Îndrăgostită…

Sursă Imagine: Google Images

Declar oficial că…

…sunt îndrăgostită. Până peste cap. Iubesc. Și mă mândresc în toate cele 4 colțuri ale lumii cu iubirea mea (și care colțuri… că Pământul îi rotundthinking?). Cum spuneam. Iubesc. Cu sufletul și cu trupul. Cu toată ființa mea. De la N la S și da la E la V pe toată lungimea, iubesc. M-am îndrăgostit. M-am pierdut cu firea. Mi-a luat sufletul. Inima. Mințile. Și le-a închis într-un cufăr departe de mine. În celălalt capăt al Universului iubirii noastre. Mi le-a răpit de frică să nu fug. Să nu-l las. Să nu-l uit. Le-a ascuns. Iar cheia de la cufăr a înghițit-o. A înghițit-o să fie sigur în caz că voi găsi vreodată cufărul, că nu voi putea nicicum să-l deschid. Iar eu… eu l-am lăsat fără să mă împotrivesc lui. Ahh.. cât îl iubesclove struck.

L-am cunoscut într-un magazin online. I-am remarcat farmecul numai dintr-o aruncare a ochilor asupra lui. M-a cucerit. M-a fascinat. Se uita la mine și-mi zâmbea de sub haina lui neagră și fină la atingere. Își etala calitățile în fața mea. Frumusețea. Candoarea. Gingășia. Pe oricare ar fi cucerit din prima. Chiar și acum, al meu fiind, a rămas un Don-Juan cu diplomă. Atrage orice privire și orice dorință de atingere. De posesiune. Mi-l vor prietenele. Mi-l vor colegele. Mi-l vrea chiar și mama. Ahhh.. propria mea mamă. Ce blestem putea fi mai mare decât acesta? Aceeași dragoste, împărtășită de mamă și fiică unui Don-Juan. Un Casanova în adevăratul sens al cuvântului. Cred că prin vene îi curge sânge de turc, căci dacă ar putea… harem ar face.

Poate că ar fi cazul, după atâtea cuvinte înșirate, să-l scot de sub anonimat. Să-i iau numele de Casanova și să i-l redau pe cel real. Kindle. eBook Kindle e numele lui. Aaahhh… de-aș putea să-i scot și sângele de Don-Juan din el. De-aș putea să-i șterg farmecul acela copleșitor. De-aș putea să-i răpesc frumusețea. De-aș putea să-i răpesc și eu sufletul. Ahhh… de-aș putea să-i fac o vrajă și să rămână doar al meu. Să nu-l mai dorească NIMENI! NIMENI AM SPUS!

Și când mă gândesc că parcă mai ieri îmi dăruiam iubirea și toată ființa mea cărților. Chestiilor ălora cu coperți, multe file și o grămadă de cuvinte. Toate la un loc creau în rânduri-rânduri câte un Univers diferit imaginației mele. Ființei mele. Mă dăruiam fiecărei cărți în parte. Mă dăruiam cuvintelor. Mă dăruiam prin imaginația mea. Mă lăsam transpusă dincolo de ele. Pășeam cu sfială dincolo de cortina lor, printre peisaje și personaje, urmărind în taină jocul. Îmi plăcea. Îmi plăcea să mă iubesc cu fiecare pagină în parte. Cu fiecare cuvânt. Le dăruiam la fiecare câte un strop din sufletul și iubirea mea. Iar pentru asta le căram cu zecile după mine. Le căram să ne împărtășim iubire. Să-mi iubesc mintea cu ele. Ahhh… ce vremuri!

Vremurile acelea însă… vremurile acelea au apus sub raze plăpânde de soare. S-au stins în limita dintre lumină și întuneric. Și atunci s-a născut el. Minunatul. Fascinantul. Inegalabilul. Inconfundabilul. Mirobolantul. Fermecătorul… Kindle. Acum mă iubesc cu el. Îl las pe el să mă transpună dincolo de cuvinte. Dincolo de cortină. În lumea sa minunată. Probabil vă întrebați de ce l-am ales în detrimentul cărților. De ce am ales să le înlocuiesc mirosul lor specific cu el? De ce am ales să înlocuiesc plăcerea de a atinge fiecare pagină în parte cu el? De ce? Ahhh… m-a cucerit prin forma și dimensiunile mici. Încape în orice geantă de dimensiuni normale… iar o dată cu el încap zeci de cărți. Sute de cărți. Mii de cărți. Trilioane de cuvinte. Universuri infinite în timp și spațiu. Le cuprinde pe toate între cele 4 colțuri ale sale. L-am ales pentru că le seamănă cărților. Scrierea e la fel. Textura pare la fel. Precum o carte… și Kindle-ul îmi iubește ochii. Are grijă de ei în speranța că voi mai reveni să-i împărtășesc picături de suflet și iubire. Nu-i obosește. E de o gingășie aparte. O atenție aparte. O iubire aparte.

La atingere îmi mângăie și el degetele. Pielea. Mă bucur de simplitatea lui. De opțiunile-i variate. De ușurința prin care mi se dăruiește mie. Ușurința prin care îl folosesc. E mereu grijuliu, ajutându-mă să-mi caut mereu ce am nevoie prin sintagme de cuvinte ori colecții de cărți frumos aranjate alfabetic.

Aceste eBook-uri VS multitudinea de cărți? Nu pot fi date exemple. Nu se pot compara, la fel cum nu poți compara merele cu perele. Nu au același etalon. Și totuși, dintre o carte cu sute de pagini și un eBook cu sute de cărți ce ai alege? Ce ai alege dintre un Univers și o multitudine de Universuri în care mintea, trupul și sufletul tău să-și facă de cap printre trilioanele de cuvinte? Eu aș alege varietatea. Universurile toate. Le-aș alege să-mi bucur ființa în călătorii alături de ele. Aș alege Kindle-ul să-mi bucure mintea pe tren. În autocar. Pe-o bancă-n parc printre copaci. Pe marginea unui lac. Pe-o plajă-ntinsă. Aș alege ca sutele de personaje, miile de imagini și peisaje să-mi fie toate într-un loc.

TU de ce ai alege un Kindle?

*** Acest articol este scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2014, proba fiind sponsorizată de MarketOnline!

*** Sursă imagini: MarketOnline și Google Images

Ofuri

Postul ăsta nu știu ce va fi mai exact de capul lui. Habar n-am nici măcar ce titlu să-i dau… pentru că din seria nu știu și pentru că da. În momentul de față, postul nu are un titlu. Și asta nu pentru că nu știu ceea ce vreau să spun, ba din contră chiar știu. Însă, sunt două subiecte diferite. Foarte diferite. N-au legătură unul cu altul.

Am citit de curând un articol despre angajații Cosmote, Vodafone și Orange. Ete că mi-am amintit și eu prin intermediul acelui articol una bucată întâmplare cu o angajată a Cosmote-ului. Mi s-a stricat încărcătorul la telefon. Am telefonul la încărcat și în loc să se încarce, el se descarcă. Ieeeei. În garanție fiind, m-am dus cu el să-l trimit la reparat. I-am spus respectivei problema, iar replica ei a fost următoarea:

Decât să stai cu încărcătorul pe la  București 3 săptămâni, nu mai bine îți cumperi unul nou la 30 de lei?
(În traducere: „Decât să îți trimitem noi pe gratis încărcătorul la București, să-l reparăm pe gratis și să ți-l aducem înapoi pe gratis, nu mai bine ne dai nouă niște bani și-l iei nou?”)

Vreți să știți răspunsul meu la cele de mai sus?

Nu mulțumesc. Prefer să mi-l reparați voi pe gratis. E dreptul meu. Sunt banii mei.

Și uite așa a rămas ea cu buza umflată și fără bani în buzunar. Și când mă gândesc că unii oameni chiar acceptă chestia asta. Iar întrebarea mea este… DE CE NAIBA? Există anumite clauze în contractul ăla și anumite drepturi ale tale pe care trebuie să ți le ceri, nu să-i lași să te prostească în față. Sunt banii tăi. Garanția ta. So.. take it for you :), căci din toată chestia asta tu ai de pierdut și ei de câștigat niște bani în plus.

Gata, mi-am spus oful privind angajata Cosmote. Și am să spun tot ce-mi trece prin cap, căci ăsta este un jurnal personal. De ce vă spun asta? Pentru că după articolul cu școala de zilele trecute, cei din școala mea s-au autosesizat și ne-au mutat clasa, replicându-ne: „Postacii puteau să vină să discute cu noi.” Aaaa da? Am făcut școala de râs? Îmi pare rău. Este un adevăr. Este frig dintotdeauna în liceul ăsta? Apăi fă să nu mai fie pe viitor așa. Ce mă interesează pe mine cum a fost acum 30 de ani? Dacă acum 30 de ani unii mureau de frig în anumite săli, trebuie să murim și noi? N-aș prea crede. Așa că nu să mă opresc din scris și din  a-mi spune părerea doar pentru că nu-i convine conducerii școlii.

Să trecem mai departe, căci mi-am spus și-al doilea of. Și după al doilea of spus, am dat și titlul acestui articol: „Ofuri”. Și gata. Trec la alt subiect.

Mie-mi place când intru în farmacii. Mă duc la farmacistă, îi spun ce vreau și ea-mi spune că are promoții la medicamentul ăla. Ce-mi place. Ce mă amuză când intru într-o farmacie și aud de promoții. Mi se pare atât, dar atât de comic. Și nu aș ști să vă explic de ce. Chiar nu aș ști.

La mine în oraș, ca în oricare al oraș de altfel, există o multitudine de farmacii. Pe unul din bulevarde sunt și câte 3 una lângă alta, pe același bulevard în mai multe locuri. E amuzant și asta. Mi se pare amuzant și faptul că există farmacii care au prețul dublu și triplu față de altele. Eu cumpăr de la o singură farmacie. Au prețuri, mici, mici, mici și nu, NU ESTE CATENA! Catena are prețuri triple față de farmacia aia. Ceea ce eu cumpăr cu 8 lei, de la catena cumpăr cu 20 de lei și ceva. Același produs, cu același număr de pastile.

Urăsc în farmacii, dar în același timp mi se pare amuzant, toți farmaciștii și farmacistele grețoase și plictisite de viață. Du-te acasă. Oamenii nu vin să cumpere, unii muribunzi, pastile de la tine și tu să le arunci o față acră. Îmi plac mult farmaciștii și farmacistele cu zâmbetul pe buze și cu chef de a te ajuta și de a-ți aduce chiar și ție, bolnavului, un zâmbet pe față.

Trecem și peste asta, ajungând la ebook. Știu, nu are nicio logică. Dar eu tot ajung la ebook prin diferite căi necunoscute de voi și vă spun următoarele: „Promit solemn că în vecii vecilor nu mai încerc să-i fac ceva la ebook după tutoriale pe bloguri sau pe youtube. Și promit că data viitoare am să fiu atentă la ce spune tutorialul ăla cu adevărat și nu a să-l urmăresc orbește. Promit și că mai întâi am să urmăresc o dată tutorialul până la capăt ca să fiu sigură că este ceea ce eu vreau. Promit că am să fiu atentă ce-i fac la ebook. Promit că nu mă mai arunc cu capul înainte și să nu mai știu apoi unde am ajuns și cum naibii ies (dar dacă aș fi urmărit tutorialul până la capăt, aș fi știut cum se iese de acolo).”

Da. Am vrut să pun screensavere pe propriul ebook și tot n-am reușit. Am căutat tutoriale care mă puneau să fac anumite chestii și era să-l omor pe bietul ebook și să-l fac să nu mai meargă niciodată până nu se va întoarce de la reparat. Am urmărit un tutorial pe youtube care șa început făcea cu totul altceva și abia apoi discuta despre screensavere. Ieeeeeeei. Și uite așa era să-mi distrug ebookul și nu reușeam să ies din setările area nici măcar ținând apăsat pe butonul de oprire. În loc să fi citit din „Patul lui Procust”, eu încercam să pun screensavere. Epic me. Dar, după multe încercări, am descoperit cum se iese de acolo. Și abia apoi am pornit din  nou tutorialul să văd dacă îmi arată cum se iese. Știu.. nu cred că aveam creierul cu mine. Era în plimbarea de seară către lună și către stele. Dar gata. Data următoare îl leg și nu-l mai las să plece.

Stop. Cuvintele au plecat. Și ieeeei.. iar am scris peste una bucată mie de cuvinte. Ce naiba o fi cu mine. Și de ce după atâtea cuvinte eu mă consider tot laconică. A da.. și altă întrebare, căci eu sunt omul întrebărilor: Voi ce întâmplări ciudate sau aproximativ ciudate ați avut?