GreenTek – îți taie din cheltuieli

Și acum probabil vă uitați la mine (adică la cuvintele de pe blogul meu), strâmbând grav din nas și întrebându-mă ce draci mai spun de data asta. Ei bine, GreenTek reprezintă energia verde (tehnologia verde). Sau cel puțin într-acolo vrea să bată. Iar, energia verde, după cum bine știm cu toții, înseamnă și economisire.

GreenTek susține și promovează corpurile de iluminat cu leduri. Iar eu, după ce am început să folosesc în toată casa becuri cu leduri, pot spune că sunt într-adevăr mult mai bune și consumă mai puțin (se vede asta în facturi și cifre de consum). Cu ce sunt mai bune? Mie personal, mi se pare că luminează mult mai bine față de becurile cu care tot omu0i obișnuit.

Și, ca să mă credeți pe cuvânt, am să vă și demonstrez că am trecut la becuri pe leduri.

becuri cu led

Dacă mă întrebați de ce a ieșit poza ca mai sus, să știți că n-am nici cea mai vagă idee. Pur și simplu am apropiat telefonul de becul din lustră și, tadadadam, a ieșit ceea ce puteți admira mai sus. Să recunoaștem însă, este cât se poate de artistică. Am talent, de ce să nu recunoaștem, nu? Desigur, nu toată lumea trebuie să fie de acord cu mine. Dar, atâta timp cât eu cu mine suntem de acord, zic că nu mai prea contează și alte păreri.

Revenind la becurile minune, care scot poze artistice ca mai sus, sunt foarte economice. Un bec din ăsta, consumă vre 5-7W. Pe când un bec normal, consumă cam de la 40 de W în sus, pentru lustra mea, ca în cameră să fie o lumină cât de cât odihnitoare și suficientă activităților mele de cu seară. Așadar, într-o lustră cu 5 becuri, ajung la un consum sub un singur bec, care nu ar lumina suficient, într-o lustră. Economia este, așadar, cât se poate de vizibilă dacă se face un mic calcul matematic.

În plus, dacă mi se permite să aduc o astfel de remarcă, mie-mi par și mult mai drăguțe. Sunt mai mici și mai „sofisticate” (la ora asta vocabularul meu nu mă ajută să-mi aleg cele mai potrivite cuvinte). Se potrivesc mult mai bine în decor. Desigur, este o opinie pur personală și subiectivă. Voi nu aveți de ce să credeți același lucru ca mine. Eu am nebuniile mele care, uneori, trebuiesc pur și sipmplu luate ca atare și acceptate, nicidecum înțelese. E greu ca oamenii nebuni și cu multe doage lipsă, să fie înțelesi. Accept și-mi asum asta.

Ce-i drept, au un singur inconvenient. Sunt destul de scumpe. În jur de vreo 20 de lei un bec. Însă, garanția lor spune că este de vreun an de zile și, dacă vreunul din ele se strică în acest interval de timp, te duci frumos și le schimbi în locul de unde le-ai luat. În cazul meu, mă duc la Dedeman cu garanția și cutia și-mi iau alt bec, fără să mai plătesc vreun ban în plus, desigur.

În rest, trecând peste faptul că sunt destul de scumpe dar, chiar și dând atâția bani pe ele, îți scoți cheltuiala pe un an de zile și, făcând un calcul per total, ajungi la concluzia că dai mai puțini bani la curent ca înainte. Iar asta este, de fapt, ceea ce și urmărești, nu?

Scaunul de la birou s-a stricat. Și el se vrea schimbat

Cred că v-am mai spus și povestit eu despre faptul cum camera mea cere a fi redecorată. Pereți schimbați. Mobilă schimbată. Totul schimbat.

Ei bine dacă pe atunci reușisem totuși să mă hotărăsc la nuanțele de culori, dar nu și la mobilă, vreau să vă spun că acum m-am reorientat și vreau tapet. Și m-am hotărât șa mobilă. Stil clasic. Iar pentru asta trebuie să le mulțumesc celor de la Dedeman și modelului lor. Păcat că era de proastă calitate mobila aia. Dar mi-a plăcut mult de tot modelul. Și mi-a plăcut mult de tot. Adică a fost singurul tip de mobilă de dormitor în care m-am simțit bine.

Revenind titlul acestui articol, la scaunul meu de la birou, acum stricat, vreau să vă spun că eu sunt aproape sigură că este vorba de o conspirație a Universului împotriva nehotărârii mele asupra redecorărilor pe care tot spun de atâta timp că am să le fac. Cu scaunul meu stricat, Universul bănuiesc că este de părere că voi lua atitudine și îmi voi duce la final redecorarea camerei. Sincer, se înșeală. Am totuși ceva dubii în redecorarea totală a camerei privind tapetul (îmi plac multe tipuri), dar m-am hotărât în privința camerei. Am găsit un tip de scaun, pe mobcenter.ro. Și se potrivește perfect cu tipul de mobilă pe care îl vreau pentru camera mea, cât și cu biroul, căci acesta din urmă este de tip clasic, vechi de prin 1900 toamnă. L-am primit cadou și nu aș renunța niciodată la el.

scaun lemn birou

Acesta ar fi primul model care mi-a plăcut enorm de mult. Dar, uitându-mă acum, la ei pe site, să vi-l arăt și vouă, am mai găsit unul. Și acesta este interesant. Dar pare a fi un model de tipul clasicului mai nou, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Iar, dacă nu mă înțelegeți, am să vă arăt o poză.

scaun lemn birou

Și dacă vă întrebați care dintre cele două îmi place mai mult și pe care l-aș alege, am să vă spun că nu am nici cea mai vagă idee în această privință. Doar știți că stau foarte prost la capitolul hotărâre. Nu le am cu d-astea. N-am fost la lecția asta când eram mică. Am lipsit. Și nu este absolut deloc vina mea. Este vina mamei că nu m-a obligat să merg la cursurile de hotărâre. Acum trebuie să mă suporte fix așa cum sunt, că doar sunt odrasla ei, nu? Știți voi.. pe principiul: tu m-ai făcut.. tu să mă suporți. Și să știți că mă suportă așa cum sunt eu. Și, spre surprinderea mea, chiar mă suportă.

Sper totuși, ca în viitorul apropiat să mă hotărăsc. Să mă decid. Și să-mi redecorez toată camera. În stilul în care-mi place. Apropo, chiar și tapetul este în stil clasic. Dar lui am uitat să-i fac poză ca să vi-l pot arăta. Dacă am să mă mai duc prin Dedeman, cu siguranță am să-i fac o poză. Asta dacă mai este expus pe acolo.

Iar acum, ca să nu mă mai tot lungesc cu atâtea cuvinte, am să închei aici cu nehotărârea mea. Cu siguranță am să mai revin cu ea pe aici. Adică cu nehotărârea. Doar face parte din mine, nu?