Am fost la teatrul Globe din Londra!

Am avut ocazia, acum vreo 2-3 ani, să merg în Londra la o piesă de teatru la Teatrul Globe, așezat pe unul din malurile Tamisei. Timpul însă nu mi-a permis să intru în teatru. Trebuia să mă întorc în Oxford înainte să se termine piesa de teatru. Am ratat și am rămas cu o mare tristețe în suflet.

De curând am aflat de festivalul Shakespeare de la Craiova. Însă planetele păreau să se alinieze din nou împotriva mea și să pierd din nou o reprezentație a teatrului Globe, căci teatrul Globe era participant în cadrul acestui festival de la Craiova. Dar am fentat planetele șiiiiiiiiiiiiiiiii….. tananananaam….. m-am dus!

Trebuia ca spectacolul să se țină afară, unde era amenajat și decorul, vremea noastră frumoasă însă… a fost înlocuită cu cea londoneză, căci ei nu au venit fără vremea lor. Așadar, spectacolul s-a ținut în foaierul (holul) teatrului Marin Sorescu din Craiova.

Nu știu cât de lung o să fie articolul ăsta, căci multe nu am de spus. Sunt puține, dar minunate.

Am intrat în foaier. M-am așezat pe un scaun și am așteptat să-nceapă piesa. Actorii au apărut pe scenă. Zâmbitori, frumoși, entuziasmați de publicul lor atât român, cât și străin, căci da, au venit și străini să-i vadă în Craiova. Ne-au salutat și și-au început piesa.

Îmi era dor de accentul pur britanic, căci mă săturasem de toți oamenii care încercau să facă pe deștepții și talentații imitând accentul britanic. Interpretau piesa lui Shakespeare – „Mult zgomot pentru nimic”. O piesă frumoasă, ca de altfel toate piesele lui Shakespeare, care merită văzută.

M-au impresionat. Da. M-a impresionat modul lor de a juca. M-a impresionat să-i văd cum treceau de la o stare la alta: bucurie, cântec, fericire, lacrimi, tristețe, suferință, ură. Se vedeau toate stările pe fețele lor. Erau minunați când treceau de la una la alta. Atâta trăire. Atâta frumusețe în tot ceea ce transmiteau indiferent de starea de pe scenă. M-au impresionat pentru că nu am văzut așa ceva în teatrele pe care le-am frecventat în România. Un spectacol cu ei merită. Chiar merită!

E minunat să vezi actori adevărați, dar și spectatori liniștiți care sunt captivați de ceea ce văd. Oameni cărora nu le sună telefonul, sau nu vorbesc în timpul spectacolului. Oameni care efectiv trăiesc o dată cu actorul fiecare scenă în parte. Oameni care se bucură, râd, plâng alături de ei. Oameni care le sorb stările și fiecare gest în parte. O experiență minunată pe care mi-ar plăcea să o mai repet.

Mă bucur din suflet că dacă nu am putut ajunge eu la teatrul Globe din Londra, a venit teatrul Globe la mine, în Oltenia. Ieeeeeei!!! Iar dacă sunteți din apropierea Craiovei, vă invit să dați o tură. Nu strică. Teatrul Globe a plecat, dar festivalul ține până pe 4 Mai. Mai sunt însă și spectacole oferite de alte teatre din lume (un teatru sigur știu că vine tocmai din China). Merită! Chiar merită. E un lucru frumos de care nu putem avea parte zilnic, de ce să nu profităm astfel?

Cuvinte multe nu mai am. E târziu și le-am epuizat. Dar am să vă las câteva poze de la spectacol. Sper să vă placă și sper să participați la festival. E timp până pe 4 Mai, mai ales că 1 și 2 Mai sunt zile libere oficiale. Eu una sper să ajung în acele zile libere să mai văd niște spectacole. Apropo… intrarea este GRATIS!

Craiova te conectează la blogosferă

Da. Mi-am schimbat tema. Detaliu nesemnificant. Să trecem mai departe. Peste acest detaliu și peste imaginea de mai jos.

Noi, cei din afiș, am vorbit pe scenă despre blogging. Și nu. Nu ne-am făcut de râs. Cel puțin, dacă am vorbit prostii, faptul că suntem inteligenți, drăguți, frumoși, scumpi și modești ne-a salvat. Clar.

Ok. Lucruri serioase. Ce-am făcut? Ce s-a întâmplat? Ce-am zis? Pe cine-am cunoscut?

Am plecat din Târgu-Jiu la ora 07:25 cu destinația Craiova. 2 ore jumătate pe tren cu profa de română, căci da… amândouă participam la eveniment. Am ajuns în gară (știu.. încă nimic interesant.. dar stați așa… mai lăsați-vă încă ochii să vă alunece printre cuvinte). Gară unde l-am cunoscut pe Chinezu`. Ieeeei! Cine-i Chinezu? El îi Chinezu (și da.. a făcut poză cu mine).

Și totuși. Cine-i Chinezu? Cel mai citit blogger din România. Un blogger care are sechele din liceu cu perfectul simplu. Chinezu ne-a vorbit despre blogging. Despre ce înseamnă bloggingul și cu ce se mănâncă el (asta-i o mâncare așa mai specială care nu merge cu orice garnitură, iar cum el îi specialist, ne-a vândut și nouă câteva ponturi.. așa ca de la specialist la amărăștean). A fost deschis cu noi și pe mine una m-a învățat o lecție importantă: nu contează de cât de jos pleci, ci să ai ambiție să reușești să ajungi acolo unde îți propui și îți dorești. Pentru asta, Chinezule dragă, îți mulțumesc! Cuvinte scurte care să-l descrie pe Chinezu? Ambițios. Cunoscut. Fabulos.

Dacă am început cu ultimul care a prezentat, am să continui așadar de la ultimul la primul.

Pe scenă a urcat profa de română. Minerva Lăcătușu (aka L.M.T). Da. Ne-a vorbi despre cum e bloggingul din perspectiva unei profesoare. Ce încearcă să promoveze și cum le sugerează elevilor faptul că un blog te ajută să te dezvolți, să te exprimi și să îți susții propriile idei și principii în fața celor care te citesc. De promovat, profă fiind, promovează cititul. Cultura. Cunoașterea. Că de.. sunt lucruri fără de care nu mai poți să te remarci în cercuri cu adevărat înalte. Cuvinte care să o descrie și pe profă? Interesantă. Inteligentă. Surprinzătoare.

Un alt personaj din lumea bloggingului care a fost prezent pe scena Casei de Cultură a Studenților din Craiova a fost David Mitran pe care îl puteții găsii pe „Fii optimist!”. Un optimist convins. A urcat pe scenă să ne vorbească despre ce a însemnat bloggingul pentru el și cum blogul a fost un ajutor de nădejde în dezvoltarea lui personală. De unde a pornit. Cum a pornit. Unde a ajuns. Ce face. Cum face și de ce face. Alături de ceilalți doi prezentați anterior, David a motivat la rândul lui tinerii din sală (sau cel puțin așa sperăm cu toții) să pășească în lumea frumoasă a bloggingului, căci conform celor 3 puncte abordate de el în prezentare, bloggingul aduce destule beneficii, iar unul ar fi conectarea cu ceilalți. Cuvinte care să-l descrie și pe el? Enervant (da primul). Ambițios. Optimist (desigur). Perseverent. Luptător (hmm… da merge…).

Pe scenă, desigur, am urcat și eu. Că doar n-oi fi scris pe blog despre acest fabulos eveniment dacă nu eram prezentă acolo și nu aveam ceva de spus. Despre ce-am vorbit? Despre blogging desigur! Despre cum bloggingul a reprezentat, reprezintă și va reprezenta o modalitate diferită de a mă exprima. De a spune ce gândesc. E o modalitate de a cunoaște oameni noi. De a mă integra într-o lume diferită de cea peste care dau zi de zi. O modalitate de a participa în diferite proiecte și desigur, de a promova la rândul meu cultura și bunele practici. Cuvinte care să mă descrie pe mine? N-am. Vă las pe voi.

Prima intrată pe scenă (iar în textul meu se aplică regula cei din urmă vor fi cei dintâi) a fost Raluca Soare. O bloggeriță mai mică nu cu mult ca mine care din câte se pare îmi împărtășește în mare parte motivele pentru care și eu m-am apucat de blogging. A vorbit, desigur, la fel ca și noi ceilalți, despre beneficiile bloggingului în viața ei. Despre ce înseamnă un blog și despre cum un blog te ajută să cunoști oameni și să dezvolți proiecte.

Ohh.. Și era să uit tocmai de el. De prezentator. Cel care ne-a introdus pe fiecare în acest proiect, cel care ne-a scăpat într-un fel sau altul de emoțiile de pe scenă. Cel care ne-a adus împreună. Mulțumim Daniel Botea!

Da. În mare toți am vorbit despre același lucru. Ce este un blog? Un jurnal personal virtual. Locu în care îți expui gândurile, trăirile, sentimentele, în speranța că ceilalți vor găsi ceva de apreciat, de învățat. Ce înseamnă bloggingul pentru noi? O parte din viață. O bucățică din noi. O altă formă a noastră. Reală, dar virtuală. Cum am ajuns să facem blogging? Din dorința de exprimare. De relatare. De cunoaștere. De experimentare a noului și a necunoscutului, căci da… la început tuturor ne era o lume necunoscută. Cum am evoluat în lumea asta? Cum ne-am dezvoltat? Perseverând. Scriind cuvinte peste cuvinte. Afirmându-ne printre ceilalți. Rezonând, desigur, cu ceilalți… căci ce evoluția a unui blog poate fi dacă nimeni nu-l găsește pe placul lui, dacă nimeni nu reacționează cu ideile și sentimentele din spatele cuvintelor fiecărui articol? Niciuna. Evoluția lui ar fi, cu siguranță, nulă!

Ce înseamnă oare să ai blog? Să trăiești și altfel. Să cunoști lucrurile dintr-o altă perspectivă. Să le abordezi dintr-o altă perspectivă. Blogul înseamnă a da și a primi: cuvinte, experiențe, trăiri, sentimente, idei, momente… părți din viață. Blogul înseamnă să cunoști oameni noi. Să te implici alături de ei în diferite proiecte. Blogul înseamnă să crești alături de ceilalți într-un mod evolutiv benefic ție, cât și lor.

Dacă doriți să aflați mai exact ceea ce am făcut, vă invit cu cea mai mare plăcere pe site-ul Craiova2online – te conectează la blogosferă să ne vizionați prezentările, prezentări care sunt baza speech-ului fiecăruia. În ele găsiți tot ceea ce trebuie să găsiți despre munca unui blogger și ceea ce înseamnă cu adevărat bloggingul. Aaa..da… iar era să uit ceva. le puteți viziona dacă David se încumetă să lase lenea și să prindă cheful de mână și să le încarce pe site. Hai David! Știm că poți! Lumea așteaptă prezentările! Până atunci, totuși, puteți găsi tutoriale care vă pot fi de folos în folosirea wordpress-ului sau a blogspot-ului!

Elevul român: Cine să-l mai înțeleagă?

bored-student

Ca orice adolescento-adult am și eu momentele mele când mă revolt fie prin replici directe adresate celor în cauză,fie prin faptul că îmi împărtășesc opiniile aici în scris.

De prima etapă am trecut(de cea cu replicile directe adresate celor în cauză și anume elevilor, colegilor mei). Însă nu mă pot abține să nu o parcurg și pe a doua. Dacă m-a mâncat limba acum musai trebuie să mă mănânce și degetele. Dacă degetele mă mănâncă trebuie să mă scarpin cumva nu? Practic dacă nu m-aș scărpina și la degete nu ar fi cumva corect față de limbă pentru că pe ea am scărpinat-o, nu?

Eh… eu zic să fie împăcate degetele și limba, așa că îmi voi scărpina și degetele prin ceea ce voi scrie mai jos.

Astăzi, timp de o oră, în amfiteatrul Colegiului unde eu studiez, a avut loc o prezentare a Universității din Craiova mai exact Departamentul de Fizică/Facultatea de Fizică din cadrul Universității. Doi profesori universitari, un asistent și 2 studenți ne-au prezentat foarte frumos ceea ce facultatea lor oferă. Au început prin a prezenta oferta lor educațională (adică ce poți studia în cadrul acestei facultăți), continuând cu motivele pentru care un elev de liceu ar dori să studieze apoi fizica în cadrul Universității de la Craiova și terminând cu prezentarea a două experimente de laborator în format electronic.

Mie una, ultima parte mi-a plăcut cel mai mult și cred că nu am fost singura. Însă majorității i s-a părut foaaaaaaaarte plictisitor și neinteresant, comentând mereu sau ațipind mai rău ca politicienii (și ne mai plângem de politicieni???). Mi se pare un lucru bun faptul că evoluăm și începem să ne îndreptăm spre standardele Universităților străine. Mi se pare un lucru interesant să ai materialul didactic necesar și cu ajutorul lui, al unui senzor, al unui laptop și al unui video-proiector să poți observa cum funcționează fizica într-un mod practic și nu doar teoretic. Per ansamblu, din punctul meu de vedere, a fost tare fain.

După cum de altfel știți, cei care mă citiți, are loc și pe la mine prin liceu un concurs ”Europa mai aproape de CNE” care pare să nu prea prindă prin rândul elevilor din motive de invidie sau nepăsare. Într-adevăr, recunosc, participanții de la acest concurs n-au anunțat de  el prin clase. Nu au dat de știre nimănui despre el, ci s-au înscris pe ascuns, noi aflând despre el abia când echipele au ajuns în etapa finală și au nevoie de sprijinul și ajutorul elevilor ce nu participă la acest concurs. Recunosc, e aiurea să afli doar atunci când au nevoie de tine. Puteau să le vorbească și celorlalți despre el, poate erau și alții ce doreau să facă echipă cu un membru din consiliul elevilor. Însă uneori copiii/adolescenții sunt mai răutăcioși decât niște adulți și foarte invidioși(adică de ce să participe și alții când pot să participe doar ei?). De asemenea recunosc și faptul că poate dacă s-ar fi anunțat nu ar fi fost prea mulți peste cei ce participă deja ce ar fi dorit să se înscrie în concurs, dar cu siguranță ar fi fost. Poate  câțiva nu înseamnă mare lucru, dar înseamnă CU SIGURANȚĂ ceva. Deci faptul că restul sunt reticenți și recalcitranți e oarecum normal.

În urma celor de mai sus, dar și a altor evenimente de zi cu zi, am ajuns să mă întreb cine naiba mai înțelege elevul din ziua de azi. Dacă pierde o oră și este dus în amfiteatru pentru o prezentare nu-i convine. Dacă stă la oră nu-i convine. Dacă profesorul e conștiincios și își face ora nu-i convine. Dacă profesorul e și el plictisit de plictiseala elevilor și nu își face ora iar nu-i convine. Dacă se organizează concursuri și află de ele i se par neinteresant și stupide și cretine și bla bla bla și iar nu-i convine. Dacă nu se organizează concursuri consideră că învățământul nu-i oferă nimic și iar nu-i convine. Dacă profesorul e bun îl consideră prost și iar nu-i convine. Dacă profesorul e rău îl consideră tot prost și iar nu-i convine. Dacă nu există material didactic nu-i convine. Dacă există material didactic îl strică și iar nu-i bine. Dacă școala încearcă să motiveze elevul cumva să facă ceva i se pare plictisitor/neinteresant și iar nu-i convine. Dacă școala nu are treabă cu elevul iar nu-i convine. În concluzie, oricum ar fi sau oricum nu ar fi elevului tot nu îi convine.

Așadar, dragă elevule (oricare ești tu, de oriunde) ȚIE CE ÎȚI CONVINE? Sau mai bine zis, ȚIE ÎȚI CONVINE CEVA? Bineînțeles în afară de faptul că majoritatea vin la școală să se revadă între ei și să nu se plictisească mai rău decât o fac oricum acasă. În afară de faptul că majoritatea adolescenților/liceenilor(fete sau băieți – e valabil pentru ambele categorii) din ziua de azi le pasă mai mult de cât de tare/mult s-au îmbătat și de cât de praștie au fost la nu știu ce petrecere recentă. În afară de asta și legat strict de școală, ce-ți convine dragă elevule?

Ce-i drept și eu sunt elevă. Și eu sunt cât se poate de plictisită de școală, pentru că sunt chiar sătulă de plictiseala profesorilor ce sunt și ei la rândul lor plictisiți de plictiseala elevilor. Însă eu mă bucur când vine câte un profesor la clasă interesat să-și predea materie și devotat meseriei ce și-a ales-o. Sunt bucuroasă când văd câte un profesor preocupat de materia sa și de faptul că încearcă să facă cele predate cât mai bine înțelese în rândul elevilor săi. Îmi place când profesorii încearcă să ne fie prieteni indiferent de circumstanțe și mă bucur de profesorii care sunt dispuși să ne ajute cu orice proiect ori să luăm vreo decizie ori să ne explice ceva privind materia lor.

Dacă am spus aproximativ cam ce îmi place trebuie să spun și ce nu-mi place/nu suport, nu? Nu suport profesorii care vin în clasă și predau într-o gălăgie infernală fără să le pese dacă a înțeles cineva ceva.  Nu suport când profesorul se mulțumește să ne bage pe toți în aceeași oală și să ne amenințe cu faimoasa lucrare în care nimeni nu ar face ceva pentru că nimeni nu s-a putut concentra din cauza gălăgiei. Nu suport profesorii care vin și se mulțumesc să ne pună să conspectăm ceva… frate, lasă-te de meserie dacă îți e lene, lasă pe unu care e dispus să ne împărtășească cunoștințele lui și să ne facă să înțelegem ceva. Nu suport profesorii care se ia de elev doar pentru că li s-a părut lor că ar fi făcut ceva iar elevul respectiv poate chiar nu are nicio vină. Nu suport profesorii care se cred extrem de mult superiori elevilor și vor să fie ei tirani doar pentru că noi suntem elevi și ei profesori.

Într-adevăr și unii elevi au o atitudine nesimțită față de profesor și tot ceea ce înseamnă școală, iar în fața acestora profesorii trebuie totuși să se impună cumva. Însă nu toți elevii sunt la fel iar comportamentul profesorilor n-ar trebui să fie unul singur aplicat la toți.

P.S. 1 Am spus ATITUDINE nesimțită ca să nu fac elevul nesimțit și să nu mă trezesc iar cu cineva că se simte jignit. Eu n-am nominalizat pe nimeni așa că dacă tu te simți înseamnă că eu am avut dreptate cu cele zise și e STRICT problema ta :)!!!!!

P.S. 2 Dacă  nu te simți printre cele spuse pe bună dreptate, ai toată stima mea (că altceva nu-ți pot da). Asta nu înseamnă că nu există elevii pe care i-am descris mai sus.

Acum am să închei și sper că nu am scris aproape 1400 de cuvinte degeaba, iar cei ce ați citit cele de mai sus (dacă ați citit tot) sper că o să luați aminte la cele spuse și veți reflecta măcar o clipă asupra comportamentului și atitudinii voastre de elev (cei ce sunteți elevi). Cei ce nu mai sunteți elevi aștept totuși părerile voastre din exterior și mai exact cum vedeți voi elevul? De asemenea nu uitați de întrebarea: Ce-i convine oare elevului? Sau îi convine lui ceva? Bineînțeles aștept răspunsuri la aceste întrebări și din partea celor ce sunt încă elevi.

Mulțumesc tuturor ce ați citit acest articol în întregime!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Tequila

Acum vreo 2 zile, mai exact vineri 4.01.2013, am descoperit-o pe Tequila pe pagina de facebook a lui Elekes Levente al cărui VideoBlog îl urmăresc. Fiind ceva recomandat de Levi, am intrat interesată pe link să văd despre ce este vorba. Mi-a plăcut din prima. M-a cucerit cu atitudinea ei și cu felul de a fi. Cu personalitatea. Pentru că da, îți poți da seama ușor de atitudinea unui om, de personalitatea lui, din ceea ce scoate pe gură, din mișcările corpului și mimica feței. A avut ceva special tipa, care m-a cucerit, așa că, atunci când nu eram la schi, adică noaptea, am stat și i-am urmărit toate videourile (48 la număr), de la coadă la cap. Și nu, nu am o explicație asupra faptului: ”de ce le-am urmărit de la coadă la cap” și nu invers după ce am văzut ultimul video postat. Pur și simplu așa mi-a venit să le vizionez 🙂 invers, precum firea-mi ciudată ce-i invers decât a celorlalți. După cum am spus, m-am apucat să-i văd fiecare videoclip, fiind atenta la detalii și la fiecare lucru ce Tequila ( Bianca Adam pe numele ei) voia să îl exprime. Am descoperit asemănări de caracter între mine și ea, iar în ultimul video, faptul că avem aceeași înălțime :). Mi-a plăcut faptul că este îndrăzneață și pune în practică tot felul de provocări ciudățele și amuzante, care ne încântă atât pe noi cât și pe ea, că doar de aia le alege să le facă. Așadar, ultimele nopți mi le-am petrecut alături de Tequila, o boboacă din Craiova, fiind încântată de felul cum spune uneori lucrurilor pe nume și de faptul că atunci când are ceva de spus SPUNE, fără jenă, fără ocolișuri, fix în față, împărtășește cu tine, cu mine, cu noi propriile ei păreri. De asemenea m-a încântat frizura ei haioasă, pe care doresc să o achiziționez în propriul păr și sper să-mi iasă :).

Acum, dacă vreți să o cunoașteți pe Tequila, o veți găsi pe canalul ei de Youtube, AICI, iar pe Facebook, AICI. Sper să o îndrăgiți și să învățați și voi ceva de la ea 🙂

9186_340275306080719_967038476_n

Miercurea fără cuvinte (22) – Târgu-Jiul de seară

Multe postări au fost zilele astea legate de ziua de luni și probabil până duminică vor mai fi. Luni. O zi tristă. O zi plină de amintiri. Ei bine, luni am fost într-o plimbare cu bicicleta în jurul Târgu-Jiului, iar una din opriri ( la întoarcere) a fost pe o bancă în parcul ”Coloana Infinitului”. De acolo v-am adus aici, pe blog, niște poze din Târgu-Jiul de seară.

Cam atât cu ale mele cuvinte pe ziua de azi, căci e miercurea fără cuvinte!

Această prezentare necesită JavaScript.