SuperBlog – candidatul care promite și face tot!

Am făcut două dușuri fierbinți. Am băut trei ceaiuri de fructe. M-am îmbrăcat lejer și m-am dus să dau o tură de cartier, două de parc și cinci de casă. Și nu, nu mi-am golit mintea și nici inspirația nu a catadicsit să vină la mine. Știți voi chestia aia cu, toată inspirația să vină la mine? Ei bine, în cazul de față, toată inspirația a fugit de la mine.

super blog

***Creație proprie

I-a venit cuiva, dar nu dăm nume, căci nu-i frumos, ideea trăznită de a mă numi în funcție drept consilier de imagine al SuperBlogului, când eu, biata de mine, habar nu am cu ce se mănâncă consilierii de imagine, astfel încât să fie digerabili și să nu-mi pice greu la stomac (e sensibil, sărăcuțul).

Dar dacă mă numi, zic să-ncep cu logo-ul candidatului SuperBlog în blogosferă, că doar orice candidat are nevoie de un logo, corect?

logo super blog

***Creație proprie

Apoi, cred că ar trebui să vă spun calitățile candidatului SuperBlog la titlul de cel mai creativ concurs blogosferic intergalactic, nu?

Ei bine, SuperBlog dă liber la scris tuturor greșelilor gramaticale nu dă mână liberă la scris tuturor greșelilor gramaticale. Există o spioană Raluciano-Gabriliano-Cinculiană, atentă la fiecare eroare gramaticală, gata să taie capetele tuturor celor care îndrăznesc să aducă vreun prejudiciu sfintei gramatici.

Deci dragilor, candidatul SuperBlog vă promite exterminarea de pe fața blogosferei a tuturor acelora care comit greșeala de a denigra limba română. !!!ATENȚIE: spioana Raluciano-Gabriliano-Cinculiană veghează asupra tuturor.

Și, dacă vă întrebați cum arată această spioană, ei bine așa:

oaie

Sursă: spioana în cauză

Apoi, candidatul SuperBlog promite pierderea creativității și inspirației voastre, exact în momentele de cumpănă, când aveți mai mare nevoie de ele (când apare proba, pe timpul ei, înainte de deadline și după deadline).

În plus, candidatul SuperBlog promite mulți nervi pe parcursul domniei sale. Desigur, la sfârșitul acesteia nervii dispar ca prin minune. Încă nu s-a găsit o cauză exactă a acestei manifestări.

Candidatul, pe lângă cele de mai sus menționate, promite strânse legături ulterioare între toți cei implicați în guvernarea sa, asupra întregii blogosferi. Țin minte că, atunci când eu am pășit, sfioasă, în lumea acestui candidat, la îndemnul lui Emil Călinescu, adept al doctrinei SuperBlog, am început încă din primele zile să leg prietenii. Iar acum, la un an de când sunt dedicată trup și suflet doctrinei, pot spune, cu o mână pe inimă și una pe Biblia gramatici Cinculiene, că se creează strânse legături între membrii pentru bișniță cu o măslină, cu o alună.

Ce mă bucură cel mai tare, în momentul de față, este faptul că am ieșit de sub atenta supraveghere a spioanei Raluciano-Gabrilioano-Cinculiană, fiind acum doar sub supraveghere (ferească-i sfântul pe cei care încă mai sunt sub atenta ei supraveghere, de vreo greșeală gramaticală), cât și alăturarea mea unei echipe lărgite de imagine a candidatului SuperBlog, formată din partenerii media și bloggerii parteneri. Mă bucur așadar să lucrez de acum cu Bianca Bîzîiac, precum și cu toți ceilalți.

Dacă vrei și tu să te alături doctrinei SuperBlog și să sprijini candidatul care promite și face tot, ori dacă vrei să vezi ce înseamnă să-ți pierzi creativitatea atunci când ai mai mare nevoie de ea, ori chiar să-ți testezi lungimea, elasticitatea și rezistența nervilor tăi, stai pe-aproape și fii la curent cu noutățile și următoarele aderări.

***Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Răspunde comentariilor cititorilor tăi!

Bună din nou, dragul meu cititor. Acesta este un articol ce are de gând să tragă un de semnal de alarmă asupra bloggerilor care scriu și care ar trebui să-și respecte cititorii, cât și timpul lor pierdut pe meleagurile fiecăruia în parte, prin simplul fapt că doar au citit, ori au lăsat și un gând prin comentariile lor.

comentarii blog

Citesc destule bloguri. Nu constant, recunosc. Nu sunt genul de om care să intre zilnic pe anumite bloguri și să le citească. Sunt genul de om care le citește din când în când, atunci când găsește vreun articol interesant promovat pe Facebook, sau când primește vreun articol care i se pare interesant pe mail, căci sunt abonată la majoritatea blogurilor pe care am intrat să le citesc și mi-au plăcut.

Tot citind bloguri însă, am fost și încă sunt profund dezamăgită de atitudinea anumitor bloggeri în privința cititorilor care le comentează. Sunt de părere că fiecare cititor merită atenția ta, a celui care scrii. Iar atunci când el îți comentează, fie că ai inspirație sau nu, merită un răspuns înapoi, fie el doar și unul de mulțumire pentru cuvintele așternute în urma articolului tău.

Consider că cititorul merită să i se acorde atenție. Fiecare comentariu în parte merită răspunsul lui, nu răspunsuri colective, căci comentariile nu au fost create colectiv. Spun asta pentru că am văzut și bloggeri care răspund colectiv. Știu. Măcar au răspuns. Însă drept ar fi răspunsul parte în parte.

De ce spun eu toate astea? În primul rând, pentru ca cititorul să se simtă bine prin generarea unei discuții cu el prin prisma articolului tău. Iar în al doilea rând pentru că alți cititori caută generarea discuțiilor articolului. Vor să vadă părerea ta și în funcție de părerea celorlalți. Sunt curioși. Respectul însă față de timpul acordat citirii articolului și comentării în cadrul acestuia de către cititor, rămâne pe primul loc. Și va rămâne așa, pentru mine, mereu.

Recent am vorbit cu cineva care scrie extraordinar de frumos poezie și proză, dar care mi-a spus că refuză să-și facă blog din simplul fapt că pentru el blogosfera nu este ceea ce vrea să pară. Nu este acea comunitate frumoasă, unită, care își distribuie frumos opiniile, criticile constructive, părerile de bine. Și la vorbele lui, mi-am dat seama că are dreptate. Blogosfera este prea puțin presărată de oameni frumoși, care ajută la dezvoltarea ei. În rest, cei care fac parte din ea se mănâncă între ei, se invidiază unii pe alții din cauza concursurilor câștigate, ori pierdute, se urăsc, se înjură, se bălăcăresc. Și uneori asta e mai rău decât ceea ce vedem la TV.

Și știu că probabil vă întrebați ce legătură are paragraful de mai sus, cu răspunsul la comentarii. Păi are! Răspunzând la comentarii, tratându-ne frumos cititorii, cred că o să reușim să mai schimbăm fața blogosferei. Să o curățăm de mizeria văzută de alții, existentă de altfel. Să prezentăm, în fața tuturor, blogosfera așa cum ar trebui să fie ea. Frumoasă. Plină de bloggeri care se respectă între ei. Se ajută. Se sprijină.

Despre proiectul „Bloggerii au cărți de vizită”

Nu o să am multe cuvinte. De data asta le-am lăsat undeva în vârf de munte în astea două zile care tocmai au trecut. Dar despre weekend-ul acesta am să vă povestesc mai multe mâine. Astăzi vreau să vă vorbesc despre altceva.

Am încercat și aseară să postez, dar cum netul meu de pe stick-ul celor de la Digi a refuzat efectiv să meargă, am renunțat. Drept urmare postez astăzi despre un proiect blogosferic tare interesant.

Nu cu foarte mult timp în urmă, am fost contactată de o bloggeriță(Aniela Deby) și m-a întrebat dacă vreau să fac parte din proiect. Mi-a spus pe scrut despre ce este vorba și am acceptat, desigur. Adică, de fapt, cum era să nu fi acceptat?

Ca să înțelegeți însă despre ce vorbesc am să vă spun și vouă despre ce este, pe scurt, proiectul. Ei bine, datoria mea este ca un an de zile să țin un link către Tipo Media(cei pe care îi puteți găsi în partea dreaptă, la secțiunea „Interesant”, sub denumirea de „Personalizare tricouri”). Ce primesc în schimb? Ar fi trebuit să primesc 300 de cărți de vizită, cartonate, în valoare de 100 și ceva de lei. Dar am ales cărțile de vizită cele mai calitative și cele mai de efect, din plastic transparent, cu un model simplu. Dar fiind faptul că sunt mult mai scumpe, am primit doar 100 de cărți de vizită în valoare de 200 și ceva de lei.

Am vrut un model simplu și de efect. Lucrurile simple îmi par mereu de efect.

carti de vizita

Hai că vă place și vouă. Doar le-a plăcut tuturor. Și, ca să-mi laud și de această dată prietenul, partea aia cu „Blogging” și pana colorată este opera și meritul lui.

Din acest proiect fac parte peste 70 de bloggeri. Dacă vrei și tu să faci parte, eu te invit să o contactezi pe Aniela Deby, pe Facebook și să-i spui că-ți dorești și tu cărți de vizită gratis. Împreună că partenerii de la Tipo Media te vor rezolva rapid. Te asigur că munca este de calitate și cu simț de răspundere, în ciuda faptului că se așteaptă ceva, din cauza numărului mare de comenzi. Așteptarea se merită însă. Rezultatul este unul tare frumos, după cum clar se poate observa și mai sus.

Deci, ce ziceți, vă băgați și voi în proiect

Regatul SuperBlog

Mă aflam într-o lume în care nu mă mai regăseam. Nu eram la locul meu. Nu simțeam că-i aparțin și nici că-mi aparține. Îmi doream totuși să-mi găsesc locul în lumea mea. Sau nu lumea mea, ci o lume a tuturor. O lume care să ne accepte pe toți și pe care să o acceptăm cu toții. O lume în care cu toții să vorbim aceeași limbă.

Am plecat din lumea mea. Am părăsit-o să-mi caut alta. Și-am mers așa prin păduri și peste dealuri, când pe drum, când pe lângă, până am ajuns în dreptul unor porți înalte care păreau că se termină în locul de întâlnire cu norii. Erau deschise, căci ulterior am aflat că de intrat poate intra oricine. De plecat e mai greu. N-ai mai vrea să pleci dintre ei și fericire.

(sursă imagine: Google Images)

Pășeam cu pași mărunți și-mi era teamă să trec dincolo de jumătatea ușii. Căutam din priviri lucruri care să-mi confirme pasul înainte sau înapoi. Pustiu. Nimeni. Liniște. Se ascunseseră cu toții și mă priveau din colțuri strategice. Mă analizau. Îmi urmăreau reacțiile ca să încerce să mi le anticipeze pe următoarele. Iar eu. Eu îi așteptam pe ei să apară de undeva, căci nu mi-aș fi dorit să fiu singură într-un regat pustiu. Îmi doream viață în jurul meu. Pășesc. Înainte. Și-aș fi vrut să pășesc înapoi, o pală de vânt m-a împins pe ușă înainte și nicidecum înapoi. Atunci, o fată vioaie m-a prins de mână și a făcut un semn ciudat prin aer. Creață, puțin mai înaltă ca mine a început să-mi spună că „românii știu românește”. N-am înțeles-o. Dar nici n-am contrazis-o. Cert e că s-au adunat toți în jurul meu și-mi vorbeau pe aceeași limbă. Mi s-a prezentat. Raluca. Raluca Cincu mă numesc și mă intitulez ca fiind „domnișoara știe tot într-ale limbii române, așa că aici corect s-o vorbești… ÎNȚELES?”. Am dat din cap, căci ce era să fac?

A luat apoi cuvântul un domn mai bătrânel, trecut prin timp, trecut prin viață, dar care și-a păstrat zâmbetul și fericirea pe chipul brăzdat de ani și vânt. Christian Hertzug pe numele lui.  Mi-a întins o mână  și mi-a oferit un loc printre ei toți. Un loc în SuperBlog la stadiul de învățăcel, căci ei îmi erau mentorii: partenerii SuperBlog. M-am uitat în jur. Atâtea zâmbete. Atâtea fețe luminate. Atâta fericire. Oameni frumoși în jurul meu. Oameni gata să-mi întindă o mână de ajutor atunci când aveam să cad. Îmi plăcea să mă pierd printre zâmbetele lor.

Brunetă. Înaltă. Zâmbitoare. Împăciuitoare. Se ascundea sub numele de Dana și-o Lalea. Lalici Dana. Când se afirmă ea, fie și printr-un gest, ceilalți se îndepărtează. Îi lasă cuvântul în întregime. M-a luat de mână și m-a invitat la plimbare. O plimbare prin regat, căci anul acesta ea era regina. Își câștigase acest drept în toamnă, iar acum aștepta să cedeze titlul din moment în moment unui alt blogger. Mi-a prezentat locurile. Oamenii. Ideile. Principiile. I-am cunoscut pe toți. Îmi găsisem în sfârșit lumea mea. O lume în care să mă regăsesc. O lume în care să înțeleg și să fiu înțeleasă. O lume în care să vorbim cu toții aceeași limbă, în care să ne împărtășim idei guvernate de aceleași principii. Am rămas. Oare voi mai rămâne?

***Acest  articol este ultimul din cadrul competiției Spring SuperBlog 2014!

Gala SuperBlog

33b10-166dbf-header

Fu și se duse. Cine? Gala SuperBlog. N-am să încep prin a spune cât de minunați sunt oamenii din concursul ăsta și câte și mai câte altele. Eu am să vă povestesc de la cap (ete di acilișea) până la coadă (colo-n hău).

Sâmbătă dimineața. M-am trezit devreme și i-am dat telefon domnului Christi (alias mnealui). Ei erau aproape de Vâlcea. Mai aveau doar 2 ore până la Târgu-Jiu, spre disperarea profei, la ora 9 dimineața, căci era în timpul unei olimpiade ce se termina pe la orele 12-13.  Pe la 10 și jumătate… când calculam eu că nu mai aveau mult până în Târgu-Jiu, îl sun pe domnul Christi.. care-mi spune că sunt spre Drăgășani. Adică da.. din Vâlcea luaseră direcția prost spre Craiova direct… coloșea în SUD (specific asta pentru că știu oameni care nu știu unde se află Craiova pe hartăbig grin… și da.. probabil cu sud-ul i-am băgat și mai rău în ceațăbig grin… câtă răutate). Ce noroc pe profă. Au întârziat una bucată oră și au ajuns fix când a terminat. Ieeeeei… noroc chior… mărită fie greșeala viețiiapplause.

Ajuns-am la Coloana Infinită a lui Brâncuși, cu care SuperBloggerii s-au pozat.. că de.. cine știe când mai trec ei prin Tg-Jiu (și când mă gândesc că eu m-am săturat să o tot văd.. dar na, e ceva ca la bucureșteni cu Arcul de Triumf). Urcat-am în mașină și îndreptat-am spre Straja. L-am cunoscut pe domnul Christi (om tare de treabă) și pe Emil (cel mai guraliv dintre pământeni… pe cuvântul meu că nimeni nu-l întrece. NIMENI!!!). Am cunoscut-o și pe Silvia, o bucureșteancă simpatică ce a făcut ca un copil mic când m-a auzit pe mine și pe profă vorbind oltenește. Ciudat… mie mi se pare ceva normal… ultima dată când am mai văzut reacția asta a fost la Cluj. Se minunau de accentul meu și mă întrebau ce naiba înseamnă piftie (răciturile lor)… hai frate, ei de ce nu știau ce înseamnă piftie.. că eu auzisem și de harbuz.

Revenind la SuperBlog. Văzut-am defileul pentru a enșpea mia oară. Îl iubesc. Îmi place. Îl ador. Iarna e minunat. Cu toată zăpada aia așternută peste el și cu toate-i serpentinele-i gri. O frumusețe pe care nu o poți descrie în cuvinte. Ea-ți rămâne întipărită în suflet. O frumusețe ce nu o poți simți decât prin propria ta privire, cu proprii tăi ochiday dreaming.

În mașină. Eu, copil mic și simpatic, m-am tachinat cu Emil cel mare, rău și hater, tot drumul (iar dacă Vlad îndrăznește să mă contrazică cum că la 19 ani nu mai sunt un copil, îl iau frumos și-l înec în Dâmbovița cât e el de înalt și cât îs eu de micuță! ZIS-AM!!!). Tot în mașină le-am cunoscut și pe fetele de la CND Turism. Simpatice… n-am ce spune. Cam nașpa la note… dar asta-i o altă mâncărică de pește (iar mie nu-mi plac mâncărurile de pește. IACS).

Ajuns-am în Petroșani și făcut-am stânga către Straja. O urcat microbuzul ăla…. până la ultimii 2 km, când s-a supărat pe noi și n-a mai vrut. Ete așa simplu n-a mai urcat. Ne-a lăsat într-o curbă. Eu mică și simpatică am fost luată cu Toyota (una din mașinile care a fost dată pentru drive test). Emil mare, rău și hater, a urcat cu profa pe jos (muhahahhahahahadevil).

Ajuns-am la Cabana Alpin (vilă.. ce o fi ea.. la munte tot cabană rămâne). Ne-am cazat fain frumos în camere și ne-am bucurat de lux (căci nu se poate spune că nu este). La cabană am cunoscut-o live pe scumpa de Pinky și pe Vlad cel semi urâcios (bine.. bine.. e de treabă.. foarte…. sau destul că și-o ia în cap) și pe Traian (pe care l-am făcut moș și i-am zis că are 24 de ani pe un picior… muhahahahaha… clar.. la următoarea gală iau bătaie). Pe Daniel Botea… care nu ne-a dat și nouă o fărâmă de brânză din alea 76 de kg primite. Și pe Daniela Lalici, câștigătoarea. Și pe Andrew Smith care mai avea puțin și-mi băga telefonul în ochi să vorbesc cu Raluca.. iar eu nu înțelegeam de unde naiba o știe el pe Raluca și nici cine e el (brunetă blondă care la anumite ore se prinde greu). Și pe Bogdan fără blugi. Și pe… pe… pe… am uitat. A da.. pe Raluca (alta). Și cum era să uit eu de Claudia. Căci fără Claudia nu exista nimic. O persoană cu un calm infinit și cu o delicatețe superioară. M-a uimit. Serios.

Gala a început cu o oră mai târziu. Căci noi am fost întârziați. Iar eu am ținut un discurs despre cum am ajuns eu să particip și de la ce vine numele blogului. Ei bine.. hai să zic și aici: Pishky vine de la pișcot (căci sunt mică ca un pișcot) și l-am primit într-o excursie în Anglia acum vreo 4 ani; m-am hotărât să particip în SuperBlog din cauza, sau datorită lui Emil ce îmi tot spunea să particip să o înving pe profă și apoi să o tachinez cu asta. Și da.. după ce am declarat asta oficial în fața unor camere de vedere și live… sper să mă mai bage și pe mine cineva în bac la română (au râs toți… că doar nu ei n-or să mai ia bacu).

Am dansat. Mult. Foarte mult. Dar mai puțin față de alții. Am și dormi și m-am bucurat de o dimineață plină de fulgi de zăpadă. Am luat și diplomă. Am  fost reținută și de ospătar care dimineața a venit să mă întrebe dacă eu sunt Pișcot (ieeeei). Am primit cadou și de la Toyota, iar acum aștept prin mail voucher-ul ăla de la Nemira.

Pe scurt. Ne-am distra și ne-am simțit bine unii cu alții astea două zile de weekend. Am cunoscut oameni frumoși de la care știu că, citindu-i, am ce învăța printre rânduri. Și dacă spuneam că nu mai particip în primăvară că bla bla bla… oricum aș scrie și în primăvară din când în când pe blog. Deci, am să particip și la Sprin SuperBlog 2014.

Vorbeam cu cineva înainte să public articolul ăsta și mă întreba cu multă curiozitate așa: „Scrii și despre Ratzone?????”. Nu. Nu aveam de gând să o fac. Dar la cerere… na.. uite.. scriu: Ratzone e băiat. Punct. Sunt rea mă.. știu.

Notă: a se observa lejeritatea scrierii articolului și fericirea dintre rânduri. Scăpat-am de teza la mate. Știu. Neinteresant… da ce să și faci.. mai scriu oamenii și lucruri neinteresante.

devil

Sursă imagine: Google Images

Leapșa de pe tastatură!

Am găsit la Minnie o leapșă interesantă și am hotărât să o preiau și aici la mine pe blog!

este vorba despre următoarele: fiecare literă din pseudonimul de pe blog să reprezinte un blog ce începe cu litera respectivă.Mi s-a părut interesant dintr-un singur motiv: uite așa mai descoperim unii de la alții bloguri noi poate chiar și interesante, pe placul nostru.. că na blogosfera-i mare… mereu omitem oameni interesanți!

Să începem:

P – Probiu

I – Impulsuri foto

S – Slowholic

H – Hai să râdem

C – Colțul cu muzică

K – Kadia

Y – și aici mă opresc că sincer n-am!

Sper să vă fi plăcut leapșa , iar eu îi invit la leapșă și pe subsemnații de mai sus ( dacă nu  au preluat-o deja) și pe oricine altcineva mai poftește!