Sentimente de moment

O melodie potrivită cu realitatea mă face  întotdeauna să-mi adun gândurile și să le aștern pe-o pagină veche de caiet sau virtuală.Astăzi veneam de la școală ca în fiecare seară, îngândurată ca de obicei, gândindu-mă la tot și la nimic, gândurile îmi zboară repede când merg, trec parcă de la unul la altul la fel ca și pașii ori la fel ca privirile ce acum sunt axate pe o frunză și în următoarele secunde pe unduirile nervoase ale Jiului. Însă uneori, când în căștile mp4-lui mai apare câte o melodie ce se potrivește cu gândul din momentul respectiv, lumea pare să se oprească în loc, timpul pare că și-a oprit bătăile constante, doar eu continui să conectez melodia cu gândurile mele, doar eu îmi continui pașii rapizi spre casă printre sentimente și gânduri adânci. De obicei tot acest ”amalgam” apare când îți aduci aminte de toate acele momente frumoase din trecut și-ți vine să râzi ori să plângi de fericire, acel moment în care simți și vrei ca toată lumea să fie a ta, acel moment în care îți dai seama că toate acele lucruri frumoase nu vor mai avea niciodată loc, momentul în care realizezi că le-ai pierdut acolo în trecut.

Nu înțeleg de ce omul este sortit greșelii, nu înțeleg de ce iertarea nu poate fi simplă, nu înțeleg de ce îți ia luni să câștigi încrederea și doar o fracțiune de secundă să o pierzi. Nu înțeleg de ce oamenii sunt orbi și nu vor să-și vadă adevărații prieteni din jurul lor. Nu înțeleg de ce trebuie să pierzi ca să observi că ai avut cu adevărat ceva. Multe neînțelegeri am eu, multe-mi sunt greșelile față de mine, față de prieteni, față de părinți, însă cel mai crud moment este acela când observi că ai pierdut ceea ce credeai că nu există și exista. Când ești conștient că nu îți va mai spune niciodată ” voi fi acolo mereu”, ” aș face mereu orice”, ” n-am să te las niciodată ”, ”zâmbește, îmi place când faci asta”,”vei fi mereu cea mai importantă”, când ești conștient că toată ardoarea ta de a fi iertat s-a transformat pentru celălalt în dorința de a simți măcar un sfert din ce a simțit când l-ai lăsat să plece, când nu ți-a păsat de sfaturi, când nu ți-a păsat nici de tine și nici de cealaltă persoană. Din lumea colorată ce o aveai în jurul tău totul se transformă-n cenușă și-ți dorești să dai timpul înapoi, să schimbi ceva dar ști că nu se mai poate, îți dorești să schimbi măcar viitorul prin prezent, să îndrepți lucrurile, dar acum nu te mai lasă, acum toate barierele par a fi lăsate pentru totdeauna, par că nu te vor mai lăsa niciodată să calci pe tărâmul de dincolo, pe tărâmul libertății tale fizice și psihice, pe tărâmul unei fericiri necondiționate. Uite așa fiecare culoare focalizată pe retină se transformă în gri.. gri… gri.. mult gri .. de-un cenușiu închis ce-ți înegrește sufletul și starea pentru că îți dai seama cu tristețe că trecutul va rămâne mereu amintirea ta, niciodată nu va mai putea face parte din prezent și viitor, el doar le influențează drastic. Singurul lucru ce pare să te mai ridice e somnul adânc, momentul în care poți visa, în care lumea poate fi cu adevărat a ta, moment în care tot ce era pierdut e din nou al tău la fel ca la început, în vis parcă visul devine realitatea în care nu vrei să adormi niciodată, iar coșmarul începe când visul se termină.

Sfat: ascultă când ți se vorbește , ascultă și ia aminte ce ți se spune! Încearcă să nu rănești persoanele de lângă tine pentru că nu se știe niciodată dacă le vei mai recupera, încearcă să nu te rănești chiar pe tine rănindu-i pe ei! Deschide ochii și analizează de trei ori înainte de a acționa adevăratul comportament al persoanelor din jur! Zâmbește întotdeauna celor dragi și nu numai, asta te va face mai puternic, mai sigur pe tine și le va face și celorlalți viața mai frumoasă!

Iar acum, mai jos aveți melodia ce mi-a făcut conexiunea între gânduri-realitate-pași-imaginile din jur!

17 gânduri despre &8222;Sentimente de moment&8221;

    • adevarat, trist, fals, vesel.. poate sunt toate sau poate nu-i nimic.. cert e ca sunt sentimente culese/adunate din mai multe colturi de suflete, sentimente ce au intregit parca un suflet din mii si mii de bucatele! 🙂
      Mersi de trecere si.. te mai astept pe aici:) Weekend placut iti doresc:)

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s