Jurnal de BAC: Oficial am LUAT BAC-ul!

Și nu. Nu l-am luat de la Zimnicea, ci l-am luat pe bune. Gata. Am scăpat. S-a dus. A trecut. Iar acum mă întreb pentru ce mama naibii mi-am făcut așa multe griji, că mare scofală nu a fost.

bacalaureat

Sursă Imagine: Google Images

Ideea e că, Bacalaureatul, examenul ăsta al maturității, nu este nicidecum un examen al testării cunoștințelor și inteligenței tale, atâta timp cât în următoarele 3 luni de vacanță vei uita tot, ci este un examen al stării psihologice și al puterii de concentrare. Da. Examenul ăsta reprezintă cât de mult reziști la stresul acesta psihic și cât de mult te poți concentra astfel încât să poți rezolva niște chestii, care, de altfel, sunt de un nivel mediu și le-ar putea rezolva oricine.

Eu, recunosc, la stres nu rezist și nu mă pot concentra. Fix de aia, la matematică, am greșit din prostie două exerciții și jumătate. Și trebuia să iau 8,80, dar, din câte se pare, nota mea a ajuns la 7,10 (și da, recunosc că atât e). De unde, nu știu. Nu am putut face contestație, din păcate, căci  am venit în București pentru pregătire pentru admiterea la medicină, din 23 iulie. Iar pe barem, știind ce am făcut, îmi ieșea 8,80 în cap. Cum naibii 7,10, habar nu am.

La română, la română am luat 9,20 pentru că nu m-am obosit să scriu critică. Da. Am știut destul ce tâmpenii au debitat unii despre Luceafărul, ca să mai învăț și critică. A fost suficient atât, iar nota mea de 9,20 este pe cunoștințele mele și pe propriile înfloriri și propriul comentariu al Luceafărului. Nu. Nu m-am obosit să învăț comentariile. Doamne ferește. Oricum, alții care au tocit comentariile au luat cu 2-3 puncte mai puțin ca mine. Deci, imaginație și atât.. o da.. și critică.. pe care nu, nu am învățat-o. Nu am vrut să-mi încarc capul cu niște prostii doar pentru o notă care nu mă va ajuta cu absolut nimic în viața asta.

La biologie am luat 9,55, din prostia de a spune „vaaaaaaaaaaaaai ce simplu și ușor e” și uite cum încercuiești prost o grilă și mai omiți câte un detaliu de câteva sutimi. Da. Cam așa ceva am făcut eu. Dar nota asta. Nota asta e perfectă. Doamne de aș lua cam atât și la admitere… Dar o să iau eu și admiterea! Și o să intru la fără taxă! Și da. Gândesc pozitiv. Ce? V-ați obișnuit să gândesc numa negativ? Da. Și eu. Și tremur când mă gândesc că pot greși ceva și nu voi lua admiterea. Și dacă am să greșesc ceva, va fi pentru că al meu creieraș nu rezistă stresului și nu se poate concentra la capacități maxime. Și cedează. Și consideră corect ceva greșit. Sau nu mai consideră nimic nicicum. Și în interiorul lui e o amestecătură de informații care nu se mai disting unele de altele. Da. Știu. Sunt un defect de fabricație. Dar na. Unii oameni mai au și ghinion (gen ai mei). Iar acum nu au decât să se mulțumească cu ceea ce au creat și să nu mai spere la ceva mai bun, că nu.. nu o să mai primească.

Iar voi, cei care veți da bacul și veți citi acest articol, să nu vă speriați. Da. Chiar este un simplu examen care vă supune stresului și vă testează mai ales din punct de vedere psihologic, căci dacă voi sunteți stresați și clacați psihic chiar în momentul examenului, nu vă veți mai putea concentra și nu veți mai putea da cel mai bun randament. Așa că, tratați acest examen cu seriozitate, dar într-un mod cât mai relaxat, asta ca să treceți cât mai ușor și cât mai bine peste el. (proprie experiență – și da… acum tocmai m-am simțit ca o persoană din 1900 toamnă, care a experimentat enșpe mii de chestii și acum dă sfaturi… oamenii sunt ciudați, mai ales eu).

Puteți să știți cât vreți voi. Să fiți cei mai deștepți. Dacă clacați psihic, nu mia știți nimic. Desigur, acum dacă o să vă uitați la lună și la stele și la soare, iar patru ani de zile ați frecat menta, dar nu sunteți stresați absolut deloc, nu… nu o să clacați psihic, dar nu o să luați nici BAC-ul :)).

 

Jurnal de BAC: Proba la Matematică

bacalaureat

Sursă imagine: Google Images

Azi îi joi. Iar ieri, miercuri, am dat BAC-ul la matematică. Șiiii…. șiiiii…. șiiiii… OFICIAL am scăpat de matematică pentru TOATĂ viață (plecăciuni în fața tuturor divinităților existente și inexistente). Și nu. Nu e pentru că nu mi-a plăcut matematică. Matematica, dacă stai să o privești din mai multe unghiuri, are o frumusețe aparte și, dacă chiar vreți să știți, este utilă în viața de zi cu zi. Iar aici nu vorbesc despre banalele operații matematice, ci despre matematica aia complexă cu integrale, derivate, matrici, polinoame și alte cele. Deși pe parcursul anilor de liceu, elevul urăște din tot sufletul lui matematica, indiferent că se pricepe la a-i desluși tainele, sau nu, după liceu, brusc, unii încep să o iubească din simplul fapt că au scăpat de ea.

Probabil vă întrebați de ce spun că matematica e frumoasă. Ei bine, matematica are un rol important în dezvoltarea noastră încă din primii ani de școală. Ea, materia, dacă ne este predată și prezentată cum trebuie, este unul din elementele care ajută la dezvoltarea noastră din punct de vedere intelectual. Matematica, deși poate nu credeți, ori nu vreți să credeți, ne dezvoltă logica și modalitatea de sintetizare a oricărui lucru în viața noastră. Este materia care are capacitatea de a ne mări posibilitatea de înțelegere și aprofundare a tuturor lucrurilor și întâmplărilor din viața noastră. Dar, cum profesorii noștrii scumpi și dragi ne pun doar să memorăm niște formule pe care să le aplicăm mai departe fără a le vedea utilitatea în viața noastră, matematica devine pur și simplu grețoasă și, în loc să ne ajute să ne dezvoltăm, ne distruge încetul cu încetul.

BAC-ul la matematică a fost unul ciudat. Tare ciudat anul acesta. Asta pentru că la mate-info au fost subiecte mai ușoare ca la bio-chimie, când, de fapt, trebuia să fie fix pe invers. Normal, noi, cei de la mate-info nu ne plângem absolut deloc. Chiar ne bucurăm. Subiectele au fost acceptabile. Aș putea spune chiar ușoare. Doar eu, logic, că de ce nu aș face asta, am dat-o în bară la un exercițiu… și asta nu pentru că nu aș fi știut să-l rezolv, ci pentru că am rezolvat greșit. Și da. Mi-am dat seama de asta fix după ce am semnat și am ieșit din sală. Dincolo de ușă. Dar nu, pe mine nu mă interesează nota. Absolut deloc. Așa cum spuneam și în articolul anterior, nota nu reflectă absolut deloc cât ești de prost sau cât ești de deștept. Nota aia reflectă cât ai fost capabil să rezolvi în momentul ăla în condiții de stres. Atât. Sau poate nici măcar asta.

Acum sunt fericită că pot scăpa de toate cele de pe pereți. De formule. De foi. De hârtiuțele motivaționale pe care scrie de zeci de ori: „Eu o să știu la BAC la mate!!!”, „O să iau BAC-ul la mate!!!”. În sfârșit pot să le dau și lor foc, împreună cu toate alea de la română. În sfârșit pot să mă bucur de a fi scăpat de ele din fața ochilor pentru tot restul vieții mele (plecăciuni în fața tuturor divinităților). Adio vouă.

bacalaureat matematica

Sursă Imagine: Google Images

După ce am ieșit de la mate, oficial, eu, am luat BAC-ul și nu mai am niciun stres, chiar dacă, mâine, am ultima probă la biologie. Nici nu-mi vine să cred că mai e atât de puțin și trece și asta și că, în curând, etapa asta se va încheia definitiv în viața mea. Acum îmi pare deja ceva foarte ciudat. Am terminat un liceu. De fapt încă nu. Mâine. După ultima probă. L-am terminat. Gata. S-a dus. Definitiv și irevocabil. Până acum mă bucuram. Acum încep să devin nostalgică.

Jurnal de BAC: Eminescu… jur că te iubesc

bacalaureat

Sursă Imagine: Google Images

De luni, de pe 30 iunie 2014, bietul Eminescu este urât de majoritatea elevilor care au dat bacul anul acesta pentru prima oară, pentru a doua, pentru a treia sau pentru a n-a oară. Eu în schimb, eu vreau să-i mulțumesc pentru că a scris „Luceafărul” și pentru că mi-a picat la BAC. Așa că, Eminescule, de acolo de unde ești tu, acum ai un motiv să te răscolești mai puțin în mormânt – unu în minus care să te urască.

Eu m-am bucurat că a picat Eminescu. Acum, că a picat atât pe foaia de hârtie, cât și în plic, e partea a doua. Eu însă mă bucur că a picat pe hârtie. M-a ajutat să scriu multe pagini. Atât de multe încât nici eu nu mai știam de unde mama naibii le mai scot. Și pentru că m-a ajutat să scriu multe pagini, eu țin să-i mulțumesc lui Eminescu c-a picat la BAC.

Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta să mai pice, pentru al treilea an la rând, poezia. Și mai ales Eminescu care a mai picat și acum doi ani. Toți se așteptau la proză, mai ales că, în ultimul timp, au fost aruncate zvonuri cum că va pica o operă cu „M” („Moromeții”, „Mara”, „Moara cu noroc”). Și a picat ceva cu „M”. Doar că nu a fost o operă cu „M”, ci un autor cu „M”. Dar na. Autor. Operă. Tot pe-acolo și ele. Doar eu citeam ca înecata poeziile. Dar stați liniștiți, că nu m-am omorât să învăț comentariile cu nu știu câte săptămâni înainte, ori să fac pregătire pentru comentarii. Nu. Mi se pare o prostie să înveți părerile unora despre poeziile altora. Nimeni nu știe ce a gândit cu adevărat autorul când a scris ceea ce a scris. Așa că nu. Nu am învățat comentariile, pentru că asta nu atestă cât de inteligent, sau cât de prost ești. Asta atestă câtă voință ai să înveți aberațiile altora, care, cică, se numesc critici. Iar eu nu. N-am voința de am încărca memoria cu așa ceva. Așa că, duminică, înainte de BAC-ul la română, eu am citit toate comentariile. Iar la BAC am scris ceea ce am reținut și desigur, am mai dezvoltat ideile.

comentarii romana

Sursă Imagine: Facebook

Sinceră să fiu, nu cred nimic din ceea ce am scris în alea aproape patru pagini de comentariu. Absolut nimic. Îmi pare o prostie. O mare prostie. Dar na. Prostiile alea se punctează ca să îți ateste ție cât timp ai fost dispus să pierzi să înveți părerea unuia. Totuși, mulțumesc Eminescu pentru inspirație. Și nu. El nu are absolut nicio vină. De unde să știe el că poeziile lui o să fie criticate de alții și mai apoi acele critici or să fie date spre învățat în vederea evaluării competențelor în cadrul unui examen. Bietul Eminescu. În nebunia lui habar nu avea de așa ceva. A scris pentru că așa a simțit. Iar asta este singura critică care se poate aduce poeziei. Simțirea și gândurile poetului care vor rămâne mereu necunoscute nouă. Ori, dacă vreți într-adevăr să le cunoașteți și să ne puneți să le învățăm, iar apoi să ne dați un examen din ele, duceți-vă și înviați-l din morți. Aflați ce mama dracului a vrut să scrie și apoi spuneți-ne și nouă. Mulțumim.

Apropo. Oficial, la ceea ce vedeți mai jos, am să le dau foc! + matematica, dar asta în postul de mâine.

bacalaureat romana

Sursă Imagine: arhivă proprie

Și dacă vă gândeați că plec în sfârșit de pe aici, am să țin să vă dezamăgesc. Nu plec. În continuare am să vorbesc despre subiectul doi. Subiect care cerea un text argumentativ despre rolul campaniilor de promovare a unui stil de viață sănătos. Și în plus, să dăm două exemple din operele studiate. Nu am nicio problemă cu înșirarea cuvintelor pe tema unui stil de viață sănătos. Dar două exemple din operă? Ce mama dracului să scriu? Cum Ion și Moromete munceau pământul pentru a avea un stil de viață sănătos, ori pentru a promova asta printre semenii lor? Ahhh. Gata. Acum m-am prins. Cei doi autori, ale celor două romane, Liviu Rebreanu, respectiv Marin Preda, au scris aceste două opere pentru a promova printre cititorii lor stilul de viață sănătos. Fir-ar. Și au abia după BAC m-am prins. Dar na. Mai bine mai târziu, decât niciodată.

Și ca să vedeți acum că-s fată de treabă, cum nu m-am plâns de Eminescu, ba chiar m-am bucurat că a picat la BAC, n-am să obiectez nimic nici la subiectul unu. Ăla-i tipic. Mie, subiectul unu, îmi pare a fi un subiect de cultură generală privind cunoștințele despre limba română. Ahh… da.. mai puțin enunțul în care mă pun să comentez un paragraf, ori acela în care mă întreabă rolul verbelor la imperfect. Adică, eu personal, nu consider că autorul, folosind verbe la imperfect, s-a gândit să ilustreze că eternizează acțiunea. În rest, subiectul unu poate fi subiect de cultură generală aplicată pe text.

Cât am să iau eu la BAC, la română? Habar nu am. Aș spera la un peste 9. Dar, având în vedere că la subiectul doi și trei corectarea este subiectivă, îmi aștept nota finală, care, de altfel, nu va atesta absolut nimic. Ci doar voința mea de a toci sau nu.

Jurnal de BAC: Dacă mai stau pe Facebook, intru`n depresie

bacalaureat

Sursă imagine: Google Images

Vreau.. vreau… vreau… vreau să știți că urăsc toți oamenii care anul ăsta nu dau BAC-ul și, și, și, și, și, și, și care se bucură din plin de vară și de aptul că la ei a venit vacanța. Ura asta a mea a început în momentul în care, pe Facebook, am început să dau de tot felul de poze, ba de la munte, ba de la mare, ba de la piscină, ba de prin Londra, ba de prin Paris, ba de prin Dubai, că na.. oamenii se distrează și trebuie să împartă asta și cu nefericiții care stau închiși între patru pereți, pentru că DAU BAC-ul!!!!!!!

M-am decis să nu mai intru pe Facebook. Am dat log out, am luat cartea și caietul de mate… și m-am pus pe treabă. Zece (10) minute. Zece. Și mi-am băgat repede e-mail-ul și parola…. și, și, și log in, ca ultimu copil retardat care nu poate sta fără jucăria lui preferată. Da. Am momentele mele de retardism. Și v-aș fi recunoscătoare dacă mi le-ați lăsa și nu le-ați critica. Sunt drăguțe în prostia lor. Chiar sunt drăguțe.

Am intrat și am ieșit de pe  Facebook, ca ultimul alcoolic anonim care își ia sticla de băutură în mână și apoi o părăsește sub privirile celorlalți. Eu părăseam Facebook-ul sub privirile pătrățelelor caietului de matematică și a chestiilor ălora (numite exerciții) din culegerea de BAC. Dar am promis că o să o fac și am să o fac. De mâine mă las de Facebook, că dacă mai văd pozele ăstora, în care se bucură de vacanța lor minunată, o iau razna. Căpiez. Și în curând o să mă citiți de la nebuni. Da. Am să scriu dintr-o cameră de la spitalul 9 (noo).

Dar promit. Promit solemn, ca atunci când va veni și vremea lor, să plec și eu să mă bucur de vară și să-i oftic frate pe toți. Să le rup și eu inima și sufletul în bucățele, așa cum au făcut ei cu mine. Da am să postez multe poze și am să le trimit și la fiecare în parte, să vadă și ei cât de minunat e să nu ai niciun stres, în timp ce alții se dau de ceasul morții, pe ultima sută de metrii înainte de tortura finală și supremă, căci da.. momentan, BAC-ul îmi pare ca fiind cea mai mare tortură din toate timpurile, o tortură psihică, desigur, dar care are și manifestări fizice, în cele din urmă.

Iar acum, pentru că am un pat care mă așteaptă și căruia îi e tare, tare, tare dor de mine, dezactivez Facebook-ul și dispar din peisaj pentru următoarele doisprezece (12) ore.

Jurnal de BAC: Competențele vieții

bacalaureat

Sursă imagine: Google Images

M-am gândit dacă să fac pentru fiecare competență în parte, câte un articol separat. Și în timp ce m-am tot gândit eu, s-au dus competențele vieții și am ajuns să scriu despre toate cele trei (3) competențe, în același articol (iar acum mă întreb sincer: Oare când am să scap de scrisul cifrei între paranteze?).

Totuși, înainte de a scris despre competențe, pe rând, în ordine, începând cu Limba Română și terminând cu Limba Engleză, trebuie să mă laud cu biroul meu pe care am făcut curat. Și mă laud cu el, să se simtă și el bine, că dacă nu s-a mai văzut așa frumos de când a început bacul (vreo două (2) săptămâni), de acum în colo nu o să se mai vadă așa frumos până după admitere. Deci da. Mă laud cu el din lipsă de a face altceva și pentru că l-am aranjat după competențe. Și nu. Nu vreți să știți cum arăta înainte.

 

competente bac

Sursă Imagine: arhiva proprie

Și să începem.

Competențele la Limba și literatura română: Ziua când încă nu am realizat că am intrat în BAC, dar el începea în mod oficial. Totuși, când am ieșit pe ușă, asta după ce m-am schimbat din pantaloni negri și cămașă în fustă neagră și cămașă, pe motiv că nu ne primesc în sală, tremuram ca varga. Da. Tremuram fără motiv și mă simțeam ca vițelul dus la tăiere (chiar dacă nu știu cum se simte, cu adevărat, un vițel dus la tăiere). M-am dus mai devreme. Deși intram la 10, m-am dus de la 9 și 20. Și am intrat mai devreme, că toată chestia asta merge repede. Intri în sală, ți se dă un subiect, citești un text, răspunzi pe o ciornă la niște întrebări, iar apoi te duci în fața a două profesoare și le spui, verbal, ceea ce ai scris. Ele te întreabă întrebarea pe care tu deja o știi, tu răspunzi ce ai scris, ele te întreabă și altceva, iar tu simulezi o față tâmpă și speri să li se facă milă de tine și să te lase în pace, lucru care nu se întâmplă. Dacă tot te-ai dus la tăiere, măcar să fii tăiat până la capăt, nu? Păi treabă-i asta, așa.. doar pe jumătate? Am încercat să mă uit doar în ochii profei mele de română dintr-a 12-a (aka Minerva Lăcătușu – pentru bloggeri și restu lumii)  și să îi transmit telepatic să nu-mi mai pună și alte întrebări și să mă lase să părăsesc sala aia. Dar nu. Nu mi-a ieșit. Concluzia? Eu știe să vorbește corect românește. Experimentată!

Competențele digitale: Ziua când tot nu am realizat că am intrat în BAC, dar era deja a doua probă, fie ea și doar o competență banală. Tot atunci a fost și ziua când talentul meu artistic a ajuns la capacități maxime, iar în timp ce așteptam să înceapă o dată proba aia, mi-am desenat buletinul. Și a ieșit poza pe care o veți putea admira sub paragraful acesta. Dar stați, nu vă duceți încă în jos. Citiți aici. Și a început și proba, după lungi așteptări. Iar enunțurile erau ceva de genul. primul pe foaia de examen, următoarele trei (3) pe calculator. Iar primul pe foaia de examen și următoarele trei pe calculator. Și uite cum făceai exerciții de ridicat și coborât ochii în foaie. Și da. Era frustrant, iar cerințele alea parcă nu se mai terminau. Dar s-au terminat. Iar eu, din primii unsprezece (11) elevi, dintr-un total de douăzeci și patru (24), am ajuns să mi se ia folder-ul ăla de pe ecran ULTIMA… pentru că da, de ce să le iei pe rând, când poți să se iei pe sărite, dintr-o parte în alta. Concluzia? Știu a folosi calculatorul prin faptul că am făcut o diagramă în Excel, o cheie primară în Acces, o umbră în Power Point, un text formatat în  Word, niște chestii în HTML și căutări pe net. Experimentată!

bacalaureat

Sursă Imagine: arhivă proprie

Competențele lingvistice – Limba Engleză:  Ziua în care eu încă nu am realizat că am intrat în BAC, fiind, totuși, a treia probă oficială. Am intrat în sală. Am așteptat să înceapă audiția (listening). A început audiția, dar casetofonul s-a oprit după ce ni s-au spus două fraze din text, iar profele din asistență se așteptau să putem răspunde deja la cele vreo patru (4) întrebări. Ni s-a schimbat casetofonul, ne-am dat audiția, iar apoi ne-au schimbat sălile pentru scris. Scrisul vieții. Două texte lungi, iar eu aș fi dormit acolo și nu le-aș fi citit. Dar le-am citit în timp ce-mi rodeam stiloul (fără să-mi dau seama că fac asta). Și-am răspuns la întrebări. iar apoi m-am apucat de texte. Unul o scrisoare către o prietenă în care să-i dau niște informații să vină la Sinaia că-i tare fain, iar altul despre self-discipline, prezentându-mi opinia mea și importanța chestiei ăștia. Și după ce am scris vreo treizeci (30) de rânduri, mi-am dat seama că trebuia să scriu între optsprezece (18) și douăzeci (20). Iar apoi taie, dacă știi ce să tai. Ce-a ieșit, habar nu am, că parcă am tăiat cele mai importante chestii. Concluzia? Încă nu o știu. Azi am dat audiția și scrisul, mâine speaking-ul. Rămâne de aflat spre sfârșitul săptămânii, dar cu siguranță luăm noi și aici nivel maxim, că de ce n-am lua?

Concluzia per total? Sunt o joacă. Buba a mare abia lunea viitoare apare. BAC-ul ăla terifiant. Și dacă o să dispar brusc, sau alte d-astea, să știți că BAC m-a omorât în cel mai nemilos mod posibil. Amin!

Și da. Ăsta e momentul când mi-aș fi dorit să stau în Zimnicea. Pentru că BAC.

bacalaureat

Sursă Imagine: Google Images

Cuvinte la juma` de oră

Vreau să scriu post la juma` de oră. Nu. Nu din juma` în juma` de oră. Știți voi, expresia cu „la minut”?. Ei bine, eu vreau să scriu post la juma` de oră. Adică să scriu un post într-o jumătate de oră, sau chiar mai repede, dacă nu v-ați prins deja și nu am repetat ca la ăia de la școala specială. Și nu. Nu vreau să-mi jignesc cititorii, dar îmi pare că eu una sunt tâmpă, prin faptul că am repetat de atâtea ori că vreau post la juma` de oră și ce înseamnă de fapt asta. Da. Iar m-am repetat. Clar. Am nevoie de o vizită la spitalu` 9 (noo).

nebunie

Sursă imagine: Google Images

Vreau să exersez să scriu cât mai repede. Din ce în ce mai repede. Să am fluență în idei și în așezarea lor pe hârtii virtuale. Îmi fac antrenamentul pentru BAC. Da. Acolo trebuie să scriu comentariul ăla de trei (3) pagini cât mai repede, să am timp și de textu argumentativ de o pagină (1), cât și de alea nouă (9) întrebări pe text. Al naibii el de BAC. Nu-mi iese niciodată partea cu scrisul comentariului repede și mă trezesc că-mi uit toate ideile mele geniale. Și da. Sfârșesc prin a scrie ce-mi aduc aminte, trăgând de cuvinte să iasă afară și să se aștearnă pe hârtia. Ahhh… mama lor de cuvinte.

Eeee… eeee… eeee, scriu fluent nu? Și tot ceea ce am scris mai sus a fost în fix șase (6) minute. Și da. Știu că par puțin tâmpă când pun și cifrele în paranteză. Dar na. O fac. De ce? Nu știu. O fac pur și simplu. Pare că textul e mai interesant. Adică, dacă nu e interesant în realitate, măcar să pară, nu? Că na, totuși, un minim de efort să depun și eu, nu? Da. Știu. Nu-i interesant. Dar lăsați, mințiți-mă și spuneți că-i interesant. Mă simt și eu bine. Adică, nu-mi dărâmați moralul tocmai înainte de BAC. Dărâmați-mi-l după. Ba nu. Nici după. Că după vine admiterea vieții. Hmm.. Dărâmați-mi-l după admitere. Adică după douăzeci și trei (23) iulie.

Și ieeeei.. Am mai scris un paragraf în trei minute. Cred că dorința și ambiția mea de a-mi aduna ideile și a le așterne cât mai fluent într-un timp cât mai scurt (de jumătate de oră), devinte un adevărat maraton și am să termin chiar mai repede decât mi-am propus. Uraaaaaa (eu fiind un copil extrem de fericit și care mănâncă ciocolată). Da. De la ciocolată mi se trage starea asta. Dați vin ape ciocolată! Pedepsiți-o! Trimiteți-o la mine să o mănânc! Adică, ce pedeapsă mai mare, poate fi pentru ciocolată, decât să fie mâncată? De mine? Coreeect! Niciuna! Deci da! Toată ciocolata să vină ma mineeeee, vă rog! Mulțumesc!

Nu-i așa că dau impresia că am nevoie de un palier întreg la spitalul de nebuni? Sau poate chiar două? Hmmm… ori de ce nu, chiar un etaj întreg? Ohh, un etaj întreg… numai al meu… mereu mi-am dorit un etaj întreg la spitalu de nebuni. Dar nu, nimeni nu mi-a făcut cadoul ăsta. M-au ținut aici, captivă printre oamenii lor normali. Errrrm! Oameni mali și lăi! Cei mai lăi! Offf.

nebunie

Sursă imagine: Google Images

Gata? V-am speriat destul? Cincisprezece (15) minute de scris și deja v-am speriat? Am reușit asta? Dacă nu am reușit, să știți că eu pot să mai continui să aberez… adică.. nu mă oprește nimeni.. mai am încă cincisprezece (15) minute timp, până să îmi termin termenul meu limită (și hai să o dau și pe româneasca englezită – deadline). Eeee.. hai că mă pricep!

Să mă opresc totuși aici? Să vă las liniștiți să dormiți? Dar de ce aș face asta? EU nu o să dorm liniștită! Așa că de ce aș avea bunătatea de a vă lăsa pe voi. Nu. Nu. Nu. Sunt o scorpie! Nu dorm eu, nu doarme nimeni! Mă chinui eu, să se chinuie toată lumea! Bine. Gata. Tac. Deja mă sperii pe mine, iar asta-i chiar grav. Și hip hip huraaaai, am scris toate aceste șapte sute (700) de cuvinte în exact douăzeci (20) de minute. Yupyyyyy! Bine. Gata. Am dispărut. Mi-am luat tălpășița și mi-am rezervat un întreg spital (de nebuni) doar pentru mine. Și nu. Nu primesc pe nimeni! A meu, a meu, a meu, a meu și doal a meu! Nu dau nimic la nimeni! Da. Sunt o egoistă. Nu împart nimic. Ce să și fac, dacă nu am avut frați și nu am fost obișnuită să împart absolut nimic cu absolut nimeni. Până și pe mama o puneam să scoată afară bomboana pe care tocmai mi-o mâncase. Ups. Asta cred că trebuia să rămână un secret.

Și… tadadadaaaaaam. Acum chiar m-am oprit din înșirat cuvinte și din aberat chestii-trestii pe aici.

Ce face Pishky când se plictisește?

Voi v-ați întrebat ce face Pishky (adică eu… și ce ciudat e să vorbesc despre mine la persoana a 3-a) când se plictisește? Adică nu e ca și când un bac ar ciocăni la ușă alături de o admitere și plictiseala, atât practic cât și teoretic, nu ar avea voie să-și facă apariția. Nicidecum. E ca și când de dimineața până seara n-ai avea ce să faci și te-ai plictisi din cauza lipsei de activități. Exact așa. Practic (și teoretic) ai atât de multe de făcut, încât te pierzi printre ele atât de tare încât ajungi să nu mai faci nimic. Și uite așa te plictisești. Și în starea ta de plictiseală te întrebi ce ai putea face. Și din multitudinea de activități care includ și învățatul (biologie, chimie și materiile aferente bacului), tu alegi să te joci. Da. Să te joci. Exact asta face Pishky (adică eu). Se joacă. Și merită să o certați și să o trageți de urechi. Da. Da. Da. Merită! (nici măcar nu-mi vine să cred că tocmai eu spun asta). Măcar de ar dormi și s-ar odihni cu adevărat.

Și ce se joacă Pishky (adică eu)? Pishky (adică eu) se joacă jocuri pentru copii de tip flash. (și da… asta tocmai a sunat ca o propoziție spusă în clasa I – ahh.. ce mi-aș mai dori să fiu în clasa I). Și ce? Îmi place să mă joc! Ce, eu nu mai sunt un copil? Ba da, sunt!!!! Pentru toți cei care vor spune că nu, să știți că sunt! Sunt încă un copilaș care are voie să se joace joculețe pentru copii. Ieeeei!

Astăzi, spre exemplu, m-am jucat un joc tare interesant. M-am amuzat copios. Astăzi am făcut pe polițistul. Sau polițista? Dar nu. Acolo scria clar că-i polițist. Deci astăzi am făcut pe polițistul din intersecție și am dirijat mașini. Da. Da. Da. Exact. Le dirijam. Dădeam drumul la semafoare. Le opream. Dădeam prioritate. O luam. Îi făceam pe alții să aștepte și, conform regulilor jocului, așteptând prea mult, mureau în mașină de nervi. Și ghiciți ce a ieșit? Da, evident, desigur, normal, reușeam relativ repede să produc accidente. Ar fi trebuit să primesc medalii pentru numărul de accidente produse . Dar măcar am descoperit că meseria de polițist nu mi se potrivește nici măcar în jocuri.

Acum, dacă eu v-am zis ce fac când mă plictisesc, când de fapt nu ar trebui să fac asta, voi ce faceți când  vă plictisiți?

 

Jurnal de BAC: Simulare Biologie

Și gata cu simulările! ADIO! PA! LA REVEDERE! AM SCĂPAT S-AU DUS!

Da… azi, vineri, a fost ultima zi de simulări pentru examenul de bacalaureat din vară. Astăzi a fost proba la alegere a profilului, anume pentru profilul real biologie/informatică/fizică/chimie, iar pentru profilul uman psihologie/geografie/sociologie și habar nu mai am care mai sunt… :D.

După cum se poate vedea chiar din titlu, eu, fiind pe profil real (mate-info intensiv… dacă nu cumva știați asta) am dat simularea la biologie. Interesant și frumos este faptul că la această probă, spre deosebire de informatică, îți poți alege la biologie, chimie și fizică, anii din care vrei să susții examenul (biologie IX-X – vegetală și animală sau XI-XII – anatomie și fiziologie; chimie X-XI sau clasa a IX și a XII sau separat… ceva de genul; iar la fizică se dau mai multe probleme și se aleg capitolele). Eu am ales biologie XI-XII… îmi trebuie mare parte/mică parte și la admitere.

Subiectele? Acceptabile. Dacă se citește o dată cartea cu sintezele pentru bac și se rezolvă testele…. ăla ești.. 10 în cap ei! Desigur.. majoritatea nu am dat doi bani pe simularea asta, ci doar ne-am imaginat-o ca pe un pas în pregătirea noastră psihică pentru examenul propriu-zis.

La simularea la biologie m-am distrat. Copios. Am avut doi profesori în asistență care ne considerau efectiv retardați mintal după două simulări deja date. Nu ne-au lăsat să scriem pe foaia de examen.. ci mai întâi pe ciornă că noi greșim dacă scriem pe foaia de examen (ceva de genul… greșiți mai întâi pe ciornă… și apoi pe foaia de examen). Nu ne-au lăsat să completăm acele câmpuri de pe prima pagină.. pe motiv că noi suntem prea proști și greșim.

Apăi.. eu dacă știu să fac subiectele alea direct pe foaia de examen fără ciorne… de ce naiba să pierd timp să scriu pe ciornă și apoi să transcriu? Mda… nici eu nu văd logica, stați liniștiți. De ce naiba ar crede un profesor, că după două sesiuni date noi suntem niște retardați care nu pot să-și scrie numele și la ce dau simulare pe foaie. Meh…

Să trecem peste. Au venit subiectele. Le-am primit. Am aruncat o privire pe ele și dă-i rezolvare. Scrie.. scrie… ultima zi.. mai repede acasă… hai azi.. încă un subiect? Și da.. am terminat într-o oră și am ieșit din sală! Și să nu mai aud de examene până la bac și admitere! Ieeeeei. AM SCĂPAT MĂĂĂĂĂĂI!

Observați euforia mea de mai sus, nu? Nu? Ei bine vă zic eu că este!

Și da… cam atât cu simulările astea.. nu sunt mare brânză și nu trebuie să se sperie nimeni de ele. Am ajuns la concluzia (după ce tremuram când mă gândeam la bac) că nici de bac nu trebuie să se sperie nimeni. E o altă etapă în viață… după care vor urma altele.. și altele… și altele mult mai grele. Bac-ul trebuie privit cu mult calm. Simulările la fel. În schimb, desigur, trebuie privire cu o oarecare seriozitate. Asta îți va da siguranță în tine. Siguranța că vei trece peste și va fi un nou pas spre realizarea ta profesională, ca om. Eu sfătuiesc toți elevii să acorde 1% din timpul lor pentru evaluarea de bac. Complicată nu este. Deloc. Iar la română… la română nu se învață.. nu se tocește.. la română se citește și se dezvoltă. la matematică se rezolvă pe zi două trei exerciții de la fiecare capitol pentru a se pune la punct materia… iar la proba la alegere, la fel.. 🙂 Am constat că bacul nu este ceva complicat dacă este tratat cu o oarecare seriozitate (și acu să mă vedeți pe mine la vară cum poate pic bacul… ar fi cu adevărat EPIC.. glumesc).

Voi ce părere aveți despre BAC?

Jurnal de BAC: Simulare Matematică

Și uite cum a venit și ziua de miercuri, a doua zi din cadrul simulărilor pentru bacalaureat (bacalaureat cu b mare sau cu B mic? meh.. elevul nu-l respectă oricum, deci cu b mic!!!).

(sursă imagine: Google Images)

Proba de astăzi a fost proba obligatorie a profilului. Așa că cei de la uman au dat la istorie, iar cei de la real au dat matematică – M1 pentru cei de la mate-info și M2 pentru cei de la bio-chimie. Diferența între cele două? Teoretic, gradul de dificultate și cantitatea materiei. Practic, NULĂ! (au fost ani în care subiectele de bac de la matematică pentru cei de la bio-chimie au fost mai grele ca subiectele de bac de la matematică pentru cei de la mate-info). Eu însă nu mă supăr. Să fie mai greu la bio-chimie, atâta timp cât la mate-info e mai ușor. Ieeeeeei. Evil me!

Fiind pe profil matematică-informatică, am susținut proba obligatorie, evident, la matematică M1 (iar subiectul îl puteți găsi în la sfârșitul acestui articol). Probabil mă veți întreba de ce am ales acest profil dat fiind faptul că dau la medicină. Ei bine, acum vreo patru ani aveam pitici pe creier și voiam să urmez facultatea de informatică, acum am mai mulți pitici pe creier și vreau să urmez facultatea de medicină.

Să începem cu începutul. M-am pus în pate devreme (adică măcar înainte de proba de examen să dormi și eu devreme). M-am trezit, cu greu, tot devreme. Mi-am făcut toate cele și-am pornit, cu tata, cu mașina, spre școală. Un sens giratoriu și o Dacia Nova avea de gând să vină de pe banda 1 pe banda 2 și să se urce pe noi. Scheme cu volanul și s-a ieșit cu bine. Am început să cred, deși credeam de când cu ploaia de ieri, că este încă un motiv că Universul nu vrea să dau simularea la mate (adică sincer… tu ai mai fi în stare să dai bac-ul pe timp de ploaia sau după ce o mașină are de gând să se urce pe tine? NUUU! Exact așa ziceam și eu). Am ajuns la școală. iar la școală mare agitație mare. Eram iar schimbați prin săli. Nu se știa care de la care ar putea să copieze, ce asistență are (tot în această privință) și uite cum tot colegiul era sub tensiune. Profesorii au venit. Au venit și foile de examen. Au venit și ciornele. Au venit și subiectele și liniște totală. S-a deschis plicul  parcă în slow motion. Foile să așezau frumos pe bănci. Eu am primit-o pe a mea. M-am uitat fugitiv peste subiecte. Le-am pus la loc de unde le-am luat, mi-am deschis sticla cu apă și am început să gâl gâl gâl câte o gură, câte două, câte trei până am golit sticla. Am luat stiloul în mână și am început să aștern litere și cifre pe ciorne. Și am rezolvat și rezolvat și rezolvat până am umplut 11 pagini de coli de examen. Sau foi. Sau hârtii. Sau cum vreți voi să le ziceți.

Cum mi s-au părut subiectele? Accesibile. Cred că dacă un profesor reia în mare materia (cu formulele utile și explicațiile utile), iar copilul lucrează pe acasă din când în când niște exerciții, bacul se poate lua cu note mari. Dar atenție, proful să fie unul care să explice BINE, nu un profesor care să se bâlbâie în fața unui exercițiu și să ia exercițiul la încercat până îi dă acolo ceva. Încep să constat că bacul nu este ceva imposibil așa cum eram făcută să cred de către profesori.

Atmosfera din timpul examenului? Relaxare totală. Nu cred că un elev, în timpul unui examen, trebuie să se impacienteze. Ideile pentru rezolvări vin mult mai repede și mai ușor atunci când ești calm. Atenția este mult mai bine concentrată când ești posesorul unei stări de relaxare totală. Creierul gândește și răspunde altfel stimulilor externi.

Ce-aș putea să vă mai zic? Nu mai știu acum…. știu doar că tot ce nu am zis din motive de uitare sau din alte motive de uitare intenționată, am să vă povestesc în rezumatul bacului… și anume ultimul articol din această serie, care va fi pe vară.

Subiectele de la simularea la matematică de la bacalaureat:

(sursă imagine: hotnews.ro)

Jurnal de BAC: Simulare Română

Și… tadadadaaaaam… uite cum ia naștere o nouă categorie pe blogul meu, anume categoria „Jurnal de BAC”. Cu ce o să poată fi digerată această categorie? Cu nimic. Cu ce o să se mănânce în schimb? Cu multe romane, eseuri, texte argumentative, poezii, integrale, derivate, polinoame, logaritmi, triunghiuri, numere, grupuri, inele, corp omenesc, oase, mușchi, sistem nervos, genetică etc. Ați înțeles în principal despre ce va fi vorba. Eu voi fi o nebună care va povesti ce și cum s-a întâmplat, momentan la simulare, ulterior la BAC.

Ce este teoretic BAC-ul? BAC-ul este acea perioadă din viața unui om (nu a oricăruia, că nu toți dau BAC-ul), de la sfârșitul clasei a 12-a, care îi certifică anumite cunoștințe acumulate fie cu ajutorul propriului creier, fie cu ajutorul fițuicilor. Este un examen, care constă în probe la trei materii mari și tari (depinde de profilul fiecăruia) și care, ar trebui, să fie echivalentul bagajului de cunoștințe acumulate în cei patru ani de liceu.

Ce este în realitate BAC-ul? Un examen care constă în probe la trei materii (scrise) și niște competențe, care, în schimb, nu este echivalentul a nimic. BAC-ul, în majoritatea cazurilor, arată capabilitatea unui elev de a toci la niște materii și de a uita în cel mult o săptămână absolut tot. Nu, BAC-ul nu este echivalentul bagajului de cunoștințe cu care un elev ar trebui să părăsească liceul. În 0.1% din cazuri, acesta este echivalent cu ceea ce știe elevul de fapt: nimic, parțial ceva, sau tot.

Cum arată BAC-ul teoretic? Ei bine, așa:

(sursă imagine: Google Images)

Cum arată BAC-ul în realitate? Ei bine, așa:

(sursă imagine: Google Images)

Despre simularea de azi, 3 martie 2014, la limba și literatura română. Să înceapă povestea.

Am nimerit în prima sală, deoarece numele meu începe cu una din primele litere ale alfabetului.  Câte unul în bancă, separați, cu sticluța de apă, pixurile/stilourile pe bancă, așteptam să treacă o dată minutele, să vină subiectele și să scăpăm.

Supraveghetoare erau două profesoare de limba engleză, dintre care una era chiar doamna mea profesoară. Și da, toți s-au speriat de dânsa. Pentru că.. pentru că… pentru că nu te lasă să miști. Ceea ce e bine. Și are dreptate să facă asta. Cel mai bine e să nu fie gălăgie iar tu să te poți concentra și să faci ce știi. E un BAC. Și atât. Ne-a povestit, înainte să vină subiectele, că a întâlnit răsturnări de situații în care cei care știau cu adevărat și erau deranjați de ceilalți s-au blocat și și-au făcut lucrarea praf, ori și mai grav, au fost dați chiar afară din examen. Deci da. Liniște deplină și concentrare maximă. E important ce și cât știi tu, nu ce și cât știe altul.

Am avut cameră. Undeva sus, pe un dulap. Nu m-a intimidat. Mă simțeam oarecum în centrul atenției (vorba lui Laur – și dacă nu știți cine e Laur, nu e problema mea), toată lumea ne supraveghea, camera ațintită asupra noastră. Ce să mai, niște vedete adevărate! (de la Laur citare, dar fără ghilimele.. măcar am specificat!).

Au venit, într-un final subiectele: un text dramatic la prima parte cu niște cerințe asupra lui, un eseu de tip argumentativ la partea a II-a în care trebuia să argumentăm importanța călătoriilor în dezvoltarea personalității tinerilor, iar la partea a III-a despre un personaj al lui Liviu Rebreanu (ION).  (am să vă atașez mai jos subiectele).

M-am apucat frumos și am citit textul, cu atenție, de vreo trei ori și apoi am citit cerințele de la primul subiect, rezolvându-le rând pe rând (lucru pe care trebuie, cred, să-l facă oricine). Am trecut la partea a doua și am început să-mi caut ideile care nu apăreau de nicăieri. Eu însă le căutam și le tot căutam, iar într-un final am reușit să leg un text argumentativ acceptabil (zic eu). Partea a III-a, cu dragul de Ion (care de fapt nu-i drag deloc). Am căutat și aici idei. Și le-am căutat și căutat și căutat, iar când le-am găsit… le-am pierdut pe distanța dintre penița stiloului și hârtie. Am reușit totuși să scriu 70+ rânduri. Echivalentul a 2 pagini jumătate spre 3. Total? 7 pagini.

Am intrat în sala de examen și am ieșit cu aceeași relaxare. Sincer, mă simțeam oarecum drogată pentru că aveam o euforie neîntâlnită și la colegii mei. Dar am constat că asta ajută la concentrare. Și la redarea ideilor (acum că sunt bune sau proaste, depinde). Eu recomand tuturor să fie relaxați. La simulări nu pierdeți nimic, în schimb câștigați experiență și vă pregătiți psihic pentru examen, ceea ce este cel mai important.

Pentru a descărca subiectele de la limba română, click pe următorul link:

http://subiecte2014.edu.ro/2014/simulare/

Pentru a nu descărca subiectele, nu dați click pe link-ul de mai sus.

Atât pentru azi din experiența mea din cadrul primei simulări a examenului de Bacalaureat. Voi reveni miercuri cu o nouă pagină de jurnal. iar miercuri voi vorbi despre matematică. Știu… nici vouă nu vă plac cifrele, literele parcă-s mai drăguțe… dar să știți, că în matematica de BAC întâlniți mai multe litere decât cifre. Așa că spor tuturor!

(sursă imagine: Google Images)

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – filmul

Așează-te frumos în fața calculatorului sau laptopului (nu, nu sunt același lucru) și răspunde-ți următoarelor întrebări:

Ești elev?Dai bacul anul acesta? Anul viitor? Peste doi ani? Peste trei? Peste patru? Peste mai mulți?
Trebuie să știi acțiunea dar nu ai chef să citești?
Ai terminat liceul?
Nu ai ce face altceva mai bun și ești curios ce-i cu romanul ăsta?
Vrei să pari mai inteligent că știi ce-i în romanul ăsta?

Răspunsul la toate întrebările tale este…… tadadadaaaaam: SĂ CITEȘTI CARTEAși apoi să te uiți la film.

DE CE?

Da. Bună întrebare. De ce ai pierde ore din viață citind, stricându-ți ochii și multe alte chestii, când te poți frumos relaxa văzând filmul?

DE CE?

Simplu. Și am să o iau pe părți:

1. Dacă ești la liceu și-ți pică asta la bac, iar tu poveștești filmul, TE ASIGURcă nu iei bacul. Am să povestesc mai jos de ce.
2. Dacă pur și simplu ești curios (ai terminat liceul) și vrei să pari mai inteligent într-o discuție printre mulți alții care au citit, TE ASIGURcă o să pari prost și pe lângă subiect. Am să povestesc și asta, tot în rândurile de mai jos.

Eu am citit cartea pe la sfârșitul clasei a IX-a. Cam acum patru ani. Recent am văzut și filmul. Cam acum 2-3 săptămâni. Rezutatul? Dezastru total. Dezamăgire totală. În film este per ansamblu pusă în scenă povestea romanului. Și cam atât. Sunt prezente moartea unchiului. Averea lăsată în procent majoritar nepotului favorit, anume personajul principal masculin al operei. Soția frumoasă. Plecarea pe front. Războiul. Separarea celor doi. Gelozia personajului principal. Sfâtșitul. Însă acestea nu sunt relatate ca în carte. Este o poveste ce se bazează pe romanu, nu povestea romanului în sine (dacă înțelegeți ce vreau să spun). Numele personajelor sunt schimbate în film. Sunt diferite față de cele din carte. Iar dacă scrii la bac numele personajelor din film și povestea ca în film, om ești. Te poți considera picat la bac! În film se folosește numele de Tudor Gheorghiu, iar în carte numele de Ștefan Gheorghidiu. În film se folosește numele de Lena Gheorghiu, iar în carte este numele de Ela Gheorghidiu. Iar lista ar putea continua cu nume de personaje care nu există în carte și există în film. Povestea, în film, este conturată diferit față de cea din carte.

Așadar, baftă la bac cu filmul (o să picați cu brio) și baftă celorlalți în grupurile de oameni culți (o să vă faceți de râs cu brio)! Ieeeei. Ce amuzant sună!! Nu serios, mie chiar îmi pare amuzantă o astfel de situație, fie la bac, fie într-un grup.

Păreri personale? Mi-a plăcut cartea. Este un subiect care merită să i se acorde atenție. Intrigi la tot pasul. Situații limită. O aventură dramatică continuă, aș puta spune. Mi-a plăcut și filmul, luându-l separat în totalitate de carte. Sunt puse în evidență anumite trăsături ale personajelor. Caracteristici esențiale existenței lor, chiar dacă sunt mulate pe alte personaje. Adică personaje inexistente în carte.

Să povestesc filmul sau cartea? Nu am să o fac. Dar voi puteți viziona, respectiv citi. În ordine inversă față de cum tocmai le-am precizat. Sau cum vreți. Important e să citiți cartea pentru a face cunoștință cu adevăratele relatări ale lui Camil Petrescu.

Întrebare:

Începi cu:
Filmul sau cartea?
Cartea sau filmul?
Tu ce ai alege?

Da. Știu că-s trei întrebări. Răspunde și tu la toate printr-un singur răspuns. Contopește răspunsurile. N-or să se certe. Te asigur.

Virgule și zecimale

Stau și scriu acest post înjurând la cifre. Măcar în litere găsesc o alinare. O mângâiere. Ele mă înțeleg mai bine. Cifrele în schimb… mă urăsc cu toată neființa lor. Ce-i drept, cred că ne urâm din cauza mea. Eu le-am părăsit acum câțiva ani buni. Am refuzat să mai lucrez cu ele mintal și le-am aruncat pe mâna calculatorului. O mare greșeală.

Când scriu acest post.. mă simt ca bunica de 70 de ani cu replica „pe vremea mea…” ori mai știu eu ce alte sintagme de început aka vremea bunicii. Nu știu dacă postul ăsta are vreun sens, ori va avea vreun sens, dar vreau să-mi spun o părere. Nu-i bună și-i la adresa mea. Dacă greșesc, de ce naiba să nu recunosc.

Am ajuns clasa a 12-a la un profil de mate-info. Însă nu-ți cere nimeni să faci calculele mintal. Ai un calculator care o face pentru tine. O prostie. Ajungi în clasa a 12-a și-ți dai seama că habar n-ai să faci o împărțire de genul 3651,741 împărțit la 58,79. Și da, corect.. nu-mi cere asta nimeni la matematică, căci în timpul liceului la matematică se încearcă dezvoltarea gândirii prin diverse metode de calcul și diverse proprietăți ale problemelor puse în discuție. La mate info faci multe scăderi și adunări, iar împărțirile le lași sub formă de fracție de cele mai multe ori. Dar nimeni nu vrea să înțeleagă asta.

Acum. Stau și mă uit în fața caietelor de chimie și numai că nu le rup și nu mă iau la ceartă și bătaie cu problemele când ajung la un rezultat de genul 361,741 împărțit la 58,59. Când mai aveam eu din astea (o dată pe an probabil.. tot la chimie sau fizică) apelam la sfântul calculator. Iar acum, ei bine acum plâng în fața împărțirilor de genul și nu știu de unde să le apuc când nu mai merg împărțite cu 2, 3, 5, 7 (4, și 6 sunt multipli de 2… deci dacă împărțim la 2.. bla bla bla mi lene să explic, iar 6 și 9 sunt multipli de 3 deci.. bla bla bla… dacă împarți la astea automat cumulându-se ajungi de fapt să împarți și la multiplii lor.. n-ați înțeles nimic, nu?).

Precis acum am să sar de la una la alta, căci îmi e tare lene să recitesc ce am scris după ce am lăsat articolul ăsta de izbeliște vreo jumătate de oră. Ideea principală este să lăsați deoparte calculatorul și calculele cu ajutorul acestuia. Știu.. sunt calcule grele, unele, dar veți fi tentați să faceți cu calculatorul și două înmulțiri banale una după alta. Lăsați creierul să se dezvolte, să lucreze, căci, altfel, unii dintre voi se vor trezi în fața unei admiteri cum e a mea la chimie și se vor da cu capul de pereți că nu le ies niște împărțiri cu virgulă și zecimale infinite, căci spre exemplu la București, la admiterea la Chimie, nu-ți dă NIMENI calculator… iar calculele alea scârboase cu virgulă și muuulte zecimale după trebuie să le faci singur și foarte rapid căci timpul e scurt. Foarte scurt.

Citiți când trebuie, indiferent că zice profesorul sau nu, pentru bac. Căci, altfel, vă veți trezi iar în clasa a 12-a cu n cărți necitite (bine.. la mine a fost problema schimbării profelor de pe un an pe altul.. și toate făceau aceleași cărți cu noi.. iar noi.. nu.. nu știm niciuna bine… ha ha ha).

Acum înțeleg cum e să te simți în pielea celor care au trecut prin ceva și împărtășesc gândurile spre alții, în speranța că lor le va fi mai bine. E un sentiment ciudat să știi că greșeala se va repeta și nimeni, oricum, nu te va asculta.

Gata. Închei aici. Fără vreo întrebare. Mă duc să mă cert cu virgulele și zecimalele vieții!