Sunt fascinată de psihologie

Da. Am devenit, cu timpul, fascinată de tainele psihologie și, recunosc, mi-ar plăcea să încep să citesc cât mai multe cărți de psihologie din care să aflu tainele psihicului și ale minții umane.

psihologie

Cândva, adică acum câțiva ani, nu suportam psihologia. Și nici psihologii. Îi consideram pisălogi și îi uram efectiv cu toată ființa mea. Nu înțelegeam cum de ei, care nu au, desigur, vreo viață perfectă, pot da atât de ușor sfaturi altora despre cum să iasă din depresie, ori cum să facă ca lucrurile să meargă bine în viața lor. Nu înțelegeam cum niște oameni care nu reușesc să facă asta cu propria lor viață, îi pot îndruma pe ceilalți.

Mai apoi, stând și analizând mai îndeaproape situația, cât și psihologia în sine, am realizat că treaba nu stă chiar așa și că psihologia nu are nicio legătură cu ceea ce vedeam și credeam eu. Psihologia înseamnă cu totul altceva.

Psihologia, cu a sa denumire provenind din limba greacă, este știința care studiază comportamentul uman, împreună cu funcțiile și procesele mentale precum inteligența, percepția, memoria, sentimentele și motivările fiecărui individ în parte.

Astfel, psihologia nu are ca țintă îndrumarea omului, ci analiza lui amănunțită, astfel încât, cu un portofoliu amănunțit, psihologii și oamenii de știință, să știe cum reacționează un individ în funcție de anumiți stimuli externi și care îi vor fi reacțiile acestuia din urmă.

Tot psihologia, ca știință, are rolul de a urmări omul și din punct de vedere intelectual, dar nu neapărat ca să-i măsoare inteligența, ci ca să-i descopere pasiunile, priceperile și înclinațiile spre un anumit domeniu în parte. Iar asta se face cu ajutorul anumitor teorii ce stau la baza speciei umane, teorii pe care psihologii le-au studiat ani la rând și asupra cărora au dat un verdict în privința comportamentului și reacțiilor fiecărui invid în parte.

Psihologia reprezintă doar o analiză. Analiză pe care o poți folosi ulterior, ce-i drept, în îndrumarea individului pe drumul cel mai corespunzător. Ceea ce nu înțeleg psihologii este următorul lucru: tu, vezi; tu știi; tu ai analizat; dar eu nu pot avea aceeași viziune ca tine, căci eu nu-ți pot înțelege teoriile pe care tocmai le-ai aplicat pentru a mă defini, a mă înțelege și a-mi descoperi pasiunile; eu am nevoie de timp să înțelege cum funcționează treaba, cât și pentru a-mi descoperi singur propriile pasiuni. Psihologii nu înțeleg că nu trebuie să încerci să convingi subiectul ce și cum e bine pentru el. Trebuie doar să-l îndrumi spre înțelegere, astfel încât el să descopere singur ceea ce tu tocmai ai descoperit.

Mie nu mi-ar plăcea să citesc cărți de psihologie pentru a-i îndruma pe alții, ci pentru a mă înțelege pe mine. Pentru a-i înțelege și pe ei. Și pentru a cuoaște reacțiile lumii, în jurul meu. Pentru a putea citi dincolo de aparențe. Pentru a-i putea înțelege. Și, desigur, pentru a mă putea feri.

Mi-ar plăcea să mă cunosc mai bine. Să pot să descopăr mai ușor cine sunt cu adevărat și ce-mi place cu adevărat, fără să mă las influențată de altcineva. Mi-ar plăcea ca, făcând asta, să mă pot ajuta în propria evoluție personală mult mai ușor.

Cred că, de fapt, ăsta-i este rolul psihologiei. De a te ajuta să te descoperi tu pe tine, nu de a te descoperi alții și de a-ți spune ce și cum să faci, ori când.