Tu știi să prețuiești?

Ca tot omul anormal, pe timp de iarnă, ies afară îmbrăcată cu n chestii pe mine: maieu, bluză subțire, un pulover, o vestă și un palton… mai ceva ca în Laponia. O pereche de ștrampi groși, niște șosete lungi și una bucată pereche pantaloni matlasați. Ahh da… și căciulă cu mănuși. Nu. Fular nu, că-i paltonul cu guler.

Ies și eu fain frumos de la școală și îmi îndrept picioarele spre casă, prin ger și vânt aspru. Îmi dârdâiau dinții în gură și tremuram ca o varză dezgolită pe pământul înghețat. Și ale naibii picioare, dacă voiau ele să meargă mai repede spre casă. Se împotmoleau în frig și dădeau unul într-altul mai ceva ca alea bete. N-ai văzut așa ceva, pe cuvântul meu. Oameni mulți ce trebuiau și ei ocoliți ca printr-un labirint întortocheat, ce să mai… viteza picioarelor mele tindea spre zero. Ieeeei. Trăiască mortul în frigInghetat (adică eu.)

Și cum mergeam eu așa… mai împleticindu-mă, mai înaintând, dau cu ochii de o domnișorică nu foarte înaltă ce tocmai își prinsese blugii într-un gard. Cu o gecuță subțirică, desfăcută, și un tricou de vară, se chinuia și ea să ajungă undeva. Unde, nu se știe și nici nu ne interesează, căci noi nu suntem oameni băgăcioși! Cert e că eu una m-am cutremurat toată de frig când m-am uitat la ea. Mi-a înghețat sângele în vene, în artere și în capilare. Carnea mi s-a pietrificat și vreo 5 secunde n-am avut nicio reacție de înaintare. Chiar și acum fac „bbbbrrrrr” când mi-o imagineznailbiting.  Acum, în preajma sărbătorilor, dacă n-aș avea bani de cheltuit pe altceva, aș da fuguța pe sfântul google să-i cumpăr ceva de printr-un outlet online. Poate nu i s-ar mai învineți carne dezgolită.

Mă întreb uneori, de ce există atâția oameni care nu au și sunt nevoiți să îndure frigul ce străbate prin hainele subțiri. Și de ce sunt atâția copilași care nu duc grija zilei de mâine, dar îngheață pentru… nici măcar nu știu pentru ce. Cineva mă tot bate la cap cu dreptatea divină. Dar la ce-i folositoare undeva în cer, nevăzută și nesimțită, când ar putea fi pe Pământ. Pentru mine, dreptatea e atunci când cei care merită… au, iar cei care au… prețuiesc. Sinceră să fiu, nu sunt un copil născut fără să aibă… și nici unul născut să prețuiască. Dar am învățat să o fac. Am învățat ce înseamnă. Am învățat cum să o fac… și cred că asta-i cel mai important.

Gata pe ziua de azi. Închei aici prin întrebarea următoare: Tu știi să prețuiești?

Sursă imagine: Google Images

Originalitate

Articol scris pentru proba cu numărul douăzeci și trei din cadrul competiției Super Blog 2013!

bosch-250x250

***

Ea e o fată cochetă. Mereu pusă la punct, aranjată, cu mult bun gust. Nu ai să o vezi vreodată ieșită din casă cu haine ponosite ori necălcate, dar nici cu ultimele apariții prin modă. E o fată simplă, dar care dintotdeauna a fost atrasă de frumos. De frumosul ce o face pe ea să pară frumoasă, căci, în viață, e important să atragi în jurul tău frumosul.

În dimineața aceea ieșise din casă mult prea devreme pentru ora ei. Se certase iar cu moda de la TV și de prin reviste, așa că-și luase lumea-n cap prin magazine. Nu căuta nimic din ce văzuse „aici și acum” și nu o impresionase. Căuta lucruri care să-i facă cu ochiul, care să-i spună din culori și model: „Ia-mă pe mine! Ți-aș sta bine!”.

Personajul nostru nu fusese niciodată de acord cu moda. Mergea pe principiul: „Să mă îmbrac cu ce-mi stă bine, nu cu ce mă face să par ca o paiață”. Oricum, ce vedea în modă i se părea total aberant. Ei îi plăceau doar hainele simple. Ținutele simple, căci, în viața ei, simplitatea era cea care prima. Considera că o haină călcată și proaspăt spălată, având un miros floral, era asul din mânecă al unei femei, pe când ținutele extravagante, i se păreau ei, că fac o femeie a fi respingătoare. Ea aprecia ținutele  îngrijite, care, puse pe o persoană să nu dea impresia că atârnă așa oricum, ci ba din contră, că-i dau o formă armonioasă corpului.

Se spune că hainele redau o parte din personalitatea fiecăruia. Și ea credea asta. Iar cum personalitatea ei era una simplă, își alegea mereu haine simple, dar de o frumusețe aparte, precum chipul ei angelic. Dar, simplitatea ei era de o complexitate ce tindea spre infinit. Se plimba printre rafturile cu haine și nu-i venea să creadă că oamenii ar purta vreodată  ce vedea ea în magazin în toate culorile curcubeului.

Ieșise din locul acela. Era sătulă de toate hainele alea fără pic de viață. Oricum ei îi săreau în ochi prin vitrină doar din întâmplare, hainele ce-i plăceau. Își îndreptă pașii grăbiți spre casă. Destinul, sau forțele nevăzute ale Universului, o împinseseră într-un magazin de electrocasnice. Inconștientul ei știa prea bine că rămăsese fără fier de călcat, iar pentru ea, călcatul hainelor era vital. Noroc că cele de pe ea le călcase după spălat, imediat ce se uscaseră. Se plimbase printre rafturi până ce ochii îi căzură pe un produs de la Bosch. Nu stătuse prea mult pe gânduri și îl cumpărase. I se păruse interesant.

Și ce frumos i se părea acasă. Deschisese dulapul și-și lăsase ochii să se încânte cu frumusețea hainelor ei.