Momentul acela când nu trebuie să faci ceva. Dar faci

Bună dragă cititorule!

Astăzi am o mică rugăminte la tine. E ușor de îndeplinit și nici nu-ți va lua mult timp. Te rog, urmărește clipul de mai jos și acordă-i o atenție maximă. Iar dacă cumva se face că nu l-ai înțeles din prima, mai uită-te o dată și abia apoi citește-mi rândurile de mai jos, căci ele se leagă de clip și clipul de ele.

Sursă Youtube (user Sprite)

Ai urmărit clip-ul cu atenție? L-ai înțeles? Cu siguranță da. După ce l-ai urmărit o dată, te-ai mai uitat iarăși. Așa am făcut și eu. Dar, pe lângă faptul că este amuzant cum băiatul cu guler își întoarce capul la 360 de grade, în ciuda stării sale de sănătate, să se uite după fete, clipul acesta spune și o poveste interesantă. Despre povestea din spatele clipului, anume despre lucrurile pe care nu ar trebui să le facem, dar nu ne putem abține din diferite motive, plauzibile sau nu, am să scriu și eu aici.

L-ați văzut pe tipul cu guler care se uită după fete, nu? Cu siguranță l-ați văzut și ați râs. Și cu siguranță o să râdeți și în continuare. Doar că de data asta veți râde și de mine, nu doar de tipul din clip. Adică, am zis să simpatizez cu el și să nu-l las la greu, căci din anumite puncte de vedere mă asemăn cu el. Și când spun că mă asemăn cu el, nu înseamnă că întorc și eu capul la 360 de grade după tipi, în timp ce gâtul meu este mobilizat într-un guler. Dar, la fel ca și el, fac lucruri pe care nu ar trebui să le fac, doar că nu mă pot abține. Practic, dar și teoretic, stă în gena noastră să facem lucruri ce în mod normal ne-ar fi interzise. Atunci când faci lucruri pe care nu ar trebui să le faci, crește adrenalina și astfel totul fiind mult mai palpitant.

lucruri interzise

Ca să nu vă mai țin în suspans, am să trec direct la asemănarea mea cu tipul din clip, dar nu în orice fel, ci povestindu-vă una-două întâmplări reale.

Eram la munte, iarna.  Și cum mie îmi place muntele iarna, îmi place și să schiez, stând de dimineața până seara numai pe pârtii. În ziua aia, pe la jumătatea ei, îi povesteam eu tatei cum eram entuziasmată să sar pe trambulinele special amenajate de pe drumurile care duceau de pe o pârtie pe alta. Iar tata, bun ascultător cum este, m-a lăsat cu vărbăraia mea, să-mi termin ce am avut de zis, iar apoi mi-a trântit un tranșant: „Să nu te mai prind niciodată pe trambuline!!!”(avusesem nenumărate incidente cu mâini și picioare în ghips, din diferite motive). Și am plecat eu așa, bosumflată, tristă, amărâtă și alte stări din astea contopite toate la un loc în sufletul meu, pe o altă pârtie. Spre seară, când pârtiile începeau să se închidă, iar eu trebuia să mă întorc pe o altă pârtie, aproape de cabană, pe drumul dintre pârtii, am zărit o trambulină și mi-am zis: „Heeeei!! Uite o trambulină! E așa mare, drăguță și tentantă încât nu poți trece pe lângă ea, ci doar pe ea!!!”. Și m-am dus eu așa, frumos, cu viteză, am urcat pe trambulină, am ajuns în aer și stop. Oprim timpul în loc, căci în timp ce îmi exercitam eu actul meu artistic minunat și ireproșabil, aud o voce groasă din spatele meu: „Ce ți-am spus eu că n-ai voie pe trambulină? Ce cauți acolo???”. Și da. Ați ghicit. Mi-a tricat actul artistic. Eu m-am întors cu fața spre el. Am uitat de faptul că încă mă aflam la mulți metri de-asupra solului și am ratat aterizarea în timp ce încă îmi priveam tatăl. Dar măcar m-am rostogolit artistic când am atins solul. Și i-am făcut pe toți să se întrebe dacă mais cap cu viață. Și m-am plimbat cu targa. Și cu salvarea. Și mi-am pus un picior în ghips și-o mână după gât. Și am învățat că data viitoare trebuie să mă asigur de cel puțin 3 ori, sau chiar mai mult,  că tatăl meu nu se află prin preajmă și nu există pericolul să mai strige după mine în timp ce mă aflu la mulți metri deasupra solului.

lucruri interzise

Continuarea? Vreți să știți dacă am mai sărit vreodată pe vreo trambulină? Normal că da. Însă m-am asigurat că tata nu trece pe acolo. Iar aterizările mele au fost mai mul decât perfecte. Iar acum tocmai vă dovedeam de ce semăn cu tipul din clip. Pentru că fac lucruri pe care nu ar trebui să le fac, din pricina faptului că nu mă pot abține.

Aș putea spune însă că ăsta este unul din exemplele în legătură cu lucrurile pe care părinții nu ar trebui să le facă, dar nu se pot abține. Dar hai să-l bucur totuși pe tata și să creadă că-i tot vina mea, a copilului neastâmpărat din dotare.

Și, altă dată, în caz că nu ați râs destul, am alunecat pe gheață. O gheață care cu câteva ore în urmă nu fusese acolo!!!. Mi-am băgat mâna în ghips și m-am întors la munte. Unde am stat o zi fără să schiez. Apoi am schiat cu mâna în ghips. Și da, în caz că vă întrebați, mâna mea este perfect funcțională. Iar acum, prin cea mai scurtă poveste a mea, am întărit cu argumente clare demonstrația că semăn cu tipul din clip.

Însă ca mine, cu siguranță, fac majoritatea. Așa că sunt curioasă care sunt lucrurile pe care tu le faci, cititorule, din cauza faptului că nu te poți abține, deși nu ar trebui.

Tu știi să prețuiești?

Ca tot omul anormal, pe timp de iarnă, ies afară îmbrăcată cu n chestii pe mine: maieu, bluză subțire, un pulover, o vestă și un palton… mai ceva ca în Laponia. O pereche de ștrampi groși, niște șosete lungi și una bucată pereche pantaloni matlasați. Ahh da… și căciulă cu mănuși. Nu. Fular nu, că-i paltonul cu guler.

Ies și eu fain frumos de la școală și îmi îndrept picioarele spre casă, prin ger și vânt aspru. Îmi dârdâiau dinții în gură și tremuram ca o varză dezgolită pe pământul înghețat. Și ale naibii picioare, dacă voiau ele să meargă mai repede spre casă. Se împotmoleau în frig și dădeau unul într-altul mai ceva ca alea bete. N-ai văzut așa ceva, pe cuvântul meu. Oameni mulți ce trebuiau și ei ocoliți ca printr-un labirint întortocheat, ce să mai… viteza picioarelor mele tindea spre zero. Ieeeei. Trăiască mortul în frigInghetat (adică eu.)

Și cum mergeam eu așa… mai împleticindu-mă, mai înaintând, dau cu ochii de o domnișorică nu foarte înaltă ce tocmai își prinsese blugii într-un gard. Cu o gecuță subțirică, desfăcută, și un tricou de vară, se chinuia și ea să ajungă undeva. Unde, nu se știe și nici nu ne interesează, căci noi nu suntem oameni băgăcioși! Cert e că eu una m-am cutremurat toată de frig când m-am uitat la ea. Mi-a înghețat sângele în vene, în artere și în capilare. Carnea mi s-a pietrificat și vreo 5 secunde n-am avut nicio reacție de înaintare. Chiar și acum fac „bbbbrrrrr” când mi-o imagineznailbiting.  Acum, în preajma sărbătorilor, dacă n-aș avea bani de cheltuit pe altceva, aș da fuguța pe sfântul google să-i cumpăr ceva de printr-un outlet online. Poate nu i s-ar mai învineți carne dezgolită.

Mă întreb uneori, de ce există atâția oameni care nu au și sunt nevoiți să îndure frigul ce străbate prin hainele subțiri. Și de ce sunt atâția copilași care nu duc grija zilei de mâine, dar îngheață pentru… nici măcar nu știu pentru ce. Cineva mă tot bate la cap cu dreptatea divină. Dar la ce-i folositoare undeva în cer, nevăzută și nesimțită, când ar putea fi pe Pământ. Pentru mine, dreptatea e atunci când cei care merită… au, iar cei care au… prețuiesc. Sinceră să fiu, nu sunt un copil născut fără să aibă… și nici unul născut să prețuiască. Dar am învățat să o fac. Am învățat ce înseamnă. Am învățat cum să o fac… și cred că asta-i cel mai important.

Gata pe ziua de azi. Închei aici prin întrebarea următoare: Tu știi să prețuiești?

Sursă imagine: Google Images

Hai-hui pe munte

Mi-a pierit cheful de scris. Cuvintele astea, toate, m-au epuizat. Mă simt fără strop de viață în mine. Nu știu unde s-a scurs. Cu siguranță nu în ograda mea. Aș vrea să plec. Pe-un vârf de munte. Acolo, în locul în care-mi e cel mai bine. De-ar fi vară, m-ar bucura firele de iarbă. Iarnă, aproape fiind…. m-ar bucura fulgii de zăpadă. Răcoarea muntelui de iarnă.

straja4

Dacă ar ninge chiar acum, m-aș duce la schi în Straja. Dar nu ninge. Încă. Ce bine mi-ar prinde un sejur la Straja. Printre piscuri și brazi. Dacă aș fi făcut vreun sport de performanță, cu siguranță mergeam în cantonament la Straja. Din păcate, nu fac. Ah, ce frumos ar fi la munte. O singură privire în zare, îți șterge toate simțirile de rău din interiorul sufletului tău.

N-am inspirație. S-a dus pe apele tulburi ale Jiului, până a ajuns în Dunăre. Iar Dunărea mi-a izbit inspirația de malurile ei, până a ajuns în Deltă. Iar de acolo, de acolo nu se mai știe nimic de ea, de inspirație. A dispărut. Poate s-o fi evaporat printre moleculele de apă. Sau poate or fi mâncat-o peștii.

Gata cu toată creativitatea (de parcă aș fi fost cândva creativă). Am lăsat-o la poarta raiului, că de.. poate s-or ierta ceva păcate pe baza ei. Astăzi n-am să mai fac nicio poveste, căci nu-i văd rostul. Am să fiu pur și simplu directă, urmând întocmai cerința.

La proba asta, cei de la Vila Alpin Straja, vor o călătorie virtuală prin casa lor. Adică pe site. Să le spunem cam ce ne-ar interesa și pe unde am zăbovi mai mult pe site. Ce ne place și ce nu ne place la ei. Așa că… asta am să fac.

Le-am vizitat casa virtuală încă de la prima probă. Iar acum am făcut-o din nou. Au o temă odihnitoare. De obicei, când intru pe un astfel de site, îmi place să zăbovesc prin galerie ori prin turul virtual al locului respectiv. Consider că e important să mă atragă locul din poze. Să mă simt relaxată doar privind pozele. Asta m-ar convinge pe mine să le calc pragul. De asemenea, îmi place să pierd timpul citind informații utile despre locul în care mă voi duce. Puțină istorie, puțină geografie, puțină cultură. Caut să știu exact cum să ajung. Degeaba îmi place locul dacă m-aș pierde către el. Cu siguranță nu aș mai călca în veci pe acolo. De la un astfel de loc mi-aș dori să aibă tot ceea ce trebuie (restaurant, bar, centru de închirieri, program de activități, internet și camere frumos aranjate).  Pe lângă toate acestea, consider că ar trebui să existe pe site oferte cât mai variate… pentru buzunarele oricui și pentru atragerea posibililor clienți (deci da, faceți oferte mai variate… gen bonus pentru mai mulți copii, mai multe zile… habar n-am.. ceva care să atragă… sau dacă stau la voi să aibă o zi schiuri gratis… sau doar clăpari gratis… ca să îi faceți să închirieze de la voi… ceva prețuri la jumate pentru închirieri).

Pe site, mi-a plăcut turul virtual, păcat că în secțiunea galerie sunt prea puține poze din camere, restaurant și mai știu eu ce alte poze s-ar putea face. Este, sincer, un bun punct informativ asupra pârtiilor de schi (lungime, altitudine, nume și cum se ajunge la ele) cât și pentru cum se ajunge în Straja. Ăsta-i un atu pentru oricare vilă, pensiune sau cabană. Atrage prin ceea ce spune că pune la dispoziție turiștilor. Totuși, consider că, ar trebui făcută o secțiune separată cu centrul de închirieri și prețul pe echipament(schiuri, schiuri+clăpari, schiuri+bețe, schiuri+bețe+clăpari, placă snowboard, placă snowboard+boots – consider că aș merita ceva bani pentru pontul vândut acum :D). Ceea ce tocmai am spus, chiar atrage turiștii.  M-am tot plimbat prin casa lor virtuală, peste tot pe unde am putut, văzând că au și o pagină de contact, dar și un blog. Nu multe pensiuni au un blog unde să ofere și mai multe informații prin postările lor (da știu, au doar o postare, dar bănuiesc că or să scrie și altele… și bine ar face :D).

Per total, din punctul meu de vedere, site-ul este destul de bine organizat, având micile excepții precizate în rândurile de mai sus. Acum, dacă m-aș simți bine acolo… nu știu. Nu pot știi asta până ce nu experimentez la fața locului. Oricum, un ultim sfat… prietenesc, zic eu: știu că mulți folosesc denumirea de „vilă” și „pensiune” și alte d-astea… dar oameni buni, la munte sunt CABANE, nu vile. Vilele sunt pentru snobi. Cabanele sunt pentru munte. Iar asta nu ține de faptul că oferiți atâtea și atâtea facilități. Și o cabană poate oferi facilitățile voastre. Iar o cabană, la munte, sună mult mai bine decât „vilă”. Bleah. Să respectăm mai mult muntele, dacă tot suntem pe teritoriul lui. Zic și eu, din perspectiva unei iubitoare de munte.

Contrast: verdeață și zăpadă

Salutare tuturor în miez de seară.

N-am prea multe cuvinte la mine așa că nu vă voi obosi cu vreun post kilometric sau mai știu eu ce. O să fie un post cât de scurt posibil, poate cel mai scurt dintre toate câte au existat până acum 🙂

Astăzi vreau doar să vă oftic că voi nu aveți ce am eu. Na, sâc! Ofticați-vă. Știu sunt răutăcioasă, dar na.. se mai întâmplă și pe la case mai mari.

Astăzi termometrele urcau pe undeva peste 25 de grade celsius. Afară era o căldură prin care cu greu reușeai să treci. Și totuși, nu foarte departe, pe crestele munților ce stau către limita nordică a orașului o zăpadă proaspătă contrasta cu verdele crud al copacilor și albastrul limpede al Jiului. Un peisaj ce întotdeauna pe mine m-a fascinat, atât în poze cât și acum pe viu. Iar dacă pe mine m-a fascinat pe viu, pe voi las poza să vă fascineze virtual că de… numa așa se poate.

CAM00156

Sper că a plăcut ochilor voștri ceea ce tocmai au privit. Iar dacă nu  am reuși nici acum să fac un post sub 100 de cuvinte pentru că și acesta a depășit lejer 200 de cuvinte, am să mai încerc mâine. E o provocare pentru mine să scriu un post cât mai scurt.

Și dacă tot m-am lungi atât, vă las mai jos o melodie.

sursă youtube (user 1michelemichele1 )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Trece una… vine alta!

Cât de fericită eram că începe școala, atât de tristă sunt că se termină vacanța. Adio culcat la ora 7 dimineața după nopți de râs, adio timp liber, adio dormit de dimineață, adio timp nelimitat la internet, adio ieșiri în oraș la orice oră până în noapte târziu, adio palavre. Adio … adio… adio… ADIO! Însă după orice ADIO răsare de nicăieri un ”Bine Ai Venit” și nu , nu mă refer la școală.. deși îmi face puțină ordine în program nu mă refer la ea! EU mă refer la IARNĂ, da frumoasa iarnă în care mă pot bucura de fulgii de zăpadă, de zilele de ski, de nămeții ce-mi oferă zile libere și… și .. și DA, ați ghicit! Și de VACANȚĂ, frumoasa vacanță de iarnă! După mine, care sunt o împătimită a sporturilor de iarnă aș muta vacanța mare iarna, da, să stau mai mereu la ski, la munte, printre zăpada curată, pe pârtii!

Însă ca orice copil, iarna, mă bucur și de sărbători și în general de Crăciun și de zilele dinaintea acestuia, în care merg în pițărăi, colind. Însă ziua de Crăciun e totuși cea mai frumoasă, atâtea cadouri sub brad. Atâta fericire pe chipurile fiecăruia. Nimic nu e mai plăcut decât găsirea atâtor  cosuri de Craciun cu numele tău, cu ale tale cadouri în el. E perioada colindelor, te simți cu sufletul parcă mai pur, mai împăcat, chiar și adult te simți din nou copil. Ceva renaște în tine în perioada asta. Cum să nu iubesc eu astfel iarna? E singurul anotimp pur, e simbolul imaculatului. Fulgii .. 0hh  fulgii aceia albi ce te învăluie cu frumusețea lor! Ei te fac să zbori uneori către nori!

Dar.. știți voi.. deocamdată, din păcate este încă toamna. Așa că nu-mi rămâne decât să aștept. După cum spun marii cercetători: ”Așteptarea este cea mai frumoasă”. Pentru toți cei ce așteptați iarna, vă las mai jos câteva poze ( bine.. și pentru cei care nu așteptați.. măcar vă obișnuiți cu gândul că o sa vină).

Salutări călduroase tuturor!