Pusti-mi sunt mintea, gândul

I

Azi căldura m-a moleșit,

Azi simt că nu mai pot,

De parcă mintea-mi e pustie

Și gândul meu cedează.

II

Azi simt cum degetele-mi amorțesc,

Cum literele nu le mai cheamă,

Cum gândul meu cedează…

Și-mi pare că azi totul s-a sfârșit.

III

O licărire sus pe cer apare,

Iar soarele dispare brusc..

Dinstre stele.

Lăsând luna mândră să răsară

IV

Dar și luna pare chinuită

În a ei visare.

Iar eu stau și o privesc

Într-o veșnică necuvântare.

V

Și tind să visez în continuare,

La luna mândră și la stele,

La veșnica lor tăcere,

La tot ce ține de visare.

Pentru că azi nu am avut inspirație, și se vede, am scris totuși PRIMA mea poezie. Aștept criticile voastre mai jos. Sper totuși că ce e mai sus v-a plăcut, chiar dacă rima e varză și versurile nu se prea leagă 🙂

6 gânduri despre &8222;Pusti-mi sunt mintea, gândul&8221;

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s