Dincolo de timp…

Ca de obicei revin pe blog din an în paște cu câte o postare pe ici-colea demnă sau nu de ochii voștri… însă merită să îmi încerc norocul  cu această postare. Mno după cum unii bine știu, în primele mele postări din ”Pagini românești” ( butonu hăla  de puțintel mai sus)  postam anumite fragmente din caietele de română de clasa a 9-a iar de curând am mai pus și de prin clasa a 10-a… Mno oameni buni și nebuni ( că cică îs și d-ăia) acum vă invit să pășiți alături de mine într-un timp de epocă de prin portofoliu meu . Acum sigur v-am făcut curioși cum a pornit totul, iar dacă nu v-am făcut  vă spun oricum : ieri ( miercuri 30 mai 2012)  poposește scumpa noastră profă de română la catedră și ne pune în spinări o temă revelatorie,  o temă în care dacă îți pică inspirația din cer scrii ceva dacă nu .. NU! Tema suna așa: Ești invitat la o călătorie în timp! Te-ai întors în anul 1912, într-o obișnuită zi de școală ( 31  mai 1912) și trebuie să frecventezi cursurile liceului tău. Între timp observi cu ochii călătorului din secolul 21 ceea ce se întâmplă în jurul tău. Întors acasă relatează toate cele.. bla bla bla..!

Povestea:

Mergeam pe stradă ca de obicei cu muzica în urechi să reduc zgomotul infernal al mașinilor, semafoarelor și chiar al oamenilor. Pășesc în liceu și clipesc. Lumea mi se schimbă în jur ca scena unui teatru în spatele cortinei, ca și când am pășit prea repede în trecut și tot ceea ce fusese cândva clădit se dărâma acum fără zgomot în fața ochilor mei ca într-un film mut. Muzica părea acum să-mi asurzească urechile. Îmi scot căștile și rămân înmărmurită asuprea liniștii din jurul meu. Dincolo de gărduțul minion al școlii puteai asculta foșnetul frunzelor de vară, adierea plăcută a vântului savurând mireasma acestuia fără poluanți … doar din când în când se mai auzea o hurducăială a trăsurilor trase de cai peste pietrele cubice de pe bulevard ori un râset pur de copil. Atmosfera creată îmi bucura toate simțurile… niciodată nu mi-a plăcut atât de mult la școală ca în această filă de istorie. Eu eram acolo ca omul din spatele scenei … și-mi plăcea să observ rochiile fetelor de epocă, pasul încet al acestora niciodată grăbit, atenția pe care o acordau fiecărui lucru mărunt. După ce mi-am delectat privirile cu verdele crud al pomilor ce înconjurau curtea școlii, mi-am schimbat decorul scenei de teatru pentru un alt act, urmărind în trecut un grup de elevi mixt ce se îndrepta spre sala de clasă. Holurile pe care mă plimb și eu în fiecare zi nu sunt deloc diferite… aceeași lamperie, aceleași geamuri, aceleași uși inscripționate. Diferită era probabil atmosfera creată de mirosul proaspăt – antic al clădirii, era diferit respectul pe care elevii i-l purtau liceului prin vorbitul în șoaptă, prin mersul mai mult prin aer decât pe podea. Intru în clasă în urma lor și privesc aceeași podea de lemn dar parcă mult mai lucioasă, cu un miros proaspăt de stejar. Elevii se așează cu grijă în băncile de lemn pe care își sprijină tăblițele de scris și creta. Undeva în fundal se aude un clopoțel, iar șușotelile despre jocuri se opresc brusc. În câteva minute, timp în care eu mă plimb printre bănci și privesc tablele de pe perete mult mai late și mai puțin înalte în colțul cărora scria citeț data 31 mai 1912, … ușa clasei se deschide brusc. Un domn impozant cu mustață și pălărie înaltă își face brusc apariția, ținând în mâna stângă ceva din piele, ceva ce aveam să aflu în numai câteva clipe la ce-i folosea. Clasa părea goală… nu se auzea nici o răsuflare, doar vocea profesorului umplea clasa când explica câte ceva… parcă nici scârțâitul cretei nu se auzea pe tablă.. nimic.. doar liniștea. Însă deodată clasa se umple de altceva decât vocea profesorului… un foșnet nebănuit nici măcar de mine, omul din spatele scenei. Nu mi-am dat seama ce se întâmplase până nu am observat viteza de deplasare a profesorului, ca vântul, spre banca a doi elevi din spatele clasei… o fată și un băiat ce aparent își împreunaseră mâinile. Mâna stângă a profesorului alunecă prin aer și dă drumul unui bici ce atinge brutal obraji celor doi dintr-o singură lovitură. În urma zgomotului produs sala pare să se cutremure, toți ceilalți priveau fix spre tablă ca niște statui de piatră… ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Observ pentru ultima oară privirile înlăcrimate ale celor doi tineri. Clipesc strângând din ochi tare dar scurt. Un plâns izbucnește pe fundal alături de o altă lovitură de bici și un țipăt. Deschid ochii din instinct și frică lăsându-mă inundată de vâjâiturile mașinilor, de strigătele elevilor din curtea școlii și de bătăile mingilor. Revenisem în prezent. Un prezent prezent poate mult mai impertinent.. dar fără bici. Zâmbesc și mă îndrept spre clasă.

5 gânduri despre &8222;Dincolo de timp…&8221;

  1. 1. Nu incep luni bacul 😛 Il incep pe 11 deci lunea viitoare 😛
    2. Pe vremea aia nu erau clase mixte 😀 Si Tudoru’ tau era liceu de baieti si Spiru era de fete la fel ca Ecaterina 😀
    3. Asculta si melodia asta care m-a facut pe mine sa plang azi-noapte la petrecere 😀

    4. Mi-e doooor de tine!! :X

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s