Mi-am dorit mereu o vacanță specială în Egipt.. și-n lume

Visez. Visez de când eram mică și mă uitam la desenele cu Tutankhamon. Visez de când am pătruns pentru prima dată printre poveștile istoriei antice. M-a fascinat mereu istoria antică mai mult decât toate celelalte perioade istorice la un loc. Va rămâne mereu perioada istorică pe care nu voi înceta niciodată să-mi doresc să o cunosc mai bine și să o cercetez. Îmi va rămâne întipărită în suflet și în minte istoria antică a Egiptului. De ce? Nu aș știi să vă spun. Am fost pur și simplu un copil fascinat. Nu mi-am dat seama niciodată de ce și nici cum s-a întâmplat asta. Știu doar că o iubesc. Atât.

Țin minte că, atunci când ajunsesem prin clasa a V-a și începusem să studiez istoria antică a Egiptului, o puneam pe mama să-mi cumpere tot felul de cărți și de reviste cu CD-uri, pline cu tot felul de documentare despre faraoni, piramide, tradiții etc. Îmi plăcea să le citesc și să le recitesc, în timp ce mă imaginam acolo, printre cuvinte, cum fac de fiecare dată când citesc câte ceva. Vedeam faraonii și slugile lor, îmi imaginam cum se chinuiau egiptenii să care în spate blocuri întregi la construcțiile piramidelor, admiram Nilul și mă învârteam printre ei. Printre Egipteni. Eram și eu acolo. Un copil fascinat de toată munca lor. Cel mai mult însă îmi plăcea să asist la tradițiile lor. Să-i urmăresc cum erau îmbălsămați și pregătiți pentru viața de apoi, cum se rugau și aduceau ofrande zeilor și mai ales cum se puneau la cale construcțiile piramidelor în funcție de poziția soarelui, a lunii și cum măsurau cu o precizie aproape exactă poziționarea acestora.

Cred că nu exagerez deloc dacă vă spun că am o bibliotecă întreagă cu astfel de cărți și de reviste. Aș vrea însă, ca într-o zi, cât de curând, să am parte de o vacanță specială pe meleagurile deșertice ale Egiptului. Și poate voi apela la cei de la CND Turism pentru asta. Am văzut că au oferte tare faine. M-ar bucura să simt deșertul sub picioare și să am piramidele în fața ochilor. Să le ating și să le vizitez. Să pătrund în lumea faraonilor de demult. Să le cunosc tradițiile pe viu, cultura. Să cunosc oamenii și poveștile din spatele lor, căci egiptenii au povești excepționale despre mituri, tradiții și credințe. Mi-aș dori să fac asta nu doar printre cuvintele și imaginile din cărți și din reviste. Mi-aș dori să fac asta pe bune. Să fiu acolo. Să respir aerul, căci aerul acela este încărcat și măcinat de istorie, dar și să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară. Ăsta-i visul meu.

vacanta speciala

Poate vă întrebați dacă nu cumva îmi doresc și vreo vacanță exotică, poate în Dubai, sau poate printr-un alt colț exotic al globului. Desigur că-mi doresc. Îmi doresc să străbat întreaga lume. Să mă bucur de ea. Să o cunosc cu toate cele bune și toate cele rele ale ei. Iar dorința asta de a străbate Pământul dintr-o parte în alta, sunt sigură că va ajuta la evoluția mea, căci fiecare călătorie are menirea de a ne schimba câte puțin. Își lasă amprenta asupra noastră. Învățăm de la oamenii din jurul nostru. Preluăm învățături benefice evoluție noastre prin prisma culturii lor. Și ne dezvoltăm imaginația și creativitatea cu ajutorul tuturor lucrurilor și evenimentelor care ne înconjoară în fiecare loc în parte. Cred că o călătorie prin toate colțurile lumii ne-ar ajuta să ne dezvoltăm ca oameni, iar eu asta îmi doresc cel mai mult: să mă dezvolt și să le împărtășesc și altora din ceea ce am experimentat de-a lungul unei călătorii.

Mi-aș dori să încep cu Egiptul. Să pornesc spre Egipt, să umblu desculță prin deșert, să mă împrietenesc cu cămilele, să cunosc pe viu timpurile de demult apuse ale poporului egiptean, să mă bucur de susurul Nilului, să admir măreţia piramidelor şi, nu în ultimul rând, să cunosc oamenii și obiceiurile lor.

Apoi m-aș duce-n jos și-aș vizita toată Africa. Aș traversa Atlanticul în America de Sud, aș străbate-o-n lung și-n lat, iar apoi aș urca în Nord, asta așa, ca să fiu sigură că mă îndrăgostesc de Statele Unite ale Americii și mă voi reîntoarce acolo într-o vacanță de vară, cu Work and Travel.

Până atunci să revenim la sejurul meu de vis, căci după ce aș vizita America de Nord, aș străbate Pacificul până în Japonia, apoi aș coborî către Australia și m-aș îndrepta către China, către continentul asiatic. Ahh, cât de mult îmi doresc să ajung la Munții Curcubeu. Mi se par o adevărată minune și frumusețe a Pământului și, cred că pentru acei munți extratereștrii chiar ne-ar vizita cu plăcere și n-ar mai fi chiar atât de speriați de noi.

M-aș duce apoi în Rusia, căci din istorisirile bunicii mele, care în tinerețe a vizitat Rusia în lung și-n lat. E o țară minunată, de-o cultură și o istorie care atârnă greu pe umerii acestei planete. Aș vizita palatele și muzeele lor de artă. Sunt fabuloase. Grandioase. Și, într-un final, aș păși iar pe pământ european. Aș vizita întreaga Europă. Cel mai mult mi-ar plăcea să văd Aurorele Boreale. Cred că ăsta ar fi al doilea lucru pentru care ne-ar vizita extratereștrii și ar povestii și celorlalți locuitori ai Universului despre noi. Probabil am deveni o comunitate mare și frumoasă. Întotdeauna mi-am dorit să am o prietenie cu un extraterestru. Și da. Poate că am luat-o nițel pe arătură, dar după o atât de lungă călătorie cred că mi se permite, nu?

Cred că e timpul să mă întorc și-acasă. Să mă odihnesc și să meditez la călătoria mea în jurul Pământului, deocamdată doar în imaginația mea. Cândva însă.. cândva pașii mei imaginari prin colțurile lumii vor deveni reali. Sunt sigură de asta.

Iar dacă eu ți-am spus ție, dragul meu cititor, unde-aș vrea să călătoresc, sunt curioasă unde ai vrea și tu să călătorești?

Hai să plutim

Ținea ochii strâns închiși. Îi era frică să-i deschidă. Îi era teamă. Nu suporta golul infinit din jurul ei. Se temea de el, de gol, cu toată ființa ei. Dar îl iubea în același timp, căci și ea se simțea goală de multe ori. Avea impresia că-i aparține, lui, golului, infinitului.

Un impuls de adiere tomnatică, îi provocase o unduire lentă, a corpului, și-și deschisese brusc ochii. Nu îndrăznea să clipească. Îi era frică să o facă. Îi era frică să se contopească din nou cu golul absolut al corpului ei, căci așteptările ei fuseseră pe deplin spulberate. În fața ochilor ei zăcea un decor minunat. Frumos. Înălțător. Pentru prima dată, după mult timp, parcă fuseseră veacuri, zâmbise. Era un zâmbet pur, de copil. Zâmbea urma de copil care mai apucase să rămână încă în ea, căci peste ea, peste ea timpul trecuse cu asprime și lăsase urme adânci.

Un soare stătea agățat deasupra ei, pe cer. Îi zâmbea larg, cu dinți. O îmbrățișa cu a sa căldură, o înălța spre el. Nori albi-tomnatici o înconjurau pe toate părțile. Erau, la propriu, la picioarele ei. Se lăsau călcați în picioare de ea. O venerau cu iubirea și puritatea lor. Iar ea, ea pășea cu grijă. Îi era frică ca nu cumva să le provoace vreo urmă de suferință, căci ea iubea norii. Ei îi ofereau iubire, iar ea, ea le răspundea prin zâmbete, atunci când reușea să dea de ele în adâncul sufletului.

Se simțea din nou copil. Un copil fericit care sărea acum de pe un nor pe altul. Totul prindea un contur în jurul ei, conturul pe care și-l dorise dintotdeauna. Grădini pline de trandafiri îi ieșeau în cale, o întâmpinau cu a lor frumusețe. Îi dăruiau iubire printr-o simplă privire. Norii se transformau în lacuri în care frumusețea i se oglindea. Trebuia doar să clipească, iar paradisul imaginației ei, prindea viață în fața ochilor.

Mereu își dorise atâtea și atâtea. Practic, își dorise tot ceea ce nu avusese niciodată. Se așezase pe un nor și privea în imensitatea cerului. Își adusese aminte de zilele ploioase în care livra ziarele în cutiile poștale. Cândva, văzuse un banner cu o mașină. Arăta atât de bine, încât știa cu siguranță că înăuntru ar fi fost cald. Cât de mult și-ar fi dorit să livreze ziarele, în zilele ploioase doar, din așa ceva, căci în zilele cu soare îi plăcea să meargă pe jos, să se bucure de frumusețea cerului și a soarelui, de căldura lor.Era o Toyota. Un hibrid. Habar nu avea de unde știa asta, căci să citească printre stropii mari de ploaie nu putea. Știa pur și simplu. Îi spusese probabil, șoptit, soarele ori chiar norii.

Se ridicase iarăși în picioare și deschisese ochii. Voia să uite zilele acelea. Acum se bucura de frumusețea din jurul ei. Deschisese ochii, iar banner-ul acela se materializa acum în fața ei. O privea cu ochii aproape în lacrimi și nu îndrăznea să o atingă. Ușa din stânga se deschisese, iar Prius o invitase cu multă căldură înăuntru. Să o descopere. Să se bucure de ea. Să se bucure împreună. O mângâia cu delicatețe și se cufunda în adâncul scaunului ei. Era atât de primitoare, de suavă și gingașă. Era atât de frumoasă. Și era a ei. Doar a ei. De condus, nu știa să conducă. Nu avusese ocazia să învețe și știa că nici nu o va avea vreodată. Dar, totuși, Prius pornise singură, iar acum o plimba printre nori, până la stele și dincolo de ele. Cât de mult își dorise să ajungă printre stele. Habar nu avea că într-o zi va ajunge acolo și se va lăsa mângâiată de întregul Univers., dar Prius o dusese pe culmile fericirii absolute.

Stelele și soarele se îndepărtau acum de ea. Ea se îndepărta de ele. Prius o plimba acum prin locurile minunate ale Pământului. Locuri pe care le văzuse doar în poze: Paris, Londra, Moscova, Berlin, Los Angeles, New York, Tokyo, New Delhi. Era atât de fericită să se lase mângâiată de toată energia acelor locuri, a fiecăruia în parte. Îi plăcea să privească oamenii, le admira tuturor frumusețea și i se părea că niciodată nu văzuse oameni mai frumoși ca în acea zi.

Plutise. Plutise cu Prius. Plutise cu visurile și visele în același timp. Plutise cu toată ființa ei. Plutise cu norii și cu soarele. Plutise cu stelele. Plutise cu tot și printre toate.

Închisese ochii și se lăsa să plutească în scaunul mașinii visurilor ei. Era fericită. Își strânsese genunchii mici la piept și începuse să fredoneze o melodie. Îi era iar frică să-și mai deschidă ochii. O picătură rece care-i brăzdase obrazul o făcuse să tresară. Un teanc de ziare stătea alături de ea pe bordură, iar Prius-ul era atârnat de banner-ul dintre cei doi stâlpi. Începuse să plouă. Picături reci îi ștergeau și ultima urmă de fericire de pe chipu-i angelic. Își luase ziarele sub braț în timp ce se ridica. Își îndrepta pașii către nicăieri și hotărâse să se contopească cu natura. Plângea.

Articol scris pentru proba cu numărul treisprezece din cadrul Super Blog 2013!