Sâmbătă dimineața mi-am luat tălpășița de pe meleagurile îngrozitor de calde ale Târgu-Jiului, împreună cu taicămiu și încă 2 prieteni și am îndreptat în goană roțile mașinii spre Transalpină, cu o fericire imensă de copil deoarece niciodată n-am fost mai departe de baza vârfului Păpușa.. poate doar cu privirea, spre rușinea mea de gorjeancă ce urcă mereu în munții Gorjului. Și după cum spuneam, am pornit la drum, ne-am mobilizat în sfârșit după multe tentative. Prima oprire am avut-o în Novaci, pentru niște pâine proaspătă, loc în care aș fi vrut să rămân cu drag datorită temperaturii mult mai scăzute și a vântului ce adia suav prin plete și peste pielea mea :). Ne-am urcat în mașină și am pornit mai departe, unde temperatura scădea pe parcurs ce noi ne înălțam deasupra norilor… spre înaltul cerurilor:). Lăsându-ne conduși de șerpuirile drumului printre munții înalți și plini de vegetație am ajuns în faimoasa stațiune Rânca, un oraș adevărat ce și-a răspândit tentaculele de clădiri peste munte în toate părțile. Am staționat 10 minute, am inspirat aerul semi-poluat de om, dar totuși un aer curat, proaspăt. Ne-am continuat mai apoi drumul pe Transalpină, spre baza vârfului Păpușa, unde ne-am oprit la Cruce și la izvor pentru puțină apă din vârful muntelui și câteva poze de panoramă. Drumul ni l-am continuat spre Pasul Urdele, loc în care se află cota maximă a Transalpinei ( 2145 m), unde în stânga drumului era o imensă prăpastie, ce părea să înghită cerul cu totul. Peste nici un kilometru am pășit în județul Vâlcea, oprind mașina în prima parcare pentru a ne aventura spre Lacul Gâlcescu, urcând și coborând la picior crestele munților, bătuți de vânt și de soarele ce părea atât de firav în fața munților înalți. Am mers 2 ore până pe Vârful Mohoru, unde am fost înconjurați de nori, de tunete și fulgere, de multe picături reci de ploaie. Aveam în fața o priveliște de nedescris, o priveliște a munților ce înghițeau în abisurile lor fulgerele și propagau în zare tunetele puternice. Din păcate a trebuit să ne întoarcem cu pas repejor spre mașină.. am ajuns la mașină și totul în jur s-a înseninat, iar soarele își răspândea fericit razele peste crestele ascuțite. Am pornit mai departe spre Transalpină . Am dat și peste un lac pe care l-am poreclit mini-mini Gâlcescul, am dat peste un platou în vârful muntelui unde se instalaseră oameni cu sucuri, înghețate, porumb copt/fiert, tocan, ulcele și alte chestii ce în mod normal nu ar avea ce să caute în vârf de munte.. dar cum în România tooootul este posibil….. Ne-am întâlnit și cu măgărușii, i-am tras în niște poze și am plecat mai departe. Următoarea oprire a fost în parcarea de după intersecția ce duce spre Rânca, alta spre Petroșani și alta spre Sebeș. Și am rămas mască cum toate mașinile ce veneau dinspre Sebeș puneau frână în intersecție și se benoclau… De ce? Spre Rânca nu era indicator… era în schimb un semn pe care scria maaaare DRUM ÎNCHIS: drum ce era perfect practicabil , ca în palmă. Deci oameni buni, dacă veniți dinspre Petroșani sau Sebeș și vreți ca în intersecție să o luați spre Rânca, e simplu… este ramura ce nu are nici un indicator și scrie drum închis… dar nu vă faceți probleme.. drumu nu-i închis ! ). De aici ne-am întors în Târgu Jiu pe Petroșani pe un drum groaznic cu multe gropi și pietre și prea puțin asfalt. Mai jos vă las să admirați cele câteva poze. Enjoy it !
[…] and WishesDreamsChapter one : BeginningChapter two: LonelinessPagini RomâneștiHai-hui pe Transalpină!Semnul invizibil10 locuri din orașul meuScrisoare către mine … scrisoare […]
ai narat foarte frumos!!chiar vizualizam traseul pe masura ce citeam..iar filmuletul absolut superb..mi s-a facut asa dor de munte si de o plimbare cu masina!! iar magarusii sunt asa scumpi!!! in cl. me gusta 😉
ma bucur ca ti-a palcut! Si sper sa te plimbi pe Transalpina in viitorul apropiat.. e chiar foarte frumos!
Ok, o sa postez comentarii mai des;). Merci de raspunsurile prompte. O seara faina iti doresc!
nu ai pentru ce sa imi multumesti… eu iti multumesc 🙂 inca o data.. ma bucur ca imi vizitezi blogul :)! si iti multumesc pt promisiune 🙂
Intru de fiecare data cand postezi, doar ca nu comentez de fiecare data;)
ma bucur sa aud ca intri! Dar sa sti… un comentariu e bine venit! Intotdeauna feedback-ul te ajuta si te face sa mergi mai departe… sa iti dai seama ca lumea te citeste si ca ii placee ceea ce citeste 😀 !
Anul trecut mi-am pus in plan sa parcurg si eu Transalpina. Aveam de gand sa plec pe Sebes si sa ma intorc pe Defileul Jiului. Singura problema care m-a impiedecat sa fac asta a fost incapatanarea masinii manifestata prin scurgerea fluidelor din motor pe un bolovan din apropiere de Oasa. Anul asta sper sa fie mai de bun augur.
iti tin pumnii sa fie de bun augur! Merita sa vezi Transalpina! Multumesc de trecere si comentariu!
Vreau sa ajung cat mai curand acolo !
Mi-a placut magarusul! 🙂
te-a bagat in spam… sper sa nu mai faca asta.. :|!
Ma bucur ca ti-a placut magarusul! O sa iti placa si mai mult live! Ii gasesti in acelasi loc!
desi am mai fost pe acolo m-as mai duce oricand!
ma bucur mult ca ai fost! Este intr-adevar superb!
dap 😉
Super frumos peisajul 🙂 !
Multumesc mult ca prin tine am putut si eu sa vad frumusetile astea ! 🙂
M-am simtit vazand inregistrarea ta ca atunci cand jucam Need for Speed :).
eeii… nici chiar ca in need for speed… ca se mergea incet :)) !
Ma bucur mult ca ti-a placut si te invit, de ce nu, sa o vezi live prin proprii tai ochi!
te mai astept pe aici!
[…] and WishesDreamsChapter one : BeginningChapter two: LonelinessPagini RomâneștiHai-hui pe Transalpină!Semnul invizibil10 locuri din orașul meuScrisoare către mine … scrisoare […]
[…] and WishesDreamsChapter one : BeginningChapter two: LonelinessPagini RomâneștiHai-hui pe Transalpină!Semnul invizibil10 locuri din orașul meuScrisoare către mine … scrisoare […]