Vă invit să mă citiți și pe danielabojinca.ro

Dragii mei cititori, cei care citiți de ceva timp blogul ăsta, cât și cei care ați ajuns aici recent, poate chiar acum, vreau să vă spun, în caz că nu știați, că mi-am deschis de ceva timp și un alt blog. Pe domeniu. Blogul danielabojinca.ro.

Blogul este unul personal. Adică veți găsi pe el așa: lucruri care îmi plac și lucruri care nu îmi plac, promovări de proiecte interesante (cum este spre exemplu Social Media Summit București), recenzii ale cărților pe care le citesc (recent am scris despre cartea lui Klaus Iohannis), filme pe care le vizionez, mâncăruri (din când în când, dar de data asta vă invit să testați ciocolata de casă), despre evenimente culturale și tot felul de curiozități peste care dau, public și guest-posturi, organizez concursuri (chiar am în plan unul, cât de curând, pentru început de an și pentru a le mulțumi cititorilor de până acum pentru că mă încurajează și mă citesc), dar postez și lucruri personale (texte în care se regăsesc trăiri, emoții, sentimente și lucruri pe care le văd zi de zi).

Și, dacă vă întrebați ce se va întâmpla cu acest blog, ei bine el va rămâne aici și voi mai posta diferite lucruri pe el, din când în când. Nu pot renunța la el. Este blogul meu de suflet. Primul meu blog. Cel care m-a ajutat să cunosc oameni frumoși alături de care să mă dezvolt și să învăț cât mai multe lucruri noi. E păcat să-l abandonez, așa, dintr-o dată. Și, dacă va fi să fie abandonat cândva, adică să nu mai postez absolut nimic pe el, îl voi lăsa aici, ca o amintire a începuturile mele și sperând că, din când în când, se va mai găsi cineva care să citească lucruri utile pentru el pe aici. Iar ca să vadă lumea că nu am murit, am să las un articol principal în care vă voi spune că gata, m-am mutat de tot și-am să vă aștept acolo de fiecare dată când vreți să aflați câte ceva nou.

Acum însă, ei bine acum vă aștept să-mi citiți ambele bloguri. Pe acesta, după cum am mai spus, voi scrie mai rar, iar pe danielabojinca.ro încerc să scriu aproape zilnic tot felul de lucruri care mie mi se par interesante.

SuperBlog – candidatul care promite și face tot!

Am făcut două dușuri fierbinți. Am băut trei ceaiuri de fructe. M-am îmbrăcat lejer și m-am dus să dau o tură de cartier, două de parc și cinci de casă. Și nu, nu mi-am golit mintea și nici inspirația nu a catadicsit să vină la mine. Știți voi chestia aia cu, toată inspirația să vină la mine? Ei bine, în cazul de față, toată inspirația a fugit de la mine.

super blog

***Creație proprie

I-a venit cuiva, dar nu dăm nume, căci nu-i frumos, ideea trăznită de a mă numi în funcție drept consilier de imagine al SuperBlogului, când eu, biata de mine, habar nu am cu ce se mănâncă consilierii de imagine, astfel încât să fie digerabili și să nu-mi pice greu la stomac (e sensibil, sărăcuțul).

Dar dacă mă numi, zic să-ncep cu logo-ul candidatului SuperBlog în blogosferă, că doar orice candidat are nevoie de un logo, corect?

logo super blog

***Creație proprie

Apoi, cred că ar trebui să vă spun calitățile candidatului SuperBlog la titlul de cel mai creativ concurs blogosferic intergalactic, nu?

Ei bine, SuperBlog dă liber la scris tuturor greșelilor gramaticale nu dă mână liberă la scris tuturor greșelilor gramaticale. Există o spioană Raluciano-Gabriliano-Cinculiană, atentă la fiecare eroare gramaticală, gata să taie capetele tuturor celor care îndrăznesc să aducă vreun prejudiciu sfintei gramatici.

Deci dragilor, candidatul SuperBlog vă promite exterminarea de pe fața blogosferei a tuturor acelora care comit greșeala de a denigra limba română. !!!ATENȚIE: spioana Raluciano-Gabriliano-Cinculiană veghează asupra tuturor.

Și, dacă vă întrebați cum arată această spioană, ei bine așa:

oaie

Sursă: spioana în cauză

Apoi, candidatul SuperBlog promite pierderea creativității și inspirației voastre, exact în momentele de cumpănă, când aveți mai mare nevoie de ele (când apare proba, pe timpul ei, înainte de deadline și după deadline).

În plus, candidatul SuperBlog promite mulți nervi pe parcursul domniei sale. Desigur, la sfârșitul acesteia nervii dispar ca prin minune. Încă nu s-a găsit o cauză exactă a acestei manifestări.

Candidatul, pe lângă cele de mai sus menționate, promite strânse legături ulterioare între toți cei implicați în guvernarea sa, asupra întregii blogosferi. Țin minte că, atunci când eu am pășit, sfioasă, în lumea acestui candidat, la îndemnul lui Emil Călinescu, adept al doctrinei SuperBlog, am început încă din primele zile să leg prietenii. Iar acum, la un an de când sunt dedicată trup și suflet doctrinei, pot spune, cu o mână pe inimă și una pe Biblia gramatici Cinculiene, că se creează strânse legături între membrii pentru bișniță cu o măslină, cu o alună.

Ce mă bucură cel mai tare, în momentul de față, este faptul că am ieșit de sub atenta supraveghere a spioanei Raluciano-Gabrilioano-Cinculiană, fiind acum doar sub supraveghere (ferească-i sfântul pe cei care încă mai sunt sub atenta ei supraveghere, de vreo greșeală gramaticală), cât și alăturarea mea unei echipe lărgite de imagine a candidatului SuperBlog, formată din partenerii media și bloggerii parteneri. Mă bucur așadar să lucrez de acum cu Bianca Bîzîiac, precum și cu toți ceilalți.

Dacă vrei și tu să te alături doctrinei SuperBlog și să sprijini candidatul care promite și face tot, ori dacă vrei să vezi ce înseamnă să-ți pierzi creativitatea atunci când ai mai mare nevoie de ea, ori chiar să-ți testezi lungimea, elasticitatea și rezistența nervilor tăi, stai pe-aproape și fii la curent cu noutățile și următoarele aderări.

***Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Răspunde comentariilor cititorilor tăi!

Bună din nou, dragul meu cititor. Acesta este un articol ce are de gând să tragă un de semnal de alarmă asupra bloggerilor care scriu și care ar trebui să-și respecte cititorii, cât și timpul lor pierdut pe meleagurile fiecăruia în parte, prin simplul fapt că doar au citit, ori au lăsat și un gând prin comentariile lor.

comentarii blog

Citesc destule bloguri. Nu constant, recunosc. Nu sunt genul de om care să intre zilnic pe anumite bloguri și să le citească. Sunt genul de om care le citește din când în când, atunci când găsește vreun articol interesant promovat pe Facebook, sau când primește vreun articol care i se pare interesant pe mail, căci sunt abonată la majoritatea blogurilor pe care am intrat să le citesc și mi-au plăcut.

Tot citind bloguri însă, am fost și încă sunt profund dezamăgită de atitudinea anumitor bloggeri în privința cititorilor care le comentează. Sunt de părere că fiecare cititor merită atenția ta, a celui care scrii. Iar atunci când el îți comentează, fie că ai inspirație sau nu, merită un răspuns înapoi, fie el doar și unul de mulțumire pentru cuvintele așternute în urma articolului tău.

Consider că cititorul merită să i se acorde atenție. Fiecare comentariu în parte merită răspunsul lui, nu răspunsuri colective, căci comentariile nu au fost create colectiv. Spun asta pentru că am văzut și bloggeri care răspund colectiv. Știu. Măcar au răspuns. Însă drept ar fi răspunsul parte în parte.

De ce spun eu toate astea? În primul rând, pentru ca cititorul să se simtă bine prin generarea unei discuții cu el prin prisma articolului tău. Iar în al doilea rând pentru că alți cititori caută generarea discuțiilor articolului. Vor să vadă părerea ta și în funcție de părerea celorlalți. Sunt curioși. Respectul însă față de timpul acordat citirii articolului și comentării în cadrul acestuia de către cititor, rămâne pe primul loc. Și va rămâne așa, pentru mine, mereu.

Recent am vorbit cu cineva care scrie extraordinar de frumos poezie și proză, dar care mi-a spus că refuză să-și facă blog din simplul fapt că pentru el blogosfera nu este ceea ce vrea să pară. Nu este acea comunitate frumoasă, unită, care își distribuie frumos opiniile, criticile constructive, părerile de bine. Și la vorbele lui, mi-am dat seama că are dreptate. Blogosfera este prea puțin presărată de oameni frumoși, care ajută la dezvoltarea ei. În rest, cei care fac parte din ea se mănâncă între ei, se invidiază unii pe alții din cauza concursurilor câștigate, ori pierdute, se urăsc, se înjură, se bălăcăresc. Și uneori asta e mai rău decât ceea ce vedem la TV.

Și știu că probabil vă întrebați ce legătură are paragraful de mai sus, cu răspunsul la comentarii. Păi are! Răspunzând la comentarii, tratându-ne frumos cititorii, cred că o să reușim să mai schimbăm fața blogosferei. Să o curățăm de mizeria văzută de alții, existentă de altfel. Să prezentăm, în fața tuturor, blogosfera așa cum ar trebui să fie ea. Frumoasă. Plină de bloggeri care se respectă între ei. Se ajută. Se sprijină.

Ajută și tu la dezvoltarea blogosferei

Bună din nou, dragul meu cititor!

blogosfera

Astăzi nu am să te rețin mult. Este oricum mult prea târzie ora la care scriu, dar pregătesc ceva frumos, zic eu, pentru tine, cât și pentru ceilalți cititori ai mei.

Așa cum spuneam, astăzi nu vreau să te rețin mult. În consecință, nici nu or să mai fie multe cuvinte. Vreau doar să te rog pe tine și pe ceilalți cititori ai mei, să ajutați la dezvoltarea blogosferei și la întocmirea unor statistici cât mai relevante.

Cum poți face asta? Completând chestionarul pe care îl găsești dând click pe banner-ul cu verde, din partea dreaptă, sus, la categoria: „Dă click și răspunde”. Sau, chiar și mai simplu, dând click pe link-ul următor: https://www.surveymonkey.com/s/9R388FM

Ce vei găsi în spatele bannerului și link-ului de mai sus? Un set de întrebări, grupate pe trei categorii. Prima categorie este dedicată blogului meu (întrebări relevante pentru întocmirea unor statistici ale acestui blog), iar următoarele două categorii sunt dedicate întregii blogosferi (întrebări relevante pentru întocmirea unor statistici ale întregii blogosferi).

Ce trebuie să faci? Să bifezi răspunsurile care ți se potrivesc ție. Ai să înțelegi ce spun abia după ce vei da click pe banner, sau pe link-ul de mai sus din acest articol și vei vedea întrebările împreună cu variantele lor de răspuns.

Cât îți ia? 5 minute. Sau chiar mai puțin.

Ce primești? În primul rând, mulțumirile noastre, ale bloggerilor care participăm în cadrul acestui proiect. Și în al doilea rând primești calitate. Îmbunătățirea blogurilor, în funcție de cerințele tale ca cititor.

Acum, mie, nu-mi rămâne decât să-ți mulțumesc în avans pentru citirea acestui articol, în speranța că vei completa și chestionarul despre care tocmai ți-am vorbit. Ne ajuți pe noi și implicit te ajuți pe tine să primești un content cât mai calitativ.

Cine sunt eu dincolo de acest blog?

cine sunt eu

Tot eu. Nu sunt cu nimic diferită față de persoana care scrie. Sunt exact ea. Una și aceeași persoană care nu spune niciodată tot, lasă loc de interpretări și căreia îi place să se joace mult cu toate cuvintele, preferând să nu se lase niciodată descoperită de ea însăși, ci printre propriile ei cuvinte, grimase, acțiuni. Nu-mi place să spun lucruri despre mine. Sau cel puțin nu în mod direct. Dacă aș face asta, unde ar mai fi farmecul căutării celorlalți, al curiozității și al intrigilor? Știu. Sunt rea. Și accept asta. Și dacă voi tocmai v-ați gândit că în acest paragraf v-am spus ceva, ei bine da. Chiar am făcut-o. Iar ce v-am dat eu este ca și când dintr-un zgârie nori, v-aș fi dat o părticică de cărămidă.

Săptămânile astea am tot primit lepșe de la bloggeri. Ba pe Facebook, ba pe blog. Așa că m-am hotărât să le onorez. Iar dacă data trecută am vorbit despre cele 10 cărți de pe Facebook, astăzi am să scriu despre cine sunt eu dincolo de acest blog, căci așa se numește și leapșa, în engleză, „Behind the blog”.

cine sunt eu

Să începem cu întrebările și răspunsurile lor:

1. Din ce oraș esti?
Orașul lui Brâncuși. Și nu, n-am să vă spun care este. Vă las să vă documentați, pentru cei care nu știu. De ce fac asta? Pentru că, odată, în Cluj, când i-am spus numele orașului meu unuia, mi-a zis: „Auuu ce tare! Ești moldoveancă! Ai și accent.. trebuia să mă prind!”. Apoi i-am spus de orașul lui Brâncuși, primind întrebarea: „Da cine-i ăsta?”.
Bine. Am dubii că aș fi de aici. Mama îmi repetă adesea că m-a luat de la o căruță. N-aș putea spune însă unde m-a născut femeia respectivă.

2. Câți ani ai?
Fir-ar. Pentru a răspunde la întrebarea asta trebuia să aștept până pe 13 octombrie ca să pot spune că am 20 de ani. Așa, trebuie să spun că am 19 ani 10 luni și 29 de zile.

3. Care este mâncarea ta preferată? Dar dulcele preferat?
De două ori ciocolată, drept răspuns la această întrebare.

4. Care este cel mai mare vis al tău?
Să devin un medic demn de meseria pe care o are. Și să scriu din ce în ce mai bine. Și să trăiesc într-o lume fericită și plină de unicorni roz bombon cu picățele.

5. Cea mai mare frică a ta este…
N-am. Am înțeles că-n lumea asta n-are ce să te sperie.

6. Care este citatul tău preferat? Dar motto-ul?
N-am un citat preferat. Nici nu le scriu. Nici nu le rețin. Rețin doar esențialul lor. Ceea ce vor să transmită. Asta mi se pare mai important.
Motto am. Unul amuzant: „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi. Lasă pe poimâine că poate se amână”.

7. La acest punct cică trebuie să-l completez ulterior (să editez postarea) cu o întrebare pe care trebuie să mi-o puneți voi.
Dar eu știu că voi sunteți niște drăguți și nu o să-mi puneți întrebări, nu?

Și cică trebuie să spun alte chestii despre mine:
-îmi place ciocolata; iubesc ciocolata; ador ciocolata; și apoi tot restul dulciurilor;
-îmi place să citesc;
-îmi place să mă documentez în privința oricărui domeniu;
-îmi place să scriu;
-îmi place să merg pe munte; iubesc muntele;
-îmi place să schiez;
-îmi place să mă plimb cu bicicleta;
-îmi place să fac desene abstracte, în creion sau cărbune, fără să-mi dau seama ce înseamnă;
-îmi place să fiu eu și să-mi exprim opiniile față de cei din jur (de asta și am un blog);
+multe alte lucruri. Dar mă voi opri aici.

cine sunt eu

După cum știți, eu nu dau lepșele mai departe. Îmi place doar să le primesc. Sunt o egoistă. În schimb, cine vrea să o preia pentru că a văzut-o la mine, e liber să o facă.
Totuși, ca să nu ziceți că-s prea egoistă, provoc așa: toți cititorii blogului meu care au văzut această leapșă, au citit-o și au ajuns până la sfârșit și au blog. Pam-Pam.

Mie-mi place să citesc bloguri. Ție?

Da. Mie-mi place să citesc bloguri. Și m-aș bucura dacă ți-ar plăcea și ție.

blog

Sursă Imagine: Google Images

Există bloguri de pe care afli tot felul de informații, dar informații utile pentru tine. Povești care să-ți spună ceva. Întâmplări din care să tragi concluzii. Îmi place să citesc bloguri și nu presă (ziare, reviste etc.), pentru că un blog, este, de fapt, un suflet. Presa în schimb, presa este cea care îți vinde informații pur și simplu, informații care nu au vreo valoare pentru cel care le scrie. Nu întotdeauna, desigur, dar de cele mai mult ori.

În lumea asta virtuală, lumea asta infinită dintr-un alt infinit, există două tipuri de bloguri. Bloguri nișate, unde informația este una exactă, dintr-un anumit domeniu. Adică, mai pe înțelesul tuturor, un blog nișat este un blog care privește asupra unui singur lucru și oferă informații cât mai concrete și ample. La polul opus, se află blogurile generaliste, bloguri care vorbesc despre orice, de la filme și piese de teatru, până la rețete din bucătărie și povești de viață. Iar mie, în general, îmi place să citesc blogurile generaliste, unde pot afla atâtea și atâtea chestii, interesante, cât și neinteresante, dar de unde pot alege lucruri de interes personal, precum este blogul generalblog.eu.

Spre exemplu, pe site-ul respectiv, găsesc informații despre cele mai frumoase locuri de pe Terra, cele mai periculoase animale din lume, pastile de slăbit și efectul lor, mâncăruri favorite și interesante, cât și despre viața de cuplu, care, sincer, pe mine nu mă prea fascinează prea mult. Subiectul zic. Nu cred în tot felul de mituri și articole de genul. Asta se învață pe propria piele. Se trăiește.

Desigur, atunci când intru pe un blog, prima impresie contează. Iar dacă tema nu este una plăcută, care să nu mă obosească, mă avânt, curioasă, în cercetarea conținutului. Iar dacă cele două sunt pe placul meu, rămân cu plăcere și revin de fiecare dată când am posibilitatea. Blogul de care v-am spus mai sus are o temă relaxantă și un conținut ok, care, desigur, depinde exclusiv de gusturile fiecăruia. Dar, dacă mie mi-a plăcut am zis să vi-l arăt și vouă, căci nu se știe, poate veți găsi ceva care vi se va părea interesant și îi veți oferi atenția necesară.

Din punctul meu de vedere, există mulți oameni în sfera aceasta a bloggingului, care oferă informație variată și de calitate (poate nu tot timpul, dar în mare parte da), oameni care merită citiți și cărora merită să le acordăm atenția noastră și să-i sprijinim în ca scrie din ce în ce mai mult conținut de calitate, conținut care să prezinte interes pentru o anumită masă de oameni. Oameni care, bineînțeles, să se muleze pe subiectele abordate, iar nu blogul să caute să prezinte subiecte în funcție de oameni. Fiecare trebuie să scrie ceea ce i se pare interesant și ceea ce i se potrivește, niciodată ceea ce vor ceilalți.

Bune practici pe blog

Am mai primit o leapșă. De la Daniel. Mi-a dat leapșa împreună cu nominalizarea și premiul pentru documentarul „Planeta Pishky”. Îi mulțumesc și pe această cale. Și tot ca un semn de mulțumire îi răspund și la leapșă. Îmi pare interesantă. Așa că nu mă mai lungesc cu vorba și vă prezint leapșa.

(sursă imagine: Google Images)

  1. Atunci când scrii pe blog, respecți un cod de conduită?
    Da. Scriu cu diacritice (după cum se vede). Consider că fără diacritice cuvintele folosite de mine nu există în limba română, drept urmare nu aș scrie în limba română, ci într-o altă limbă inventată de noi prin lenea de a scrie cu diacritice, o limbă nerecunoscută de nimeni.
    Scrie respectuos. Consider că cititorii trebuie respectați. Încerc să relatez chestii relevante atât pentru mine cât și pentru cei care s-au alăturat comunității pishkhariene.
  2. Care ar fi regulile la care ții cel mai mult?
    Diacriticele. Pentru o limbă corectă. Exprimarea fluentă și corect gramaticală (deși eu uneori n-am fluență și mai scriu și prost). Argumentele. Respectul reciproc dintre cititor și blogger. Comentariile decente. Criticile constructive. Precizarea surselor în cazul preluării unor articole (cu sau fără link). Advertorialele care nu sunt țipătoare.
  3. Vreo regulă cu care nu ești de acord?
    Încercarea anumitor cititori de a impune organizarea pe blog, crearea categoriilor, exprimarea. Cine înțelege, înțelege. Cui îi place, îi place. Între ce doi (bloggerul și cititorul) trebuie să existe, din prima, o stare de complementaritate perfectă, nu să se muleze unul după altul. Nu sunt de acord cu advertorialele în exces, ori cu reclamele mai mult decât evidente pe bloguri. Nu sunt de acord cu blogurile care există doar pentru reclame și atât. Nu sunt de acord cu acele comentarii de tip reclamă a blogului unei persoane, ori a unui caz umanitar, lăsate pe la diferite articole (pentru că NU AU nicio relevanță). Nu sunt de acord cu scrisul fără logică, agramat. Și mai sunt multe, dar mă opresc aici (lipsă de alte idei… neuronii mei s-au dus și ei la culcare). Dar stai. Astea-s reguli? Nu prea. Dar nu contează. Eu am spus cu ce nu sunt de acord.

(sursă imagine: Google Images)

Leapșa, după cum deja cred că v-am obișnuit, nu o dau mai departe la cineva anume. invit pe cine vrea să o preia.

Leapșă scurtă

N-am mai preluat de mult o leapșă. Nici dată, nici de capul meu. De data aceasta, un craiovean, m-a „pocnit” cu o leapșă. O leapșă despre citit. Nu cărți. Nici din alea cu multe pagini, nici de joc, ci o leapșă de citit bloguri Nu știți cine-i craioveanul în cauză? Ați trăit degeaba pe acest pământ atunci (glumesc, desigur). Daniel Botea se face vinovat (îmi cer scuze, dar momentan nu pot posta link-uri către sursă.. o specific doar).

Leapșa asta-i scurtă. Cred că tocmai de aceea am și preluat-o. Are 5 întrebări. Și la toate, răspunsul meu inițial ar suna cam așa „Ăăăă… pas!”. Dar nu, m-am strofocat, după cum bine veți putea vedea, dând răspunsuri mai concrete (deși, sincer vă spun, mie mi se pare foarte concret și „ăăăă… pas!”).

descărcaresursă imagine: Google Images

Să începem leapșa, zic!

1. Cam câte bloguri citești într-o săptămână? Unde le găsești?
Sincer, nu țin o evidență. Citesc când am timp din reader-ul de pe wordpress, ori de pe mail, ori intru de pe facebook pe diferite bloguri ce-mi place să le urmăresc. Iar când unul îmi pare interesant, rămân surprinsă de faptul că nu l-am găsit mai devreme.
Deci, le găsesc pe: reader wordpress, mail, facebook și toateblogurile.ro (că de asta uitasem).
2. Cum știe un blogger că l-ai citit?
Las un comentariu drept semn, dacă am inspirație. Dacă n-am, dau un like, un share ceva. O alună, o măslină…
De cele mai multe ori las comentarii interminabile sau mai scurte și mai seci. Depinde foarte mult de starea mea de spirit și de amprenta lăsată de articol asupra mea.
3. Dacă tu comentezi la un blogger, te aștepți ca și bloggerul respectiv să comenteze la tine?
Nu. Nu mă aștept la asta. De ce? Pentru că nici eu nu o fac! Nu intru pe blogurile altora doar că mi s-a comentat și comentez și eu la loc doar pentru a-l răsplăti pe comentator. Intru într-adevăr pe blog, citesc, îmi fac o impresie și apoi las și comentarii dacă chiar simt că am ceva interesant de spus (și dacă n-am și simt să spun ceva, spun!).

4. Ce bloguri nu citești? De ce?
Cele cu multe reclame ce-mi sar în ochi și mă deranjează. Cele comerciale. Cele ce nu au o nișă care să mă intereseze. Cele care simt că nu-mi transmit nimic. Cele care sunt copiate după site-uri mari ce dezbat diferite teme despre tehnologie etc. Cele care au teme ce-mi irită ochii. De ce? Pentru că nu-mi plac!
Sunt de părere că blogul este oglinda omului. Dacă în viața de zi cu zi nu mă pot feri de oameni care nu-mi plac, măcar pe internet să-i ocolesc.

5. Ca să încheiem mai optimist, cum iți recompensezi comentatorii de pe blog?
Îi recompensez răspunzându-le la comentarii. Citindu-le blogurile și recitindu-le de fiecare dată când publică, în caz că am timp și îmi plac. Îi recompensez prin mulțumiri sincere. Și i-am recompensat și cu două concursuri pe blog.
Gata leapșa. Asta a fost. Punct. Nu mai am nimic de zis. N-am inspirație. Probabil, la fiecare întrebare ar mai fi lucruri de adăugat. Dar sunt în pană de cuvinte. Iar. Și cred că o să ajungeți la un moment dat, cei care mă citiți, să vă întrebați: „Dar fata asta când NU o să fie în pană de cuvinte?”. Eu nu am răspuns. Probabil nu aveți nici voi. Sau poate cu toții știm că răspunsul este: „Niciodată!”, dar ne ferim de el.

Nebunie

Ăsta pe care sunteți voi acum, îi un blog PERSONAL (a se reține cuvântul personal, vă rog)! Ei bine, personal fiind el, eu pot scrie fi despre ce-mi trece mie prin cap, pot participa la concursuri și pot scrie advertoriale sub formă de povești. Având un blog personal, cel care scrie nu trebuie niciodată să scrie pe placul altora, el trebuie să caute să scrie mereu în primul rând pe placul lui, iar cei care rezonează cu scriitorul din spatele blogului să-l citească în continuare. Cine nu, să-și ia frumos tălpășița și să-și găsească bloguri cu adevărat pe placul lor 🙂

Astăzi voi scrie ceva care probabil nu o să intereseze pe nimeni, dar sper să vă amuze. Iar dacă nu vă amuză, înseamnă că sunteți niște oameni minunați, buni, ce cu siguranță veți ajunge în împărăția raiului și bla bla bla.

crazyness_by_ninachu713

Am picat în cap. La propriu și nicidecum la figurat. Se făcea a dimineață, pe la ora opt. Iar eu stau prost cu trezitul. De la opt dorm cel mai bine. Mama intră în cameră:

-E ooooopt! Trezește-te și tu azi, că ai școală!
-Da, da, da, acum.. îi zic eu de sub plapumă.

Ora opt și douăzeci…(facă o paranteză în care vă spun că am un ceas interior foarte precis și îmi dau seama cam cât e ora)… simt eu că trebuia să vină mama, m-am ridic brusc din pat și cum se face, cum nu se face, am plonjat, FOARTE ARTISTIC (a se reține asta) în cap. S-a deschis și ușa, în timpul acutului meu artistic, iar mama era ca la dentist. Habar n-am cum și de ce am căzut în cap. Știu doar că m-am ridicat brusc din pat și apoi am simțit o durere fulgerătoare. Oricum, a fost atât de artistic.. pff.. ca în filmele cu proști. Și dacă acum vă întrebați cum mă simt, ei bine… râd aiurea la pereți… destul de îngrijorător, nu? 😀

Oricum, cică-s simpatică… de parcă nu era de ajuns nebunia mea, trebuia să o amplific. Și ca să sar de la un subiect la altul, vreau să ningă… și m-am gândit eu cum ar fi să merg la Iași, că doar ei îs mai acolo, aproape de mama Rusie :D. Poate la ei o ninge mai repede… și uite așa mă apuc eu să googălesc (și da știu că nu există cuvântul ăsta, dar îl inventez eu… PROBLEM!?) sintagma „vremea iasi”. Dar neee…. nimic promițător… îi chiar ceva mai cald decât prin părțile mele :(, unde plouă. Așa că mai bine stau eu acasă cu tot cu durerea mea de cap și-mi aștept iarna mult iubită.

Știu, n-are nicio relevanță articolul ăsta.. nici măcar plonjatul meu în cap… iar acum stau serios și mă întreb, cât de prost trebuie să fii să vrei să te ridici din pat și să te trezești în cap? Misterele Universului, știu. Ale naiba ele de mistere și de vreme, că nu ninge :(.

Dar gata, m-am făcut de râs aici, ce-mi mai trebuie? Mă duc la un somn. Pe jos… să nu mai am unde pica :D.

P.S: Cuvintele de mai sus sunt chiar adevărate. Eu chiar am picat în cap… păcat că nu mi-a fost filmat actul meu artistic.

Upgrade de blog

Nu vă speriați, ați nimerit pe blogul corect. Bineînțeles, asta dacă aici doreați să ajungeți. Da. Sunt tot eu Pishky. Aceeași Pishky de când lumea, fără prea multe sau mari schimbări aduse cu timpul. Sunt tot eu, aceeași Pishky imperfectă ce comite greșeli la fiecare pas pentru a învăța din ele. Sunt tot eu aici la tastatura laptopului meu, tot eu ce bat cu disperare în taste pentru a vă comunica părerile mele asupra a ceea ce mă înconjoară și ce gândesc, când gândesc.

Blogul meu se pare că a suferit pe aici modificări. Acu dacă i-or plăcea sau nu, n-am idee… însă altceva nu o să mai vadă blogul ăsta o lungă perioadă de timp.

Da. Corect. Am schimbat tema blogului. Adică template-ul sau cum vreți voi să îi ziceți. Voiam să aduc o schimbare. Orice. Așa că am schimbat tema. Am oscilat între multe teme și la un moment dat chiar m-am enervat când nu reușeam să aleg una din 270.

Frustrant. Știu. Și știu că nici n-am ales cea mai fantastică și reușită temă din Universul internetului, dar n-am fost mai inspirată de atât. După căutări de câteva ore, după aprobări și dezaprobări cu privire la anumite teme, am ales-o pe aceasta.

La un moment dat oscilam între această temă și una cu monstruleți. Cea cu monstruleți îmi picase cu tronc, dar Spoil/Radu mi-a tăiat repede macaroana spunându-mi că e temă pentru copii de 10 ani. Meeeh… am renunțat la monstruleții mei drăguți și am pus această temă ce vă va încânta sau dezgusta ochii de acum înainte.

Însă pentru curiozitatea unora dintre voi am să las mai jos un print screen al temei cu monstruleți:

Untitled

***Mă puteți găsi și pe facebook  AICI

See ya,

Pishky!

Post informativ

După cum ați văzut chiar din titlu, acesta este un post informativ. Am decis să scriu acest post ca să vă informez pe toți, formal, că de vreo 2 săptămâni suntem vreo 2 ce scriu pe aici pe blog, nu doar eu cea cu care v-ați obișnuit de mai bine de un an și jumătate poate chiar 2. Acum, dacă vă întrebați de ce sunt eu formală.. ei bine pentru că foarte mulți i-ați lăsat lui comentarii pentru mine, fără să vă prindeți că nu sunt eu, deși stilurile sunt atât de diferite, iar posturile lui sunt mult mai scurte decât ale mele, ironia lui e mai mare ca a mea de zeci de ori și mii de alte astfel de subtilități foarte clare. Dar, am să vă explic totuși, dacă nu vă veți prinde nici în continuare care cum postează că de.. am să vă explic după cum am zis cum să aflați care cum postează și să știți cui îi lăsați comentariile. Deci, sub titlul fiecărui post imediat acolo sub el, în dreptul datei, scrie ”Posted by Pishky” sau ”Posted by spoilwrc”. Poftiți și niște imagini:

Un post scris de spoil:

Spoil

 

 

Un post scris de mine:

Pishky

 

 

Acum, dacă nu știți încă cine e Spoil, în afară de câțiva ce i-ați citit primul articol, eu vă invit să-l citiți în următoarea poză captură ce am făcut-o, spunându-vă doar că-l cheamă Radu 🙂

A new begining « Pishky

 

Dacă vreți să citiți mai multe posturi scrise de Radu, pardon Andrei… ba nu stați.. Spoil, vă invit să întrați aici, sau în bara aia gri de sus la M&V&F, adică unde vă indică poza următoare 🙂

A new begining « Pishkys

 

 

Sper să fi fost cât mai explicită cu acest post, de această dată :), dacă nu recitiți-l 🙂