Universul meu pe-o singură stradă

Știți voi oare momentul acela în care ne dorim cu toții să evadăm din propria lume, o lume care ni se pare deseori întinată de grijile și problemele vieții? Cu siguranță că-l știți. Cu toții îl știm de fapt căci, mici sau mari fiind, trecuți sau nu prin încercările vieții, căutăm mereu o altă viață. Sau dacă nu mereu, măcar din când în când. Căutăm alte probleme care să nu fie nicidecum ale noastre, ci ale altora, exclamând mereu „Vai, săracii!” și bucurându-ne parcă de existența problemelor în viața lor și nicidecum a noastră. Suntem mereu în căutare de altceva. Nu însă întotdeauna îl și găsim. Eu însă mă simt o fericită. Sunt bucuroasă că mi-am găsit evadarea. O spărtură din mintea mea, care duce pe o stradă dintr-un alt Univers.

citeste

Sursă poză: fanpop.com

Sunt singură pe-o stradă pustie. De fiecare dată aceeași stradă. Așa se și numește: Strada Pustietății. Dar mă ghidez mereu după lumina din colțul ei. Merg cu pași mărunți și mă pregătesc să dau colțul la propriu, dar nu pentru a mă întâlni cu moartea, cu ea am să mă întâlnesc eu mult mai târziu, ci pentru a mă întâlni cu imaginația. Dau colțul și citesc, ca de fiecare dată, plăcuța: „Strada Ficțiunii. Bine ați venit! Sperăm să nu mai plecați niciodată.”. Aici îmi găsesc Universul. Celălalt Univers al meu. Universul meu de pe-o singură stradă.

Îmi amintesc, aproape întotdeauna, când iau colțul Străzii Pustietății spre Strada Ficțiunii, cum am ajuns să-mi port pașii într-acolo pentru prima dată. Și, mă gândesc cum în alte Universuri paralele, dar totuși pe aceeași stradă, Strada Ficțiunii, mai circulă alte mii de oameni, fără a ne întâlni unii cu alții. Circulăm poate chiar în același moment, prin același loc, independenți unii de alții. Iar asta doar pentru că imaginația noastră este diferită. Vedem, citim aceleași lucruri, dar le percepem cu totul altfel. Aceeași Stradă a Ficțiunii, văzută în mii și mii de feluri, în mii și mi de culori amestecate diferit, ale mele, ale tale, ale lor, ale noastre, ale tuturor. Nu-i acesta un lucru cu adevărat minunat?

strada fictiunii

Sursă Poză: Editura All

Revenind la primii mei pași pe Strada Ficțiunii, vreau să vă mărturisesc că nu i-am făcut singură. Am fost condusă precum un prunc pe calea primilor lui pași prin viață. Am fost luată de mânuță și îndemnată să merg. Am mers mână-n mână cu „Fata de hârtie” a lui Guillaume Musso. Ea m-a împins pe poarta lumii lui Tom Boyd și-am tot zăbovit vreo săptămână printre aventurile unui scriitor în pană de inspirație. M-am jucat cu ei, ei s-au jucat cu mintea mea, am râs, am plâns și ne-am bucurat împreună. Apoi am ieșit fericită pe poartă. Primul pas, pe Strada Ficțiunii numărul 1, din sectorul Bestseller, Universul Editura All, a fost așadar făcut.

Îmi place strada asta. Și din clipa în care am pășit înapoi pe ea, ieșind din curtea cu numărul 1, am știut că voi reveni. Și-am revenit de multe alte ori, trecând de fiecare dată și pe la cei pe la care am pășit anterior. N-am uitat de ei, căci ei m-au făcut să iubesc strada asta din ce în ce mai mult, cu fiecare lectură și cu fiecare personaj descoperit.

Călătoria mea pe Strada Ficțiunii nu s-a mai continuat în același sector. Nu știu cum o fi la voi, dar la mine sectoarele nu se succedă în urma unui algoritm logic. Te trezești pur și simplu că, fiecare număr consecutiv, deseori face parte dintr-un alt sector și rareori din același. Spre exemplu, la mine numărul 2 a fost din sectorul Contemporan, pășind pe poarta deasupra căreia se afla o tăbliță, inscripționată cu litere de mână: „Strada Ficțiunii numărul 2, sectorul Contemporan, Universul Editura All. Bine ați venit printre rândurile Nataliei Kliuceariova, în ~Ultima oprite, Rusia~”. O Rusie aparte a secolului XXI. O Rusie pe care nu mi-aș fi dorit să o cunosc, dar care a reușit totuși să mă prindă în mrejele ei.

Știți, am impresia că nu v-am spus ce scrie pe plăcuța de deasupra porții cu numărul 1. Dar asta nu pentru că am fost rea intenționată, ci pentru că n-am observat vreo plăcuță. Am fost prinsă de tot acel nou. Cu siguranță însă Tom Boyd îmi transmitea ceva de dulce ca să mă facă să-l las și să nu-l deranjez din agonia sa. După cum ați văzut însă, se pare că ne-am împrietenit.

Am pășit apoi spre numărul 3. Același sector ca la numărul 1. Sectorul Bestseller. O poartă impunătoare, asemeni porților imperiului Otoman. M-a ademenit și i-am trecut pragul. Simțeam mirosul Bosforului și mă minunam de grandoarea palatului Topkapi. Un Stambul frumos, plin de măreție și cultură. Niște rânduri istorice care m-au făcut să mă înclin în fața dreptei judecăți a sultanului Abdulhamid al II-lea și al copilului minune, Eleonara. Undeva, într-un colț, să știți că se zăreau malurile Constanței românești, căci acolo avea să înceapă de fapt acțiunea. Frumoasă lumea Oracolului din Stambul. Sper că, în celelalte Universuri paralele, dar pe aceeași Stradă a Ficțiunii intens circulată, să se fi pășit și-n lumea oracolului, a Stambulului, indiferent de numărul care i-a fost scris în acele Universuri.

Și-așa, încet, încet, dar cu pași siguri, am avansat pe Strada Ficțiunii din Universul imaginației mele, din Universul Editurii All.  Am jucat. Am râs cu gura până la urechi. Și-am plâns cu lacrimi de crocodil. Am învățat. M-am dezvoltat. Am evoluat. M-am cultivat.

Recent am ieșit de pe poarta dincolo de care se afla rulota lui Otto Witte. Nu mai știu numărul cu precizie, dar cred că a fost 7. Când am pășit prima dată pe poartă, el, Otto, m-a întâmpinat cu-n zâmbet larg și mi-a arătat pe bolta cerului toate pățaniile lui. M-a plimbat dintr-un capăt în altul al Adriaticii, de la Fiume la Dubrovnik, ajungând împreună pe tronul Albaniei. Apoi, când am dat să plec pe ușa din dos, m-a lăsat cu buza umflată. Mi-a zis că i-au ajuns câteva zile pe tronul Albaniei. S-a răzgândit. Nu mai vrea să vină președinte-n România. Oricum, vă invit să-l cunoașteți și voi pe Otto Witte, din opera lui Andrew Nicoll, „Dacă  citești asta înseamnă că am murit”.

strada fictiunii

Sursă poze: Editura All

V-ați întrebat vreodată cât de frumos e să citești? Sau măcar de ce le place oamenilor să citească? Ăăăăm, sinceră să fiu, n-aș putea să vă spun de ce le place altora să citească, dar aș putea să vă spun de ce-mi place mie. Am considerat întotdeauna (și întotdeauna este măsurat din momentul în care m-am apucat să îndrăgesc efectiv cititul) că lectura te dezvoltă ca om. Îți dezvoltă imaginația, modalitatea de a gândi, interpreta, analiza și concluziona fiecare lucru, sau întâmplare, din jur. În plus, îmi place să citesc pentru că asta îmi dă posibilitatea să evadez din propria lume. Îmi permite să fiu precum un actor, dar în rolul de cititor, pentru că pot îmbrăca, imaginar, printre cuvinte, rolul fiecărui personaj. Îmi mut sufletul și gândurile dintr-un personaj în altul, de la o linie de dialog la alta și de la o descriere la alta. Îmi place să-mi mulez personalitatea în funcție de personajele pe care le întâlnesc iar, la sfârșit, trag linie cu tot ceea ce am învățat de la fiecare. E frumos, să știți.

Mi-ar plăcea să știu însă că nu sunt singura căreia îi place să facă asta. Iar cuvintele mele anterioare nu au fost doar o simplă povestire, ci un îndemn spre lecturare, spre o Stradă a Ficțiunii intens circulată. Mi-ar plăcea să știu că, paralel cu Universul imaginației mele, dar pe aceeași Stradă a Ficțiunii, se află alte mii, sau chiar milioane de Universuri, fiecare cu evadatul lui, iar atunci când întrepătrunzi toate aceste Universuri și formezi din toate străzile ficțiunii o singură stradă, ea să fie intens circulată. Mi-ar plăcea să știu că nu sunt singura care mă bucur de frumusețea cuvintelor și de lumea minunată care se află dincolo de ele. Mi-ar plăcea să mă dezvolt împreună cu toți ceilalți, iar apoi să ne împărtășim unu altuia învățămintele diferite, căci e normal ca ele să fie diferite atâta timp cât mințile noastre sunt diferite. Percepțiile sunt diferite. M-aș bucura. Așa că, dragi cititori, vă invit să: Citiți! Citiți! Citiți!

citeste

Sursă poză: frontpress.ro

Fata de hârtie de Guillaume Musso – vALLuntar II

Astăzi am avut o zi tare plină. M-am trezit pe la 7 fără 15 am ajuns pe la 7 jumate la școală și până la 8 fără 15 când începeam efectiv orele am mai citit din cartea lui Musso ce era aproape pe sfârșite. Apoi prin pauze, cum apucam și într-un final am terminat-o la biblioteca județeană după ce mi-am terminat de fișat despre simbolismul european. Astfel, pe la 5 fără ceva, ieșeam pe ușile bibliotecii fericită că în sfârșit terminasem cartea și aflasem sfârșitul ce până atunci în mintea mea avusese mii și mii de variante, însă nici o clipă nu m-am gândit la cel schițat în carte.

fata-de-hartie-editia-2012_1_produs

Să o luăm însă cu începutul și să începem recenzia acestei cărți cum trebuie, sau mai bine zis cum cred eu că trebuie:

Fata de hârtie de Guillaume Musso

Atunci când viața fără ea sau fără el crezi că nu mai are nici un sens și ești lipsit de curajul de a trece cu totul în neființă, te cufunzi printre analgezice într-o lume solitară din care faci parte doar tu și amintirile cu el sau ea.

De ceva timp, așa își petrece timpul și personajul nostru, Tom Boyd, un cunoscut scriitor contemporan, părăsit de ”centrul Universului său”. Tom nu mai știe ce sunt zâmbetul, fericirea, viața de zi cu zi și pare-se că nici nu vrea să le mai vadă vreodată dacă nu le poate vedea alături de ea.

Planurile lui de călătorie prin singurătate îi sunt însă date peste cap de către cei doi prieteni, Carole și Milo, ce sunt în stare să meargă până la capătul Pământului pentru a-i readuce acestuia fericirea și mai ales dorința de a scrie din nou și de a-și termina trilogia.

Dacă până la un anumit punct reușise să-și țină prietenii la distanță, lucrul acesta nu se mai poate întâmpla și cu fata ce-i aterizează brusc în viață, căzând dintr-o frază neterminată. Neștiind dacă mintea îi joacă feste și dacă fata este reală sau nu, este sau nu este personajul principal al operei sale ce a aterizat din lumea ficțiunii în lumea reală, se lasă inconștient pe mâinile ei în speranța de a-și recuceri fost iubită, iar ea îl poartă în speranța de a se întoarce în lumea ficțiunii, încercând să-l facă să-și termine trilogia.

De aici începe întreaga aventură. De aici atât viața lui cât și viața ei atârnă doar de două cărți, una prost tipărită și alta ce se dorea cu disperare a fi tipărită. De aici totul ia o întorsătură radicală, iar viețile celor 4 personaje se învârt în jurul celor două cărți și a trecutului… trecutul fiecăruia cât și trecutul comun al personajelor. Iar aventura lor, pe parcursul tuturor întâmplărilor se dovedește a fi una palpitantă și plină de întorsături ale situaților exact atunci când crezi că totul revine la normal.

Reușește oare Billie, personajul din trilogia lui Tom, să-l facă pe acesta să-și cucerească iubita? Reușește ea să se întoarcă în lumea ficțiunii? Reușește Tom să-și scrie volumul final al trilogiei? Reușesc cei doi prieteni să-i readucă zâmbetul pe față alături de trecut dar și de prezent? Își revine oare Tom din depresie sau se sfârșește pe zi ce trece mai mult?

O carte ce merită citită. O carte despre o prietenia necondiționată. O prietenie ce nu ține cont de lumea din zilele noastre și de barierele puse de aceasta la fiecare pas. O carte despre viață, poate o parte din viața fiecăruia din noi. O carte despre iubire și întorsăturile ei. O carte morală și psihologică ce testează limitele fiecărui personaj. O carte în care cititorul este pus mai presus de tot, fără el viața de dincolo de paginile scrise fiind inexistentă. O carte în care, până la urmă, nici unul din cele 4 personaje pare să nu aibă puterea de a soluționa problema existențială, cititorul fiind deținătorul puterii absolute asupra magiei cuvintelor tipărite.

Structurată frumos, în capitole scurte ce sunt însoțite de către un motto sugestiv, aceasta poate fi parcursă rapid… neștiind când au trecut minutele, orele. Neștiind când au trecut toate și când ai apucat să le sfârșești, iar pentru acest fapt autorul merită toate laudele 🙂

Sper că am fost destul de convingătoare cu recenzia și că v-am stârnit interesul. Bine înțeles nu interesul tuturor, că asta știu că-i imposibil, dar măcar al majorității. Mie una după cum am spus mi-a plăcut cartea. M-a impresionat cu fiecare pagină mai mult și mai mult. Am citit-o pe nerăsuflate prin pauze la școală, acasă, la bibliotecă. M-a captivat.

O să urmeze, cât de curând, recenzia celei de-a doua cărți ce sigur mă voi apuca să o citesc în această seară.  Însă până atunci vă invit să COMENTAȚI, pentru că fiecare comentariu reprezintă un pas spre împădurirea României ( la fiecare 15 comentarii plantându-se un copăcel de către ROMSILVA). Și tu vrei o Românie verde, o Românie mai curată, nu?

Nu uitați că acest post face parte din campania vALLuntar II inițiată de Grupul Editorial ALL.

 

Am primit cărțile de la vALLuntar!!!”

Ieeeeeeeeeei. ÎN SFÂRȘIT! Azi, după multe zile de așteptare, mi-au venit cele două cărți pe care mi le-am ales în ”Campania vALLuntar Ediția 2”. Cum, nu știți despre ce este vALLuntar? Păi pe scurt, ei îți trimit cărțile, tu le citești, le face recenzia la fiecare, iar apoi aștepți comentariile. Cu cât strângi mai multe comentarii cu atât ai șansa să plantezi mai mulți copăcei. 15 comentarii, reprezintă un copăcel. Este o campanie tare drăguță și interesantă în care îți stimulează dorința de a citi și propria dorință de a reîmpăduri cât de cât România. De ce  aduc vorba despre reîmpădurire? Păi și asta e foarte simplu, după cum am zis 15 comentarii reprezintă un copăcel, așadar cu sprijinul celor de la Romsilva, acel copăcel va ajuta la reîmpădurirea României.

vALLuntar 2013.cdr

Cum am intrat în această campanie minunată, nici nu-mi mai amintesc bine. Țin, vag, minte că cineva mi-a trimis un link ce mă conducea fain frumos spre regulamentul acestei campanii. Din păcate, acum nu se mai poate înscrie nimeni, și poate trebuia să fac un articol despre această campanie înainte de a trece termenul limită de înscriere.. dar na, nu a fost să fie. Poate la anul. Revenind la regulament: l-am citit, mi s-a părut interesant să primesc cărți și să ajut la plantarea copăceilor prin citirea lor, așa că imediat i-am trimis un mail Loredanei cum  că vreau să mă înscriu și ce cărți mi-aș dori să citesc. Prima dată, am fost sincer dezamăgită. Cartea pe care o doream nu era în stoc :(, așa că a trebuit să îmi aleg alte două cărți, iar după lungi căutări și recăutări și rerecăutări am ales următoarele două cărți: ”Fata de Hârtie de Guillaume Musso” (la care am primit și un semn de carte) și ”Cele zece mii de dorințe ale împăratului de José Frèches”.

Acum, nu-mi mai rămâne decât să citesc cărțile și să postez cât de curând recenziile. Până atunci vă las în compania unei melodii și a pozei cu cele două cărți.

DSCF5135

 

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtube (user LuciaMariaOfficial )