Începe luna cadourilor. Toate cadourile să vină la mine!

Începe luna cadourilor. Oficial, pe 1 Decembrie, începe cea mai frumoasă lună a anului din punct de vedere emoțional și spiritual. Și, de când sunt mică, eu mi-am imaginat că de pe 1 Decembrie, până pe 30 decembrie, fiecare persoană de pe globul pământesc ar trebui să primească zilnic cadouri. Dar, de 20 de ani de când fac umbră Pământului (și aș vrea să cred că nu o fac degeaba), n-am primit 30 de zile la rând cadouri. Încă mai aștept.

decembrie

Dar, dacă tot vine luna cadourilor, am început să mă gândesc serios la ce cadouri aș putea să le fac celor apropiați mie, cât și la ce cadouri mi-ar plăcea mie să primesc, desigur.  Și, pentru că sunt o fire care nu vrea să vă pună în dificultate,  vă spun că-mi puteți trimite orice cadou poftiți. Toate cadourile să vină la mine! Le primesc cu mare plăcere și bucurie pe absolut toate.

Să revenim însă la cadourile care trebuie să le fac eu anumitor persoane: rude, apropiați. Și, vă spun sincer, în afară de o idee de cadou pentru mama, nu mai am. Pentru mama am zis să cumpăr un parfum, căci am găsit un site cu parfumuri destul de accesibile la preț (www.pandera.ro). În rest însă… nimic. Absolut nimic. Nicio idee pentru tata căci, toate cadourile pe care i le-am luat în ultimul timp, deși păreau a-i fi folositoare, s-au dovedit a fi fără nicio utilitate. Au rămas în cutii, la păstrat, probabil pentru nepoți și strănepoți, ca obiecte de muzeu, să vadă și ei cum arătau înainte obiectele de bărbierit și tuns barba, ori cum se încălța bunicu, sau cum îi mai plăceau lu bunicu mașinuțele de colecție chiar și la vârsta de peste 40 de ani (știu.. am tinde să credem că oamenii de peste 40 de ani au atins maturitatea în care nu se mai joacă de mult cu mașinuțele… nu… nici gând… e doar o aparență netrecătoare).

Nici bunicilor nu prea știu ce să le iau, deși, atunci când le-am cumpărat câte ceva, s-au dovedit a fi lucruri încântătoare și utile pentru ei. Desigur, nu știu dacă s-au bucurat într-adevăr, ori doar pentru a mă face pe mine să mă simt bine, cert este că lucrurile respective le-au purtat, respectiv folosit cu mare drag. Cel puțin din câte am văzut eu.

Iar prietenului, ei bine aici am o pană totală de idei. Blanc. Nimic. Niente. Nada. Există o varietate prea mare de lucruri și, bineînțeles, o persoană (eu) care nu se poate hotărî nici în ruptul capului asupra unui singur cadou. Nu. N-am idee. Și, deși Moș Nicolae, Crăciunul și Revelionul se apropie cu pași repezi, poate chiar mult prea repezi, ideile mele, în loc să fie atrase de mine ca de un magnet, fug încotro văd cu ochii. Drept urmare, fie ce-o fi și ce-oi găsi și cu ce-am să mă trezesc împachetat frumos într-un ambalaj de cadouri. Cu fundiță. Măcar fundița să fie farmecul cadoului. Gestul contează, nu-i așa?

Până atunci, dacă tot sunteți voi persoane de treabă, în spiritul sărbătorilor care se apropie cu pași repezi, ce-ar fi să-mi dați o mână de ajutor și să-mi oferiți idei de cadouri pentru cei dragi? Aș aprecia din adâncul sufletului meu de pișcoțel. Mulțumiri anticipate tuturor!

Un Crăciun cu farmec

25 decembrie. Prima zi de Crăciun. M-am hotărât ca azi să vă spun cum mi-a fost Crăciunul.

cadou de craciun

E dimineață. O rază de soare, printre draperiile cu fulgi de nea, îmi mângâie obrazul drept. Sclipește ceva, acolo, pe lângă raza mea de soare. Mă duc la draperii. Le dau la o parte. În locul în care ieri părea să fie doar natura moartă, se așternuse peste noapte zăpada. O multitudine de fulgi de zăpadă îi țineau acum de cald Pământului. Și sclipeau. Sclipeau în privirile fiecărui om, fiecărui copil, iar prospețimea lor intra în fiecare casă să vestească spiritul de Crăciun.

Pășesc ușor și traversez camera. N-aș vrea să-l trezesc pe el. Trebuie să mă duc să-i pun cadourile sub brad. În plus, doarme prea frumos ca să-l trezești, cu capul în perne și strângând la piept plapuma. Dacă nu l-ai vedea, nici n-ai știi că e acolo. Doarme profund și parcă, uneori, nici nu respiră.

Ies din cameră și mă îndrept către sufragerie. Deschid dulapul unde i-am ascuns cu o zi înainte cadourile și dau să i le aranjez frumos sub brad, cu ochii aproape închiși și încă cu gândul la somn și la patul meu moale.

Ceva era în plus acolo. Niște cutii. Multe cutii. Colorate. Fiecare cu o altă culoare. Culorile mele preferate. Fundițe roșii și hârtii agățate de ele. Mesaje personalizate. Pentru mine, căci fiecare începea cu: „Scumpa mea iubită,”. Zâmbesc. A fost mai conștiincios ca mine și de data asta. Dar când să le fi pus? N-am simțit să fi plecat de lângă mine.

Deschid prima cutie: „Scumpa mea iubită, pentru că-ți plac jucăriile”. Un ursuleț. Alb. Polar. O pufoșenie.

A doua: „Scumpa mea iubită, pentru că știu că ți-ai dorit mereu să fii o crăciuniță”. Un costum. De crăciuniță. Roșu și alb. Tricotat. Moale. Călduros. Acum nu mai trebuia să stau cu orele în fața dulapului să mă întreb ce să port la masa de Crăciun.

A treia: „Scumpa mea iubită, pentru că îți place să citești…”. O carte. Mi-a luat și-o carte. M-aș fi așteptat la asta. Mereu îmi cumpără cărți, căci știe cât îmi place să citesc lângă geamul care dă spre munte. Dar la următorul cadou nu m-aș fi așteptat. Habar nu aveam că s-ar fi putut vreodată să-mi cumpere așa ceva.

„Scumpa mea iubită, pentru că-ți place să te asortezi mereu..”. Lacuri de unghii. Noua colecție de lacuri Farmec Collection 2014. Toată gama de culori din colecția toamnă-iarnă 2014 de la Farmec. Ahh, cât mi le doream. Iar el știa asta. I-am spus cândva, în treacăt, când au apărut, cât de mult îmi plac culorile, în special culoarea „Honey, I-m home”. Adică cea de mai jos.

farmec

Știe cât de mult apreciez produsele de la Farmec. Și probabil nici nu ar trebui să-i spun asta. Doar produsele lui nici nu mai au loc în baie de produsele mele de la Farmec. Acum mai am în plus și lacurile de la Farmec. Baia o să fie la picioarele mele, clar. Iar el, ei bine el o să o ia cu împrumut pentru maxim o oră, din când în când.

lacuri farmec

El știe că îmi place să-mi asortez lacurile în funcție de starea pe care o am în momentele respective, atunci când pur și simplu vreau să mă aranjez în primul rând pentru mine. Iar apoi știe că-mi place să-mi asortez lacurile de unghii în funcție de evenimentele la care particip și de hainele pe care mi le-am ales. Îmi place ca totul să fie în ton cu starea și ținuta mea. Îmi place să fiu reprezentată, nu neapărat fizic, cât sufletește, de ceea ce port. Și, mai ales, îmi place să-mi las amprenta în ceea ce mă definește.

S-a trezit deja. Nici nu l-am auzit când a pășit în spatele meu. Ciufulil. Adormit. Și zâmbitor. Fermecător de zâmbitor. Nu știu de cât timp stătea acolo, sprijinit de pragul ușii și uitându-se la mine și la fericirea de pe chipul meu. A reușit și de data asta să mă surprindă plăcut și cu multă dragoste.

A venit lângă mine, m-a luat în brațe, mi-a dat un pupic pe frunte și s-a pus ca un copil, în genunchi, sub pom, despachetând la cadourile lui: „Uiteeeeee, mami, o mașinuuță de colecție! Pluover! Un set noi de culori pastelate pentru pictat! Și… ăăă.. ce-i chestia asta mică și lunguiață? Ăăă… un test de sarcină. La ce-mi trebuie mie un test de sarcină?”. Se uită întrebător la mine și continuă: „… pozitiv?!”. A zâmbit. A sărit în picioare și m-am trezit învârtindu-mă prin casă, la el în brațe.

***Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Pițărăi și alte obiceiuri

(sursă imagine: Google Images)

Eu, pe ziua de azi, am terminat cu treburile. Și da.. am făcut și eu treabă! Cum ar fi mersul în pițărăi și împodobitul bradului. Credeți că o fi ușor să te trezești la șapte dimineața, în vacanță, să colinzi satul din poartă în poartă? NU-i! Sau credeți că-i ușor să agăți niște globulețe și să atârni niște beteală în brad? NU-i! Bine… îi ușor, dar să lăsăm asta deoparte.

Aseară mi-am aranjat frumos trăistuța și toiagul, adică astea de mai jos și m-am dus apoi frumușel la culcare (măcar înainte să vină moșul să fiu și eu cuminte, nu?).

De dimineață m-am trezit la șapte (asta după ce nu am dormit toată noaptea pentru că am tușit ca o măgăriță – ceva alergie nedescoperită de nimeni, dar se știe de existența ei…când eu vă spun că sunt un specimen ciudat). M-am îmbrăcat gros, am îndesat căciula pe cap și am ieșit afară pe semi-întuneric. „Hăi hăăăi” și „heeei heeeeei hăăăăi” se auzeau din toate părțile. Copii, tineri și bătrâni alergau din poartă-n poartă. Urau la mulți ani și primeau pițărăi (adică biscuiți, eugenii, portocale, mere, vin, țuică etc). Își povesteau, râdeau, chiuiau, cântau. Se distrau. Aduceau unul altuia câte un zâmbet pe fețele brăzdate de griji, dureri și altele. Cu toții erau copii. Învingeau frigul cu zâmbetele și fericirea lor. Topeau totul în jurul lor.

Îmi amintesc de vremurile când aveam vreo câțiva anișori și mergeam cu bunicul în pițărăi dintr-un capăt în altul al satului. Ahhh câtă minunăție adunată într-un singur loc. Mă bucuram ca de cel mai scump cadou, ca de cel mai prețios. Și știți de ce? Pentru că pentru mine pițărăii erau cel mai prețios cadou. Niciun alt cadou de mii sau poate sute de mii de euro nu-mi puteau egala fericirea din pițărăi.

Astăzi am mers cu tata. Căci bunicul a ajuns la o vârstă de aproape 80 de ani (fără câteva luni) la care durerile de picioare și bolile și-au făcut apariția. Nu m-a mai putut însoți. Mi-am dat seama că astfel, pentru mine, farmecul pițărăilor a pierit. Nu în totalitate. Pâlpâie încă prin sclipirile ochilor celor din jurul meu. Dar în mare parte s-a stins.

M-am întors din pițărăi cu ceva fericire adunată în suflet și cu o traistă plină de pițărăi. Na luați poze:

Pentru cei ce încă nu s-au prins ce-s ăia pițărăi, căci, spre surprinderea mea, am văzut zilele astea mulți români care nu au habar ce-s ăia. Ei bine, pițărăii (sau colindețe) sunt un obicei în Ajun de Crăciun, când toată lumea iese la poartă  și le împarte celor ce trec câte ceva: eugenii, biscuiți, felii de pâine, portocale, napolitane, țuică, vin etc. Pe vremuri se obișnuia luatul toiagelor ce erau folosite pentru a lovi poarta celor ce nu ieșeau să dea pițărăi.
La mine în zonă, pițărăi se spune atât celor ce merg din poartă în poartă cât și chestiilor pe care fiecare le dăruiește cu drag, din suflet.

Un obicei frumos ce merită păstrat și care sper să se păstreze și de generațiile următoare. Merită!

Acăsică ajunsă, am așteptat să se pună bradul în suport și să se aducă în casă. Am despachetat globulețele și Moș Crăciunii, beteala și alte cele și le-am pus pe toate în brad, cum m-am priceput eu mai bine. Nu sunt o artistă în ale decorațiunilor, dar familiei îi place, iar ăsta-i cel mai încântător lucru. Să-i vezi pe cei din jurul tău fericiți. Zâmbind. Chiar și pentru o clipă. Ți se umple sufletul cu bucurie și căldură.

Sinceră să fiu, m-am luptat puțin cu globulețele. Tot picau și se tot nimereau aceeași culoare una lângă alta. Neatentă și cu mintea și sufletul la câteva sute de kilometrii depărtare. Apoi.. apoi instalația mi-a dat de cap… nu mergea decât pe părți. Așa că am luat beculețele de la o alta care făcea și ea mofturi și am făcut una bună. Ieeeei. Me genius.

Ia priviți voi capodopera ce a ieșit din mânușițele mele:

Sunt un geniu al decorațiunilor, nu? Știam eu!

Îmi amintesc când îl așteptam pe Moș Crăciun seara în Ajun. Pe atunci, ca și acum, îi spuneam Moș Crăcii, de la Moș Crăcilă. Mă învățase cineva niște poezioare mai idioate și-mi făceam de râs părinții spunându-le în public. Iar după ce mi-am încasat porția de muștruluieli într-o zi, pronunțam numele inculpatului ce m-a învățat, în locul tâmpeniilor. Oare o să mai vină bietul moș după ce am făcut această mărturisire publică? Cu siguranță rămân fără cadou anul acesta de Crăciun.

Acum, acum, în timp ce stau și scriu articolul ăsta aici de vreo trei ore, aștept cu nerăbdare cozonacii bunicii. Cozonaci care se lasă așteptați de dimineață. Stau și salivez precum câinele lui Pavlov. Și nu… nimeni nu se îndură de suferința mea.

Pentru că mi-am încheiat cele ce voiam să vă împărtășesc, am să vă las acum… urându-vă să aveți parte de multă căldură în suflet și un Crăciun cât mai fericit.

Scrisoare către Moș Crăciun

Articolul este scris pentru competiția Super Blog 2013!
Această probă ne propune o scrisoare adresată lui Moș Crăciun care să contribuie la „Crăciunul în cele mai frumoase povestiri”. Nu știu dacă-mi va ieși.. dar dacă va fi să nu, iertați-mă, că-s și eu copil mic și nu știu. Ododododdodo.

***

„Dragă Moș Crăciun,
Eu, copil cuminte..
Stau și-ți scriu ție acum.


Mă rog ție, dragul meu,
Ca la bunul Dumnezeu,
Să mă scapi de bac,
Să mă scapi și de admitere,
Să-mi iei toți profesorii din cap.
Să dispară prin clipire.

Vreau, dacă și tu vrei,
Să te duci tu să le iei.
Să iei examenele toate,
Căci tu poate știi ceva mai multă carte.

Să știi că nu sunt un copil rău.
Sunt chiar un copil bun.
Dar sunt plictisit de moarte,
De tot ceea ce înseamnă carte.

Eu de mult îți cer,
Să o faci și tu pe Mark Twain.
Să mă faci un prinț,
Sau o prințesă,
Să mă duci într-un palat
În care să nu mai stau exilat.

Te mai rog, frumosul meu,
Să-mi lași mie timpul tău,
Să mă simt și eu un zmeu,
Să am vreme căcălău.

Nu știu dacă să-ți cer și fericire,
Căci din aia poate n-ai nici tu,
Dar te rog eu tare, tare,
Fă-mi pe plac amu
Și dă-mi un punctaj mare, mare.”

C’est fini la comedie. Dragii mei cititori și cititoare, scuzați-mi lipsa de experiență și iertați-mă că am făcut praf ideea de poezie. În apărarea mea, însă, vă pot spune că n-am avut mai multă inspirație :).
Știu că poezia n-are pe alocuri rimă… dar sunt și poeți adevărați care scriu tot fără rimă.

Sursă imagini: Google Images