Vine Crăciunul? Ia-ți bijuteriile pentru nuntă!

Da, știu. Nu prea are logică. Și nu prea face sens. Titlul. La titlu mă refer. Doar că, dacă e să o luăm pe-așa, din 100 de articole, în câte să fi făcut sens? Poate unu. Hai două, cel mult.

Dar da. Dacă vine Crăciunu, ia-ți bijuteriile pentru nuntă. Fă-ți-le cadou acum. Moșul e darnic. Sau cel puțin speră și tu că moșul e darnic și binevoitor. Poate de moș le găsești și mai ieftin. Ori, de ce nu, poate că moșul e atât de darnic cu tine, încât îți aduce bijuterii pentru nuntă, pentru botez și pentru nunțile altora. Că doar nu se cade să porți aceleași bijuterii peste tot, nu?

Dar ai grijă, dacă îți iei bijuterii de Crăciun, nu le asorta cu Crăciunul. Asortează-le cu viitoarea ta rochie de mireasă. Ori cu ținuta de cununie. Sau, dacă vrei să ieși din tipar, asortează-le și cu Crăciunul. Sigur nu a mai avut nimeni până acum, la nunta din primăvară-vară-toamnă, bijuterii de nuntă asortate cu Crăciunul. Și poate chiar o să inventezi tu o modă nouă. Oare cam cât de tare ar fi chestia asta?

Chiar de curând am văzut niște miri din Cluj-Napoca, care au inventat o nouă modă a nunților. Nunțile ca la carte. Adică nunțile la care se dau semne de carte și cărți de citit, ceea ce mie, personal, mi s-a părut chiar foarte tare și interesant. În plus, dansul mirilor a început, de fapt, cu cititul cărților. Mirii și-au citit unul altuia din cărți, iar abia apoi a fost dansul clasic al mirilor. Și asta mi s-a părut foarte tare.

Deci, dacă-ți iei bijuterii de nuntă și ți le asortezi cu sărbătoarea asta frumoasă, pe numele ei Crăciun, cu siguranță o să fii și tu foarte tare. Și o să ieși din tiparul ăla clasic și monoton, de care toată lumea s-a cam plictisit. O să fii o mireasă mult mai drăguță și admirată. Și fericită. Și stai, toate miresele sunt fericite în ziua aia. Și agitate.

N-am înțeles niciodată de ce toate miresele așteaptă cu nerăbdare ziua aia și apoi, când vine, abia așteaptă să treacă cât mai repede. Să scape. Să se termine cu totul. Și cununia. Și ceremonia de la biserică. Și petrecerea. Și masa. Și toți ăia care uită de ei până la 6 dimineața.

Mirii, deși nu o așteaptă la fel de mult, împărtășesc sentimentul mireselor în ziua respectivă. Eu cel puțin pe cuvântul meu dacă am văzut vreo pereche care să nu fie stresată la propria nuntă. Oricum, mă gândesc că stresul este un sentiment normal în ziua respectivă. La fel ca fericirea.

Dar gata. Am aberat destul și pentru ziua de azi. Tu du-te și cumpără bijuterii pentru nuntă, asortate cu Crăciunul. Parcă o să și văd peste ani magazine de genul: „Bijuterii mireasa în ton cu Crăciunul”. Ce tare ar fi.

Și, pentru că vine Crăciunul, iar eu cu siguranță nu am să mai apar pe aici, zic să vă urez și vouă un Crăciun cât mai fericit alături de cei dragi. Să vă bucurați de fiecare moment mărunt și aparent nesemnificativ. Peste ani, sunt cele care vor conta cel mai mult!

sarbatori fericite

Maniaci. Fiecare pe tarlaua lui.

Am în familie maniaci de toate tipurile. Și când spun maniaci, chiar mă refer la maniacul ăla căruia i se potrivește definiția din DEX, adică asta: „ (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar”. Și vorbesc pe bune.

obsesie

Eu, spre exemplu, sunt maniacă după ciocolată. Sau dulciuri în general. Dacă aș putea, aș cumpăra un întreg magazin o dată, iar proviziile respective mi-ar ajunge doar pentru o săptămână. Sau chiar mai puțin. Zic totuși să nu exagerez și să mă opresc la o săptămână. Apoi, pe timp de iarnă, sunt maniacă în tot ceea ce privește echipament de schi. Aș cumpăra până și cel mai nesemnificativ accesoriu.

Mama și bunica în schimb, sunt maniace în bucătărie. Pe teritoriul lor trebuie să aibă de toate. Așa că, dacă le duci într-un magazin și văd o oală, sau un tocător, ori un cuțit, ori un sucitor, sau poate chiar și o lingură sau o spatulă, indiferent de faptul că mai au nu știu câte pe acasă, atât de multe încât nici nu mai au loc pe unde să le mai pună, ele mai vor una. De ce? Păi pentru că oala aia, tocătorul ăla, sucitorul, cuțitul, lingura și spatula, nu sunt ca cele pe care le au deja acasă. Sunt altceva. Chiar dacă ele folosesc la același lucru. Nu. Nu sunt la fel. Pur și simplu nu sunt la fel. Oala aia de acasă e mai mare, sau mai mică cu 2 centimetri, asta este la fix. E numai bună.

Apoi, tata și cu bunică-miu sunt maniaci în privința sculelor. Ei ar cumpăra orice. Absolut orice. Sunt mai rău ca mine, mama și bunica la un loc. Au fiecare câte un atelier cât cuprinde, cu de toate. Absolut cu de toate. La ei găsești, uneori, mai multe decât la magazinul din colț cu scule. Și tot mereu își cumpără câte ceva nou, fie că au sau că n-au. La ei chiar vezi mereu ceva nou. Ba o șurubelniță, ba o mașină electrică de găurit, ba un polizor, sau discuri de tăiat. Ceva acolo, tot găsești. Poate și doar un șurub, sau o piuliță. Ori un șmirghel. Așa ceva, sinceră să fiu, chiar nu pot să înțeleg și să concep. Mi se pare că există o doză cam mare de nebunie în familia asta. Sau pur și simplu niște piese lipsă prin mansardă.

Și, că tot vine Crăciunul și habar nu am ce să le ofer drept cadou la niciunul dintre, mă gândeam să le arăt site-ul ăsta: www.insaterm-scule.ro. Ar fi un cadou suficient, nu? Adică am căutat totuși un site pentru ei. Cum eu nu știu ce să aleg. Să-și aleagă singuri, corect? Apoi, pentru mama și bunica e mai simplu. Pe teritoriul lor mă cam pricep și știu cam de ce au și nu au nevoie. Așa că aici e mult mai ușor. Dau o fugă și le iau ceva pentru bucătărie. Și am scăpat. Și dacă vreți să mă întrebați de ce nu fac asta și pentru bunicu și tata, ei bine ei sunt mai pretențioși. Nu le pot cumpăra chiar orice pentru atelierul lor. Ultima dată când i-am cumpărat ceva lu taică-miu, mi-a găsit 1001 motive pentru care lucrul ăla este chiar prea prost pentru a fi folosit.

Foi aveți maniaci în familie? Sau doar eu trăiesc într-o familie atipică? :))

Nu. De sărbători refuz să mănânc sănătos!

Știu. Pentru a avea o viață fericită, sănătoasă și cât mai lungă, ar trebui să evit consumul de alcool, sare, zahăr și grăsimi. Adică vinul fiert, cârnații, alte preparate de soiul ăsta și prăjiturile. Apăi, scuzați-mă că vă spun, dar de sărbători, asta-i inuman. INUMAN! I-N-U-M-A-N!

masa craciun

De obicei nu beau vin fiert. Adică 99.9% din cazuri. Nu-mi place. La fel cum nu-mi place aproape niciun soi de băutură alcoolică. Da deloc. Pentru mine alcoolul are același gust amar, fie că e vin, bere sau orice altceva. Tocmai de aceea eu beau apă, sau suc. Sau nimic.

Deci, aș putea spune că am parțial, de sărbători, o viață frumoasă, sănătoasă, fericită și lungă, dat fiind faptul că nu beau vin. Dar restul, grăsimile, sarea și zahărul, nu au nicio șansă de a fi excluse din meniul meu special de sărbătoare. Cârnați afumați, cozonaci pufoși, tobă și alte alea. Nu aș putea renunța la ele nici în ruptul capului.

Am gasit însă o soluție. Și e bună. Și încerc să mă conving eu pe mine că îi voi urma pașii cu strictețe. Desigur, până și un copil de grădiniță ar știi că încerc să cred și eu ce spun, când nimeni altcineva nu o face. Dar măcar încerc, nu? Se pune și încercarea.

Mă gândeam așa: mănânc tot ce vreau de Crăciun, ponderat, nu foarte mult, dar nici foarte puțin, iar apoi mă bag pe o dietă de detoxifiere a organismului Adică mă trec pe cât mai multe legume, fructe și supe creme. Dar de Crăciun tot mănânc cârnați și prăjituri. Altfel nu se poate. Nu ar mai fi Crăciun fără specialitățile lui. Adică, un Cărciun fără cârnați, tobe și alte alte alea, ar fi precum vara fără mersul la mare. Stați. Multă lume nu merge la mare vara. Știu. Nu a fost unul dintre cele mai bune exemple.

În plus, încă nu m-am apucat de mâncat preparatele pentru Crăciun. Mi-am zis să mai aștept până atunci, să nu o dau n bară chiar de tot. Nu de alta, dar măcar reclamele bune de la TV zic să le respectăm și noi. Și, printre multitudinea de idioțenii care apar la TV, partea cu: „evitați consumarea excesivă de alcool, zahăr și grăsimi”, trebuie să recunoaștem că este un îndemn cât se poate de bun. Și de util. Și pe care ar trebui să-l respectăm măcar în 90% din cazuri.

Și, ca să vi-o spun pe-a dreaptă, eu, în general, nu mă prea ating de grăsimi. Iar atunci când mi se pune în față în carne vreo bucățică cu grăsime, am grijă să îndepărtez până și ultimul micron din ea. Chiar mă pricep la asta. Sunt migăloasă și am o răbdare și un tact de-a dreptul enervant pentru cei din jurul meu. Îi scot, la propriu, din sărite.

Acum, dacă eu v-am spus care o să-mi fie tactica cu preparatele de Crăciun, căci nu-i tocmai bine ca după ce mai multe luni de zile nu te-ai atins de preparatele grele, să o faci în mod excesiv fie și de sărbători, sunt curioasă cum o să faceți voi cu mâncărurile speciale de Crăciun :).

Din seria: Adrian și cerceii

globos-y-confeti-7882114(sursă imagine: Google Images)

Vă mai aduceți aminte de concursul organizat aici pe blog? Ăla cel mai recent? Cel sponsorizat de cei de la LuxuryGifts.ro? Dacă nu, vă readuc eu aminte!

Tema concursului era cea a bijuteriilor, căci voucher-ul constă într-o reducere în gama bijuteriilor celor de la LuxuryGifts. Cerința concursului era următoarea: „În maxim 30 de cuvinte, să-mi spuneți în ce fel și când (cu ce ocazie) ați dărui bijuterii cu cristale.”

Pe baza acestei cerințe am avut câțiva participanți, iar câștigătorul, Adrian, sau Grizzly, a participat cu un text ce a impresionat-o pe mama (ea a ales câștigătorul). În fiecare cuvânt se regăsea emoția, fiecare literă își lăsa amprenta adânc în sufletul celui ce citea. Și ca să mă credeți pe cuvânt, am să vă las cuvintele înscrise în concurs:

Bijuteriile, le-aș pune în brăduț alături de globulețe, pentru mama mea, ca să îi pot vedea sclipirea din ochi, sclipire de care nu a avut parte când era micuță.

Crăciunul a venit, azi, iar Adrian, așa cum a spus, i-a luat mamei lui cerceii. Niște cercei tare frumușei care, sincer, m-au cucerit și pe mine. Are gusturi. A ales cei mai frumoși cercei de pe site făcându-i mamei sale o mare bucurie. Iar eu, eu sincer mă bucur că am contribuit la această pregătire.. pentru că.. de ce să fim modești… dacă eu nu aș fi făcut acel concurs real și nu doar de ochii lumii și să fii luat eu voucher-ul, el nu ar fi participat niciodată și nu ar fi câștigat niciodată, deci, prin urmare… toate laudele la mine! Mulțumesc! (doamne… și în ziua de Crăciun sunt rea… bine, bine.. toate mulțumirile LUI).

Fiind serioasă, mă bucur din suflet pentru bucuria mamei lui Adrian. Fiecare mamă merită zâmbete din partea fiecărui copil, iar gestul lui este admirabil și lăudabil. Cred că fiecare copil ar putea să-ncerce  să aducă câte un zâmbet pe chipul mamei, indiferent de vârsta pe care o are. Iar asta nu doar în zilele de sărbătoare, ci în fiecare zi.

Însă, pentru că este crăciunul și la mine, mă retrag în bârlogul meu, printre luminițe și crenguțe de brad. Iar vouă vă las poza cerceilor. Frumoși, nu?

Pițărăi și alte obiceiuri

(sursă imagine: Google Images)

Eu, pe ziua de azi, am terminat cu treburile. Și da.. am făcut și eu treabă! Cum ar fi mersul în pițărăi și împodobitul bradului. Credeți că o fi ușor să te trezești la șapte dimineața, în vacanță, să colinzi satul din poartă în poartă? NU-i! Sau credeți că-i ușor să agăți niște globulețe și să atârni niște beteală în brad? NU-i! Bine… îi ușor, dar să lăsăm asta deoparte.

Aseară mi-am aranjat frumos trăistuța și toiagul, adică astea de mai jos și m-am dus apoi frumușel la culcare (măcar înainte să vină moșul să fiu și eu cuminte, nu?).

De dimineață m-am trezit la șapte (asta după ce nu am dormit toată noaptea pentru că am tușit ca o măgăriță – ceva alergie nedescoperită de nimeni, dar se știe de existența ei…când eu vă spun că sunt un specimen ciudat). M-am îmbrăcat gros, am îndesat căciula pe cap și am ieșit afară pe semi-întuneric. „Hăi hăăăi” și „heeei heeeeei hăăăăi” se auzeau din toate părțile. Copii, tineri și bătrâni alergau din poartă-n poartă. Urau la mulți ani și primeau pițărăi (adică biscuiți, eugenii, portocale, mere, vin, țuică etc). Își povesteau, râdeau, chiuiau, cântau. Se distrau. Aduceau unul altuia câte un zâmbet pe fețele brăzdate de griji, dureri și altele. Cu toții erau copii. Învingeau frigul cu zâmbetele și fericirea lor. Topeau totul în jurul lor.

Îmi amintesc de vremurile când aveam vreo câțiva anișori și mergeam cu bunicul în pițărăi dintr-un capăt în altul al satului. Ahhh câtă minunăție adunată într-un singur loc. Mă bucuram ca de cel mai scump cadou, ca de cel mai prețios. Și știți de ce? Pentru că pentru mine pițărăii erau cel mai prețios cadou. Niciun alt cadou de mii sau poate sute de mii de euro nu-mi puteau egala fericirea din pițărăi.

Astăzi am mers cu tata. Căci bunicul a ajuns la o vârstă de aproape 80 de ani (fără câteva luni) la care durerile de picioare și bolile și-au făcut apariția. Nu m-a mai putut însoți. Mi-am dat seama că astfel, pentru mine, farmecul pițărăilor a pierit. Nu în totalitate. Pâlpâie încă prin sclipirile ochilor celor din jurul meu. Dar în mare parte s-a stins.

M-am întors din pițărăi cu ceva fericire adunată în suflet și cu o traistă plină de pițărăi. Na luați poze:

Pentru cei ce încă nu s-au prins ce-s ăia pițărăi, căci, spre surprinderea mea, am văzut zilele astea mulți români care nu au habar ce-s ăia. Ei bine, pițărăii (sau colindețe) sunt un obicei în Ajun de Crăciun, când toată lumea iese la poartă  și le împarte celor ce trec câte ceva: eugenii, biscuiți, felii de pâine, portocale, napolitane, țuică, vin etc. Pe vremuri se obișnuia luatul toiagelor ce erau folosite pentru a lovi poarta celor ce nu ieșeau să dea pițărăi.
La mine în zonă, pițărăi se spune atât celor ce merg din poartă în poartă cât și chestiilor pe care fiecare le dăruiește cu drag, din suflet.

Un obicei frumos ce merită păstrat și care sper să se păstreze și de generațiile următoare. Merită!

Acăsică ajunsă, am așteptat să se pună bradul în suport și să se aducă în casă. Am despachetat globulețele și Moș Crăciunii, beteala și alte cele și le-am pus pe toate în brad, cum m-am priceput eu mai bine. Nu sunt o artistă în ale decorațiunilor, dar familiei îi place, iar ăsta-i cel mai încântător lucru. Să-i vezi pe cei din jurul tău fericiți. Zâmbind. Chiar și pentru o clipă. Ți se umple sufletul cu bucurie și căldură.

Sinceră să fiu, m-am luptat puțin cu globulețele. Tot picau și se tot nimereau aceeași culoare una lângă alta. Neatentă și cu mintea și sufletul la câteva sute de kilometrii depărtare. Apoi.. apoi instalația mi-a dat de cap… nu mergea decât pe părți. Așa că am luat beculețele de la o alta care făcea și ea mofturi și am făcut una bună. Ieeeei. Me genius.

Ia priviți voi capodopera ce a ieșit din mânușițele mele:

Sunt un geniu al decorațiunilor, nu? Știam eu!

Îmi amintesc când îl așteptam pe Moș Crăciun seara în Ajun. Pe atunci, ca și acum, îi spuneam Moș Crăcii, de la Moș Crăcilă. Mă învățase cineva niște poezioare mai idioate și-mi făceam de râs părinții spunându-le în public. Iar după ce mi-am încasat porția de muștruluieli într-o zi, pronunțam numele inculpatului ce m-a învățat, în locul tâmpeniilor. Oare o să mai vină bietul moș după ce am făcut această mărturisire publică? Cu siguranță rămân fără cadou anul acesta de Crăciun.

Acum, acum, în timp ce stau și scriu articolul ăsta aici de vreo trei ore, aștept cu nerăbdare cozonacii bunicii. Cozonaci care se lasă așteptați de dimineață. Stau și salivez precum câinele lui Pavlov. Și nu… nimeni nu se îndură de suferința mea.

Pentru că mi-am încheiat cele ce voiam să vă împărtășesc, am să vă las acum… urându-vă să aveți parte de multă căldură în suflet și un Crăciun cât mai fericit.

Scrisoare către Moș Crăciun

Articolul este scris pentru competiția Super Blog 2013!
Această probă ne propune o scrisoare adresată lui Moș Crăciun care să contribuie la „Crăciunul în cele mai frumoase povestiri”. Nu știu dacă-mi va ieși.. dar dacă va fi să nu, iertați-mă, că-s și eu copil mic și nu știu. Ododododdodo.

***

„Dragă Moș Crăciun,
Eu, copil cuminte..
Stau și-ți scriu ție acum.


Mă rog ție, dragul meu,
Ca la bunul Dumnezeu,
Să mă scapi de bac,
Să mă scapi și de admitere,
Să-mi iei toți profesorii din cap.
Să dispară prin clipire.

Vreau, dacă și tu vrei,
Să te duci tu să le iei.
Să iei examenele toate,
Căci tu poate știi ceva mai multă carte.

Să știi că nu sunt un copil rău.
Sunt chiar un copil bun.
Dar sunt plictisit de moarte,
De tot ceea ce înseamnă carte.

Eu de mult îți cer,
Să o faci și tu pe Mark Twain.
Să mă faci un prinț,
Sau o prințesă,
Să mă duci într-un palat
În care să nu mai stau exilat.

Te mai rog, frumosul meu,
Să-mi lași mie timpul tău,
Să mă simt și eu un zmeu,
Să am vreme căcălău.

Nu știu dacă să-ți cer și fericire,
Căci din aia poate n-ai nici tu,
Dar te rog eu tare, tare,
Fă-mi pe plac amu
Și dă-mi un punctaj mare, mare.”

C’est fini la comedie. Dragii mei cititori și cititoare, scuzați-mi lipsa de experiență și iertați-mă că am făcut praf ideea de poezie. În apărarea mea, însă, vă pot spune că n-am avut mai multă inspirație :).
Știu că poezia n-are pe alocuri rimă… dar sunt și poeți adevărați care scriu tot fără rimă.

Sursă imagini: Google Images

Trece una… vine alta!

Cât de fericită eram că începe școala, atât de tristă sunt că se termină vacanța. Adio culcat la ora 7 dimineața după nopți de râs, adio timp liber, adio dormit de dimineață, adio timp nelimitat la internet, adio ieșiri în oraș la orice oră până în noapte târziu, adio palavre. Adio … adio… adio… ADIO! Însă după orice ADIO răsare de nicăieri un ”Bine Ai Venit” și nu , nu mă refer la școală.. deși îmi face puțină ordine în program nu mă refer la ea! EU mă refer la IARNĂ, da frumoasa iarnă în care mă pot bucura de fulgii de zăpadă, de zilele de ski, de nămeții ce-mi oferă zile libere și… și .. și DA, ați ghicit! Și de VACANȚĂ, frumoasa vacanță de iarnă! După mine, care sunt o împătimită a sporturilor de iarnă aș muta vacanța mare iarna, da, să stau mai mereu la ski, la munte, printre zăpada curată, pe pârtii!

Însă ca orice copil, iarna, mă bucur și de sărbători și în general de Crăciun și de zilele dinaintea acestuia, în care merg în pițărăi, colind. Însă ziua de Crăciun e totuși cea mai frumoasă, atâtea cadouri sub brad. Atâta fericire pe chipurile fiecăruia. Nimic nu e mai plăcut decât găsirea atâtor  cosuri de Craciun cu numele tău, cu ale tale cadouri în el. E perioada colindelor, te simți cu sufletul parcă mai pur, mai împăcat, chiar și adult te simți din nou copil. Ceva renaște în tine în perioada asta. Cum să nu iubesc eu astfel iarna? E singurul anotimp pur, e simbolul imaculatului. Fulgii .. 0hh  fulgii aceia albi ce te învăluie cu frumusețea lor! Ei te fac să zbori uneori către nori!

Dar.. știți voi.. deocamdată, din păcate este încă toamna. Așa că nu-mi rămâne decât să aștept. După cum spun marii cercetători: ”Așteptarea este cea mai frumoasă”. Pentru toți cei ce așteptați iarna, vă las mai jos câteva poze ( bine.. și pentru cei care nu așteptați.. măcar vă obișnuiți cu gândul că o sa vină).

Salutări călduroase tuturor!