Hai să facem o faptă bună de sărbători

Hei, tu, dragul meu cititor, dacă citești aceste rânduri, înseamnă că ai nimerit articolul care trebuie. Și mă bucur, sincer, că ai făcut asta, căci astăzi vreau să-ți spun ceva cu adevărat special și care merită atenția ta, a mea, a tuturor. Azi nu e vorba despre mine și nici despre tine, azi e vorba despre alții și despre cum i-am putea noi ajuta în pragul sărbătorilor. Știu că nu sărbătorile în sine ar trebui să fie singurul moment în care să facem fapte bune, dar dacă nici acum nu, atunci când să fie oare? Când să ne gândim la bucuria altora fără a ne gândi vreun pic la beneficiile noastre?

fapte bune

Sursa: ziaruldecluj.ro

Nu trebuie să fii implicat neapărat într-unul din proiectele ce sunt puse la cale în prag de sărbători. Poți face o faptă bună și singur, fiind astfel 100% convins că al tău cadou va ajunge fix acolo unde trebuie și unde îți dorești tu să ajungă.

Eu, recunosc, nu pot să mă descurc singură, așa că m-am implicat într-un proiect de Crăciun și acum vreau să mă implic în al doilea, cât mai am timp. Dar despre asta am să vă vorbesc eu altă dată.

Revenind din nou la tine, dragul meu cititor, îți spuneam că poți face un cadou și singur unor copii care știi că s-ar bucura din suflet. Le poți cumpăra hăinuțe, jucării, ori poate ceva de care știi tu că au ei nevoie și să le trimiți. Și, dacă nu vrei să colinzi toate magazinele și să stai la coadă taman acum, îți recomand să le cumperi de pe net, de aici www.andino.ro, sau de oriunde altundeva vrei tu. Desigur, acum dacă ai jucării, ori haine, sau orice altceva ce știi tu că le-ar folosi lor, le poți face cadou. Orice cadou e o bucurie pentru ei, cu siguranță.

Bineînțeles, nu doar la ei ar trebui să ne gândim, (și aici mă refer atât la tine, cititorule, cât ți la mine). Ar trebui să ne gândim și la apropiați, ori la alți oameni, adulți, nevoiași, care s-ar bucura de cadoul nostru și de ajutorul nostru, căci, până la urmă nu este vorba doar de un cadou în bunuri, ci de sprijin moral și de susținere. De a-i fi aproape omului atunci când are cea mai mare nevoie de tine și se simte neglijat de cineva acolo sus, pentru nenorocirile din pragul sărbătorilor.

M-aș bucura să văd mai mulți oameni care se implică în proiecte și astfel ele să fie mult mai vizibile. Dar, desigur, m-aș bucura ca tot mai mulți oameni să ia singuri inițiativa de a le bucura zilele astea celor din jur și celor care au cu adevărat nevoie. Pentru ei înseamnă o nouă speranță.