nuntă în care dansul mirilor să fie înlocuit cu lecturatul, așa cum au și făcut doi tineri din Cluj-Napoca. Personal, evenimentul mi s-a părut unul foarte fain. Mi-a plăcut la nebunie și tare mult mi-aș dori să văd și să particip la astfel de nunți, în care să fie lăsată o amprentă a personalității celor doi.

Acum, dacă eu ți-am spus ce înțeleg eu prin evenimente cu momente magice, adică acele momente care sunt speciale datorită locului și tematicii personalizate a evenimentului, sunt tare curioasă ce înseamnă și pentru tine, dragul meu cititor, un eveniment cu momente speciale. Cum îl vezi, cum îl asimilezi și cum ți-l dorești. Cu siguranță ai tu ceva în minte.

Aleargă la SkyRun și dotează un spital!

Da, dacă alergi la SkyRun, sâmbătă, pe 25 octombrie 2014, ajuți la dotarea unui spital, spitalul HOSPICE, beneficiarii find adulții cu cancer în stadii avansate și copiii cu diagnostic limitativ de viață, care au nevoie de servicii medicale specializate.

skyrun

Unde are loc SkyRun? În cea mai înaltă clădire din România, Sky Tower, din București.

Ce se întâmplă mai exact? Ei bine, tu vei participa la o cursă contratimp, de la parter, până la etajul 34 al clădirii Sky Tower, având un total de 680 de trepte și 119 m ascensiune. Sună palpitant și distractiv, nu?

Ce o să obții tu după toate cele 680 de trepte pe care ai alergat? Hmmmm, să o luăm sistematic:
1. Satisfacția că ai ajutat la dotarea spitalului Hospice, căci pentru fiecare participant se fac donații în acest scop.
2. La sfârșit poți urca pe podium, iar dacă nu vei avea oricum parte de premii surpriză.
3. Vei fi spectator și susținător al unei premiere naționale, căci Gabi Solomon va face un maraton de 24 de ore de alergare pe scări.
4. Vei putea privi Bucureștiul din cel mai înalt punct al lui.
și 5. Vei cunoaște mulți oameni frumoși.

Am vrut și eu să particip. Și, odată cu publicarea acestui articol aveam de gând să-mi anunț și înscrierea în competiție. Din păcate însă, eu nu mai pot face asta pentru că, vrând să mă antrenez pentru cursa pe cele 680 de trepte, mi-am forțat mușchii prea tare și i-am blocat. Adică am făcut o febră musculară destul de puternică. Dar o poți face tu în locul meu. Du-te tu în locul meu  și aleargă pentru cei care au nevoie de tine, acum, să faci asta. Ajută la dotarea spitalului Hospice și fă parte din echipa plină de oameni frumoși care vor fi alinat suferința multor pacienți ai spitalului HOSPICE. Bucură-te pe tine și, de ce nu, bucură-i și pe ceilalți. Pe cei care au într-adevăr nevoie de un zâmbet și o bucurie care să le aline suferința. Sau cel puțin să știe că cineva se luptă acolo pentru ei și le vrea binele.

Sper că, dragul meu cititor, nu te-am anunțat prea târziu și vei participa și tu la SkyRun, ediția a II-a, organizat de Raiffeisen Property International, Raiffeisen Bank, Smartatletic și Fundația HOSPICE Casa Speranței. Ai mai multe detalii aici.

Când eram mică, eram pasionată de mașini

V-am mai spus eu vouă vreodată cum că tata e pasionat de mecanică auto și de tot ceea ce înseamnă mașini? Cu siguranță v-am mai spus, căci doar m-am legat de copilăria mea. Azi am să o fac din nou. Adică am să mă leg și azi de copilăria mea și de cum aveam și eu, când era mică, desigur, o pasiune încă nedeslușită de maică-mea, pentru mașini. Da. Mama era tare nedumerită cum de unica ei fată iubea mașinile și niciodată păpușile. Cel mai mult, spre exemplu, îmi plăcea să dărâm colecțiile tatei de mașinuțe, doar ca să văd ce se află înăuntru. Și după ce le desfăceam eu așa, tacticos, dând cu ele de pământ până se dezmembrau, îmi plăcea să colecționez portiere auto. Ca mai apoi să le arunce mama, că doar ce era să se facă în casă cu bucățele din mașinuțe pe care tata, în tinerețe, își cheltuia salariile.

masini

Spre exemplu, atunci când eram mică, eram ucenicul tatei cel mai de încredere. Îi cunoșteam fiecare părticică din service și știam pe de rost toate sculele cu care se lucra. Mă duceam cu ochii închiși la ele. Și, deși încă nu știam să citesc și nu cunoșteam cifrele la cei câțiva anișori ai mei, era suficient ca tata să-mi spună un număr iar eu să-i aduc cheia cu pricina. Știam numerele din ochi. Învățasem cheile pe mărimi, nu prin citirea numerelor inscripționate pe chei, așa cum de altfel ar fi fost normal pentru orice adult care se afla prin preajmă. Dar na. Eu mereu am ales partea dificilă a lucrurilor, cu jocuri de memorie și antrenarea ei. Și la școală, dacă o problemă avea cea mai simplă rezolvare din lume, eu o alegeam pe aia care era cea mai grea. Mama îmi spune că stilul ăsta îl am și în propria viață. Mereu aleg calea cea mai grea de a-mi rezolva problemele.

Și ca să vă demonstrez ce ucenic adevărat am fost eu, am să vă mai spun o povestire. Se făcea că mama adora să mă îmbrace elegant. iar în ziua aia mi-a dat cel mai frumos costum alb, de fetiță. Se mândrea cu copchila ei superbă. Iar eu, copil cu treabă încă de mică, m-am gândit să mă duc la serviciul meu de ucenic și să-l ajut pe tata. Și uite așa se face că, din lipsă de personal, m-am băgat sub o mașină și îi dădeam cheile tatei. Peste un timp, mama, disperată, strigă după mine. După ce mi-am terminat treaba, desigur, am ieșit de la locul de muncă. Dar ce să vezi? Un copil negru din cap până-n picioare, căci negrul iubește albul și de aia a tras la mine, căruia i se vedeau doar ochii. Biata mama, cât a plâns costumul ăla. Și să știți că era chiar drăguț costumul.

Pentru că este târziu însă, am să mă opresc din povestit aici. Nu uitați că mâine particip la Webstock 2014 și vă voi transmite live cele mai proaspete informații. Tot mâine, de dimineață, voi anunța și unde puteți urmări toată tărășenia, live.

De când mă știu, mi-am dorit o casă din lemn

Cei care mă citesc de ceva timp, au apucat oarecum să mă cunoască. Știu cam ce-mi place și ce nu-mi place. Iar aici nu mă refer la felul de mâncare preferat, genul de filme, ori de cărți, ci la tipul lucrurilor. Iar ei știu cu siguranță că iubesc lucrurile simple, căci doar ele reușesc să mă facă fericită.

Din categoria lucrurilor simplă, în viziunea mea de adolescento-adult încă necopt la minte, fac parte multe lucruri. Astăzi însă am să mă rezum doar la casele din lemn.

Îmi plac casele din lemn. Au un aer simplist și îți oferă o stare de bine prezența lemnului atât pe exterior, cât și în interior. Încă nu m-am hotărât care tip de casă din lemn îmi place mai mult, adică cea clasică, sau cea din bilă de lemn, dar știu sigur că-mi plac.

În opinia ma, casele din bilă de lemn par mai autentice. Au acel ceva în plus care le dă un aer plăcut. Par a fi complexe și simple în același timp. Un lemn lăcuit în culoarea lemnului închis, ori deschis, iar casa pare că îmbină stilurile arhitecturale vechi cu cele noi. Îmbină clasicul cu modernul.

Un tip de casă care-mi place este cel de mai jos.

casa lemn

Celălalt tip. Tipul obișnuit. Cel de toate zilele, o casă din scânduri de lemn, îmi aduce și el o cu totul altă stare față de precedentul. O stare cu o altă frumusețe. Aici însă nu-mi place decât lăcuirea în tonuri închise. parcă doar acestea îmi creează starea mea de bine atât în interiorul ei, cât și în exterior.

casa lemn

Îmi doresc, ca la una din casele astea precum cele de mai sus, să am o cameră cu o bibliotecă destul de mare și un geam în dreptul căruia să fie un loc de citit. E un vis pe care sper să mi-l îndeplinesc. Na… am și eu piticii mei pe creier.

Iubesc lemnul. Recent am fost la munte, undeva în Munții Parâng. Și am promis că vă voi povesti despre această călătorie cât mai curând. Deocamdată am să vă spun aici cât de mult m-a impresionat și m-a făcut să mă simt bine chiar și prezența unei scări din lemn interioare. Cabana părea să redea o altă stare. M-au degustat în schimb restul cabanelor pline din beton. Consider că la munte lemnul trebuie să-și facă simțită prezența în fiecare cabană. Acolo nu-i locul betoanelor. Acolo e doar locul pietrelor și al lemnului.

Sunt o adeptă a tot ceea ce înseamnă ecologic, iar casele din lemn sunt ecologice. Desigur, în urma fiecărui copac tăiat, ar trebui plantați alții, ca peste zeci de ani, ori sute, urmașii noștri să aibă de ce se bucura.

Și da, cu siguranță există dezavantaje precum riscul ridicat de a lua foc foarte repede și ușor, spre deosebire de celelalte, însă avantajele sunt mai numeroase, precum costurile de construcție reduse, izolarea fonică și termică superioară, umiditate echilibrată în casă, cât și o rezistență mult mai mare la cutremure.

Dacă sunteți pasionați de case din lemn și vă doriți așa ceva, eu am găsit un site care se ocupă atât de procurarea materialelor cât și de construcția în sine, cap coadă, de jos până sus. Pe lângă asta, oferă și detalii ajutătoare în alegerile pe care vreți să le faceți. Site-ul este www.case-din-lemn.eu.

O lume tehnologizată

Trăim într-o lume tehnologizată. Însă acest subiect nu este unul secret ori neștiut de marea majoritate. Sau cel puțin eu așa credeam până să mă întrebe cineva ce e aia tehnologizare. Ei bine, pentru cei care nu știu sau nu înțeleg acest termen, tehnologizarea este procesul acela prin care lumea a evoluat din punct de vedere a tehnicului, totul bazându-se acum pe tot felul de mecanisme tehnice: gen roboții, calculatoarele. Tehnologizarea este implementarea mecanizării în rândul activităților pe care în mod normal le-ar fi desfășurat omul folosindu-și forța fizică, sau cea intelectuală. Sper că cei care nu înțelegeau termenul, acum l-au înțeles. Și dacă nici acum nu am fost pe înțelesul tuturor, am să încerc să explic și altfel: tehnologizarea este momentul acela când tu stai și face în locul tău acțiunea o mașinărie. Pam-Pam.

tehnologie

Sursă: digipedia.ro

Tehnologizarea asta a avut loc în principal în mediul urban, iar nu de foarte mult timp s-a integra frumușel și în mediul rural, agricol, ușurând cu mult munca omului în agricultură, cât și dezvoltând oamenii din punct de vedere intelectual, oferindu-le deschidere la informații prin internet, la fel ca celor din mediul urban.

Acum, dacă tot respirăm tehnologie prin toți porii noștri, eu zic să o folosim în mod benefic nouă și nicidecum distrugător. Eu sunt ferm convinsă că evoluția, în termeni perfecți, are doar scopuri benefice și în niciun fel distructive. Însă, ca în orice concept, există erori, iar în punerea lui în aplicare, acestea se produc inevitabil. De aici și efectele distrugătoare ale tehnologiei. Dar asta nu din cauza ei, în niciun caz, ci din cauza noastră și a gradului nostru slab de înțelegere a scopului și existenței ei: de A NE AJUTA și A NE FACE VIAȚA MAI UȘOARĂ!!!

După cum se poate observa nu este vorba de distrugere, deși ea există. Și dacă mă întrebați pe mine, sunt de părere că este vina omului, după cum am mai spus. Din cauza existenței calculatoarelor, oamenii nu mai știu să calculeze nici chestii foarte simple. GREȘIT! Nu din cauza calculatorului. El a fost inventat ca să ne simplifice calculele greoaie. Este vina omului că nu-și mai antrenează creierul cu diferite calcule și apelează mereu la calculator. Tehnologia nu a fost creată ca să ne scape de muncă. Ea a fost creată ca să ne ușureze munca. Iar între cele două este o diferență de la cer la pământ.

Totuși, se presupunem că ea a fost creată ca să ne scape de munca intelectuală și fizică. Apăi, dacă ne scapă de cea intelectuală, cum or să mai existe oameni care să reînnoiască tehnologia, căci și mașinăriile astea se deteriorează și este nevoie de altele noi? Iar fizic vorbind, dacă ne-ar scăpa de toată munca fizică, chiar și de ridicatul sticlei și pusul apei în pahar ni s-ar atrofia mușchii, iar întregul corp ar fi mai rău ca o legumă. Tehnologia nu a fost nicidecum creată ca omul să stea și să privească cum după zi vine noapte și după noapte vine zi, într-un ciclu continuu, până la moarte. Omul trebuie în continuare să depună efort atât fizic, cât și intelectual pentru a putea evolua ca specie.

foloseste creierul

Sursă: society6.com

Eu una iubesc tehnologia. O iubesc pentru că îmi ușurează munca, asta nu înseamnă că uit de antrenarea propriului intelect și fizic. Nu. Îmi place însă că-mi oferă acces liber la informație, la cunoaștere. Nu trebuie să mă duc printre rafturi de biblioteci să caut despre istoria Marii Britanii. O pot face prin simple căutări pe Google și pot afla o sumedenie de informații simplu și rapid. Totuși, nu renunț la cărțile în format clasic. Sau, există site-uri care îți rezolvă imediat problema. Spre exemplu sunt site-uri unde găsești oameni cu portofoliu, care să-ți repare diferite chestii prin casă, dar despre asta am mai vorbit, ori site-uri care să-ți spună care sunt locațiile din orașul respectiv în care poți întreprinde anumite activități: să dansezi, să mănânci, să asculți muzică etc., precum site-ul ăsta: www.localuriinbucuresti.ro. Personal mi se pare o idee foarte tare să poți găsi în București unde se află pizzeriile și alte d-astea, filtrând în funcție de gusturile tale, de sector (poate vrei să-ți fie cât mai aproape de locația în care te afli). Nu mai trebuie să suni enșpe mii de prieteni să-ntrebi, aflându-te într-un oraș nou, unde poți mânca, sau unde să te duci. Acum există site-uri specializate în așa ceva. Și tot ele îți oferă chiar și recomandări de bine sau de rău despre fiecare loc în parte. Cred căpentru acest tip de ușurare a muncii s-a inventat tehnologia, nu pentru excluderea muncii din viața cotidiană a omului. 

Haideți să înțelegem tehnologia și existența ei și să nu o mai învinuim pe ea pentru involuția umanității. Chiar nu este cazul să o facem. Vinovații suntem noi, oamenii, nicidecum tehnologia.

Caut mobilă pentru cameră

După cum știți, din articolele trecute, că doar am mai scris despre asta pe blog, despre cum vreau să-mi schimb ușile și cum vreau să-mi văruiesc camera, dar cum nu am în schimb absolut nicio idee fixă despre cum vreau să fac asta de fapt.

Și dacă am discutat înainte despre schimbatul ușilor, cât și despre zugrăvitul camerei și stabilitul culorilor ei, acum a venit vorba să vă scriu câteva cuvinte și despre dorința mea de a căuta mobilă pentru camera mea. Aici știu de mult ce fel de mobilă vreau. Problema este că vreau două tipuri de mobilă, dar trebuie să aleg una singură, căci nu merg două tipuri de mobilă în aceeași cameră.

Și ca să nu vă bag în ceață mai rău decât v-am băgat deja în astea 100 și ceva de cuvinte, am să vă spun exact cam ce tip de mobilă vreau. Adică care sunt cele două mari obsesii ale mele, în materie de mobilier.

Prin faptul că trăiesc în secolul 21, bineînțeles, îmi place și mobila modernă. Mă fascinează noile tendințe de mobilier care vizează economisirea de spațiu. Un mobilier care să fie mai multe piese într-una singură. Spre exemplu: patul se poate ridica pe perete și să se formeze o bibliotecă, mărindu-se automat spațiul din cameră. Sau: biroul să poate fi pliat pe perete. Chestiile astea sunt foarte faine și utile mai ales pentru spațiile mici. Iar eu sunt fascinată de ele. Mi-aș dori, sinceră să fiu, un dormitor pe care să-l pot transforma și să-mi măresc spațiul în cameră pe timp de zi. Camera pare mai aerisită și mai primitoare.

mobila moderna

Însă, pe de altă parte, ador mobilierul vechi, masiv, în stil clasic. Îmi pare că dă un aer maiestuos camerei. Îmi place mobilierul vechi, cu gravuri și multe sertărașe, cu vitrine și alte d-astea, din lemn și de o culoare sobră. Mereu m-au fascinat mobilierele vechi din palatele și castelele pe care le-am vizitat, ori din casele boierești prin care am pășit. Mi s-au părut altceva. O altă atmosferă creată. Relaxantă. Un fel de trăire a anilor ce au trecut, căci dacă ar fi putut acel mobilier vorbi, cu siguranță istoria ar fi stat altfel în zilele noastre.

mobila veche

Și pentru că tot îmi caut mobilă și nu mă pot decide absolut deloc care tip de mobilier îl vreau am început totuși să caut pe diferite site-uri, căci poate îmi place una din mobile mai mult decât alta, indiferent din care categorie face ea parte, iar unul din site-uri, în caz că vă întrebați pe unde caut modele, este următorul: www.vanzarimobilier.ro. Desigur. Mai sunt și multe altele, căci în general caut pe Sfântul Google și intru pe mai multe site-uri.

Totuși, dacă eu nu știu încă ce să-mi aleg, mă gândesc că poate ajutorul vostru mi-ar fi de folos, așa că sunt curioasă ce tip de mobilier mi-ați recomanda voi: clasic sau modern? Iar dacă aveți argumente pro și contra celor două tipuri, vă invit cu cea mai mare plăcere să mi le împărtășiți și să mă scoateți, poate, dintr-un mare impas. Voi, spre exemplu, dacă ați fi în locul meu, ce tip de mobilier ați alege, sau care v-ar plăcea mai mult. Hai, vă rog, ajutați un biet copil. Mulțumesc!

Hai la RowmaniaFest!

Hai și tu la RowmaniaFest – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle, de la Tulcea. Iar dacă nu știi încă ce înseamnă asta, cu ce se ocupă și cu ce se mănâncă, îți las un filmuleț.

Sursă Youtube (user Ivan Patzaichin)

Hai și tu în Delta Dunării, să ajuți la promovarea și practicarea ecoturismului românesc, alături de Ivan Patzaichin, promotorul acestui festival.

Ce este mai exact RowmaniaFest? În primul rând, este un eveniment de promovare internațional al Deltei, a României și a ecoturismului, iar mai apoi putem vedea acest festival ca fiind o platformă de promovare și activare a proiectelor societății pentru dezvoltarea durabilă a zonei, o cale de promovare a vâslitului și mișcării în aer liber, precum și o ocazie de participare la Delta Triathlon.

Dacă ai urmărit filmulețul de mai sus, probabil ai auzit următoarea propoziție: „Ia-ți un weekend cât un concediu”. Da. Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle, care ține din 29 august (vineri) până pe 31 august (duminică), adică un weekend, face cât un concediu. Cum vine asta? Simplu. Nu aveți parte doar de o priveliște a bărcilor pe Dunăre, în competiție, ci aveți parte și de ateliere, demonstrații de Stand Up Paddling (să vâslești din picioare de pe un fel de placă de surf), un quest de două zile prin orașul Tulcea, cât și activități deja consacrate precum: concerte live, expoziții de fotografie pe Faleză și la Teatrul Jean Bart, competiții de vâslit, proiecții de film în aer liber, târg de meșteșugari, o defilare cu cai de rasă, dezbateri pe tema dezvoltării durabile a Deltei, dar mai ales va avea loc și cea de-a doua ediție a Delta Rowmania Triathlon – etapă în circuitul național de triatlon.

Iar dacă poți să-ți iei concediu mai mult timp și vrei să te bucuri cu adevărat de tot ceea ce oferă Delta Dunării, ești invitat să o faci până pe 4 septembrie inclusiv, deoarece în această perioadă se desfășoară experimentarea turismului lent în canotci. În prima zi către Murighiol, a doua zi către Sf. Gheorghe, a treia zi către Insula Sacalin din Marea Neagră, plus petrecere de încheiere din Sf Gheorghe, iar în a patra zi întoarcerea spre Tulcea. Și gata cu vacanța, ce tot atâta vacanță?

Și dacă nu știi încă ce este o canotcă, am să îți spun în rândurile următoare. Ei bine, canotca, este invenția lui Ivan Patzaichin și a asociației acestuia, fiind construită complet din lemn, canotca este un hibrid între canoe și lotcă, mijlocul tradițional de transport al Deltei Dunării. Canotca mai este supranumită și bicicleta apelor, promovând o formă de turism lent, oferind satisfacție atât vizitatorului, cât și un efort pentru economia locală și conservarea naturii care este una din problemele principale mondiale la ora actuală.

canotca

Sursă imagine: incaiac.ro

N-ai vrea să ratezi să te plimbi în canotcă alături de Ivan Patzaichin, nu? Atunci hai la RowmaniaFest. Și dacă nu am spus încă cine este Ivan Patzaichin, este pentru că m-am gândit că nu ar fi nevoie. Însă cum niciodată nu trebuie să spui niciodată, am să vă spun totuși cine este. Ei bine, Ivan Patzaichin este unul dintre cei mai mari sportivi ai României, campion olimpic, un promotor al ideii că Delta Dunării poate deveni Regina Ecoturismului. Iar eu, personal, cred că este prin frumusețea și unicitatea ei, la nivel mondial, o regină a ecoturismului.

De ce ai veni în Delta Dunării la RowmaniaFest și nu te-ai duce într-un club? Ei bine, în primul rând pentru că asta-i o ocazie unică și în al doilea rând pentru că Delta este una din superbitățile și raritățile naturii, care încă se mai păstrează virgină și intactă. Iar noi ar trebui să ajutăm la conservarea ei.

Iar acum am să-ți dau fix 3 motive pentru care Delta Dunării este frumoasă și merită vizitată.

delta dunarii

Sursă Imagine: plaja.ro

1. Delta Dunării este frumoasă pentru fauna ei. Da. Are specii rare de pești, de animale și de păsări. Fauna Deltei Dunării beneficiază de un număr impresionant de specii de păsări, peste 360 de specii, cât și de un număr impresionat de specii de pește de apă dulce (aproximativ 45 de specii). Având o varietate impresionantă a faunei, varietate de care te poți bucura în timpul vizitei tale în Delta Dunării, cum să nu reprezinte aceasta o frumusețe adevărată, cât și un motiv pentru care cu toții ar trebui să ajungem acolo, măcar o dată în viață, fie că suntem români, americani, sau chinezi?

2. Delta Dunării este frumoasă pentru flora ei. Dacă Delta Dunării deține specii variate de păsări și pești, ei bine ea deține și specii variate de plante, creând o coloristică și un cadru de vis pentru vizitatorul Deltei Dunării. Aceasta se bucură de o vegetație specifică mlaștinilor (papură, rogoz, stuf, salcie pitică), ocupând în jur de 78% din totalul suprafeței Deltei Dunării. Pe lângă vegetația mlăștinoasă, un plus de frumusețe îl aduc și zăvoaiele, care ocupă 6% și cuprind specii precum: frasin, arin, plop, salcie, stejar, ulm. Și ce poate fi mai frumos, atunci când te plimbi cu barca prin deltă, să te bucuri de toate acestea, cât și de vegetația acvatică și plutitoare?

și 3. Delta Dunării este frumoasă pentru peisajele ei de vis. Pentru combinația dintre floră și faună și pentru oamenii simpli și frumoși ce o locuiesc în anumite părți. Delta Dunării este frumoasă prin unicitatea ei în lume. Este frumoasă prin căldura primitoare pe care ți-o oferă atunci când îi pășești de fiecare dată meleagurile. Delta Dunării este frumoasă prin fiecare părticică a ei, iar tu ar trebui să o vizitezi. Să-i pășești pe meleaguri și să o lași să se bucure de tine în timp ce tu te bucuri de ea.

Nu vrei să ratezi așa ceva, nu? Și nici plimbarea cu canotca, nu? Ambele, combinate, or să fie mai mult decât o vacanță de vis în Dubai. Și România e frumoasă. Specială. Unică. Hai și tu să o vizitezi prin intermediul festivalului internațional RowmaniaFest organizat de Ivan Patzaichin.

Mai jos am să las un interviu cu și despre Ivan Patzaichin. Un interviu despre Delta Dunării, cât și despre RowmaniaFest.

Sursă Youtube (user Brandu lu Chinezu)

Guest Post: Vrei să fii programator? O şansă de reprofilare profesională

simplon

Despre Simplon şi creatorii săi

Simplon.co este o idee de Andrei Vladescu-Olt , Erwan Kezzar şi Victor Defontaine, iniţiativă materializată cu pasiune de către Frédéric Bardeau, Henri Fournet, Nicolas Danet şi Alexandre Delamaire. România este prima ţară în care organizaţia internaţională Simplon îşi deschide birou. Simplon a adus în Franţa o inovaţie nu doar pe planul businessului, ci şi pe plan juridic. Pe baza succesului înregistrat în Franţa, aici şi aici din octombrie 2014 vor începe să funcţioneze în Cluj şi aici, alte două incubatoare de afaceri. Modelul de incubator se va extinde în Franţa şi în Lille, Strasbourg, Marsilia, Nantes, iar în străinătate la Johanessburg (Africa de Sud), Bamako (Mali) şi Tunis (Tunisia).

Roxana Rugină este antreprenor, freelancer şi programator. Ea a adus din Franţa în România franciza Simplon. Profilul ei de pe LinkedIn este grăitor pentru relevanţa experienţei pe care o are în promovarea antreprenoriatului, comunicării digitale şi programării.

Roxana Rugină descrie într-un articol (Noi modele de educaţie pentru pasionaţii de tehnologie: bootcamp-ul Simplon) publicat în revista Today Software Magazine experienţa prin care a trecut la rândul ei în Franţa şi pe care doreşte să o replice în România:

„În vara lui 2013 am fost acceptată în prima promoție Simplon.co alături de alți 29 de candidați care urmau să învețe Ruby on Rails pentru a deveni web-antreprenori în 6 luni. Eram 14 naționalități cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, de la PHD-uri și până la tineri fără BAC. În cele 6 luni la Simplon am simțit pentru prima oară că mi-am găsit locul și că pot face orice. Am lucrat la foarte multe proiecte pentru că simțeam că merită și preferam să merg în weekend la Simplon mai degrabă decât la Musée du Louvre. Era un mediu stimulant, eram apreciată pentru ceea ce făceam și încurajată să devin mai bună în fiecare zi.”

Cristina Hermeziu de la Dilema Veche îi face Roxanei Rugină o prezentare amplă în articolul Portretul programatorului… feminin la tinereţe.

Despre primul Simplon, din Franţa: „Intri într-un fel de loft împărţit în alveole atipice, asimetrice. Vreo cîteva spinări aplecate peste tastatura calculatoarelor şi un du-te-vino decomplexat, de cămin studenţesc: e atmosfera zilnică de la Simplon.co, o „fabrică solidară“ de programatori informaticieni, care a fost în toate paginile presei franceze şi pe toate ecranele jurnalelor de ştiri. Loft-ul e, în cultura de habitat a francezului, un fost spaţiu industrial, la început nelocuibil, o carcasă goală numai bună de transformat, după bunul plac, într-un spaţiu convivial, cu sens: casă particulară, atelier, sediu de întreprindere. Simplon e toate la un loc: sediu de întreprindere – atelier – casă particulară – loc de petreceri, cu adresa în Montreuil, pe linia metroului 9, în estul Parisului, un cartier popular, puternic de stînga. “

“Simplon Franţa s-a născut fiindcă doi tineri, studenţi ai lui Frédéric, au realizat, într-o bună zi, că oamenii, unii supercalificaţi, alţii cu mai puţină pregătire, sînt pe cale să devină toţi complet analfabeţi: revoluţia numerică a făcut să răsară o clasă privilegiată de deţinători ai codului IT, iar progresele, cu viteza luminii, din domeniu îi lasă pe outsideri cu handicapuri serioase. Ideea lor a fost aceea de a naşte o mişcare, un curent favorabil „democratizării codului“ şi crearea concretă a unei structuri în care oamenii să aibă şanse egale de a fi „alfabetizaţi“ în limbajul interconexiunilor, al programării pe calculator, fie că sînt femei, tineri, seniori, cu sau fără diplome, emigranţi sau autohtoni.”

Ce este şi ce face Simplon

Programul pe care Simplon îl oferă este un bootcamp de 6 luni, care se va realiza la adresa str. Emil Isac nr 23. Acolo,  Cluj Co-work este deschis luni-vineri de la 8 la 20. Acolo se vor desfăşura formarea celor 10 candidaţi de la 1 octombrie 2014 la 31 martie 2015. Ruby Tribe oferă în parteneriatul cu Simplon formare în programare, pentru Ruby on Rails. În cadrul formării, participanţii vor avea parte de acces gratuit la platforma de tip MOOC a Simplon din Franţa, care se numeşte FOAD.

Există o diferenţă în business între un accelerator şi un incubator. Acesta este un incubator de afaceri care se adresează celor care pot dezvolta idei de antreprenoriat social bazate pe tehnologie, care doresc să înveţe limbaje de programare modernă care îi va sprijini în iniţiativele lor profesionale: HTML & CSS, Ruby on Rails, Github, Test Drive & Agile Development, gândire computaţională, gestiunea proiectelor web, , API-uri, UX design.

Din articolul lui Mihai Baboi (Simplon România – Bootcamp gratuit despre dezvoltarea aplicaţiilor web), aflăm:

„Ce vor invata participantii la bootcamp:

  • tehnologii web avansate si limbaje moderne: HTML & CSS, Ruby on Rails, JavaScript
  • instrumente de lucru precum Github, Agile Development, Test Driven Development
  • notiuni de product development si user experience/UX design
  • metode de dezvoltare tip agile si tehnici de “lean startup” pentru afaceri
  • folosirea platformelor online de management eficient al proiectelor web si al echipei
  • tehnici de vanzare si marketing al serviciilor si produselor tehnologice”

eClujeanul scrie în articolul Invata cum se dezvolta aplicatiile web si produsele tehnologice inovatoare intr-un bootcamp gratuit de 6 luni

„Trainingul de specializare în domeniul web este dezvoltat după modelul Simplon.co din Franța. Inspirat din devbootcampurile lansate în Statele Unite, programul Simplon a fost adaptat, testat și validat în 6 luni intensive de training oferit gratuit celor care vin din categorii dezavantajate social și vor să devină antreprenori și dezvoltatori de servicii web.„

Loredana Săndulescu a scris pentru revista Biz un articol (Pregătire pentru viitor la Cluj) din care putem afla:

„La sfarsitul programului, absolventii vor fi pregatiti pentru a se integra rapid intr-o echipa de dezvoltatori de servicii web fara ca angajatorii sa mai investeasca in training.

“Scopul activitatilor noastre este de a aduce diversitate si inovatie in domeniul IT prin dezvoltarea unei comunitati de talente creative, pasionate de tehnologie si antreprenoriat”, declara Roxana Rugina, co-fondatorul Simplon Romania. […]

Pe langa bootcamp si programul de incubare dedicat antreprenorilor, Simplon organizeaza evenimente, ateliere pentru copii, workshopuri pentru fete si femei sau angajatii din companii care vor sa invete programare.”

Pe blogul Andrei RCA putem citi în articolul Romania te ajuta sa devii un dezvoltator independent in 6 luni. Simplon Romania următoarele:

„Simplon Romania vine cu doua oferte, traineri si mentori. In timp ce trainerii sunt oameni specializati, fiecare pe cate o ramura din IT din cele mai sus prezentate, mentorii sunt oameni de business sau vizionari care INTELEG potentialul tehnologiei si capacitatea oamenilor de a o folosi pentru a-si usura munca si viata. […]

Daca tot vorbim de diversitate si potentialul proiectului, vin cu un insight despre cativa dintre cei inscrisi pana in prezent; de la soferi de taxi cu 2 diplome in buzunar, vanzatori, tatici de meserie pana la studenti de master sau licenta. Deci fii sigur ca daca te consideri suficient de increzator sa faci fata 6 luni, restul lucrurilor vin de la sine.

Practic, Simplon Romania isi propune ca la finalul training-ului tu sa fii invatat suficient incat sa ai deja un mic proiect personal dezvoltat, cu care sa iesi direct pe piata muncii, fie intr-un portofoliu personal, intr-un magazin de aplicatii sau intr-un start-up centrat pe produs. Mie asta mi se pare cea mai buna motivatie. Mai ales ca nu vor exista restrictii, asa cum le consideram cu totii, asemanatoare cu cele dintr-un sistem educational clasic. Trebuie sa ai timp, vointa, si sa lasi toate stereotipurile deoparte. Cand vine vorba despre implicarea in tehnologie, procesul de creatie nu are treaba cu realitatea, doar rezultatul trebuie sa fie suficient de vizibil incat sa o influenteze. “

Pe parcursul programului, este de aşteptat şi puternic încurajat ca cei 10 participanţi să dezvolte echipe, proiecte şi business-uri. La un moment dat, ei vor putea accede la o serie de conexiuni stabilite de Simplon cu antreprenori, specialişti şi investitori.

Informaţii pentru participanţi

Desigur, în ziua de azi nu mai e nevoie să urmezi o facultate de specialitate (informatică, politehnică) pentru a învăţa limbaje de programare. De exemplu, Vlad Stan a făcut o demonstraţie la Netcamp 2012 că poate să facă echipe de 4 oameni dintr-o sală plină de necunoscuţi care în mai puţin de 90 de minute să dezvolte conceptul de business şi design pentru o aplicaţie de smartphone.

Pentru dezvoltarea unor produse şi afaceri, cei 10 participanţi selectaţi de echipa Simplon România beneficiază de şanse egale, indiferent de nivelul de pregătire sau experienţa profesională. Oricine se poate înscrie până pe 25 august. Până în prezent, au aplicat peste 60 de candidaţi. Procesul de selecţie a candidaţilor care vor beneficia de 10 locuri pentru a învăţa solicită mai întâi înscrierea, apoi un interviu.

Dacă din cei 10 participanţi se vor găsi selecţionaţi oameni din afara Cluj-Napoca, Simplon oferă burse de studiu. Cu toate acestea, cu siguranţă că aceste burse nu vor putea acoperi cheltuielile integrale ale celor care vor prefera să studieze luni-vineri de dimineaţă până seara la Cluj Co-Work. Însă unii din participanţi au făcut deja eforturi sau planuri pentru a-şi acoperi perioada de şedere de 6 luni la Cluj-Napoca astfel încât să poată învăţa full-time , de luni până vineri.

De asemenea, Simplon mai oferă şi altă oportunitate. Persoanele care au abilităţi profesionale remarcabile (“super puteri”) îşi pot oferi serviciile/contribuţia la Simplon. Vrei să fii ambasador, mentor, coach, observator, conector sau mai ales trainer? Acum e momentul tău!

Simplon a beneficiat în Franţa de o acoperire amplă în presă, în ultimul an şi jumătate: Le Mouv, Les Echos, Le Parisien, 01net, StreetPress, Le Figaro, Le Monde, Melty, Frenchweb, Nouvel Obs, L’Express, APCE, fabernovel, Knowtex, Région Ile de France, Figaro Economie, L’Express, Europe 1, BFM Business, France 24, NouvelObs,  Télématin,  L’Express,  Le Monde Informatique, reportage radio sur le Mouv pour la rentrée, France 3 Ile de France,  Yakawala, Toutelaculture,  Madyness,  L’Express,  iTélé,  Canal+, Le Monde, BFMTV, Mouves, Yahoo Finance (tv),  StreetPress, Spear, Petit Web, France Inter,  Libération, Digital Society Forum, La Croix, France Inter Carnets de Campagne, 01net, CBnews, 01net, La Tribune, Spotwork, Pourquoi entreprendre, Daily Geek Show, RSLN, La Croix, France Info, BFM Radio, Women Web, BFM TV, L’Atelier des médias RFI, FutureMag d’Arte, Les Echos, Le Monde Blog Binaire, Décideurs TV, Les Echos, Le Monde, Carif,  Le Parisien 93, Bondy Blog,  RSLN, EcoPlusTV, TVM Est Parisien, RTL, Le Point, L’Opinion, FrenchWeb, La Nouvelle République, Le Figaro, ZDNet, France Inter, L’Echo Républicain, 01 Net, Techn0polis, La Tribune, JT de TF1 .

Articol de Ştefan Alexandrescu
consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

Poveste de seară

În seara asta am să vă las să citiți o poveste, că tare mult timp a mai trecut de când n-am mai lăsat poveștile să-mi invadeze blogul. Începusem blogul ăsta cu povești. Sau cu realități spuse sub forma unor povești, iar ușor, ușor, am început să-mi schimb stilul. Acum revin din nou la el și vă las o poveste.

poveste mireasa

Am fost în weekend la Severin să o cunosc pe mama iubitei mele. Iubita mea, Valentina, a ținut să îi cunosc mama de când am început să ne întâlnim. În sfârșit, la aproape 3 luni de când ne știm, am reușit să mă eliberez de la serviciu și să pot pleca cu Valentina, la viitoarea mamă soacră.

Drumul nu a fost lipsit de peripeții, întrucât Valentina a ținut să conducă mașina ei, un Renault de 7 ani ale cărui cauciucuri n-au fost schimbate niciodată. Deh, femeile și mașinile, baba și mitraliera! La intrarea în Râmnicu Vâlcea am dat de un set de sensuri giratorii în lanț- vreo 4- la care frânatul a fost cu emoții, pentru că cauciucurile erau de tip sanie, de abia se mai vedeau șanțurile.

Am oprit la un restaurant, acolo unde mănâncă și jucătoarele de handball, din Râmnicu Vâlcea și este mâncarea foarte bună. Ce mi-a plăcut mereu acolo este că e foarte curat, inclusiv la baie, unde lavoarele Sanotechnik străluceau incredibil, de fiecare dată.

Am ajuns la Severin spre seară, căci ne-am și plimbat pe jos prin Râmnicu Vâlcea. Am găsit-o pe viitoarea mamă soacră pregătită, cu masa pusă. Deși era cam cald, ne-a așteptat cu sarmalele aburinde și ciorbă de legume, precum și cu ciolan cu fasole. Toate au fost foarte gustoase: Deși nu am putut manca pentru ca eram plin, am gustat.

Apoi mama ei a încercat să mă chestioneze despre intențiile mele cu Valentina. Deși știa deja de la ea că ea m-a cerut și nu invers, a fost mirată să vadă că am și acceptat. Chiar dacă ne cunoaștem de 3 luni, am senzația că ea este perechea mea.

Am fost și prin Craiova să vedem hotelul unde Valentina vrea să avem petrecerea pentru nuntă. Când eram acolo, Valentina mi-a povestit de cum își imaginează că va fi nunta, rochia ei și cum își dorește să poarte voalul.

Eu sper să nu ne grăbim așa de tare, căci nu mă gândesc că m-aș putea gândi la mine maturizându-mă înainte să mai treacă câțiva ani. Este totuși un salt mare și chiar dacă cred că Valentina este aleasa, îmi este teama de ce ne-ar putea rezerva viitorul. Și mi se pare puțin cam devreme să ne gândim la asta, la doar 3 luni de când ne-am cunoscut, chiar dacă ne potrivim.

poveste mireasaȘi am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. Pam Pam.

Este important să citim de toate!

Da. Mereu am fost de părere că trebuie să citim de toate. De la beletristică, since-fiction, fantasy, cultural, biografic, istoric până la carti crestine. De ce? Pentru a avea o arie de cunoștințe cât mai mare și pentru a-ți lărgi propriul orizont, astfel încât vizibilitatea asupra lucrurilor din jur să fie cât mai largă și mai amplă. La ce te ajută asta? În cunoașterea mai multor lucruri, dându-ți posibilitatea de a-ți susține, credibil, propriile argumente, în diferite discuții, din diferite domenii. Cred că orice om ar trebui să aibă un minimum de cunoștințe din aproape fiecare domeniu în parte, pentru a-și putea susține argumentele, părerile, ideile, în orice discuție, din orice domeniu.

De citit beletristică, since-fiction, fantasy, cultural, biografic, istoric, știți deja că citesc. Sau v-ați dat deja seama din recenziile anumitor cărți pe care le-am făcut, ori prin faptul că am promovat cititul și aprofundarea lucrurilor din cât mai multe domenii. Însă, probabil, acum, vă întrebați care este legătura cărților creștine și, de ce tocmai eu recomand asta, dat fiind faptul că nu sunt tocmai cea mai religioasă persoană, prin faptul că nu cred în popi, biserică și credința promovată. Ei bine, treaba-i tare simplă. Cărțile creștine au fost scrise pentru a fi citite. În general, toate cărțile religioase au fost scrise pentru a fi citite. Că, de ce ai mai scrie o carte, dacă nu să fie citită? 

carti crestine

Ok. Să revenim la importanța citirii unor cărți creștine. Cum spuneam, ele au fost scrise să fie citite. Iar citirea cărților creștine, religioase de fapt, îți oferă o cultură vastă despre religii. Și dacă știi să le înțelegi, să aprofundezi fiecare lucru din cărți, atunci îți poți da seama de ceea ce înseamnă cu adevărat credința și nicidecum nu este vorba despre credința în popi, vorbele lor, biserică, ori ceea ce promovează ea. Cărțile religioase te ajută să înțelegi mult mai bine cum stă, de fapt, treaba cu religia. Practici, cât și teoretic, ele reprezintă istoria religiilor, iar istoria religiilor, din punct de vedere cultural, este interesantă, frumoasă și merită știută. Desigur, trebuie să iei ce trebuie din fiecare, să culegi informațiile și să nu consideri totul ca pe un adevăr absolut. Adevărul absolut nu există, din punct de vedere palpabil. El există ca un concept, reprezentând, cred, însumarea tuturor adevărurilor.

Spre exemplu, eu m-am decis să citesc Biblia. iar apoi diverse cărți legate de creștinism, cât și alte religii, din dorința de cunoaștere și de aprofundare a ceea ce înseamnă religiile în conceptul fiecărui autor în parte, căci fiecare autor are un mod diferit de a privi lucrurile și de a le expune cititorilor săi. Și nu. Să știți că nu am înnebunit. Încă. Sunt perfect lucidă, ori cât se poate de lucidă. Doresc însă a ști cât mai multe prin prisma părerilor altora, a tuturor autorilor de cărți creștine și religioase pe care am să le citesc.

În secolul 21, în secolul în care noi trăim și ne desfășurăm activitățile cotidiene, secolul ăsta al vitezei, secolul în care se promovează din ce în ce mai mult aprofundarea diversificată a tuturor lucrurilor care ne înconjoară, cred că este necesar, dacă nu chiar vital supraviețuirii noastre profesionale, sociale să știm cât mai multe și să avem o cultură vastă în multitudinea de domenii existente pe acest pământ și în acest Univers. Și cum oare am putea să facem asta, dacă nu citind și studiind lucruri cât mai diversificate, ce sunt incluse în totalitatea domeniilor existente? Citind, descoperim lucruri noi, sau lucruri deja știute, dar pe care le aprofundăm cu fiecare amănunt în parte.

Tu, spre exemplu, cum crezi că am putea cunoaște lucruri noi și să aprofundăm cât mai bine lucruri deja știute, astfel încât să devenim persoane culte, care pot purta discuții pertinente legate de orice domeniu în parte?

carti de citit

Sursă Imagine: twolofbees.com

Spune NU tratamentelor luate după ureche!!!

Da. Spune și tu NU tratamentelor luate după ureche. Nu toate fac bine. Iar dacă fac bine, este doar o foarte mare coincidență. Da. O mare coincidență. De cele mai multe ori, tratamentele astea, luate după ureche fac bine într-o parte și rău în cealaltă. Sau fac rău peste tot, căci depinde foarte mult de compatibilitatea substanțelor medicamentului, cu propriul tău organism. Unele substanțe nu sunt agreate de organismul tău așa cum ți-ai dori, pentru că fie ești alergic, fie ai alte probleme iar aceste medicamente sunt contraindicate ție. Dar tu nu ai cum să știi asta dacă nu te duci la un doctor. Iar apoi, tot doctorii sunt proști că tu, om cu capul pe umeri, te-ai tratat după ureche.

tratament dupa ureche

Sursă Imagine: Google Images

Aud, din păcate, multă lume, în jurul meu, care spune: „Aaaa… am auzit eu de un medicament la televizor… o să-l încerc pe ăla să văd dacă merge”, sau: „Aaaa… o cunoștință a încercat tratamentul ăla, la ea a funcționat, o să îl încerc și eu, poate funcționează și la mine, sau: „Am citit eu undeva că anumite chestii fac bine organismului, o să încerc și eu…” bla bla blaaaaa. Ei bine nu, oameni buni. Nu. Nu. Nu. Și iarăși NU! Dacă ai auzit de un medicament la televizor, nu înseamnă că „merge” și la tine. De fapt. El chiar stă pe loc. N-are picioare, sau ceva de genul. El acționează, într-un fel sau altul, depinde de propriul tău organism. Dacă ai auzit că un medicament, sau un tratament, a funcționat pe o cunoștință, nu înseamnă că are aceleași efecte și la tine. Iar dacă ai citit în nu știu ce reviste, de tratamente miraculoase și vindecătoare, ei bine află că nu, nu o să te vindece și nici nu o să te ajute. 

Atunci când iei un medicament, de obicei prescris de doctor, este pentru că el știe, sau ar trebui să știe, medicamentele ale căror substanțe nu îți provocă alergii și ale căror substanțe sunt acceptate de organismul tău, ajutându-l să se apere. Căci, practic, cât și teoretic, asta fac medicamentele. Îți ajută organismul să se apare și să distrugă tot ceea ce îi face rău. Iar ca să îți dai seama de asta, nu trebui să fii doctor, student la medicină, sau să ai studii la Sorbona. Ci doar să gândești, căci știi tu, nu toate medicamentele sunt acceptate de organismul tău, iar pentru a știi care sunt și care nu, ai nevoie de niște analize. Și de un doctor bun care să știe să le interpreteze, iar apoi să-ți prescrie medicamentele potrivite.

Am auzit recent, despre cum cineva se plângea de un tratament de hemoroizi, care se presupunea că trebuia să-i vindece rapid, ba chiar instantaneu. Tratament hemoroizi. Hmmm. Hemoroizii, în niciun caz, nu se vindecă rapid și instantaneu. Există, într-adevăr, datorită evoluției medicinei, diferite creme care înlătură durerea și, încet, încet, chiar duc la dispariția hemoroizilor, dar nu totală, căci crema trebui folosită și după vindecare, pentru a nu recidiva.  Dar nu se vindecă rapid. Ci este un întreg proces care necesită timp, căci acele creme acționează pe parcurs și nicidecum imediat. De fapt, încă nu sunt descoperite medicamente care să aibă un efect imediat, iar problema să dispară instantaneu. Și că tot vorbeam despre cum se plângea persoana, ei bine, tratamentul ăla i-a provocat reacții alergice.. și.. și.. și… în loc să ia durerea, ea a fost și mai mare. Pam Pam.

Deci, dragii mei cititori, dacă vreți să nu aveți probleme, reacții adverse privind anumite medicamente și tratamente, eu vă sfătuiesc să consultați un medic, sau mai mulți, iar apoi să luați medicamentele potrivite. Fiecare organism în parte e diferit, așadar nici medicamentele nu acționează la fel, în fiecare organism.

Iar, dacă vreți o viață sănătoasă, asta nu constă în tratamente miraculoase luate după ureche. Ea constă într-o alimentație sănătoasă, o viață sănătoase, cumpătate și mult sport. Da. Astea duc la un organism puternic care să nu aibă nevoie de medicamente și medici. Așa că: Mănâncă sănătos, odihnește-te destul și fă mult sport!!!

viata sanatoasa

Sursă imagine: Google Images

România mea… inegalabilă!

Da. Pentru mine, România, este inegalabilă. Iar despre Inegalabila Românie, aici, pe blog, am mai vorbit. Și voi mai vorbi, căci locurile ei sunt infinit de frumoase și minunate, indiferent de cum bate vântul politic, din ce direcție și când. România e frumoasă mereu, iar frumusețile ei sunt naturale, nu neapărat pentru că s-a amenajat ceva anume. însă, România este o combinație armonioasă între frumusețile ei naturale și cele făcute de mâna omului, iar asta… ei bine asta cred că o face inegalabilă.

Și pentru a demonstra asta, cu dovezi clare și concrete, sunteți invitați să urcați pe site-ul „Inegalabila Românie”, poze care să ateste frumusețile naturale și artificiale ale propriei noastre țări. Să-i arătăm și noi, ei, cât de mândri suntem cu ceea ce ea oferă privirii noastre.

Dacă m-ar întreba cineva, exact în momentul ăsta, ce face România să fie inegalabilă pentru mine, aș răspunde simplu și rapid, fără să stau prea mult pe gânduri: muntele.

ranca

Sursă Imagine: arhivă proprie

Da. Muntele. Iar poza de mai sus, reprezintă, în viziunea mea, una din cele mai frumoase creste, văzute din Rânca, stațiunea montană din apropierea Târgu-Jiului, județul Gorj. Îmi place să privesc muntele sub fiecare răsărit de soare, sub fiecare apus, când luna și stelele domnesc deasupra-i. De pe vârf de munte, Universul pare mai frumos, stelele și luna par că pot fi atinse, iar razele soarelui sunt mai calde și mai blânde. Din vârf de munte, lumea asta mare ș rea, pare mică și bună. Din vârf de munte, lumea pare un glob armonios de imperfecțiuni, imperfecțiuni ce ne fac speciali, împreună cu lumea noastră.

Muntele e locul unde visele mele prind aripi. Locul în care mă relaxez. Locul în care sunt, cu adevărat, fără măști și secrete, eu, căci muntele, dacă-l iubești și ești prietenos cu el, îți răspunde cu aceleași sentimente și îmbrățișări călduroase.

Apoi, dacă m-ar întreba cineva care ar fi cel de-al doilea loc care face ca România să fie inegalabilă pentru mine, aș spune Târgu-Jiu. Locul ăsta are ceva special, pe lângă cultura și numele lui Brâncuși, care-i apasă greu pe umeri. Locul ăsta are o energie și o frumusețe aparte. 

Cu ceva timp în urmă, nu foarte demult, abia așteptam să-i părăsesc meleagurile. Acum,acum lucrurile stau altfel. De fiecare dată când sunt departe de el, îmi doresc să mă întorc pe meleagurile lui, printre oamenii lui și să privesc muntele, căci muntele nu-mi pare de nicăieri mai frumos, cum îmi pare privit de pe podul Jiului.

raul jiu

Sursă Imagine: arhivă proprie

Apoi, apoi axa lui Brâncuși cred că face orașu ăsta să fie cu adevărat special, căci, se spune că dacă te plimbi pe axa lui Brâncuși, de la „Masa Tăcerii”, pe „Aleea Scaunelor”, treci prin „Poarta Sărutului” și te îndrepți pe „Calea Eroilor”, către „Coloana Infinitului”, dus-întors, prin trup îți trece o energie benefică corpului Se spune că axa asta, poziționată exact așa, are proprietăți benefice. Sinceră să fiu, nu aș putea nici afirma, dar nici infirma cele de mai sus, căci, plimbându-te pe axă, capeți o stare de bine, dar asta poate fi și datorită frumuseților arhitecturale și sculpturilor lui Brâncuși.

Cel mai mult, îmi place „Coloana Infinitului”. Ea mă face să simt o stare aparte. Privesc spre ea, în vârful ei și îmi pare că atinge cerul. Iar în locul acela, unde se află limita dintre ea și cer, îmi pare că toate visele sunt posibile, că irealizabilul devine brusc realizabil, locul în care perfecțiunea există nu doar ca un concept, ci ca o stare efectivă.

coloana infinitului

Sursă imagine: arhivă proprie

Iar apoi vin restul operelor lui Brâncuși, opere care ar trebui să se afle pe lista oricărui român și străin, la „Locuri de văzut cel puțin o dată în viață”, căci sculpturile acestea sunt cu adevărat impunătoare și lasă o urmă adâncă în sufletul fiecărui privitor. O urmă adâncă de fericire, bineînțeles.

Apoi, din Târgu-Jiu, mi-aș lua lumea-n cap și aș pleca în toată țara. Aș traversa Muntenia și aș ajunge-n Dobrogea, să privesc valurile mării și să-i simt briza, aș urca în Moldova și m-aș umple cu toată istoria ei, aș traversa Bucovina și Maramureșul, aș coborî în Banat, apoi m-aș duce în Transilvania și i-aș vizita minunatele cetăți și castele, iar apoi m-aș întoarce în Oltenia mea, la Tudor Vladimirescu, la Ecaterina Teodoroiu, la Arghezi și la Brâncuși.

Aș vizita toate locurile din țara asta și aș spune lumii întregi cât de frumoasă e, căci tocmai frumusețea ei o face inegalabilă atât printre români, cât și printre străini. 

Pentru tine de ce este România inegalabilă?

 

 

Despre școlile de meserii și portofolii

Nu știu cum să încep acest articol. Nici măcar un titlu nu are. Cert e că vreau ca în articolul ăsta să spun mai multe lucruri și că al meu creieraș nu se oprește din a-și aprinde beculețul la fiecare idee în parte.

scoli de meserii

1. Am reușit să-i dau un titlu articolului.
2. Susțin școlile de meserii.
3. Fiecare meseriaș, angajat, lucrător, ar trebui să aibă un portofoliu.

Dacă cu punctul unu, sunteți, cred, lămuriți, propun să trecem peste el, direct la punctul 2.

Da. Susțin școlile de meserii. Dar, susțin școlile de meserii, atâta timp cât există profesori capabili și doritori de a-și învăța ucenicii, nu doar care să ia un salariu pentru simplu fapt că au un titlu de profesor, cum fac majoritatea profesorilor de la școlile de profil teoretic.Eu, spre exemplu, în liceu, am avut mulți profesori care veneau doar să-și plimbe catalogul de la cancelarie la clasă și atât. Mâncau, sincer, o pâine degeaba. Și mai respirau și aerul. Tot degeaba.

Din școlile de meserii, ar ieși mulți oameni care să știe să facă ceva. Să știe concret să facă ceva. Cândva, când profesorii din școlile de meserii se ocupau cu adevărat, iar școlile astea încă existau, în fiecare an țara avea noi strungari, electricieni, tâmplari, mecanici etc., buni. Foarte buni. Oameni care mai știu meserie chiar și în ziua de azi.

Mereu au existat oameni pasionați de ceva anume. Spre exemplu, au existat și există oameni pasionați de tot ceea ce înseamnă domeniul electricității. Iar un bun electrician nu poți ieși dintr-un liceu teoretic. Dintr-un liceu teoretic, dintr-o clasă anume, de 30 de elevi, 20 din 30, dacă nu chiar 25, habar nu au cu ce se mănâncă ceea ce au făcut în liceu. 20 din 30 ies cu la fel de multe cunoștințe, despre informatică spre exemplu, cum au intrat. Adică mai nimic. 20 din 30 nu știu să scrie, după 4 ani de liceu teoretic pe profil de info intensiv, nu știu să rezolve cea mai banală problemă în C++. Pe când, într-o școală de meserii 20, sau 25, din 30, ar știi pe bune meserie. Să facă ceva util în societate, căci facultatea nu mai reprezintă ceva util. Există sute de oameni, dacă nu chiar mii, cu o facultate terminată, dar care nu știu, de asemenea, cu se se mănâncă. 

Un liceu teoretic și o facultate, nu garantează succesul în viață dacă nu știi, cu adevărat, cu ce se mănâncă. Sau dacă tati cu mami nu au conturi grosolane prin bancă și averi colosale.

Desigur, ați putea spune… și o spun chiar și eu, că nici o școală de meserii nu garantează meseriași buni, atâta timp cât respectivii nu știu cu ce se mănâncă meseria respectivă, iar profesorii îi trec de la un an la altul fără a-i învăța ceva și fără a le păsa nici de viitorul lor, nici de viitoarele noastre probleme în caz că dăm peste acei oameni.

Tocmai de aceea apare credința mea în punctul 3 (ăla de mai sus). Cred că, fiecare meseriaș, angajat, sau ce o fi el, ar trebui să aibă un portofoliu. Un portofoliu la care, noi, clienții, să avem acces, online, sau cum o fi, și să-i vedem atât aptitudinile cât și recomandările celorlalți clienți, notele pe care aceștia le-au oferit în urma presării muncii sale. Fiecare client ar trebui să poată nota meseriașul, sau ce o fi el, astfel încât să se poată face o selecție între meseriașii de calitate și cei mediocrii.

Spre exemplu, să luăm un electrician. Cu toții ne-am dori să fie un electrician nonstop la dispoziția noastră. Adică, atunci când avem nevoie de unul, să-l putem chema. Iar fiecare firmă în parte ar trebui să aibă portofoliile electricienilor, disponibili în momentul respectiv, cu performanțele fiecăruia și gradul de pricepere în urma notării clienților anteriori, astfel ca eu, client nou, să-l pot alege pe unul dintre cei mai buni, căci cu toții vrem să avem parte de muncă de calitate și nicidecum de improvizații sau mai știu eu ce alte bazaconii.

Da. Cred că asta ar fi util tuturor celor care vrem muncă de calitate. Asta ne-ar scăpa de multe probleme. Dar, bineînțeles, notele și recomandările acelea ar trebui să fie făcute doar de către clienți și să fie pe bune.

Voi ce părere aveți despre ideea mea?

Astăzi învățăm sintagme noi!

Da. Astăzi învățăm sintagme noi. Astăzi suntem copii cuminți și studiem. Ne trezim de dimineață, ne spălăm pe mâini, pe față și pe dințișori, luăm micul dejun și ne apucăm de învățat sintagme noi. De căutat și de înțeles ce înseamnă, ce fac și cu ce se ocupă aceste sintagme.

invatam

Sursă Imagine: gameninjax.blogspot.com

Se spune că omul cât trăiește învață.  Și nu doar că se spune, dar este și adevărat. Omul învață cât trăiește și nici așa nu învață tot, căci într-un timp limitat, adică timpul măsurat în viața unui om, nu se pot acumula toate informațiile dintr-un Univers fără de margini. Dar, mereu, se acumulează atât cât putem acumula și cât putem cunoaște într-o viață, căci ea este o continuă explorare prin timp.

Și ca să trec mai repede la subiect și să nu mă mai lălăi în filosofii despre viață și despre cunoaștere, am să vă spun că eu, azi, am învățat sintagme: cochilii caserate cu aluminiu. Și m-am gândit la… la ceva cu aluminiu, desigur. Și la ceva care să semene cu o cochilie, dar habar nu aveam ce înseamnă. Așa că, cum tatăl meu părea să fie atotștiutor, m-am dus și l-am întrebat. Dar nu. Nu mi-a fost de prea mare ajutor. Știa el ceva, dar nu știa foarte bine. Așa că, dacă propriul meu tată nu mi-a fost de ajutor, am venit la Sfântul Goagăl și l-am întrebat. Și a trebuit să-l întreb de multe ori ca să proceseze și să mă lămurească pe deplin și să-mi explice efectiv ca la proști, ce înseamnă cochilii cașerate cu aluminiu. Cum Sfântul Goagăl e priceput, a reușit să mă facă să înțeleg și astfel am aflat eu următoarele.

cochilii caserate aluminiu

Sursă Imagine: e-izolatii.ro

Deci, cochiliile astea, cașerate cu aluminiu, sunt, de fapt, niște cochilii izolatoare din vată minerală bazaltică, hidrofobizate în masă, având o formă cilindrică, cu tăietură pe toată secțiunea longitudinală.

Și acum, logic, vă întrebați la ce se folosesc. Că, spre exemplu, eu, după ce am aflat astea câteva chestii de mai sus, mi-am pus întrebarea firească: Așa… și ce fac chestiile astea despre care tot n-am înțeles nimic? Ei bine, ele, cochiliile astea cașerate cu aluminiu, se folosesc în termoizolarea țevilor și conductelor de apă caldă, a țevilor și conductelor de apă fierbinte și aburi sub presiune, cât și a conductelor instalațiilor de ventilație, pentru temperaturi de lucru cuprinse între +15 grade Celsius și +250 de grade Celsius.

Până aici, am înțeles și eu. Și, totuși, ce folos au ele, până la urmă, așa, mai pe limba celor chiar necunoscători, adică ălora din clubul meu. Și, ca să vedeți că sunt un copil care a înțeles, cu greu, dar a înțeles, am să vă spun pe scurt, la ce-s bune cu adevărat. Apăi, chestiile astea, cochiliile, protejează țevile și conductele de foc, împotriva propagării flăcărilor, oferă și protecție fonică, sunt permeabile la vapori, rezistente la mediul alcalin și la acțiunile dăunătorilor și nu dăunează sănătății.

Și, probabil, vă întrebați la ce mă ajută pe mine chestia asta în viață. Păi mă ajută. Știu ceva în plus și nu aș pica din cer, într-o discuție despre astfel de chestii, având și eu, acolo, un minimum habar și bagaj de cunoștințe despre ce or vorbii oamenii ăia. Consider că, e bine să știi câte ceva din toate, pentru a putea participa cam la orice discuție, înțelegând ce se vorbește, cât și să poți scoate două cuvinte pe gură, fără să spui o prostie mai mare decât tine. Bine, în cazul meu n-ar fi o prostie foarte mare, având în vedere dimensiunile mele.

invatam

Sursă Imagine: nifnexreview.com

De data asta… am pierdut!

Când am ales să-mi fac blog, indirect am ales să-mi pun și viața printre cuvinte. Practic, orice om, care scrie și pe care-l citești, ar trebui să fie deschis. Asta am să fac și eu. Am să mă descarc din nou, căci blogul ăsta este o modalitatea a mea de a mă descărca și așa va rămâne. Va rămâne mereu, aici, un colțișor umbrit în care să-mi ascund bucățele din suflet.

M-am apucat să înșir cuvintele astea, aici, de vreo două zile. Și nici până acum nu am reușit să mi le adun pe toate. Să le pun în ordine și să-mi arunc aici toate sentimentele mele triste. Îmi vin în minte atâtea și atâtea gânduri. Atâtea idei. Atâtea trăiri. Și o grămadă de vise. Toate însă, împreună, au dus la un eșec. Iar el e negru. Dacă voi reuși însă a-mi aduna cuvintele și a-mi putea exprima tot ceea ce simt, să-mi fie măcar asta reușita.

bucuresti

Sursă Imagine: Arhivă proprie

 

M-am obișnuit să câștig. Nu am fost obișnuită să pierd. Nu am învățat să pierd. Și tocmai atunci când pierzi și nu știi să o faci, lovitura e și mai mare. Dezamăgirea e mare. Suferința e mare. Chinul e imens. Doar tu ești un om mic asupra căruia se năpustesc toate. Și cu ele peste tine, tu ești la pământ. Un pământ tare și rece. Am fost obișnuită să lupt pentru ceea ce-mi doresc cu adevărat. Să lupt atât de mult, încât să obțin acel lucru. Să-l obțin indiferent de mijloace și sacrificii. Am învățat să lupt și să câștig mereu. De data asta însă, lupta mea nu a fost suficientă. Strategia nu a fost bună, căci dorința mea a fost mare. Nu pot spune că nu mi-am dorit, ci doar că nu am știut să lupt suficient de mult și de bine pentru visul meu. Vis care era, de fapt, cel mai mare și mai important.

Și ce faci atunci când ești obișnuit să câștigi mereu, dar pierzi o dată? Te stingi. Te sfârșești. Mori. Sau cel puțin simți că ți se întâmplă asta. Atunci când lupți pentru visul tău, iar el îți scapă printre degete și se duce, așa, ușor, pe aripile vântului, simți că întreaga ta lume se prăbușește. Și tu te prăbușești o dată cu ea. De două zile refuz să mănânc. Să dorm. Și să fac orice altceva în afară de a-mi lăsa lacrimile să-mi curgă pe obraz. Sau mai bine zis, aș vrea să pot mânca, să pot dormi, dar nu reușesc. De două zile mă gândesc doar unde am greșit în lupta mea. Unde strategia mea a eșuat? Când? În ce punct? Și oricât aș căuta un răspuns, nu-l găsesc. Nu dau de el pe nicăieri și nici că reușesc să mă liniștesc în vreun fel.

În ultimele 48 de ore, am auzit întrebările: „Ce s-a întâmplat cu tine?”, „Ce ai pățit?”, „Cum ai făcut?”, „Te-ai blocat?”, „Cum de ai picat?”, „Ce ai greșit?”, „Cum te simți?”, „Ești mai bine?”, „Te-ai gândit să renunți?”, „O să dai la altă facultate?”, „De ce nu ți-ai băgat dosarul undeva?”, încât mi s-a urât, mi-au ieșit și pe gură și pe nas toate întrebările astea. Oameni buni, nu mă ajutați cu întrebările voastre. Absolut deloc. Cum, ce, când, unde, de ce, bla bla bla, nici măcar eu nu realizez. Habar nu am. Tot ceea ce știu este că am picat. Că visul meu a zburat. S-a dus. Și nici măcar nu l-am prins.

Da. Am picat admiterea la medicină. Am picat într-un fel de depresie, pentru că nu conștientizez încă ce și cum. Totuși, nu am renunțat la visul ăsta. Nu m-am înscris la o altă facultate. Nu m-aș vedea făcând altceva. Și plus că nu înțeleg de ce te-ai înscrie la o facultate doar pentru că ai pica la alta. Nu înțeleg cum vine să vrei la medicină, dar să ajungi la drept, la economie, sau la litere. Ce legătură au unele cu altele. Dacă faci asta, înseamnă că nu ți-ai dorit niciodată cu adevărat medicina. Eu îmi doresc. Așa că am ales să stau un an acasă și să reușesc la anul, căci ambiția mea este și mai mare acum, decât în decursul anului școlar ce tocmai s-a încheiat.

Simt că întreaga mea lume s-a prăbușit. Că totul s-a dus. S-a încheiat. S-a sfârșit pentru mine, indiferent de ceea ce-mi spun oamenii din jurul meu, indiferent de încurajările care mi se aduc, dar mai ales când mi se spune că puteam și știam, când eu am eșuat. Orice altă problemă din lumea asta, cu adevărat gravă, îmi pare minoră. Probabil, pentru un timp, voi renunța chiar și la blog, căci într-un fel îl consider vinovat pentru timpul dedicat lui ca să câștig bani să mă ajut atât pe mine, cât și să-mi scutesc părinții de anumite cheltuieli. Am decis să mă autopedepsesc. Să refuz să primesc lucruri, pentru că nu le merit. Inclusiv susținerea și iubirea părinților mei o refuz, căci, cu siguranță, în adâncul sufletului lor i-am dezamăgit la fel de mult cum m-am dezamăgit pe mine, căci da, dezamăgirea din sufletul meu, pe cât sunt eu de mică, pe atât e ea de mare.

M-am decis, ca pentru visul ăsta, ca el să devină realitate, să renunț la tot ceea ce va fi nevoie, chiar și la blog, care este, de fapt, o mare parte din mine, căci aici mi-am pus sufletul, gândurile și sentimentele. Ce voi face însă, nu aș putea să spun. La ce voi renunța până la urmă, nu știu. Încă sunt confuză. Încă îmi caut răspunsuri la întrebări. Și încă caut întrebări pe care să le pun să îmi găsesc răspunsuri.

Deocamdată însă, știu că poza de mai jos parcă a fost făcută special pentru articolul ăsta. Predestinată lui, încă înainte de a veni ziua de 23 iulie și de a mă apuca să-l scriu. Așa că azi voi spune stop. Mă voi retrage și mă voi gândi mai bine la tot ceea ce voi face, ca de data asta să iasă bine, căci visurile cele mai mari, dacă-ți scapă o dată, trebuie să alergi mai mult după ele, să le prinzi și să le faci posibilă existența în viața ta.

parc izvor

Sursă Imagine: Arhivă proprie

D`ale lui 2014

images

Da. Știu. E târziu în noapte (orele 23+). Ar trebui să dorm la ora asta, dat fiind că mâine dimineață am cursuri de la 8. Ar trebui să sforăi de ceva ore. Dar nu. Eu stau aici și scriu ca bezmetica, sperând ca cineva să mă citească. Și da. Acum mă întreb sincer dacă o va face cineva la ora asta. Nimeni? Știam și eu. Măcar atâta lucru să mai știu și eu după ce mi-am bătut capul cu cifrele pe la matematică. Și ghiciți cine a câștigat? Tadadadaaaaa….. cifrele! Aplauze vă rog:applause!

Eu cred în coincidențe! Voi? Da, știu. Observ și eu că sar de la una la alta… dar credeam că v-ați obișnuit deja cu mine. Nu încă? Citiți în continuare! O să vă obișnuiți! Și cum spunea… cred în coincidențe. Și de ce nu aș crede? Doar dau peste ele zi și noapte. Noapte și zi. Da. Eu am coincidențe și noaptea. În vis. Complicat de explicat. Și pentru că mă săturai de chestii complicate în matematică ce trebuie explicate, vouă nici nu vă mai explic. Vă las să vă explicați singuri… ce tot atâtea explicații?

Și cum cred eu în coincidențe. Cred în propriile vise. Am premoniții. Uneori. Și nu, nu sunt nebună. Visez chestii care mi se întâmplă într-un viitor apropiat sau îndepărtat. Nu cine știe ce… dar visez.

Nu cred în ghicitul în palmă. Nu cred în ghicitul în cafea și nici în vreun alt fel de ghicit. Nici măcar în horoscop nu cred. Dar horoscopul îmi place să-l citesc. Nu-l citesc des, dar îl citesc. Îl citesc când îmi trăsnește mie sau când… când dau pur și simplu peste el.  Horoscopul are multe coincidențe cu viața mea reală și nu aia fantastică citită în stele și cai verzi pe pereți.

Cred însă în faptul că astrele ne influențează. Ne influențează într-o mică sau mare măsură tot Universul ăsta infinit. Noi suntem o parte din Univers. Astfel, cum orice întreg este în strânsă legătură cu toate particulele lui, așa suntem și noi cu Universul. Suntem particule din Univers. Îl influențăm (chiar dacă nu ne dăm seama) și ne influențează.

Totuși, nu cred în oamenii ce citesc în stele. Multe chestii la mine nu se potrivesc. Dar de loc. Le citesc și-mi dau seama că nu au nimic în comun cu mine.

Recent, că tot am intrat în 2014, nu știu ce m-a apucat, dar am citit tot ce scria la horoscop 2014 balanta. Știu. Dusă cu pluta pe apele Jiului. Și cum citeam eu acolo, am început să descopăr coincidențe cum ar fi faptul că voi avea ceva pe cap anul acesta care mă va distrage de la orice alte chestii. Aici vin eu și mă întreb: „Oare stelele și planetele știu că eu dau BAC-ul și admiterea anul ăsta? Sau e doar o coincidență?”. Nu scrie precis. Dar la mine se potrivește ca o coincidență.

Am mai citit că în februarie voi face afaceri bune. La început de februarie, mai precis. Zbaaang. Stelele și planetele o dădură în bară. Eu la început de februarie o să pierd bani. Vreo 800 de RON. Îi dau pe niște cursuri pentru pregătirea pentru admitere la București (medicină). Sau poate chiar asta să fie afacerea profitabilă? Că mă înscriu în vacanță la cursuri ce vor trece în  zile prin toată materia de bio și chimie (jumătate de zi se face chimie și cealaltă biologie). Ieeeei. Da. Pare logic.

Am mai citit că trebuie să învăț să refuz politicos oamenii. Eeeee, asta îmi spune toată lumea. Asta încerc să fac de mulți ani. Acum, dacă și horoscopul mi-o spune… musai trebuie să fac asta.

Vă întrebați acum ce legătură au toate cele scrise cu 2014? Prea complicat de explicat. Așa că vă zic simplu: se vor întâmpla în 2014. Eeeeee… știu n-ați înțeles. Poate altădată.

Gala SuperBlog

33b10-166dbf-header

Fu și se duse. Cine? Gala SuperBlog. N-am să încep prin a spune cât de minunați sunt oamenii din concursul ăsta și câte și mai câte altele. Eu am să vă povestesc de la cap (ete di acilișea) până la coadă (colo-n hău).

Sâmbătă dimineața. M-am trezit devreme și i-am dat telefon domnului Christi (alias mnealui). Ei erau aproape de Vâlcea. Mai aveau doar 2 ore până la Târgu-Jiu, spre disperarea profei, la ora 9 dimineața, căci era în timpul unei olimpiade ce se termina pe la orele 12-13.  Pe la 10 și jumătate… când calculam eu că nu mai aveau mult până în Târgu-Jiu, îl sun pe domnul Christi.. care-mi spune că sunt spre Drăgășani. Adică da.. din Vâlcea luaseră direcția prost spre Craiova direct… coloșea în SUD (specific asta pentru că știu oameni care nu știu unde se află Craiova pe hartăbig grin… și da.. probabil cu sud-ul i-am băgat și mai rău în ceațăbig grin… câtă răutate). Ce noroc pe profă. Au întârziat una bucată oră și au ajuns fix când a terminat. Ieeeeei… noroc chior… mărită fie greșeala viețiiapplause.

Ajuns-am la Coloana Infinită a lui Brâncuși, cu care SuperBloggerii s-au pozat.. că de.. cine știe când mai trec ei prin Tg-Jiu (și când mă gândesc că eu m-am săturat să o tot văd.. dar na, e ceva ca la bucureșteni cu Arcul de Triumf). Urcat-am în mașină și îndreptat-am spre Straja. L-am cunoscut pe domnul Christi (om tare de treabă) și pe Emil (cel mai guraliv dintre pământeni… pe cuvântul meu că nimeni nu-l întrece. NIMENI!!!). Am cunoscut-o și pe Silvia, o bucureșteancă simpatică ce a făcut ca un copil mic când m-a auzit pe mine și pe profă vorbind oltenește. Ciudat… mie mi se pare ceva normal… ultima dată când am mai văzut reacția asta a fost la Cluj. Se minunau de accentul meu și mă întrebau ce naiba înseamnă piftie (răciturile lor)… hai frate, ei de ce nu știau ce înseamnă piftie.. că eu auzisem și de harbuz.

Revenind la SuperBlog. Văzut-am defileul pentru a enșpea mia oară. Îl iubesc. Îmi place. Îl ador. Iarna e minunat. Cu toată zăpada aia așternută peste el și cu toate-i serpentinele-i gri. O frumusețe pe care nu o poți descrie în cuvinte. Ea-ți rămâne întipărită în suflet. O frumusețe ce nu o poți simți decât prin propria ta privire, cu proprii tăi ochiday dreaming.

În mașină. Eu, copil mic și simpatic, m-am tachinat cu Emil cel mare, rău și hater, tot drumul (iar dacă Vlad îndrăznește să mă contrazică cum că la 19 ani nu mai sunt un copil, îl iau frumos și-l înec în Dâmbovița cât e el de înalt și cât îs eu de micuță! ZIS-AM!!!). Tot în mașină le-am cunoscut și pe fetele de la CND Turism. Simpatice… n-am ce spune. Cam nașpa la note… dar asta-i o altă mâncărică de pește (iar mie nu-mi plac mâncărurile de pește. IACS).

Ajuns-am în Petroșani și făcut-am stânga către Straja. O urcat microbuzul ăla…. până la ultimii 2 km, când s-a supărat pe noi și n-a mai vrut. Ete așa simplu n-a mai urcat. Ne-a lăsat într-o curbă. Eu mică și simpatică am fost luată cu Toyota (una din mașinile care a fost dată pentru drive test). Emil mare, rău și hater, a urcat cu profa pe jos (muhahahhahahahadevil).

Ajuns-am la Cabana Alpin (vilă.. ce o fi ea.. la munte tot cabană rămâne). Ne-am cazat fain frumos în camere și ne-am bucurat de lux (căci nu se poate spune că nu este). La cabană am cunoscut-o live pe scumpa de Pinky și pe Vlad cel semi urâcios (bine.. bine.. e de treabă.. foarte…. sau destul că și-o ia în cap) și pe Traian (pe care l-am făcut moș și i-am zis că are 24 de ani pe un picior… muhahahahaha… clar.. la următoarea gală iau bătaie). Pe Daniel Botea… care nu ne-a dat și nouă o fărâmă de brânză din alea 76 de kg primite. Și pe Daniela Lalici, câștigătoarea. Și pe Andrew Smith care mai avea puțin și-mi băga telefonul în ochi să vorbesc cu Raluca.. iar eu nu înțelegeam de unde naiba o știe el pe Raluca și nici cine e el (brunetă blondă care la anumite ore se prinde greu). Și pe Bogdan fără blugi. Și pe… pe… pe… am uitat. A da.. pe Raluca (alta). Și cum era să uit eu de Claudia. Căci fără Claudia nu exista nimic. O persoană cu un calm infinit și cu o delicatețe superioară. M-a uimit. Serios.

Gala a început cu o oră mai târziu. Căci noi am fost întârziați. Iar eu am ținut un discurs despre cum am ajuns eu să particip și de la ce vine numele blogului. Ei bine.. hai să zic și aici: Pishky vine de la pișcot (căci sunt mică ca un pișcot) și l-am primit într-o excursie în Anglia acum vreo 4 ani; m-am hotărât să particip în SuperBlog din cauza, sau datorită lui Emil ce îmi tot spunea să particip să o înving pe profă și apoi să o tachinez cu asta. Și da.. după ce am declarat asta oficial în fața unor camere de vedere și live… sper să mă mai bage și pe mine cineva în bac la română (au râs toți… că doar nu ei n-or să mai ia bacu).

Am dansat. Mult. Foarte mult. Dar mai puțin față de alții. Am și dormi și m-am bucurat de o dimineață plină de fulgi de zăpadă. Am luat și diplomă. Am  fost reținută și de ospătar care dimineața a venit să mă întrebe dacă eu sunt Pișcot (ieeeei). Am primit cadou și de la Toyota, iar acum aștept prin mail voucher-ul ăla de la Nemira.

Pe scurt. Ne-am distra și ne-am simțit bine unii cu alții astea două zile de weekend. Am cunoscut oameni frumoși de la care știu că, citindu-i, am ce învăța printre rânduri. Și dacă spuneam că nu mai particip în primăvară că bla bla bla… oricum aș scrie și în primăvară din când în când pe blog. Deci, am să particip și la Sprin SuperBlog 2014.

Vorbeam cu cineva înainte să public articolul ăsta și mă întreba cu multă curiozitate așa: „Scrii și despre Ratzone?????”. Nu. Nu aveam de gând să o fac. Dar la cerere… na.. uite.. scriu: Ratzone e băiat. Punct. Sunt rea mă.. știu.

Notă: a se observa lejeritatea scrierii articolului și fericirea dintre rânduri. Scăpat-am de teza la mate. Știu. Neinteresant… da ce să și faci.. mai scriu oamenii și lucruri neinteresante.

devil

Sursă imagine: Google Images

Despre parteneriate

Acest articol este scris pentru proba cu numărul douăzeci și șapte din cadrul competiției Super Blog 2013!

zelistmonitor

Astăzi trebuie să scriu despre parteneriate. Parteneriate care sunt foarte importante pentru orice site și orice blog ce vrea să fie undeva sus prin clasamentele: zelist, google, bing, yahoo, alexa. Fiecare partener în parte este important. Fiecare contează. Partenerii, prin definiție, îți oferă susținere: unii morală, alții în bani și alții prin oferirea unui punctaj ce te ajută să te clasezi pe anumite poziții în diferite clasamente, iar alții prin îndeplinirea anumitor chestii: gen promovarea articolelor, a site-ului, a blogului, scrierea de articole pe blogul lor precum guest-posturi.

Cu ce s-a mâncat parteneriatul Super-Blog, nu prea știu. Adică ce au făcut mai exact partenerii. Desigur, nu știu asta pentru că eu sunt în calitate de participant și nu am avut acces dincolo de asta. Însă, cred că la început, marea lor sarcină a fost de a promova acest concurs (parcă am citit un articol de promovare a concursului Super Blog pe blogul Românii știu românește), iar pe mai departe de a-l susține, de a sfătui și a atrage atenția concurenților :).

Un blogger partener, sau un partener media, este important pentru fiecare site în parte. Pentru susținere dar și prin oferirea acelui punctaj pentru clasament. Când am intrat eu în lumea asta, nu prea știam eu cu ce se mănâncă. Habar nu aveam. Nu credeam în parteneriate și în punctaje și în clasamente, până când m-au învățat și pe mine alții (căci așa se învață) cu ce se mănâncă toate astea.

Nu uitați, cel mai important, la un partener, căutați susținerea morală și dorința de a vă ajuta să vă promovați, nu doar aruncarea unui link pe o pagină de parteneriate sau într-un blogroll. Priviți acestea ca niște lucruri vitale, precum aerul pe pământ, așa sunt parteneriatele în blogosferă, în media, în lumea asta virtuală. Ele reprezintă aerul internetului. Ele reprezintă cunoașterea și tinderea spre absolut.

Originalitate

Articol scris pentru proba cu numărul douăzeci și trei din cadrul competiției Super Blog 2013!

bosch-250x250

***

Ea e o fată cochetă. Mereu pusă la punct, aranjată, cu mult bun gust. Nu ai să o vezi vreodată ieșită din casă cu haine ponosite ori necălcate, dar nici cu ultimele apariții prin modă. E o fată simplă, dar care dintotdeauna a fost atrasă de frumos. De frumosul ce o face pe ea să pară frumoasă, căci, în viață, e important să atragi în jurul tău frumosul.

În dimineața aceea ieșise din casă mult prea devreme pentru ora ei. Se certase iar cu moda de la TV și de prin reviste, așa că-și luase lumea-n cap prin magazine. Nu căuta nimic din ce văzuse „aici și acum” și nu o impresionase. Căuta lucruri care să-i facă cu ochiul, care să-i spună din culori și model: „Ia-mă pe mine! Ți-aș sta bine!”.

Personajul nostru nu fusese niciodată de acord cu moda. Mergea pe principiul: „Să mă îmbrac cu ce-mi stă bine, nu cu ce mă face să par ca o paiață”. Oricum, ce vedea în modă i se părea total aberant. Ei îi plăceau doar hainele simple. Ținutele simple, căci, în viața ei, simplitatea era cea care prima. Considera că o haină călcată și proaspăt spălată, având un miros floral, era asul din mânecă al unei femei, pe când ținutele extravagante, i se păreau ei, că fac o femeie a fi respingătoare. Ea aprecia ținutele  îngrijite, care, puse pe o persoană să nu dea impresia că atârnă așa oricum, ci ba din contră, că-i dau o formă armonioasă corpului.

Se spune că hainele redau o parte din personalitatea fiecăruia. Și ea credea asta. Iar cum personalitatea ei era una simplă, își alegea mereu haine simple, dar de o frumusețe aparte, precum chipul ei angelic. Dar, simplitatea ei era de o complexitate ce tindea spre infinit. Se plimba printre rafturile cu haine și nu-i venea să creadă că oamenii ar purta vreodată  ce vedea ea în magazin în toate culorile curcubeului.

Ieșise din locul acela. Era sătulă de toate hainele alea fără pic de viață. Oricum ei îi săreau în ochi prin vitrină doar din întâmplare, hainele ce-i plăceau. Își îndreptă pașii grăbiți spre casă. Destinul, sau forțele nevăzute ale Universului, o împinseseră într-un magazin de electrocasnice. Inconștientul ei știa prea bine că rămăsese fără fier de călcat, iar pentru ea, călcatul hainelor era vital. Noroc că cele de pe ea le călcase după spălat, imediat ce se uscaseră. Se plimbase printre rafturi până ce ochii îi căzură pe un produs de la Bosch. Nu stătuse prea mult pe gânduri și îl cumpărase. I se păruse interesant.

Și ce frumos i se părea acasă. Deschisese dulapul și-și lăsase ochii să se încânte cu frumusețea hainelor ei.

Îndrăgostită

… de munte.

Articol scris pentru proba cu numărul șase din Super Blog 2013!

Vorba unei prietene: după munte, ciocolată, unele cărți, bicicletă, plimbări, excursii, schi, cățărări și multe alte dulciuri, urmăm și noi pe lista ta cu „Iubire de oferit”, nu? Mda. Ce pot să spun, nu o prea pot contrazice și-mi asum toată vina acestei nedreptăți.

Dragostea mea pentru munte mi-a insuflat-o tata. El e vinovatul principal și el trebuie condamnat pentru asta. Iubirea noastră a-nceput de la vârste fragede, de cânt Salvamontul avea un singur ARO și câteva Dacii Papuc, iar eu, eu aveam vreo 3-4 anișori. Nu eram mai mare ca un rucsac de munte, dar eram tare sprintenă. Alergam ca disperata, pentru că pe munte mă simțeam întotdeauna în elementul meu. M-am îndrăgostit de munte de când mergeam la cățărări și tiroliană. M-am îndrăgostit de munte de când făceam trasee. M-am îndrăgostit de munte de când am rămas înzăpeziți pe viscol. M-am îndrăgostit de munte de când priveam cerul înstelat atât de aproape de ochișorii mei mici. Iar dragostea noastră s-a definitivat când eu am învățat să schiez.

Deși umblam hai-hui pe munte de la o vârstă fragedă, am învățat să schiez destul de târziu, pe la vreo 10-11 ani. Au încercat să-mi insufle iubirea pentru schi într-un weekend la Straja la vârsta de 3 ani. Tot ce au reușit să facă cu mine a fost să mă-nvețe să țip și mai tare, pentru că singurul lucru ce-l făceam era să urlu pe pârtie: „AJUTOOOOOOR!!!! CRIMINAAAAAALIIII!!! MĂ OMOARĂ!!!”. Și uite așa toată lumea de pe pârtie își întorcea capul spre sursa țipătului. Cum eu eram de dimensiunea unui rucsac de munte, tot ce vedeau erau vreo câțiva salvamontiști în jurul a ceva sau cineva. Doamne, săracii, unii dintre ei și acum își ma amintesc.. cred că le-am scos peri albi la mulți :D.

Tata a încercat ani la rând să mă convingă să-mi înving teama de viteză. Și nu, n-a reușit el. Așa că spre disperarea lui de a primi urlete din partea mea, am ajuns să ascult de un coleg tare autoritar care-mi spunea: „Azi învățăm să facem plugul!”, „Azi învățăm să ținem schiurile paralele!”, „Azi învățăm să facem cristiane!” și într-un final după ce tata încercase apoi să mă învețe să schiez cu bețe și l-am refuzat categoric de fiecare dată, mi s-a spus și „Azi învățăm să schiem cu bețe!”. Câte nu-uri i-am spus tatei, atâtea da-uri i-am spus celui ce m-a învățat să schiez (cred că în momentele alea tata m-ar fi mâncat cu fulgi cu tot.. noroc că nu putea :D).

Încet, încet a început să-mi placă din ce în ce mai mult schiatul. Am început să-l iubesc și să-mi dau seama că dacă mi-ai lua asta pe timp de iarnă, e ca și când mi-ai luat aerul, viața. Am început să mă îndrăgostesc de acțiunea de a schia, de a mă contopi cu pârtia și a deveni una cu ea, de a mă contopii cu fulgii de nea, de a mă contopi cu schiurile, de a mă contopi cu întreg muntele și a deveni una cu el, una cu natura. Da, între tine și toate aceste elemente apare chimia și astfel deveniți un tot unitar. Când schiez, eu nu schiez de fapt. Eu plutesc. Dansez. Schiatul e un altfel de dans sportiv. Un dans sportiv într-un altfel de cadru. Și de asemenea poate fi și freestyle.

Astfel de la an la an, schiind, am început să primesc ce veți vedea mai jos. Și tare bucuroasă mi-s.

CAM01797

Revenind la stațiunea Straja, căci ea este o stațiune și nicidecum o localitate, atunci când eu mergeam pe acolo erau doar câteva cabane, printre care și Cabana Straja, acum sub denumirea Vila Straja (și sper să nu mă înșel asupra acestui aspect). Pe atunci cabanele puteau fi numărate pe degetele de la o mână, acum sunt ca ciupercile după ploaie. Aș putea spune că acest lucru este bun din punct de vedere al ofertelor de cazare în Straja, dar dăunează cadrului natural. Din punct de vedere al diversificării ofertelor, eu una m-aș orienta către o pensiune în Straja care să aibă prețuri mici și să fie cât mai aproape de telescaun și de pârtiile cu nocturnă și de asemenea musai să aibă un centru de închirieri și internet și restaurant și alte d-astea. Orice cabană care se respectă și vrea să atragă clienți are un centru de închirieri, iar dacă patronii au fost norocoși să cumpere pământ într-o zonă cât mai accesibilă acestui sport, cu atât mai mult intră în atenția oricărui turist. Aici se încadrează perfect Vila Alpin. Este poziționată perfect între pârtii și foarte aproape de telescaun (la vreo 50 de m). Aaa da, are și centru de închirieri :D.

Mă pot declara o norocoasă că-mi petrec toate vacanțele de iarnă și weekend-urile pe pârtii, schiind. Nimic nu poate fi mai frumos. Pentru mine, o vacanță perfectă la munte pe timp de iarnă, înseamnă schi. Mult schi. De când se deschide pârtie până se închide. O vacanță la Straja, perfectă, înseamnă plimbări printre nămeți. Plimbări pe trasee marcate, desigur. Nimic nu-i mai frumos decât să respiri aer curat și să privești spre Retezat plimbându-te, ori spre depresiunea Jiului. Nimic nu-i mai încântător decât peisajele din acest colț minunat de țară și de lume. Sunt mirifice și-ți hrănesc sufletul. N-au cum să nu o facă. Cromatica peisajelor este uimitoare. Nicăieri nu-mi pare mai frumos. Asta poate și pentru că m-am îndrăgostit de zona asta, pentru că de fapt și de drept muntele-i superb oriunde s-ar afla el.

Sunt de părere că muntele trebuie explorat și trebuiesc respectate legile sale stricte. Căci muntele îți poate fi și prieten și dușman. Pe munte poți să simți că zbori, dar te poți și prăbuși până ce întâlnești moartea. Eu zic că muntele, ca să-ți fie prieten, trebuie să-l iubești și să-l respecți. Pentru mine muntele înseamnă viață, pasiune, aer curat, iubire, creație maiestuoasă și pentru asta îl iubesc. Pentru tot ceea ce-mi oferă de fiecare dată când mă găzduiește-ntrale sale piscuri.

Întrebare: Pentru tine ce înseamnă muntele?

Aștept cu nerăbdare răspunsurile voastre!

Mai jos am să vă las un colaj minunat. Un colaj ce mie-mi face inima să tresalte de fiecare dată.

Have fun,

Pishky

sursă youtube (user thesnowfiles )

Despre certificări ISO

Într-una din discuțiile mele mai mult sau mai puțin inteligente, discutam cu cineva despre certificările iso și despre cum se ofera consultanta iso

Sinceră să fiu aveam ceva habar despre ceea ce înseamnă, cu ce se mănâncă și cam ce trebuie să faci ca să obții certificări iso. Nu știam însă că acestea sunt echivalente cu un certificat de competență pentru un individ. Adică, ceea ce vreau să spun este că certificările iso sunt pentru firmă ceea ce niște certificate de competență sunt pentru un individ.

Certificările iso reprezintă puterea de respectare, a unei firme/organizații, a propriilor angajamente asupra: calității, mediului, siguranței, securității ocupaționale. Se spune că respectarea propriilor angajamente este vitală  atunci când te afli pe o piață cu o concurență mare. De aceste certificări depinde existența ta ca și firmă/organizație pe o piață cu o concurență mare. Având aceste certificări iso îți crește credibilitatea în fața clienților și nu numai.

ISO, Organizația Internațională de Standardizare, provine din greacă și înseamnă egal. Astfel ISO reprezintă stabilirea unei egalități a firmelor pe piață. Bine, ISO este o confederație ce stabilește normele în toate domeniile, cu excepția  electronicii și electricității ce sunt reprezentate de IEC (Comisia Internațională Electronică) și a telecomunicațiilor.

În ziua de astăzi există multe firme ce oferă certificări ISO la prețuri rezonabile, dar și multe firme ce doresc obținerea certificări ISO la prețuri sub cele rezonabile. Cunosc pe cineva care se ocupă cu înmânarea certificărilor ISO și știu că este un proces destul de lung și complicat. Firmele trebuie să atingă anumite standarde pentru a-i convinge că merită aceste certificate și că sunt demni de a le avea. Fiecare etapă este importantă atât pentru firmă cât și pentru clienții ce vor beneficia de faptul că firma are certificare ISO.

Desigur, există și firme ce fie că se află pe o piață cu o concurență mare, fie că nu, consideră că nu au nevoie de astfel de certificări ISO, ele atestându-și singure capacitatea și fără un certificat. Desigur, ca orice chestie au și avantaje și dezavantaje, însă eu consider că fiecare certificat este util atât pentru o firmă/organizație cât și pentru un individ. Voi ce părere aveți?

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Paște fericit tuturor!

Am să-mi încalc o promisiune făcută mie cu acest post. Bine.. nu e tocmai o promisiune pentru că nu a fost nimic oficial ci doar m-am gândit eu că nu vreau să postez nimic legat de sărbătorile pascale.

Se pare însă că mail-urile primite de la diverși cititori m-au făcut să mai reflectez asupra gândurilor mele și m-am răzgândit dându-le deoparte. Da, m-am răzgândit și m-am hotărât să scriu ceva aici și azi chiar dacă aveam de gând să revin abia luni sau marți.

Cineva îmi spunea că mă pricep la texte. Cu timpul mi-am dat seama că într-adevăr mă pricep să scornesc tot felul de aberații care să dea frumos… când vine însă vorba de sărbători precum Paște, Crăciun sau zile de naștere, ”talentul” meu devine nul. Asta și poate pentru că un simplu ”Paște fericit!”, spus din suflet, mi se pare mai mult decât suficient.

Ca să nu mă mai lungesc și mai mult am să vă urez și eu un Paște fericit alături de cei dragi, căci până la urmă asta contează. Contează momentele acelea de liniște și bucurie pe care le petrecem în familie sau cu prietenii, acea clipă în care răutatea pare să dispară cu totul de pe Pământ.

Și ca cele urate de mine mai sus să nu fie singure pe aici, am zis să pun și niște poze (două la număr), în ton cu sărbătoarea.

*** Click pe una din poze pentru a le vedea la dimensiunile normale!!!

Iar acum, ca să nu-mi ies din propriul tipar ciudat, am să vă las și-o melodie ce nu, nu are legătură cu Paștele. Însă eu o ascult și-mi dă o stare de bine, așa că am zis să o încerc și pe voi… să vă dau astfel starea mea de bine.

sursă youtube (user Paula Seling )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Paște fericit,

Pishky!

Fumători. Peste tot numai fumători!

646x404

Oriunde m-aș duce sunt înconjurată de fumători. De oameni lași, după cum obișnuiesc eu să-i numesc. Îi întâlnesc în jurul meu pe stradă, la școală și în cercurile pe care le frecventez. Întâlnesc copii, tineri, adulți și bătrâni zilnic cu țigara în gură. Îmi sunt cunoscuți și necunoscuți. Însă pe cei ce îi cunosc îi văd zi de zi din ce în ce mai șterși pentru că cu fiecare țigară mai pierd o zi din viață și o clipă de fericire.

Probabil vă întrebați de ce îi consider lași. Îi consider lași pentru că s-au apucat de fumat și lași pentru că nu au voința necesară de a renunța la acest viciu. Îi consider lași pe toți aceia ce spun NU POT și pe toți aceia ce nici măcar asta nu zic, dar și pe aceia ce nu încearcă măcar. Știu. Nu tot ce spun are logică și pentru voi, însă pentru mine cu siguranță are.

Modalități de a te lăsa există. Spre exemplu tata s-a lăsat cu bomboane, adică a zis așa: dacă o zi stau fără să fumez nu mai fumez. Și a stat. Apoi își umplea buzunarele cu bomboane și când avea impulsul de a scoate o țigară să fumeze scotea o bomboană. Prieteni de-ai lui s-au lăsat cu țigări electronice (http://www.tigaraelectronica24.ro/). Acestea funcționează cu un lichid ce este transformat în fum/vapori. Bineînțeles că nu se compară cu țigările normale ce după aceste țigări electronice au un gust tare rău (din câte mi-au spus alții) așa că s-au lăsat de tot. Prima dată mi s-a părut tare ciudat să-i văd cum ”fumează” ceva ce nu ia foc. Mi s-a părut ciudat să-i văd cum fumează dintr-un plastic. Însă le-a fost util și asta este tot ceea ce contează. Contează ambiția lor și faptul că au reușit.

Părerea mea o știți acum. Sunt împotriva fumatului și știu că nu sunt singura, pentru că deși nu are consecințe imediate fumatul omoară ușor-ușor pe dinăuntru celulă cu celulă… iar ce e cel mai grav e că fumătorii pasivi(cei ce stau în preajma fumătorilor) sunt afectați mult mai rău decât cei activi. De ce? Pentru că ei inspiră atât fumul de țigară cât și fumul expirat de fumător cu toxinele din organismul său.

Și dacă știți părerea mea, acum sunt curioasă să aflu care este părerea voastră? Voi cum vedeți această artă de a trage din țigară? Voi cum vedeți această minunată artă de sinucidere lentă?

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Don’t smoke,

Pishky!

Parcul din Jiu. Reflexie

Bună dimineața :)!

Așa cum am promis aseară, în această dimineață voi încerca să îmi limitez și mai mult cuvintele. Și dacă am zis că încerc asta, așa am să fac rezumându-mă la a vă lăsa poza de mai jos. Cam asta văd eu în fiecare dimineață când mă îndreaptă pașii, mai mult înapoi decât înainte, spre școală.

CAM00139

Și PENTRU CĂ NU MĂ POT ABȚINE, am să vă mai zic ceva: vă las și o melodie.

sursă youtube (user nerimon )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have a nice day,

Pishky!

Modern

16530608-abstract-word-cloud-for-modernity-with-related-tags-and-terms

Când eram în excursie prin Europa îmi plăcea să vă felul cum ei s-au dezvoltat și au îmbrățișat tot ceea ce înseamnă acum modern. Îmi plăcea să văd diferențele de la cer la pământ dintre ei și noi. Îmi plăcea și mă întrista în același timp. Mă întrista că ei aveau și noi n-aveam. Îmi plăcea în schimb ordinea lor și frumusețea ce-i înconjura, curățenia.

Îmi plăcea să văd toate acele peisaje presărate cu instalații eoliene ori cu panouri solare. Îmi plăcea să văd simplitatea lor. Îmi plăcea să văd modul lor de organizare, toate erau puse frumos la locul lor, aranjate și toți știau care le e locul și ce au de făcut. Erau ca niște atomi într-o moleculă, adică foarte, foarte bine structurați și organizați.

Îmi place în schimb că de ceva timp încoace am început să văd și prin țărișoara noastră scumpă și dragă porțiuni modernizate și oameni ce încearcă să ne însușească și nouă ceva din ceea ce este nou. Mai toată lumea se îndreaptă acum spre folosirea panourilor solare cu incarcator solar. Adică majoritatea se îndreaptă spre folosirea unei energii inepuizabile, cea solară. De asemenea, în drum spre mare anul trecut în vară, pe plaiuri dobrogene am văzut foarte multe eoliene, ce se bazează pe principiul folosirii energiei eoliene, energie inepuizabilă și care bine înțeles nu costă la fel ca și cea solară.

Mă bucură să văd că totuși țărișoara din care eu îmi doresc să plec cu viteza luminii spre alte meleaguri, începe să evolueze fie și cu pași mici, foarte mici. Însă măcar sunt spre evoluție pozitivă.

Voi ce părere aveți despre folosirea panourilor solare și a eolienelor?

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

București – part V: Concert Aylin

Cuprins:

Part I – The Human Body la Muzeul Antipa

Part II – Trasee-n București

Part III –  Film de groază

Part IV – Prin spitale

Part V – Ce citești acum

Part VI – Aventură de noapte în București

A doua zi – joi 11 aprilie 2013 seara

După ce am petrecut aproape toată ziua plimbându-mă de la un spital la altu, spre seară am ajuns în sfârșit la apartament, m-am schimbat și m-am îndreptat cu tot cu metrou spre Bogdan, ca mai apoi să ne îndreptăm către Palatul Ghika, unde avea să aibă loc concertul la ora 22:00.

Țin să punctez faptul că noi ne aflam în partea opusă a Palatului Ghika. Noroc că la ora aia mergea încă metroul.

Am ajuns la Palat. O curte mare plină de iarbă frumos tunsă. O fântână în mijloc. Un palat în spate. Frumos. Măreț. Impozant. Alb pe dinafară și roșiatic înăuntru. Un pian negru și vechi te întâmpina în holul de la intrare. Totul avea un aer de vechi. Un vechi frumos dintr-o epocă nu de foarte de mult trecută. Pășind prin holul principal dintr-o parte în alta a palatului am ieșit în curte. O curte în care domneau 2 corturi (sau atât am văzut eu la ora aia).

CAM00093

Am intrat într-unul din corturi, unde de obicei au loc nunți. Într-o parte și în alta erau mese albe și negre și niște canapele albe-crem (insuficiente pentru numărul de oameni). O scenă în față, unde avea să aibă loc concertul. O lumină gălbuie-învechită se abătea asupra noastră. Păstra și ea aerul locului și îl împrăștia mai departe.

Ajunși acolo la ora 22:00 (nici dacă voiam nu ajungeam la fix) ne-am pus pe așteptat. Și am așteptat. Și tot am așteptat… și-am mai așteptat ceva. Cum ce am așteptat? Să înceapă concertul. Și dacă tot am așteptat atât, am mai așteptat încă puțin. Într-un final pe la 22:50 un mim își face apariția pe scenă. Cam dezorientat el de fel, dar probabil nu se aștepta să dea peste masa de oameni. Și-a făcut frumos numărul și i-a adus în scenă pe băieții din trupă, iar într-un final pe frumoasa Aylin.

Concertul avea să înceapă în sfârșit. Și-a cântat melodiile de pe album, iar mie una mi-a plăcut ce am auzit. Are o voce faină și plăcută. Păcat însă că majoritatea ce se aflau acolo vorbeau.. și vorbeau.. și vorbeau. Adică.. ai venit să vorbești sau să o asculți pe ea cum cântă? Cred că pentru a doua variantă erai acolo. Involuntar am auzit și eu discuțiile celor de lângă mine, iar una chiar mi s-a părut patetică: criticau felul în care Aylin era îmbrăcată și cât de tare o dezavantajează rochia respectivă. Serios? De asta ai venit acolo? Să critici cum e îmbrăcată ea sau oricine altcineva? E uimitoare prostia omenească.

La 00 și ceva concertul era gata. Așa că ne-am îndreptat și noi frumos spre autobuz să mergem spre cășile noastre. Metroul nu mai funcționa la ora aia, iar autobuzele ne-au tras țeapă… însă continuarea am să v-o fac cunoscută mâine seară, la fix o săptămână după întâmplare. Acum vă las alături de Aylin și o melodie:).

CAM00089

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Enjoy it,

Pishky!

sursă youtube (sursă Viky Red )

Aylin – Chemistry: videoclip oficial!

Copy - DSC_1612

După cum bine știți din postul de data trecută despre Aylin, astăzi, 4 aprilie la ora 12:00, Aylin își lansează melodia Chemistry exclusiv în blogosferă!

Piesa compusă de Christie și Bazooka de la Moonlight Breakfast beneficiază începând de astăzi și de un videoclip în care Aylin dă viața mai multor personaje și ne prezintă mai multe tipologii de cupluri. Cu un final extrem de amuzant Aylin își exersează și rolul de actrița în videoclipul piesei Chemistry regizat de Vladimir Dembinski. Din nou actrița a apelat la oameni din industria filmului astfel că producătorul videoclipului este Radu Stancu, iar director de imagine George Dăscălescu.

Această melodie face parte din albumul jazz-pop ”Cloud” ce va fi lansat pe 11 aprilie la Palatul Ghika. Iar acum, ca să nu vă mai țin pe jar am să vă las melodia mai jos după ce veți afla și părerea cântăreței despre melodie și cum a pornit totul.

„Prima data cand asculti „Chemistry” te gandesti in mod sigur la fustitele anilor ’50, la pasteluri si la coafuri in stilul american housewife… Ei bine, eu am ales sa facem un scurtmetraj „film noir”. A pornit de la ideea lui Vladimir Dembinski, regizorul clipului, care a venit cu aceasta poveste, si care mi s-a parut minunata pentru ca vine drept contrapunct la piesa, o completeaza exact cum trebuie si astfel evitam pleonasmul. Sper ca si publicului sa-i placa la fel de tare cum ne place noua. „ a declarat Aylin

ENJOY!!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Euritmia

Nici voi n-ați auzit de ea, nu?

Ei bine, nici eu n-am auzit de așa ceva până acum câteva zile. De când am auzit însă, mi se pare o chestie tare interesantă mai ales în unele situații în care este aplicată, cum ar fi euritmia pedagogică.

Cum am auzit eu de ea? Prin intermediul maicămii. Ea lucrează cu tot felul de copii cu diverse probleme/handicapuri și s-a înscris la un curs de euritmie ce îi ajută în interacțiunea cu acei copii cu probleme. Prin euritmie, copiii vor învăța să prindă încredere în ei dar și să-și dezvolte anumite deprinderi de bază, deprinderi ce le-ar fi mult mai greu să le obțină prin alte metode.

september_at_school_058

Euritmia provine din greacă, de la eurhythmos ( eu= bine , rhythmos=ritm) și se referă la ritmul regulat al inimii și urmarea acestuia în armonia sunetelor, liniilor și mișcărilor. Practic prin euritmie se înțelege urmarea activităților într-un mod ritmic precum al inimii, fără să lași gândirea să intervină în vreun fel în activitatea ta, fără să acționezi pe bază de ”simțiri”. Însă acestea nu se fac oricum ci prin DANS. Da, ați văzut bine, se bazează pe dans. Euritmia presupune că orice sunet, literă, linie are o mișcare aparte a corpului pe care creierul o percepe într-un mod plăcut, fiind capabil să se activeze mai mult.

Astfel, euritmia este înrudită atât cu dansul cât și cu mima, prin faptul că încerci prin mișcări ale corpului să interpretezi sunete și litere, linii și alte cele. Este o vorbire vizibilă a corpului. Practic tu nu mai transmiți prin propriile sunete ci prin propriile mișcări: cuvinte, culori și chiar sunete ( chiar dacă sunt mute, mintea celuilalt le percepe într-un anumit fel). Fiecare consoană, vocală, nuanță a cuvântului, a vorbirii, fiecare notă muzicală, fiecare interval al vorbirii are o mișcare intrinsecă reprezentată printr-un gest euritmic, trupul devenind un mijlocitor al expresiei artistice.

Probabil, deja credeți că aiurez cu această noutate, însă ea nu este o noutate, practicându-se încă de prin 1911-1912 și fiind introdu-se de către un filosof austriac pe numele lui de Rudolf Steiner.

images

Euritmiștii, deși se rup de gândire și simțiri, se bazează pe expresivitatea sufletului. Prin expresivitatea sufletului se înțelege o comunicare mult mai afectivă față de cea verbală, trupul și mișcările acestuia transformându-se într-un laringe capabil să exprime orice. Aceasta crează ceea ce numim noi o apropiere sufletească față de celălalt, dându-ne încredere atât în noi în prezența acelei persoane cât și în acea persoană (destul de logic, nu?).

Euritmia pedagogică reușește să stabilească legături de încredere mult mai profunde. Psihologii reușind să aibă o comunicare mai bună cu acei copii bolnavi.

Pe lângă euritmia pedagogică se mai află și cea artistică și curativă. Ce au ca și rol dezvoltarea deprinderilor artistice ( în primul caz) și capabilitatea persoanei respective de a se vindeca.

Personal, pe mine mă încântă această idee de a comunica cu niște copii cu handicap prin dans. Mi se pare nemaipomenit să poată prinde încredere în ei prin mișcările libere ale corpului, prin perceperea emoțiilor transmise de fiecare mișcare a celuilalt. Creierul lor se va activa mai mult, iar cei cu un handicap mai puțin grav își pot corecta problemele prin aceste gesturi euritmice.

După cum v-am spus, mama s-a înscris la un astfel de curs și mi-a propus să merg și eu o zi, dacă tot sunt așa încântată, pentru a vedea mai bine despre ce este vorba. Cu siguranță mă voi duce și tot cu siguranță v-a mai urma un post despre așa ceva. Un post mult mai explicit, fiind bazat pe ceea ce am văzut cu proprii mei ochi nu doar din câteva studii pe internet și ce mi-a spus mama.

Până atunci am să vă las cu un filmuleț găsit pe youtube.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtbe (user Jesse Livingston )

sursă youtbe (user Jesse Livingston )

 

Black Friday

Blogosfera și nu numai, este împânzită de astfel de articole. Unii sunt înebuniți după această zi, alții abia așteaptă să treacă, iar alții să nu vină deloc! Personal, despre black friday nu am nici o părere, nici bună, nici rea. Pentru mine e pur și simplu o zi ca oricare altă zi. Pentru alții e o zi plină de nebunie și îmbulzeală, cu oameni ce se calcă în picioare pentru cine știe ce lucru mai mult sau mai puțin important.

Black friday sau vinerea neagră, pe românește, are ca scop ieftinirea tuturor produselor din magazine ce sunt date spre vânzare cumpărătorilor. Această zi de Black Friday a pornit de la americani și avea ca scop vinderea tuturor produselor într-un timp cât mai scurt pentru înlocuirea unor stocuri ce nu au avut prea mare succes la  public din diferite motive. De atunci Black Friday  se îmbină perfect cu ziua Thanksgiving ce are ca scop scoaterea la iveala a unei părticele cât de mici, de bunătate, din noi.

Cunosc mulți oameni ce pentru ziua de mâine s-au pregătit din timp prin strângerea banilor pentru cât mai multe cumpărături ce pot fi încadrate în ziua de ”black friday” sau nu și au chiar o ” lista magazine black friday”. Spun ce pot fi încadrate pentru că, dacă în sistemul occidental se practică black friday în mod corect, ei bine prin România trebuie să fim sincer și să spunem că lucrurile stau puțin altfel. La noi există într-adevăr magazine ce micșorează prețul din cel inițial cu ” X %”, dar și magazine ce  la prețul inițial adaugă ” P % ” iar apoi scad  un” X%”, prețul devenind astfel tot cel inițial sau chiar mai mare, dar niciodată mai mic, pentru că nu ar fi în avantajul comercianților. Astfel populația este din nou păcălită, după cum s-a obișnuit să fie zi de zi de atâția ani încoace.

Eu una, nu m-am omorât să strâng bani pentru această zi, pentru a face vreo vânzare vreunuia dintre comercianții de pe piața din Târgu Jiu, pentru că sunt convinsă că prețurile ( în afară de Lidl, unde de obicei sunt mici și au produse de calitate) vor fi foarte mari, mai mari ca de obicei, puse pe niște lucruri cu o calitate destul de proastă sau chiar foarte proastă. Însă nu pot spune că nu sunt curioasă de ce voi găsi pe piață de Black Friday și voi colinda câteva magazine, în speranța că se va merge și la noi pe principiul acestei zile.

Voi ce veți face de Black Friday? V-ați propus să dați buzna în magazine pentru a cumpăra cât mai multe chestii sau nu?

Această prezentare necesită JavaScript.

sursă youtube ( user kopret )

O pasiune în rândul tinerilor?

De curând, am avut o discuție cu cineva despre obiceiurile tinerilor din ziua de azi, despre maniile acestora și tot felul de astfel de subiecte. Unul dintre ele sunt pariurile sportive, ce se regăsesc atât printre adolescenți cât și printre adulți. Personal mi se pare o adevărată afacere pentru o persoană cu un noroc ieșit din comun și un adevărat dezastru pentru o persoană pentru care norocul pur și simplu nu s-a făcut să fie prins. Eu, spre exemplu, sunt o persoană foarte norocoasă, însă nu am jucat niciodată la pariuri sportive, în schimb, am jucat la ruletă cu o mătușă , iar din 10 lei cât am băgat am scos 100, poate scoteam și mai mult, dar am decis că e mai bine să spun stop, mai bine mai puțin decât să pierzi tot mai apoi. Așa cred că este și cu pariurile sportive: mai bine mai puțin decât deloc. Majoritatea persoanelor merg pe principiul bag cât mai mult scot cât mai mult, însă nenorocul lor face în așa fel încât cu cât bagi mai mult cu atât ai șanse să nu câștigi deloc, chiar dacă există excepții ce au pariat sume mari și au câștigat sume mari, însă de obicei acestea sunt foarte puține, pentru că na, fiecare afacere trebuie să aibă chichițele ei prin care să câștige într-un fel sau altul. Cei ce pariază cât mai mult cred că sunt adevărații microbiști înrăiți, ce ar paria chiar și cu viața pentru echipa favorită, ei fiind cel mai mult dezamăgiți uneori. Eu una, spre exemplu, cred că aș paria la întâmplare, lăsându-mă în mâinile norocului, chiar dacă, din câte am înțeles, există anumite strategii pe baza cărora se pariază.

Însă, lăsând toate astea la o parte… voi ați paria? Ați alege această cale ușoară de a câștiga/ pierde mai mulți sau mai puțini bani?

Fără dezordine :)

Peste tot pe străzi, prin curți văd depozitate, aiurea, chestii folositoare sau nefolositoare omului ca și ființă. Omul se caracterizează prin dezordine atât exterioară cât și interioară. Însă revenind la lucrurile pe care acesta le depozitează pe unde apucă și apoi caută după ele peste tot, că na, așa e făcut omul, eu propun construirea unor depozite ( ce în zona noastră s-au dărâmat, așa că mai bine aș zice reconstruirea depozitelor), în care omul să-și depoziteze ustensilele și tot ceea ce acesta deține ca și bun personal ori ca și bun al unei întreprinderi. Ei bine, dacă la noi s-au dărâmat, în alte locuri ale țării, unde oamenii probabil sunt mai cu capul pe umeri, depozitele s-au păstrat, iar pe lângă ele se mai construiesc și altele pentru a diversifica oferta clientului în funcție de distanță, preț și capacitate, dar mai ales de nevoia acestuia, a clientului. Acestea au devenit spații comerciale în adevăratul sens al cuvântului, servind spre închirierea lor de către clienți precum spatii comerciale radauti.  Astfel oamenii organizați și civilizați preferă să închirieze un astfel de spațiu de depozitare, în funcție de nevoile pe care el sau întreprinderea le are, în funcție de capacitățile de depozitare ori de prețul de închiriere. Spre exemplu, în străinătate, la marginea fiecărui oraș, există domenii întregi cu spații de depozitare pentru diferite întreprinderi de tot soiul, însă din păcate marea majoritate a țării noastre este departe de pașii grăbiți ai occidentului, încăpățânăndu-se să meargă înainte cu pași de  rac 🙂

Cea mai lungă noapte!

Toate cluburile dau petreceri intitulate ”Cea mai lungă noapte”, doar eu mă pregătesc să dorm?Toată lumea se bucură de o oră în plus de distracție la noapte, doar eu mă bucur de una în plus de somn? Că tot vorbeam în postul anterior de lipsa de chef și de dorința de somn, primesc cadou la noapte o oră în plus de somn. Să fie asta o conspirație a Universului măreț? Probabil! Habar n-aveam că azi, tocmai când aveam nevoie de puțin somn în plus, ceasul de la 3:59 se face fix 3! Niciodată nu cred că am adorat mai tare programul de știri ca în momentul dezvăluirii celor de mai sus :). Nu degeaba a fost programat postul fix la 3:59, ci exact pentru a-mi manifesta mulțumirea față de acest fapt, de a dormi mai mult cu o oră!

Ei bine da, azi ziua are 25 de ore, azi ne putem bucura de o oră în plus de ce vrem noi, fie ca e somn, distracție sau învățat, ne putem bucura de ea.  Majoritatea de vor bucura de o oră în plus de distracție, sau mai multe, eu mă voi bucura cu siguranță de ora asta în pat, alături de visele mele și un somn dulce. Iar acum, activând răutatea din mine, pot spune că mă voi bucura de faptul că cei cu tura de noapte vor lucra o oră în plus, în timp ce alții dorm, sau.. SE DISTREAZĂ, cred că ei sunt singurii ce urăsc această oră în plus peste cele 24 deja existente.

Voi cum vă veți bucura de această oră în plus?

Ultimele ore…

… de vacanță. Da, ultimele ore de vacanță. Ultimele ”pregătiri”, pentru ceilalți, au loc chiar în aceste ultime ore. Spun pentru ceilalți deoarece eu singurul lucru pe care m-am preocupat să-l cumpăr a fost o geantă banală de școală, ca orice copil ce se duce la școală să mai învețe câte ceva nu să facă parada modei. Nici măcar caiete nu mi-am luat încă… de cărți nici nu mai vorbesc. Pentru mine mâine-i vremea de cumpărat astfel de chestii, nu în vacanță.

Acum, abia aștept să înceapă școala.. prima zi este întotdeauna cea mai amuzantă, în care te poți bucura de cele ce fac parada modei, pentru că în fiecare școală există astfel de specimene ce petrec săptămâni prin magazine pentru a-și alege tot felul de haine, genți sofisticate și pantofi cu tocuri imense. Pentru mine tot mediul online e cel mai potrivit. Decât să pierd timpul aiurea prin magazine, mai bine caut pe net.. că de aia s-a inventat netul, să-ți facă munca și căutările mai ușoare. Așa cu după mine s-ar cumpăra numai genți, pantofi și haine online , că se găsesc atât haine de barbati cât și pentru genul feminin! Mai mult timp liber, mai multe locuri în care poți căuta într-un timp mult mai scurt și fără dureri de picioare, fără a fi constrâns de program de închidere al magazinului. Însă nu am înțeles niciodată de ce parada modei trebuie făcută la școală și nu atunci când te duci într-un club? Iar, dacă ar fi după mine aș băga uniformă obligatorie… da să fie aleasă de către elevi ca și model dar aș elimina suferința de pe chipurile celor ce nu au posibilitatea să-și cumpere asemenea îmbrăcăminte ori accesorii, aș elimina batjocura.

Voi ce părere aveți: uniformă sau fiecare cum îl taie capul în fiecare zi?

Trece una… vine alta!

Cât de fericită eram că începe școala, atât de tristă sunt că se termină vacanța. Adio culcat la ora 7 dimineața după nopți de râs, adio timp liber, adio dormit de dimineață, adio timp nelimitat la internet, adio ieșiri în oraș la orice oră până în noapte târziu, adio palavre. Adio … adio… adio… ADIO! Însă după orice ADIO răsare de nicăieri un ”Bine Ai Venit” și nu , nu mă refer la școală.. deși îmi face puțină ordine în program nu mă refer la ea! EU mă refer la IARNĂ, da frumoasa iarnă în care mă pot bucura de fulgii de zăpadă, de zilele de ski, de nămeții ce-mi oferă zile libere și… și .. și DA, ați ghicit! Și de VACANȚĂ, frumoasa vacanță de iarnă! După mine, care sunt o împătimită a sporturilor de iarnă aș muta vacanța mare iarna, da, să stau mai mereu la ski, la munte, printre zăpada curată, pe pârtii!

Însă ca orice copil, iarna, mă bucur și de sărbători și în general de Crăciun și de zilele dinaintea acestuia, în care merg în pițărăi, colind. Însă ziua de Crăciun e totuși cea mai frumoasă, atâtea cadouri sub brad. Atâta fericire pe chipurile fiecăruia. Nimic nu e mai plăcut decât găsirea atâtor  cosuri de Craciun cu numele tău, cu ale tale cadouri în el. E perioada colindelor, te simți cu sufletul parcă mai pur, mai împăcat, chiar și adult te simți din nou copil. Ceva renaște în tine în perioada asta. Cum să nu iubesc eu astfel iarna? E singurul anotimp pur, e simbolul imaculatului. Fulgii .. 0hh  fulgii aceia albi ce te învăluie cu frumusețea lor! Ei te fac să zbori uneori către nori!

Dar.. știți voi.. deocamdată, din păcate este încă toamna. Așa că nu-mi rămâne decât să aștept. După cum spun marii cercetători: ”Așteptarea este cea mai frumoasă”. Pentru toți cei ce așteptați iarna, vă las mai jos câteva poze ( bine.. și pentru cei care nu așteptați.. măcar vă obișnuiți cu gândul că o sa vină).

Salutări călduroase tuturor!

Poveste de noapte

Joi. O zi frumoasă presupun. Da presupun, pentru că n-am de unde să știu. E totuși joi și nu e joi. Postul e de joi, scrisul e de miercuri seara. O seară răcoroasă, în care vântul adie calm, liniștit printre sclipirile stelelor de pretutindeni, peste oglindirea lor în ochii mei 🙂 ! În sfârșit un aer răcoros ce-ți mângâie, suav, pielea. O seară ca asta, a fost și seara de luni, pe malul stâng al Jiului. De 18 ani în oraș și prima dată pe malul stâng al Jiului. Mereu obișnuiam să trec pe lângă el, pe pod, însă abaterile îmi erau mereu pe malul drept, prin parc! De data aceasta insulița era prea plină, se adunase acolo aproape tot orașul pentru serbarea berii, să o asculte pe Corina și alte nulități muzicale! Nu, nu sunt rea. Poate există oameni  ce o ascultă, dar părerea mea… rămâne părerea mea! Revenind la malul stâng al Jiului: m-am întors dezamăgită de la podul insuliței spre casă, pe malul drept al Jiului, prin parc, urmând să trec celălalt pod spre cartier. Însă, la unirea podului cu malul stâng al Jiului ceva , poate briza Jiului, m-a atras să cobor treptele negre de fier până pe dig. Un dig cu iarbă și pământ, un dig unde răcoarea nu se mai simte nicăieri astfel, de unde priveliștea de ansamblu a parcului de dincolo de Jiu este mai spectaculoasă ca nicăieri. Până și insulița privită din acel unghi avea ceva aparte, ceva ce nu mai avusese niciodată în ochii mei. Briza și luminile becurilor de dincolo de Jiu și din mijlocul Jiului ce se reflectau adânc în el mă făceau să înaintez pe dig, spre nicăieri în întuneric. În stânga strada centurii proaspăt turnată prost, în dreapta Jiul, luminile și briza, toate acestea creau sub cerul plin de fulgere , parcă, ceva de vis. Un vis obscur în ochii voștri, dar plin de culoare și muzică în ochii și sufletul meu. Nimic parcă nu mi-a plăcut mai mult decât să mă așez pe digul de beton și să privesc spre Jiu, lumini și parc, parcul al căror copaci păreau mai falnici și mai tainici ca niciodată. Ore înșir le-am pierdut cu briza în pleată, muzica în suflet, Jiul și lumina în ochi! Artificii. Artificii luminează de o dată cerul, zeci de minute în șir. E criză. Avem nevoie de artificii de milioane de euro să ne hrănească sufletul cu amărăciune. Picături. Picături de ploaie îmi mângăie acum fața, părul, până ce ajung să-mi mângâie întreaga piele sub razele lunii, ce sclipesc aproape nevăzute, printre nori. Concertul se termină, artificiile încetează să-mi mai spargă timpanele. 10 minute mai trec. 10 minute până ce zeci de oameni îngrămădiți unii în alții se chinuiau să părăsească insulița, trecând podul îngust și împrăștiindu-se fiecare către casă. Am numărat minutele până la oră, de abia atunci au început să se mai rărească, dar mișunau încă spre ieșire. Ciudat, nu-mi pot imagina unde au încăput atâția, nu-mi pot imagina cum lipsesc banii pentru fructe, pentru facturi și multe altele, dar se găsesc din belșug pentru beții la astfel de serbări. Prea complicat pentru mintea mea prea tânără și încă necoaptă. Păcat. mare păcat.

Am promis acest post încă de luni sau duminică seara, l-am promis alături de o surpriză, iar surpriza este reprezentată de melodiile de mai jos, melodii ce mi-au acompaniat toate sentimentele exprimate mai sus, acele trăiri netrăite și proaspăt descoperite! Sunt melodii de fundal având doar bass și tobe. Melodii poate necunoscute de nici unii din voi, proaspăt descoperite și de mine, melodii ce nu sunt promovate și nici nu prea sunt ascultate, dar poate mai găsesc câțiva viitori ”adepți” și ai acestui stil tăcut dar grăitor!

sursă youtube ( user CollidingSunsMusic )

sursă youtube ( user CollidingSunsMusic )

Miercurea fără cuvinte(20) – Interviu cu o handmade-istă

Pozele ce sunt mai jos vă vor lăsa, cred, fără cuvinte! Dar mai întâi haideți să citim cele ce urmează ca să le putem înțelege!

Dragi cititori, astăzi, vreau să vă prezint o tipă tare faină, o târgujiancă de-a mea, o liceană. Numele ei este Aida și are 17 ani. Mai mult nu vă mai spun, ci am să vă las pe voi să o cunoașteți din răspunsurile ei la întrebările de mai jos !

1. D: Bună Aida! Eu te cunosc …  dar aș vrea să te cunoască și cititorii, așa că ești liberă să te prezinți!

A: Bună, Dănuța, atât ție cât și cititorilor tăi! Sunt o fată obișnuită de 17 ani, poate cu puțin mai mult timp liber. Am nenumărate hobby-uri, cel mai vechi fiind desenul. I-au urmat, în timp, web design-ul, arta origami, pasiunea pentru chitară, împletitul brățărilor, croșetatul, quilling-ul și kirigami (arta decupării hârtiei ). De asemenea, de un an și jumătate sunt cercetașă, lucru care mi-a schimbat radical viziunea asupra lumii și asupra vieții .. în bine! În cadrul organizației cercetașilor am descoperit jonglatul și am învățat să jonglez cu poi-uri și cu diabolo. Să nu uit de muzică! Muzica înseamnă foarte mult pentru mine. Îmi place să ascult în special muzică retro, mai veche, anii `50 (Peggy Lee este modelul meu în viață!!), dar ascult și foarte mult rock contemporan, formații ca Metallica, AC/DC, SOAD, RHCP. Însă îmi plac foarte multe alte formații și alți cântăreți din toate genurile: reggae, rap, indie.

2. D: După cum s-a observat din titlu, tu, ești o ”handmade-istă” ! Cum te-ai apucat să practici așa ceva?

A: Sunt o fire foarte energică, dar nu îmi prea place să fac sport. Trebuia neapărat să îmi țin mâinile ocupate cu ceva. Am avut noroc că am fost binecuvântată cu o imaginație bogată și îndemânare, astfel reușeam ușor să îmi pun în practică ideile. Nu știu exact cum m-am apucat, simt că fac asta din totdeauna, pentru că am început la o vârstă fragedă.

3. D: Ce-ți place cel mai mult să confecționezi?

A: Cu siguranță nu va exista o tehnică sau un obiect care va fi mai presus de celelalte, pentru mine. iubesc în mod egal să creez fiecare lucrușor!

4. D: Ce obiect ți-a luat cel mai mult să-l faci și cât a durat?

A: Cel mai mult mi-a luat să fac un păun în tehnica origami 3D – vreo 3 luni ( cu pauze ). Am făcut în jur de 1800 – 2000 piese care trebuiau asamblate și nu aveam instrucțiuni, doar o poză cu rezultatul final. A fost o provocare pentru mine atunci. Aveam doar 13 – 14 ani.

5. D: Consideri handmade-ul important? De ce? Ce importanță ar putea avea el în viața noastră, în opinia ta?

A: Consider că handmade-ul este foarte important, pentru că de la el am pornit. Înainte să fie fabrici și roboți inteligenți care să le facă treaba, oamenii își făceau singuri hainele, uneltele, produsele de igienă și frumusețe. Acum, totul este produs pe bandă, găsești orice ai nevoie ( sau nu ), iar originalitatea nu mai este de mult o calitate apreciată.

6. D: Crezi că piesele de handmade ne influențează personalitatea? O definitivează? Îi acordă vreun plus?

A: Îi acordă un plus de originalitate și frumusețe! Un lucru unic va avea mereu o frumusețe aparte și o valoare mult mai mare decât lucrurile făcute în serie. Cât despre personalitate – un om când își face un lucru sau își cumpără un lucru handmade, o face pentru că acel lucru îl reprezintă, îi reflectă personalitatea, caracterul, gusturile. Cred că oamenii pot fi foarte ușor citiți după lucrurile handmade pe care le poartă!

7. D: După ce criterii ne-ai sfătui să ne alegem piesele handmade în conformitate cu personalitatea fiecăruia? Ce crezi că ar trebui să știm despre noi?

A: Nu există niște criterii stabilite, sau, dacă există, eu zic că sunt cam inutile. Atunci când ești decis să îți cumperi un obiect handmade, înseamnă că nu tu, ci sufletul tău, a pus ochii pe el. Trebuie să îți lași sufletul să decidă pentru tine. Iar obiectul cumpărat se va potrivi și cu personalitatea ta.

8. D: Realizezi piese handmade și la cerere, după design-ul sugerat de o anumită persoană doritoare? Ori faci doar ceea ce îți place ție ți îi lași pe ceilalți să aleagă dintr-o gamă diversificată?

A: Fac și la cerere, bineînțeles. unii oameni au foarte multă imaginație, știu ce vor și ce li se potrivește, dar din motive diferite ( lipsă de timp, lipsă de îndemânare, etc ) apelează la mine pentru a le face obiectele dorite. Sun mai mult decât fericită să le pun ideile în practică, pentru ei.

9. D: Știu, din surse sigure, că în afară de handmade dai și sfaturi pentru întreținerea proprie, spre exemplu întreținerea feței. Ce sfat ne-ai oferi acum pe moment?

A: În lume nu există persoane frumoase și persoane urâte. Există persoane îngrijite și persoane neîngrijite. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia un corp de care trebuie să avem grijă, iar un corp neîngrijit este un corp urât. De aceea, sfatul meu este să vă spălați cât mai des, pe față și pe corp, de câte ori simțiți nevoia ( 2-3 ori pe zi, recomandabil, pe față! ) cu un săpun special tipului vostru de ten. De asemenea, exfolierea ( îndepărtarea celulelor moarte de la suprafața pielii) este un lucru foarte important pentru o piele sănătoasă.

10. D: De asemenea știu că în afară de handmade și sfaturi te ocupi și de croitorie. Vrei să ne vorbești puțin despre asta?

A: Încă învăț, sun la început, însă mi-ar plăcea să ajung destul de bună la croitorit încât să îmi croiesc singură hainele! Deocamdată doar le modific pe cele pe care le am.

11. D: Te-ai gândit să faci din handmade și croitorie ceva mai mult decât un hobby? Dacă da, ce și cum?

A: Da, m-am gândit. În viitor doresc să îmi deschid un atelier de obiecte handmade care să organizeze și concursuri pentru doritori. Dar pentru asta trebuie bănuți …  deci rămâne de văzut!

12. D: Știu că ai o pagină de facebook. Ce putem găsi acolo și mai ales cum putem găsi pagina? Cum altfel te-am mai putea contacta?

A: Aceasta este pagina mea de facebook: http://www.facebook.com/pages/I-love-handmade/309980549049580?ref=hl . Puteți găsi aici multe creații origami pe care le-am făcut și accesoroo din materiale textile ( în special ). Mai pot fi găsită și pe Pinterest: http://pinterest.com/aidadeverdi/ sau Tumblr: http://raza-de-soare.tumblr.com . Ori la adresele de e-mail: aida.denisa@yahoo.com sau aida.denisa@gmail.com .

13. D: În încheiere, aș vrea să îți mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu ! Îți urez multă baftă în ceea ce ți-ai propus să faci și de asemenea : La cât mai mulți cumpărători! Meriți toate aprecierile mele și cred că și ale cititorilor! Tu ce ai vrea să ne spui în încheiere?

A: Mi-a făcut plăcere să fiu alături de tine și de cititorii tăi, Dănuța! Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase! Vreau doar să vă spun atât: Dați frâu liber imaginației voastre! Să ne auzim cu bine!

Acum, mai jos, veți putea vizualiza niște poze cu piesele handmade ale Aidei, iar dacă vă face place de ea și ceea ce face vă invit să intrați pe pagina ei de facebook, să o contactați… și de ce nu, poate și cumpărați ceva: pentru prieteni,prietene, copii, nepoți, bunici, unchi, mătuși,verișori și NU NUMAI !

Această prezentare necesită JavaScript.

Sangria !

Pentru astăzi nu aveam, sincer, nimic pregătit! Aveam pentru mâine și poimâine, dar nimic pentru azi! Și totuși.. mi-am zis că dacă tot am devenit mai activă cu tot felul de subiecte diversificate pe aici, nu ar trebui să las ziua de marți așa .. goală…! Marțea trecută a fost una măreață.. mi-a adus 262 de vizitatori pe blog! Așa că azi m-am hotărât să-i dau de băut ceva ales! Cinstesc ziua de azi cu Sangria! Și dacă tot cinstesc ziua de azi, am să vă cinstesc și pe voi învățându-vă cum să o preparați ( foarte simplu).. ca de v-aș servi eu… dar mai mult de o poză nu am cum 😦 !

Istoric: mai întâi am să vă spun câte ceva despre această băutură, un scurt istoric! Sangria este o băutură de origine spaniolă și portugheză pe bază de vin. A apărut în Peninsula Iberică, consumându-se apoi în Spania și Portugalia încă din secolul al XIX-lea.  Sangria este și băutura „fiestelor” latino. În unele regiuni mai este cunoscută și sub denumirea de zurracapote sau zurra. Numele de Sangria înseamnă sângeriu, astfel pentru prepararea ei este nevoie în primul și în primul rând de vin roșu.

Ingrediente: vinul roșu, fructele, apa minerală, coniac/vermut/lichior, rom/gin, miere/zahăr. Ca și fructe se folosesc în special citrice: portocale, lămâi, grapefruit, mere, pere,ananas,kiwi, pepeni, căpșuni,piersici,prune se pot adăuga și boabe de struguri. NU TREBUIE PUSE TOATE DACĂ NU AVEȚI! Aici rețeta poate fi diversificată în funcție de fructele pe care le aveți, însă cu cât mai multe cu atât mai bine.

Mod de preparare: pff.. poate fi preparat în N moduri, nu există ceva standardizat, dar să vă zic totuși cantitățile mele. La 1 litru de vin am folosit: 3 portocale, un grapefruit, 4 pere,4 piersici, 4 mere, o lămâie, o sticluță cu rom, 250 ml apă minerală, 3o ml tărie de 90 de grade ( dar cei care nu aveți așa ceva tot 30 de ml de coniac/vermut/lichior trebuie să puneți), 2 linguri cu vârf de miere! Deci se pune vinul într-o carafă mare de preferat( ca să se vadă fructele tăiate), dar dacă nu aveți cred că îl puteți prepara în orice, chiar și o oală.Se taie felii/cubulețe ( după preferința fiecăruia) portocalele ( una din portocalele puse se taie fără a-i fi  luată coaja), următoarele se taie decojite: piersicile,merele,perele,grapefruit-ul, anans-ul, kiwi și se adaugă în recipientul cu vin. Se stoarce apoi o lămâie, iar zeama se  toarnă în recipient. Se adaugă apoi o sticluță cu rom și cele 2 linguri de miere și se amestecă puțin. Se pune recipientul acoperit cu un capac/farfurie în frigider și se lasă la macerat între 3 și 24 de ore ( după răbdarea fiecăruia). După ce este scos din frigider se adaugă 250 ml de apă minerală și 30 ml de coniac/vermut/lichior. Se amestecă puțin și se poate servi!

Mod de servire: Se prezintă într-o carafă pentru aspect, să se vadă frumos fructele acum ”însângerate”. Se toarnă băutura în pahare( de preferat fără fructe, dar aici iar depinde de gusturi, puteți turna și câteva cuburi de fructe). Se pune în pahar multă gheață și NU SE BEA CU PAIUL, dacă nu vreți să vă îmbătați 😀 ( depinde de preferințele fiecăruia).

O leapșă muzicală !

Vizitam blogurile, cum mai fac din când în când, descoperind unul nou: blogul lui Probiu. la el am găsit o leapșă muzicală, leapșă ce trebuie să recunosc că mi-a plăcut, așa că am preluat-o astăzi pe blogul meu! Și tot azi o voi transmite și la alții, dacă vor fi bucuroși să o primească 🙂  Să începem:

1.Ce gen de muzica asculti de obicei?

În afară de manele și populară, ascult orice. Cel mai mult îmi place rock-ul 🙂

2. Care e cantaretul tau preferat?

Mno.. aici… nu e doar unul, sunt mai mulți precum: Chester Bennington, Lauri Johannes Ylonen, Chad Kroeger, Bon Jovi, Danny O’Donoghue, Axl Rose, Steven Tyler, Rob Halford, Chris Martin, Billie Joe Armstrong, Kurt Cobain, Marko Saaresto, Adam Gontier, Alexander Ryback. Iar de prin România îmi plac: Radu Almășan, Călin Goia, Dan de la Taxi, Cornel Ilie, Adrian Igirsan.

3. Care e cantareata ta preferata?

Hai că aici îs mai puține: Amy Lee, Avril Lavigne, Celine Dion, Annete Olzon. De prin România: Paula Seling, Roxana Andronescu, Tatiana Stepa.

4. Care e trupa ta preferata?

Pf… acum voi enumera toate trupele cu soliștii de mai sus: Linkin Park, Rasmus, Nickelback, Bon Jovi, The Script, Guns and Roses, Aerosmith, Judas Priest, Coldplay, Green Day, Nirvana, Poets of the Fall, Three Days Grace, Evanescence, Nightwish. Românești: Bosquito, Voltaj, Taxi, Vunk, Cargo, Spin. (trupele sunt în ordinea soliștilor)

5. Care e melodia ta preferata?

Am câteva de la fiecare de mai sus. Ari fi prea multe 🙂

6. Care e clipul tau preferat?

Bon Jovi – It’s my life

7. Ce cantaret/trupa ti-a marcat adolescenta?

Nici unul/una.

8. Ce melodie n-ai putea s-o uiti vreodata?

Evanescence – My immortal

9. Iti place muzica populara romaneasca?

NU .

10. Ce melodie de muzica populara iti vine in minte?

Nici una !

Acum, vreau să dau și eu leapșa la următorii : Călin, Carla, DeLaBirou, Fosile, Alyz, Cartim! Numai dacă vă face plăcere să preluați această leapșă pe blogurile voastre, iar dacă se mai găsesc și alți cititori… de ce să nu o preia și ei? Baftă!

Iar acum, pentru că la întrebarea 5 m-am fâstâcit tare rău, ca să nu îi stric leapșa lui Probiu, am să o modific puțin, astfel mai jos veți găsi câte una din melodiile trupelor mele preferate, în ordinea trupelor de mai sus! ( melodii ce nu au mai fost pe blog…)

sursă youtube ( user warnesbrosrecords )

sursă youtube ( user TheRasmusVEVO )

sursă youtube ( user nickelbacktv )

sursă youtube ( user BonJoviVEVO )

sursă youtube ( user TheScriptVEVO )

sursă youtube ( user Death4YU )

sursă youtube ( user AerosmithVEVO )

sursă youtube ( user JudasPriest )

sursă youtube ( user emimusic )

sursă youtube ( user greenday )

sursă youtube ( user zibzib20 )

sursă youtube ( user PoetsOfTheFallBand )

sursă youtube ( user ThreeDaysGraceVEVO )

sursă youtube (user EvanescenceVEVO )

sursă youtube ( user nightwishtv )

sursă youtube ( user bosquitoofficial )

sursă youtube ( user catmusicoffice )

sursă youtube ( user RepereVIP )

sursă youtube ( user VUNK1 )

sursă youtube ( user artok )

sursă youtube ( user MediaProMusic )

http://www.youtube.com/watch?v=MzCLLHscMOw

A fost odată, la trecut :)

Sober. Lacrimi de coniac. Loreen. Vunk. MP4-ul îmi este mereu aproape.

O lacrimă mi se scurge din ochiul stâng pe obraz. Tresar.  Sunetul unei salvări îmi pătrunde prin geamul deschis până în adâncuri, peste liniștea melodioasă a MP4-ului. Îmi tulbură liniștea, gândurile despre trecut. Îmi apare în minte brusc imaginea unui rănit, personaj cunoscut și activ în viața mea. Ciudat. Nu aș vrea să văd niciodată acel personaj ca în mintea mea, dându-și duhul. Mari îmi mai sunt căile întortocheate ale subconștientului. Claxoane, multe claxoane se izbesc de pereții camerei și de urechi, mă tulbură mai mult.

Mă întind iar pe spate și încerc să mă rup de trup, să nu-mi mai simt decât gândurile. Mă cufund printre versurile celor de la Nickelback și Rasmus, mă cufund iarăși în trecut, la gândurile anterioare. Amintirile sunt singurele ce ne mai leagă de trecut, amintirile și sentimentele trăirilor, singurele conexiuni între noi și visele anterioare, ori cele de mult uitate. Ce ironie… până și MP4-ul meu a ales random o melodie intitulată ”Amintirile” . Mă las purtată de valurile amintirilor în urmă cu ani de zile. Îmi amintesc cu zâmbetul pe buze și lacrimi pe obraz de prima boacănă, de primii pași pe poarta școlii, de colegi, de noii colegi, de primele zile de liceu, de cum se legau și închegau prietenii, despre cum se cunoșteau copii. Îmi amintesc prima lecție de schi, primele țipete, primele căzături, primele sentimente de reușită, îmi amintesc de cum mă simt de fiecare  dată pe schiuri, alunecând pe un alb imaculat printre miile de fulgi și stele. Mi-am amintit și de tine, de el, de ea, de ei, de voi, de noi, mi-am amintit certuri, împăcări, de toate acele momente frumoase și mai puțin frumoase. Mă gândesc, printre amintirile mele, că poate nu a fost nici unul din noi vinovat de o ceartă, de o despărțire …  nici eu, nici tu, nici el, nici ea, nici ei, nici voi, nici ele și nici noi. Mă gândesc că toate se duc la un moment dat: gândurile bune, rele, prieteniile, uneori și amintirile dispar  prea devreme. Printre amintirile mele sunt lucruri ce-mi pare bine că s-au sfârșit, lucruri după care suspin și lucruri după care voi suspina mereu în viață. Sentimente. Trecutul e probabil locul în care ne descotorosim de părțile nefolositoare în viața noastră în viitor, ne descotorosim de ele pentru a îmbrățișa viitorul, lucruri pe care le-am considerat însă importante într-un anumit prezent. Lucrurile cu adevărat importante rămân mereu în prezentul nostru, cum ar fi rutina zilnică de a mânca, de a ne procura cele necesare supraviețuirii, iubirea, sentimentele și amintirile pe care-ți clădești viitorul, visele pe care viața ți le calcă în picioare. Mă simt născută într-un castel de sticlă, un castel în care te învârți grijuliu, un castel ce pare perfect din afară sau de la distanță, fiind construit sub lupă din fisuri, iar eu, tu, suntem una din ele. Uneori neputința îmi străbate prin vene ”Cause` I`m only a crack in this castle of glass, hardly anything there for you to see”. La cea mai mică mișcare bruscă castelul se cutremură, fisurile răzbesc, se unesc și devin una mare și puternică ce doboară o lume întreagă, transformă un castel de sticlă în mii de cioburi ce se prăbușesc într-un spațiu imens în bătaia jucăușă a razelor de soare. Mai multe amintiri mi se oglindesc acum în  cioburile ce se prăbușesc continuu în neant, mai multe lacrimi străbat acum același obraz stâng, cuvinte ce alcătuiau cândva promisiuni îmi acoperă versurile melodiei și-mi răsună adânc în suflet, mă răscolesc.

Clipesc în luminile orbitoare ale castelului proiectat pe tavan. Întuneric. Întuneric în culorile ce-au fost odată proiectate în neantul tavanului. Aștept ca cioburile să se desprindă practic din neant spre ochii mei, rănindu-i la propriu și înlăcrimându-i mai mult. Nimic. Întunericul continuă să rămână prins de tavan și pereți. Singura sursă de lumină ce îmi străpunge fără puteri întunericul, e raza de lumină aruncată de becul din diagonala geamului și de mașinile ce mai alunecă din când în când pe stradă. Un fior îmi cutremură întreaga ființă și mă trezesc, involuntar, în picioare, lângă pat. Frigul începuse să-mi pătrundă în cameră, alăturându-se solitudinii întunericului. Vederea îmi dispare și apare în flash-uri pentru câteva secunde. Închid geamul pe fundalul unei alte salvări, cu o altă lacrimă pe obraz și aceeași imagine însângerată printre flash-urile vederii mele, întrebându-mă de ce va trebui să mă descotorosesc în viitor pentru prezentul ce va fi și el cândva trecut.

Mai jos aveți toate melodiile pe care am scris această postare!

sursă youtube ( user warnersweden )

sursă youtube ( user MediaProMusic )

sursă youtube ( user MusicLover0963 )

sursă youtube ( user RasmusOfficial )

sursă youtube ( user TheRasmusVEVO )

sursă youtube ( user xXMegasolomasterXx )

sursă youtube ( user lolyfunnygirl )

sursă yotube ( user linkinparktv )

sursă youtube ( user JTaFranklin  )

sursă yotube ( user JTaFranklin )

sursă yotube ( user JTaFranklin )

sursă youtube ( user examplla2011 )

Vă invit și pe la ei : Carla ( chestii cotidiene), DeLaBirou ( chestii cotidiene), Călin ( muzică… multă muzică și un ghiveci duminical ), Blogatu ( concursuri și multe chestii despre blogging), Probiu și cam atât !

Fotografii de concurs :)

Bântuiam aiurea pe net și ceva mă scoate din transă. O căsuță de mess cu un țiuit. Conținea un link. Îl accesez și descopăr pe pagina Blogatu.ro un nou concurs, de data aceasta un concurs și pe placul meu și pe placul oricui e pasionat de fotografie, de aceste instantanee surprinse de ochiul uman și cel al aparatului într-un moment din viața ta , instantanee ce ți-au rămas cumva în suflet, că altfel nu ai fi fost dornic să le surprinzi ca și o amintire! Concursul , de fotografie după cum am zis, constă în alegerea unor fotografii din vacanță și slavă domnului, după cum bine știți, am destule. Am să aleg să pun în continuare poze ce v-au plăcut vouă de-a lungul articolelor publicate aici, poze din această vacanță de vară, vacanță lungă pentru mine, fiind o liceană. Așadar, sper să vă încânte din nou privirile fotografiile de mai jos și vă invit și pe voi cei care citiți acest blog și articol să vă înscrieți în concurs dacă vă place fotografia și aveți ceva frumos de arătat tuturor!

Costinești – Luna de noapte, ora 3

Costinești Epavă – dimineața ora 5, la răsăritul de dincolo de nori

Costinești – Valuri în retragere

Costinești – spumă de mare, ora 5 dimineața

Costinești – apus de mare

Transalpina – pasul Urdele ( punctul cel mai înalt )

Transalpina – Vârf de munte

Transalpina – Vedere Munții Parâng

Transalpina – printre fire de iarbă

Rânca – Apus

Rânca – Același apus din alt unghi

Rânca – Cal printre raze

Rânca – Apus ( locație schimbată)

Ciudățenii la orizont

Un cer însângerat, pentru sfârșit !

House M.D.

177 episodes. 8 years. It’s over. Actually it was over since 21 may 2012, but for me it’s over now. Today I saw the last episode, a stunning episode. This series has tied friendships, it has formed a family. I started watching this series following a tip of a friend and I don’t regret it. It have passed 8 years of emotions, of hard feelings, of love, of faith, of irony, of laughter. During the 8 seasons I had seen how the characters have changed, how years passed over them, I had seen and I had learned. But this series has left a stamp on me, a big stamp. A stamp of believing more in science than everything else, it guided somehow my future in medicine, it made me decide to follw medicine. I learned from this series how to don’t lose my hope, I learned to hope allways for better things :). I learned that „everybody lies”, even if it is for a good or bad cause, because we are genetically programmed to lie. I learned that full happines only exist in fairytales, and real life is actually pain :). I learned that everyone has his dose of selfishness and nothing lasts forever . It had the power to transpose us near the protagonists, on stage, every time … thus, during each episode we lived with them, near them :)I learned from this series that no one resembles another person, so those ones who pretend they are like Hous, they are liers, because like House himself says „That’s a lie 🙂 „, each person resembles itself. I found so many beautiful melodies, brilliants, soulful and lively! Thanks those who wrote the scenary of House M.D. series.

Now, I have for you a movie with scenes of all the 177 episodes 🙂 and 2 songs, one which plays in the end of the series, a song which teach us how to keep House foreve in our hearts… and another song from me 🙂 . And I’ll invite you to check out Calin, his melodies inspired those above 🙂 .

source vimeo ( user ncismelanie )

source youtube ( user pcolson90 )

source youtube ( user GunsNRosesVEVO )

Bosquito – melodii de viață

Ni se întâmplă adesea în viață să ne simțim aruncați printre nori, prinzând aripi. Ni se întâmplă adesea în viață să ne simțim nemuritori. Dar drumul nostru e scurt, iar norii sunt prea puțini pentru visele noastre. Aripile noastre printre nori sunt plăpânde iar adesea, în viață, ne sunt mușcate de nemuritori. Drumul ce odată a fost printre nori se îndreaptă acum către nemuritori, către cruzime și mult dor. Dor de vise, dor de nori. În viață te ridici parcă puțin și cazi de fiecare dată mai mult, lovindu-te de-un om perete ce-ți stă mereu în soare, stă între tine și visele tale, ți se împleticește mereu printre picioare. Ești buimac în lumea lor și pe picioare-n lumea ta. Ești ca un nebun ce nu-și găsește calea spre vise. Te dezlegi într-un final din lanțurile vieții cotidiene și te arunci în zborul printre nori, departe de omul perete, departe de pământul otrăvit, departe de ei și mai aproape de tine … spre vise.

Ei bine, acestea de mai sus mi-au fost inspirate de melodia de mai jos, interpretată de Radu Almășan – Omul perete, solistul trupei Bosquito. O melodie ce am regăsit-o pe youtube, ascultând ultimul lor hit pe care îl veți găsi mai jos, după melodia de care am precizat anterior(pentru că știți, de când am postat aici melodia ”Când îngerii pleacă”, că eu sunt fan Bosquito de pe vremea când ei cântau ”Pepita”, nu m-am putut abține ca regăsind această melodie să nu vi-o prezint și vouă, dorind să mai prezint și multe altele ce-mi sunt dragi de atâția ani) . Sper să vă placă și vouă la fel de mult cum îmi place și mie, sper să învățați și voi să vă dezlegați spre vise 🙂 .

sursă youtube ( user bosquitoradu )

sursă youtube ( user bosquitoofficial )

Să nu ucizi !

Avem adesea impulsul animalic de a distruge.  De a ucide. Nu neapărat de a deconecta o persoană de la bătăile inimii și toate celelalte lucruri ce o țin în viață, ci prin deconectarea sufletului de la viață. Adesea ucidem iluziile celorlalți, adesea încercăm să ne amanetăm viața și să o furăm pe-a altora. Niciodată nu suntem mulțumiți cu ”atât” , mereu vrem mai mult. Dar uneori ”mai mult” ne distruge psihic. Suntem prea orgolioși, invidioși atât pe noi cât și pe ceilalți. Suntem orbiți de atâta obscuritate. Suntem uciși ucigând! Suntem acaparatori: ne marcăm mereu teritoriul, în fiecare zi cu 1 cm mai mult decât a fost ieri! Ce-i drept, istoria ne povestește că dacă noțiunea de ”proprietate” n-ar fi existat… pace ar fi fost pe Pământ! Suntem învățați de mici să urâm și prea puțin să iubim. Suntem bolnavi după atenție, dar parcă niciodată nu știm s-o oferim. Noi suntem doar niște marionete în mâinile timpului, nu mai știm să ne trăim viața… lăsăm doar timpul să treacă prin și peste noi, îmbătrânindu-ne cu fiecare secundă mai mult! Ne omorâm visele, sau ni le omoară ceilalți. Ne omorâm pe noi, ne distrugem în fiecare zi puțin câte puțin. Și toate astea cu ce scop?Doar cu scopul de a-i călca pe ceilalți în picioare pentru a fi tu mai bun?

Colindam astăzi pe youtube, ca în fiecare zi, descoperind o melodie motivațională ce te îndeamnă să nu ucizi: nici pe tine și nici pe ceilalți. Ea spune că n-ai drept să te minți ori să te păcălești, n-ai drept să încerci și să spui Nu reușesc în tot ceea ce tu visezi, n-ai drept să te omori cât încă trăiești. N-ai dreptul să te amăgești. Trebuie să ști că trecut-i trecut, trebuie să uiți, să ierți, să speri. N-ai drept ca tu să omori visele ce-n altul trăiesc, n-ai drept să decizi… n-ai drept să ucizi! Se spune că nu există bine și rău, ci doar tu alegi să fie așa. Ai drept în schimb să-nveți să iubești, să zâmbești. Ai drept să visezi, ai dreptul să reușești. Ai dreptul ca din marionetă să devii păpușar!

Vă las acum spre ascultare melodia. Vă las să învățați!

sursă youtube ( user magda191919 )

Late in the night ….

Yeah yeah… știu că am promis că și azi, ca și ieri, vor fi poze în post. Dar nu sunt. Mi-am schimbat ideea de post târziu în noapte când ploaia părea să izbească mai puternic crengile brazilor, când fulgerele îmi luminau camera peste becul aprins, iar bubuiturile alungau orice alt sunet din calea auzului meu 🙂 . Am scris multe posturi pe ploaie despre ploaie. Niciodată însă nu am scris pe ploaie despre fulgerele minunate din jur. Despre senzația ce ți se întipărește în suflet la vederea unui fulger în valea de lângă tine, cum simți că tot acel zgomot și toată lumina sunt produse în jurul tău, cum tu devii ( în mintea ta) centrul universului lor. Lumina unui fulger, forma lui pe cer, cerul atât de îndepărtat și totuși atât de aproape de tine, pare să-ți trezească la viață fiecare nerv adormit târziu în noapte, fiecare sentiment de mult uitat, fiecare licărire abandonată undeva în timp. Sunetul ploii, atât de diferit de cel de acasă, aici la altitudine, peste nori și în nori, pare mai pur, mai curat și mai proaspăt. Poate pentru că totul e pur atunci când se naște: iubirea,ura ființa umană, poate de asta mi s-a părut așa, pentru că înainte să fie încercate de propria soartă, toate-s pure, limpezi și clare. Atunci când se rupe din puf, fiecare strop de ploaie își ia în moleculă propria-i viață, gata să o răzbească, până ce e răzbit de însăși propria-i viață, până la prima creangă de brad, primul acoperiș de cabană,primul geam,primul stâlp sau primul strat de pământ. Aici, sus, durata unui strop de ploaie-i scurtă, norii sunt prea aproape de piscurile înalte, dar tot ei știu să elibereze din puf zeci, sute, mii de picături de ploaie pentru a crea acea armonie melodioasă dintre picături-fulgere-vânt.

Închid ochii și mă las ușor cuprinsă de sunetul ploii. Simt că plutesc undeva printre alte mii de făpturi vii în drumul lor spre eternitate. Mă simt prea relaxată. Încerc să-mi deschid ochii. Nu reușesc. Într-un final simt cum ochii minții se deschid ușor până la nivelul de benoclare. Toate acele ”făpturi vii” erau în jurul meu, dansau, cântau cum numai ele știu să o facă. Mă aflam printre toate acele mici picături de ploaie. Picături lipsite de praf, doar apă pură, picături ce-ți permiteau să te oglindești în rotunjimea lor fără pic de deformări. Își făceau dansul liniștite în jurul tău, până ce te cuprindeau fără știință în jocul lor, în acel ritual magic. Deveneai un monarh în propriul tău castel de apă. Simți cum de acolo de sus poți să domini lumea. Te simți stăpân pe tine și pe tot ceea ce vezi în jur, pentru că e visul tău iar toate acele picături ce-ți formează propriul castel par să sfideze legile gravitației, par să fie singurele ce plutesc printre nori… îți oferă ție, visului tău, priveliștea aceea fantastică. Însă tu, om, ești programat genetic să-ți pui întrebări: ”De ce nu zbor și eu alături de celelalte?”, ”De ce sfidez gravitația?”, ”De ce…?”. Pe scurt prin întrebările astea, și nu numai, avem ceva în ADN ce ne îndeamnă către autodistrugere, ceva ce ne face mereu nemulțumiți de ceea ce avem. Iar dorința aceasta ascunsă de autodistrugere din spatele tuturor acestor întrebări ne înțeapă visul, ne condamnă iarăși la normalitate, ne supune gravitației. Iar palatul se destramă acum în picături. Pici. Nimic din jur nu poate să te salveze. Vântul e mâhnit și parcă șuieră chiar mai tare pentru nemulțumirile tale, nu vrea să te prindă. Crengile brazilor se dau la o parte din calea ta. Doar picăturile visului tău îți mai sunt acum alături, te însoțesc îndurerate către propria autodistrugere. Nu se mai pot lega de tine, nu mia pot lega nimic în jurul tău. Le-ai îndepărtat cu a ta cruzime, cu a ta lipsă de iubire. Ai distrus visul tău, visul lor… oare mai ești demn, ca și om , de ceva? Distanța mică dintre nori și pământ ți se pare acum de o lungime exorbitantă, plină de o durere cruntă. Durere de care nu te mai poți scăpa nici tu, nici nimeni. Fulgerul lovește pământul și tu odată cu el. Doare. Ochii se deschid brusc. Nu vezi decât un tavan luminat de fulger în ploaie. Dar te doare. Te doare faptul că nu ști să-ți trăiești visele, că uiți să speri, că te lași cufundat în normalitatea tuturor, în mediocritate. Așa că închide ochii din nou. Visează, speră la ceva cu ardoare. Lasă asta să-ți curgă prin vene și nu-i da niciodată drumu.

Obișnuiesc, se pare, să vorbesc despre mine, alternant, la persoana a 3-a și a 1-a. Datorită stării de spirit. Datorită sentimentelor și a ceea ce vreau să exprim de fapt prin fiecare literă, fiecare cuvânt. În funcție de persoana la care fac afirmația, cuvintele au o anumită afectivitate, literele o anumită melodicitate. În funcție de persoană, de alternanța lor ideile mele înseamnă ceva. Alternanța lor face pentru mine ca totul să aibă un sens. Un alt sens decât acela banal din dicționar. Un sens ce poate fi perceput mai mult cu sufletul decât cu mintea. Sper ca alternanța mea să se facă ușor percepută de simțurile voastre mintale, sufletești.

Vă las acum pe undele melodiei ce mi-a călăuzit aranjarea tuturor literelor, a ordinii cuvintelor, alături de ploaie. Fără poze. Astăzi doar literele-mi sunt grai. Și muzica.

Apus de Rânca

Așa cum v-am spus în postul de ieri, astăzi nu vor fi pe aici multe cuvinte, ci doar câteva poze, ce pentru mine sunt mai mult decât grăitoare! Însă n-am spus că nu vor fi deloc cuvinte! Cuvintele de azi vor fi despre cum au luat naștere pozele de mai jos :). Ei bine ieri când am ajuns în Rânca, am ajuns pe seară și m-am putut bucura în timp ce urcam pe Transalpină de un apus superb, un apus care de altfel e mereu superb la munte. E superb să vezi cum soarele împreună cu toate razele lui se lasă înjunghiați de fiecare vârf de munte, lăsând în urma lor doar nori însângerați. Așadar, astăzi, mi-am convins tatăl să încălecăm pe biciclete spre locul de unde mi s-a părut că am văzut cel mai bine apusul, spre un platou pe o creastă. Și-am plecat în jur de ora 7 jumătate seara spre locul cu pricina, fiind mângâiați de adierea puternică a vântului pe sub coroanele brazilor falnici.Pot mărturisi că apusul s-ar vedea superb din orice parte a muntelui ar fi vizibil, doar că din locul cu pricina mi s-a părut a fi cel mai vizibil. Așa cu din locul acela au ieșit pozele de mai jos, ce sper să vă încânte și mângâie și vouă privirea 🙂

sursă youtube ( user avalanchecityband )

Bună dimineața !

Bună dimineața munte și raze de soare! Bună dimineața temperatură sub 20 de grade! Bună dimineața vânt și răcoare! În sfârșit mă pot bucura de voi după mult timp petrecut alături de o căldură infernală, o căldură ce nu te mai lasă parcă nici să respiri.

Acum un an, pe 10 august 2011, mă aflam pe tărâm austriac, așteptând nerăbdătoare să revăd Viena. Acum un an se închegau prietenii ce aveau să țină cât durata excursiei sau puțin mai mult! Însă am învățat că în viață totu-i trecător ca însăși viața. Singurele ce par să rămână veșnice sunt sentimentele ce se cuibăresc în sufletul fiecăruia din noi în timpul vieții: sentimente de ură și iubire; și legile naturii! Acum un an aveam să mă bucur de locuri pline de artă, frumusețe și cultură, azi mă bucur de roua muntelui, de razele soarelui ce trec mângâind peste creste și de vântul ce adie ușor peste pietre și printre crengile de brad. În 18 ani am văzut atâtea temperamente și comportamente, atâtea manifestări și atâtea sentimente, am văzut atâția oameni schimbători și atâtea resentimente, am văzut și neînțeles cum totul trece și doar amintirile rămân. Însă tot în 18 ani am văzut un lucru ce nu s-a schimbat, a rămas același de altă dată și va rămâne pe vecie și de acum în colo : muntele! Muntele ce ne impune să-i respectăm aceleași legi și ne întâmpină mereu cu aceeași căldură a frumuseții lui!

Găsisem o melodie care să li se alăture cuvintelor de mai sus și pozei de mai jos, melodie ce a fost brusc eliminată la întâlnirea alteia pe facebook, melodie cântată de o colegă. O melodie ce m-a inspirat în cele de mai sus, ce se îmbină cu ale mele cuvinte și cu mesajul lor. O melodie  ce te îndeamnă să nu-ți pierzi cel mai de preț lucru, adică pe TINE ! Chiar dacă toate trec în viață, pe tine nu te lăsa să treci, pentru că amintirea-ți va fi cruntă și chinuitoare. Păstrează-te intact pe tine: cine ești, ceea ce ești și cel ma importat ceea ce ai fost! Nu te schimba după placul altora ci doar după placul tău. Rămâi ca muntele: mereu același, cu propriile-ți principii despre viață, cu propriile-ți reguli și sentimente 🙂 .

Vă las și pe voi să fiți mângâiați de munte și de vocea ei!

sursă youtube ( user Lovemrsbeyonce )

Prea cald!

Am abandonat timp de vreo 3 zile blogul acesta din cauza căldurii. E prea cald, iar creierul meu refuză a-mi înșira aici cuvinte coerente. Am reușit totuși, cu greu, în decursul zilei de luni să înșirui niște cuvinte într-un post pe blogul Mistery of great minds, iar asta alături de căldură m-a epuizat de tot. De tot.. de tot! Nu-mi doresc nimic mai mult decât ploaia cu picăturile ei reci și răcoritoare, vântul cu adierea lui blândă, nu-mi doresc decât să văd cum mercurul coboară ușor în termometre. Dar visul meu pare-se că nu vrea să devină nici cum realitate, se încăpățânează să-mi rămână doar un vis printre miile de stele.

Din cauza căldurii am uitat până și faptul că azi e miercuri, așadar nu mi-am putut ține promisiunea și n-am postat pozele făcute din tren în drum spre mare și înapoi spre casă, însă promit să nu mai uit miercurea viitoare… sau cel puțin încerc. Dar uite că amintindu-mi că azi e miercuri, mi-am amintit că mâine e joi. De mâine mă pot bucura de răcoare, de munte dar și de soare. Un soare cu raze blânde, nici răcoroase dar nici calde, perfecte pentru a-mi mângâia pielea. De mâine plec 5 zile la munte, 5 zile în care mă pot bucura de spectacolul raliului și cel de mountain bike. Zile în care vântul îmi va mângâia fiecare fir de păr.

Acum, pentru că e prea cald, iar ideile mele sunt aproape sfârșite datorită faptului că undeva în creier mi se închid toate cuvintele și ideile, refuzând ferm să se mai afirme… acum, după cum spuneam, vă las în compania unei melodii și a unei imagini răcoroase!

sursă youtube ( user EurythmicsVEVO )

Trăiri sub razele lunii :)

E 4 dimineața și au trecut doar 2 ore. 2 ore de când ce? 2 ore de la fix ora 2:00. 2 ore de când am intrat în casă fără pic de somn și cu parcă mult mai mult chef de viață. Unde am fost? Printre zâmbete și priviri încrucișate, printre râsete și bancuri, la un porumb fiert pe ulița paradisului meu :). La țară, un loc liniștit într-o zonă de munte, plin de verdeață, cu un miros crud de vară, un loc unde șansele răsar de unde crezi că s-au pierdut, un loc ce creează noi începuturi, un loc în care luna se mișcă parcă mai încet pe cer, iar vântul adie prea perfect, locul în care lucrurile mărunte precum zâmbetele și pierdutul privirilor în goluri abstracte sunt atât de mărețe.

N-am mai stat de mult până la ora asta afară și niciodată astfel. Se spune că mereu există un nou început, oare acum să fi fost la fel? Sau poate nu… Poate a fost doar de moment… doar pentru o dată, o zi, câteva ore :). Bancuri… râsete…. multe … tăceri… lungi… priviri… încurcate …. amintiri… vechi …. prezent … încurcat. Dar acum nimic nu pare să fie în van, iar totul pentru că m-am trezit de dimineață. Se spune că cine se trezește de dimineață departe ajunge… în cazul de față cine se trezește de dimineață multe i se împlinesc. Șansele apar din senin, iar azi ceva a renăscut, au renăscut amintirile timpurilor vechi și dulci, au renăscut brusc și din senin, parcă dintr-o singură clipire, într-o singură fracțiune de secundă uitată parcă undeva în timp. Timpul … care trece peste noi și ne schimbă înfățișarea, deciziile, sentimentele și dorințele, timpul ce ne îngroapă ușor, ușor în el, fără să ne putem măcar pronunța, el alege parcă în locul nostru, el decide și tot el ne întoarce la ceea ce a fost odată. Îi place să se joace cu noi, să ne răscolească prin propriul timp fără vreo certitudine aleasă.

Și ai impresia uneori că ești prea mic, dar simți că lumea toată-i a ta și că tu ești al ei. Simți cum o domini plutind pe nori, simți cum trimiți soare, vânt și furtună chiar peste viața și inima ta… pentru că deși tu ești deasupra lumii și lumea-i a ta, faci parte cu toată ființa din ea! Și-ți place să simți cum ploaia te spală de tot, de amintiri, de sentimente, ca să te umple mai apoi la loc cu ele, cu toate cele, dar parcă mai frumos, mai delicat și mai protector. Iar apoi ele se încălzesc și cresc sub lumina caldă a razelor se soare, sub lumina suavă și răcoroasă a lunii, sub stele și sub nori, printre curcubeie și stropi de ploaie 🙂

Mai jos vă las în compania unei melodii, ce mi-a inspirat postul în miez de noapte 🙂 !