Pedalatul de weekend

Așa cum v-am spus ieri, sumar, în articol, weekend-ul ăsta l-am pedalat tot. Și el ce mi-a oferit în schimb? O febră musculară de nu-mi pot mișca membrele și nu-mi pot folosi niciun mușchi. Sunt mai rău ca un roboțel ruginit și învechit.

Am să o iau în ordine cronologică, așa că am să vă povestesc despre cum a fost ieri. Ieri, după cum am spus și în articolul precedent, am pedalat în jur de vreo 50 de km, dus-întors, cu tot cu plimbările aferente și abaterile de la traseul prestabilit. În perioada asta sunt zilele județului Gorj, ca atare se fac tot felul de activități în județ, culturale, de informare și alte d-astea. În cadrul zilelor județului Gorj s-a încadrat și weekend-ul acesta. Așa că, ieri, am fost cu bicicletele până pe Valea Sohodolului, putând spune că am urcat eroic toate coastele, fără a coborî de pe bicicletă. Și am învățat, cu adevărat, de la al meu prieten, care, tot eroic, are o răbdare incomensurabilă, cum să schimb pinioanele și foile și când urcă și coboară ele și cum trebuie să le alternez ba ca să pedalez cât mai ușor, ba ca să prind viteză atunci când trebuie și, mai ales, cum să nu le schimb atunci când cobor o coastă că pică lanțul. 😀

Ajunsă în Valea Sohodolului, unde s-au filmat multe dintre filmele cu Mărgelatul, m-am cățărat, iar, pe munte, pe o stâncă abruptă, căci, de zilele județului Gorj, una din activitățile propuse a fost cățăratul pe munții ăștia frumoși gorjenești, cu peisajele lor mirifice.

catarat munte

Cățărat Valea Sohodolului

Tot ieri, într-una de la abaterile de la traseu, am primit 7 cărți, drept cadou, pe principiul: „Mă bucur că le pot oferi cuiva căruia îi place să citească, dacă alor mei tot nu le place (desigur… bătea apropo la nepotul dânsei al scump, care citește doar SF-uri).

carti de citit

Trecând la ziua de azi, când m-a apucat cea mai mare febră musculară din toate timpurile, de abia tastez și la calculator aceste cuvinte, ei bine azi am mers, tot pe bicicletă, până la Săcelu, un loc cu ape curative pentru bolile de reumatism, fiind izvoare naturale cu nămol, pentru a participa la inaugurarea unui nou traseu turistic, pe un vârf de munte deasupra stațiunii Săcelu, loc ce oferă o panoramă superbă asupra stațiunii, cât și a întregii zone.

Și de data aceasta, pot spune că am rezistat eroic, urcând costă după coastă, pe bicicletă, coborând doar de două ori și mergând pe lângă ea, iar asta din cauza lanțului meu care nu a vrut de nicio culoare să coboare pe cea mai mică foaie. Ori bicicleta se sătura se să mă care, ori coasta aia chiar voia să o urc pe jos. Încă n-am găsit răspunsul. Totuși, dacă am rezistat eroic până la sosirea în Săcelu, unde am fost premiați, la întoarcere am cedat și m-am urcat într-o mașină. Mușchii mei, toți, n-au mai vrut efectiv.

Dar, să știți că, în cele două zile, am mai adăugat două medalii la colecție. De haur haurit. Frumoase foc. Una de la cățărat și cea de-a doua de la pedalatul de astăzi. Hip hip hurai. Și, ca să mă laud, desigur, că doar de asta am și blog, vă las aici dovada. Adică medaliile.

medalii

Iar pentru că mușchii mei nu mai vor efectiv și refuză orice efort, chiar și tastatul ori statul în fund în fața biroului, am să mă retrag, sperând că mâine îmi va fi mai bine. Iar pe voi vă aștept să veniți în Gorj, dragi cititori, să vă bucurați de frumusețile lui.

Pe meleaguri românești

Astăzi… o zi frumoasă cu soare ce și-a schimbat cerul într-unul cenușiu. Astăzi aveam de gând să vă plimb prin „străinătățuri”, prin diferite destinații turistice. Prin capătul celălalt al Europei, unde lumea-i civilizată, educată și primitoare. Aveam de gând să vă fac cunoștință cu Parisul, mai apoi cu Roma… și în final cu ce mi-ar mai fi trecut mie prin cap. Voiam să vă scot din peisajele mizere de zi cu zi și să vă încânt cu locuri frumoase, curate, care știu de la sine să fie atrăgătoare pentru ochii celor din jur.

Călătorind din pagină în pagină pe site-ul celor de la CND Turism, am ajuns pe meleagurile călătoriilor interne, de pe plaiurile românești. Prin sânge a început să-mi curgă melancolia. Simțirile mi s-au îmbibat cu duioșie, fericire și zâmbete, chiar dacă nu mă pot declara o iubitoare a țării mele în adevăratul sens al cuvântului.

7 destinații interne. 7. 7 locuri minunate. 7. 7 meleaguri. 7 zări. 7 cărări. 7 dorințe. 7 realizări. 7. Un număr magic destinat cercetării. Căutării. În cazul meu… căutarea de frumos. De relaxare. Am închis ochii și i-am văzut frumusețea. Frumusețea țării mele, căci dincolo de orice formă de guvernământ, de oricare guvernant și politician, România este o țară frumoasă. Frumoasă nu prin punerea în valoare de către poporul ei, frumoasă prin proprii ei munți, prin propriile câmpii, dealuri, văi, ape, defileuri, castele și puținii oameni frumoși care i-au mai rămas. E frumoasă prin propria ei genă, propriul ei relief și prin cultura lăsată de strămoșii noștri.

De iubit țara, mi-o iubesc. Dar iubesc doar locurile ei. Îi iubesc munții, îi iubesc câmpiile, îi iubesc marea cu nisipul ei, îi iubesc dealurile, văile, oamenii frumoși, castelele, cultura. Îi iubesc razele de soare care o fac zi de zi mai frumoasă. Îi iubesc până și cerul, iar din când în când și norii. Toate, conturează într-un tablou un peisaj de vis.

Iubesc Delta Dunării. Îi iubesc vegetația. Îi iubesc fauna și îi iubesc briza. M-am îndrăgostit de imensitatea ei și de infinitatea aparentă ce o cuprindem cu fiecare privire. Din statistici, Delta Dunării pare să fie unul din cele mai frumoase locuri din Europa, cât și din lume, fiind a doua deltă ca mărime din Europa. Un loc unde frumusețea înflorește, iar visurile prind ființă.

(sursă imagine: Google Images)

În călătoriile mele prin țară, m-am îndrăgostit chiar și de Bucovina. Un loc plin cu oameni calzi și liniștiți. Oameni primitori, gata să-ți împărtășească și ultima fărâmă din cultura loc. Un colț de țară unde tradițiile sunt încă bine întipărite în rutina de zi cu zi a locuitorilor. O bucățică de pământ acoperită de locuri minunate ce-și așteaptă privirile trecătorilor să le inunde cu încântarea lor. Își așteaptă bucățile de suflet ce știu că vor rămâne pe vecie în urma fiecărui pas pe pământ bucovinean, căci nu ai cum să nu-ți lași o parte din suflet să se bucure pentru o eternitate de frumusețea ce-l înconjoară.

(sursă imagine: Discover Bucovina)

(sursă imagine: Discover Bucovina)

Iubesc și marea, cu ale sale valuri mari. O iubesc vara, la fel de mult cât o iubesc și iarna, căci apele sale îi sunt minunate în fiecare anotimp. Îi iubesc imensitatea și unduirile sub mângâierile vântului. Îi iubesc plaja și nisipul fin. Îi iubesc valurile ce se sparg de mal în spume-spume.  O iubesc sub razele răsăritului de soare. O iubesc sub mângâierea razelor de lună și o iubesc pentru fiecare atingere suavă când mă scald cu totul în ea. Mă încântă frumusețea ce mi-o oferă peisajul ei de ansamblu. Mă fascinează. Mă obsedează și mă face să-mi fie dor de ea de la un sezon la altul, căci marea… marea e la fel de frumoasă precum cerul în limpezimea sa.

(sursă imagine: arhivă proprie – Marea Neagră – Costinești)

Iubesc muntele. Muntele, cu siguranță, este prima mea iubire. Primele mele amintiri sunt cu munții patriei. Cu vârfurile lor înalte care brăzdează cerul în lung și-n lat. Știu. Știu. Știu că nu avem cei mai înalți mulți nici din lume și nici din Europa. Dar muntele-i frumos indiferent de locul în care se află, ori de altitudinea pe care o atinge. Muntele-i frumos fie că pe versant îi alunecă picături de ploaie, fie că-i mângâiat de razele blânde ale soarelui, fie că-i îngropat sub straturi-straturi de zăpadă alb-sidefie. Muntele-i frumos cu și fără pas de om, cu și fără sunete, cu și fără soare. Muntele-i spectaculos chiar și noaptea, sub milioanele de stele ce-i stau de veghe. În România avem astfel de munți frumoși. În Orientali, în Meridionali și-n Occidentali. De ce să nu-i vizităm? De ce să nu ne lăsăm sufletul și mintea să se bucure de frumusețea lor?

(sursă imagine: arhivă proprie)

Ahh.. ce țară minunată. De la N la S și de la E la V. Merită cunoscută în toate dimensiunile ei, căci cu siguranță ne va bucura întreaga ființă. Eu îmi iubesc țara pentru frumusețea și bogățiile ei, dar tu de ce îți iubești țara? 

***Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2014, proba fiind propusă de CND Turism.***

Hai-hui pe munte

Mi-a pierit cheful de scris. Cuvintele astea, toate, m-au epuizat. Mă simt fără strop de viață în mine. Nu știu unde s-a scurs. Cu siguranță nu în ograda mea. Aș vrea să plec. Pe-un vârf de munte. Acolo, în locul în care-mi e cel mai bine. De-ar fi vară, m-ar bucura firele de iarbă. Iarnă, aproape fiind…. m-ar bucura fulgii de zăpadă. Răcoarea muntelui de iarnă.

straja4

Dacă ar ninge chiar acum, m-aș duce la schi în Straja. Dar nu ninge. Încă. Ce bine mi-ar prinde un sejur la Straja. Printre piscuri și brazi. Dacă aș fi făcut vreun sport de performanță, cu siguranță mergeam în cantonament la Straja. Din păcate, nu fac. Ah, ce frumos ar fi la munte. O singură privire în zare, îți șterge toate simțirile de rău din interiorul sufletului tău.

N-am inspirație. S-a dus pe apele tulburi ale Jiului, până a ajuns în Dunăre. Iar Dunărea mi-a izbit inspirația de malurile ei, până a ajuns în Deltă. Iar de acolo, de acolo nu se mai știe nimic de ea, de inspirație. A dispărut. Poate s-o fi evaporat printre moleculele de apă. Sau poate or fi mâncat-o peștii.

Gata cu toată creativitatea (de parcă aș fi fost cândva creativă). Am lăsat-o la poarta raiului, că de.. poate s-or ierta ceva păcate pe baza ei. Astăzi n-am să mai fac nicio poveste, căci nu-i văd rostul. Am să fiu pur și simplu directă, urmând întocmai cerința.

La proba asta, cei de la Vila Alpin Straja, vor o călătorie virtuală prin casa lor. Adică pe site. Să le spunem cam ce ne-ar interesa și pe unde am zăbovi mai mult pe site. Ce ne place și ce nu ne place la ei. Așa că… asta am să fac.

Le-am vizitat casa virtuală încă de la prima probă. Iar acum am făcut-o din nou. Au o temă odihnitoare. De obicei, când intru pe un astfel de site, îmi place să zăbovesc prin galerie ori prin turul virtual al locului respectiv. Consider că e important să mă atragă locul din poze. Să mă simt relaxată doar privind pozele. Asta m-ar convinge pe mine să le calc pragul. De asemenea, îmi place să pierd timpul citind informații utile despre locul în care mă voi duce. Puțină istorie, puțină geografie, puțină cultură. Caut să știu exact cum să ajung. Degeaba îmi place locul dacă m-aș pierde către el. Cu siguranță nu aș mai călca în veci pe acolo. De la un astfel de loc mi-aș dori să aibă tot ceea ce trebuie (restaurant, bar, centru de închirieri, program de activități, internet și camere frumos aranjate).  Pe lângă toate acestea, consider că ar trebui să existe pe site oferte cât mai variate… pentru buzunarele oricui și pentru atragerea posibililor clienți (deci da, faceți oferte mai variate… gen bonus pentru mai mulți copii, mai multe zile… habar n-am.. ceva care să atragă… sau dacă stau la voi să aibă o zi schiuri gratis… sau doar clăpari gratis… ca să îi faceți să închirieze de la voi… ceva prețuri la jumate pentru închirieri).

Pe site, mi-a plăcut turul virtual, păcat că în secțiunea galerie sunt prea puține poze din camere, restaurant și mai știu eu ce alte poze s-ar putea face. Este, sincer, un bun punct informativ asupra pârtiilor de schi (lungime, altitudine, nume și cum se ajunge la ele) cât și pentru cum se ajunge în Straja. Ăsta-i un atu pentru oricare vilă, pensiune sau cabană. Atrage prin ceea ce spune că pune la dispoziție turiștilor. Totuși, consider că, ar trebui făcută o secțiune separată cu centrul de închirieri și prețul pe echipament(schiuri, schiuri+clăpari, schiuri+bețe, schiuri+bețe+clăpari, placă snowboard, placă snowboard+boots – consider că aș merita ceva bani pentru pontul vândut acum :D). Ceea ce tocmai am spus, chiar atrage turiștii.  M-am tot plimbat prin casa lor virtuală, peste tot pe unde am putut, văzând că au și o pagină de contact, dar și un blog. Nu multe pensiuni au un blog unde să ofere și mai multe informații prin postările lor (da știu, au doar o postare, dar bănuiesc că or să scrie și altele… și bine ar face :D).

Per total, din punctul meu de vedere, site-ul este destul de bine organizat, având micile excepții precizate în rândurile de mai sus. Acum, dacă m-aș simți bine acolo… nu știu. Nu pot știi asta până ce nu experimentez la fața locului. Oricum, un ultim sfat… prietenesc, zic eu: știu că mulți folosesc denumirea de „vilă” și „pensiune” și alte d-astea… dar oameni buni, la munte sunt CABANE, nu vile. Vilele sunt pentru snobi. Cabanele sunt pentru munte. Iar asta nu ține de faptul că oferiți atâtea și atâtea facilități. Și o cabană poate oferi facilitățile voastre. Iar o cabană, la munte, sună mult mai bine decât „vilă”. Bleah. Să respectăm mai mult muntele, dacă tot suntem pe teritoriul lui. Zic și eu, din perspectiva unei iubitoare de munte.

Trece una… vine alta!

Cât de fericită eram că începe școala, atât de tristă sunt că se termină vacanța. Adio culcat la ora 7 dimineața după nopți de râs, adio timp liber, adio dormit de dimineață, adio timp nelimitat la internet, adio ieșiri în oraș la orice oră până în noapte târziu, adio palavre. Adio … adio… adio… ADIO! Însă după orice ADIO răsare de nicăieri un ”Bine Ai Venit” și nu , nu mă refer la școală.. deși îmi face puțină ordine în program nu mă refer la ea! EU mă refer la IARNĂ, da frumoasa iarnă în care mă pot bucura de fulgii de zăpadă, de zilele de ski, de nămeții ce-mi oferă zile libere și… și .. și DA, ați ghicit! Și de VACANȚĂ, frumoasa vacanță de iarnă! După mine, care sunt o împătimită a sporturilor de iarnă aș muta vacanța mare iarna, da, să stau mai mereu la ski, la munte, printre zăpada curată, pe pârtii!

Însă ca orice copil, iarna, mă bucur și de sărbători și în general de Crăciun și de zilele dinaintea acestuia, în care merg în pițărăi, colind. Însă ziua de Crăciun e totuși cea mai frumoasă, atâtea cadouri sub brad. Atâta fericire pe chipurile fiecăruia. Nimic nu e mai plăcut decât găsirea atâtor  cosuri de Craciun cu numele tău, cu ale tale cadouri în el. E perioada colindelor, te simți cu sufletul parcă mai pur, mai împăcat, chiar și adult te simți din nou copil. Ceva renaște în tine în perioada asta. Cum să nu iubesc eu astfel iarna? E singurul anotimp pur, e simbolul imaculatului. Fulgii .. 0hh  fulgii aceia albi ce te învăluie cu frumusețea lor! Ei te fac să zbori uneori către nori!

Dar.. știți voi.. deocamdată, din păcate este încă toamna. Așa că nu-mi rămâne decât să aștept. După cum spun marii cercetători: ”Așteptarea este cea mai frumoasă”. Pentru toți cei ce așteptați iarna, vă las mai jos câteva poze ( bine.. și pentru cei care nu așteptați.. măcar vă obișnuiți cu gândul că o sa vină).

Salutări călduroase tuturor!

Amintiri din copilărie

Luni, adică azi, este prima zi din ultima săptămână de vacanță. Amintiri. Multe amintiri mi-au invadat gândurile fără  să-mi mai dea pacea înapoi. Ziceam ieri că e ultima zi precedată de o zi banală de luni. Azi, luni, e ultima zi dintr-un weekend prelungit.  Lunea din săptămâna cu numărul 37 este ultima de libertate totală, este ultima luni iubită de elevi.

Ca de fiecare dată când suntem năpădiți de sentimentele sfârșitului spre un nou început, așa cum am mai spus și câteva rânduri mai sus, amintirile ne invadează gândurile, ni le sufocă cu lacrimi în ochi și respirația tăiată, ne împing spre visele de altă dată. Printre aceste amintiri mi-am amintit de plimbările cu bicicleta la țară și de miile de adidași rupți. Da, am fost clientă fidelă la magazinele cu raioane de adidași, la 2 zile cumpăram câte o pereche. La alte 2 zile, rupeam câte o pereche. Cel mai mult țineam adidași o săptămână și niciodată mai mult ( până acum, mare). Adoram să mă plimb cu bicicleta, să prind viteză.. și NICIODATĂ să nu pun frâna de la mânerele de pe ghidon! Mereu cu piciorul pe cauciucul roții din spate.  Țin minte că nu am avut niciodată adidași de firmă din cauza ”hobby-ului” meu de a pune frână. Mama era terifiată de câți bani cheltuia pe perechile mele de adidași care nu erau cine știe ce. Erau perechi simple, dar destul de bune ținând cont că rezistau în medie 1 an la copiii cu activități normale. Îmi amintesc și acum cu duioșie de vânzătoarea ce știa imediat ce intram în magazin cu biata mama de ce am nevoie… nu dura mai mult de 1 minut până venea cu adidași împachetați frumos într-o cutie albă cu buline negre, promițându-mi de fiecare dată când îmi dădea cutia următoarele : ” Când ai să ți adidași mai mult de 2 săptămâni îți cumpăr o ciocolată!”;iar eu promiteam de fiecare dată că mă fac copil cuminte și am grijă de adidași. Însă ciocolata nu mi-am primit-o niciodată :(, deci, concluzia este de la sine înțeleasă.

Anii au trecut, copilul din mine a crescut. Încetul cu încetul a renunțat și la joaca cu bicicleta și a trecut la lucruri mai frumoase: cum ar fi cursele lungi cu bicicleta, cursele lungi și relaxante! Acum ador să admir peisajul de pe bicicletă. Să mă opresc să fac poze. Dar pentru că a devenit o pasiune adevărată, echipamentul de biciclist este necesar, nu? Așa că am început cu un costum special, mănuși și adidași. Când m-am lăsat de joacă și m-am apucat de o pasiune, mi-am cumpărat și primii adidași de firmă, niște adidași nike, de care am grijă ca de ochii din cap, spre surprinderea mamei! Desigur, perechea de acum nu este chiar prima, mai are niște strămoși înaintea ei ce au fost întreținuți la fel de impecabil și mă pot mândri cu această pereche ce are mai mult de un an vechime și ce se bucură împreună cu mine de noi experiențe pe bicicletă prin munții patriei, alături de taicămiu.  Până acum, perechea asta este perechea mea de adidași preferați: este comodă, îi permite piciorului să fie flexibil, nu-l prea lasă să transpire, are un design plăcut, iar ”văzutul” acela mereu îmi dă încredere în mine când mă uite spre pedale :)). Da, știu sunt o fire ciudată, dar cei ce mă citiți ați aflat deja asta!

Vă mulțumesc că mi-ați citit acest articol și vă transmit salutări tuturor, invitându-vă la o plimbare cu bicicleta ( fie ea și virtuală) oriunde vă zboară mintea!

P.S. : Vă las și vouă mai jos o poză cu adidași mei! Cine știe.. poate vă plac și vouă! O zi frumoasă vă doresc!