Acum mulți ani am vizitat Herculanele. Eram prea mică ca acum să-mi mai amintesc ceva de atunci. Timpul a trecut, iar pașii mi-au mai fost o dată îndreptați spre meleagurile astea.
Când privești taman din mijlocul lor, te simți parcă într-o altă lume. O lume ce a fost cândva prezentă și care pare să existe încă prin clădirile vechi, prăfuite și uitate. Dacă nu ai vedea turiști ca și tine mișunând dintr-o parte în alta, ai zice că viața și-a luat de foarte mult timp tălpășița de pe acele tărâmuri. Uitându-mă în toate părțile mă simțeam ca făcând parte din două lumi, aflându-mă fix între ele: lumea mea cu o tehnologie modernă și lumea ce a fost. Mi se părea că acela e momentul în care trecutul se întâlnește cu prezentul, momentul în care noi ne întâlnim spiritual și niciodată fizic cu cei ce au pășit ca și noi pe acele meleaguri, fie că au fost părtași la ridicarea acelor clădiri fie că doar le-au admirat la fel ca și mine. Mi se părea în același timp că fac parte dintr-un film de groază și așteptam ca prin ochiurile goale ale ferestrelor să iasă ceva imaterial. Singurul ce mă înconjura era vântul și mirosul proaspăt dar cu tentă veche al orașului Herculane. Pășeam cu grijă pe trotuarul pavat cândva și măcinat de timp, așteptând parcă să dispară în urma scârțâiturilor tot ce mă înconjura. Nimic nu se întâmpla. Toate rămâneau la locul lor în bătaia ușoară a vântului emanând același miros. Dacă nu ar fi fost oamenii, pașii lor și vântul, s-ar fi auzit geamătul clădirilor sub greutatea timpului.
Pentru a împrăștia senzația descrisă mai sus am făcut și niște poze ce îmbină vechiul cu noul. Da, îmbină vechiul cu noul… clădirile începând să fie renovate încetul cu încetul.
*** Click pe imagine pentru a o vedea la dimensiunea normală!!!
***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***
Pishky's Blog 