Și eu care credeam că japoneza-i limbă străină…

Până să intru în lumea IPL-ului, să scotocesc până în cele mai întunecoase cotloane, credeam că japoneza-i o limbă străină. M-am înșelat. Japoneaza-i o limbă cât se poate de accesibilă și ușor de învățat. Trebuie doar să ai talent la desen și clar vei fi un maestru într-ale japonezei. Ca mine, spre exemplu.

limba japoneza

Sursă: Daniela Bojincă (arhivă proprie)

Vedeți. E ușor de scris în japoneză. Oricine o poate face. Până și eu, care habar nu am ce am scris în poza de mai sus. Cu siguranță însă, caricaturile de mai sus au o însemnătate pentru japonezi. Și, fără să-mi fi dat seama, geniul din mine a reușit să scrie chiar vreo propoziție, oricare ar fi ea. Totuși, ca să nu ziceți că vă aduc jigniri, sau mai știu eu ce, m-am semnat :).

Dar zic să las la o parte limba japoneză, la care v-am demonstrat că mă pricep de minune. Zic să trec la limbajul IPL, limbaj care, pe mine personal, m-a băgat pentru început în ceață. E mai complicat decât credeam. Noțiunile sale nu sunt ușor de digerat fără o atenție sporită.

Ok. Știu. V-am aburit de tot. Ce înseamnă IPL? Ei bine, IPL se referă la tehnologia epilării definitive. Tehnologie despre care am mai vorbit și cu altă ocazie și despre care am spus că aș încerca-o cu plăcere. De ce? Din comoditate și din pur și simplul fapt că urăsc epilarea cu ceară. E dureroasă, iar eu nu sunt adepta durerii și a masochismului. În plus, epilarea definitivă este mult mai practică și mai confortabilă, iar eu mă bucur că tehnologia evoluează și în această lume în care se impune frumusețea sub anumite standarde. Acum, standardele frumuseții pot fi atinse mult mai ușor și cu mai puține chinuri.

Probabil, la fel ca mine, vă întrebați cum funcționează mai exact această nouă tehnologie IPL. Eu am studiat mult problema. O studiez de câteva luni de zile, având în vedere că am o piele sensibilă. Dar, după lungi cercetări, am ajuns la concluzia că, folosită cât mai rațional, fără a fi aplicată în exces, nu dăunează. Totuși, cum acționează mai exact tehnologia IPL, astfel încât epilarea, în timp desigur, să fie definitivă? Ei bine, aceasta se face pe baza unui impuls luminos, aplicându-se teoria fototermolizezi (distrugere prin căldură termică), în care energia optică împiedică creșterea firului de păr pe viitor și, în timp după cum spuneam (nu se aplică această tehnologie în momentul ăsta, iar de mâine nu-ți mai crește niciun fir de păr), rezultatul va fi acesta:

faze epilare definitiva

Sursă:
-imagini silkn.ro
-text: personal – Daniela Bojincă

Tehnologia IPL, acționează în timp. Nu are un efect definitiv pe moment, iar efectele definitive se pot vedea, de la caz la caz, chiar și după 18-24 de luni, conform studiilor. Efecte vizibile apar după patru-șase ședințe, iar continuarea peste 8 ședințe se face pentru a putea fi aplicată epilarea definitivă și asupra firelor ce nu screscuseră încă. Acest fapt se datorează tocmai celor trei etape de mai sus, prin care trebuie să treacă firul de păr, ca stagnarea creșterii lui să fie definitivă, ulterior fiind doar temporară. Tocmai de aceea aplicarea tehnologiei fototermolizei selective trebuie aplicată cu grijă (fără să fie expusă la soare piele ulterior și utilizând creme de protecție), cât și având în vedere toate detaliile pielii (legate de sensibilitate).

Acum, cum se aplică tehnologia IPL? Simplu. Folosind un epilator IPL.

epilator IPL

Sursă: slikn.ro

Epilatorul IPL de mai sus, pe numele lui Silkn Sensepil, care funcționează, desigur, pe bază de lumină pulsată, cu ajutorul fototermolizei selective, trimite impulsuri către firul de păr (750 de impulsuri), care sunt absorbite de firul de păr cu ajutorul melaninei (este responsabilă cu absorția lumini), generându-se căldură și astfel distrugându-se firul de păr (creșterea lui începe să stagneze). De asemenea, este delicat cu pielea sensibilă, protejând-o.

Desigur, acesta este unul dintre epilatoare. Mai există și altele care pot crește numărul de pulsații spre exemplu, în funcție de nivel. Eu am dat doar un exemplu cât se poate de simplu și de avantajos, căci un epilator IPL este mult mai ieftin față de drumurile costisitoare pe la tot felul de saloane.

Acum, dacă eu v-am spus părerea mea despre epilarea definitivă, sunt curioasă care este a voastră și dacă ați apela la ea. Eu una, după cum am mai spus, aș încerca. Sunt pro evoluției tehnologiei și anti durere.

***Acest artciol a fost scris pentru SuperBlog 2014

De ce așa și nu invers?

Nu știu la ce subiect vă așteptați, despre ce credeți că vreau să vă povestesc, scriu, așternând cuvinte, dar eu azi vorbesc despre epilare. Și da, știu că ăsta nu-i unul din subiectele pe care obișnuiesc să le abordez, de obicei, pe blogul meu. Totuși, fiind o nonconformistă, mă pot mula ușor pe orice fel de cerință și subiect. Așadar, să vorbim despre epilat, epilare și epilatoare. Pam Pam.

Am fost întrebată, printr-o cerință, ce fel de epilare prefer dintre următoarele două: cu ceară, sau definitivă.

intrebare

Și-am stat și m-am gândit. Serios că m-am gândit. Răspunsul meu, după o lungă și profundă analiză? La naiba cu durerea din două-n două săptămâni. Faza cu definitivul îmi surâde.

Una din mătușile mele, că am atât de multe încât nu le pot număra nici pe degetele de la mâini și de la picioare, îmi povestea acum ceva timp că ea s-a epilat definitiv, undeva la un salon din București. Și, povestindu-mi ea ce și cum, a început oarecum să-mi surâdă ideea. Desigur, bărbații n-ar înțelege asta, dar, cu siguranță, cele care mă citesc, cunosc sentimentul ăla groaznic al epilării cu ceară, în mod frecvent. Sinceră să fiu, prefer de zece mii de ori mai mult lama, decât ceara. Nu sunt tocmai o adeptă a durerii regulate.

Și uite așa, tot căutând și tot aflând diferite lucruri, am dat peste epilatorul care asigură o epilare definitivă și anume silkn glide. Acesta, cel anterior precizat, este primul epilator cu lumină pulsată (HPL), care nu folosește consumabile. Și, probabil, la fel ca și mine, vă întrebați cum poate el să asigure o epilare definitivă, pentru tot restul vieții, nu? Ei bine, epilatorul dă 50.000 de impulsuri ce, împreună cu lumina pulsată, asigură epilarea definitivă.

epilare definitiva

De ce lumină pulsată și epilare prin alunecare? M-am întrebat și asta, aflând că lansarea impulsului și alunecarea acestuia mai departe, ne permite să nu mai așteptăm să se încarce și, lumina pulsată este cea mai bună, la nivel de tehnologie vorbind, de a lucra cu un nivel de energie mare, ceea ce permite de fapt acoperirea mai bună a pielii, evitând tratarea aceleiași zone de mai multe ori.

Cum acționează însă mai exact epilarea prin lumină pulsată, ceea ce duce la epilarea definitivă? Este un proces destul de complicat, pe care am să vi-l explic în câțiva pași foarte simpli. Se pornește de la teoria phototermolizei selective(ceea ce înseamnă, pe scurt, distrugerea prin încălzire la lumină). Astfel, energia optică dezactivează creșterea părului. Cum se întâmplă asta? Firul de păr absoarbe energia din lumină și o transformă în căldură, în timp ce epiderma și țesutul înconjurător sunt răcite activ. Melanina, care este pigmentul din firul de păr, absoarbe de fapt lumina pe care o transformă în căldură, oprind astfel creșterea firului de păr pe un termen foarte lung de timp.

Apropo, ceea ce am scris în paragraful de mai sus, se întâmplă, la nivel tisular, în câteva fracțiuni de secundă (adică absorbția energiei de către melanina din firul de păr, transformarea acesteia în căldura și stagnarea implicită a creșterii firului de păr). Cât de tare poate fi asta, nu? Aproape fascinant. Și fără durere.

Mai jos, am să vă las un filmuleț în care veți putea vedea, pe viu cum ar veni, cum funcționează de fapt acest epilator. Până atunci, sunt însă curioasă ce metodă preferați voi: cu ceară, sau definitiv?

Sursă Youtube (user Vintila Otto)