De toate și nimic

Acum știu că tot ce aveam nevoie ca să rescriu un post pe blog era, o noapte albă, o noapte în care să-mi las toate gândurile să-mi curgă prin vene și apoi să fie conduse pe rând către creier, o noapte în care să îmi las creierul să le digere ușor, ușor pe rând. Însă gândurile mele sunt multe, iar creierul meu încă după primele treceri a început să scoată fum … așa că tind să cred că răspunsurile plutesc undeva în aer, departe, da măcar știu că sunt acolo undeva.

Suntem oameni … și pentru că suntem oameni GREȘIM. Dar oare să fie o scuză faptul că suntem oameni? Poate că … NU, ori poate.. poate că da 🙂 . Dar hai totuși să mă folosesc de această scuză, adică măcar o scuză să avem. Suntem oameni și greșim. dezamăgim, rănim, suferim și multe alte cele. Am observat de-alungul puținilor mei ani că facem celor din jur exact ceea ce nu dorim noi să primim.Poate că e o lege a firii ori ceva de genul. Însă partea cea mai nasoală nu este tocmai ce am spus mai sus, ci că facem tot ce scrie mai sus persoanelor care țin la noi ori la care ținem. Din păcate viața se arată pe zi ce trece a fi mai nemiloasă cu noi, fie că suntem doar niște copii, adulți în formare ori chiar oameni cu o diplomă de adult. Pe zi ce trece viața e nemiloasă, deoarce lumea e într-o continuă schimbare, dezvoltare, fie că e într-un sens bun ori rău.. însă ea se dezvoltă pe umerii noștrii și noi ne dezvoltăm fiecare cum putem pe umerii ei. E un fel de simbioză ce nu se realizează chiar într-un mod corect, pentru că ambii participanți au de suferit.

Stau și mă întreb oare cu ar fi dacă totul s-ar opri pentru o clipă pentru a relua totul de la început. Oare am mai face aceleași greșeli? Cu siguranță se vor comite alte greșeli, greșeli observate doar de înaintași, strămoșii considerând mereu că sunt fapte bune :). Oare și după un nou început vom fi la fel de nemulțumiți, ori vom fi și mai nemulțumiși decât în prezent? Nemulțumiți o sa fim oricum, pentru că așa e omul, niciodată nu se mulțumește cu ce are, mereu vrea altceva și mereu mai mult.. iar asta îl distruge cu adevărat. Oare viața ar fi puțin mai îngăduitoare cu noi? Ori va începe iarăși de la început să își dezvolte tentaculele veninoase și să ne oprească pe zi ce trece să fim fericiți? Va fi pe zi ce trece mai nemiloasă ? Dar până la urmă viața, tind să cred, că nu are nici o vină… noi o facem sa fie crudă cu noi, pentru că noi reprezentăm, fiecare, câte o părticică din viață.

Știu că Andrei m-a tot sfătuit să fac posturi mai mici, dar cum eu nu accept un sfat așa ușor not listening și îmi place să greșesc pentru a avea de unde învăța.. voi mai continua cu câteva idei. (Scuze Andrei… big grin ). Să continuăm.

De cum ne naștem încercăm să ne luăm viața în propriile mâini și să învățăm din greșeli, să învățăm din ele cum să răzbim viața. Învățăm să arătăm lumii din ce suntem făcuți (un material flexibil și plin de atâtea sentimente, trădat de atâtea ori, tăiat în mii și mii de bucățele de cuțitul cu o lamă tăioasă și înveninată de otrăvurile suferințelor), încercăm să arătăm lumii partea dură a caracterului nostru, deoarece mulți consideră politețea și sensibilitatea ca fiind părți slabe ale materialului din care este făcut omul, părți ce pentru ei par să se deșire foarte ușor în fața necazurilor. Dar ce se întâmplă atunci când anumite persoane reușesc să treacă dincolo de granițele aparențelor și să te descopere pe tine însăți? De multe ori poate fi un lucru bun. Însă de cele mai multe ori, dacă nu ești atent, poate fi un dezastru și descoperi cu tristețe că granițele tale au fost trecute doar ca să fi călcat în picioare, doar ca să te facă să suferi, să îți adreseze jigniri și să își spună ca te cunosc doar pentru că au trecut granițele aparențelor, doar că tot ce a fost dincolo de granițe a fost perceput greșit. Și spun *a fost* pentru că din moment ce omul se vede descoperit greșit începe să creadă în această latură și să își îngroape toate sentimentele și tot ce era el cu adevărat. Pentru ce? Pentru o prostie :)! Pentru ceva ce nu valorează nimic 🙂 ! Însă sufletul tău rămâne îngropat pe veci, fiind înlocuit cu o masă întreagă de pustiitate.. o masă ce îi ține captive toate visele și dorințele, tot ce a fost și nu va mai fi niciodata. Acesta e probabil sentimentul trădării… dar și un sentiment al morții :).

7 gânduri despre &8222;De toate și nimic&8221;

  1. cînd ai dreptate, ai dreptate, ce să zic…dar, oricît de jos ai ajunge (sau te-ar „ajuta” alţii să ajungi), trebuie să găseşti puterea să o iei de la capăt. aşa e viaţa, nu ai ce-i face, iar de dezamăgiri, mai mari sau mai mici, nu e ocolit nimeni. o zi faină să ai!

    • Iti multumesc, Calin, pentru dreptatea acordata :). Si tu ai dreptate in comentariul postat putin mai sus… ai mare dreptate cand spui ca trebuie sa „găseşti puterea să o iei de la capăt”. Si da, asa e viata.. cruda si nemiloasa cum am spus si in postul meu 🙂 Nimeni nu e ocolit de dezamagiri, pentru ca practic astea sunt invataturile vietii… una dintre ele fiind taria.. taria de a invata sa te ridici dupa fiecare hop la care te-ai prabusit :).
      Iti multumessc pentru comentariu 🙂

  2. Renasti ca Pasarea Pheonix, sa inteleg? Ei, bine… Eu cand sunt doborata, stau acolo pentru o perioada, pentru ca eu sunt genul ala foarte foarte meditativ (daca pot spune asa) si analizez totul si pe o parte si pe alta. Asa ca, pentru a evita caderile dureroase, am invatat sa ma controlez, sa imi controlez emotiile si, sa stii, ca si eu am anumite aparente care insala! Watch out! 😉

    • Ana, cred ca fiecare om are aparentele lui. Da sun ca o pasare pheonix 😕 … dar putin diferita… eu nu renasc la fel.. ci cu totul altfel, schimbata ca sa zic asa :*.. fiecare cred ca ar trebui sa facem asa.. sti din cazaturi invatam sa ne ridicam de fiecare data mai bine:) 🙂

  3. So, here we go!

    Welcome back, my dear! 🙂

    Pot sa iti spun ca sunt 99% de acord cu ce ai scris tu mai sus.
    Am observat de atatea ori ca oamenii isi doresc cu atat ardoare sa insele, dar niciodata nu am inteles de ce. Iata ca un raspuns posibil ar fi ca omul este astfel construit incat sa insele: corpul nostru arata intr-un fel, iar ce este in interior este total diferit. Poate tocmai de aceea, oamenii incearca in fiecare moment sa insele. Si cum si tradarea este tot o inselaciune, si inca un a sentimentelor – deci mai grava -, ea nu lipseste din viata de zi cu zi. O intalnim peste tot, dar sunt putini cei care isi dau seama cat gresesc tradand o persoana apropiata. Te intrebai tu pe acolo ca oare daca s-ar da timpul inapoi, oamenii ar face aceleasi greseli. Ei, bine, parerea mea este ca DA! Din pacate, acesta este crudul adevar: nu e vorba ca nu invata din experienta si din faptul ca nu e bine ce au facut, ci este vorba de ce le dicteaza lor mintea lor (iertata fie-mi libertatea de a o considera bolnava). Se simt bine facand asta, iar pentru noi este greu de inteles de ce.
    Am fost si eu intr-o situatie asemanatoare, numai ca (si aici vine acel 1% prin care nu sunt de acord) eu nu m-am lasat „doborata” de ea. „Doborata” aici nu are sensul de depresiva, ci sa intervina acea stare de pustiire de care vorbesti. Nu trebuie sa te afecteze si nici sa lasi o asemenea intamplare sa iti afecteze starea de spirit. Trebuie sa arati ca esti calit si ca sufletul tau nu sufera pentru ceva neimportant: pentru prostia altora si ignoranta lor.
    That’s it! Sorry for this long and boring comment, but you wanted it! 🙂

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s