Test de personalitate

Ok, deci pentru postul ăsta se face vinovată Bianca. Deci ei îi dăm pedeapsa cu moartea :). Glumesc, doar o facem vinovată și atât.

Nu aveam de gând să postez nimic pe ziua de azi, căci nu aveam nici măcar o singură vagă idee. Nimic. Am epuizat totul cu recenzia de ieri a cărții ”Fluturi” de Irina Binder, pe care apropo o puteți citi AICI și vă recomand și cele două volume să le citiți că-s tare faine.

CAM01550(desen făcut de mine :D)

După cum spuneam nu aveam de gând să-mi fac apariția pe aici. Ieri însă cotrobăiam prin blogul Biancăi din lipsă de ocupație și am dat peste un test cel apreciasem cu câteva zile în urmă dar nu m-am încumetat să-l fac pentru că nu m-am simțit atrasă de așa ceva. Ok, să vă explic despre ce vorbesc aici. Bianca pune din când în când pe blog teste de logică sau personalitate. Cele de logică îmi plac pentru că-ți pun efectiv creierul la contribuție. Cele de personalitate nu prea-mi plac și nu mă dau în vânt după ele pentru că nu îți pot analiza personalitatea fără ă te studieze cu adevărat, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

Ăsta despre care vă vorbesc acum este un test de personalitate :). Unul pe care nu știu cum naiba am intrat să-l fac și am răspuns celor câteva întrebări de acolo. Cert este că la sfârșit, când mi-a apărut răspunsul și am început să-l citesc eram ”WHAT THE FUCK!?”. Da, pentru că era cât se poate de adevărat tot ceea ce scria acolo. Era prea bine chiar :). Era prea corect (dacă asta e posibil în vreun fel, dacă nu fac eu să fie :D). Nu știu dacă m-a nimerit la fix, ori testul e chiar prea bine făcut iar programul de analiză al răspunsurilor tale și al rezultatului este extraordinar de bun.

Ca să nu mă mai lungesc la vorbă vă las link-ul testului interpretarea mea mai jos.

Aștept cu mare curiozitate interpretările voastre și părerea voastră. Sunt curioasă dacă și pe voi v-a nimerit.

LINK:

http://petrumaior.licee.edu.ro/continut/test.html

INTERPRETARE: 

1. Vă vedeţi ca şi cum aţi fi: ambiţios, energic, curajos, extrovert.
2. Vă simţiţi bine atunci când: vă controlaţi emoţiile, sunteţi lucid.
3. Vă echilibraţi prin: energia pe care v-o dă pământul.
4. Prietenii şi asociaţii dv. sunt: fără parteneră (B); fără partener (F).
5. Partenerul(a) dumneavoastră ideal(ă) este: disciplinat, puternic, independent
6. Slăbiciunile dumneavoastră se dezvăluie când: sunteţi singur, detaşat de tot.
7. Factorii esenţiali de motivaţie sunt: stăpânirea emoţiilor, plăcerea, aventura.

Îți mulțumesc că mă citești, iar dacă îți place ceea ce scriu te învit să dai un like pe Facebook AICI sau un Subscribe (coloana din dreapta sus) și astfel vei fi mereu la curent cu ce postez.

Have fun,

Pishky

The Hunger – Complexe de inferioritate/superioritate

Suntem oameni. O specie complicată. Ca oameni greșim, avem complexe, simțim, iubim, urâm, reușim, ne hrănim, creștem, îmbătrânim, învățăm, muncim, ne dezvoltăm. Existăm.

În acest proces interminabil de la o generație la alta, suntem complexați de cei din jurul nostru și niciodată nu am înțeles de ce. De ce trebuie să ne simțim inferiori celorlalți sau superiori celorlalți? Consider că ar trebui să ne simțim superiori sau inferiori nouă, fiecăruia, pe zi ce trece, în funcție de evoluția noastră ca și oameni.

Observ în jurul meu oameni complexați. Unii se simt inferiori prin faptul că nu sunt mai deștepți ca alții, nu au succes la fel ca alții, nu au bani la fel ca alții,nu au mașini la fel ca alții, nu au case la fel ca alții, nu sunt la fel de înalți ca alții, nu sunt pur și simplu la fel ca ceilalți. Alții se simt superiori din punct de vedere intelectual, financiar, fizic ș.a.m.d.  Nu am înțeles niciodată de ce? De ce să ne simțim superiori sau inferiori altora? Fiecare după posibilitățile lui până la urmă și după felul cum e construit din punct de vedere genetic.

De curând citeam niște comentarii trimise ce sunau cam așa ”Eu sunt cu mult superior față de tine…. bla bla bla”. Mi s-a părut irelevant. Pe cine interesează cu ce ești superior față de alții și inferior față de ceilalți? Fii superior și nu te lăuda cu asta, lasă-i pe alții să te elogieze mereu.

De obicei oamenii sunt complexați de spusele celorlalți de criticile neconstructive ale persoanelor din jur cum ar fi: ”Vai ce sărac ești”, ”Vai ce prost ești”, ”Vai ce scund ești”, ”Vai ce înalt/pălugă ești”, ”Vai ce gras ești!”, ”Vai ce slab ești”, ”Vai ce urât ești” și așa mai departe. Cred că fiecare ați auzit măcar o dată acestea fie că v-au fost spuse vouă fie celorlalți. Sincer, nu înțeleg de ce ar trebui să-i facem pe ceilalți să se simtă complexați. Nu cumva ar trebui să ne intereseze  mai mult cum gândesc și ce scot pe gură decât ceea ce au sau cum arată?

Sincer… și eu am avut complexe. Multe. Atât de multe încât nu le-aș putea număra pe degetele de la mâini și de la picioare. Am învățat însă cu timpul să mă accept pe mine cu bune și cu rele. Am învățat să nu mă simt inferioară față de unii i superioară față de alții. Am învățat că toate astea înseamnă suferințe aduse celorlalți sau ție. Am învățat totuși să-mi fiu în fiecare zi superioară mie, superioară celei de ieri.

Complexe de inferioritate și superioritate? De ce… de ce să le avem? Ce să facem cu ele? De ce au oamenii complexe de superioritate și/sau inferioritate? Mereu m-am întrebat asta și n-am găsit niște răspunsuri. Voi ce părere aveți?

Voi aveți complexe de superioritate și/sau inferioritate? De ce?

Dacă vrei și tu să primești acces la articole și resurse de genul celui despre care am scris eu astăzi, încă te mai poți abona gratuit la TheHunger.ro aici.

Have fun,

Pishky

The Hunger – De ce amânăm lucrurile?

Marți v-am anunțat că am dat peste un site interesant de dezvoltare personală, The Hunger. Tot marți v-am anunțat că voi scrie din când în când câte ceva despre postările lor, adică practic vă voi prezenta din când în când câte un articol că poate-poate o să vă placă și vouă și vă veți abona 🙂

Untitled

Dacă zilele trecute v-am vorbit despre punctualitate și anume de ce obișnuim să întârziem, astăzi am să vă vorbesc despre amânare, care se intersectează la un moment dat cu punctualitatea, aceasta din urmă fiind tot o formă/modalitate de amânare.

De ce amânăm lucrurile? Aceasta este întrebarea pusă de cei de la The Hunger, întrebarea pe care vi-o pun și eu acum prin intermediul acestui articol. Dacă ar fi să facem un sondaj de opinie pe o sută de oameni am găsi cel puțin 10 motive diferite din cauza cărora aceștia amână anumite lucruri, dacă nu chiar mult mai multe. Eu astăzi am să vă prezint alături de cei de la The Hunger doar câteva motive ce probabil le veți identifica și la voi.

Legat de punctualitate, un prim motiv ar fi că ne obișnuim să amânăm pur și simplu, punându-ni-se astfel o ștampilă (negativă). Fie că amânăm de frică sau din lipsa motivației, dăm dovadă de lipsă de respect asupra angajamentelor luate dar și de lipsă de respect chiar față de noi. Însă orice învăț are și dezvăț, astfel ne putem seta mintea către lucruri cu adevărat eficiente cum ar fi să nu mai amânăm. De obicei, fiecare angajament nerespectat are consecințe: spre exemplu cred că tuturor ni s-a întâmplat la școală să avem de citit o carte și să ne luăm angajamentul că o să o citim (ne luăm acest angajament prin prisma faptului că suntem elevi nu neapărat prin viu grai), nu toți au făcut-o în schimb… mulți au amânat până când au trecut de termenul limită, alții în schimb și-au impus să o citească chiar dacă era probabil cea mai proastă carte din lume. Cei ce nu au citit-o însă au fost cumva pedepsiți: note mici, citit în plus, ș.a. Așadar, cel mai bine pentru noi este să ne impunem să ne respectăm obligațiile și nu să le amânăm.

Un alt motiv pentru care amânăm ar fi faptul că ne este frică de eșec. Da, recunosc… și eu amân multe lucruri din cauza fricii de eșec. Acest lucru însă nu mă duce pe calea succesului ci mă duce chiar spre eșecul eșecului. Suntem oameni, iar ca oameni suntem dominați și de frică: ne este frică să greșim, ne este frică de părerile celorlalți din jurul nostru, ne este frică de consecințele ulterioare, ne este frică chiar și de succes. Însă aceste frici nu ne ajută cu absolut nimic, ci după cum am spus ne îndreaptă chiar spre un eșec mult mai mare decât ar fi probabil cel ”dobândit” în urma încercării. Fiindu-ne frică nu învățăm nimic. Încercând în schimb, chiar dacă ajungem la eșec, obținem una sau mai multe învățături ce ne sunt benefice în viitor. Încercând scăpăm și de frica ce a pus cândva stăpânire pe noi și ne obișnuim astfel să nu mai amânăm lucrurile. Ar trebui să nu ne fie frică de eșec pentru că în viață nu putem să avem doar succes. Noi nu suntem perfecți dar tindem spre perfecțiune, așadar nici lucrurile pe care le facem nu sunt perfecte dar tind spre perfecțiune. Un eșec e binevenit, pentru că abia apoi vom știi cum să ne îndreptăm spre succes.

Untitled

(sursă poză: creație proprie inspirată din aducere aminte a uneia văzute pe internet și pe care nu am mai găsit-o acum)

Spuneam în paragraful anterior că ne este frică de succes și că acesta ar fi un alt motiv din cauza căruia amânăm să ne îndeplinim angajamentele. De ce ne este frică de succes? Pentru că în inconștient percepem că prin succes ni se atribuie noi responsabilități și noi angajamente pe care ori credem că nu le merităm ori ne este frică că de data asta vom eșua. Iarăși, ne întoarcem la paragraful anterior și ne gândim că trebuie să eșuăm ca să avem ce învăța. Nu putem obține un succes după alt succes la infinit: obținem o dată de două, de trei, de patru… însă un eșec tot va apărea la un moment dat și trebuie să știm să-l tratăm ca atare, adică să învățăm din el spre binele nostru. Ca să înțelegem mai bine, haideți să mai privim o dată (sau de mai multe ori) poza de mai sus :).

Fiindu-ne frică de succes și de eșec, rezultă că ne este frică și de imperfecțiuni. Da, ne este frică de imperfecțiuni și este absolut normal să ne fie frică. După cum am zis până acum în sutele de cuvinte de mai sus, imperfecțiunile sunt benefice în a învăța mai departe cum să le modelăm și să le transformăm în mici perfecțiuni. Așa că și de data aceasta să privim încă o dată la poza de mai sus ca să înțelegem că nu putem merge din succes în succes tot timpul și că avem nevoie de imperfecțiuni, avem nevoie de greșeli ca pe viitor să transformăm lucrurile în mai bine :).

Fiindu-ne din nou frică de succes amânăm pentru că ne-am obișnuit să trăim în necunoscut. Succesul înseamnă a te remarca, a te face cunoscut într-un anumit domeniu și printre numeroși oameni. Faptul că am putea deveni brusc cunoscuți și admirați ne sperie în inconștient. Ne face să ne fie frică de faptul că poate nu ne-am descurca și nu am știi cum să manevrăm cele dobândite. Însă de asemenea, dacă nu încercăm nu avem de unde să știm dacă o să ne descurcăm sau nu :).

Trecând peste amânarea din cauza fricii, noi oamenii amânăm anumite lucruri și din cauza celorlalți. Cum adică din cauza celorlalți? Simplu. Amânăm pentru că nu ne place să facem ”ce trebuie”. Mai exact, amânăm pentru că nu ne place să facem ce spun alții că trebuie iar noi nu considerăm că lucrurile stau cum spun ei. Sincer, nici mie nu-mi place să fac ce spun alții că trebuie și nu suport propozițiile: ”Fă asta, că așa e bine!!!” sau ”Fă asta, că așa trebuie!!!” sau ”Fă asta, că eu am trecut pe unde ești tu și știu ce e mai bine!!!”. Când mi se spune așa ceva, amân să fac anumite lucruri până când nu le mai fac deloc. Consider că e important pentru dezvoltarea noastră ca oameni să îi ascultăm pe cei din jur și să învățăm din greșelile lor. Însă, asta nu înseamnă că noi trebuie să evităm anumite lucruri doar pentru că lor le-a ieșit prost. Poate nouă o să ne iasă bine. Acum, desigur, dacă cineva îți spune că trebuie să fii rezervat sau că trebuie să fii politicos cu cei din jur, ar cam trebui să-l asculți. Astea sunt sfaturi utile pentru fiecare. Eu mă refeream însă la mințile închise ce spun să nu o iei pe un anumit drum că la ei nu a mers… poate pentru ei drumul ală chiar nu era bun, dar pentru tine poate este. Așa că părerea mea este că NU TREBUIE să facem CEEA CE SPUN ALȚII CĂ TREBUIE, ci ceea ce ne place nouă și credem că e bine. Dacă vom greși, va fi greșeala noastră și vom învăța pentru noi din ea, nu pentru alții.

Amânând lucrurile ne mințim pe noi înșine. Ne înșelăm și ne amăgim. Mințindu-ne nu facem decât să înrăutățim lucrurile pentru noi. Mereu când avem de învățat pentru lucrări, teze, sesiuni sau anumite examene, spunem ”Lasă, mă mai distrez și azi, învăț mâine!”. Zic eu, că astfel facem o greșeală. Și uite așa amânăm de pe o zi pe alta și ne trezim în fața examenului cu un bagaj foarte mic de cunoștințe acumulat pe la cursuri sau cu nimic. Riscăm să picăm examenul și sigur o să o facem. Cel mai bine este să conștientizăm că anumite lucruri sunt pe lista de ”MUST DO!”. Astfel fiind sinceri cu noi că trebuie să învățăm și că nu știm, ne ajutăm să evoluăm fie personal, fie intelectual, cultural ș.a.m.d. Desigur, ceea ce tocmai am zis a fost doar un exemplu și faptul că nu trebuie să ne mințim se aplică mereu la orice pas de amânare și nu numai.

Atunci când suntem sătui să facem anumite lucruri ce deja au intrat în rutina zilnică, începem să le amânăm căutând tot felul de distracții și distrageri ale atenției de la ceea ce ne-am săturat să tot facem. Pentru a nu mai fi acesta un motiv de amânare, sunt de părere că în primul rând un om trebuie să se orienteze să facă ceea ce îi place. Astfel muncește cu drag și cu plăcere, obținând satisfacțiile dorite. Desigur, pentru a obține satisfacțiile dorite nu trebuie să ai în față doar muncă, muncă, muncă, muncă și iar muncă. Este nevoie și de distracție, de retragere din muncă și de relaxare a minții. Este nevoie de activități diverse care să nu aibă de a face cu munca, este nevoie de distragere de la activitățile zilnice pentru a da un randament cât mai mare. Chiar dacă facem ce ne place și nu avem momente când ieșim din această rutină, la un moment dat o să ne săturăm și o să ne simțim plictisiți, ajungând astfel chiar să ne displacă ceea ce în trecut ne plăcea la nebunie să facem.

Pentru cele de mai sus am să vă dau un exemplu. Eu m-am îndrăgostit de blogging și da, prin bloguit fac ceea ce îmi place. La un moment dat însă mă săturasem. Mă plictisisem de rutină: oameni ce mă tot apreciau, îmi dădeau like-uri, mă felicitau pentru felul cum gândesc la o vârstă atât de fragedă… Astfel m-am lăsat de blog și n-am mai postat câteva luni bune. N-am făcut bine. Am fost învățată însă unde greșeam: greșeam stând numai pe blog fără să fac nimic altceva. Acum însă am învățat să scriu pe blog, să trec și pe la alții ce-mi place să-i citesc, dar și să-mi ocup o parte din timp cu alte activități cum ar fi să citesc, să mă plimb, să merg la un suc, să mă plimb cu bicicleta pe unde apuc, să schiez, să merg pe munte, să fac alpinism sau să mă relaxez pur și simplu stând întinsă în pat sau pe iarbă cu ochii închiși sau uitându-mă la tavan sau la cer. Debarasându-te de ceea ce îți place să faci, din când în când, nu-ți pierzi cheful și nici nu te plictisești.

De cele mai multe ori amânăm însă din neștiință. Nu știm cum să ne descurcăm cu angajamentele sau proiectele ce le avem. Nu știm cum să fragmentăm un proiect și cum să-l scoatem la capăt, cum să-l realizăm. Nimeni nu s-a născut învățat. Nimeni nu știe la început. Însă toți avem capacitatea de a învăța de la alții sau prin propriile noastre încercări și greșeli ulterioare. Nu ai de unde să știi dacă nu studiezi și nu te documentezi. Nu ai de unde să știi dacă nu greșești și nu înveți din greșeală. Așa că pune mâna și încearcă: întreabă în stânga și în dreapta, caută în cărți sau pe net cum să faci anumite lucruri, încearcă!

Ar trebui să știm, la fel ca și la punctualitate, că dacă amânăm anumite lucruri pierdem din timpul nostru prețios!!!!!

Acestea fiind spuse, haideți să nu mai amânăm pentru: a ne respecta pe noi, a respecta angajamentele, a-i respecta pe ceilalți, a nu pierde timpul, a învăța fie din succes, fie din eșec, din imperfecțiuni, din greșeli! BAFTĂ!!!!

Aștept răspunsurile voastre într-un comentariu la întrebarea: Voi amânați să faceți ceva? DE CE?

Dacă vrei și tu să primești acces la articole și resurse de genul celui despre am scris eu astăzi, încă te mai poți abona gratuit la TheHunger.ro aici.

Have fun,

Pishky

Euritmia

Nici voi n-ați auzit de ea, nu?

Ei bine, nici eu n-am auzit de așa ceva până acum câteva zile. De când am auzit însă, mi se pare o chestie tare interesantă mai ales în unele situații în care este aplicată, cum ar fi euritmia pedagogică.

Cum am auzit eu de ea? Prin intermediul maicămii. Ea lucrează cu tot felul de copii cu diverse probleme/handicapuri și s-a înscris la un curs de euritmie ce îi ajută în interacțiunea cu acei copii cu probleme. Prin euritmie, copiii vor învăța să prindă încredere în ei dar și să-și dezvolte anumite deprinderi de bază, deprinderi ce le-ar fi mult mai greu să le obțină prin alte metode.

september_at_school_058

Euritmia provine din greacă, de la eurhythmos ( eu= bine , rhythmos=ritm) și se referă la ritmul regulat al inimii și urmarea acestuia în armonia sunetelor, liniilor și mișcărilor. Practic prin euritmie se înțelege urmarea activităților într-un mod ritmic precum al inimii, fără să lași gândirea să intervină în vreun fel în activitatea ta, fără să acționezi pe bază de ”simțiri”. Însă acestea nu se fac oricum ci prin DANS. Da, ați văzut bine, se bazează pe dans. Euritmia presupune că orice sunet, literă, linie are o mișcare aparte a corpului pe care creierul o percepe într-un mod plăcut, fiind capabil să se activeze mai mult.

Astfel, euritmia este înrudită atât cu dansul cât și cu mima, prin faptul că încerci prin mișcări ale corpului să interpretezi sunete și litere, linii și alte cele. Este o vorbire vizibilă a corpului. Practic tu nu mai transmiți prin propriile sunete ci prin propriile mișcări: cuvinte, culori și chiar sunete ( chiar dacă sunt mute, mintea celuilalt le percepe într-un anumit fel). Fiecare consoană, vocală, nuanță a cuvântului, a vorbirii, fiecare notă muzicală, fiecare interval al vorbirii are o mișcare intrinsecă reprezentată printr-un gest euritmic, trupul devenind un mijlocitor al expresiei artistice.

Probabil, deja credeți că aiurez cu această noutate, însă ea nu este o noutate, practicându-se încă de prin 1911-1912 și fiind introdu-se de către un filosof austriac pe numele lui de Rudolf Steiner.

images

Euritmiștii, deși se rup de gândire și simțiri, se bazează pe expresivitatea sufletului. Prin expresivitatea sufletului se înțelege o comunicare mult mai afectivă față de cea verbală, trupul și mișcările acestuia transformându-se într-un laringe capabil să exprime orice. Aceasta crează ceea ce numim noi o apropiere sufletească față de celălalt, dându-ne încredere atât în noi în prezența acelei persoane cât și în acea persoană (destul de logic, nu?).

Euritmia pedagogică reușește să stabilească legături de încredere mult mai profunde. Psihologii reușind să aibă o comunicare mai bună cu acei copii bolnavi.

Pe lângă euritmia pedagogică se mai află și cea artistică și curativă. Ce au ca și rol dezvoltarea deprinderilor artistice ( în primul caz) și capabilitatea persoanei respective de a se vindeca.

Personal, pe mine mă încântă această idee de a comunica cu niște copii cu handicap prin dans. Mi se pare nemaipomenit să poată prinde încredere în ei prin mișcările libere ale corpului, prin perceperea emoțiilor transmise de fiecare mișcare a celuilalt. Creierul lor se va activa mai mult, iar cei cu un handicap mai puțin grav își pot corecta problemele prin aceste gesturi euritmice.

După cum v-am spus, mama s-a înscris la un astfel de curs și mi-a propus să merg și eu o zi, dacă tot sunt așa încântată, pentru a vedea mai bine despre ce este vorba. Cu siguranță mă voi duce și tot cu siguranță v-a mai urma un post despre așa ceva. Un post mult mai explicit, fiind bazat pe ceea ce am văzut cu proprii mei ochi nu doar din câteva studii pe internet și ce mi-a spus mama.

Până atunci am să vă las cu un filmuleț găsit pe youtube.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtbe (user Jesse Livingston )

sursă youtbe (user Jesse Livingston )

 

Efectul Umbrei

După o săptămână plină, am reușit în sfârșit aseară să mă pun liniștită în pat, să-mi pun laptopul pe capul patului și să mă uit la documentarul numit ”Efectul Umbrei”. Cu greu am reușit să văd acest documentar. De mult îl am în vizor să-l văd. Mulți mi l-au trimis și multora le-am promis că am să-l văd. Multora nu le-am respectat cuvântul dat fie din lipsă de timp, fie din alte motive.Dar poate că documentarul nu venea  destul de departe ca eu să fiu într-un fel ”motivată” să-l văd.

shadow_gun_by_linsart-d5nw0of

Trecând peste toate astea și revenind la umbre, am să vă spun că ele ne influențează foarte mult în viața de zi cu zi. Umbrele sunt de fapt personalitatea noastră ascunsă. Ele reprezintă fața pe care nu o arătăm celorlalți. Umbrele reprezintă peretele pe care fiecare din noi îl punem între partea noastră reală (ceea ce suntem cu adevărat) și partea ireală ( ceea ce arătăm lumii).  Cum se întâmplă acest lucru, vă invit să aflați urmărind documentarul. Vă invit să aflați cum acestea ne influențează pe noi atât în exterior cât și în interior și cum ne fac să acționăm în fiecare zi.

Cam atât cu aceste cuvinte că vă așteaptă un documentar întreg ce vă va lămuri asupra efectului umbrei.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!


sursă vimeo (user  )

Cum să-ți dublezi puterea creierului!?

De acest post, recunosc, nu mă fac eu vinovată, se face vinovat Alex împreună cu ordinele lui.. adică, pardon, sugestiile am vrut să zic :). Pot spune că astfel de ordine/sugestii prind bine, iar dacă vrei să înveți ceva, înveți. Dacă vrei să asculți, asculți.

Nu știu cât știa el sau cât știți și voi, dar pasiunea mea este creierul. Da el, pentru că e complex și neînțeles în totalitate. E greu de descifrat. E magnific. M-a nimerit într-un fel cu link-ul trimis, pentru că era vorba despre creier. Iar dacă este vorba despre creier, orice informație este bine primită de către mine :). Bine, nu știu dacă am să-l dezamăgesc sau nu, însă în mare parte cam știam despre ce este vorba acolo, cunoșteam acele amănunte… dar tot fascinată am fost de micul ”documentar”.

images

Așadar, după cum v-ați prins deja acest post este despre creier și despre cum poți (foarte ușor) să-i dublezi puterea. Exercițiile sunt ușoare și pot fi făcute mai tot timpul, importantă e doar voința ta și bine înțeles încrederea în tine. Poate că de aceste mici sfaturi și exerciții ați mai auzit, dar poate niciodată nu v-ați sinchisit să le aplicați în viața de zi cu zi, ci poate doar în teorie. Așa că eu vă invit să vă puneți frumos într-o poziție relaxantă pentru voi într-un loc în care vă simțiți bine și să ascultați următoarele de mai jos. Și da, zic bine să ascultați pentru că nu aveți nimic de citit, aveți de ascultat. Închideți ochii și lăsați cuvintele să pătrundă adânc în creierul vostru și să fie procesate și înțelese mai bine.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtube (user MindPowerWords )