Cadou

Articol scris pentru proba cu numărul douăzeci și șase din cadrul competiției Super Blog 2013!

Proba aceasta ne este propusă de cei de la LuxuryGifts.ro (care sper ca de data aceasta să-și vadă cuvântul cheie și nu ca data trecută când apărea în primele rânduri și ei nu l-au văzut :)… ori poate ar trebui să-l scriu cu o dimensiune de 72 și cu bold să-l vadă oricine? … sau poate prin text ei înțeleg doar mijlocul… dar nu oameni buni, textul este cuprins de la primul până la ultimul cuvânt). Și da.. știu că sunt nebună pentru că tocmai am scris cele din rândurile anterioare și că fix pentru asta voi fi și depunctată (pentru că de… nu se apreciază când lucrurile se spun în față, iar rândurile de mai jos deja au pierit în fața juraților, oricât de bune sau proaste ar fi), dar prefer să-mi spun oful și să mă asigur astfel că vor vedea și ei… și cine știe.. poate data viitoare or să fie mai atenți.. ori o să se gândească serios să-și pună ochelari :D.

Acum, revenind la ceea ce eu ar fi trebuit de fapt să fac încă de la început, fără a scrie paragraful de mai sus… ar fi trebuit să scriu despre cum aș oferi eu cadoul din poza de mai sus unei persoane și ce semnificație are citatul. Hmmm…. cu siguranță ar fi un sfat reciproc între mine și o prietenă, care sigur se va regăsi printre rândurile astea. Noi nu avem nevoie să ne facem cadouri neapărat de zilele speciale, căci, până la urmă, orice zi poate fi specială prin însăși acțiunile noastre.

Mi-ar plăcea să cred, în primul rând, că s-ar bucura enorm de cadoul pe care i-l fac. De mesajul pe care i-l transmit, căci, ea este o persoană importantă în viața mea. Este omul acela ce face oarecum parte din tine. Este legat de tine sentimental, într-un mod profund și frumos. Îți este stâlpul de care ai nevoie să te ții atunci când simți că picioarele nu o mai fac pentru tine. Persoana de care fiecare om în parte are nevoie.

Mi-ar plăcea să cred că ea, cea despre care vorbesc, nu lasă nicio zi să treacă fără să vadă, să audă ori să citească ceva frumos, căci astfel se formează ca om. Fiecare ne formăm prin diferite căi, toate pornind de la ceea ce vedem, auzim, citim, de la ceea ce ne înconjoară.

Nu spun că până acum nu îl are format deja, ci că procesul trebuie să continue cu aprofundarea de lucruri frumoase, utile, benefice fiecărui om. Și da, știu că mulți mă vor contrazice acum, pentru că frumosul și binele par să fie inexistente printre atâtea lucruri putrede și fără pic de valoare. Totuși, valorile în general sunt relative: ceea ce noi putem identifica a fi binele și frumosul, altul poate vedea invers.

Mi-ar plăcea să-i ofer cadoul într-o cutie imensă, în care să fie altele mici, până la dimensiunea cadoului. Știu că răbdarea nu este punctul ei forte, așa că de ce să nu condimentăm puțin atmosfera?  La final se va bucura oricum, pentru că este genul de persoană ce crede în lucrurile simple. Lucruri care transmit ceva. Au ceva de spus prin materia lor. Influențează viața într-un mod pozitiv. Influențează gândirea și propria personalitate.

Iar aici, aici mi s-au sfârșit cuvintele despre prietena mea, una dintre multele prietene ce pot fi numărate pe degetele de la o mână, sau chiar o jumătate de mână. O cheamă Raluca (pentru curioși).

Cu ochii în tavan :)

Stând cu ochii ațintiți în tavan, citate îmi alunecau prin minte. Unul singur am reușit în schimb să mi-l amintesc exact așa cum era el. Cu virgule. Cu puncte. Practic nu-mi aminteam citatul în sine, dar puteam să-i văd imaginea proiectată pe tavan. Puteam să-l citesc în minte, cursiv, ca și când cartea ar fi fost în fața mea și nu un tavan în întuneric.

Cred că fiecare din noi când se află între starea de veghe și somn, își proiectează în minte întâmplări, cuvinte, melodii. Se lasă purtat de undele lor undeva departe, pe căile somnului. Eu spre exemplu, aseară, m-am lăsat purtată de cuvintele citatului din minte și-mi căutam răspunsuri în cuvinte, în lucruri și în culori. Printre stele și nori. Așadar pe ziua de azi, până deseară când aș avea chef să vă postez ceva diferit, aveți parte de un alt citat din cărticica de care v-am tot povestit câte ceva. E un citat despre fiecare în parte, despre felul fiecăruia de a fi la un anumit moment dat sau într-un anumit colț al sufletului său. Iar acum pe când să scriu citatul, m-am gândit să scriu unul din două, că prea bine se potrivesc 🙂

Nu știu când m-am născut, probabil în fiecare zi, stingher, anacronic, jumătatea care nu ar fi trebuit să fie. Hăituiri de niciunde își înfigeau concrete ghearele, mă apucau cu o dezinvoltură acaparantă. Un fel de mâzgă creștea începând din tălpi, mlaștină în care noroaiele rodesc, în care peștii mor …

Acum ..

Mă repet până mă învăț pe de rost. Mă învârt în cerc. În goana dinspre mine spre mine, mă lovesc de lucruri. Încerc să le pun în ordine, să le fa să tacă sau să-mi răspundă șoptit într-o limbă maternă comună, nearticulată. În agonia lor, lucrurile îmi iau pulsul, mă pun la punct, mă opresc. Atingerea noastră creează oglinzi.

Astfel …

Viața e socialmente condamnată la rigori, la reflexe ce adesea nu mai au nici o legătură cu trăirea. Iar societatea este un spital supradimensionat care ne vindecă de toate (și de nimic în același timp, după părerea mea ).

Și uite așa …

La un moment dat, ca niște articulații, toate dor, cele ce sunt și cele ce nu sunt.

Iar …

Sufletul meu devine un cimitir deschis. Ce îngroapă și ceea ce a murit dar și ceea ce a mai rămas viu.

Și uite așa de la un citat am ajuns la 2… și de la 2 am ajuns chiar la 5, într-o succesiune normală, de la naștere la moarte. Mă întreb oare cum ar fi, dacă procesul s-ar relua invers?

Gânduri suspendate :)

Am primit de curând o cărticică interesantă cu tot felul de citate, gânduri suspendate undeva și culese de cineva. Am fost tare bucuroasă când mi-a picat în mâini. Am citit-o cu sufletul la gură. Treceam interesată de la un cuvânt la altul, iar fiecare cuvânt îmi aducea câte o licărire în priviri. M-au atras paragrafele mici și pline de tâlc, de frumusețe. Bine… trebuie să recunosc că înainte de toate astea m-a atras coperta. Îi inspira ceva plăcut sufletului prin caligrafie și imaginea din centru, iar mai apoi conținutul a adus un plus a ceea ce tocmai primisem într-o clipită.

Și dacă mie mi-a plăcut, am să încerc ca din când în când să postez aici câte un citat din mica mea cărticică, un citat care să mă reprezinte într-un fel sau altul în momentul respectiv. Astăzi am să încep cu primul ce mi-a atras atenția în mod deosebit, cu primul ce a a avut un impact suprem asupra mea 🙂 :

Gândurile nu mor niciodată, se zbat până se lasă adormite sub acoperământul altor iluzii ale imediatului … Gândul meu – un fel de punte suspendată.

Era primul citat din carte. Primul citat pe care l-am citit chiar pe stradă, unde am primit cartea. M-a încântat, așa că l-am reciti și recitit și recitit… și parcă de fiecare dată îi găseam un alt tâlc, un alt înțeles.. alte semnificații. Literele parcă prindeau pur și simplu alt contur în fața ochilor mei plini de necunoscut. Mii de gânduri păreau să-și facă apariția în mintea mea. Frumoase. Urâte. Jucăușe. Rapide. Cât adevăr țineau sub a lor formă acele câteva cuvinte. Câte sentimente… trăirile fiecărui om în parte sunt concentrate acolo, în 2 fraze. Ne lăsăm într-adevăr toate gândurile sub presiunea celor prezente și cele prezente sub cele viitoare, fiecare gând rămânând suspendat undeva printre mii de alte gânduri, așteptând parcă ocazia să mai coboare măcar o dată în mintea mea, a ta, a lui, a ei, a oricui 🙂 . Încercăm cu fiecare gând al prezentului să le comprimăm pe toate cele anterioare, să le distrugem încet încet…. însă ele rămân suspendate în inconștientul nostru infinit, urmând să răbufnească toate într-un vis sau printr-o amintire, prin cuvinte sau unde melodice.

Cam atât am avut eu de zis pe ziua de azi, într-o sâmbătă cețoasă în care gândurile mi-au răbufnit printre neuroni mai multe ca niciodată, mai intense ca altădată.