Trăim într-o lume… cu de toate

Judecăm oamenii fără a avea vreun drept fondat și argumentat. Dar oare ne-am întrebat vreodată câți dintre acei oameni se chinuie pe bune pentru a avea pe masă măcar o firimitură de pâine?

Trăim într-o lume în care un pușcăriaș are mai multe drepturi și susținere din partea statului decât un elev și un student. Trăim într-o țară în care susținerea pușcăriașilor este mai mare decât a cea cărora vor continua să dezvolte țara asta.

Trăim într-o lume în care unii n-au ce pune pe masă, iar alții au atât de multe încât le aruncă. Ori le lasă să se strice.

Trăim într-o lume în care toată lumea critică pe toată lumea. Cu sau fără argumente valide, susținute prin dovezi. Și fără vreun drept, până la urmă. Nu cred că ne-am născut cu dreptul de a judeca ce face X, sau ce face Y cu viața lui, cum încearcă să și-o ducă pe un drum înainte, cum reușește, sau cum nu reușește, atâta timp cât pe noi nu ne afectează în mod direct sau indirect.

Trăim într-o lume în care tuturor ne pasă de părerile celorlalți și încercăm să ne creăm o altă imagine. Imagine care să fie plăcută. Ne comportăm după cum vor alții și după ceea ce vor ceilalți să vadă la noi. Uităm să ne comportăm pentru noi. Să facem lucrurile pentru noi. Ne place să fim altcineva, până când ajungem ca noi înșine să nu ne mai recunoaștem. Să nu mai știm cine și cum suntem.

Trăim într-o lume în care contează unde lucrăm. Ce mâncăm și care ne sunt tabieturile. Nu contează ce și cum gândim. Nu contează ce simțim. Contează câți bani avem și ce influență putem avea printre ceilalți. Ce legături putem creea. Cât de cunoscuți suntem, cât de populari. Pe scurt, trăim într-o lume în care contează cât de mari și tari suntem.

Trăim într-o lume în care-i judecăm pe cei care fac angajari videochat și pe cei care le acceptă slujbele, fără să ne gândim măcar: oare de ce fac asta? Oare de ce trebuie să existe oameni plătiți care să-i facă pe alții să se simtă bine, să fie fericiți, să uite de probleme din familie, să fie distrași? Oare lor le-o fi ușor?

Trăim într-o lume în care ne place să împroșcăm lumea din jurul nostru cu noroi, așa, după cum ne vine nouă și după cum credem noi de cuviință că se face atunci când nu ne convine ceea ce face persoana de lângă noi. Dar oare asta să fie soluția? Împroșcarea cu noroi?

Mi-aș dori să trăiesc într-o lume în care fiecare își vede efectiv de treaba lui. Sau, dacă chiar vrea să se uite în grădina celuilalt, să o facă pentru că vrea să-l ajute astfel încât să evolueze, nicidecum pentru a-l jigni și a-i murdări curtea cu noroi. Mi-aș dori o lume în care să conteze nu neapărat ce face omul, ci cum face. Cât de bun e în ceea ce face și ce beneficii își aduce lui și comunității din care face parte. Mi-aș dori o lume în care să conteze ce și cum gândești, nu ce și cum le pare altora că ai face asta. Mi-aș dori o lume în care persoanelor să li se pună etichete abia după ce au fost cunoscute, nicidecum înainte, dintr-o simplă privire sau o simplă părere a altora. Mi-aș dori să trăiesc într-o lume nu perfectă, dar bună. Ore să fiu eu cea care cere prea mult?

Se caută să se muncească cât mai puțin și să se câștige cât ma mult

Cu sau fără voia noastră creștem. Devenim adulți. Și începem ușor, ușor, să ne „dezlegăm” de părinții noștri. Să ne îndepărtăm de pe drumul nostru comun. Să ieșim oarecum de sub protecția lor și să o luăm fiecare pe drumul nostru, în funcție de instinctele proprii, de dorințe și de cum simțim că ar trebui să ne ghidăm pașii ca să reușim să ajungem acolo unde ne-am propus. Așa merge viața. E un ciclu foarte bine cunoscut de către fiecare om în parte, la fel cum este ciclul zi-noapte și rotația Pământului. Și, deși e un ciclu infinit, pare că nimeni nu s-a plictisit de el, căci viața continuă să existe.

Deși viața este aceeași, urmând aceiași pași, impactul pe care îl are asupra fiecărei persoane în parte este unul cu totul diferit, căci fiecare gândim diferit și acționăm diferit chiar și în situații identice. Ne dorim altceva, sperăm la altceva și luăm cu totul alte decizii asupra vieții noastre. Viață însă, deși pleacă din același punct, ajunge pe cărări diferite, ca în final să ne contopească în același punct. Însă tocmai asta cred că este frumusețea vieții. Faptul că, deși pornim în același punct și sfârșim la fel, avem vieți diferite. Istorii diferite care să facă una singură și să rămână pe pământul ăsta.

Și pentru că fiecare ajungem la un moment dat să ne facem propria noastră viață, independentă de cea a celorlalți, începem să ne alegem drumul. Să alegem ce vrem să facem cu viața noastră și cum vrem să ne-o continuăm astfel încât să ne-o facem cât mai frumoasă și cât mai ușoară și, de ce nu, să le oferim și celor din jurul nostru o viață frumoasă și plină de împliniri alături de noi. Cu toții ne dorim asta și încercăm să facem în așa fel încât să ne îndeplinim fiecare vis în parte.

Totuși, atunci când visul pare greu de atins, ne oprim în loc să reflectăm asupra ceea ce am făcut și a ceea ce ar trebui să facem. Iar atunci ne dorim ca totul să fie mult mai ușor de îndeplinit, pentru că realizăm că visul nostru mai are mult până să fie împlinit și că avem de muncit mai mult decât ne-am închipuit la început. Nu vrem să acceptăm că cele mai frumoase fructe ale reușitei să culeg după multă muncă și poate chiar multe lacrimi vărsate. Nimic nu se obține ușor. Și, deși știm asta, pur și simplu nu vrem să acceptăm.

Atunci când întâmpinăm probleme de genul acesta, de cele mai multe ori tindem să discutăm cu apropiații. Avem nevoie de sfaturi, de păreri și de opinii cât mai diverse, așa că mergem și cerem ajutor, dacă noi singuri nu putem lua o decizie. Iar sfaturile vin în funcție de cum te vede fiecare persoană în parte, de ceea ce crede că ți se potrivește și de ceea ce i se pare că ți-ai dori tu. iar cum tu vrei, probabil, să muncești cât mai puțin și să câștigi cât mai mult, lumea din jurul tău o să-ți prezinte diverse job-uri din care cred ei că se câștigă foarte ușor și se muncește foarte puțin. Lucru ce, sincer, după umila mea părere, nu este posibil, Orice ai alege să faci cere efort și muncă, chiar și dacă ți se oferă o angajare videochat Bucuresti, ori un post la KFC, sau să împarți pliante pe stradă. Nu-i ușor să faci niciuna dintre cele de mai sus. Iar dacă mă întrebați pe mine de ce, v-aș spune că doar bunăstarea obținută cu adevărat greu este cea care va fi mereu apreciată din suflet și din inimă. Tot ceea ce se obține ușor să și pierde foarte ușor pentru că nu știm să-l apreciem la adevărata lui valoare. Așa că ar trebui să muncim mai mult ca să câștigăm lucruri care să ne bucure și pe care să le apreciem cu adevărat.