Pe meleaguri românești

Astăzi… o zi frumoasă cu soare ce și-a schimbat cerul într-unul cenușiu. Astăzi aveam de gând să vă plimb prin „străinătățuri”, prin diferite destinații turistice. Prin capătul celălalt al Europei, unde lumea-i civilizată, educată și primitoare. Aveam de gând să vă fac cunoștință cu Parisul, mai apoi cu Roma… și în final cu ce mi-ar mai fi trecut mie prin cap. Voiam să vă scot din peisajele mizere de zi cu zi și să vă încânt cu locuri frumoase, curate, care știu de la sine să fie atrăgătoare pentru ochii celor din jur.

Călătorind din pagină în pagină pe site-ul celor de la CND Turism, am ajuns pe meleagurile călătoriilor interne, de pe plaiurile românești. Prin sânge a început să-mi curgă melancolia. Simțirile mi s-au îmbibat cu duioșie, fericire și zâmbete, chiar dacă nu mă pot declara o iubitoare a țării mele în adevăratul sens al cuvântului.

7 destinații interne. 7. 7 locuri minunate. 7. 7 meleaguri. 7 zări. 7 cărări. 7 dorințe. 7 realizări. 7. Un număr magic destinat cercetării. Căutării. În cazul meu… căutarea de frumos. De relaxare. Am închis ochii și i-am văzut frumusețea. Frumusețea țării mele, căci dincolo de orice formă de guvernământ, de oricare guvernant și politician, România este o țară frumoasă. Frumoasă nu prin punerea în valoare de către poporul ei, frumoasă prin proprii ei munți, prin propriile câmpii, dealuri, văi, ape, defileuri, castele și puținii oameni frumoși care i-au mai rămas. E frumoasă prin propria ei genă, propriul ei relief și prin cultura lăsată de strămoșii noștri.

De iubit țara, mi-o iubesc. Dar iubesc doar locurile ei. Îi iubesc munții, îi iubesc câmpiile, îi iubesc marea cu nisipul ei, îi iubesc dealurile, văile, oamenii frumoși, castelele, cultura. Îi iubesc razele de soare care o fac zi de zi mai frumoasă. Îi iubesc până și cerul, iar din când în când și norii. Toate, conturează într-un tablou un peisaj de vis.

Iubesc Delta Dunării. Îi iubesc vegetația. Îi iubesc fauna și îi iubesc briza. M-am îndrăgostit de imensitatea ei și de infinitatea aparentă ce o cuprindem cu fiecare privire. Din statistici, Delta Dunării pare să fie unul din cele mai frumoase locuri din Europa, cât și din lume, fiind a doua deltă ca mărime din Europa. Un loc unde frumusețea înflorește, iar visurile prind ființă.

(sursă imagine: Google Images)

În călătoriile mele prin țară, m-am îndrăgostit chiar și de Bucovina. Un loc plin cu oameni calzi și liniștiți. Oameni primitori, gata să-ți împărtășească și ultima fărâmă din cultura loc. Un colț de țară unde tradițiile sunt încă bine întipărite în rutina de zi cu zi a locuitorilor. O bucățică de pământ acoperită de locuri minunate ce-și așteaptă privirile trecătorilor să le inunde cu încântarea lor. Își așteaptă bucățile de suflet ce știu că vor rămâne pe vecie în urma fiecărui pas pe pământ bucovinean, căci nu ai cum să nu-ți lași o parte din suflet să se bucure pentru o eternitate de frumusețea ce-l înconjoară.

(sursă imagine: Discover Bucovina)

(sursă imagine: Discover Bucovina)

Iubesc și marea, cu ale sale valuri mari. O iubesc vara, la fel de mult cât o iubesc și iarna, căci apele sale îi sunt minunate în fiecare anotimp. Îi iubesc imensitatea și unduirile sub mângâierile vântului. Îi iubesc plaja și nisipul fin. Îi iubesc valurile ce se sparg de mal în spume-spume.  O iubesc sub razele răsăritului de soare. O iubesc sub mângâierea razelor de lună și o iubesc pentru fiecare atingere suavă când mă scald cu totul în ea. Mă încântă frumusețea ce mi-o oferă peisajul ei de ansamblu. Mă fascinează. Mă obsedează și mă face să-mi fie dor de ea de la un sezon la altul, căci marea… marea e la fel de frumoasă precum cerul în limpezimea sa.

(sursă imagine: arhivă proprie – Marea Neagră – Costinești)

Iubesc muntele. Muntele, cu siguranță, este prima mea iubire. Primele mele amintiri sunt cu munții patriei. Cu vârfurile lor înalte care brăzdează cerul în lung și-n lat. Știu. Știu. Știu că nu avem cei mai înalți mulți nici din lume și nici din Europa. Dar muntele-i frumos indiferent de locul în care se află, ori de altitudinea pe care o atinge. Muntele-i frumos fie că pe versant îi alunecă picături de ploaie, fie că-i mângâiat de razele blânde ale soarelui, fie că-i îngropat sub straturi-straturi de zăpadă alb-sidefie. Muntele-i frumos cu și fără pas de om, cu și fără sunete, cu și fără soare. Muntele-i spectaculos chiar și noaptea, sub milioanele de stele ce-i stau de veghe. În România avem astfel de munți frumoși. În Orientali, în Meridionali și-n Occidentali. De ce să nu-i vizităm? De ce să nu ne lăsăm sufletul și mintea să se bucure de frumusețea lor?

(sursă imagine: arhivă proprie)

Ahh.. ce țară minunată. De la N la S și de la E la V. Merită cunoscută în toate dimensiunile ei, căci cu siguranță ne va bucura întreaga ființă. Eu îmi iubesc țara pentru frumusețea și bogățiile ei, dar tu de ce îți iubești țara? 

***Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2014, proba fiind propusă de CND Turism.***