SuperBlog – candidatul care promite și face tot!

Am făcut două dușuri fierbinți. Am băut trei ceaiuri de fructe. M-am îmbrăcat lejer și m-am dus să dau o tură de cartier, două de parc și cinci de casă. Și nu, nu mi-am golit mintea și nici inspirația nu a catadicsit să vină la mine. Știți voi chestia aia cu, toată inspirația să vină la mine? Ei bine, în cazul de față, toată inspirația a fugit de la mine.

super blog

***Creație proprie

I-a venit cuiva, dar nu dăm nume, căci nu-i frumos, ideea trăznită de a mă numi în funcție drept consilier de imagine al SuperBlogului, când eu, biata de mine, habar nu am cu ce se mănâncă consilierii de imagine, astfel încât să fie digerabili și să nu-mi pice greu la stomac (e sensibil, sărăcuțul).

Dar dacă mă numi, zic să-ncep cu logo-ul candidatului SuperBlog în blogosferă, că doar orice candidat are nevoie de un logo, corect?

logo super blog

***Creație proprie

Apoi, cred că ar trebui să vă spun calitățile candidatului SuperBlog la titlul de cel mai creativ concurs blogosferic intergalactic, nu?

Ei bine, SuperBlog dă liber la scris tuturor greșelilor gramaticale nu dă mână liberă la scris tuturor greșelilor gramaticale. Există o spioană Raluciano-Gabriliano-Cinculiană, atentă la fiecare eroare gramaticală, gata să taie capetele tuturor celor care îndrăznesc să aducă vreun prejudiciu sfintei gramatici.

Deci dragilor, candidatul SuperBlog vă promite exterminarea de pe fața blogosferei a tuturor acelora care comit greșeala de a denigra limba română. !!!ATENȚIE: spioana Raluciano-Gabriliano-Cinculiană veghează asupra tuturor.

Și, dacă vă întrebați cum arată această spioană, ei bine așa:

oaie

Sursă: spioana în cauză

Apoi, candidatul SuperBlog promite pierderea creativității și inspirației voastre, exact în momentele de cumpănă, când aveți mai mare nevoie de ele (când apare proba, pe timpul ei, înainte de deadline și după deadline).

În plus, candidatul SuperBlog promite mulți nervi pe parcursul domniei sale. Desigur, la sfârșitul acesteia nervii dispar ca prin minune. Încă nu s-a găsit o cauză exactă a acestei manifestări.

Candidatul, pe lângă cele de mai sus menționate, promite strânse legături ulterioare între toți cei implicați în guvernarea sa, asupra întregii blogosferi. Țin minte că, atunci când eu am pășit, sfioasă, în lumea acestui candidat, la îndemnul lui Emil Călinescu, adept al doctrinei SuperBlog, am început încă din primele zile să leg prietenii. Iar acum, la un an de când sunt dedicată trup și suflet doctrinei, pot spune, cu o mână pe inimă și una pe Biblia gramatici Cinculiene, că se creează strânse legături între membrii pentru bișniță cu o măslină, cu o alună.

Ce mă bucură cel mai tare, în momentul de față, este faptul că am ieșit de sub atenta supraveghere a spioanei Raluciano-Gabrilioano-Cinculiană, fiind acum doar sub supraveghere (ferească-i sfântul pe cei care încă mai sunt sub atenta ei supraveghere, de vreo greșeală gramaticală), cât și alăturarea mea unei echipe lărgite de imagine a candidatului SuperBlog, formată din partenerii media și bloggerii parteneri. Mă bucur așadar să lucrez de acum cu Bianca Bîzîiac, precum și cu toți ceilalți.

Dacă vrei și tu să te alături doctrinei SuperBlog și să sprijini candidatul care promite și face tot, ori dacă vrei să vezi ce înseamnă să-ți pierzi creativitatea atunci când ai mai mare nevoie de ea, ori chiar să-ți testezi lungimea, elasticitatea și rezistența nervilor tăi, stai pe-aproape și fii la curent cu noutățile și următoarele aderări.

***Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Răspunde comentariilor cititorilor tăi!

Bună din nou, dragul meu cititor. Acesta este un articol ce are de gând să tragă un de semnal de alarmă asupra bloggerilor care scriu și care ar trebui să-și respecte cititorii, cât și timpul lor pierdut pe meleagurile fiecăruia în parte, prin simplul fapt că doar au citit, ori au lăsat și un gând prin comentariile lor.

comentarii blog

Citesc destule bloguri. Nu constant, recunosc. Nu sunt genul de om care să intre zilnic pe anumite bloguri și să le citească. Sunt genul de om care le citește din când în când, atunci când găsește vreun articol interesant promovat pe Facebook, sau când primește vreun articol care i se pare interesant pe mail, căci sunt abonată la majoritatea blogurilor pe care am intrat să le citesc și mi-au plăcut.

Tot citind bloguri însă, am fost și încă sunt profund dezamăgită de atitudinea anumitor bloggeri în privința cititorilor care le comentează. Sunt de părere că fiecare cititor merită atenția ta, a celui care scrii. Iar atunci când el îți comentează, fie că ai inspirație sau nu, merită un răspuns înapoi, fie el doar și unul de mulțumire pentru cuvintele așternute în urma articolului tău.

Consider că cititorul merită să i se acorde atenție. Fiecare comentariu în parte merită răspunsul lui, nu răspunsuri colective, căci comentariile nu au fost create colectiv. Spun asta pentru că am văzut și bloggeri care răspund colectiv. Știu. Măcar au răspuns. Însă drept ar fi răspunsul parte în parte.

De ce spun eu toate astea? În primul rând, pentru ca cititorul să se simtă bine prin generarea unei discuții cu el prin prisma articolului tău. Iar în al doilea rând pentru că alți cititori caută generarea discuțiilor articolului. Vor să vadă părerea ta și în funcție de părerea celorlalți. Sunt curioși. Respectul însă față de timpul acordat citirii articolului și comentării în cadrul acestuia de către cititor, rămâne pe primul loc. Și va rămâne așa, pentru mine, mereu.

Recent am vorbit cu cineva care scrie extraordinar de frumos poezie și proză, dar care mi-a spus că refuză să-și facă blog din simplul fapt că pentru el blogosfera nu este ceea ce vrea să pară. Nu este acea comunitate frumoasă, unită, care își distribuie frumos opiniile, criticile constructive, părerile de bine. Și la vorbele lui, mi-am dat seama că are dreptate. Blogosfera este prea puțin presărată de oameni frumoși, care ajută la dezvoltarea ei. În rest, cei care fac parte din ea se mănâncă între ei, se invidiază unii pe alții din cauza concursurilor câștigate, ori pierdute, se urăsc, se înjură, se bălăcăresc. Și uneori asta e mai rău decât ceea ce vedem la TV.

Și știu că probabil vă întrebați ce legătură are paragraful de mai sus, cu răspunsul la comentarii. Păi are! Răspunzând la comentarii, tratându-ne frumos cititorii, cred că o să reușim să mai schimbăm fața blogosferei. Să o curățăm de mizeria văzută de alții, existentă de altfel. Să prezentăm, în fața tuturor, blogosfera așa cum ar trebui să fie ea. Frumoasă. Plină de bloggeri care se respectă între ei. Se ajută. Se sprijină.

Despre proiectul „Bloggerii au cărți de vizită”

Nu o să am multe cuvinte. De data asta le-am lăsat undeva în vârf de munte în astea două zile care tocmai au trecut. Dar despre weekend-ul acesta am să vă povestesc mai multe mâine. Astăzi vreau să vă vorbesc despre altceva.

Am încercat și aseară să postez, dar cum netul meu de pe stick-ul celor de la Digi a refuzat efectiv să meargă, am renunțat. Drept urmare postez astăzi despre un proiect blogosferic tare interesant.

Nu cu foarte mult timp în urmă, am fost contactată de o bloggeriță(Aniela Deby) și m-a întrebat dacă vreau să fac parte din proiect. Mi-a spus pe scrut despre ce este vorba și am acceptat, desigur. Adică, de fapt, cum era să nu fi acceptat?

Ca să înțelegeți însă despre ce vorbesc am să vă spun și vouă despre ce este, pe scurt, proiectul. Ei bine, datoria mea este ca un an de zile să țin un link către Tipo Media(cei pe care îi puteți găsi în partea dreaptă, la secțiunea „Interesant”, sub denumirea de „Personalizare tricouri”). Ce primesc în schimb? Ar fi trebuit să primesc 300 de cărți de vizită, cartonate, în valoare de 100 și ceva de lei. Dar am ales cărțile de vizită cele mai calitative și cele mai de efect, din plastic transparent, cu un model simplu. Dar fiind faptul că sunt mult mai scumpe, am primit doar 100 de cărți de vizită în valoare de 200 și ceva de lei.

Am vrut un model simplu și de efect. Lucrurile simple îmi par mereu de efect.

carti de vizita

Hai că vă place și vouă. Doar le-a plăcut tuturor. Și, ca să-mi laud și de această dată prietenul, partea aia cu „Blogging” și pana colorată este opera și meritul lui.

Din acest proiect fac parte peste 70 de bloggeri. Dacă vrei și tu să faci parte, eu te invit să o contactezi pe Aniela Deby, pe Facebook și să-i spui că-ți dorești și tu cărți de vizită gratis. Împreună că partenerii de la Tipo Media te vor rezolva rapid. Te asigur că munca este de calitate și cu simț de răspundere, în ciuda faptului că se așteaptă ceva, din cauza numărului mare de comenzi. Așteptarea se merită însă. Rezultatul este unul tare frumos, după cum clar se poate observa și mai sus.

Deci, ce ziceți, vă băgați și voi în proiect

Ajută și tu la dezvoltarea blogosferei

Bună din nou, dragul meu cititor!

blogosfera

Astăzi nu am să te rețin mult. Este oricum mult prea târzie ora la care scriu, dar pregătesc ceva frumos, zic eu, pentru tine, cât și pentru ceilalți cititori ai mei.

Așa cum spuneam, astăzi nu vreau să te rețin mult. În consecință, nici nu or să mai fie multe cuvinte. Vreau doar să te rog pe tine și pe ceilalți cititori ai mei, să ajutați la dezvoltarea blogosferei și la întocmirea unor statistici cât mai relevante.

Cum poți face asta? Completând chestionarul pe care îl găsești dând click pe banner-ul cu verde, din partea dreaptă, sus, la categoria: „Dă click și răspunde”. Sau, chiar și mai simplu, dând click pe link-ul următor: https://www.surveymonkey.com/s/9R388FM

Ce vei găsi în spatele bannerului și link-ului de mai sus? Un set de întrebări, grupate pe trei categorii. Prima categorie este dedicată blogului meu (întrebări relevante pentru întocmirea unor statistici ale acestui blog), iar următoarele două categorii sunt dedicate întregii blogosferi (întrebări relevante pentru întocmirea unor statistici ale întregii blogosferi).

Ce trebuie să faci? Să bifezi răspunsurile care ți se potrivesc ție. Ai să înțelegi ce spun abia după ce vei da click pe banner, sau pe link-ul de mai sus din acest articol și vei vedea întrebările împreună cu variantele lor de răspuns.

Cât îți ia? 5 minute. Sau chiar mai puțin.

Ce primești? În primul rând, mulțumirile noastre, ale bloggerilor care participăm în cadrul acestui proiect. Și în al doilea rând primești calitate. Îmbunătățirea blogurilor, în funcție de cerințele tale ca cititor.

Acum, mie, nu-mi rămâne decât să-ți mulțumesc în avans pentru citirea acestui articol, în speranța că vei completa și chestionarul despre care tocmai ți-am vorbit. Ne ajuți pe noi și implicit te ajuți pe tine să primești un content cât mai calitativ.

Fac ce vreau. Când vreau. Și unde vreau.

E ora 23. Fără câteva minute. Nu le-am mai numărat cu exactitate. Doar am aproximat. Aveam de gând să scriu un alt post pentru azi. Mi-l programasem într-o agendă. Timpul însă mi-a spus că-i prea târziu pentru el, e prea târziu pentru ceva programat, așa că să-mi las gândurile să zburde printre norii de peste București și să scriu cu totul altceva. Ce-mi trece prin cap. Să scriu cum o făceam cândva.

Mi s-a spus de curând că de ce postez pe facebook. Că de ce postez pe blog. Că vreau atenție. Și că vreau și pe mă-sa și pe ta-su și tot neamu de la A la Z, cu tot cu diacritice. Nu m-a interesat atenția. Blogosfera nu e o lume în care se cerșește atenție. Blogsfera e o lume în care oamenii învață, altfel, unii de la alții. Blogosfera e un loc în care libertatea este lege. Astfel, fiecare are dreptul să scrie ce vrea. Să spună ce vrea. Să împărtășească. Blogosfera este, de fapt, în sinea ei, un jurnal online. Iar prin jurnal amintesc faptul că se înțeleg următoarele: locul unde fiecare persoană în parte scrie FIX CE VREA. Înțeles?

Facebook. Facebook este o comunitate de oameni care își arată unii altora lucruri care prezintă sau nu interes într-un anumit cerc de oameni. Facebook este o lume unde se împărtășesc chestii, care nu sunt neapărat de o importanță majoră în societate, ori pentru cineva anume. Sunt pur și simplu postări. Postări ce s-au vrut, în schimb, arătate lumii.

Ambele sunt comunități de oameni unde fiecare are dreptul la libertate. La libera exprimare. În consecință, fiecare face ce vrea și ce-l taie capul, când vrea și unde vrea. Spune ce vrea. Scrie ce vrea. Postează ce vrea. Nu înțeleg de ce ne cerem mereu drepturile când noi înșine încercăm să le îngrădim pe ale celorlalți.

Ahhh… lumea asta plină de hiene. E atât de mare. Și putem păstra atâta spațiu între noi, încât nu înțeleg de ce ne aruncăm unii pe alții și nu avem loc unii de alții. Nu-nțeleg de ce ne înghiontim. N-am înțeles niciodată de ce ne pasă ce face altul în grădina lui. De ce să nu ne pese de lucrurile din propria noastră grădină (aka curte sau cum mai vreți voi să o numiți). Tututor eu le dedic poza de mai jos.

Atenție? Niciodată. N-am cerut. Dar recunosc, am căpătat. Și asta nu pentru că am cerșit, sau pentru că cerșesc, ori pentru că am nevoie. Ci pentru că…. ahh… nici măcar nu știu. Poate din cauza faptului că mi-am muncit cuvintele și ele au fost cele care au atras de partea lor atenția celor care mă urmăresc și mă caută, oameni cărora vreau să le mulțumesc.

Am să scriu în continuare ce vreau. Am să postez ce vreau. Pe Facebook. Pe blog. Și oriunde altundeva. Am să fac asta pentru că pot. Vreau. Și nici nu există persoane care să poată să-mi interzică asta. E dreptul meu. E libertatea mea. Iar  universul ăsta-i infinit, cu siguranță au și ceilalți loc de mine și de atenția pe care o primesc.

Gata. Am să tac. Acum. Am să-mi pun barieră cuvintelor care vor să se aștearnă în continuare aici, căci ar mai avea (cică) multe de spus. Nu vreau să le mai las. Le îngrădesc libertatea de a face ce vrea, căci, de fapt, libertatea lor e libertatea mea. Și doar eu îmi pot îngrădi libertatea în funcție de situație și contextul ei. În rest, oamenii, oricare ar fi ei, cu siguranță nu-mi pot spune ce, cum și când să fac. Și eu. Și tu. Și el. Și ea (a se observa că știu pronume) facem ce vrem în propriile curți, fie ele și virtuale. Și atât. Aici mi se sfârșesc cuvintele. Ofurile. Mâine promit să nu mai fie. Dar cum acesta este și va rămâne un jurnal personal virtual, am să-mi aștern prin cuvinte, mereu, frământările, nemulțumirile, cât și fericirile și orice altceva.

Mulțumesc de înțelegere!

(***sursă imagine: Google Images)

Încă un concurs în blogosferă!

papirus

Mulți mi-au spus că eu nu sunt egoistă, în timp ce eu mă uitam câș și îi îndemnam să-și pună ochelari. De fel sunt egoismul însuși. Egoismul mă caracterizează. Așa m-am născut eu, o egoistă incurabilă!

Deși sunt egoistă, sau am momentele mele de egoism ce tinde spre absolutul absolutului, am și o latură minusculă ce face tot posibilul să-i ajute pe cei din jur fie că îmi cer sau nu ajutorul. De multe ori mă întreb unde stă latura asta și când apare și dispare… dar n-am găsit un răspuns, încă cercetez.

Astăzi sunt caracterizată de latura aia bună. Astăzi vreau să ajut pe cineva să-și mai promoveze un concurs. Așa că dacă sunteți interesați să mai câștigați ceva prin blogosferă sau măcar să vă încercați norocul, vă invit să dați frumos o tură pe la Valy.

Valy vă așteaptă la el pe blog cu un concurs ce nu are cine știe ce reguli complicate, ci ele sunt chiar foarte simple. În urma acestui concurs el pune la bătaie și 3 premii:

  • un DVD cu un film
  • o carte ”Bărbați și alte catastrofe” (titlul e genial.. deci numai pentru cartea asta ar trebui să intrați în concurs!!!!)
  • un CD cu muzică folk

Sună interesant nu? Apăi dacă sună interesant vizitați blogul lui și participați!

Nu uitați că încercarea moarte n-are!

Link concurs AICI!!!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Wish you luck,

Pishky!

Sărbătoare-n blogosferă!

Postul acesta a apărut cam târziu din lipsa mea de timp, dar totuși a apărut și el pe aici! Ieri a fost o zi importantă pentru blogosfera noastră ( zic eu ) și pentru muzica bună din blogosferă! Ieri, cineva, și-a mai notat în catastiful vieții încă un an trecut, pentru că ieri, 11.10.2012, și-a sărbătorit ziua de naștere Călin! Ieri cred că și muzica a sărbătorit în felul ei faptul că este împărtășită pe căi atât de frumoase, dar și pentru faptul că inculpatul nostru s-a întors mereu la ea și nu a părăsit-o în totalitate așa cum ne-a amenințat de atâtea ori, făcând-o chiar o dată pentru ceva timp destul de lung. Însă mai importantă i-a fost întoarcerea alături de numeroasele lui posturi cu muzică bună! Eh.. acum.. că tot am zis că a fost sărbătoare-n blogosferă, vreau și eu să îi urez pe această cale mulți mulți foarte mulți ani sănătoși în care să ne bucure zilnic ( sau aproape zilnic) cu muzica aleasă și cu pozele surprinse de faimosul lui aparat de fotografiat! Îi doresc să-i fie zilele frumoase și fericite, să aibă parte de noroc, sănătate și mult chef de muncă și de acum în colo. Îi doresc să rămână așa cum îi și în prezent ( să nu se sclerozeze cu trecerea anilor, cum o fac mulți) să-i rămână sufletul și mintea tinere! Și îi mai doresc un călduros și din suflet ”La mulți ani” cu toate cele de mai înainte !

Iar voi… nu știți cine e  Călin? Ei bine ar cam fi timpul să aflați! E un clujan tare simpatic la vreo 30 și ceva de ani, ce ne ”omoară” în fiecare zi cu topuri de muzică bună pe blogul său! E un clujan căruia îi place să fotografieze și să se plimbe cât îi ziulica de mare! Îi un clujan cu principii bine clădite și de la care poți învăța câte ceva! El scrie în Colțul cu muzică, după ce a tot umblat cu o paporniță, dar și printr-un grup al Porcilor Abjecți. Îi un om cu suflet mare ca toți ardelenii… și foarte calm.. iar.. ca toți ardelenii.. de ce oare m-oi fi născut în Gorj 😦 ?  Ce să vă mai zic eu despre Călin… îi place muntele.. de fapt.. cui nu-i place muntele 😀 și nu se prea împacă cu căldura! Vă place de el? Dacă da vizitați blogul, dacă nu… păi… vizitați totuși blogul :)).. poate vă place acolo de el!

sursă youtube ( user Kamal Jeet )