Un Crăciun cu farmec

25 decembrie. Prima zi de Crăciun. M-am hotărât ca azi să vă spun cum mi-a fost Crăciunul.

cadou de craciun

E dimineață. O rază de soare, printre draperiile cu fulgi de nea, îmi mângâie obrazul drept. Sclipește ceva, acolo, pe lângă raza mea de soare. Mă duc la draperii. Le dau la o parte. În locul în care ieri părea să fie doar natura moartă, se așternuse peste noapte zăpada. O multitudine de fulgi de zăpadă îi țineau acum de cald Pământului. Și sclipeau. Sclipeau în privirile fiecărui om, fiecărui copil, iar prospețimea lor intra în fiecare casă să vestească spiritul de Crăciun.

Pășesc ușor și traversez camera. N-aș vrea să-l trezesc pe el. Trebuie să mă duc să-i pun cadourile sub brad. În plus, doarme prea frumos ca să-l trezești, cu capul în perne și strângând la piept plapuma. Dacă nu l-ai vedea, nici n-ai știi că e acolo. Doarme profund și parcă, uneori, nici nu respiră.

Ies din cameră și mă îndrept către sufragerie. Deschid dulapul unde i-am ascuns cu o zi înainte cadourile și dau să i le aranjez frumos sub brad, cu ochii aproape închiși și încă cu gândul la somn și la patul meu moale.

Ceva era în plus acolo. Niște cutii. Multe cutii. Colorate. Fiecare cu o altă culoare. Culorile mele preferate. Fundițe roșii și hârtii agățate de ele. Mesaje personalizate. Pentru mine, căci fiecare începea cu: „Scumpa mea iubită,”. Zâmbesc. A fost mai conștiincios ca mine și de data asta. Dar când să le fi pus? N-am simțit să fi plecat de lângă mine.

Deschid prima cutie: „Scumpa mea iubită, pentru că-ți plac jucăriile”. Un ursuleț. Alb. Polar. O pufoșenie.

A doua: „Scumpa mea iubită, pentru că știu că ți-ai dorit mereu să fii o crăciuniță”. Un costum. De crăciuniță. Roșu și alb. Tricotat. Moale. Călduros. Acum nu mai trebuia să stau cu orele în fața dulapului să mă întreb ce să port la masa de Crăciun.

A treia: „Scumpa mea iubită, pentru că îți place să citești…”. O carte. Mi-a luat și-o carte. M-aș fi așteptat la asta. Mereu îmi cumpără cărți, căci știe cât îmi place să citesc lângă geamul care dă spre munte. Dar la următorul cadou nu m-aș fi așteptat. Habar nu aveam că s-ar fi putut vreodată să-mi cumpere așa ceva.

„Scumpa mea iubită, pentru că-ți place să te asortezi mereu..”. Lacuri de unghii. Noua colecție de lacuri Farmec Collection 2014. Toată gama de culori din colecția toamnă-iarnă 2014 de la Farmec. Ahh, cât mi le doream. Iar el știa asta. I-am spus cândva, în treacăt, când au apărut, cât de mult îmi plac culorile, în special culoarea „Honey, I-m home”. Adică cea de mai jos.

farmec

Știe cât de mult apreciez produsele de la Farmec. Și probabil nici nu ar trebui să-i spun asta. Doar produsele lui nici nu mai au loc în baie de produsele mele de la Farmec. Acum mai am în plus și lacurile de la Farmec. Baia o să fie la picioarele mele, clar. Iar el, ei bine el o să o ia cu împrumut pentru maxim o oră, din când în când.

lacuri farmec

El știe că îmi place să-mi asortez lacurile în funcție de starea pe care o am în momentele respective, atunci când pur și simplu vreau să mă aranjez în primul rând pentru mine. Iar apoi știe că-mi place să-mi asortez lacurile de unghii în funcție de evenimentele la care particip și de hainele pe care mi le-am ales. Îmi place ca totul să fie în ton cu starea și ținuta mea. Îmi place să fiu reprezentată, nu neapărat fizic, cât sufletește, de ceea ce port. Și, mai ales, îmi place să-mi las amprenta în ceea ce mă definește.

S-a trezit deja. Nici nu l-am auzit când a pășit în spatele meu. Ciufulil. Adormit. Și zâmbitor. Fermecător de zâmbitor. Nu știu de cât timp stătea acolo, sprijinit de pragul ușii și uitându-se la mine și la fericirea de pe chipul meu. A reușit și de data asta să mă surprindă plăcut și cu multă dragoste.

A venit lângă mine, m-a luat în brațe, mi-a dat un pupic pe frunte și s-a pus ca un copil, în genunchi, sub pom, despachetând la cadourile lui: „Uiteeeeee, mami, o mașinuuță de colecție! Pluover! Un set noi de culori pastelate pentru pictat! Și… ăăă.. ce-i chestia asta mică și lunguiață? Ăăă… un test de sarcină. La ce-mi trebuie mie un test de sarcină?”. Se uită întrebător la mine și continuă: „… pozitiv?!”. A zâmbit. A sărit în picioare și m-am trezit învârtindu-mă prin casă, la el în brațe.

***Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Nu știam ce să mă mai fac…

… cu tenul meu deshidratat.

ten deshidratat

Am o problemă. De fapt, dacă stau mai bine să mă gândesc și analizez lucrurile în profunzimea lor, constat că am chiar mai multe probleme. Dar asta-i o altă poveste pe care, poate, într-o altă zi și la o altă oră, am să vi-o spun. Acum să ne rezumăm doar la cea de la care am pornit și anume tenul meu deshidratat.

Și, să știți că, atunci când spun ten deshidratat, chiar mă refer la un ten deshidratat. Problema asta o am de mult timp. Aș putea spune chiar de câțiva ani buni. Nu i-am dat importanță. Adică, pe bune acum, tu ai da importanță unui ten aspru și albicios? Tu ai asculta când ți s-ar spune să te dai cu creme hidratante? Îți spun eu că n-ai asculta. Desigur, asta până când tenul tău ar ajunge în așa hal încât să se exfolieze la propriu și nicidecum pentru că te-a ars soarele vara, ci pentru că el e atât de uscat încât se exfoliază pielițe-pielițe. Și fața te ustură și ajungi într-un moment în care nici măcar tu nu mai suporți să te atingi pe față, dar alții.

După ce am ajuns în stadiul descris mai sus, am început să iau în considerare sfaturile mamei și să folosesc o cremă hidratantă, dar care să și curețe tenul în același timp. Așa că, m-am dus spășită și cu fața mea plouată de mielușel care inspiră a: „Te roooog, nu mă certa :D!”, i-am prezentat cazul și, cum ea este o fană înrăită a majorității produselor de la Farmec, m-a luat în baie și mi-a prezentat o gamă de creme. Iar eu, pentru început și pentru a testa, desigur, am luat laptele hidratant de mai jos, care este pentru demachiere, cât și pentru îngrijirea feței și a corpului (dacă nu mă credeți pe cuvânt, să știți că așa scrie pe ambalaj).

lapte hidratant farmec

Laptele hidratant de mai sus l-am folosit timp de vreo 2-3 luni, în fiecare seară, pe ten umed. Și, după ce am văzut că și-a făcut treaba iar tenul meu a început să nu mai fie chiar atât de deshidratat, începând să am încredere în astfel de produse dermatocosmetice, am întrebat-o pe mama cu ce-mi recomandă ea să continui, că na… știți voi.. brusc sunt un copil tare ascultător și care ține cont de de sfaturile mamei! Iar mama, ființă blândă și delicată, știind noile apariții de la Farmec, mi-a recomandat să continui cu o cremă  Gerovital H3 Derma +, Georvital fiind prima gamă anti-age din lume. (crema este cea de mai jos).

crema hidratanta farmec

Pe aceasta nu am început să o folosesc de mult timp, dar pot să vă spun cu mâna pe inimă că acționează mult mai repede ca laptele hidratant, făcându-și treaba mult mai vizibil și mai rapid. Nu degeaba i se spune Gerovital Doctor în frumusețe. Chiar este. Iar eu îl voi recomanda mereu cu plăcere datorită efectelor vizibile pe fața mea (acum arată ca o față de bebeluș – catifelată).

Iar voi, cititori fideli, dacă aveți astfel de probleme cu tenul, fie că este deshidratat, iritat sau acneic, nu-l lăsați netratat. Căutați să vă mențineți un ten sănătos și curat. Eu una, sincer vă spun, credeam că „maclavaisurile” astea nu ajută cu nimic, ba mai mult chiar îți încarcă tenul și sunt o fiță de moment. Dar, după ce am ajuns, într-un final, să le folosesc și eu, am înțeles că treaba nu stă chiar așa. Iar cremele sunt importante atât pentru menținerea unui ten curat și sănătos, îngrijit, cât și pentru tratarea acestuia de diverse probleme. Trebuie să aveți grijă de pielea voastră, în special din cauza faptului că bolile de piele sunt printre cele mai periculoase la ora actuală.

Cum m-am lăsat cucerită…

Pentru început, vreau să vă spun că azi, oficial, în sfârșit, a început SuperBlog, ediția de toamnă. Și, cică se anunță probe foarte faine.

Cum totul are însă un început, să începem cu el, nu? Prima probă, cea din deschidere, este propusă de cei de la Farmec, iar ei sunt curioși cum ne-ar plăcea nouă, celor de genul feminin, să fim cucerite și cum arată vânătorul nostru modern. Și, cum eu am fost deja cucerită, iar dacă m-aș apuca să scriu o altă modalitate prin care mi-ar fi plăcut să fiu cucerită, ajungând să-mi sară în cap și să se bosumfle tot, mai bine vă spun cum am fost cucerită, nu? Adică să împac și capra și varza, cum ar veni.

Să-ncepem povestea, zic!

Se făcea că era o zi frumoasă de-nceput de vară. Floricele. Păsărele. Și alte d-astea, mă trezeau în fiecare dimineață. Era duminică. 8 iunie. Iar scumpul meu tată, îmi zice să mergem și noi cu grupul, cu bicicletele. Și-am mers. Și când a fost să facem cunoștință, a fost cam așa:

Eu, sfioasă, i-am salutat colectiv, iar ei, înfipți, au venit, pe rând, la mine.
-Bună, eu sunt Adriana.
-Bună… îmi pare bine, Daniela. 😀
-Bună, eu sunt Nicoleta.
-Bună… îmi pare bine, Daniela. 😀
-Bună, eu sunt Florian.
-Bună.. îmi pare bine, Daniela. 😀
Și nu în ultimul rând, a venit și el. Doar că, fix atunci, a început să cânte melodia, destul de tare, în căștile mele. Și tot ceea ce am auzit a fost:
-Bu… … … …(Well I took a walk around the world… – Kryptonite, 3 Doors Down)
Manierată fiind, observând ritualul celor din jur, mi-am dat seama că probabil s-a prezentat și el, așa că i-am răspuns politicos:
-Bună… îmi pare bine, Daniela. 😀

Apoi, ne-am urcat pe biciclete și am plecat. Am pedalat prin patria Gorjului și ne-am bucurat de aerul oxigenat al pădurilor din împrejurimi. Iar eu, de câte ori îl vedeam pe acolo, prin preajmă, îl catalogam drept: tipul în tricou galben al cărui nume nu l-am auzit… meh, cui îi pasă, Pământul oricum continuă să se învârtă.

Intrați noi prin păduri, ne-am cam pierdut. Adică nu știam cum să ieșim în sat, fără să ne întoarcem și fără să urcăm dealul pe care tocmai îl coborâsem. Așa că am încercat, de mai multe ori, să trecem un râu și să încercăm să găsim, pe celălalt mal al lui, vreo cărare care să ne ducă spre sat. Și, pentru că el nu era ca și când își avea propria bicicletă de cărat în spate, atunci când trecea râul, venea să-mi care mie bicicleta. Și aveam atunci impresia (am și acum, dar asta-i altă poveste), că el nu înțelegea semnificația cuvântului nu, atunci când îi spuneam: „Nu, mersi! Pot să-mi car singură bicicleta. Iar dacă nu, am un tată care să o facă!”. Iar el, el ce decizie a luat? Ei bine, asta: „Ok. Cum zici tu.”. Apoi a pus mâna pe bicicletă și mi-a trecut-o pe celălalt mal. Și a făcut asta de fiecare dată când am trecut râul. Iar până să mă dumiresc eu ce parte nu a înțeles din ce i-am spus, ori ce am formulat eu greșit, el era deja acolo, drept stâlp de susținere atunci când voiam să trec și eu, liniștită, râul.

Cred că încă nu înțelegea pe atunci, asta:

farmec

Dar a avut timp să înțeleagă pe parcurs. Știți, e ca în reclama aia:

-Pot să încerc și eu? (în cazul lui: „să te vânez?”)
-Nu.
-De ce?
-Nu cred că ești pregătit încă. (Adică, dragul meu vânător, mai ai mult până să poți să vânezi o căprioară ca mine.)

Dacă vă întrebați cumva dacă am mai ieșit din pădure, ei bine da.. am ieșit. Altfel nu m-aș fi aflat, aici, în fața tastaturii, să vă scriu vouă aceste rânduri. Am ieșit, cu greu, prin curtea unui om. Am dat buzna, prin curtea omului, prin grădina din spate și am ieșit în uliță. Ne-a lăsat săracul, că ne-a văzut tare amărâți și neștiind de noi.

Ziua aia însă, s-a terminat. Iar fiecare, pe bicicleta lui, s-a îndreptat către casă, fără ca eu să-i fi știut numele. Atunci, nici că mă interesa. Pentru mine rămânea tipul cu tricou galben, pe care dacă l-aș fi întâlnit pe stradă nici măcar nu l-aș fi recunoscut. Pentru că da, nici măcar fața nu i-o reținusem. Tot ceea ce știam era că purtase un tricou galben. Și că fusese stresant.

Povestea însă, după cum bine vă dați seama, a continuat. Căci vânătorul nostru este modern. Dotat cu Facebook. Și înarmat cu multe like-uri. Atâtea cât să-mi blocheze Facebook-ul și să-mi umple News Feed-ul cu enșpe mii de notificări. Cred că a lăicuit chiar și pozele în care nu eram. Nici măcar să-l fi scos din lista de prieteni de pe Facebook, n-aș fi reușit. L-a blocat la propriu. Și, atunci când a încetat, m-a făcut să exclam: „Ieeeei. Ți s-a stricat mouse-ul!!!”. „Nu. Doar întorceam cartofii în tigaie.”. Iar o altă rafală de gloanțe de like-uri s-a năpustit asupra mea. Cum să mai și supraviețuiești, într-o astfel de atmosferă?

A început apoi să mă invite în oraș. Iar eu îi tot spuneam că da, sigur, ieșim. Deși, sincer, n-aveam nici cea mai mică intenție să fac asta. Până într-o zi. Când am început să ieșim în oraș. Iar el insista să mă aducă acasă, deși eu îi spuneam tare și răspicat că nu am nevoie. M-am obișnuit însă și am înțeles că turcul, turc rămâne. Când nu pricepe ceva, nu pricepe și pace. În cazul lui, nu pricepe semnificația cuvântului „nu”. M-a cucerit, într-un fel atipic, fiind născut pe 13. Același 13 ca și al meu. Și chemându-l Daniel. Aproape la fel ca pe mine, doar că numele meu mic, mai are în plus… un „a”. A fost simplu. A fost el. Cel care e și acum. Un copil, în ambalaj de adult, al cărui trandafir se păstrează și azi, după multe luni, la fel de frumos cum mi l-a dăruit.

farmec

Primavara. Dulce primavara

E primăvară în sufletul meu. În inima mea. În mintea mea. E primăvară printre șuvițele rebele de păr. E primăvară în toți porii pielii mele. E primăvară înăuntrul meu.

(sursă imagine: Google Images)

S-a dus cu iarna aspră. Cu frigul acela ucigător. S-a dus cu aerul rece care ne tortura trupul la fiecare ieșire din casă.  S-a dus. Razele calde ale soarelui și-au făcut apariția printre noi. S-au hotărât în sfârșit să ne mângăie trupurile și sufletele cu a lor căldură.

Iarna asta mi-a suferit pielea. Mi-a suferit sufletul. Mi-a suferit și părul. Au suferit toate în tăcere, iar acum au nevoie de o schimbare. Vor o schimbare în bine. Ceva nou. O schimbare pozitivă în viața lor. Mi-am zis să încep cu zâmbete. Cu o stare de bine, indusă, pentru a le genera dragoste și căldură. Am vrut să-mi fac sufletul fericit. Am vrut să-mi netezesc piele. Am vrut să-mi bucur părul, căci el e cel mai aspru. Cel mai trist.

Schimbarea pentru el, pentru păr, sunt eu. Sunt ceea ce-și dorește. Fericirea mea e sclipirea lui. Și totuși. Totuși nu sclipește. Tratamente. Știu. Dar voiam să fie pe cale naturală. Știu. Am mai încercat și primăvara trecută. Mai încerc și-acum, căci atunci a da rezultate. Farmec. Vreau să aibă farmec. Să aibă farmec în bucuria lui.

Schimbarea sunt eu. Și știu că am mai zis asta, dar am uitat să completez. Schimbarea sunt eu și acțiunile mele. Am să la razele de soare și iubirea mea să-și facă treaba lor. Dar am să le ușurez munca, căci or fi, săracele, extenuate după atâtea și atâtea încercări de a răzbi în bătălia cu frigul și zăpada.

Părul meu are nevoie și de o altfel de schimbare. Are nevoie de  regenerare. Regenerarea părului este stâlpul ce susține razele de soare și iubirea. Le este punct de sprijin și forță în reușita lor. A tuturor, așa că apelez din nou la un kit de tratament pentru regenerarea părului și anume Gerovital Plant tratament de la Farmec. Este eficient și duce la rezultatele dorite. Îi redă vitalitatea, diminuează căderea părului, uscarea ori îngrășarea excesivă a scalpului datorită faptului că acționează vitaminele A, E și B5 pentru restructurarea părului degradat, prin extractele vegetale cu eficacitate demonstrată în stimularea creșterii sănătoase a firului de păr, cât și prin hidrolizatul quaternizat de keratină care pe lângă faptul că reface structura firului de păr, îi oferă acestuia luciu și protecție, crescându-i rezistența la rupere.

(sursă imagine: farmec.ro)

Părul meu va fi cu siguranță din nou fericit. Se va bucura de admirație din partea celor din jur, cât și de prospețime. Se va bucura de frumusețe în toată splendoarea ei, căci după o iarnă grea, merită un tratament ca atare. Probabil de acum înainte nu-mi va mai atârna trist și fără viață pe umăr. E timpul să se trezească la viață. Să respire aerul primăverii. Mirosul ei îmbietor. E timpul ca tot trupul meu să renască, doar primăvara-i anotimpul renașterii, nu? Așa că eu am început cu învierea părului meu. Tu cu ce ți-ai începe schimbările de primăvară privind propria persoană?

Pe meleaguri îndepărtate

***Acest articol este scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2014.

București, regatul tuturor mirosurilor. Regatul oamenilor grăbiți. Regatul agitației. Regatul mirosurilor parfumate. Regatul transpirației. Toate combinate într-o formulă cu greu de suportat. O formulă greu de suportat chiar și pentru cel mai insensibil simț olfactiv. Ceva îi lipsește. Ceva care să o completeze în adevăratul sens al cuvântului.

Curtenii au străbătut capitala în lung și în lat. I-au atins granițele în graba lor. Au răscolit-o pe dos și pe față. Au răsturnat-o cu susul în jos, dar niciodată nu găseau nimic. Și-au extins cu greu orizonturile. Au străpuns granița și au cutreierat lumea întreagă. Au căutat pas cu pas acel ceva complementar. Noua formulă. Au strigat-o. Au invocat-o în mâinile lor. Au chemat-o recitându-i poezii. Cântându-i cântece. Însă au rămas cu poeziile, cântecele, strigătele.

Mergând din poartă în poartă, au ajuns în fața unui regat care nu cunoștea nici agitația, nici aglomerația și nici transpirația. Era regatul mirosurilor proaspete. Farmec. Un regat în vârf de munte. Cu aer curat și miros de flori de colț. Educați, curtenii din inima Bucureștilor, au bătut sfioși în porțile mari din lemn de brad. Li s-a deschis. Oameni frumoși le-au apărut în cale. Mirosul bucureștenilor însă a știut direct unde să-i conducă. În laborator. Locul plin cu  produse antiperspirante Gerovital H3 prof.dr. Ana Aslan. Laboratorul dr. Ana Aslan. Un loc în care te pierzi cu privirea și simțirea. Te afunzi în infinit. Și o dată cu tine… mirosul.

-Se observă pe fețele voastre că sunteți într-o agitație continuă, iar prin porii pielii voastre se elimină în mod continuu transpirația.
-Da. Căutăm ceva care să combată temporar acest efect.
-Nu era nevoie. Mirosul vostru a fost chiar îndrumătorul vostru către porțile raiului nostru. Aveți nevoie de un deodorant antiperspirant Gerovital H3 Splendide și un deodorant antiperspirant Gerovital H3 Natural. Splendid și Natural sunt plusul de care aveți nevoie. Acestea se folosesc alternativ, iar pentru o gamă mai variată a stării de bine din jurul vostru, cele din urmă se pot alterna ulterior cu un deodorant antiperspirant Gerovital H3 Sensitive sau cu un deodorant antiperspirant Gerovital H3 Fresh. Sensitive și Fresh dau prospețime pielii și mediului din jurul vostru.

Curtenii par să stea pe gânduri. Atâtea minunății care le-ar putea schimba regatul și păstra agitația de care au nevoie zi de zi. I-ar păstra în globul de cristal vital supraviețuirii lor pe acest pământ. Agitația. Sursa lor de viață. Alergătura dintr-un capăt în altul. Fericire.

-Pentru a înțelege mai bine totul despre aceste deodorante o să vă prezentăm mici amănunte care stau la baza prospețimii caracteristice nouă: produsele au fost concepute într-o formulare blândă, de tip emulsie, care respectă atât pielea delicată a axilelor, oferind o protecție de lungă durată împotriva mirosurilor neplăcute ale transpirației, cât și materialele hainelor pe care nu lasă urme albe sau galbene (astfel nu trebuie să vă faceți griji pentru hainele voastre).Eficiența deodorizantă crescută este asigurată printr-un mecanism complex în care sunt asociate acțiunile a trei ingrediente active:

  • Sărurile de aluminiu care reglează procesul transpirației în zona axilară prin formarea unor hidroxi-geluri care blochează parțial canalele sudoripare;
  • Citrofolul, un ingredient organic, care inhibă descompunerea enzimatică a componentelor nemirositoare ale transpirației, fără distrugerea bacteriei implicate în proces;
  • Vitamina E, cu acțiune antioxidantă, care împiedică procesele de autooxidare ale compușilor nesaturați ai transpirației.

-Ahhh!!!! exclamară bucureștenii….Parfumurile proaspete, delicate, balsamice te învăluie și iți dau o senzație de prospețime naturală.

Și uite așa, după ce curtenii noștri testară bucuroși fiecare deodorant în parte, își umplură valizele și se întoarseră cu pași grăbiți către meleagurile lor și împărtășiră tuturor minunățiile.

***Poveste imaginată, într-adevăr. Reală însă. Produsă în creierul meu de pishkhariană în timpul călătoriei cu metroul dintr-un capăt în altul al Bucureștilor. Și ahhh… ce bine mi-ar fi prins un deodorant. Pentru mine și să-l împart și cu ceilalți (sunt un copil cu inimă mare… ce să mai).

Și am încălecat pe o șa și v-am spus povestea așa. Tralalalala.

Altfel de farmec

Ultima probă din Super Blog 2013! Ultimul articol. Gata. Se termină.

Articolul acesta ar trebui să conțină o poveste. Reală sau imaginară. Puterile însă-mi sunt aproape de sfârșit. Nu pot crea o poveste. În schimb mă gândesc la bunica. La sfaturile ei. La poveștile ei.

Bunica a fost dintotdeauna o femeie frumoasă. M-a impresionat mereu frumusețea-i caldă ș blândă. Zâmbetul frumos. Chiar și acum, la 73 de ani, are un ten de o frumusețe aparte. Nu i s-au pierdut trăsăturile și nici nu i s-au zbârcit.

Bunica mea nu s-a machiat niciodată. Îmi spune mereu că machiajul, în timp, îți zbârcește pielea. Umple fața de riduri. Mi-a spus mereu că fiecare om este frumos în felul lui. Și cel mai frumos este cu un ten curat, îngrijit. Cred că de la bunica am învățat și eu să nu mă machiez. E un proces mult prea complicat pentru mine. Prea amplu. Prea prea. Și cred că bunica are dreptate. Tenul trebuie să reacționeze cumva sub chimicalele din machiaj. Prin machiaj, tenul îmbătrânește.

De când sunt mică mi-am văzut bunica dimineața și seara spălându-se cu apă pe față. Și cu săpun. Căci, o față spălată face mereu o femeie frumoasă. În fiecare seară, bunica, își hidratează tenul cu creme hidratante. Își întinde frumos pielea și îi dă un luciu aparte. O sclipire aparte. O frumusețe aparte.

Am învățat de la bunica cum că machiajul îți maschează trăsăturile feței. Te face să pari într-adevăr o păpușă, căci, păpușile nu au niciun fel de trăsături. Au o frumusețe ștearsă, fără linii care să le contureze de fapt frumusețea, să le-o accentueze.

Proba Doina mi-a amintit de toate sfaturile bunicii. De poveștile ei. De căldura din voce. De gesturile tandre ale brațelor și de chipul suav. De farmecul cu care întorcea privirile și de tăria de caracter. Când eram mică îmi consideram bunica o scorpie (iar acum nu sunt departe de a crede același lucru). O persoană sigură și dură. O luptătoare ce a mușcat din viață și niciodată nu a lăsat viața să muște din ea. O femeie ce și-a urmat pașii prin viață sub reguli stricte și principii. Reguli și principii ce nu mi le-a impus niciodată, dar mi le-a insuflat prin povești și vorbe frumoase. Lumea îmi spune adesea că semăn cu bunica. Că am trăsăturile ei, alunița din colțul gurii și gropițele din zâmbet. Însă bunica a fost mult mai frumoasă ca mine, cu un chip angelic…. cu adevărat angelic. Prin bunica am învățat ce înseamnă frumusețea adevărată, demnitatea adevărată și grandoarea, măreția faptelor și a vorbelor.

Mai jos, aveți o poză cu bunica… să vedeți că nu exagerez deloc. A fost și este de o frumusețe pură. încântătoare. Iar cuvintele de mai sus sunt mult prea puține. Sunt mult prea puerile. Mult prea mici în balanță cu măreția bunicii mele :). Dar, promit, ca într-o zi, să revin aici cu mult mai multe cuvinte despre bunica și cu o adevărată poveste de viață, ruptă parcă din scenarii de film.

CAM01901

Pe placul tuturor și-al nimănui

Articol scris pentru proba cu numărul cincisprezece din cadrul Super Blog 2013, sponsorizată de Farmec!

***

Ea. Despre ea vorbim. Ea. Ea este genul acela de fată care întoarce capete. Înnebunește: priviri, suflete, minți. Ca mai apoi să fie defăimată. Înaltă, slăbuță, șatenă și cu ochi albaștri. Este genul de fată care tinde spre perfecțiune, mereu pusă la punct. Mereu aranjată: machiată în exces. Arăta ca o păpușă din vitrină, fără pic de trăsături naturale. Nimeni nu-i știa adevărata față, adevăratele trăsături.  Cu fuste scurte ori pantaloni mulați și bluzițe pe corp, reușea să atragă privirile oricui.

Era dimineață. Se trezise. Se așezase în fața oglinzii și începuse deja să-și aplice primele straturi de fond de ten ce aveau să-i șteargă propriile-i trăsături. Puțin ruj și destul tuș în jurul ochilor. Rimel pe gene și fard în ton cu hainele. Puțină roșeață în obraji, ca să nu pară tocmai scoasă dintr-un cavou și era gata de plecat. La agățat. Sau altceva. Timpul petrecut în fața oglinzii, pentru tencuire, i se părea și ei că, uneori, tindea spre infinit. Dar era singurul lucru pe care știa să-l facă.

El. Căci vorbim și despre un el… el reprezintă tipul băiatului șmecheraș. Capabil să prindă în ghearele lui orice fată. Orice fată, proastă. Tipul băiatului de bani gata, obișnuit să i se ofere totul pe tavă din doar câteva priviri și două cuvinte frumoase. Probabil nici nu trebuia mai mult. Era suficient prețul… pentru o noapte. O cucerise și pe ea. Iar ea se lăsase, ușor, cucerită de el. Și de aici, dezastrul. Niciunul nu fusese de fapt cucerit de celălalt. Amândoi fuseseră cuceriți de aparențe. Iar aparențele înșală.

În dimineața aceea, ea ieșise mai triumfătoare ca niciodată în oraș. Pusese ochii pe cel care era considerat cel mai cel. Era fericită. Se simțea împlinită. Își considera viitorul asigurat. Își atinsese scopul. Să fie întreținută.

Dimineața următoare, ei bine… parcă toate forțele Universului erau împotriva ei. Toate. Trebuiau să se întâlnească la 9, la cafeneaua din colț. Era la 5 minute de ea. Și totuși, să se trezească la 8 jumătate era mult prea târziu. Machiajul nu se făcea atât de repede. Renunțase. Își făcuse un duș. Se îmbrăcase repede și plecase spre cafenea.

Timpul trecea, iar ea îl aștepta pe el deja de zece minute. Stătea acolo într-un colț, lângă bar, sprijinită de un scaun. Ajunsese și el, tot de vreo 10 minute. Stătea în colțul celălalt al cafenelei, de unde doar putea să vadă, fără să fie văzut. Scria un bilețel. Nu avea să se mai întâlnească cu ea. Abia o recunoscuse. Și poate nici nu o recunoștea dacă nu era fustița scurtă și bluza mulată, mult prea decoltată. Nu-i recunoscuse trăsăturile și nici multitudinea de coșuri. Nimic. Doar părul și trupul. Doar că trupul nu era suficient. Iar el, el nu era tipul care să-i suporte fața nici măcar pentru o întâlnire, dar pentru o noapte. Mai erau și altele pe lista lui. Altele ce spera să le prindă machiate.

Ea încă stătea în colțul celălalt al barului. Se plictisise. Se îndreaptase spre ieșire, iar tipul de la bar o prinsese de umăr și-i pune un bilețel pe care scria caligrafic: „Gerovital Plant Stop Acnee. Poate data viitoare n-ai să mai sperii pe nimeni, nemachiată. Un admirator.”

Și acestea fiind spuse, eu am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.

Doctorul personal al părului tău!

Cu acest articol particip la a treia probă Super Blog 2013!

Hi hi hi hi. Freza tipului mă inspiră. Dacă va fi să mă inspire în bine sau în rău, nu pot știi. Dar o să vedem asta la sfârșitul articolului.

Pentru proba aceasta, Farmec ne propune ca temă „doctorul personal al părului nostru”. Ce facem pentru a încerca să avem un păr cât mai sănătos? Cum îl îngrijim, pentru că da părul face parte din noi ca și întreg și trebuie să-l îngrijim ca să ne îngrijim implicit pe noi.

În funcție de problemele pe care fiecare tip de păr le are, cei de la Farmec propun Gama Gerovital Plant Tratament  ce se situează la limita dintre produsele cosmetice și de înfrumusețare a părului și cele farmaceutice și se pliază pe nevoile fiecărui tip de păr, dat fiind faptul că cele mai frecvente îngrijorări sunt legate de: modificarea, în timp, a caracteristicilor firului de păr precum îmbătrânirea; îngrășarea excesivă a părului (marea problemă a părului meu) și căderea părului peste limita normală (a doua mare problemă a părului meu. Săracul de el. E bătut de soartă rău de tot). Așa că aș încerca ceva pe bază de plante.

Deci da, după cum spuneam bietul meu păr e și gras și mai și pică. Deși, când te uiți la el așa din față, spate sau profil pare tare slăbuț și deloc puțin. Părul meu e un paradox. Ca și subsemnata de altfel. Mie una, mi-ar prinde bine un tratament sebum control și unul anticădere. Adică, ce spun eu mie, nu mie, ci părului meu. El este beneficiarul unic în toată afacerea asta :D.

Dacă stau acum să mă gândească când s-a „îmbolnăvit” în halu ăsta părul meu, n-aș știi să vă spun. Și nu, nu a fost așa, părul meu nu a avut probleme până acum vreo câțiva ani buni. Și nici nu știu cum de a pățit asta. E peste puterile mele de înțelegere. Dar, cine știe. Poate în sfârșit părul meu are noroc cu tratamentele astea și.. hmmm… devine și el ce-a fost odată (splendid, desigur!!!!).

Acum, că simt că-i tras de păr rău de tot articolul ăsta și că ideile mele sunt de fapt undeva pe câmp cu oile și pasc ce-or paște ele pe vremea asta, vă las o întrebare: Părul vostru cât de fericit și sănătos e? Ce-i faceți???? (am și eu nevoie de răspunsuri.. dați sfaturi unui copil neștiutor :D. Mulțumesc!)

Dacă ai ceva de spus, de împărtășit cu mine sau cu ceilalți, folosește cu încredere secțiunea de comentarii într-un mod cât mai manierat.

Îți mulțumesc că mă citești, iar dacă îți place ceea ce scriu te învit să dai un like pe Facebook AICI sau un Subscribe (coloana din dreapta sus) și astfel vei fi mereu la curent cu ce postez.

Have fun,

Pishky