Câștigătorii concursului „Sunt un gunoi, sunt un nimic”

Știu. Concursul s-a terminat demult. Și deși mi s-a spus că nu o să participe nimeni, am avut destui participanți cărora le mulțumesc pentru răspunsuri și timpul dedicat lor.

Am fost inspirată să specific doar care va fi data limită a concursului, nu și ziua în care voi anunța cei doi câștigători. Norocul meu. Chior noroc și chioară inspirație. Nu degeaba sunt oltenii simpli și perfecți. Le nimeresc atunci când trebuie. Și da. Am luat din narcisismul imens al lui Emil cel Minunat. La el era pur și simplu mult prea mult. Trebuia să mai dea și la alții.

Revenind la concurs, îmi cer scuze că nu am apucat până acum să anunț câștigătorii, dar nu am avut timp absolut deloc de a da pe blog, nici măcar în vizită să văd ce a mai mișcat pe aici în lipsa mea. S-au întâmplat multe în ultimul timp, dar despre asta vă voi vorbi într-un alt articol, mult mai lung, care va explica absența mea din ultimul timp.

Răspunsurile voastre la întrebarea concursului: „Care este importanța poeziei în vederea dezvoltării noastre atât pe plan intelectual, cât și pe plan spiritual?”, mi-au dat multe bătăi de cap atât mie, cât și celor care le-au citit și m-au ajutat să aleg cei doi câștigători. Nu reușeam să eliminăm încât să ajungem la doi. Reușeam să eliminăm până ajungeam la vreo patru-cinci. Și ăsta a fost unul din motivele din cauza căruia nu mai ziceam cine a câștigat. Dar gata, așteptarea a luat sfârșit.

Înainte de a vă anunța însă cine a câștigat, am să vă las și vouă răspunsurile participanților, să vedeți cât de complicat a fost… că ca… au răspuns mult prea frumos.

Calinakimu – N-am crezut niciodată că pot fi întrebat de ce imi place plăcerea, muzica, bucuria?! De ce imi plac cuvintele adunate in buchete de maci si dediţei, de flori de tei?!
N-am crezut că pot fi întrebat de ce sorb roua literelor din cupele crinilor?!
De ce vad cu ochii închişi in profunzimea sufletelor si ascult cu tâmpla rezemată de ecou, glasul inimii?!
Daca ştiam că voi fi întrebat de ce îmi place poezia, aş fi murit din timp ca să las orizontului sufletul meu, acolo de unde incepe si se termină poezia…

Rodica – Of, care dezvoltare? Ştim când creştem? Simţim cum ni se alungesc oasele conştiinţei şi se transformă în coloană vertebrală? Eu una, nu mă ştiu crescând, măcar să stagnez acolo unde vreau! De ce poezie? Ah, nu pentru devenire, nicidecum pentru trend, doar pentru suflet… E hrană! Aş putea să vă explic vouă, poeţilor, de ce mă hrănesc cu poezie şi nu cu carnea altor lucruri? Aş putea, ce-i drept, dar n-ar folosi nimănui! Aş putea totuşi să spun că mă ascund în poezie, deoarece voi, poeţii, îmi scrieţi gândurile, fără să mă cunoaşteţi, îşi ştiţi simţirile, fără să mă trăiţi, suntem una, fără să fi fost vreodată învecinaţi….

Alexyanna – Poezia este muzica si matematica.Muzica poeziei este reprezentata de versuri, de ansamblul graficii prin imbracarea frazelor intr-o frumoasa orchestratie a cuvintelor. Matematica este reprezentata de ratiune-izvorul nesecat al individului de a conoaste prin notiuni. Poezia se naste din ratiune-un diamant neslefuit, o ecuatie care necesita rezolvare, o sursa de intrebari retorice care-si astepata raspunsurile intr-o alta dimensiune. Poezia este rezultatul finit al ecuatiei rationale, este daruire si vindecare atat pentru cititor cat si pentru cel care o scrie, pe principiul orice problema poate avea o solutie. Lasa-ma sa scriu pentru a ma vindeca, pentru a-mi gasi raspunsuri la intrebari si nu-mi aprecia durerile sau bucuriile si neintelesurile scrise decat daca te regasesti printre randuri. Oglinda poeziei este tot ceea ce se poate exprima in scris si tot ceea ce se poate simti in urma lecturii acesteia, o armonie intre ratiune si simtire. Pe scurt aceasta este poezia in ceea ce ma priveste, o forma frumoasa care ne deschide noi orizonturi, noi puncte de vedere, noi cunoasteri de sine.

Cristina Cintian – Cand versul pulseaza

Cand inca versul mai misca o lume intreaga ,
Cand iubirea nebuna intr-insul zvacneste
Cand trezeste cu forta-i o frunza uscata ,
Cand prin strofe nemurirea desculta alearga .

Atunci imi pare ca viata-i eterna in lume
Si zambetul nostru e templu in suflet
Si tot e real si nu e un ranjet
Nimic din ce-i basm nu ramane in basme .

Atuncea imi pare ca nimic nu-i poveste
Cand versul pulseaza in tamplele noastre
Iar dragostea noastra prinde aripi albastre ,
Nemuritori imi pare ca nu stim nimic despre moarte .

Andrei – Poezia reprezinta estenta gandirii si exprimarii. De aceea dragostea se exprima mai usor in versuri, pentru ca versurile vin din inima. Fără poezie nu putem evolua, rămânem la stadiul de primate. (Cont Fb: Andrew Smith)

Sonia – Poezia este acel ceva care face ca mie sa îmi fie foarte drag de Radu, care îmi confirmă că tinerii din ziua de astăzi nu sunt lipsiți de sensibilitate (așa cum spun unii), care îmi dă speranță că nația noastră se va face bine cândva și că nu vom mai alerga doar după lucruri care au profit material imediat.
Am scris în contextul premiului oferit. Like-ul l-am dat de multă vreme, fug să distribui vestea despre concurs. 🙂

Claudia – Poezia poartă amprenta sufletului celui ce o creează cu atâta măiestrie, gingăşie şi emoţie. Emoţia pictată în rime sau versuri în alb, îţi poate releva mai multe despre autor, despre lumea văzută prin ochii acestuia, despre trăirile pe care le are, reuşind să le exprime prin cuvintele şi sunetele potrivite, cu toate că uneori par a fi inefabile. În poezii se găsesc oamenii şi sentimentele lor diverse, şi fiecare poezie conţine o poveste, o culoare aparte, o învăţătură. O poezie, indiferent de dimensiunile ei, dacă poartă o esenţă tare, îţi lasă ochii în tăcere, gânditori şi inima vibrând. Poezia este o formă de artă, o parte din ceea ce compune frumosul lumii şi ajută negreşit la dezvoltarea creativităţii, la îmbogăţirea limbajului şi nu în ultimul rând, înseamnă educaţie.

Carmen Pricop –  N-am să cunosc niciodată
faţa nevăzută a lunii.
Argintul ei mă îmbată
cu dorul deşărtăciunii.

Şi dacă şi lumea-i ca luna,
cu stele de lacrimi în jur,
ţinându-şi ascunsă genunea
în umbră, îndărăt de contur?

Şi dacă în umbră sunt stele
pitite în suflete calde,
ca-n lumina lor să se spele
himere captive în nade?

Atunci când în pragul minunii
lumina-i argint într-un vers,
din faţa neştiută a lumii
se desface-n scântei inţeles.

Înţelesul e-o formă sublimă
e culoare, e dor, e avânt,
e foc ce arzând, doar, animă
misterul păstrat în cuvânt.

După ce am pătruns astă taină,
ca un leac cu gust viu de uimire,
ce deschide şi-nchide o rană,
întregintu-mi-am devenire.

N-am să cunosc niciodată
faţa nevăzută a lunii,
dar lumea pare mai adevărată
când naşte cuvânt în ochiul furtunii.

Adi Cherish –  poezia e arta cu si prin cuvant, rostit si grafiat, semn iconic ce-i incarcat cu sens si direct raspunzator in mod expresiv de revelarea gandirii, functia importanta a intelectului nativ. ea opereaza in diferite registre cu simtiri si perceptii, crezuri si convingeri personale care-s apoi trecute printr-un filtru conventional al speciei careia-i apartine (oda, elegie, pastel samd) pana ca adevarul textual sa transpara eului creator, asezat in matricile potrivite de alegerea penelului sau.

Matilda –   Poezia e ceva cu care se naşte tot omul, precum sunt şi muzica, şi dansul. Cei cu sânge poetic albastru ajung la înălţimea lui Eminescu, a lui Labiş şamd. Cei cu sânge poetic corcit scriu poezii cam aşa, ca ale mele – eh, ceva mai bunişoare, ca s-o zic pe-a dreaptă. Iar ăia cu sânge poetic corcit scriu versuri de genul: „Foaie verde trei surcele / Unde mă-ta fuseşi, lele? / Umblaşi după de-alea rele / Te-ntorseşi fără lovele.”
Poezia ajută în primul rând la curăţarea sângelui: de ură, de amor ghebos neîmpărtăşit, de jale. Poezia are suflet când suferi, când te-nfurii, când iubeşti pe cineva care te-nşeală, când câinele vecinilor are mai multă mâncare decât copii tăi, când dau turcii… Cât eşti fericit îţi iese o peltea super-dulce, care se consumă neapărat cu lămâie – dacă nu cumva e cazul să se-adauge şi oţet ca să treacă greaţa.
Cel mai naşpa e când scrii versuri şchioape şi strâmbe, le pui pe blog şi capeţi minim 50 de like-uri. Asta arată că, pe plan intelectual şi spiritual, dezvoltarea naţiei avansează vertiginos în josul râpei. Că „pielea rea şi răpănoasă, ori o bate, ori o lasă”; unde capul e sec, versurile pline de miez ajută la dezvoltarea pe multiple planuri având efecte miraculoase similare cu ale frecţiilor la picior de lemn.

Abisurile –  Imi aduc aminte exact momentul. Aveam vreo 15 ani si trebuia sa citesc Minulescu. Am citit vreo 3 ore bune de nu ma mai puteam opri. Apoi a treuit sa citesc Bacovia si de atunci am inceput sa iubesc toamna. Ploaia lui Minulescu, toamna Bacoviana, asa m-am format, printre picuri si frunze moarte. Dincolo de prima semnificatie am invatat sa o caut mereu pe a doua. Si a treia. Asa s-au nascut metaforele, sensurile si contrasensurile. Cumva de acolo (mi) se trag toate.

Addelina Iliescu –  Poezia mai mult se traieste decat se scrie. De-aia e poiezie si-un haiku si o oda in metru antic fiindca nu toti traim la fel desi folosim aceleasi cuvinte in vocabular.
Il apreciez pe autorul cartilor dar nu pot participa, din pacate, la concurs fiindca n-am facebook deci nu pot sa respect regulamentul.Mai bine era si concursul ca o poezie, adica …fara reguli fixe! 🙂

Emil Călinescu – Daca stii poezie te dai smeker si bagi citate sukare sa agatai o gagica belea. Daca dai citate din Eminescu e ok, esti cool-t, dar s-ar putea sa te trezesti ca le stie pitipoanca. Asa ca trebuie sa ginesti un poet d-asta nou, bagi citate din el si cand ii zici numele gagiCA CAde pe spate si … accepta!

În urma dezbaterilor și confruntărilor, câștigătorii sunt….. tnananananananananananananaaaaaaaaaaaaaaam, următorii doi:

Locul I – Calinakimu – primește cartea „Sunt un gunoi, sunt un nimic”

Locul II –  Carmen Pricop – primește cartea „Ocean de nimicuri”

Felicitări câștigătorilor! Cărțile o să fie trimise prin poștă, iar pentru asta veți fi contactați prin e-mail.

Mulțumesc încă o dată tuturor, atât eu, cât și autorul celor două volume de poezii, Radu Cîrstea Ratzone, pentru participare și timpul acordat. Vă mai așteptăm și în cadrul altor concursuri!

Concurs pe blog! Participă și tu!

V-am promis chestia asta! Concursul ăsta! N-am mai făcut de mult un concurs pe blog, iar dacă primele mele concursuri au avut un singur premiu, acesta va avea DOUĂ!!! MINIM DOUĂ și MAXIM DOUĂ! Da. Două premii frumoase. Tare frumoase.

Ca orice concurs, desigur că și acesta va avea niște reguli. Dar unele simple. Cât se poate de simple și de ușoare. Postul ăsta nu o să fie lung, așa că să trecem la concurs în sine.

Acest concurs este realizat cu ajutorul lui Radu Cîrstea Ratzone, autorul celor două volume de poezie, „Ocean de nimicuri” și „Sunt un gunoi, sunt un nimic” (publicate în ordine cronologică), el fiind cel care pune la bătaie cele două premii (o să aflați mai jos în articol despre ce premii este vorba – eu vă asigur că-s tare, tare, tare, taaaaare faine!!). Deci, să-i mulțumim autorului pentru sponsorizare.

Regulile? Ahhh da. Regulile. Regulile alea simple.

  1. Un comentariu pe acest blog (sau pe pagina de Facebook a volumului de poezie „Sunt un gunoi sunt un nimic”, unde se va anunța concursul – am să le contorizez pe toate) în care să vă răspundeți următoarei întrebări: Care este importanța poeziei în vederea dezvoltării noastre atât pe plan intelectual, cât și pe plan spiritual?
  2. Un like volumului de poezie „Sunt un gunoi, sunt un nimic
    P.S. În comentariu să lăsați adresa de e-mail pe care să vă pot contacta în caz că veți câștiga, cât și numele contului de Facebook prin care ați dat like paginii (voi verifica).
    P.S.2 Comentariul să nu fie unul din seria „pentru că d-aia” sau să conțină doar o propoziție acolo. Stimulați-vă creativitatea.
  3. Să dați sfoară în țară despre acest concurs să mai participe și alții!
  4. Atât!

Premiul? Păi ce? Mai vreți și premii? Glumesc. na poftiți premiile.

  1. Locul 1: Volumul de poezie „sunt un gunoi, sunt un nimic”
  2. Locul 2: volumul de poezie „Ocean de nimicuri”

Desfășurarea concursului?

Ține 13 zile începând de azi, adică fix până pe 20 mai, inclusiv!

Alegerea câștigătorului?

Câștigătorul NU VA FI ALES CU RANDOM.ORG (nu suport chestia asta). Câștigătorul va fi ales de un juriu care va analiza toate răspunsurile voastre și va desemna primele două locuri.

Gata. Astea mi-au fost cuvintele. Aștept să participați cât mai mulți și să-i anunțați și pe alții. Sunt extraordinar de curioasă în legătură cu răspunsurile voastre și abia aștept să vă citesc părerile.

 

Ocean de nimicuri – Radu Cîrstea

Am avut plăcerea şi bucuria de a pune mâna pe cartea din titlu şi anume „Ocean de nimicuri”. Am vrut să o citesc dintr-o suflare dar mi-a ieşit din două. Şi nu, nu am făcut asta pentru că nu mi-a plăcut sau pentru că mi-a plăcut prea puţin ci ba din contră, pentru că mi-a plăcut prea mult. Să zicem că am savurat cartea asta în două reprize ca să o pot digera mai bine.

Bine, practic, pentru mine e o bucurie să pun mâna pe orice carte. E o bucurie mai mare chiar decât atunci când mănânc dulciuri (țin să menționez într-o paranteză că dulciurile sunt una dintre marile mele fericiri).

Cine ar citi această carte, cu siguranță m-ar întreba cum de am putut începe atât de ”haios” sau ”amuzant” sau mai știu eu cum dar în niciun caz într-un mod ”trist”. Acum, cu siguranță am băgat pe toată lumea în ceață dar n-am să vă lămuresc prea curând cu ceea ce am vrut să zic și am să continui prin a vă mărturisi faptul că dacă nu vă place Bacovia (cu siguranță îi cunoașteți stilul dacă ați trecut prin liceu ori dacă sunteți iubitori de cultură) nu o să vă placă prea mult nici această carte. Sau, cine știe, poate ”Ocean de nimicuri” vă va convinge să vă placă Bacovia. Mie una, Bacovia îmi place la nebunie, așa că nu mi-a fost greu să îi diger rând pe rând poeziile lui Radu.

Prima dată m-a fascinat coperta (pe care ați văzut-o deja mai sus). Picături de ploaie pe un geam. Ador imaginea aia pentru că mie îmi place ploaia în toate formele ei: de la ploaia blândă și caldă pâna la furtunile cu tunete și fulgere de zici că pică cerul pe tine. Apoi, apoi m-au fascinat versurile unul câte unul, urmând să o facă poeziile ca întreg. Desigur, dintr-un volum întreg nu or să-ți placă toate la fel de mult. Unele îți plac mai puțin, alte mai mult și altele deloc. Asta depinde de starea ta de moment și de cum percepi fiecare cuvânt, vers și poezie în parte de la un moment la altul. Dacă acum îți place o poezie foarte mult, la o eventuală recitire se prea poate să nu mai ai aceeași părere și invers.

Ca să fiu sinceră poeziile îi sunt foarte grele. Așa că dacă vrei să pricepi ceva din ceea ce vrea să trasnmită fiecare poezie în parte, trebuie să te dedici trup și suflet fiecărui cuvânt. Trebuie să supui totul analizei pentru că o poezie nu este scrisă doar ca să fie scrisă. Ea trebuie înțeleasă. Gândurile și emoțiile pe care le transmite trebuie percepute într-un mod cât mai corect și concret. Mie fiecare poezie mi-a transmis altceva. Fiecare poezie în parte e independentă de cea precendentă sau de cea următoare. În fiecare autorul pune gânduri și emoții diferite și astfel rezultă un amalgam perfect de gânduri, sentimente și emoții într-un singur volum.

Când m-am apucat să citesc prima poezie, mi-a fost destul de greu. N-am înțeles-o din prima și nici din a doua încercare. Așa că am încercat să mă detașez de tot și de toate încercând să pătrund dincolo de fiecare cuvânt în parte. Numai așa am reușit să înțeleg cu adevărat ceea ce fiecare cuvânt în parte transmitea cititorului său. Am încercat și tind să cred că am reușit și am pătruns dincolo de cuvinte, în spatele lor… și am înțeles ceea ce ele aveau cu adevărat de transmis.

Nu știu dacă am mai spus asta mai sus, că-mi e tare lene să recitesc la ora asta, dar pe mine m-a fascinat ca și întreg. Au fost poezii ce mi-au plăcut mai puțin și altele mai mult, însă s-au completat perfect unele pe altele simțirilor mele și perceperii mele. M-a fascinat volumul pentru că nu-i ușor de înțeles. E complicat. Foarte complicat. Iar ce e complicat mie îmi place. Mă atrage într-un mod inexplicabil. Adică nu-i frumos ca totul să fie primit pe tavă fără un minim efort de înțelegere, așa că cu cât este mai complicat și greu de înțeles cu atât mai bine. Mi-a plăcut pentru că a trebuit să descifrez eu tot, să pătrund în spatele cortinei și nu doar dând-o la o parte cu ușurință ci cu un foarte mare efort.

Ca și cititor, e imposibil să nu găsești poezii care să nu rezoneze din punct de vedere emoțional cu tine. E imposibil să nu găsești poezii în care să nu te regăsești. E imposibil să nu găsești versuri care să aibă într-un fel sau altul un impact mai mic sau mai mare asupra stării tale, asupra ta ca și întreg.  Fiecare om are stări și stări. Și trece prin ele ca trenul prin gări. Le cunoaște , le simte și le părăsește ca să cunoască altele noi. Le explorează rând pe rând ca să revină cândva din nou la ele. Într-un fel sau altul m-am regăsit în multe stări ale poeziilor. Poate chiar acest fapt m-a făcut să-mi placă cu adevărat volumul ca și întreg. Iar dacă eu m-am regăsit, cu siguranță fiecare va face la fel. Desigur, nu în toate și poate nici măcar într-o poezie întreagă, dar cu siguranță într-un vers sau mai multe cumulate. E plăcut să te contopești oarecum cu stările versurilor și poeziilor. E plăcut să treci prin ele, să le simți, să le cunoști, să le explorezi în adevăratul sens al cuvântului. E plăcut și pentru asta merită să te dedici din când în când poeziei. Să fii doar tu, ea și gândurile voastre împreună.

Eu nu sunt o fire tristă de felul meu. Sunt chiar foarte veselă. Însă stilul acesta, țin să-mi mențin părerea și să afirm că nu este adorat doar de oamenii triști ci și de cei ce apreciază adevărata artă în toate formele ei.

Din păcate pentru cei care vreți să citiți cartea asta, trebuie să vă anunț că nu o puteți găsi așa ușor prin toate librăriile și prin tot universul ăsta imens al internetului. O puteți găsi însă la autor, adică la Ratzone (click pe nume). Așa că dacă sunteți interesați luați legătura cu el.

Iar acum, ca să vă conving de cele spuse mai sus, am să scriu aici una din poeziile ce mie mi-au plăcut foarte mult. Mi-a fost destul de greu să aleg una dat fiind faptul că-s destule care-mi plac cu adevărat. Am ales însă o poezie ce se rupe puțin de sfera descrisă mai sus sau păstrează prea puțin din acele elemente, însă asta o face cu adevărat frumoasă. Fără prea multe alte cuvinte, poftiți poezia.

Îmi place poezia pentru că
a fost scaunul ce m-a înălțat
la cortina de sus
s-o smulg
cu forță, încredere, răbdare.
Îmi place poezia căci
m-a scos afară din mine,
pe un tapet incolor așezându-mi simțirile…
…Și totuși le-am sorbit.
Îmi place poezia fiindcă
am văzut oameni rupând frunze
în diminețile de noiembrie
și ea m-a crezut.
Îmi place poezia deoarece
ieșim târziu noaptea
să spunem luminii noapte bună,
amândoi, deodată, împreună.
Și poezia mă iubește.

Radu Cîrstea – Mă iubesc cu poezia

Cam atât am avut eu de spus pe ziua de azi și sper să vă fi plăcut ceea ce v-am prezentat. Dacă da sau nu, aștept părerile voastre mai jos în comentarii.