A fost odata…pe 15 ianuarie!

Oare câți dintre noi știu ce semnifică această zi? Oare câți îi cunosc importanța culturală ? Câți dintre noi cunosc beneficiile de care a avut parte țara după 15 ianuarie 1850, din punt de vedere cultural? Câți dintre noi își lasă gândurile să alunece printre versurile unei poezii eminesciene? Câți dintre noi au avut curajul să-i privească o poza plină de tristețe în ochi și-n zâmbet? Câți or fi avut curajul să-i pătrundă poeziile până în adânc, să înțeleagă poeziile cu sufletul și nu cu mintea,să-și comenteze în gând semnificația plina de puritate a fiecărui cuvânt eminescian ales cu atâta tâlc în conținutul fiecărui vers? Câți dintre noi au avut curiozitatea să citească despre viața lui Eminescu, despre motivele scrierii fiecărei poezii ( pentru că fiecare poezie a pornit dintr-un motiv, o acțiune petrecută în viața poetului nostru drag)?

Sunt atâția români care merg paralel cu această cultură poetică, care nu au habar nici măcar cine a fost Eminescu sau dacă a existat vreodată! Sunt atâția români ce poate nu au avut norocul să le pice în mână o carte cu poezii eminesciene sau proză, sunt atâția elevi ce nu au fost îndemnați măcar o data spre aceste meleaguri pline de melancolie dar și de fericire eternă. Sunt atâția profesori ce se bâlbâie asupra vieții eminesciene, asupra caracterului și însemnătății lui, asupra genialității de care a dat dovadă Eminescu pe parcursul a celor 39 de ani! Și pentru că sunt români care nu au habar de Eminescu sunt străini ce „compensează” neștiința lor! Străini veniți în țară ce și-au dorit cetățenia română și au fost nevoiți să învețe despre Eminescu și străini ce au fost interesați din pură curiozitate sau dragoste pentru cultură. Spun „compensare” cu ironie, pentru că în mod sigur acest fapt nu compensează nimic, el doar aduce umilință pe chipul neamului nostru, un gram de înjosire în fața a tot ceea ce înseamnă cultură.

MIHAI EMINESCU (EMINOVICI)

Câteva cuvinte despre Mihai Eminescu:

  • Mihai Eminescu a fost născut sub numele de Eminovici la data de 15 ianuarie 1850;
  • Locul nașterii se presupune a fi la Ipotești sau Botoșani;
  • Eminescu a fost al 7-lea din cei 11 copii ai familiei Eminovici;
  • Părinții lui Eminescu se numeau Gheorghe si Raluca Eminovici ( familie de țărani români, având trăsături alogene din linia paternă);
  • Datorită holerei, bunicii de pe linia paternă mor în 1844; motiv pentru care acesta nu îi pomenește în poemele sale;
  • Singurul copil din familia Eminovici ce a lăsat urmași direcți a fost Matei ; toți ceilalți au murit la vârste fragede, din cauza unor boli transmisibile;
  • Copilăria a petrecut-o la Ipotești și Botoșani;
  • A urmat , cu intermitențe, școala primară National Hauptschule ( Școală primară ortodoxă orientală ) între anii 1858-1866;
  • Frecventează cursuri la liceul german Ober – Gymnasium din Cernăuți;
  • A repetat clasa a II-a;
  • Nu a excelat niciodată la matematică și nici la limba latină, dovadă fiind notele de insuficient la ambele materii;
  • În data de 16 aprilie 1863 a părăsit studiile ( ducându-se în vacanța de Paști fără să se mai întoarcă apoi la școală) deși primise calificativul de „eminent”  de la Ion G. Siberia;
  • În 1864 a solicitat Ministerului Învățământului din București o subvenție pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. A fost refuzat din lipsă de locuri pentru bursieri;
  • În 5 octombrie 1864 a intrat ca participant la Tribunalul din Botoșani, mai târziu fiind numit copist;
  • După moartea lui Aron Pumnul ( fost profesor) din 1866, este publicată într-o broșură scoasa de elevii profesorului, poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” semnata de M. Eminovici (având astfel primul debut în literatură);
  • Tot în 1866 publică prima poezie în revista „Familia” poezia „De-aș avea”, urmând să publice tot în același an, în aceeași revistă, alte 5 poezii de mare succes;
  • Cel care îl convinge să-și schimbe numele în Eminescu este Iosif Vulcan, cel care deținea revista „Familia”;
  • A intenționat să-și continue studiile din 1866 la Blaj, însă planul a fost în zadar;
  • În perioada 27 – 28 august 1866 a participant la adunarea ASTREI, la Alba Iulia;
  • În toamna a părăsește Blajul pentru Sibiu, unde îl cunoaște pe N. Densușianu, trecând mai departe munții spre București;
  • În 1867 a intrat ca sufleor și copist de roluri în trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formația lui Mihail Pascaly, fiind apoi sufleor și copist la Teatrul Național unde îl cunoaște pe marele I.L. Caragiale;
  • Traduce Arta reprezentării dramatice – Dezvoltată științific , acum începând și proiectul său de roman „Geniu pustiu”;
  • Studiază la Viena între anii 1869 – 1872, urmează ca auditor  Facultatea de Filozofie și drept, însă și alte facultăți. Activează în rândul societății studențești. Participă la organizarea unei serbări și a unui Congres la Putna ;
  • La Viena se împrietenește cu Ioan Slavici și își cunoaște tot aici marea iubire, pe Veronica Micle;
  • Începe colaborarea cu revista „Convorbiri literare” și debutează ca publicist în ziarul „Albina”. Tot în această perioadă apar primele semne ale bolii sale;
  • Între anii 1872 – 1874 a studiat la Berlin. A obținut din partea „Junimii” o bursă de studiu, fiind condiționat să obțină doctoratul în filozofie ( a urmat cursurile însă nu s-a prezentat la examene), mai târziu se reînscrie la cursuri;
  • Pe 1 aprilie 1869 a înființat împreună cu alți tineri „Orientul” unde se strângeau documente privitoare la istoria și literatura patriei;
  • De anul nou, 1870, Eminescu îi face o vizită fostului domnitor Alexandru Ioan Cuza;
  • Sosit la Viena, Iacob Negruzzi, îi comunică lui Eminescu impresia puternică provocată în rândul „Junimii” prin publicarea poeziilor sale în revista „Convorbiri literare” și îi cere să se stabilească la Iași după terminarea studiilor din Berlin;
  • În anul 1871, Eminescu alături de Slavici, demisionează din conducerea societății „România jună” din cauza unor curente contradictorii cum că ar fi atașați ideilor „Junimii” din Iași;
  • 1872 este anul în care o cunoaște pe Veronica Micle, anul în care boala îți semnalează din ce în ce mai mult apariția. Tot în acest an Eminescu scrie o scrisoare părinților prin care se plânge de lipsa banilor și a altor lucruri, boala fiind principalul motiv al scrisorii.
  • În anul 1874 a avut loc o bogată corespondență între Maiorescu și Eminescu. Maiorescu îi propunea poetului să își obțină cât mai repede doctoratul în filozofie pentru a putea deveni profesor la Universitatea din Iași;
  • A suferit o inflamație a încheieturii piciorului;
  • La 1 septembrie a fost numit director al Bibliotecii Centrale din Iași, însă a predat și logica la Institutul academic;
  • A renunțat din nou la cursurile pentru doctorat datorită problemelor de sănătate din familie, fiind astfel amânată plecarea din nou la Berlin;
  • S-a întors într-un final în Berlin în 1874;
  • În 26 mai 1875 a predat Ministerului un raport asupra unei cărți didactice scrise de Ion Creangă;
  • A devenit bun prieten cu Ion Creangă pe care l-a îndemnat să scrie și a reușit să-l facă să se întoarcă la „Junimea”;
  • În 1877 s-a mutat la București unde până în 1883 a fost redactor și redactor – șef la ziarul „Timpul”;
  • În ianuarie 1883 Eminescu este internat într-un spital.În 23 iunie a dat semne de depresie iar pe 28 iunie boala a „izbucnit” complet, în aceeași zi fiind internat în sanatoriul doctorului Șuțu cu diagnosticul de psihoză maniaco – depresivă;
  • Au fost strânse fonduri în valoare de 2000 de lei de către tatăl poetului, frate și Maiorescu,bani cu care a fost trimis la Viena și internat în sanatoriul de la Ober – Dobling;
  • În 10 februarie 1884 doctorul Obersteiner i-a recomandat o călătorie în Italia. pleacă pe 26 februarie alături de prietenul său Chiblici;
  • În 24 septembrie 1884 a fost numit în postul de sub – bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași. În 25 octombrie a fost prezent la banchetul anual al „Junimii”, iar în noiembrie a fost internat în spitalul Sfântul Spiridon. În decembrie a fost vizitat de Vlahuță care l-a găsit în deplinătate putere creatoare;
  • În perioada iulie – august 1885 a urmat o cură la Liman;
  • În 9 noiembrie 1885 a fost înlocuit din postul de la bibliotecă și a fost trimis la ospiciul Mănăstirii Neamț;
  • În 1887 pleacă la Botoșani la sora sa Henrieta, unde a fost internat în spitalul Sfântul Spiridon. În acest timp la Iași s-au organizat comitete de ajutoare pentru întreținerea și îngrijirea poetului.  În 13 iulie a mers la Iași pentru un consult medical. Aceștia au recomandat trimiterea pacientului la Viena și Hall, iar în 15 iulie Eminescu a plecat înspre destinațiile recomandate, însoțit de doctorandul Grigore Focșa. În 1 septembrie s-a întors de la Hall la Botoșani, unde a stat sub îngrijirea doctorului Iszak și a sorei sale, Henrieta. Trupa de teatru a fraților Vlădicescu, cunoscuți poetului, a dat în luna decembrie la Botoșani, un spectacol în beneficiul bolnavului;
  • În 1888 a dorit să-și termine unele lucrări de care și-a amintit ca le-a lăsat în manuscris.A trimis o scrisoare lui Maiorescu la Viena pentru ai fi trimise manuscrisele, însă nu a primit nici un răspuns;
  •  Iacob Negruzzi a depus pe biroul Camerei Deputaților o petiție din partea unui număr de cetățeni din toate părțile țării, pentru un proiect de lege prin care să se acorde poetului, de către stat, o pensie viageră. Propunerea a fost susținută și de Mihail Kogălniceanu. Camera a votat un ajutor lunar de 250 lei. Veronica Micle a venit la Botoșani și l-a determinat pe Eminescu să se mute definitiv la București. În 15 aprilie, poetul s-a stabilit definitiv la București. Aici a avut un modest început de activitate literară. În 23 noiembrie proiectul de lege a trecut la Senat, unde a fost susținut de Nicolae Ganeca raportor. Legea s-a votat abia în luna aprilie a anului următor;
  • Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-a examinat pe Mihai Eminescu, la 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: “dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”;
  • Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Șuțu;
  • Ziarul Românul anunța ziua următoare la știri: Eminescu nu mai este. Corpul poetului a fost expus publicului în biserica sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C.Bărcănescu a interpretat litania „Mai am un singur dor”. După slujba ortodoxă și discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde D.Laurian rostește al doilea discurs funebru. Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se îndreaptă spre cimitirul Șerban Vodă, denumit azi Bellu. Patru elevi ai Școlii normale de institutori din București au purtat pe umeri sicriul pînă la mormînt, unde a fost îngropat sub „teiul sfînt” din cimitirul Bellu cum scria chiar Caragiale în necrologul său, „În Nirvana”;
  • Mihai Eminescu a corespondat vreme îndelungată cu Veronica Micle;
  • Boala de care suferise Eminescu era sifilis, boala ce nu avea atunci un remediu;

Acestea de mai sus reprezintă o foarte scurtă prezentare a biografiei, pentru o biografie mai amplă vă recomand cărți de la bibliotecă sau pe biblioteca informațională virtuală Wikipedia.

Mai jos aș vrea să public niște poezii ( poate cunoscute sau nu) impresionante ale lui Mihai Eminescu, impresionante prin tristețea copleșitoare prezentate de amândouă ( în prima sesizându-se nenorocirea bolii și a vieții mizere, iar în a doua dragostea ce o purta mereu în suflet pentru femeia iubită, dar care știa că nu o va mai putea vedea și avea):

ȘI OARE TOT N-AȚI ÎNȚELES?Și oare tot n-ați înțeles

Cum nu mi-i lumea dragă,

Când cu nimic nu m-am ales

Din viața mea întreagă?

–––––––––––––––––––––

Când al meu suflet mistuit

De chin și de plăcere

A fost un trist, necontenit

Prilej pentru durere.

–––––––––––––––––––––

Când fu menit ca pe pământ

Dorința să-l alunge

Dup-un noroc atât de sfânt

Cum nu se poate-ajunge.

–––––––––––––––––––––

Va rămâne necunoscut,

Va stăpâni departe,

Cum stăpânește pe trecut

Întins, eterna moarte.

–––––––––––––––––––––

Căci stăpânește tot ce-a fost

Și tot ce o să vie

Și câte nu avură rost

Și nu au fost să fie.

–––––––––––––––––––––

Câte iubiri fără-nțeles,

Câte-nțelepte-asemeni,

Câte cu moarte s-au ales

A fi surori de gemeni.

–––––––––––––––––––––

Câte amoruri se jurau

Să ție pe toți vecii,

Pe când de flori se scuturau

Alături liliecii.

–––––––––––––––––––––

Și-au prefăcut pe-acest pământ

A noastre vieți în stepe

Și ne-au pătruns de-un famerc sfânt

Ce nu-l puteam pricepe.

–––––––––––––––––––––

Dar cine e veți întreba,

Nebună și infamă?

Nici voi să știu cărarea sa

Și nici chiar cum o cheamă.

–––––––––––––––––––––

Ea sufletul mi-au mistuit

C-o stranie părere

Din viața mea, necontenit

Prilej pentru durere.

 

PE ACEEAȘI ULICIOARĂPe aceeașu ulicioară

Bate luna în ferești,

Numai tu de după gratii

Vecinic nu te mai ivești!

–––––––––––––––––––––

Și aceeași pomi cu floare

Crengi întind peste zaplaz,

Numai zilele trecute

Nu le fac să fie azi.

–––––––––––––––––––––

Altul este al tău suflet,

Alții ochii tăi acum,

Numai eu, rămas același,

Bat mereu același drum.

–––––––––––––––––––––

Ah, subțire și gingașă

Tu pășești încet, încet,

Dulce îmi veneai în umbra

Tăinuitului boschet.

–––––––––––––––––––––

Și lăsându-te la pieptu-mi,

Nu știam ce-i pe pământ,

Ne spuneam atât de multe

Făr-a zice un cuvânt.

–––––––––––––––––––––

Sărutări erau răspunsul

La-ntrebări îndeosebi,

Și de alte cele-n lume

N-aveai vreme să întrebi.

–––––––––––––––––––––

Și farmecul vieții-mi

Nu știam că-i tot aceea

De te razmi de o umbră

Sau de crezi ce-a zis femeia.

–––––––––––––––––––––

Vântul tremură-n perdele

Astăzi ca și alte dăți,

Numai tu de după ele

Vecinic nu te mai arăți!

În încheiere aș vrea să spun „La mulți ani cultură!”, pentru toate poeziile superbe lăsate de Mihai Eminescu și nu numai. Ce trist că un asemenea poet a îndurat o așa viață mizeră. Și totuși o mulțime de oameni l-au susținut și ajutat ( deși alte surse confirmă că Eminescu a fost omorât prin administrarea unui tratament nepotrivit bolii sale, susțin cum că ar fi fost chiar chinuit de anumiți oameni ai legii și nu numai, susțin anumite surse cum că a fost torturat psihic).

11 gânduri despre &8222;A fost odata…pe 15 ianuarie!&8221;

    • hmm… ma bucur ca il consideri ”foarte bun”, insa eu te asigur ca nu este atat de bun, exista articole mult mai bune decat acesta despre eminescu… al meu este doar asa.. de ziua lui:), ca sa amintesc celor ce citesc acest blog de existenta lui , de viata.
      Pffff.. despre influenta lui Eminescu asupra creatiilor mele nu prea stiu ce sa zic… eu si Eminescu sa zic ca redam o tristete prin scriere…dar nu e influentata de operele lui pentru ca Eminescu are o tristete in urma unei vieti mizere, a unor greutati pe plan sentimental si nu numai, a bolii ce-l mistuia. Eu am in mine , ca sa zic asa, o altfel de poveste ce imi inspira fiecare creatie in parte, fiecare sentiment pe care incerc sa il exprim in niste cuvinte oarecare. Sper ca te-am lamurit in mare, draga Incognito!

  1. Romani sunt prosti,idioti,fricosi,cretini,lasi,materialisti,ingusti mintal,obsedati sex-ual(patrioti sa ma injure,nu imi pasa) etc…..si totusi este incredibil cum geni adevarate pot iesi din acest popor,oameni care merita respect:).

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s