Reportaj 1…

Un reporter pe front

Calea ultimelor zile de coșmar pe drumul eliberării

În sfârșit m-am văzut ajunsă în fața unei case impunătoare, cu doar un carnet de notițe și mai multe pixuri puse toate intr-o geantă de poștaș. Simțeam cum din spatele casei, din cămăruța dărăpănată, se abătea o energie negativă plină de sentimente grele știute doar acolo înăuntrul ei.

Când am coborât din mașină , am fost așteptată de un domn impunător și grav ce era îmbrăcat într-o uniformă impecabilă și plină de decorații de parcă nici nu ne aflam la marginea frontului. După un scurt dialog cu generalul, căci general era acela, am aflat pe scurt povestea. Era simplu: act de dezertare.

Doritoare de exclusivitate am vrut să văd imediat condamnatul, să încerc să vorbesc cu el.Zis și făcut.Încăperea era obscură,unicul bec mic parcă nu o lumina destul.Cum am intrat am fost întâmpinată de o privire albăstruie extrem de sinceră și parcă nepăsătoare, pierdută în neant. A fost cu neputință să aflu ceva de la el, însă privirea lui pătrunzătoare și copleșitoare o am chiar și acum în minte … iar următoarele lucruri ce le veți citi sunt citite chiar de mine in ochii lui: era trist și nepăsător, dorea să fie condamnat fără motiv,nu riposta în fața nimănui, cerea însă ceva, ceva prea curat pentru lumea asta, ceva ce nici măcar el nu știa…doar simțea.

În momentul spânzurării am ales să stau cât mai în față, să îmi pot nota și descrie mai târziu fiercare amănunt. Spânzurătoarea impunătoare zâmbea parcă sfidător în fața celor de față, așteptându-și însetată și mereu nesăturată…victima. Victima în a cărui ochi nu reușeam să citesc nimic altceva în afară de dorința nesfârșită a întâlnirii acelui ceva. Din momentul urcării pe scăunel și potrivirii frânghiei, răsăritul acelei dimineți a devenit mai special și chemător. Scăunelul…s-a răsturnat.Frânghia a alunecat ușor…ochii condamnatului s-au aprins brusc, sfidători și nevinovați, înseninându-se până și cerul în fața lor astfel încât totul părea o reuniune cu cerul, cu înaltul și tot ceea ce ține dincolo de pământul acesta întunecat și plin de morți și de morminte.

Poate că nu este o exclusivitate, momentul fiind chiar trist, ci o emancipare a sufletului…o regăsire a adevăratului său suflet.

Rândurile de mai sus au fost create în urma lecturării cărții  „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu.Pe care sincer o recomand, aceasta fiind una dintre puținele cărți ce au reușit să mă captiveze cu adevărat, este o capodoperă!

Spune-mi părerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s