România mea… inegalabilă!

Da. Pentru mine, România, este inegalabilă. Iar despre Inegalabila Românie, aici, pe blog, am mai vorbit. Și voi mai vorbi, căci locurile ei sunt infinit de frumoase și minunate, indiferent de cum bate vântul politic, din ce direcție și când. România e frumoasă mereu, iar frumusețile ei sunt naturale, nu neapărat pentru că s-a amenajat ceva anume. însă, România este o combinație armonioasă între frumusețile ei naturale și cele făcute de mâna omului, iar asta… ei bine asta cred că o face inegalabilă.

Și pentru a demonstra asta, cu dovezi clare și concrete, sunteți invitați să urcați pe site-ul „Inegalabila Românie”, poze care să ateste frumusețile naturale și artificiale ale propriei noastre țări. Să-i arătăm și noi, ei, cât de mândri suntem cu ceea ce ea oferă privirii noastre.

Dacă m-ar întreba cineva, exact în momentul ăsta, ce face România să fie inegalabilă pentru mine, aș răspunde simplu și rapid, fără să stau prea mult pe gânduri: muntele.

ranca

Sursă Imagine: arhivă proprie

Da. Muntele. Iar poza de mai sus, reprezintă, în viziunea mea, una din cele mai frumoase creste, văzute din Rânca, stațiunea montană din apropierea Târgu-Jiului, județul Gorj. Îmi place să privesc muntele sub fiecare răsărit de soare, sub fiecare apus, când luna și stelele domnesc deasupra-i. De pe vârf de munte, Universul pare mai frumos, stelele și luna par că pot fi atinse, iar razele soarelui sunt mai calde și mai blânde. Din vârf de munte, lumea asta mare ș rea, pare mică și bună. Din vârf de munte, lumea pare un glob armonios de imperfecțiuni, imperfecțiuni ce ne fac speciali, împreună cu lumea noastră.

Muntele e locul unde visele mele prind aripi. Locul în care mă relaxez. Locul în care sunt, cu adevărat, fără măști și secrete, eu, căci muntele, dacă-l iubești și ești prietenos cu el, îți răspunde cu aceleași sentimente și îmbrățișări călduroase.

Apoi, dacă m-ar întreba cineva care ar fi cel de-al doilea loc care face ca România să fie inegalabilă pentru mine, aș spune Târgu-Jiu. Locul ăsta are ceva special, pe lângă cultura și numele lui Brâncuși, care-i apasă greu pe umeri. Locul ăsta are o energie și o frumusețe aparte. 

Cu ceva timp în urmă, nu foarte demult, abia așteptam să-i părăsesc meleagurile. Acum,acum lucrurile stau altfel. De fiecare dată când sunt departe de el, îmi doresc să mă întorc pe meleagurile lui, printre oamenii lui și să privesc muntele, căci muntele nu-mi pare de nicăieri mai frumos, cum îmi pare privit de pe podul Jiului.

raul jiu

Sursă Imagine: arhivă proprie

Apoi, apoi axa lui Brâncuși cred că face orașu ăsta să fie cu adevărat special, căci, se spune că dacă te plimbi pe axa lui Brâncuși, de la „Masa Tăcerii”, pe „Aleea Scaunelor”, treci prin „Poarta Sărutului” și te îndrepți pe „Calea Eroilor”, către „Coloana Infinitului”, dus-întors, prin trup îți trece o energie benefică corpului Se spune că axa asta, poziționată exact așa, are proprietăți benefice. Sinceră să fiu, nu aș putea nici afirma, dar nici infirma cele de mai sus, căci, plimbându-te pe axă, capeți o stare de bine, dar asta poate fi și datorită frumuseților arhitecturale și sculpturilor lui Brâncuși.

Cel mai mult, îmi place „Coloana Infinitului”. Ea mă face să simt o stare aparte. Privesc spre ea, în vârful ei și îmi pare că atinge cerul. Iar în locul acela, unde se află limita dintre ea și cer, îmi pare că toate visele sunt posibile, că irealizabilul devine brusc realizabil, locul în care perfecțiunea există nu doar ca un concept, ci ca o stare efectivă.

coloana infinitului

Sursă imagine: arhivă proprie

Iar apoi vin restul operelor lui Brâncuși, opere care ar trebui să se afle pe lista oricărui român și străin, la „Locuri de văzut cel puțin o dată în viață”, căci sculpturile acestea sunt cu adevărat impunătoare și lasă o urmă adâncă în sufletul fiecărui privitor. O urmă adâncă de fericire, bineînțeles.

Apoi, din Târgu-Jiu, mi-aș lua lumea-n cap și aș pleca în toată țara. Aș traversa Muntenia și aș ajunge-n Dobrogea, să privesc valurile mării și să-i simt briza, aș urca în Moldova și m-aș umple cu toată istoria ei, aș traversa Bucovina și Maramureșul, aș coborî în Banat, apoi m-aș duce în Transilvania și i-aș vizita minunatele cetăți și castele, iar apoi m-aș întoarce în Oltenia mea, la Tudor Vladimirescu, la Ecaterina Teodoroiu, la Arghezi și la Brâncuși.

Aș vizita toate locurile din țara asta și aș spune lumii întregi cât de frumoasă e, căci tocmai frumusețea ei o face inegalabilă atât printre români, cât și printre străini. 

Pentru tine de ce este România inegalabilă?

 

 

Pe meleaguri românești

Astăzi… o zi frumoasă cu soare ce și-a schimbat cerul într-unul cenușiu. Astăzi aveam de gând să vă plimb prin „străinătățuri”, prin diferite destinații turistice. Prin capătul celălalt al Europei, unde lumea-i civilizată, educată și primitoare. Aveam de gând să vă fac cunoștință cu Parisul, mai apoi cu Roma… și în final cu ce mi-ar mai fi trecut mie prin cap. Voiam să vă scot din peisajele mizere de zi cu zi și să vă încânt cu locuri frumoase, curate, care știu de la sine să fie atrăgătoare pentru ochii celor din jur.

Călătorind din pagină în pagină pe site-ul celor de la CND Turism, am ajuns pe meleagurile călătoriilor interne, de pe plaiurile românești. Prin sânge a început să-mi curgă melancolia. Simțirile mi s-au îmbibat cu duioșie, fericire și zâmbete, chiar dacă nu mă pot declara o iubitoare a țării mele în adevăratul sens al cuvântului.

7 destinații interne. 7. 7 locuri minunate. 7. 7 meleaguri. 7 zări. 7 cărări. 7 dorințe. 7 realizări. 7. Un număr magic destinat cercetării. Căutării. În cazul meu… căutarea de frumos. De relaxare. Am închis ochii și i-am văzut frumusețea. Frumusețea țării mele, căci dincolo de orice formă de guvernământ, de oricare guvernant și politician, România este o țară frumoasă. Frumoasă nu prin punerea în valoare de către poporul ei, frumoasă prin proprii ei munți, prin propriile câmpii, dealuri, văi, ape, defileuri, castele și puținii oameni frumoși care i-au mai rămas. E frumoasă prin propria ei genă, propriul ei relief și prin cultura lăsată de strămoșii noștri.

De iubit țara, mi-o iubesc. Dar iubesc doar locurile ei. Îi iubesc munții, îi iubesc câmpiile, îi iubesc marea cu nisipul ei, îi iubesc dealurile, văile, oamenii frumoși, castelele, cultura. Îi iubesc razele de soare care o fac zi de zi mai frumoasă. Îi iubesc până și cerul, iar din când în când și norii. Toate, conturează într-un tablou un peisaj de vis.

Iubesc Delta Dunării. Îi iubesc vegetația. Îi iubesc fauna și îi iubesc briza. M-am îndrăgostit de imensitatea ei și de infinitatea aparentă ce o cuprindem cu fiecare privire. Din statistici, Delta Dunării pare să fie unul din cele mai frumoase locuri din Europa, cât și din lume, fiind a doua deltă ca mărime din Europa. Un loc unde frumusețea înflorește, iar visurile prind ființă.

(sursă imagine: Google Images)

În călătoriile mele prin țară, m-am îndrăgostit chiar și de Bucovina. Un loc plin cu oameni calzi și liniștiți. Oameni primitori, gata să-ți împărtășească și ultima fărâmă din cultura loc. Un colț de țară unde tradițiile sunt încă bine întipărite în rutina de zi cu zi a locuitorilor. O bucățică de pământ acoperită de locuri minunate ce-și așteaptă privirile trecătorilor să le inunde cu încântarea lor. Își așteaptă bucățile de suflet ce știu că vor rămâne pe vecie în urma fiecărui pas pe pământ bucovinean, căci nu ai cum să nu-ți lași o parte din suflet să se bucure pentru o eternitate de frumusețea ce-l înconjoară.

(sursă imagine: Discover Bucovina)

(sursă imagine: Discover Bucovina)

Iubesc și marea, cu ale sale valuri mari. O iubesc vara, la fel de mult cât o iubesc și iarna, căci apele sale îi sunt minunate în fiecare anotimp. Îi iubesc imensitatea și unduirile sub mângâierile vântului. Îi iubesc plaja și nisipul fin. Îi iubesc valurile ce se sparg de mal în spume-spume.  O iubesc sub razele răsăritului de soare. O iubesc sub mângâierea razelor de lună și o iubesc pentru fiecare atingere suavă când mă scald cu totul în ea. Mă încântă frumusețea ce mi-o oferă peisajul ei de ansamblu. Mă fascinează. Mă obsedează și mă face să-mi fie dor de ea de la un sezon la altul, căci marea… marea e la fel de frumoasă precum cerul în limpezimea sa.

(sursă imagine: arhivă proprie – Marea Neagră – Costinești)

Iubesc muntele. Muntele, cu siguranță, este prima mea iubire. Primele mele amintiri sunt cu munții patriei. Cu vârfurile lor înalte care brăzdează cerul în lung și-n lat. Știu. Știu. Știu că nu avem cei mai înalți mulți nici din lume și nici din Europa. Dar muntele-i frumos indiferent de locul în care se află, ori de altitudinea pe care o atinge. Muntele-i frumos fie că pe versant îi alunecă picături de ploaie, fie că-i mângâiat de razele blânde ale soarelui, fie că-i îngropat sub straturi-straturi de zăpadă alb-sidefie. Muntele-i frumos cu și fără pas de om, cu și fără sunete, cu și fără soare. Muntele-i spectaculos chiar și noaptea, sub milioanele de stele ce-i stau de veghe. În România avem astfel de munți frumoși. În Orientali, în Meridionali și-n Occidentali. De ce să nu-i vizităm? De ce să nu ne lăsăm sufletul și mintea să se bucure de frumusețea lor?

(sursă imagine: arhivă proprie)

Ahh.. ce țară minunată. De la N la S și de la E la V. Merită cunoscută în toate dimensiunile ei, căci cu siguranță ne va bucura întreaga ființă. Eu îmi iubesc țara pentru frumusețea și bogățiile ei, dar tu de ce îți iubești țara? 

***Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2014, proba fiind propusă de CND Turism.***