De ce ar trebui copiii să citească?

Întrebarea asta poate nu ne-o punem neapărat noi, ci în general cei care trebuie să citească (pentru școală, proiecte etc.) ori sunt puși să citească (în majoritatea cazurilor de către părinți). De ce ar trebui să citească însă și nicidecum să refuze ori să fie din start plictisiți de activitatea pe care trebuie să o întreprindă?

Am să fac referire, în rândurile de mai jos, strict la copii. Nu vreau să combin două generații, cei din generația copiilor cu cei din generația adolescenților din ziua de azi, ci vreau să încep doar cu prima categorie.

Așadar, de ce ar trebui să citească copiii carti pentru copii?

Răspunsul este unul simplu. Pentru ei. Pentru propria lor dezvoltare personală, aici fiind incluse dezvoltările pe plan emoțional, cognitiv, intelectual, moral, imaginativ, lectura având însă un rol foarte important în dezvoltarea personală, ajutând la definitivarea ei în timpul adolescenții, cât și la modelarea ei pe tot parcursul vieții.

Cărțile pentru copii au rolul de a dezvolta imaginația, vocabularul, cât și de a-i face pe cei mici să îndrăgească lectura. În unele cazuri, rolul lor a fost acela de a-i stimula în găsirea și promovarea în rândul adulților, a ideilor cât mai creative, dând startul unor mici proiecte școlare, sau pe cont propriu.carti pentru copii

Ele nu ar trebui să fie însă văzute ca o obligație, ci ca pe un bun prilej de relaxare și de evadare din propria lume. Ca pe un prilej de întâlnire cu noul și cu ineditul, căci fiecare carte în parte este inedită în felul ei. Cărțile ar trebui văzute, cred, ca locul în care te poți refugia oricând ai nevoie de puțin timp liber pentru tine și pentru imaginația ta, pentru propria relaxare.

Pentru mine spre exemplu, cărțile au reprezentat o modalitate de călătorie în jurul lumii, de cunoaștere a personajelor și a caracterelor atât de diferite, de cunoaștere a locurilor și, cel mai important, o sursă nesecată de informații. Mie mi-a plăcut mereu să învăț ceva nou. Să descopăr ceva nou. Așadar am încercat ca, la sfârșit, să fac o listă cu lucrurile care le-am învățat din cartea respectivă și m-ar putea ajuta pe viitor. Iar, atunci când eram mică, am învățat astfel o multitudine de cuvinte noi, făcându-mi tot felul de liste pe un caiet cu diferite cuvinte și definițiile lor din DEX pe care trebuia să le învăț. Pentru mine a fost mereu o plăcere să petrec timpul în fața cărților, printre cuvinte și să încerc să trec mereu dincolo de ele, în mijlocul acțiunii, printre personaje, contopindu-mă cu stările lor.

În ziua de azi, din păcate, majoritatea copiilor nu mai văd vreo plăcere și vreun beneficiu în urma lecturării unei cărți, fiind acaparați cu totul de tehnologie și jocuri. Aș fi curioasă ce ați propune voi, ca proiect, astfel încât copii să devină interesați de lectură, de cărți.

Un Univers în fiecare carte

„Și tu ce o să fii când o să te faci mare?”

Este o întrebare care adesea ni se adresează de când suntem mici. Ne lovim de ea indiferent de vârstă, până la terminarea liceului. O întrebare cu răspunsuri multiple, variate și nu foarte originale. Medicina, jurnalismul, marketing-ul nu mai sunt de foarte mult timp originale. Sunt comune tuturor meseriilor din lume, căci în fiecare domeniu găsim practicanți, cu sutele de mii.

De curând însă, am auzit un alt răspuns. Unul cât se poate de original, căci în ziua de azi meseria asta e din ce în ce mai rară. Este uitată de lume din cauza faptului că prea puțini o mai practică și prea puțini o mai învață. Iar în curând, probabil, va dispărea de pe fața Pământului, ori chiar din Univers (asta dacă și extratereștrii o practică) la fel cum a dispărut și meseria de bufon al regelui.

Răspunsul original? Ahh aproape că uitasem să vi-l zic. L-am întâlnit prin intermediul celor de la Editura ALL și tare m-am bucurat de el, așa că am să vi-l împărtășesc și vouă acum, ca să nu o mai tot lungesc: „Când mă fac mare, o să fiu cititor!”. Ce răspuns frumos într-o lume în care lectura se află pe calea pierzaniei, iar cultura nu mai primează. O lume în care cărțile și-au pierdut din magie, din farmec și din frumusețea care le-a fost înzestrată. Și le-au pierdut printre multitudinea de oameni (și poate și de extratereștrii, de ce nu?).

Cărțile, în zilele noastre, merită promovate atât printre cei tineri cât și printre adulți, care prinși în activitățile zilnice, uită de frumusețea și magia unei cărți citite. Uită de varietate imaginației din spatele cuvintelor. Uită de Universul plin de fericire din spatele fiecărei fraze. Fiecărui paragraf. Fiecărei file. Iar aceste lucruri merită rezite din nou în sufletul și gândul fiecăruia. Merită să se bucure din plin de infinitatea sentimentelor din fiecare carte.

Cum să facem asta? Cum să instigăm iubirea pentru cărți?(să fie oare „instigăm” un cuvânt nepotrivit?.. mie îmi pare interesant folosit). Cum să stimulăm atracția dintre sufletul omului și sufletul cărții, căci fiecare carte în parte are propriul suflet, propriile sentimente, propriile trăiri, ea însăși fiind un suflet într-un trup copertat.

M-am gândit de multe ori ce ar putea face un tânăr să iubească Universul cărților. M-am întrebat de multe ori ce l-ar face să se îndrăgostească de el, ajungând la concluzia că doar cunoașterea le-ar cuceri simțurile frumosului. Ar fi minunat dacă ar exista, spre exemplu, centre care să promoveze cititul. Un loc în care iubitorii de carte să propună câte un autor și câte un titlu care urmează a fi citit pe decursul a două săptămâni, sau chiar a patru săptămâni în caz că volumul este unul mai stufos și greu de digerat. Iar apoi, într-o zi stabilită în funcție de programul tuturor, să se întâlnească și să discute pe baza cărții respective ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, cu ce i-a inspirat, ce au învățat, astfel dezvoltându-și abilitățile de comunicare, cât și vocabularul, stabilind relații interumane stabile și benefice dezvoltării sociale și culturale a fiecăruia pentru că o care este cel mai gingaș simbol al culturii și frumosului.

Pentru copii, cred eu, poveștile sunt vitale. Dezvoltarea imaginației, cât și a inteligenței acestora, se bazează pe relatarea lor. Iar ei trebuie stimulați să citească încă de la vârste fragede și o dată ce au fost introduși în lumea minunată a cărților nu-și vor ma dori să o părăsească vreodată. Cărțile conturează Universul realității și îți îndrumă pașii pe căile vieții.

În lumea asta mare există un număr considerabil de copii și tineri fără posibilități financiare, însă care smulg din fericirea celor care citesc, cât și din ideile împărtășite de profesori, iar pentru aceștia ar trebui să existe cât mai multe proiecte prin intermediul cărora să se dăruiască o multitudine de cărți, iar mai apoi să aibă loc cercuri de lectură în care să se dezbată respectivele cărți. Ei, ei sunt cei care sorb cu adevărat fiecare moment de aventură din fiecare carte. Cărțile de aventuri sunt preferate lor pentru că însăși viața lor izbită de atâtea și atâtea greutăți este o aventură, una mult prea tristă cei drept. Am întâlnit mulți copilași care iubesc cărțile de aventură tocmai pentru că spun ei, se aseamănă cât de cât cu personajele. Cei drept, există câteva proiecte implementate pentru aceștia, însă ele sunt mult prea puține pentru numărul lor. Cu siguranță dezvoltarea lor cu ajutorul cărților i-ar împinge către un viitor mai bun. Un viitor încadrat chiar în imaginile din urma tuturor poveștilor.

În minunata lume a copiilor, cât și a adulților, aceștia își doresc ca măcar o dată în viață să facă parte dintr-o misiune plină de aventuri care să aibă ca scop salvarea lumii, spre exemplu cum întâlnim în fabuloasa lume a lui Oksa Pollock. Câte palpitații. Câte aventuri. Câte intrigi. Câtă magie. Câte imagini. Și toate cuprinse între două coperți printre zecile de mii de cuvinte. De ce să nu le dăm astfel posibilitatea copiilor, a tinerilor să fie introduși într-o astfel de lume? De ce să nu înființăm cât mai multe cluburi de lectură chiar și virtuale, care, desigur, să ofere și niște premii, sau cadouri membrilor cluburilor. Ce-ar fi oare dacă în fiecare lună, prin tragere la sorți să se aleagă un membru care să primească o carte pe care el să și-o aleagă, bineînțeles fără ca acesta să se repete până când toți au fost câștigători cel puțin o dată. Bucuria de a primii Universuri, căci mie îmi pare că fiecare carte reprezintă un Univers, stimulează cu siguranță dorința de a citi. M-aș bucura, iar o dată cu scrierea acestui articol chiar mi-aș dori, să pot implementa un astfel de proiect la nivel național (și BLINK, tocmai mi s-a aprins un beculeț pentru un viitor proiect).

Pentru cuvintele de mai sus țin să-i mulțumesc Editurii ALL pentru inspirație, articolul participând în concursul Spring SuperBlog la proba acestora. Mulțumesc!

(sursă imagini: Google Images)

Îndrăgostită…

Sursă Imagine: Google Images

Declar oficial că…

…sunt îndrăgostită. Până peste cap. Iubesc. Și mă mândresc în toate cele 4 colțuri ale lumii cu iubirea mea (și care colțuri… că Pământul îi rotundthinking?). Cum spuneam. Iubesc. Cu sufletul și cu trupul. Cu toată ființa mea. De la N la S și da la E la V pe toată lungimea, iubesc. M-am îndrăgostit. M-am pierdut cu firea. Mi-a luat sufletul. Inima. Mințile. Și le-a închis într-un cufăr departe de mine. În celălalt capăt al Universului iubirii noastre. Mi le-a răpit de frică să nu fug. Să nu-l las. Să nu-l uit. Le-a ascuns. Iar cheia de la cufăr a înghițit-o. A înghițit-o să fie sigur în caz că voi găsi vreodată cufărul, că nu voi putea nicicum să-l deschid. Iar eu… eu l-am lăsat fără să mă împotrivesc lui. Ahh.. cât îl iubesclove struck.

L-am cunoscut într-un magazin online. I-am remarcat farmecul numai dintr-o aruncare a ochilor asupra lui. M-a cucerit. M-a fascinat. Se uita la mine și-mi zâmbea de sub haina lui neagră și fină la atingere. Își etala calitățile în fața mea. Frumusețea. Candoarea. Gingășia. Pe oricare ar fi cucerit din prima. Chiar și acum, al meu fiind, a rămas un Don-Juan cu diplomă. Atrage orice privire și orice dorință de atingere. De posesiune. Mi-l vor prietenele. Mi-l vor colegele. Mi-l vrea chiar și mama. Ahhh.. propria mea mamă. Ce blestem putea fi mai mare decât acesta? Aceeași dragoste, împărtășită de mamă și fiică unui Don-Juan. Un Casanova în adevăratul sens al cuvântului. Cred că prin vene îi curge sânge de turc, căci dacă ar putea… harem ar face.

Poate că ar fi cazul, după atâtea cuvinte înșirate, să-l scot de sub anonimat. Să-i iau numele de Casanova și să i-l redau pe cel real. Kindle. eBook Kindle e numele lui. Aaahhh… de-aș putea să-i scot și sângele de Don-Juan din el. De-aș putea să-i șterg farmecul acela copleșitor. De-aș putea să-i răpesc frumusețea. De-aș putea să-i răpesc și eu sufletul. Ahhh… de-aș putea să-i fac o vrajă și să rămână doar al meu. Să nu-l mai dorească NIMENI! NIMENI AM SPUS!

Și când mă gândesc că parcă mai ieri îmi dăruiam iubirea și toată ființa mea cărților. Chestiilor ălora cu coperți, multe file și o grămadă de cuvinte. Toate la un loc creau în rânduri-rânduri câte un Univers diferit imaginației mele. Ființei mele. Mă dăruiam fiecărei cărți în parte. Mă dăruiam cuvintelor. Mă dăruiam prin imaginația mea. Mă lăsam transpusă dincolo de ele. Pășeam cu sfială dincolo de cortina lor, printre peisaje și personaje, urmărind în taină jocul. Îmi plăcea. Îmi plăcea să mă iubesc cu fiecare pagină în parte. Cu fiecare cuvânt. Le dăruiam la fiecare câte un strop din sufletul și iubirea mea. Iar pentru asta le căram cu zecile după mine. Le căram să ne împărtășim iubire. Să-mi iubesc mintea cu ele. Ahhh… ce vremuri!

Vremurile acelea însă… vremurile acelea au apus sub raze plăpânde de soare. S-au stins în limita dintre lumină și întuneric. Și atunci s-a născut el. Minunatul. Fascinantul. Inegalabilul. Inconfundabilul. Mirobolantul. Fermecătorul… Kindle. Acum mă iubesc cu el. Îl las pe el să mă transpună dincolo de cuvinte. Dincolo de cortină. În lumea sa minunată. Probabil vă întrebați de ce l-am ales în detrimentul cărților. De ce am ales să le înlocuiesc mirosul lor specific cu el? De ce am ales să înlocuiesc plăcerea de a atinge fiecare pagină în parte cu el? De ce? Ahhh… m-a cucerit prin forma și dimensiunile mici. Încape în orice geantă de dimensiuni normale… iar o dată cu el încap zeci de cărți. Sute de cărți. Mii de cărți. Trilioane de cuvinte. Universuri infinite în timp și spațiu. Le cuprinde pe toate între cele 4 colțuri ale sale. L-am ales pentru că le seamănă cărților. Scrierea e la fel. Textura pare la fel. Precum o carte… și Kindle-ul îmi iubește ochii. Are grijă de ei în speranța că voi mai reveni să-i împărtășesc picături de suflet și iubire. Nu-i obosește. E de o gingășie aparte. O atenție aparte. O iubire aparte.

La atingere îmi mângăie și el degetele. Pielea. Mă bucur de simplitatea lui. De opțiunile-i variate. De ușurința prin care mi se dăruiește mie. Ușurința prin care îl folosesc. E mereu grijuliu, ajutându-mă să-mi caut mereu ce am nevoie prin sintagme de cuvinte ori colecții de cărți frumos aranjate alfabetic.

Aceste eBook-uri VS multitudinea de cărți? Nu pot fi date exemple. Nu se pot compara, la fel cum nu poți compara merele cu perele. Nu au același etalon. Și totuși, dintre o carte cu sute de pagini și un eBook cu sute de cărți ce ai alege? Ce ai alege dintre un Univers și o multitudine de Universuri în care mintea, trupul și sufletul tău să-și facă de cap printre trilioanele de cuvinte? Eu aș alege varietatea. Universurile toate. Le-aș alege să-mi bucur ființa în călătorii alături de ele. Aș alege Kindle-ul să-mi bucure mintea pe tren. În autocar. Pe-o bancă-n parc printre copaci. Pe marginea unui lac. Pe-o plajă-ntinsă. Aș alege ca sutele de personaje, miile de imagini și peisaje să-mi fie toate într-un loc.

TU de ce ai alege un Kindle?

*** Acest articol este scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2014, proba fiind sponsorizată de MarketOnline!

*** Sursă imagini: MarketOnline și Google Images

Biblioteca

(sursă. Google Images)

M-am hotărât de ceva vreme să-mi fac veacurile pe la bibliotecă. Acolo se învață altfel. N-am voie să mă mișc, să mă plimb, să scot sunete. E liniște. Nu sunt tentată de fereastră, nici să ascult vreo melodie, nici să mai răspund vreunui comentator pe blog, nici să fac o conversație pe chatul de la facebook, nici să număr pentru a miliarda oară câți pași are camera mea dintr-o parte în alta atât pe lungime cât și pe lățime, nici să văd dacă merg robinetele de la baie și de la bucătărie, nici să mă dau de ceasu morții că nu am ce ronțăi, nici să privesc becul și să aproximez cât mai are până să se ardă, nici să-mi privesc tablourile din cameră, nici să foșnesc aiurea la caiete până ajung la concluzia că am pierdut timpul și n-am învățat nimic util pe ziua respectivă, nici să mă hotărăsc cu care pix ori stilou să scriu etc. Poate, la bibliotecă, din când în când, există posibilitatea de a mă pierde cu privirea printre rafturile cu cărți. Da. pățesc asta de multe ori. În special atunci când nu înțeleg ce am citit și sper să găsesc răspunsul printre cărțile de pe rafturi. Dar nu. Sunt mute și nu-mi spun nimic. Tac acolo și țin totul pentru ele. Egoistele.

În sala de lectură nu prea cunosc pe nimeni. Niște foști colegi, colegi actuali și alți oameni trecuți de prima vârstă. Toți cu ochii în cărți, caiete, foi, ziare ori reviste. Aș putea spune că nu le cunosc ca persoane, dar le știu chipurile detaliat. Chiar și poziția ce o ocupă zi de zi în bibliotecă. Domnul bătrân în față, la colț. Elevii cu un rând după, unde este șirul de mese. Fetele ce învață din aceleași cărți groase, în jumătatea dreaptă a rândului trei. Eu și colega în jumătatea stângă a rândului trei. Domnul simpatic din marginea rândului patru, partea stângă. Stă concentrat, singur pe un rând de mese de cele mai multe ori.Culege mereu informații din diverse cărți înșirate. Zâmbește de fiecare dată când își aruncă ochii aiurea prin sală. Oameni mereu noi în jumătatea stângă a rândului patru. Și rândul cinci stă în așteptarea oaspeților săi. O doamnă simpatică în capăt, bibliotecara. Cu ochelari, înaltă, roșcată din câte îmi amintesc și cu părul până la umeri. Zâmbitoare și cu glasul suav. Mereu gata să-ți înmâneze cea mai prețioasă carte din biblioteca, desigur care să-ți fie folositoare. Ahh.. da.. și jumătatea dreaptă a sălii de lectură, plină cu calculatoare, căci avem o bibliotecă modernă. Rafturi cu cărți pe toți pereții, de sus până jos. Un portret cu Eminescu. Tablouri cu scriitori. Liniște. Concentrare. O stare de relaxare printre cuvinte, pagini, file și cărți.

Biblioteca e o metodă utilă de concentrare și de relaxare în același timp. Sau sunt doar eu o nebună ce o vede așa. Mie-mi place sentimentul de a fi înconjurată de cărți. Mă stimulează să învăț, să rețin, să fiu atentă, să mă pot concentra așa cum nu o fac acasă. Probabil pentru că nu există aceeași listă de factori perturbatori (listă amintită în primul paragraf al acestui articol) ca acasă. La bibliotecă, lista este redusă la o deschidere ușoară de ușă, la schimbarea unei file, o mișcare înceată pe scaun, o șoaptă.

Bine. Am scris destul. Dar recomand mersul la bibliotecă în sala de lectură. Ajută. E altceva. Diferit. Bun. Recomand asta elevilor, studenților, cât și oamenilor ce vor să învețe ceva în liniște, să citească ceva în liniște. La bibliotecă e frumos. Printre cărți e frumos. Un univers pentru fiecare, o lume pentru fiecare, în același univers al cărților. Atâtea lumi… și totuși una singură.

Întrebare: Tu cum crezi că este la bibliotecă?

Semn SPRE carte și Tudor Vladimirescu

Deși vă vine greu să credeți, Tudor Vladimirescu are de a face cu proiectul „Semn SPRE carte”. Se implică chiar foarte activ, promovând proiectul printre cei pe care îi are sub aripa lui protectoare (pentru cei care nu știți: Tudor Vladimirescu nu este vreo pasăre să aibă aripă; el a fost om și a intrat în istorie printr-o revoluție la 1848; „aripa protectoare” este doar o expresie). Am vrut să lămuresc ceea ce este în paranteză pentru a nu se creea confuzii.

Să revenim totuși la Tudor al nostru și la implicarea lui în promovarea acestui proiect. Tudor a fost foarte receptiv și a acceptat din prima să se implice în proiect și să-l promoveze la rându-i. M-am bucurat foarte tare. Astfel, vor beneficia mulți dintre copiii lui de cărțile strânse în proiectul „Semn SPRE carte”. Ce… nu știați că Tudor are muuulți copii? Da.. are o grămadă… cu sutele chiar. Are de la vârste de 7 ani până la vârste de 19 ani.

I-am vorbit lui Tudor de proiect zilele astea. Ne-am adunat în amfiteatru împreună cu elevii din consiliul școlar și am stabilit planu de bătaie. Vom strânge cărți pentru copiii din școală, pentru aceia care nu-și pot permite niște cărți și de asemenea vom dona proiectului „Semn SPRE carte”, dar vom primi inclusiv din proiect. Ați priceput ceva? Nu? Recitiți acest fragment. Mă încurc în cuvinte. Mai bine de atât nu știu să explic.

M-am bucurat să văd oameni receptivi și doritori să facă ceva pentru ceilalți. Pentru aceia ce au mai puțin ca noi. M-am bucurat să vă oameni care vor să promoveze lectura, cultura.

Nu știți încă despre cine vorbesc eu? Desigur nu vorbesc despre Tudor în persoană. nici nu m-am întâlnit cu el (mint.. l-am văzut de atâtea ori în portrete.. putem considera asta o întâlnire?). Vorbesc însă despre CNTV, mai exact Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”. După ce l-am bălăcărit… și nu l-am bălăcărit degeaba, ci pentru că oferă condiții precare de studiu elevilor săi, m-am hotărât să-i propun să se implice în proiectul ăsta pentru elevii săi, căci toți elevii au nevoie de un impuls, de un stimul pentru a iubi cultura :).

Cei care citesc, știu despre minunăția ce se va regăsi în cuvintele următoare. Am să vă vorbesc despre cărți, desigur. Căci, să citești este absolut minunat. Cu fiecare carte cunoști o lume nouă. O lume nouă în care te transpui trup și suflet printre toate acele cuvinte. Fiecare personaj e un alt suflet. Și  poate e chiar o parte din tine. E minunat să pătrunzi prin fiecare cuvânt în parte într-o lume nouă. O lume pe care să o descoperi pas cu pas și cuvânt cu cuvânt, căci, în definitiv, toate lumile astea duc la formarea propriei tale lumi și a propriului tău EU matur. Nimic nu e mai frumos decât prietenia dintre cititor și personajele întâlnite. Nimic nu e mai încântător decât descoperirea fiecărui personaj în parte. Cunoașterea personalității și participarea activă în desfășurarea acțiunii cărții. Când citești, te simți eroul principal. Te simți ca fiind toate personajele la un loc și acționând în locul lor. Ori le urmărești pur și simplu pe fiecare în parte. Urmărești propriile creații ale imaginației tale. Și ahhh ce frumos e.

Mă bucur că pot încerca să le dau impulsul de a trăi tot ceea ce am scris eu mai sus unor copii care poate și-ar dori să țină în mână propria lor carte. Mi-aș dori să-i fac fericiți. Mi-aș dori să știu că am fost părtașă la cultivarea iubirii pentru cărți a unor copii, căci acesta este unul din cele mai frumoase lucruri ale unui om.

Eu am cunoscut iubirea pentru cărți prin bunica și prin mama mea. Bunica mi-a pus prima dată o carte în mână, m-a învățat literele și m-a pus să citesc „Prințul fericit”. Și acum îmi amintesc fiecare personaj în parte, creat în mintea mea. Îmi amintesc străzile pietruite și clădirile vechi. Și e o senzație plăcută. E plăcut să iubești cărți.

Abia aștept să strângem cărțile și să primi cărți și de la Sonia. Abia aștept să le dăruim. Abia aștept să vă povestesc cum a fost și cum au primit copiii ideea și darurile astea minunate. Așa că stați pe aproape, oameni frumoși!

Mai multe detalii despre proiectul „Semn SPRE carte”, cât și pagina de Facebook, dar și formularul de înscriere, găsiți aici: https://crash4crantz.wordpress.com/semn-spre-carte/

Semn SPRE carte!

Nu ai auzit de proiectul „Semn SPRE carte” până acum?
Lasă. Nu-i bai. Încă. Mai bine mai târziu, decât niciodată! Este un proiect frumos, care promovează lectura printre copiii și tinerii cu posibilități financiare reduse.

Într-o lume în care tinerii și copiii nu mai sunt îndemnați să citească prin însăși exemplele negative ce le întâlnim zilnic în media, se află totuși niște oameni care vor să aducă pe culmile priorităților cititul și cultura. Acest proiect nu se adresează chiar tuturor tinerilor și copiilor, ci doar celor cu o situație financiară precară. Ori celor ai căror părinți uită de prioritatea cărților și a culturii. Ceilalți, adică cei care au posibilitatea de a-și cumpăra mereu câte o carte să citească, dar nu o fac pentru că este mai importantă o tequila într-un bar, sau o bere, sau un vin, sau un pachet de țigări, sau orice altceva, ei pot învăța ceva din proiectul ăsta. Ce pot învăța? Să pună mâna pe o carte! Cum? Simplu: întind mâna, ia cartea, o deschid și încep să citească.

Proiectul se va desfășura pe tot parcursul anului 2014 și se dorește a continua și în anii viitori.

Ce se întâmplă mai exact în cadrul proiectului?

Să o luăm încetul cu încetul. Proiectul are mai multe ramuri, ramuri care pot fi îmbinate sau luate ca atare. Aceste ramuri implică individul ca mai jos:

  • individul poate fi donator de cărți; adică el se poate înscrie pe o listă, ia legătura cu cea care se ocupă de achiziționarea și distribuirea cărților și trimit cartea.
  • individul poate fi donator de cărți și altfel; dacă ții prea mult la cărțile din biblioteca ta (precum o fac eu) te poți înscrie pe listă doar să cauți copii cu posibilități financiare reduse și apoi să le dai cărțile dăruite de alții.
  • individul, dacă este un bun samaritean, le poate combina pe cele două de mai sus (meh.. se pare că eu nu-s o bună samariteană.. dar fac și eu ce pot); adică poate să dăruiască proiectului cărți, care mai departe se vor dărui copiilor.

Eu, spre exemplu, m-am înscris în proiect doar la secțiunea de „căutător copii” și donat cărțile strânse de oameni cu inimă mai largă decât a mea. Știu. Mă autoironizez. Din păcate, sau din fericire, îmi iubesc biblioteca prea mult și nu pot renunța la nicio carte.

Listele le voi afișa la sfârșitul articolului, fiind și locul unde te poți înscrie.

Acum, să continuăm să mai vorbim despre proiect. Acesta trebuie promovat. Iar pentru a-l promova și a aduce cât mai multora la cunoștință despre el, se vor scrie articole la sfârșit de lună pe o diferită temă ori cum vrea mușchiul fiecăruia. De asemenea se vor scrie articole și de către cei care au donat cărțile copiilor, dar și de cei care au donat cărți pentru proiect în sine. Dacă îți face plăcere să participi, te așteptăm să te înscrii și tu la oricare din categorii: donat cărți pentru proiect, donat cărți la copii, căutat copii, promovat proiect. Orice ajutor este binevenit și primit cu brațele deschise.

Pentru cei care se vor implica în proiect, se vor dărui semne de carte drept recompensă. Hai.. cine nu vrea un semn frumos de carte? Iar pe lângă asta, fiecare în parte va primi și premiul cel mare: fericirea de a fi adus sclipiri în ochii unor copii.

Proiectul se adresează tuturor iubitorilor de carte și cultură. Tuturor celor care vor să răspândească „drogul” mai departe.
Vă așteptăm cu drag, oameni frumoși!

Mai multe despre proiect (adică proiectul cu lux de amănunte) găsești aici: https://crash4crantz.wordpress.com/semn-spre-carte/
Sau în bara de meniu a blogului (sub titlul blogului, penultima secțiune).

Pagina de Facebook a proiectului (dă și tu un like.. și ăsta-i un ajutor): https://www.facebook.com/Semn.SPRE.Carte

Situația cărților primite și trimise spre viitorii beneficiari o găsiți accesând următorul link http://atshort.com/carti.

Dacă vrei să fii tu cel care donează cărțile dăruite de alții, ori vrei să dăruiești și tu din cărțile tale, ori amândouă, accesează următorul link și înscrie-te: https://docs.google.com/spreadsheet/ccc?key=0AjlGbkLSmLtgdG5GWVN4R2tvZHZiMzNBSXRvVzlRMEE#gid=0
Ori trimite-mi un mail pe: pishky@ymail.com. Ori accesează secțiunea de contact din cadrul acestui blog (bara de meniu de sub titlul blogului, ultima secțiune).

Leapșă despre cărți

Am primit leapșa asta de două ori. De la două persoane. O leapșă drăguță. Frumoasă. Despre cărți. Știți voi cât de mult îmi plac mie cărțile, nu? Ei, dacă nu știți… vă zic eu.. FOARTE!

Leapșa sper să vă facă plăcere să o citiți și să o preluați. Cărțile merită promovate. lectura merită promovată prin orice mijloc. Chiar și printr-o leapșă.

Să începem, zic!

1. Prima mea amintire cu mine, citind:

Aveam 3 – 4 anișori. Eram la țară. o zonă frumoasă de munte. Aer proaspăt. Multă verdeață. A stați.. cred că atunci era iarnă. Oricum, tot frumos era big grin.
Bunica era tare încântată. Îmi cumpărase o cărticică tare drăgălașă. Mă învățase tot alfabetul, iar apoi am citit (SINGURĂ!), mai pe litere, mai pe cuvinte, toată cărticica aia. Îmi plăcea că avea scrisul și în dreapta ori stânga câte o imagine sugestivă.
Cartea se numea: „Prințul fericit” de Oscar Wilde. A fost prima mea carte citită. Iar bunica.. ei bine bunica se lăuda peste tot cu odrasla inteligentă.

2. Prima carte pe care am citit-o și recitit-o:

Printul fericit” de Oscar Wilde. Ohh.. da.. am tot recitit-o până am învățat să citesc cursiv.

3. O carte pe care fiecare copil ar trebui să o citească:

Nu cred că ar fi doar o carte. Cred că toți copiii ar trebui să citească toate cărțile copilăriei. Sunt frumoase și le dezvoltă imaginația în perioada asta a copilăriei.

4. Locul meu preferat de citit:

Am mai multe locuri preferate momentan. Am să le enumăr.

  1. La țară: în casă, în pat (iarna/primăvara/vara/toamna); în grădină/livadă, pe iarbă sau în șezlong printre pomii din livadă; în terasă. În oricare din aceste locuri, adăugăm ciocolata alături.
  2. În oraș:  în casă, în pat, la birou, pe covor, în terasă. Afară nu-mi place. E prea mult zgomot de la mașini. În oricare din aceste locuri, adăugăm ciocolata alături.
  3. În autocar, mașină, tren, troleu, autobuz, metrou, tramvai.

Îmi doresc tare mult, când oi avea eu căsuța mea, să amenajez un loc ca mai jos. Nu exact, dar asemănător. E unul din visurile mele:
5. Accesorii obligatorii în timpul cititului:

Ceai/ciocolată caldă, ciocolată, biscuiți. O stare bună și un loc frumos.

6. Numărul cărților de pe lista mea de lecturi viitoare:

N-am un număr. Nu fac așa ceva. Ce-mi pică în mână aia citesc. Probabil, dacă aș face, aș fi dezamăgită că nu am timp să le citesc pe toate.

7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o:

Păi.. nu e doar una… au fost  cărți atunci. m primit un voucher de la Nemira când s-a încheiat cu SuperBlog 2013. Ele sunt următoarele:

  1. „Pendragon – Negustorul morții” (cartea întâi) de D.J. MacHale
  2. Pendragon – Faar, orașul pierdut” (cartea a doua) de D.J. MacHale
  3. „Misterele din Channel  Row” de Alain Bauer & Roger Dachez
  4. „Însemnările secrete ale lui Descartes” de Amir D. Aczel

8. O carte care mi-a schimbat viața în vreun fel:

Cred că fiecare carte își lasă amprenta asupra cititorului. Fiecare produce o schimbare mai mică sau mai mare, în sufletul și mintea cititorului.

9. O carte care-mi place, dar să nu placă nimănui:

Nu știu o asemenea carte.

10. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea o laudă:

„Ion”. O urăsc. Din punct de vedere literar, este o capodoperă. Nu-mi place mie subiectul.

11. O carte care mă intimidează:

Hm.. hm… hm… pas!

12. Trei dintre scriitorii mei preferați:

Și aici voi spune pas. Nu am așa ceva. Nu mi-am făcut niciodată un clasament al cărților sau al scriitorilor. Cred că fiecare carte are plusurile și minusurile ei și fiecare scriitor la fel.

Gata cu leapșa. Sper că v-a plăcut. Sper că v-am mulțumit și de data aceasta, căci pe mine m-am mulțumit. Leapșa, mai departe, merge la cine vrea să o preia de pe acest blog. Nu-mi place să nominalizez.

pt dessene

Ultimele 94 de ore

În ultimele 94 de ore am apucat să mai scriu și pe blog, deși m-am chinuit teribil căci calculatorul ăla abia mergea.. iar netul.. netului îi plăcea să stea pe loc. M-am plimbat prin București și am descoperit că nu sufăr mâțele și orice animal în casă. Locul lor e afară. Am mers cu autocarul și m-am odihnit prost.

Sincer, habar n-am ce-i de capul articolului ăstuia. Știu doar că apăs pe litere încontinuu fără să-mi dau seama dacă formez cuvinte logice și am o continuitate în idei. Articolul ăsta va fi o altă pagină de jurnal. Sau cel puțin către asta tinde, cred.

Am plecat spre București într-o zi de joi… pe la orele prânzului. M-am trezit pe un drum lung, ce l-am mai făcut de atâtea ori și căruia nu-i mai vedeam capătul. Era interminabil. M-am trezit într-o autogară ce-am mai văzut-o de atâtea ori… dar care-mi părea atât de străină și m-am îndreptat către metrou. Locul acela în care mișună oamenii dintr-o parte într-alta… atâția oameni într-un singur loc ce se gândesc fiecare la atâtea lucruri diferite în același timp, oameni ce-și îndreaptă gândurile către atâtea alte locații ce se regăsesc toate în același loc. Mă întreb, oare dacă stațiile de metrou ar putea vorbi și citi gândurile.. oare câte povești minunate ne-ar spune?

Am ajuns la apartament. M-am pus la calculator și-au început chinurile scrierii.

Dimineață. Vineri. Mi-am luat cărțile de la Nemira.  4 la număr. Și-am plătit 0.oo leuți. Ieeei. Mulțam SuperBlog și Nemira pt voucher și reducerile de pe site. Inițial eram tare supărată că am primit un voucher de doar 30 de lei. Totuși am primit cumulat reducerile de pe site+voucher-ul spre deosebire de alții cu voucher de 60 de lei cărora nu li s-au cumulat toate reducerile, ci doar voucher-ul.

Lăsând toate cele deoparte.. abia aștept să le citesc.

Seara mi-am plimbat mama pe străzile Centrului Vechi din București și am descoperit că ceea ce aveam eu impresia că este Universitatea, este, de fapt, Spitalul Colțea. Ieeei. Poor me. Am aflat cum se ajunge și de la Unirii în Centrul Vechi, nu numai de la Universitate și și și… m-am întors acăsică cu dureri de picioare. Bleah.

Sâmbătă. Dimineață. Cartea de biologie în brațe și pe principiul „hai să citim și noi ceva înainte de simularea la biologie” răsfoiam cartea și-mi mai picau ochii pe câte o chestie abstractă. Pe la orele 13 mă uitam în sală peste întrebări și mă întrebam: „Oare câte 0 puncte voi lua și eu”. N-am luat 0. Surprinzător, dat fiind că n-am trecut prin toată materia. Am luat 80 și ceva. Huraaaaai he! 80 din 100(și da.. m-am lăudat. Probleme?).

Afi Palace. Atâtea prețuri ridicate. Și atâția oameni ce mișunau prin fiecare magazin cu multe plase în mână, încât am ajuns serios să mă întreb dacă românul are sau nu are cu adevărat bani. Restaurante pline. Hmmm?

Mai târziu. Picioarele dor. O autogară gri. Aceeași autogară tristă și pustie, dar plină totuși de suflete ce-i respirau aerul. un drum lung. O zi nouă. Și cam atât. Mi-am omorât iar cuvintele. Le-am înecat în propriile simțiri și gânduri. Ce-a mai rămas din ele… s-au dus și s-au ascuns prin locuri neștiute de mine. Dar le voi găsi. Cândva.

Nu mă mai uit la TV

Eu nu mă mai uit la TV. Am unul în cameră, de mobilă. Cred că momentan e doar un suport temporar pentru praf până ce acesta este șters. Cândva, obișnuiam să petrec ore în șir în fața televizorului. Mereu găseam câte ceva interesant de văzut, în special desene animate care nu se terminau niciodată. Când nu mă uitam la desene, găseam eu vreun film. Și dacă nu găseam vreun film dădeam pe vreun post de muzică. Oricum ar fi fost, TV-ul era pornit fie zi… fie noapte. Pot spune că eram captivată de TV. Și nu aș greși cu nimic dacă aș spune că eram de-a dreptul dependentă de acel aparat. Cu timpul însă, am ajuns la concluzia că există mii de alte activități mai captivante și interesante decât uitatul la TV. Activități precum ieșitul cu bicicleta, schiatul, ieșitul pe munte, plimbatul prin parc sau pe oriunde te poartă pașii, desenatul, cititul, scrisul. Și astfel am renunțat eu treptat la TV. Și nu pentru că nu-mi place, ci pur și simplu pentru că nu mai găsesc nimic interesant.

Mai am totuși momente când îl mai pornesc din an în paște. Butonez pe ceva programe. Mă conving pentru a mia oară că nu-i nimic interesant și-l opresc. Rareori, când chiar am timp de stat ori chef, mă uit pe History, Discovery sau National Geographic. Astea chiar sunt programe ce merită urmărite atunci când ai ceva mai mult timp de dedicat unei activități de genul. În rest spun NU televizorului, mai puțin celui din bucătărie care-i pornit toaaată ziulica pe câte un program și vrând nevrând mă uit în timp ce mănânc.

Am observat că de când am renunțat să mă uit la TV și să nu fac nimic concret de fapt, am devenit neinteresată de orice discuție pe tema televizorului sau a ceva legat de televizor ori televiziuni ori programe TV. Ceea ce mi se spune intră pe o ureche și iese oarecum pe alta. Știu că îmi povestea cineva recent, trecând de la una la alta, că vrea să-și ia un auto tv tuner pentru DVD că recepționează la o viteză mult mai mare programele și chestii de genul. Iar eu, ei bine eu mă gândeam cum să-mi cumpăr mai multe cărți :). Habar n-am de ce, dar cred că până și privitul pereților în gol mi se pare o activitate mult mai interesantă decât uitatul la TV.

Din punctul meu de vedere, TV-ul nu îndobitocește decât dacă ești deja dobitoc. Din punctul meu de vedere TV-ul pur și simplu nu-ți oferă nimic bun și atât. Sau cel puțin în viziunea mea nu o face. În viziunea mea, o carte e mult mai interesantă decât ce-i la TV. Privitul pe pereți, după cum am spus, mi se pare iarăși mult mai interesant. O plimbare, un cățărat pe o stâncă, o tiroliană, un schi, un pedalat, o atenție la o emisiune culturală ori educativă undeva pe-un post de radio, privitul copacilor, privitul cerului, scrierea unor gânduri, mâncatul dulciurilor (nu se putea să nu adaug asta), dormitul, alergatul și alte activități care nu-mi mai trec acum prin minte sunt de asemenea mai interesante în viziunea mea decât benoclatul la TV. Chiar și mersul la școală îmi pare mai interesant (nu mă înjurați 😀 e doar o amărâtă de părere).

Ok, acum, ca să nu fiu ipocrită, trebuie să recunosc faptul că și la TV sunt anumite emisiuni culturale destul de interesante care merită atenția noastră. Dar sunt prea puține și de obicei se află de ele după ce s-au terminat, ori eu cel puțin atunci aflu :D. Așa că sfatul meu: mai bine ați pune mâna pe o carte că pe cuvântul meu, NU MUȘCĂ! Am testat eu și nu mușcă. E chiar blândă. Sau întreprindeți una din activitățile enumerate de mine mai sus. Îs chiar faine rău, tot din experiență vă spun :D.

Acum, că simt că nu mai am altceva mai bun de spus și prefer să nu spun chestii mai proaste sau neinteresante decât cele de mai sus, mă car în altă parte până la publicarea următorului articol care va fi mâine cu siguranță! De fapt, nu cu siguranță.. că dacă promit cu siguranță nu mă țin de promisiune :).

Înainte de a vă părăsi, am să vă las totuși o chestie ce mie mi s-a părut tare interesantă.

sursă youtube (user Zac Wittstruck )

Do semething USEFUL,

Pishky

Personaj principal într-o poveste

Câțiva oameni au început să se îngrijoreze din cauza stării mele de sănătate. Mailuri și mesaje au venit ieri, toate învârtindu-se în jurul unei idei: ”Tu mai trăiești? Ai murit? Ești bine? Ai fost răpită? Adică… întreb că am văzut că de câteva zile nu ai mai scris pe blog!”

NU! NU! NU! N-am murit, n-am fost răpită, sunt bine și încă trăiesc aici într-un mic colț de rai cu multe stânci prin jur. Mi-am luat în schimb liber. O mini-vacanță. Am renunțat la scris pentru câteva zile. M-am dedicat unei activități de care aveam nevoie, activitate numită SOMN și LENEVIT :D. Am luat pur și simplu o pauză, pentru că știu că o să urmeze tot felul de articole de la Cluj. Totuși, până o să apară ele pe aici, până o să vă sperii cu ce e pe acolo, am să mai iau o mică pauză de la articole. Am să continui să mă relaxez, să dorm și să lenevesc aiurea :D.

Dacă eu continui să simpatizez cu lenea și somnul, am să vă invit totuși să dați o raită pe la Alex Ward. Alex, în urma tachinărilor mele, a zis că mă învață minte… și mi-a copt-o cum se pricepe mai bine, prin scris. A construit în jurul meu, personajul D., o poveste. Mi-a dat acolo un rol principal și s-a jucat cum a vrut cu mine (EERRRM :-L). M-a făcut o marionetă, una drăguță ce-i drept :D.

Cum scrie Alex îmi place tare mult. E relaxant să-i citești creațiile. Stilul este unul captivant și merită a primi cunoașterea publicului. Aș putea să vă spun atâtea despre Alex (***e din Tg-Jiu și se plânge că dă bacul***), dar n-am să o fac… am să mă rezum doar la a-i lăuda reușita de a-și publica un prim volum dintr-un roman pe 1 septembrie anul acesta :D. Da.. da… știu că nu e încă publicat.. dar nu contează.. o să fie! 😀

Am să vă las mai jos un fragment din povestea cu D. și am să vă invit să o citiți pe toată mai apoi.

Îmi pun mâna dreaptă pe gâtul ei, atingându-i în treacăt părul moale, castaniu, ce-i ajunge până la umeri. Ne privim în ochi și planetele noastre interioare intră în coliziune. O bombă explodează în mijlocul galaxiei iar soarele apune, se stinge, se sfărâmă din cauza luminii ce îl depășește ca intensitate; esență și praf de stele, miros de fum împarfumat și viață și moarte și timp: Trecut, Prezent și Viitor se îmbină în spirale de lumină ce înconjoară planetele, ce ne înconjoară pe noi. Fragmente de istorie se perindă printre noi, litere și imagini decorează pereții, plutesc prin aer, dansează pe o melodie mută, necunoscută ființelor mărunte.

P.S.: Dacă veți da click pe link-ul următor pentru a citi întreaga poveste, TREBUIE să știți că este O FICȚIUNE și TREBUIE tratata ca atare :). Mulțumesc.

P.S.2: Alex Ward este un PSEUDONIM. Persoana din spatele acestui pseudonim e o fată. 😀 😀 😀

Link poveste AICI AICI AICI AICI și NUMAI AICI!

Concursul ”Destinații turistice”

Bântuind prin blogosferă, după cum bine deja știți că îmi este obiceiul, am mai dat peste un concurs pe cât de interesant pe atât de incitant.

Nu știu dacă v-ați prins deja sau nu, dar concursul se numește ”Destinații turistice” și ce alt premiu dacă nu o destinație turistică aleasă de tine ar fii mai bun? Corect, așa ziceam și eu, niciunul!

La acest concurs sunt practic 3 premii mari și tari:

  • unul pe care îl primesc toți participanții și anume excursia printr-un oraș ales de tine (și am să vă explic imediat mai jos cum este posibil acest lucru)
  • premiul I o carte intitulată “Jurnal în piatră”-Carol Shields”, editura Humanitas Fiction
  • premiul II o carte intitulată “În căutarea unei voci din depărtare”-Taichi Yamada, editura Humanitas Fiction

Acum dacă ați crezut că excursia e pe bune și dacă voi vreți în Tokyo, cei ce organizează concursul vă trimit acolo v-ați înșelat! Însă excursia asta totuși există! Cum așa? Păi simplu excursia asta vi-o faceți cadou chiar voi pentru că este regulă a concursului!

Gata. V-am băgat în ceață de tot. Hai să vă lămuresc acum. Deci, concursul se bazează pe cele următoare: voi scrieți un comentariu în care în primul rând vă spuneți numele complet și apoi propuneți o destinație turistică și spuneți și de ce ați ales-o pe aceasta. Însă stați așa, nu e vorba de orice destinație turistică… destinația turistică TREBUIE SĂ FIE MUSAI dintr-o carte citită de voi, iar voi trebuie să spuneți de ce v-a atras acea destinație din carte, care este cartea și care este autorul cărții cu pricina.

Ușor nu? Pfff… nu vi se pare ușor? Na atunci poftiți un exemplu de comentariu mai jos:

Gavrilescu Iuliana (exemplu de nume).

Eu recomand Londra din cartea ”Diamantul din Drury Lane” de Julia Golding(e o carte citită de mine care mi-a venit acum pe moment ca exemplu pentru Londra, carte pe care apropo o recomand!). Mi-a plăcut Londra din felul cum era descrisă pas cu pas în carte, din felul cum erau clădirile conturate, din felul cum oamenii erau schițați prin cuvinte…. bla bla bla (ăsta e doar un exemplu.. și apropo nu copiați fragmente și fragmențele din exemplul meu în comentariile participante la concurs că nu-i frumos 🙂 ).

Hai că acum clar v-am lămurit.. și dacă v-am lămurit pe deplin, vă invit la fete pe blog și cei mai buni doi participanți să le ia premiile!

Ah… am uitat să vă zic unde se ține concursul(ce să fac dacă-s o amețită și jumătate?).. păi concursul se ține fix…

AICI!

978-973-689-247-9-tile

 

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Baftă tuturor,

Pishky!

 

Am primit cărțile de la vALLuntar!!!”

Ieeeeeeeeeei. ÎN SFÂRȘIT! Azi, după multe zile de așteptare, mi-au venit cele două cărți pe care mi le-am ales în ”Campania vALLuntar Ediția 2”. Cum, nu știți despre ce este vALLuntar? Păi pe scurt, ei îți trimit cărțile, tu le citești, le face recenzia la fiecare, iar apoi aștepți comentariile. Cu cât strângi mai multe comentarii cu atât ai șansa să plantezi mai mulți copăcei. 15 comentarii, reprezintă un copăcel. Este o campanie tare drăguță și interesantă în care îți stimulează dorința de a citi și propria dorință de a reîmpăduri cât de cât România. De ce  aduc vorba despre reîmpădurire? Păi și asta e foarte simplu, după cum am zis 15 comentarii reprezintă un copăcel, așadar cu sprijinul celor de la Romsilva, acel copăcel va ajuta la reîmpădurirea României.

vALLuntar 2013.cdr

Cum am intrat în această campanie minunată, nici nu-mi mai amintesc bine. Țin, vag, minte că cineva mi-a trimis un link ce mă conducea fain frumos spre regulamentul acestei campanii. Din păcate, acum nu se mai poate înscrie nimeni, și poate trebuia să fac un articol despre această campanie înainte de a trece termenul limită de înscriere.. dar na, nu a fost să fie. Poate la anul. Revenind la regulament: l-am citit, mi s-a părut interesant să primesc cărți și să ajut la plantarea copăceilor prin citirea lor, așa că imediat i-am trimis un mail Loredanei cum  că vreau să mă înscriu și ce cărți mi-aș dori să citesc. Prima dată, am fost sincer dezamăgită. Cartea pe care o doream nu era în stoc :(, așa că a trebuit să îmi aleg alte două cărți, iar după lungi căutări și recăutări și rerecăutări am ales următoarele două cărți: ”Fata de Hârtie de Guillaume Musso” (la care am primit și un semn de carte) și ”Cele zece mii de dorințe ale împăratului de José Frèches”.

Acum, nu-mi mai rămâne decât să citesc cărțile și să postez cât de curând recenziile. Până atunci vă las în compania unei melodii și a pozei cu cele două cărți.

DSCF5135

 

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtube (user LuciaMariaOfficial )

Cărți ieftine la REAL!!!

Iar scriu târziu, foarte târziu, iar de data aceasta nu pot spune că timpul se face vinovat, că l-am învinovățit de prea multe ori.

images (2)

Am să fiu tare la obiect, dacă se poate spune așa.. deși sună cam aiurea. Ieri, am avut o zi tare plină, deși mai mult am dormit și am pierdut timpul sau cel puțin așa mi se pare, am avut timp să merg până în Real. Nu-mi place să mă plimb aiurea printre rafturi și nu sunt adepta cumpărăturilor fără rost. Mă îndreptam strict către raftul cu încălțăminte, doar că între mine și raftul de încălțăminte a apărut cel cu multe cărți. Nu i-am dat importanță, având un scop precis: încălțămintea. M-a atras în schimb un preț mare. Foarte mare. Imens. Atât de imens încât abia îl vedeai. Totuși l-am văzut, iar prețul zicea cam așa: 4,99 RON ORICE carte! No, logic că am rămas înfiptă acolo și m-am uitat la tot felul de cărți, dar cum eram în criză de timp am ales doar două, care le-am văzut mai răsărite, pentru cineva, nu pentru mine :). Da știu, găsesc și eu o dată cărți reduse la un astfel de preț (de la 30-40 RON) și atunci iau pentru alții. Meh, tipic mie :D.

Acum, dacă aveți drum prin Real, vă sfătuiesc să trageți o fugă. Sunt cărți care merită cumpărate. Vă las mai jos cărțile cumpărate de mine, deși, nu știu la câți o să vă placă. Una e cu un psihopat, iar cealaltă cu viteza luminii.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Sâmbătă faină,

Pishky :)!

DSCF4985