Să cunoaștem poezia

Într-o lume în care cultura se află de mult pe ultimul loc, o lume în care această nu mai primează de atâta timp, iar incultura i-a luat locul, cărți de poezii încă se mai lansează.

Zilele acestea, o altă carte de poezii a apărut pe piața literaturii românești. Cu un titlu care ilustrează poziția omului diferit în fața societății și o copertă care reflectă realitatea, pare să aibă un viitor promițător în atenția iubitorilor de poezie.

Am întâlnit oameni, zilele astea, care au pus ștampila pe titlu. Alții pe copertă… și nimeni pe conținut. Ambele au un impact major asupra omului, însă conținutul ar trebui să fie cel care primează, căci dincolo de titlu, de copertă, se află o lume minunată a versurilor. O lume presărată cu tristețe, speranțe, fericire, dezamăgiri, frumos, urât, sentimente, stări, trăiri. Un tablou de viață, căci viața însăși este un amalgam de stări, de trăiri și simțiri.

Invit oamenii, cititorii blogului, cât și pe cei care aterizează pe aici voit ori din întâmplare, să cunoască lumea de dincolo de copertă și titlu. Să pătrundă dincolo de cortina aparențelor, căci cu siguranță dezamăgiți nu veți avea să fiți.

Cultura, fie că este reprezentată de piese de teatru, muzică, proză sau poezie, merită cunoscută. Merită promovată. Merită asimilată și merită a fi împărtășită.

Cartea lui Ratzone (Radu Cîrstea), apărută anul acesta, își introduce cititorul într-o lume aparte. Diferită, dar reală. O lume a prezentului, cu bune și cu rele, cu dezamăgiri și speranțe, cu vise, cu iubiri. De ce să nu o citim? De ce să nu citim poezie? De ce să nu citim versuri? De ce, când în ele se află atâtea și atâtea trăiri? Atâtea sentimente! Amalgamul vieții, îl găsim printre versurile lui Radu. Stă ascuns și așteaptă să fie descoperit de fiecare cititor în parte. Haideți să-l descoperiți și voi. Vă va bucura ochii, gândurile, sufletele.

V-au făcut curioși cuvintele mele? M-aș bucura! Dacă v-au făcut curioși, dar și dacă nu v-au făcut curioși, vă invit să pășiți în lumea versurilor lui Ratzone comandând cartea din Librăria Herg Benet (libraria.hergbenet.ro/carti/sunt-un-gunoi-sunt-un-nimic). Cartea este la un preț promoțional de 12,75 RON (redusă cu 15%), iar transportul prin Poșta Română, de asemenea promoțional, este de doar 5 lei! Sunt extrem de curioasă care vă sunt impresiile în urma descoperirii tuturor sentimentelor din spatele cuvintelor fiecărui vers!

Câțiva oameni nerăbdători, din diferite colțuri ale țării, au comandat deja cartea. Comandă și tu! Nu vei regreta!

De asemenea, cartea are și o pagină de Facebook, unde vă invit să dați like și să faceți și voi parte din comunitatea oamenilor care apreciază poezia: http://www.facebook.com/raduratzone. În curând va avea loc un concurs atât pe pagina de Facebook, cât și pe acest blog. Stați pe aproape!

Da, sigur, afișul de mai sus vă invită pe toți în Club A București pe data de 26 martie, la orele 19:00, la o dublă lansare! Sunteți așteptați cu toții!

Girafa creativă

Conceptul de „Girafă creativă”, s-a născut duminică.

Eu, duminică, mă plictiseam. De moarte. Aveam atâtea de făcut și n-aș fi făcut nimic. Și n-am făcut. M-am proțăpit pur și simplu în fața laptopului și am postat o ghicitoare pe grupul de Facebook al super-bloggerilor.

Ghicitoarea suna cam așa:

„Regula este următoarea: Ghicești răspunsul la întrebare și păstrezi poza de profil. Îl greșești, schimbi poza cu o girafă . Răspunsul se trimite printr-un mesaj privat .

Ghicitoarea: 3 dimineața, sună soneria și te trezești. La ușă sunt părinții tăi pentru micul dejun. Tu ai: dulceață de căpșuni, miere, vin, pâine și brânză. Ce deschizi prima dată?”

Mă așteptam să rămână acolo o simplă postare și nimeni să nu o bage în seamă. Să rămână singură singurică. Doar că, contrar așteptărilor mele, bloggerii au răspuns pozitiv. Au apărut primele comentarii și de aici numărul lor a ajuns la zeci și mai apoi sute. Am interacționat și ne-am distrat. Ghicitoarea asta și girafele au adus multe zâmbete pe fețele bloggerilor. Și nu numai.

Pozele de profil începeau încet-încet să se schimbe cu girafe. Multe girafe. peste tot girafe. Și acum mă simt încă ca-n savană :). Super-bloggerii au îndrăgit girafele, fie că au răspuns corect la ghicitoare fie că nu. Toți au sfârșit prin a-și pune o girafă la profil, creând astfel o comunitate a girafelor prin „girafizarea” noastră.

Cel mai frumos moment, cred, a fost însă altul, dincolo de zâmbete și comentarii interminabile. Primirea unui mesaj. Un mesaj emoționant. Îmbucurător.

i-am dat surorii mele, care e in spital, joculetul asta cu girafele. a facut o mica ferma, o comunitate, de fapt, de girafe in jurul ei. Ai pus un zambet maaare pe fete triste, multumeesc. noapte buna, saptamana la fel >:D<” – diagnostic: leucemie.

Cred că zâmbetul unei astfel de persoane, în astfel de momente, este cea mai de preț comoară. Cel mai minunat lucru pe care-l poți primi în urma unui simplu joc. Un joc ale cărui așteptări erau nule. NULE!

Acum, girafa noastră creativă, a devenit un simbol. Simbolul zâmbetelor și al fericirii împărtășite celor din jur. Așa că, dacă vă e drag de girafele noastre, dați-le un like pe pagina de Facebook și fiți alături de ele în distribuirea zâmbetelor și a fericirii. Mulțumim.

Mă bucur că am reușit să creez ceea ce s-a creat. Că am dat startul.

Pagina de facebook o găsiți la link-ul următor: https://www.facebook.com/Girafa.Creativa