1 secundă

După o oră de tratative cu somnul, o oră în care nu am ajuns la nici un acord, sau am ajuns la unul în defavoarea mea după cum se pare că se întâmplă în ultimul timp, m-am hotărât să prind curajul de un picior și să scriu iar după o săptămână goală, o săptămână în care existența a părut a fi mai mult inexistență, o săptămână ce pare să pună capăt tuturor într-o zi de vineri sumbră, întunecoasă și plină de tristețe. Am observat că nu mai scriu ca la început din dorința de a scrie și bune și rele, am observat că mai nou am început să scriu doar pentru a mă descărca, de a pune și altundeva sufletul meu, intr-un loc unde nu mă cunoaște nimeni decat virtual, astfel că dacă or să mă vadă vreodată pe stradă nu or să știe că eu sunt cea de pe blog… nu or să știe nimic, or să vadă doar un fizic și atât. Și nu îmi pasă că poate articolul acesta nu o să fie citit nici măcar până la capăt, nu îmi pasă că poate nu o să vă placă (chiar dacă poate ar trebui să imi pese și poate îmi va păsa mai târziu).

Iar acum, cam asta a fost introducerea așa că voi continua cu ceva legat de titlu: E frumoasă adolescența, fiecare zi din ea e absolut superbă, important este să ști cum să trăiești, doar că noi ne dăm mereu seama de cum treuia aceasta trăită abia după ce ea trece pe lângă noi, începem să-i deslușim tainele abia apoi după ce ea s-a sfârșit. Ne întâlnim la fiecare pas cu greutăți deșii adulții nu le înțeleg.. Cred că fiecare din noi se îndrăgostește pentru prima dată , cu adevărat, în perioada adolescenței. Fiecare din noi începem să ne descoperim cu adevărat în perioada adolescenței.Dar ea nu se rezumă doar la cunoaștere și sentimente de dragoste, ea se rezumă și la pierderi, iar asta e o senzație destul de ”nașpa”. E trist când viața ți se schimbă radical, e trist când speri că te poți baza pe oameni, iar ei te lasă atunci când ai nevoie.E trist când descoperi că ai pierdut totul într-o secundă, e absolut terifiant când descoperi că nu mai ești cine erai, că viața ta e o minciună, că nimic nu e așa cum credeai și că nici măcar prietenii nu îți sunt prieteni. Și ce urât e peisajul de sub picioarele tale, and viața și se fărâmă în mii și mii de buățele, când descoperi ca viața ta mai atârnă doar de un fir de ață din simplă prostie, când descoperi că tot ce ai făcut ai făcut prost, iar acțiunile se răsfrâng asupra firului de ață pe zi ce trece tot mai subțire. Cine ar crede că o secundă îți poate schimba viața radical, că o singură secundă îți va shimba până și gandurile la 360 de grade?.. Poate că nimeni. Prin asta adolescența își arată și cealălaltă față, plină de frustrări… își arată latura neagră și știută decât de foarte puțini, știută doar de aceia care s-au bucurat prea puțin de ea. E tragic când cruzimea vieții i se arată atât de dur unui copil, unui adolescent, unui om cu poftă de viață. Dar ce îi pasă vieții? Ce-i pasă ei că mâine poți să mori? Ce-i pasă ei că dacă îți taie creaca de sub picioare tu ai să te prăbușești într-un nesfârșit gol? Nu-i pasă… Ei nu îi pasă de nimic, ea pur și simplu își alege oamenii la întâmplare și îi chinuie după bunul ei plac, iar această alegere se petrece într-o singură secundă,una ce schimbă tot. Dar ce păcat că te alege într-una și te chinuie în zeci :(, mare păcat că viața nu alege î zeci de mii de secunde ca mai apoi să chinuie doar în una singură. Pentru toți aceia care ați avut răbdarea să citiți cele de mai sus sfatul meu e următorul : Cum viața e crudă chiar și cu un copil de 17 ani, fi-ți și voi cruzi cu ea. Nu o lăsați pe ea să vă aleagă ci alegeți-o voi pe ea, nu o lăsați să vă distrugă visele într-o seundă ci distrugețiile voi pe ale ei puțin câte puțin. Trăiți fiecare secundă la maxim, ca și cum ar fi ultima , bucurați-vă de fiecare secundă în parte fără să așteptați ceva:), nu așteptați șocul de a vă vedea prinși într-o singură secundă într-un gol infinit, din care sunteți conștienți că nu ve-ți mai putea ieși niciodată.

7 gânduri despre &8222;1 secundă&8221;

  1. Pishky, asa cum ti-am promis… Ti-am citit postul si vreau sa iti spun ca nu esti singura care se simte astfel…. Am avut de multe ori stari din astea, dar mi-am dat seama ca nu are sens sa suferi pentru cine nu intelege, sa astepti pe cine nu te astepta si sa iubesti pe cine nu te vede. Trec peste acum si ma gandesc numai la mine… Intr-un fel poate am ajuns mai egoista, dar cred ca imi aleg mai bine persoanale apropiate… Si iti multumesc ca esti printre ei! >:D<
    Capul sus… Daca viata te incearca

  2. […] Mă gândeam eu ieri că dacă tot e sâmbătă astăzi şi nu mă duc la şcoli sau la mine în Maramureş, am să îi rezerv ceva mai mult timp blogului. Îmi făcusem chiar şi un “plan de bătaie”, care ar fi inclus vreo patru postări pentru ziua de azi, doar că socoteala de acasă nu se potriveşte cu aia din târg. Asta pentru că cineva care nu a avut somn azi-noapte s-a gândit să îmi trimită nişte versuri, cu rugămintea să le postez; cum este vorba de un prieten bun şi cum versurile în cauză nu îmi displac, îi voi face hatârul ăsta şi voi căuta şi o melodie care să se asorteze cât de cât cu ele. Şi tot el, prietenul meu, m-a rugat să vă spun că poezia aceasta a pornit de aici. […]

  3. Ce mică e secunda asta mare,
    Distanţă dintre viaţă şi uitare,
    Dintre iubire veşnică şi depărtare
    Sau de la fericire pîn’ la resemnare.
    Ce mare e secunda asta mică,
    Ea te coboară, tot ea te ridică…
    frumos cîntecul, parcă îmi pare cunoscut 😉

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s