Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – filmul

Așează-te frumos în fața calculatorului sau laptopului (nu, nu sunt același lucru) și răspunde-ți următoarelor întrebări:

Ești elev?Dai bacul anul acesta? Anul viitor? Peste doi ani? Peste trei? Peste patru? Peste mai mulți?
Trebuie să știi acțiunea dar nu ai chef să citești?
Ai terminat liceul?
Nu ai ce face altceva mai bun și ești curios ce-i cu romanul ăsta?
Vrei să pari mai inteligent că știi ce-i în romanul ăsta?

Răspunsul la toate întrebările tale este…… tadadadaaaaam: SĂ CITEȘTI CARTEAși apoi să te uiți la film.

DE CE?

Da. Bună întrebare. De ce ai pierde ore din viață citind, stricându-ți ochii și multe alte chestii, când te poți frumos relaxa văzând filmul?

DE CE?

Simplu. Și am să o iau pe părți:

1. Dacă ești la liceu și-ți pică asta la bac, iar tu poveștești filmul, TE ASIGURcă nu iei bacul. Am să povestesc mai jos de ce.
2. Dacă pur și simplu ești curios (ai terminat liceul) și vrei să pari mai inteligent într-o discuție printre mulți alții care au citit, TE ASIGURcă o să pari prost și pe lângă subiect. Am să povestesc și asta, tot în rândurile de mai jos.

Eu am citit cartea pe la sfârșitul clasei a IX-a. Cam acum patru ani. Recent am văzut și filmul. Cam acum 2-3 săptămâni. Rezutatul? Dezastru total. Dezamăgire totală. În film este per ansamblu pusă în scenă povestea romanului. Și cam atât. Sunt prezente moartea unchiului. Averea lăsată în procent majoritar nepotului favorit, anume personajul principal masculin al operei. Soția frumoasă. Plecarea pe front. Războiul. Separarea celor doi. Gelozia personajului principal. Sfâtșitul. Însă acestea nu sunt relatate ca în carte. Este o poveste ce se bazează pe romanu, nu povestea romanului în sine (dacă înțelegeți ce vreau să spun). Numele personajelor sunt schimbate în film. Sunt diferite față de cele din carte. Iar dacă scrii la bac numele personajelor din film și povestea ca în film, om ești. Te poți considera picat la bac! În film se folosește numele de Tudor Gheorghiu, iar în carte numele de Ștefan Gheorghidiu. În film se folosește numele de Lena Gheorghiu, iar în carte este numele de Ela Gheorghidiu. Iar lista ar putea continua cu nume de personaje care nu există în carte și există în film. Povestea, în film, este conturată diferit față de cea din carte.

Așadar, baftă la bac cu filmul (o să picați cu brio) și baftă celorlalți în grupurile de oameni culți (o să vă faceți de râs cu brio)! Ieeeei. Ce amuzant sună!! Nu serios, mie chiar îmi pare amuzantă o astfel de situație, fie la bac, fie într-un grup.

Păreri personale? Mi-a plăcut cartea. Este un subiect care merită să i se acorde atenție. Intrigi la tot pasul. Situații limită. O aventură dramatică continuă, aș puta spune. Mi-a plăcut și filmul, luându-l separat în totalitate de carte. Sunt puse în evidență anumite trăsături ale personajelor. Caracteristici esențiale existenței lor, chiar dacă sunt mulate pe alte personaje. Adică personaje inexistente în carte.

Să povestesc filmul sau cartea? Nu am să o fac. Dar voi puteți viziona, respectiv citi. În ordine inversă față de cum tocmai le-am precizat. Sau cum vreți. Important e să citiți cartea pentru a face cunoștință cu adevăratele relatări ale lui Camil Petrescu.

Întrebare:

Începi cu:
Filmul sau cartea?
Cartea sau filmul?
Tu ce ai alege?

Da. Știu că-s trei întrebări. Răspunde și tu la toate printr-un singur răspuns. Contopește răspunsurile. N-or să se certe. Te asigur.

Film by moi

Ah. Sunt poliglotă. Un singur titlu în 3 limbi. Pffff.

Da. Știu. Patetic. Și nu… nu-i nevoie să-mi spuneți voi. Știu și singură. Mulțumesc.

Ideea acestui post? Inexistentă.

De ce scriu? Ca să nu cred că pierd timpul degeaba. Măcar să-l pierd scriind. Sau cu folos, ca să zic așa.

Ce-i cu titlul? Știu. E bizar. În afară de asta? E o leapșă. Pe care am primit-o de la Emil cel Minunat și apoi de la Daniel Craioveanul. Și nu vi se pare și vouă că eu tocmai le-am dat nume de maneliști aici pe blog? Și ce? Mie-mi plac. MUHAHAHAHAHAdevil! Vai și ce drăguță suuuuunt! Nu.

Știu. Știu și asta. Mai sus pare că aberez. dar să revenim la leapșă. O leapșă despre și cu filme. O leapșă cu o singură întrebare. Leapșă pe care nu o dau mai departe, ci invit pur și simplu pe oricine să o preia.

Ce filme aș face eu?

Am să le iau sistematic, așa…  ca la anatomie:

  • un film despre dorința oamenilor de a scrie, de a se exprima în online; viața unor astfel e oameni; relațiile dintre astfel de oameni; un film pro și contra unei astfel de vieți „online”; ar fi un fel de film documentar.
  • un film despre adolescenți și dificultățile lor de zi cu zi; despre conflictul dintre generații.
  • cred că mi-ar plăcea să regizez un film despre blogging.
  • un film despre importanța cărților și despre minunăția din spatele cuvintelor fiecărei pagini în parte, căci se ascunde un întreg Univers dincolo de toate acele cuvinte minunate.
  • un film despre viața unui alpinist și iubirea acestuia pentru munte.
  • un film despre dezinteresul profesorilor, cât și al elevilor din ziua de azi.
  • aș ecraniza toate operele literare care nu au fost ecranizate până acum și aș încerca să redau în film cât mai multe detalii din carte.
  • sunt un mic drăcușor… deci aș face un film despre viața mea tumultuoasă și plină de aventuri care de care mai interesante.

Și cam atât. Și ce mama naibii.. că eu n-am nimic nici în clin nici în mânecă cu cinematografia. Nu mai fac niciun film. Ba da. Fac unul. În mintea mea. Și anume: ecranizarea manualului de anatomie pentru admiterea la medicină. Iar filmul l-aș intitula ala: „Holly Bible!”. V-am lăsat mai jos și un poster al filmului. Mamă ce genială sunt. Aș merita un premiu Oscar pentru un asemenea film. Cu siguranță ar fi cel mai vizionat film din întreaga lume. Toți cei care ar da admiterea l-ar vedea cel puțin o dată pe săptămânărolling on the floor.

Și gata. La revedere. Oamenii se mai bagă și în scutece (cum e cazul meu). Mai și dorm (cum e cazul altora). Etc.

Tentații (i)rezistibile

Acest articol este scris pentru proba cu numărul patru din Super Blog 2013!

CAM01790Dependențele sunt tentații.

Da. Ceea ce vedeți mai sus este o cantitate zilnică de ciocolată ce-mi intră în organism. Sunt dependentă de ciocolată. Și o recunosc. Și recunosc și faptul că n-am voință să mănânc mai puțină. Mama-mi zice că sunt o specie de drogată. Eu zic doar că-mi plac la nebunie dulciurile, în special ciocolata și orice e pe bază de ciocolată. Atât.

Dacă am dulciuri, mănânc ca sparta. Dacă nu am, fac rost. Oricum ar fi, mereu am ciocolată. Mă hrănesc cu ciocolata. Ciocolata e parte din mine, iar fără ea… fără ea cred că sunt aproximativ ca unul în sevraj. Iubesc ciocolata. Și ea mă iubește pe mine, atâta timp cât mereu o am. Mereu și mereu și mereu a mea. Nu mă pot despărți de ea și nici ea nu se poate despărți de mine. Este irezistibilă.

Deși suntem nedespărțite (mai puțin în timpul când eu dorm), mama încearcă din răsputeri să ne despartă. E speriată și o înțeleg. Orice mamă e speriată atunci când tot neamul e diabetic. Mereu îmi spune că dacă nu va reuși ea, insulina sigur o va face. Ferească sfântul să se întâmple asta. Mai bine la 2-4 m sub pământ decât fără ciocolată. Iar acum e momentul în care eu mă rog Universului și tuturor sfinților și forțelor cosmice ca mama să nu citească asta, că altfel nici în cușca câinelui nu mai prind loc:). Desigur, mai au de ascultat dorințele a 7 miliarde de oameni, de ce m-ar băga în seamă pe mine? Și uite așa o să sfârșesc eu dormind într-un șanț și poate nici acolo :).

Ciocolata pentru mine, e ca aerul pentru voi. Ciocolata pentru mama, când o mănânc eu, e ca cianura pentru atâția oameni ce se revoltă cu înverșunare împotriva folosirii ei în exploatarea de la Roșia Montană. Iar atunci când vezi pentru propriul copil ceva ca fiind extrem de nociv, încerci să îi iei asta. Așa că mama se chinuie să nu primesc dulciurile aduse în dar și le ascunde. Le ascunde pe unde poate în casă. De când sunt mică însă, până la vârsta de 19 ani, am avut timp să explorez casa în lung și-n lat până la cunoașterea fiecărui colțișor al casei. Cu alte cuvinte, poate mama să ascundă ciocolata oriunde, că tot o găsesc (experiență de cel puțin 14 ani).

Știu ce-nseamnă să fii dependent. Sunt dependentă de ciocolată și de multe alte lucruri. Sincer, dacă mă întreabă cineva de ce mănânc ciocolată, nu aș știi să-i dau un motiv plauzibil. I-aș spune doar că mănânc pentru că mănânc. O fac din instinct. Nu-mi impun să mănânc ciocolată. Nici să o caut pe unde e ascunsă. O fac pur și simplu. Mă trezesc că am găsit-o și încep să mănânc. Nu o caut cu disperare. O caut cu mult calm pentru că știu că am să o găsesc. Nu știu cum se face faptul că mereu mă duc spre locul în care e ciocolata. Mă cheamă la ea. Și nu e o poveste inventată. Este una chiar reală. Este povestea unui dependent de ciocolată, adică a mea.

Habar n-am de ce, dar parcă insulina asta nu mă sperie. Nu mă sperie pentru că știu eu că nu o să am nevoie de ea. Odată, când trebuia să fac niște analize, am mâncat o ceșcuță de miere înainte. Iar rezultatul spunea că glicemia mea e foarte mică. Altă dată, când bunicul meu își făcea testul de glicemie, eu copil mic și curios cu întrebări de genul: „Ce-i aia tataie?”, „Dar ce face?”, „Dar vreau și eu, tătăiț!!!” mi-am făcut testul de glicemie, după masă evident. Valoarea era aproape de media anormală :D. Deci, practic, dependența mea de ciocolată mă ajută să-mi mențin valori ale glicemiei aproape normale. Cum aș putea astfel să renunț la ciocolată? Corect, n-aș putea. O iubesc și mă iubește (cred).

Dependențele mele nu se sfârșesc însă aici. Pe locul doi se află telefonul mobil. Fără să vreau îl folosesc. Mă trezesc că umblu pe el fără să fac de fapt nimic. Intru în meniu și ies. Îl deblochez ca să îl blochez la loc. Intru pe Facebook ca să ies. Pornesc radio ca să-l opresc. Mă trezesc că scriu mesaje ca să le șterg și să le rescriu până când într-un final le și trimit. Intru în contacte ca să nu apelez pe nimeni. Mă joc, ca să nu mă joc de fapt. Telefonul sincer îl urăsc. Este ca să fie și-mi mănâncă timp din viață. Dar aici știu că nu sunt doar eu dependentă de telefon într-un hal fără de hal. Generații întregi din zilele noastre sunt dependente: copii, tineri, bătrâni. Toți.

Urmează apoi dependența temporară pe timp de iarnă: schiatul. Ador să schiez. Să mă simt una cu pârtia, una cu zăpada, una cu fulgii de nea ce plutesc în aer până se contopesc cu suprafața muntelui. Când schiez simt că plutesc. Mă bucur că pot schia toată iarna: în weekenduri și vacanțe. Mereu. Când schiez, nu simt de fapt că fac asta. Când schiez, schiez și atât. De cele mai multe ori schiez pe muzică. Îmi bag căștile în urechi și mă las pe schiuri în cristiane lungi și scurte în josul pârtiei. Iubesc muntele. Îl iubesc poate pentru că am crescut oarecum cu el și l-am văzut de mică în fiecare zi. Îl văd din curte, îl văd când trec podul Jiului, îl văd pe bulevardul ce duce spre Petroșani. Îl văd mereu acolo, măreț și impunător peste întreaga depresiune a Jiului. Îl văd și îl iubesc.

Sunt dependentă de oamenii frumoși. Iubesc să stau în preajma lor, fie că sunt copii, tineri sau bătrâni. Oameni frumoși din punct de vedere al caracterului lor, al interiorului și nicidecum al fizicului. Fizicul e doar o carcasă. Degeaba strălucește la suprafață dacă pe interior e mâncată de rugină. Degeaba. Iubesc în special bătrânii. Îmi place să stau în preajma lor. Ei mereu au ceva frumos de spus din experiențele lor de viață mai mult sau mai puțin frumoase. Sunt dependentă de a le sorbi cuvintele și privirile duioase. Sunt dependentă de a le oferi fericirea aceea că sunt ascultați cu atâta drag și atâta interes.

Uneori sunt dependentă și de film. Dar asta depinde doar de stările acumulate care au creat o singură stare neliniștită ce are nevoie de liniște. Atunci sunt dependentă de acțiune, de comedie, de animații. Sunt dependentă de orice. De orice e bun, desigur. Adică bun pentru gusturile mele, pentru că gusturile sunt atât de diferite. Ce e bun pentru mine, este foarte probabil să nu fie și pentru ceilalți. Doar de asta suntem o specie atât de diferită între indivizi.

Sunt dependentă de cultură. Îmi place. Mă fascinează. Cultura e minunată. Păcat că noi ca indivizi nu suntem toți capabili să ne-o însușim caracterului. Poate nici eu nu sunt. Tocmai de asta, cu siguranță, sunt dependentă de ea. Din nevoia de a dobândi mai multă.

Cred că sunt dependentă de multe altele. Sunt dependentă de atâtea și atâtea. Uneori sunt dependentă și de mine, atunci când simt că nu mai sunt eu. Sunt dependentă și de o ea. Și de un el. Și de părinți. Sunt dependentă de lume. Sunt și suntem dependenți de bani, căci ei ne oferă posibilitatea existenței de zi cu zi. Sunt dependentă de iubire, fie că o ofer sau o primesc. Sunt dependentă de amintiri, căci ele stau la baza a ceea ce sunt acum și ceea ce am să devin. Sunt dependentă de trecut, de prezent și cu siguranță și de viitor. Sunt dependentă de multe și cu siguranță nu sunt singura. Toți suntem dependenți de ceva, conștient sau inconștient.

Articolul acesta a pornit de la filmul „Thanks for Sharing”. Și personajele au dependențe. Dar o pun în scenă pe cea care a existat din toate timpurile: sexul. Unii sunt, alții nu sunt. Dar cu siguranță este printre cele mai vechi dependențe, alături de dependența de supraviețuire, de existență.

Dependențele, prin traducere, sunt irezistibile.

Pentru că simt cum ale mele cuvinte încep să se amestece unele cu altele într-o iraționalitate perfectă, am să închei articolul aici. Dar nu, nu scăpați de întrebarea la care musai trebuie să răspundeți. Așa pentru curiozitatea suflețelului meu de copilaș micuț și amărât.

Întrebare: Voi de ce sunteți dependenți?

Aștept cu nerăbdare răspunsurile voastre. Sunt curioasă. Vreau să știu!

Have fun,

Pishky

Les Miserables!

les_miserables_ver11

Părerea lui Spoil:

Bonjour à tout le monde!. Tocmai ce am ajuns acasă de la cinema. Filmul de astăzi a fost cum o spune titlul „Les Misérables”  tradus în română „Viața unui angajat român” un film pe care îmi place să-l numesc „the bag of chips” trailerul este interesant dar acțiunea și povestea lasă de dorit. Nu pot să neg că nu mi-a plăcut măcar puțin , dar sincer să fiu am mers la acel film din 3 motive mai speciale Hugh Jackman also knowed as Wolverine, Sacha Baron mai cunoscut și ca The Dictator sau Borat, și un final  superba  Helena Bonham. În final tot ce am putut observa în acest film este ca toți francezii sunt rapperi, dacă doriți un film în care nu pot să vorbească mai mult de 3 cuvinte fără să cânte vă sugerez să nu vizionați acest film. Adică na poate că vă place muzică-lul dar sfatul meu NO, HELL NO!  să scurtez filmul numai într-o singură melodie din cele 20+ . Enjoy!

Părerea lui Pishky:

Să vă mai salut și eu? Nu vă mai salut, că vă salută deja Spoil! Eu încep direct. De fapt nici nu știu cu ce să încep mai întâi, cu faptul că mi-a plăcut sau că nu mi-a plăcut. N-am lucrat niciodată cu jumătăți de măsura și nici nu am degând să o fac vreodată, dar de data asta balanța mea conține pe talere fix 2 jumătăți identice de dezgust și de plăcere asupra filmului. Și totuși, cele 2 jumătăți identice se încăpățânează să sfideze orice lege a fizicii dezechilibrând balanța într-o parte și în alta la infinit. Am să încep totuși cu ce mi-a plăcut: subiectul. Da mereu mi-au plăcut filmele cu un astfel de subiect, tocmai de aceea am ținut morțiș să-l văd când apare. E într-adevăr o realitate crudă, dar e o realitate ce a fost, este ( deși se neagă asta) și o să fie mult timp și de acum în colo… și asta numai pentru că mereu or să fie oameni cu și fără suflet :). Însă acest subiect nu s-a știut a fi dezvoltat de către regizor și scenariști..

Nu mi-a plăcut musical-ul, deși în general îmi plac musical-urile… însă doar acelea ce se și potrivesc cu povestea ce vor să o împărtășească oamenilor. Acest musical nu se potriva cu tema. NU. Nu cred că ”mizerabilii” aceia mai erau în stare să-și cânte nenorocirile în situația deplorabilă în care se aflau. Eu una chiar refuz să cred că francezii făceau asta în timpul revoluției și înainte de ea.

De asemenea sunt aproape sigură că francezii patrioți din vremea lui 1800 se răscolesc în mormânt din cauza faptului că filmul este făcut de englezi, în engleză cu numele în franceză. Săracii… ce naționaliști erau și ce pățesc acum. Cred că naționaliștii de atunci cu tehnologia de acum ar fi iscat un adevărat război împotriva englezilor din cauza acestui fapt :D.

Acum, sunt sigură că și Victor Hugo se răsucește în mormânt prin faptul că i-au denaturat conținutul romanului său de la început până la sfârșit, adăugând și scoțând personaje, tăind și lipind alte secvențe.

Secvențele, ei bine secvențele mie una nu mi s-au părut a fi toate filmate în Franța, Paris, ci chiar în Anglia, Londra. Dacă greșesc, mii de scuze, dacă nu.. păcat 🙂 Mi s-a părut la un moment dat a fi Versailles, în câteva secvențe, dar restul, restul păreau a fi în Londra :). Bieții francezi.. ce somn neodihnit or avea ei acum printre morți.Tare rău îmi pare de ei.

Sincer, nu știu dacă să vă îndemn să-l vizionați și voi ori ba. Poate ce nu mi-a plăcut mie, pe voi o să vă încânte și ce mi-a plăcut să vă dezguste. Însă de un singur lucru sunt curioasă: Voi ce părere aveți? Așa că vizionați-l și spuneți-ne și nouă :). Eu una, de curiozitate, m-am apucat să citesc până și romanul alcătuit din 3 volume ce mereu mi s-au părut IMENSE. Nimic nu m-a convins până acum să-l citesc, până la acest film a cărui poveste nu prea bate cu spusele mamei.

P.S. V-am pus mai jos și trailer-ul 🙂

sursa youtube(user PhanaticalJekkie)

sursă youtube (user DanceOn)

 

Redemption!

Neața lume!. Acesta va fi un post destul de scurt(sper) în care să vă fac să vă uitați la unul din filmele mele preferate „The Shawshank Redemption” sau în română „Închisoarea Îngerilor”. Vă pot spune că acest film este absolut genial începând de la faptul că unul dintre scriitori este Stephen King. Ca storyline îl are în rolul principal pe Tim Robbins, jucând rolul lui Andy un tânăr bancher de succes care este condamnat la viață în închisoare pentru uciderea soției sale și a amantului ei. Ajungând în închisoare este ajutat de către asa zis omul care poate face rost de orice, el reprezentând personajul secundar cu numele Red jucat de către Dumnezeu în persoană Morgan Freeman. Eu unul vă sugerez să îl vizionați, este chiar un film genial dacă pot spune atât prin acțiunea sa, dar și prin evidențierea caracterului oamenilor chiar și atunci când le este furată libertatea. Enjoy!

sursa youtube (user ryy79)

Și ca toate sa meargă bine vă sugerez

sursa youtube(user lillan91)

Post informativ

După cum ați văzut chiar din titlu, acesta este un post informativ. Am decis să scriu acest post ca să vă informez pe toți, formal, că de vreo 2 săptămâni suntem vreo 2 ce scriu pe aici pe blog, nu doar eu cea cu care v-ați obișnuit de mai bine de un an și jumătate poate chiar 2. Acum, dacă vă întrebați de ce sunt eu formală.. ei bine pentru că foarte mulți i-ați lăsat lui comentarii pentru mine, fără să vă prindeți că nu sunt eu, deși stilurile sunt atât de diferite, iar posturile lui sunt mult mai scurte decât ale mele, ironia lui e mai mare ca a mea de zeci de ori și mii de alte astfel de subtilități foarte clare. Dar, am să vă explic totuși, dacă nu vă veți prinde nici în continuare care cum postează că de.. am să vă explic după cum am zis cum să aflați care cum postează și să știți cui îi lăsați comentariile. Deci, sub titlul fiecărui post imediat acolo sub el, în dreptul datei, scrie ”Posted by Pishky” sau ”Posted by spoilwrc”. Poftiți și niște imagini:

Un post scris de spoil:

Spoil

 

 

Un post scris de mine:

Pishky

 

 

Acum, dacă nu știți încă cine e Spoil, în afară de câțiva ce i-ați citit primul articol, eu vă invit să-l citiți în următoarea poză captură ce am făcut-o, spunându-vă doar că-l cheamă Radu 🙂

A new begining « Pishky

 

Dacă vreți să citiți mai multe posturi scrise de Radu, pardon Andrei… ba nu stați.. Spoil, vă invit să întrați aici, sau în bara aia gri de sus la M&V&F, adică unde vă indică poza următoare 🙂

A new begining « Pishkys

 

 

Sper să fi fost cât mai explicită cu acest post, de această dată :), dacă nu recitiți-l 🙂

Fantoma de la operă

Acum câteva zile am aflat de acest film. Akka Bu mi-a trimis o melodie ( pe care o voi pune și eu mai jos), o melodie ce pur și simplu pe mine m-a încântat și cred că și voi veți simți același lucru. Ei bine, melodia mi-a plăcut, însă mare i-a fost surprinderea lui Akka Bu când i-am mulțumit că mi-a arătat această melodie, neștiind că este coloana sonoră a filmului ”Fantoma de la operă”. Reacția ei a fost: ”Cum nu ai auzit de film :O ? ! Hmm.. e bine nu, nu auzisem, așa cu nu i-am putut promite decât că voi încerca să-mi fac timp să văd filmul. Timp, nu am reușit să-mi fac în ultimele 3-4 zile, deși am fost liberă, însă aseară, mai precis după miezul nopții, când eram și eu decisă că mă voi culca după ”Vocea României”, ei bine, planurile mi-au fost date peste cap chiar de coloana sonoră a filmului ”Fantoma de la operă”, coloană sonoră prezentă în mintea mea la momentul respectiv. Inițial credeam că e o simplă nălucire, doar că pe ecranul mare al televizorului, a apărut ” The phantom of the opera – Fantoma de la operă”. Să fi fost asta o coincidență? Nu știu. Însă m-a surprins plăcut, până la sfârșitul filmului, pe care l-aș revedea mereu cu aceeași dorință și plăcere ca aseară :).

3035_425_poster_3_f

Un film în care muzica și iubirea, alături de ură și invidie, au rolurile principale. Un film încărcat de frumusețile personajelor, de istoria operei, istoria oamenilor, de frumusețea și hidoșenia sufletelor. Un film în care neintegrarea în societate și lipsa iubirii au creat încet încet un monstru în întuneric, pe valsul sunetelor muzicale :). Având ca și roluri principale Christinne, Raoul și Fantoma (Erik), triunghiul amoros ce se creează între cei 3 prin intermediul muzicii, aduce pe scena operei atât ura cât și moartea.

Christinne, este o tânără domnișoară, adusă pe scena operei din milă după moartea tatălui, ce simțea în fantoma ce nu i se arăta decât în cântul minții, un înger păzitor, se face remarcată totuși prin vocea sa pe scena operei, la un moment dat.

Raoul, un tânăr duce carismatic, ce preia conducerea operei alături de alți domni simpatici ce dau un plus de culoare filmului, o reîntâlnește pe Christinne, iar dragostea dintre ei se reaprinde printre notele muzicale.

Fantoma ( Erik) – un personaj mascat atât de problemele vieții, de muzică cât și de o mască reală, o ajută pe Christinne, într-un mod mai puțin obișnuit, din umbră, să-și descopere talentul muzical, îndrăgostindu-se de frumusețea, tinerețea și talentul acesteia încă de la venirea ei în cadrul operei. Măcinat de cicatricile adânci lăsate în sufletul său, se ascunde în adâncurile necunoscute ale operei, așteptând ca sufletul să-i fie eliberat, de fiecare crimă comisă în urma nedreptății aplicate prin bătăi asupra copilului ce fusese cândva, așteptând ca diavolul din el să dispară o dată pentru totdeauna.

Dacă acest diavol dispare sau nu, dacă dragostea dintre Christinne și Raoul este posibilă, ori dintre Christinne și Erik, veți descoperi doar vizionând acest film minunat, presărat cu iubire, muzică, frumusețe, comedie, acțiune, invidie, prietenie și suferință 🙂

sursă youtube ( user vorathiel)

Iar acum, că tot v-am promis la început, vă voi lăsa melodia ce m-a introdus în această lume spectaculoasă de poveste de iubire a muzicii  🙂

sursă youtube ( user lindeseystomp )