Uite ce poți face în București ca să te relaxezi și să ieși din starea de confort

Am auzit mulți locuitori ai orașului București spunându-mi că se plictisesc de moarte. Că n-au unde să iasă din casă și că, în afară de acasă – servici și acasă – facultate, n-au efectiv pe unde să se ducă și ce să facă.

Așa că m-am gândit să scriu un articol în care să vă spun că aveți ce să faceți în București. Aveți atâtea locuri în care puteți merge și face diferite chestii pentru dezvoltarea voastră personală, încât veți spune că de data asta sunt prea multe și că nu știți efectiv ce să alegeți mai întâi.

Pentru început, vă puteți plimba prin parcuri. Nu sunt multe pentru suprafața Bucureștiului, dar sunt destule. Plimbatul prin parc vă ajută să vă relaxați și să observați natura din jur. În plus, sunt chiar frumoase parcurile din București, eu cel puțin mă simt foarte bine când mă plimb prin ele.

Apoi, puteți efectiv să vă plimbați și pe străzile Bucureștiului, în special în zona centrului vechi. Sunt atâtea și atâtea clădiri superbe din punct de vedere arhitectural. Clădiri trecute prin timp și care susțin bazele unei istorii. Alții vin de la mii de kilometrii să le vadă pentru câteva clipe, iar noi nu suntem în stare să le admirăm și doar stăm în casă.

Apoi, după ce ați văzut orașul la pas, bucurându-vă de el, puteți lua în considerare să participați la diferite cursuri, fie seara, în timpul săptămânii, după ce terminați cu îndatoririle (facultate, servici), ca o metodă de a vă destinde și a vă relaxa, fie în weekend-uri când aveți aproape tot timpul din lume. De aia sunt weekendurile să ne relaxăm și să ieșim oarecum din starea de confort. Să facem și altceva decât ceea ce facem în timpul săptămânii, de luni până vineri, pentru a ne clădi un viitor și a ne întreține.

Eu spre exemplu, vreau să fac cursuri de improvizație, actorie, pian, rusă, dans și altele, dar astea sunt primele pe listă, nu neapărat în această ordine. Cred însă că cel mai mult mi-ar plăcea, în momentul de față, să învăț să dansez cât de cât binișor. Încă sunt la stadiul de dat cu stângul în dreptul și invers. Nu reușesc pur și simplu să „mă las purtată de ritmul muzicii”. N-am ureche muzicală și pace. Mi-ar plăcea să am parte de niște momente Latino-Time in Bucuresti, la o școală de dans. Iar apoi, desigur, m-aș apuca și de celelalte. Îmi doresc mult de tot să învăț rusa și să cânt la pian. Cât despre cursurile de improvizație și actorie, am fost la câteva și m-am simțit tare fain. Te ajută să te descoperi și să înveți lucruri noi.

Dar, înainte de toate, trebuie să învăț să dansez. Acum sunt încă la stadiul de bâțâială, când nu e vorba de dat efectiv cu stângu-n dreptul. :))

Vezi că ai ce face în București? Sunt o grămadă de evenimente și de cursuri la care ai putea participa. Nu lăsa timpul să treacă pe lângă tine și fă mereu ceva nou. Ceva nou pentru tine și pentru propria ta evoluție. Cred că-i important să investim timpul în noi.

Promovez cultura: Am fost în Turneul Stradivarius!

Așa cum am mai spus, am ales să promovez, cum pot și cât pot, cultura. Îmi pare un element vital în vedere propriei dezvoltări, de orice natură ar fi ea. Astăzi am să vă vorbesc iar despre „Turneul Stradivarius”, turneu ce l-am mai adus în discuție într-un articol pe blog, atunci că vă spuneam despre el ce și cum, unde va avea loc, când etc. Acum am să vă vorbesc dintr-altă perspectivă, anume aceea de a fi participat la unul din spectacolele din acest turneu, spectacol ce a fost susținut în cadrul Filarmonicii Oltenia din Craiova.

Înainte de a vă povesti cum a fost experiența la concertul de muzică clasică, am să mulțumesc oamenilor care au făcut posibilă participarea mea în cadrul acestui turneu. Așa că, mulțumirile se îndreaptă către Blogal Initiative, Alexandru Tomescu și Eduard Kunz, cât și lui Cristian Florea care în ultimul timp îmi dă numai vești bune. Și da. Asta tocmai a sunat ca un început clasic al unui discurs. Dar na. Fac și eu ce pot.

Ieri. Craiova. Filarmonică. Și multe bălți afară. O invitație dublă și câțiva pași spre sală. O intrare și doi oameni care habar nu aveau despre ce le vorbeam și ce e cu invitația mea câștigată. Mai că eram sigură că nici nu voi mai intra la concert. M-am dus la casă. Iar la casă, într-un final, mi s-a spus că pot intra în sală pe un rând anume și două locuri bine precizate.

O sală frumoasă. Bine pus la punct. Aranjată. Te simți ca făcând parte dintr-o altă lume. Îți creează o stare plăcută și te ajută să te bucuri mai mult de spectacol. Felicitările mele celor care s-au ocupat de asta. M-am simțit minunat. Iar vouă, vouă am să vă las o poză, să vedeți cât de frumos este.

sursă: Filarmonica Oltenia

sursă: Filarmonica Oltenia

O sală aproape goală, așa cum o vedeți în imaginea de mai sus. Începusem să mă întreb oare câtă lume va umple sala? Nu eram prea încrezătoare și mare mi-a fost mirarea aproape de începutul concertului, când sala aproape ce să umpluse. Doar câteva scaune mai erau libere, iar cei prezenți abia așteptau să înceapă concertul susținut de Alexandru Tomescu și Eduard Kunz.

Un pian în mijlocul scenei și un stativ. Un om cu o vioară și un băiat cu ochi verzi intră în scenă. Își salută publicul, ne prezintă programul și își anunță spectatorii că banii vor ajunge în ajutorarea unui caz. Nu vorbesc mult. Spectacolul începe. Și e minunat. Fiecare sunet e minunat. Mă bucuram enorm de fiecare moment. Mă fascina să văd doi oameni care trăiau fiecare sunet în parte al melodiei. Sunete de pian. Sunete de vioară. Se completau unele pe altele, spre bucuria tuturor, urmărindu-i parcă hipnotizați și absorbiți. Este fascinant să observi oameni pasionați de ceea ce fac, trăind ceea ce fac. Simți și tu că trăiești prin muzica lor. Prin fericirea lor trăiești și tu fericirea timp de câteva clipe, iar fericirea merită prinsă și trăită oricând, oricum.

Mi-a plăcut să văd atâta lume iubind muzica clasică. Iubind cultura. Frumosul. Oameni de toate vârstele, de la adolescenți, la vârstnici. Însă mi-a displăcut să văd și oameni care nu se puteau abține de la a-și controla telefonul. De la a butona sau a-l verifica pur și simplul. Eu cred că astfel de evenimente ar trebui respectate mai mult, iar telefoanele să lipsească. Să fie pur și simplu interzisă intrarea cu ele într-o sală de concerte, sau de film.

A meritat să fiu acolo. M-am bucurat din plin și am descoperit doi oameni minunați care dau viață muzicii clasice prin iubirea de care dau dovadă când o interpretează. Cred că ar trebui să ne facem cu toții timp să mergem la astfel de concerte. Să ne bucurăm de ele și de momentele oferite prin sunete muzicale, alături de interpreții lor. Un astfel de concert, indirect, ne dezvoltă. Ne deschid noi orizonturi și ne ajută să descoperim lumea din alte unghiuri. Muzica clasică este o modalitate de a ne autoeduca și forma.

Haideți și voi la un concert de muzică clasică, poate chiar în Turneul Stradivarius, căci nu s-a terminat! Pe 7 Iunie îi puteți întâlni la Filarmonica din Bacău, de la orele 19, pe 9 Iunie în Iași la Uniersitatea Națională de Arte „George Enescu”, de la orele 19, iar pe 11 Iunie în București la Sala Radio, tot de la orele 19. Ar fi păcat să ratați un astfel de concert. Este absolut minunat, iar prețul biletului contribuie în ajutorarea unor copii.

1900. Un pian

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

O cutie cu trufe. Un pian cu 88 de clape :). Infinite sunete din alunecarea degetelor pe clape răzlețe, ies. Puțini sunt cei ce știu că pianul, este undeva în topul pasiunilor mele. Cum și de ce așa, nu aș ști să vă explic :). Nimic nu pare însă mai liniștitor decât un cântec de pian, ce-ți alunecă lin fie că sunt ritmuri alerte ori ba. Iar atunci când pianul și pianistul său au în spate o poveste, muzica lor se face a fi mult mai valoroasă pentru fiecare în parte decât era deja. Se spune că: ”Nu ești cu adevărat terminat atâta timp cât ai o poveste bună și pe cineva cui să i-o spui”, iar povestea ce o voi propune în rândurile următoare, este pe departe cea mai bună poveste de viață a unui om ce a trăit o viață pe mare, printre cărbuni, mese de bucătărie, iar într-un final printre sunete de pian. S-a născut pe un vapor și acolo a fost abandonat, pe marginea pianului de la clasa I, într-un leagăn de lemn, a crescut sub valurile mărilor și oceanelor devenind cel mai bun pianist din istorie. A învățat să călătorească prin fiecare colț al lumii cu ochii minții, să pătrundă imaginar în realul lui și să-i uimească pe cei ce avea să-i cunoască, pe fiecare în parte. Având un mister aparte și citind fiecare persoană ce-i trecea ca un fulger prin fiecare privire asupra împrejurului său, reușea să combine fiecare sunet compatibil cu sufletul și trăirile fiecăruia, într-o singură muzică, într-un singur sunet complex ce uimea pur și simplu umanul. Atingea cu tandrețe fiecare clapă în parte, cu o viteză uluitoare și inexplicabilă, le mângâia astfel încât niciuna să nu fie invidioasă pe cealaltă, le mângâia fără să cunoască arta de a o face, fără a fi școlit în vreun anumit fel, în afara faptului că știa să citească, restul pornea din suflet, din simțiri și gândiri. Obișnuia să atingă clapele și să le aleagă succesiunea după fiecare om în parte ce-l privea, obișnuia să-i citească și să le creeze propria muzică, astfel o anumită succesiune reprezenta o întreagă viață de om, era precum… precum un ADN muzical al unei persoane.

Nu știu dacă tot ceea ce am spus mai sus este și real, însă tare mult mi-ar plăcea să fie. E o poveste frumoasă, despre abandon, iubire față de oameni, față de muzică, față de apă și imensitatea ei, imensitatea vieții, a gândirii și a sentimentelor. E vorba și de frică, frica de a atinge vreodată uscatul și de a părăsi oceanul, oceanul deasupra căruia s-a născut, dar uite că nu e vorba și de suferință, e pur și simplu un film în care se bucură de orice pierdere și orice câștig, încearcă să-și înțeleagă viața și imensitatea ei, să-și înțeleagă imensitatea simțirilor și gândurilor în trupu-i și mintea-i limitată. Așa că pentru a pătrunde în toată această scenă plină de mister, vă invit alături de Tim Roth ( protagonistul din Lie to me, Lightman) ce este protagonistul personajului adult din acest film, într-o călătorie uimitoare printre valurile oceanelor și chiar, de ce nu, printre valurile vieții 🙂 pline de sunete muzicale, vă invit după cum v-am spus să aflați legenda lui 1900… așa că, mai jos, poftiți un trailer.

sursă youtube (user Danios12345)

Iar acum, ca totul să meargă mai bine vă invit la un dans cu pianul, da da da.. ați citit bine, un dans cu pianul prin sala imensa de la clasa I de pe vaporul VIRGINIAN 🙂 Enjoy!

sursă youtube (user George7575)