Biblioteca

(sursă. Google Images)

M-am hotărât de ceva vreme să-mi fac veacurile pe la bibliotecă. Acolo se învață altfel. N-am voie să mă mișc, să mă plimb, să scot sunete. E liniște. Nu sunt tentată de fereastră, nici să ascult vreo melodie, nici să mai răspund vreunui comentator pe blog, nici să fac o conversație pe chatul de la facebook, nici să număr pentru a miliarda oară câți pași are camera mea dintr-o parte în alta atât pe lungime cât și pe lățime, nici să văd dacă merg robinetele de la baie și de la bucătărie, nici să mă dau de ceasu morții că nu am ce ronțăi, nici să privesc becul și să aproximez cât mai are până să se ardă, nici să-mi privesc tablourile din cameră, nici să foșnesc aiurea la caiete până ajung la concluzia că am pierdut timpul și n-am învățat nimic util pe ziua respectivă, nici să mă hotărăsc cu care pix ori stilou să scriu etc. Poate, la bibliotecă, din când în când, există posibilitatea de a mă pierde cu privirea printre rafturile cu cărți. Da. pățesc asta de multe ori. În special atunci când nu înțeleg ce am citit și sper să găsesc răspunsul printre cărțile de pe rafturi. Dar nu. Sunt mute și nu-mi spun nimic. Tac acolo și țin totul pentru ele. Egoistele.

În sala de lectură nu prea cunosc pe nimeni. Niște foști colegi, colegi actuali și alți oameni trecuți de prima vârstă. Toți cu ochii în cărți, caiete, foi, ziare ori reviste. Aș putea spune că nu le cunosc ca persoane, dar le știu chipurile detaliat. Chiar și poziția ce o ocupă zi de zi în bibliotecă. Domnul bătrân în față, la colț. Elevii cu un rând după, unde este șirul de mese. Fetele ce învață din aceleași cărți groase, în jumătatea dreaptă a rândului trei. Eu și colega în jumătatea stângă a rândului trei. Domnul simpatic din marginea rândului patru, partea stângă. Stă concentrat, singur pe un rând de mese de cele mai multe ori.Culege mereu informații din diverse cărți înșirate. Zâmbește de fiecare dată când își aruncă ochii aiurea prin sală. Oameni mereu noi în jumătatea stângă a rândului patru. Și rândul cinci stă în așteptarea oaspeților săi. O doamnă simpatică în capăt, bibliotecara. Cu ochelari, înaltă, roșcată din câte îmi amintesc și cu părul până la umeri. Zâmbitoare și cu glasul suav. Mereu gata să-ți înmâneze cea mai prețioasă carte din biblioteca, desigur care să-ți fie folositoare. Ahh.. da.. și jumătatea dreaptă a sălii de lectură, plină cu calculatoare, căci avem o bibliotecă modernă. Rafturi cu cărți pe toți pereții, de sus până jos. Un portret cu Eminescu. Tablouri cu scriitori. Liniște. Concentrare. O stare de relaxare printre cuvinte, pagini, file și cărți.

Biblioteca e o metodă utilă de concentrare și de relaxare în același timp. Sau sunt doar eu o nebună ce o vede așa. Mie-mi place sentimentul de a fi înconjurată de cărți. Mă stimulează să învăț, să rețin, să fiu atentă, să mă pot concentra așa cum nu o fac acasă. Probabil pentru că nu există aceeași listă de factori perturbatori (listă amintită în primul paragraf al acestui articol) ca acasă. La bibliotecă, lista este redusă la o deschidere ușoară de ușă, la schimbarea unei file, o mișcare înceată pe scaun, o șoaptă.

Bine. Am scris destul. Dar recomand mersul la bibliotecă în sala de lectură. Ajută. E altceva. Diferit. Bun. Recomand asta elevilor, studenților, cât și oamenilor ce vor să învețe ceva în liniște, să citească ceva în liniște. La bibliotecă e frumos. Printre cărți e frumos. Un univers pentru fiecare, o lume pentru fiecare, în același univers al cărților. Atâtea lumi… și totuși una singură.

Întrebare: Tu cum crezi că este la bibliotecă?

Interviu cu mine

Ahh.. Sunt atât de dulce și de drăguță, încât Bogdan mi-a luat un interviu. Mie!! DA MIE! Știu. E de necrezut. Adică de ce mi s-ar lua mie un interviu. De ce ar vrea cineva să aberez și în altă parte și nu doar la mine pe blog? Oricum, cine îmi ia mie un interviu, clar nu are toate țiglele pe casă. Și nu. Bogdan nu le are. O recunoaște și el.

O seară. Îmi aranjam afacerile importante pe Facebook. Puneam la cale viitorul țării. Și a apărut Bogdan cu interviul lui. Și da. El se face vinovat că țara merge acum prost. N-am reușit să termin de pus țara la cale. Îmi cer scuze tuturor.

Ok. Să revenim puțin la seriozitate. Bogdan, un scump când vrea el (adică gen… 0.000001% din timp), mi-a adresat vreo 11 întrebări la care mă uitam ca mâța-n calendar și nu știam cum să-i răspund și ce să-i zic mai întâi. Pentru că da. Eu am atât de multe de spus, încât chiar nu știam cu ce să încep (minciuni… n-aveam nici cea mai vagă idee.. pentru că nu.. nu am o viață tumultuoasă). I-am promis că-i voi răspunde într-o zi. O zi cu soare. O zi care speram să nu mai vină în vecii vecilor (iar mint… îmi doresc o zi cu soare cu toată ființa mea…. dar fără să vină vara.. că dacă vine vara dau și BAC-ul.. deci nu). Și nu. Ziua n-a venit. Dar ieri, după ce am salvat întrebările într-un document word, mai aruncam câte un ochi pe ele. Mă minunam la fel ca prima dată. Cum se face, cum nu se face însă, am reușit să leg niște cuvinte. Iar interviul începea să prindă o formă decentă. L-am terminat în cele din urmă. Și i l-am trimis lui Bogdan. Și Bogdan mi-a promis că-l publică pe seară. Și l-a publicat.

Articolul publicat. Eu mă bucuram de faimă. Am intrat pe link-ul dat de Bogdan și ce să văd acolo? O introducere caracteristică lui Bogdan și poze cu mine. Stați. Ce? Poze cu mine??? Da. Poze cu mine. Mă uitam și îmi venea să-l strâng de gât. A pus poze cu mine. Clar.. a vrut să vă sperie. Să vă facă să nu mă mai citiți în vecii vecilor dacă mă veți vedea. Ahh. Câtă răutate.

Să o mai lungesc? Să nu o mai lungesc? Hai că tac. Vă las în schimb articolul pe care îl puteți găsi pe site-ul Presa în blugi, la băiatul în blugi, anume Bogdan Dărădan. Sper să vă placă ceea ce veți citi!

PS: Mulțumesc și aici, Bogdan dragă, pentru interviu. Mi-a făcut o deosebită plăcere să-ți răspund întrebărilor (chiar dacă mă uitam ca mâța-n calendar).

Scrisoare către noi toţi

Dacă tot îs în ultima săptămână de vacanţă şi dacă tot n-am ce face dimineţile, citesc bloguri. Citesc ce pot şi cum pot. Răsfoind aiurea bloguri, mai mult cu ochii închişi decât deschişi, am dat peste o scrisoare interesantă. Scrisoarea unei studente românce la Londra către toţi aceia ce vor să-şi părăsească ţara pentru un trai mai bun oriunde altundeva. Sincer… şi eu îmi doresc şi îmi doream asta din tot sufletul. Îmi doream să plec altundeva să studiez şi încă îmi doresc. Îmi doresc să părăsesc ţara asta care simt eu că nu-mi oferă nicio posibilitate de evoluţie. Îmi doresc să plec şi să nu mă mai întorc niciodată. În acelaşi timp însă pot spune că regret. Regret că gândesc aşa şi că mi-am format o astfel de mentalitate. Regret că vreau să-mi părăsesc ţara. Regret că vrem cu toţii să ne părăsim ţara. Regret că noi toţi ne criticăm ţara şi ne plângem că nu ne oferă nimic. Dar cum ne poate ea oferi ceva când noi nu facem nimic pentru ea şi ne dorim pur şi simplu să o părăsim? Cum ar putea ea să ne ofere ceva când noi nu-i oferim ei decât lacrimi?

Eu una am avut şansa să-mi cunosc ţara şi cu bune, nu doar cu rele. Am avut şansa să văd dincolo de impurităţile ei. Am avut şansa să-i văd frumuseţea şi potenţialul. Însă potenţialul nu trebuie doar să existe, nu e suficient, el trebuie stimulat! Stimulat de noi toţi: copii, tineri, adulţi şi promovat de către cei ce nu mai au puterea de a stimula. Astfel, mă gândesc ca într-un viitor tot ceea ce voi învăţa în afară să aplic la mine în ţară. Aş vrea să fiu unul din toate acele impulsuri ce ajută ţara asta să devină ceva mai bun, un loc minunat sub soare. Un loc de care generaţiile viitoare să se bucure şi să le ofere posibilitatea de a prospera pe propriul lor pământ, iar ce se găseşte dincolo de graniţe să reprezinte doar locul unde se duc să viziteze, să cunoască şi alte culturi, alte mentalităţi şi să aplice la ei în ţară tot ceea ce au învăţat bun.

Tot ceea ce am scris mai sus s-a datorat scrisorii despre care v-am spus în primele rânduri. Scrisoare pe care am să o las acum în rândurile ce urmează. Scrisoarea o să fie fără diacritice, deşi nu obişnuiesc să scriu ceva fără diacritice. Acum însă îmi e tare groază să pun eu diacriticele dacă cel ce a scris prima dată scrisoarea nu a făcut-o.

Sunt studenta in Londra, la una dintre cele mai bune universitati europene. Sunt mandra ca am reusit sa ajung aici si le voi fi recunoscatoare parintilor mei, pentru educatie si efortul material extraordinar, pe care l-au depus pentru a ma trimite mereu, la studii de calitate. Dar ma deranjeaza teribil intrebarea tuturor Te mai intorci? Si uimirea clara la auzul unui ferm da. Acest DA nu era atat de ferm, inainte de a ma muta in Londra. Inainte era un mi-as dori, daca voi avea unde sa ma intorc ma voi intoarce.

Suntem o generatie crescuta intr-o scarba pentru patrie, am crescut cu Badea care injura tara mereu, am crescut fiind educati sa admiram valorile occidentale superioare si ideale. Credem ca politica, educatia si cultura cat mai internationala este foarte benefica, credem in globalizare, suntem de acord cateodata ca Romania e frumoasa, dar pacat ca e locuita si parca tot mai bine e in Londra … Romani scumpi, cat putem sa ne inselam!

Ce este Occidentul … ?

Un loc care nu mai are identitate, globalizarea ii distruge incet-incet. toate traditiile, cenzura comunismului bolsevic s-a transformat in a fi <politic corect>, traiesti cu riscul ca un islamist extremist poate sa bombardeze pentru Allahul lui, locuitorii unei tari in care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusa, pentru ca poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucisi in pantece de catre propria lor mama,- avortul fiind vazut ca o metoda contraceptiva, in loc sa i se spuna crima, Craciunul si Pastele, precum si alte traditii stravechi, sunt doar un prilej de marketing, aici nu exista nici un pic de profunzime; relatiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentru CV si, cand vrem sa ne casatorim, gasim noi pe http://www.perfectmatch.com ceva, nu?

Lumea discuta oameni, nimanui nu ii pasa ce gandesti, ce simti ce iti doresti. Putini mai stiu sa iubeasca, feminismul distruge relatiile barbat femeie, tot mai mult, gender role este considerat invatat, asa ca nu mai invatam copiii de mici sa se comporte ca baietei sau fetite, ci ii lasam pe ei sa isi aleaga ce sex vor sa aiba, ajungandu-se la un numar imens de homosexuali creati de societate, Dumnezeu a fost ucis de Occident.

De ce oare admiram atat de mult haosul Europei vestice ?

Noi avem oameni, noi stim sa traim, noi radem ca fugim cu nasu’ de acasa, o saptamana in munti, cu corturile.

Noi ne salutam cu Doamne ajuta!

Noi avem un pamant binecuvantat de oasele si sangele atator martiri … De ce s-au sacrificat atatia romani pentru viitorul nostru si noi fugim, ca vitele, in Occident ?

De ce acceptam ca Securistii comunisti sa ne conduca in continuare, prin politica si educatie?

De ce acceptam ideile occidentale, cu bratele deschise?

De ce acceptam ca barbatii nostri sa fie carne de tun pentru NATO, dar nu suntem in stare sa ne recuperam Moldova de peste Prut – Basarabia – dupa atatia ani de la caderea comunismului?

De ce acceptam ca, in continuare, memoria luptatorilor anticomunisti sa fie calcata in picioare si, la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului, inca nu le sunt recunoscute meritele?

De ce esti drogata, scumpa Romanie, cu iluzii occidentale?

In Occident, unde pleaca bietii romani sa faca o paine, germanii, francezii, englezii ii trateaza ca pe niste sclavi, fiind roman esti privit ca o subrasa, in Anglia un non-european are mai multe drepturi si privilegii, doar datorita faptului ca a trait sub dominatia imperiului pentru decenii …

Si noi, romanii, care avem o tara superba, un pamant fertil, plin de zacaminte, Rosia Montana, delta, Carpatii, Dunarea, Marea Neagra, stam sa cersim si sa ne umilim pentru o paine prin Anglia , Italia si Spania … Imi plange inima, cand vad cum sunt tratati pe pamant strain, cand acasa la ei puteau manca din belsug, daca nu ar fi fost lacomia hotilor de la putere … care au vandut tara pe nimic.

VREAU SA MA INTORC IN ROMANIA, cu toate ca nu voi avea niciodata banii pe care i-as avea lucrand aici. Dar cum spunea tatal lui Nicolae Steinhardt: vei avea zile frumoase, dar noptile iti vor fi ingrozitoare.

Omul nu are numai trup de hranit, mai e si sufletul. Si mai distrugatoare este setea si foamea sufletului indepartat de pamant si de neam, decat foamea trupeasca …

Asa ca, romani, plecati, plecati la studii, plecati ca sa vedeti in ce hal a ajuns occidentul liberal, plecati si invatati sa va iubiti tara si realizati ce frumusete ati lasat in urma.

Si apoi ne vom intoarce cu totii, valuri-valuri, cu si mai multa forta si dorinta de schimbare, si, dupa 68 de ani de asuprire, Romania va fi a romanilor din nou, asa sa ne ajute Dumnezeu!”

autor-Cristiana Maria Marcus

Duzina de cuvinte: Cunoaşterea

Este prima dată când scriu folosind duzina de cuvinte. Nu ştiu câţi dintre cei ce treceţi pragul blogului mei ştiţi despre ce este vorba, aşa că am să vă explic în rândurile ce vor urma. Duzina de cuvinte reprezintă o postare în care trebuie folosite 12 cuvinte date. Atât eu cât şi alţi bloggeri creăm texte diferite cu aceleaşi 12 cuvinte. Cuvintele sunt date în cursul săptămânii de către un blogger, iar totul a pornit de la Camelia Sima. Fără să mai lungesc vorba, am să încep cu textul ce nu cred că va fi foarte lung (cuvintele date sunt cele cu bold).

Cunoaştere. Ea e tot ceea ce pare de folos în viaţa fiecăruia. Ea e cea care ne hrăneşte zi de zi sufletul fie că e o cunoaştere intelectuală sau spirituală. Fără să ne dăm seama, indiferent de cât de intelectuali suntem sau nu, suntem avizi de cunoaştere. Da, ştiu că pare paradoxal faptul că un om cu un intelect mai scăzut nu poate fi doritor de cunoaştere. Însă este. Orice om îşi pune totdeauna măcar o întrebare pe zi indiferernt de mediul din care face parte. Indiferent că e sărac sau bogat, prost sau deştept, gras sau slab, urât sau frumos, îşi pune întrebări. Fiecare întrebare pusă reprezintă dorinţa unui răspuns lămuritor. Reprezintă dorinţa de cunoaştere. 

Totuşi, nu am înţeles niciodată de ce dacă dorinţa asta de cunoaştere este atât de imensă încât marginile nu-i pot fi definite ea este prinsă între piroanele ruginite ale minţii noastre limitate. De ce dacă dorinţa de cunoaştere e nelimitată mintea noastră-i limitată? Adică, cum poate exista ceva nelimitat în ceva limitat? Şi da, ştiu că există şansa să fiu contrazisă, dar omul prin fiinţa lui este limitat astfel încât nu poate cunoaşte totul într-o viaţă şi nici măcar în alte zeci. Este limitat prin prisma timpului. Deşi timpul este şi el nelimitat în continuitatea sa, pentru om ca şi fiinţă aparte e limitat. Astfel şi cunoaşterea am putea-o considera limitată pentru om ca şi fiinţă aparte. Şi totuşi cum poate exista ceva nelimitat în ceva limitat?

Acest ţinut al cunoaşterii  ştiu că nu-mi va fi niciodată cunoscut pe deplin, la fel cum nu o să-i fie nimănui. Deşi acest fapt mă mulţumeşte oarecum, mă intrigă enorm în acelaşi timp. De ce să nu ştiu când vreau să ştiu şi de ce să ştiu când vreau să nu o fac? Nimic nu pare să mulţumească omul pe deplin. Practic, nimic nu o face. Nimic nu e suficient şi mereu există loc de mai mult sau de mai bine. Şi totuşi cum poate exista mai mult loc într-un spaţiu limitat? În a noastră intimitate mereu ajungem să reflectăm asupra lucrurilor neînţelese nouă, asupra misterelor neelucidate. Atunci suntem cei mai mari filosofi ai omenirii. Atunci luăm, sau cel puţin aşa credem pe moment, cele mai mari decizii din viaţa noastră. Atunci suntem proprii noştri zei, când încercăm să descifrăm misterele cunoaşterii şi să găsim răspunsuri la propriile noastre întrebări. Reflecţiile ne inspiră întotdeauna. Practic inspiraţia lor, provoacă deciziile noastre.

Cunoaşterea, zic eu, poate deveni o parte din tine. În funcţie de cât de doritor eşti de cunoaştere şi de câte ştii deja la ora actuală, te poţi defini ca şi persoană, ca şi indivit într-o societate aparte. Cunoaşterea poate deveni jurnalul tău sacru şi intangibil.  Cunoaşterea poate deveni un alt eu al tău mult mai bogat din punct de vedere intelectual dar şi spiritual, ceva care să se contopească cu tine şi astfel tu ca şi individ să evoluezi. 

Mereu m-am întrebat cum apare cunoaşterea şi de ce apare ea. Întrebându-mă mereu şi mereu am ajuns la concluzia că ea apare în momentul în care ne naştem. Atunci experimentăm pentru prima dată viaţa cu toate componentele ei. Atunci începem să cunoaştem de fapt lumea înconjurătoare. Şi totuşi, dacă aş analiza eu în profunzime aş putea crede chiar că apariţia cunoaşterii se naşte chiar din momentul conceperii noastre ca şi fiinţă. Atunci, incoştient aş putea spune, facem cunoştinţă cu propria evoluţie materială.

Pentru mine, cunoaşterea, este pură. Cunoaşterea te defineşte ca şi individ şi te deosebeşte de alte specii. Este puritatea dintre multitudinea de impurităţi ce ne înconjoară. Aş putea spune că este chiar ceva sacru datorită faptului că de asta depinde practic evoluţia ta în orice sens, fie că este spre bine sau spre rău. Totul, tot ce ţine de ceea ce ai fost în trecut, ceea ce eşti şi ceea ce vei deveni, cred eu că ţine de nivelul de cunoaştere dobândit la un moment dat şi de dorinţa de expansiune a acestuia.

Cam atât am avut eu de spus la duzina de cuvinte şi sper că nu va fi ultima participare. Sper să-mi motivez cuvintele să apară şi cu alte ocazii. Acum, dacă nu aţi fost şi nu sunteţi de acord cu ceea ce am spus, ei bine e doar o filosofie proprie de viaţă bazată pe propria cunoaştere dobândită de-a lungul puţinilor ani ce-i am.

Dacă mai vreţi şi alte articole din aceeaşi duzină, vă invit să daţi cu plăcere un click AICI (le veţi găsi într-un tabel).

Îți mulțumesc că mă citești, iar dacă îți place ceea ce scriu te învit să dai un like pe Facebook AICI sau un Subscribe (coloana din dreapta sus) și astfel vei fi mereu la curent cu ce postez.

Have fun,

Pishky

Everyone has a story to tell

I have one too!

Nu știu câți ați mai auzit de acest proiect până acum, dar eu am să vă vorbesc puțin despre el și anume despre proiectul ”Everyone has a story to tell”. În acest proiect s-au aduna 15 oameni dintre care s-au retras 2 din lipsă de timp, așadar am mai rămas 13 după matematica mea. 13, un număr norocos aș putea spune eu… cel puțin pentru mine că doar e ziua mea de naștere (off topic). 13 oameni au început fiecare să scrie aceeași poveste dând de la unul la altul. N-ați înțeles ce-am zis, nu? Nici eu 😀 așa că o iau de la capăt.

Prima a fost Ramona, cea care a avut și inițiativa acestui proiect. Ramona ne-a introdus în lumea Annei, o tânără fată ce-și ia zborul pe străzile Parisului tocmai din America. De aici, a urmat Laurențiu, cel ce a trimis-o practic pe săraca Anna în Paris unde avea să treacă printr-o mulțime de peripeții. Și uite așa povestea Annei a trecut prin mâinile multora până a ajuns săraca la mine. Cu siguranță s-a speriat când a picat în mâinile mele și a știut că eu aveam să-i continui povestea. Am încercat totuși să îi aduc în viață o pată de culoare și sper că am reușit spre sfârșit.

Fiecare are dreptul (dintre cei ce suntem în acest proiect) să continue coerent povestea de unde a rămas în minim 2000 de caractere maxim 2500. Desigur că unii am încălcat regula (printre care și eu) și am scris în jur de 2800 (apăi, ce să fac dacă m-a pălit inspirația? CE?). Mai departe, ce se va alege de povestea noastră când va ajunge la sfârșit nu știu. Nu avem în plan ceva sigur cu ea. Eu sper totuși să o facem cunoscută și cine știe poate ajungem să o și publicăm undeva, cumva.

Fără prea multe alte cuvinte, vă invit să citiți povestea ce a fost scrisă până să ajungă la mine AICI, ca să înțelegeți ceea ce am scris eu și de ce am scris așa și cum s-a ajuns ca eu să scriu cea ce am scris. Dacă veți găsi greșeli pe acolo, vă rog să-i scuzați pe cei în cauză și vă promit că la sfârșit se va corecta totul și nu va exista pic de greșeală.

everyone_has_a_story_to_tell_quote

Să începem zic, dar înainte de toate vă mai îndemn încă o dată să citiți povestea de la început AICI, ca să puteți înțelege (desigur, dacă vreți). Sper să vă placă ceea ce veți găsi mai jos.

8.Daniela Bojincă – Pishky

Fugea. Să fugă era singurul lucru ce mai putea parcă să-l facă la îndemnul lui Marco. Apucase să-și ia telefonul ce-l ștersese de unul din cearșafurile de pe paturi. În fuga ei, atât sufletească cât și reală pentru că fugea de toate ființele vii, reușise să iasă aranjată cât de cât din camera de hotel.

Alerga către nicăieri și pentru prima dată se simțea mai pustiită ca niciodată. Deși încerca să creadă că își luase tot ce-i era necesar în momentul acela, printre care telefonul să-i mai audă vocea grijulie a fratelui ei, știa că-și uitase sufletul. De fapt, nu și-l uitase. Și-l lăsase pur și simplu în camera de hotel. Îi lăsase cea mai de preț comoară a sa… lui, lui Junior. Îi lăsase în grijă sufletul ei, chiar dacă el nu mai avea să știe asta niciodată.

Se întreba dacă el apucase măcar atunci să afle că-l iubea așa cum o făcuse mereu. Se întreba dacă apucase să-i audă glasul ce-i șoptea în ultima clipă un ”Te iubesc”. Gândul că nu reușise să-i mărturisească o învinovățea. O învinovățea lipsa ei de curaj și neîncrederea în propria persoană. Nu înțelegea de ce oamenii nu au curajul să vorbească direct, să spună mereu ceea ce gândesc, să spună lucrurile la timpul lor nu doar atunci când deja este prea târziu.

Găsise în sfârșit un loc unde se simțea în siguranță după ce alergase ore în șir pe străzile Parisului, străzi ce nu erau niciodată pustii. Găsise liniștea într-un parc uitat parcă de lume. Un parc liniștit în care putea asculta cântul mult iubit al naturii, căci da… Anna iubea natura. Stătea la umbra unui falnic stejar și-și lăsa gândurile să-i scaldă întregul corp și întreaga minte. Se întreba de ce viața se încăpățănează să-ți fie mereu împotrivă. De ce se luptă să te lase pustiit, fără picătură de suflet care să mai zacă în tine. De ce face până și imposibilul să-ți răpească ființele dragi și tot ceea ce iubești mai mult pe acest Pământ blestemat.

-De ce? De ce trebuie să fii atât de crudă?

Nimeni nu-i răspundea însă. Nici măcar Anushka de care simțea că are atâta nevoie. Ah și cât de mult credea că o ura pe Anushka înainte. Îți dai seama însă cât iubești cu adevărat ceva doar atunci când îl pierzi, la fel cum Anna își dădea seama de iubirea pentru draga ei Anushka.

-Offff, cât mi-aș dori să fii aici cu mine! Să mă necăjești, să-mi spui orice de acolo de oriunde ai fi tu!

Liniștea naturii continua să stăpânească tot ce o înconjura. O adiere de vânt însă îi mângăie fața și răcori întreg trupul, iar ciorile zburară în urma țipătului ei puternic. Toate astea îi aduseră aminte de temperamentul fratelui ei, Marco. Atât de vulcanic, dar pașnic în același timp. Cât de dor îi era și de el, de îmbrățisările lui. Cât ar fi vrut să-i fie alături. Un alt gând o trezi parcă din starea ce și-o crease:

”Hei iubito, mi-ai dus dorul?”

-Anushka!Anushka! iar fluturi zburau acum în jurul ei.

Daniela Bojincă – Pishky

 Sper că v-a plăcut și că imaginația mea a fost pe măsură pentru a completa încă un capitol din viața tumultoasă a Annei. Sper ca totul să iasă bine până la sfârșit, să fie ceva frumos și demn de publicat :D.

Aștept acum părerile voastre despre toată povestea de mai sus și desigur despre ceea ce am scris chiar eu :).

desen

De azi îmi iau lumea în cap!

Nu vă speriaţi, nu mă apuc să fac vreo tâmpenie. De asemenea nu vă aşteptaţi la un post gigantic, aşa cum v-am obişnuit în ultimele zile.

Acesta este un post cât se poate de informativ. Vă anunţ pur şi simplu că îmi iau lumea în cap, iar în timp ce eu scriu aici pe blog(cât mai am timp) majoritatea elevilor stau la şcoală. MUHAHAHAHHAHA!

Revenind la seriozitatea mea de toate zilele, cea cu care v-am şi obişnuit, vă anunţ  cu tristeţe  în suflet  că nu voi mai scrie pe blog. După lungi cugetări, foarte lungi cugetări, cugetări kilometrice şi certuri interioare am luat decizia de a nu mai scrie pe blog. Am despicat firul în patru şi am ajuns la concluzia că pot trăi şi fără acest blog. Cu siguranţă pot. Altfel, toţi aceia ce nu au un blog cum reuşesc să trăiască fără nicio grijă? Dacă ei pot, POT ŞI EU!

În concluzie îmi iau astfel la revedere de la toţi cititorii mei, pentru 3 zile. Da, da, da, da, da… DAAAA, pentru 3 zile, că după mă întorc aici la tastatură şi vă stresez iar şi iar cu ce-mi trece mie prin cap! Adică ce… voi chiar mă credeaţi capabilă să-mi părăsesc blogul meu scump şi iubit? Chiar mă credeaţi atât de rea încât să las blogul de izbelişte, singur-singurel în imensitatea asta a internetului?  Cum aş fi putut eu să fac asta? Păi n-aş fi putut… aşa că neeaaaaah… nu scăpaţi voi aşa uşor de mine! REVIN LUNI!

Şi dacă vreţi să ştiţi unde sunt până luni, nu vă spun! Na uite aşa că m-aţi creyut capabilă să-i părăsesc aici blogul! Urât din partea voastră… TARE urât!!

Până luni însă, vă las melodia de mai jos!

sursă youtube (user jwcfree )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Încă un concurs în blogosferă!

papirus

Mulți mi-au spus că eu nu sunt egoistă, în timp ce eu mă uitam câș și îi îndemnam să-și pună ochelari. De fel sunt egoismul însuși. Egoismul mă caracterizează. Așa m-am născut eu, o egoistă incurabilă!

Deși sunt egoistă, sau am momentele mele de egoism ce tinde spre absolutul absolutului, am și o latură minusculă ce face tot posibilul să-i ajute pe cei din jur fie că îmi cer sau nu ajutorul. De multe ori mă întreb unde stă latura asta și când apare și dispare… dar n-am găsit un răspuns, încă cercetez.

Astăzi sunt caracterizată de latura aia bună. Astăzi vreau să ajut pe cineva să-și mai promoveze un concurs. Așa că dacă sunteți interesați să mai câștigați ceva prin blogosferă sau măcar să vă încercați norocul, vă invit să dați frumos o tură pe la Valy.

Valy vă așteaptă la el pe blog cu un concurs ce nu are cine știe ce reguli complicate, ci ele sunt chiar foarte simple. În urma acestui concurs el pune la bătaie și 3 premii:

  • un DVD cu un film
  • o carte ”Bărbați și alte catastrofe” (titlul e genial.. deci numai pentru cartea asta ar trebui să intrați în concurs!!!!)
  • un CD cu muzică folk

Sună interesant nu? Apăi dacă sună interesant vizitați blogul lui și participați!

Nu uitați că încercarea moarte n-are!

Link concurs AICI!!!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Wish you luck,

Pishky!

Life in pictures – Dragostea mea

Iar e trecut de 00:00, iar e duminică și iar avem sesiune de Life in pictures de la Costin și toți aceia ce-i calcă azi pragul. Sincer… n-am nici o ideea despre ce scriu, ce poză o să fie și ce melodie. Inițial voiam să vă propun citirii niște versuri de Bacovia și anume Plumb. Ulterior, tot citind poezii, am dat de una ce mi-a atras atenția mai mult decât toate celelalte la un loc. De ce? Și eu mă întreb asta și n-am găsit un răspuns. Poate mă lămuriți voi după ce veți vedea trioul de poezie,fotografie și muzică.

Eu știu că tu nu meriți dragostea
și-mi place totuși să ți-o dăruiesc;
dar parcă bolta merită vreo stea,
și totuși câte-ntr-însa s-odihnesc...
Nu meriți iarăși clipele de-acum
și gândurile bune câte ți le-am dat,
dar parcă merită noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?
Iubirea însă e ca soarele,
care rămâne pururea curat
și după ce milos i-a sărutat
leprosului, pe uliță, picioarele...

Magda Isanos – Dragostea mea

Și că tot a pomenit Magda în poezia ei de stele, eu vă dau o lună. Stele n-are.. era singuratică pe boltă-n noaptea aia pe la 3 și ceva peste valurile agitate ale mării.

IMG_2856m

 

 

Și ca să termin repede, că-i târziu, vă trântesc aici cu rapiditate și melodie.

sursă youtube (user amird f )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :) !

Sunt o RARITATE!!!

De 2 zile iar n-am mai dat pe aici din lipsă de idei. Astăzi aveam chef să scriu despre asta. Despre lipsa mea de idei, zic. Dar cum azi toate planurile mi-au fost date peste cap încă de pe la primele ore ale dimineții (primele pentru mine, că pentru alții se apropia prânzul :D) și ideea postului mi-a fost dată peste cap imediat ce-am intrat pe blog și-am citit niște comentarii la postul de joi, postul despre Valentines Day și părerea mea despre acea zi (postul îl puteți găsi AICI).

Ca să nu vă mai țin pe jar, poftiți o poză a comentariului:

Untitled

 

Un compliment. Drăguț chiar. O comparație frumoasă între mine, aur și ploile de meteoriți. Îi mulțumesc pentru asta lui RSA, oricine ar fi el sau ea.

Da, recunosc, sunt o RARITATE. Știu asta și îmi place să fiu așa. De fapt, toată lumea îmi spune că sunt un fel de specimen ciudat pe cale de dispariție. Sau că sunt picată de undeva din cer, de pe Lună (deși ca să fiu sinceră, de pe Lună în nici un caz nu cred că sunt… ea e prea aproape de Pământ iar eu sunt mult mai ciudată ca să vin dintr-un loc așa de aproape cum ar fi Luna… eu cred că sunt de undeva dintr-un alt Univers îndepărtat și ”foarte” paralel cu al nostru). Cât de rațională sunt, n-aș știi să vă zic.. uneori chiar și eu îmi contest raționalitatea, așa că PAS!!! Însă ce pot să vă spun cu certitudine, în afară de faptul că sunt o MARE RARITATE, este faptul că NU SUNT NORMALĂ. Uneori cred că nu am nimic în comun cu normalitatea, după cum spune și taicămiu de fiecare dată: ”Tu, dragă, nu ești normală”. Da, nu sunt.. și nu pentru că aș fi vreo nebună proaspăt evadată de la nebuni ci pentru că sunt pur și simplu diferită de ceilalți. Diferă modul de gândire, modul de a mă comporta, modul de a lua o decizie, modul de a-mi spune părerile indiferent de cât de bune sau proaste se dovedesc a fi, modul de a simți. Și asta pentru că sunt o persoană spontană (după cum o spun alții, nu eu). Fac ce simt, când simt și cum simt. Nu aștept să pice nimic din cer sau vreun moment oportun pentru a face ceva, ci pur și simplu… FAC! Uneori sunt cu capul în nori și totuși mereu cu picioarele pe pământ, practic în asta stă nebunia și anormalitatea mea: în raritate, spontaneitate și faptul că sunt o visătoare (cu limite). Nu sunt normală pentru că normalul acum îl deține majoritatea.. chiar dacă el este de fapt formă a anormalității.. așa că prefer să-i las pe ei cu normalitatea lor iar eu să mă retrag fain frumos în anormalitate, că-i mult mai bine așa.

Deci am stabilit-o și pe asta, nu sunt normală, sunt o raritate. Dar na, că multă lume se pare că mă place așa: de la cei care mă citesc.. până la alții :D. Iar pentru asta, trebuie să le mulțumesc tuturor.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :) !

sursă youtube (user SparksFromTheSky )

Medicină!?

Postul ăsta o să fie tare scurt, că ziua de azi o am tare, tare, tare ocupată cu tot felul de chestii.

Nu știu câți dintre voi știți și câți nu, dar eu cică m-am hotărât de vreo câteva luni bune să dau la medicină. De ce și cum m-am hotărât, e o poveste lungă ce are o istorie de ani de zile ce se poate rezuma la ”pentru că AȘA AM VRUT!”. Da, am vrut să dau la medicină pentru a-i ajuta pe ceilalți. De mică mi-am dorit să vindec oamenii și n-am suportat să-i văd suferind din cauza unor boli incurabile. Mai nou, adică de pe vară, a-nceput să mă fascineze creierul. E complex, frumos și interesant. E ciudat și foarte greu de descifrat. Are tot ce-i trebuie ca să mă cucerească. Până pe vară eram fascinată de inimă și voiam cumva să nu dau la medicină doar pentru că eu am avut cândva probleme voiam să fie din plăcere, multă plăcere! Așa am ajuns practic la creier, căutând altceva mult mai complex! Bine, adevărat, acum și o singură celulă este complexă, practic fiecare părticică din corpul nostru este complexă, având un rol bine determinat încă din timpuri străvechi, străvechi, foarte străvechi.

Deci, da, pe scurt mă pregătesc pentru medicină.. doar că toată frumusețea ei fascinantă, e un adevărat calvar uneori printre chimie și biologie. Iar când te pomenești cu ceva ca mai jos pe cap, îți vine să fugi undeva în lume, departe, foarte departe… sau ce zic eu în lume? ÎN UNIVERS! Ce Univers… în alt Univers paralel. Și totuși în ceea ce veți vedea mai jos, centrul pozei e cel mai frumos și dulce… el mă face de fiecare dată să supraviețuiesc :))

Cam atât cu pălăvrăgeala pe ziua de azi! Vă las să vă delectați și voi printre formule, cuvinte și date de probleme. ENJOY! YACS!

DSCF4951

 

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :) !

sursă youtube (user Mark Rosengarten )

Leapșă Eliziacă

Am găsit pe Forever Young o leapșă ce mi-a plăcut :).. așa că musai am preluat-o(ea provine de la Eliza)… Țin să vă anunț că leapșa de mai jos este un adevărat exercițiu de memorie… iar cum a mea e de prea multe ori praf atunci când e încercată.. amintindu-mi tot felul de chestii doar atunci când nu am nevoie de ele.

1013339_thumbnail

Dar să începem 🙂

1. Ce ai făcut nou în 2012, ceva ce nu ai mai încercat înainte?

Hmm… 2012… nou…hmm… 2012, 2012, 2012, 2012… DAMN… ce-am făcut nou? PFFF…. m-am certat la început cu noua mea profă de română (a 3-a) pentru că tot încerca să mă prindă cu ceva să nu știu și mă călca sincer pe nervi că-mi reformula cele spuse cu alte cuvinte… iar eu… flegmatică cum mă știți spuneam ”Tot aia”.. yeah.. știu înțepată rău.. dar măcar mi-a dat 10 și de atunci mă lasă în pace…. că oricum știe că tot ea iese aia enervată și nu eu :D. (P.S. Doamna profesoară, dacă veți citi acest post să știți că.. este în afara orelor de curs :D)

2. Te ţii de ceea ce-ţi propui la cumpăna dintre ani?

Sincer, nu cred în astea.. așa că nu-mi propun nimic.

3. A născut cineva apropiat ţie?

Nu. Sau cel puțin nu-mi amintesc.

4. A murit cineva apropiat ţie?

Nu. (Asta știu sigur).

5. Ce ţări ai vizitat?

Hmm: Ungaria, Austria, Cehia, Germania, Belgia, Olanda, Franța, Anglia, Wales. Destul!

6. Ce anume din ceea ce ţi-a lipsit în 2012 şi ai vrea să ai în 2013?

Nu mi-a lipsit nimic.. așa că 2013 să vină cu ce o vrea.

7. Ce dată din anul 2012 îţi va rămâne vie în amintirile tale şi de ce?

13 octombrie… ziua mea :D.

8. Care a fost cea mai mare realizare în acest an?

Păi în 2012… hmm… n-am avut cine știe ce realizări… aa ba da… am supraviețuit ”Sfârșitului lumii”!!! IEEI!

9. Care a fost cel mai mare eşec?

Tot răul spre bine, nu? Așa că nu pot vorbi de eșec.. n-am întâlnit nici așa ceva.

10. Ai avut parte de boală sau răniri mai serioase?

Da. La început de an, în loc să stau pe pârtie, i-am făcut pe plac mamei și-am plecat prin stațiune la plimbare. Așa m-am ales cu mâna în ghips după ce am picat la intrare în cabană.

11. Care a fost cel mai bun lucru pe care l-ai cumpărat?

Cărți?

12. Comportamentul cui merită sărbătorit/apreciat?

Hm… al meu :>!

13. Comportamentul cui te-a dezamăgit sau ţi-a provocat tristeţe mare?

Pff… complicat… și pentru că e complicat, n-am să răspund direct… cred că persoanele ce te dezamăgesc o știu și fără să fie nominalizate undeva.

14. Unde s-au dus o mare parte din banii tai?

Pe… suveniruri :), cărți, plimbări și ceva haine.

15. Ce cântec(e) îţi vor reaminti mereu de anul 2012?

Cântecul îl veți găsi mai jos, la sfârșitul postării.

16. Comparativ cu anul trecut eşti:

– Mai fericită mai puţin fericită?

La fel?

– Mai slabă sau mai plinuță?

La fel de slabă.

– Mai bogată sau mai săracă?

La fel :).

17. Ce ai fi vrut să fi făcut mai mult?

Să mă plimb!

18. Ce ai fi vrut să faci mai puţin?

Să pierd timpul aiurea, contemplând la nemurire.

19. Care a fost cea mai bună carte citită?

Ion de L.Rebreanu. M-a marcat.

20. Ce ţi-ai dorit şi ai primit?

Vacanțe în depărtare.

21. Care a fost filmul tău preferat din acest an?

Meh.. nu-mi mai amintesc.

22. Ce ai făcut de ziua ta?

De ziua mea, ziua mea am fost la pregătire la chimie :D.. da cu o seară înainte am petrecut! 🙂

23. Cum ai descrie stilul tău vestimentar în 2012?

Cât mai comod posibil!

24. Ce te-a menţinut pe linia de plutire?

Calmul.

25. De cine ţi-a fost dor?

De… nimeni?

26. Care a fost cea mai interesanta persoana pe care ai cunoscut-o?

În 2012, n-am cunoscut pe nimeni.. dar am cunoscut acu, în 2013, câteva persoane.. destul de interesante.

27. Spune-ne o lecţie de valoare învățată în 2012!

N-avea încredere în nimeni.. că s-ar putea să te arzi.. GRAV!

Leapșa, după cum bine știți, m-am învățat să nu o dau mai departe. Așa cu cine vrea să o preia, e poftit să o facă… cine nu, tot alegerea lui îi!

Iar acum melodia 🙂

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :) !

sursă youtube (user lover218kity )

Off… l-am rănit și eu, săracul!

Aseară, ca de obicei, aprobam niște comentarii, aici, pe blog și-am intrat să le șterg pe cele de la spam, care apropo mă enervează la culme. Rareori citesc porcăriile fără logică pe care unii le transmit prin prisma lui spam comment și nu numai, dar de data aceasta ceva m-a făcut să-mi abat privirea plictisită peste cuvinte și am dat de un comentariu BETON. M-a făcut să râd până la lacrimi (scuzați cacofonia). Mi-a înseninat seara. Și totuși m-a făcut să-mi pară rău și să-mi fie tare milă de disperatul ce e în stare să lase asemenea spam commenturi. Cred că este bietul de el inundat de frustrări, singurătate și multă prostie, cel face un complet retardat.. sau poate e o ea:D. Și dacă e o ea, părerea nu mi se schimbă :D.

Poftiți 🙂

Untitled

Dacă vreți să citiți cu ochii voștri comentariul dați click pe imagine, dacă nu (că văd că nu se prea vede) vă zic eu, apăsând pe taste cât pot de dramatic 😦 ”Când te-am cunoscut aveam inima ruptă în bucăți! Și ți-am pus-o în brațe, ți-am zis ~repar-o dacă poți!~ Tu ai pus capul într-o parte și m-ai privit de departe Făcându-mă să-nțeleg că-n viață mai tot se poate!”.

El a spus toate cele de mai sus, iar eu nici nu m-am sinchisit să-i răspund și-am mai și râs… Adică după că l-a rănit aia dinainte și acum bietul de el își punea toate speranțele în mine, l-am rănit și eu :(. Da, se adeverește, chiar am o inimă de piatră!!! NUUUUUUUUUU, nu voiam să fie adevărat, nu voiam să… să se dovedească faptul că am o inimă de piatră:(. Offf, măi băiete/fată, cu acest spam comment mi-ai distrus ”fericirea vieții”, mi-ai distrus toate iluziile asupra faptului că voi putea da și eu cândva mai mult de 2 bani pe ceva. Gata. Gata cu dramaticul că și așa nu mă prinde decât pentru a fi ironică.

Nu înțeleg cum și de ce ai trimite astfel de spam-uri fără sens la anumite postări. Și măcar, dacă le trimiți, scrie frate corect din punct de vedere ortografic… nu mânca puncte și virgule și bla bla bla.

Ok, ok… nu am chiar o inimă de piatră, doar iubesc atâtea chestii ce mă înconjoară… da, da.. și persoane. Probabil, dacă ar fi venit din partea unei persoane reale (adică nu ar fi fost spam comment), ”inima mea de piatră” s-ar fi înmuiat cât de cât în urma suferinței băiatului, ori speranței lui… Acum că mă gândesc mai în profunzime, parcă un sentiment de tristețe îmi pătrunde prin crăpăturile ”inimii mele de piatră”…. NEAH… glumesc 😀

Până acum 5 minute, voiam să vă întreb dacă aveți idee cum să opresc spam comenturile să mai intre chiar și în folder-ul lor. Acum însă mi se par amuzante… plus că mai am unul drăguț de tot, lung și dramatic. Îl am acolo de ceva zile și tot mă chinui să mă opresc din râs când îl văd și să scriu ceva aici despre el. Până atunci, sper să scriu și postul meu cu ”Oameni” că tot îl amân de sâmbătă.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :) !

sursă youtube ( user SmaukstPaukstBlet )

When I’m sad

When-Im-Sad-I-Stop-Being-Sad

Ieri, bântuiam ca de obicei pe internet, pe youtube, căutând o melodie și-am găsit chestia de mai jos. Am ascultat-o, urmărit-o și pe mine una, m-a înveselit… deși multe sunt adevărate chiar și pentru mine.

Fără prea multe cuvinte, vă invit și pe voi să urmăriți animația de mai jos 🙂

Acum, întrebarea mea pentru voi: Ce faceți când sunteți triști? 😀

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :)!

sursă youtube (user Aglaia Mortcheva )

PR update :)

OK, deci poate că trebuia să anunț ieri, dar totuși n-am făcut-o, așa că vă anunț azi. Nu știu câți știți, dar ieri a avut loc un update al page rank-ului. Și eu am aflat întâmplător, așa că imediat am intrat pe site aici și mi-am verificat PR-ul blogului. Așa că acum vă anunț cu plăcere că blogulețul ăsta a crescut de la 2 la 3, iar acum sper să ne îndreptăm spre 4.

Untitled

 

Imaginea de mai sus m-a făcut să urlu în toată casa, de fericire, încât m-am trezit cu ai mei că au intrat în cameră să mă întrebe ”Ai pățit ceva ?? Ești bine?”. Da, eram mai mult decât bine și prin această postare vreau să le mulțumesc celor ce: au lăsat comentarii, au dat like paginii de facebook, mi-au promovat anumite articole, mi-au pus link pe site-ul lor către acest blog, m-au sprijinit și au fost alături de mine încă de la început, m-au învățat cu ce se mănâncă blogging-ul, m-au sfătuit de bine când am călcat strâmb că de am mai făcut și asta.. dar na acum din greșeli mai învață omul, celor ce mi-au trimis cadouri, etc, etc, etc 😀

Pentru toți cei nominalizați mai sus indirect am un cocteil, fără alcool, dar nu dați cu parul că unii sunt bolnavi și n-au voie. Îi în straturi ( iii ce fain a ieșit) și-i din fructe, foarte multe fructe. Rețeta nu vi-o dau, dar vă ispitesc (pe cine reușesc) cu el mai jos :).

DSCF4923m

Și acum, că parcă nu se poate altfel vă propun și-o melodie. ( mulțumiri pentru melodie enciclopediei muzicale cu numele de Călin)

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :) !

sursă youtube ( user SineadOConnorVEVO )

În lumea cărților

Ok, se pare că și azi de dimineață avem parte de o leapșă despre cărți, preluată de la draga de Simona. În timp ce voi citiți această leapșă eu mă pregătesc moral și spiritual de o lucrare la istorie 🙂 Dar, să lăsăm asta la o parte și să vorbim despre cărți, că despre asta-i leapșa… așa că gata cu toate cuvintele inutile și în afara ei.

gallery_enlarged-gwyneth-paltrow-vogue-07092010-04

1. Când faci o pauză de la citit, folosești un semn de carte sau îndoi un colț de pagină?

Clar, folosesc un semn de carte. Nu suport să îndoi cărțile ori să scriu pe ele ori să le fac orice altceva. Țin la cărți nespus de mult, pentru că sunt o valoare atât materială cât și spirituală :).

2. Ai primit în ultimul timp o carte? Dacă da, care a fost aceasta?

Pffff…. persoanele care mă cunosc cu adevărat știu că o carte în dar e cel mai valoros cadou, pentru mine 🙂 și cum sunt destule persoane care mă cunosc, da, am primit o carte în ultimul timp, de fapt mai multe, iar una dintre ele este o enciclopedie ”Dincolo de limitele cunoașterii”, iar predecesoarea ei a fost tot o enciclopedie ”Enciclopedia Gale fenomenelor neobișnuite și inexplicabile”, asta că tot mă fascinează pe mine chestiile astea :).

3. Citești în baie?

Ahahahah…. DA :D. Când învăț. E liniște și pace: nu laptop, nu televizor, nu geam imens către stradă.

4. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?

Hmmm da… de multe ori :). Despre ce, nu știu exact.. probabil aș scrie ce mi-ar trece prin minte în momentul respectiv, tot felul de amintiri, trăiri.. și ca să fie o carte bună le-aș scrie puțin înflorite :).

5. Care este cartea ta preferată?

Hmmm… și eu mă întreb asta.. și nu, nu găsesc un răspuns. Toate cărțile îți găsesc un loc, undeva în sufletul și mintea mea, unele găsesc un loc mai spațios, altele mai puțin spațios. Totul e relativ.

6. Îți place să recitești unele cărți?

NU!!! Dar îmi place să recitesc propriile recenzii ale cărților, ori propriile rezumate sau fișe de lectură, ca să îmi mai reamintesc, când uit :).

7. Ce părere ai de o întâlnire cu autorii cărților pe care le apreciezi și ce le-ai spune?

Nu știu ce le-aș spune.

8. Îți place să vorbești despre ceea ce citești? Cu cine?

Da, normal, îmi place să împărtășesc cu alții ceea ce citesc. Îmi place să împărtășesc impresii, păreri… dar și când o fac… nu mă mai opresc :). Cu cine? Cu cine apuc și e dornic să fie plictisit.. ori poate interesat de ceea ce spun :).

9. Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?

O să vi se pară ciudat, dar am să vă spun scenariul alegerii cărților: Sunt într-o librărie, oricare, mare sau mică. Mă plimb printre rafturi și citesc titluri uitându-mă atent la coperți. Dacă titlul și coperta mă atrage citesc rezumatul de la sfârșit. De obicei nu mă înșel asupra cărților ce le aleg așa. Nici un conținut nu m-a dezamăgit. Păcat că la persoane nu funcționează așa :). But.. life sucks… iar aici era vorba de cărți, DOAR de cărți!

10. Care crezi că este o “lectură obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?

Meh.. cea de la școală e obligatorie.. însă în rest nu cred că ceva e obligatoriu.. fiecare trebuie să citească ce simte când simte. Spre exemplu eu, din cauza numelui, nu doream să citesc nicicum ”Mizerabilii”, acum peste noapte, brusc după ce am văzut filmul englezilor despre francezi, m-am răzgândit :).

11. Care este locul tău preferat pentru lectură?

Sunt multe locuri: în șezlong lângă sobă, la umbra unui copac pe-o pătură, într-un balansoar sub cerul liber, într-un hamac, în pat, pe covor :). Oriunde te simți bine cu o carte în mâini 🙂

12. Când citești, asculți muzică sau preferi liniștea?

Da, obișnuiesc să ascult muzică… ceva la pian :).

13. Ai citit cărți în format electronic?

Da, atunci când nu le-am găsit repede altfel. Și deși nu sunt adepta cărților în format electronic, acum consider util un e-book  în vacanță, unde nu poți lua atâtea cărți cât ți-ai dori.. pe când într-un e-book, încap mii :).

14. Citești numai cărți cumpărate sau și cărți împrumutate?

Hmm, de împrumutat împrumut cărți pentru proiectele de la școala, la română.. dar așa, îmi place să îmi cumpăr cărțile, să fie ale mele :).

15. Fă un top 5 al celor mai bune cărți/serii pe care le-ai citit vreodată:

Nu pot să-l fac. Nu sunt doar 5 demne de acest top.. sunt zeci 🙂

Cam atât cu leapșa mea. Dacă v-a plăcut, vă invit, pe care vreți, să o preluați. Iar acum , în final, vă propun o melodie.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky :)!

sursă youtube ( user veseliesinecaz )

Leapșa de 10 :)

Se numește leapșa de zece, pentru că are fix 10 întrebări cu 10 răspunsuri. Cât de coerente, sau incoerente vor fi ele, veți vedea doar la sfârșit. Leapșa am primit-o tot de la ”Kind of blue…”, tot pe 1 februarie, la fel ca și cea anterioară pe care o puteți găsi aici. Dar, cum eu le-am văzut pe ambele pe 2 februarie, iar una și-a primit deja locul cuvenit deja într-un post pe blog, ei bine a doua nu a mai avut loc decât azi, luni, din moment ce ieri a fost zi de ”Life in pictures” ce o puteți găsi în postul anterior.

Dar de data asta să nu o mai lungim cu vorba inutilă și să trecem la cele 10 întrebări ce mi-au cam dat de cap. Leapșa nici de data aceasta nu o voi transmite nimănui, cine va vrea o va putea prelua de aici de bună voie și nesilit de nimeni :).

images

1. Crezi în prietenii?

Credeam odată. Cu timpul mi-am dat seama că ele nu există. Prieteniile sunt un concept al idealismului, iar cum idealul nu există, ele nici atât. Pe lângă prietenie nu încape trădarea, ipocrizia, minciuna, secretul, lacrimile, iar noi oamenii suntem făcuți să le împărtășim pe toate cele precedente în jurul nostru. Așadar, prietenia nu există, sau cel puțin noi nu știm să trăim și cu acest concept 🙂

2. Ce ai face diferit în momentul ăsta, având exact aceleași condiții?

Logic luând-o: același moment, aceleași condiții => aș face fix același lucru 🙂

3. Ai vrea să trăiești 100 de ani? Sau o eternitate?

Uneori aș vrea să trăiesc o eternitate, uneori până-n următoarea zi și alteori m-aș bucura dacă aș prinde vârsta de 100 🙂

4. Ce faci mâine?

Tema la chimie. Și nu, nu mă înjura dacă citești acest post dragă Spoil 🙂

5. 3 idei din viitorul tău.

Hmm, să-mi prind viitorul până în punctul în care vreau eu să-l prind și de ce nu poate și dincolo de el. Să-mi îndeplinesc visul meu măreț, pe care nu, nu vi-l spun și punct. Iar al treilea să ajung într-un loc uitat de lume ( pff… am uitat numele).

6. Cum vezi iubirea?

Nu o văd :). O simt în tot ce pierd. Practic atunci o vezi cel mai clar, când o pierzi :)).

7. Ce le-ai spune unor copii singuri de pe stradă care plâng după mama lor?

Nu cred că aș putea spun ceva :).

8. Un loc special?

Pe-un vârf uitat de munte, undeva în lume, oriunde :).

9. Aștepți un anotimp anume să faci ceva?

Iarna să schiez. Primăvara să mă bucur de fiecare lucru ce-nflorește. Vara să mă bucur de mare. Toamna să mă bucur de coloritul frunzelor.

10. Cum te-ai descrie în fața unui străin :).

Păi, cred că Alex, vă poate spune cel mai bine asta :)). Sau ar da în bâlbâieli că n-ar ști ce să vă spună mai exact?

Iar ca toate să meargă mai bine, o melodie 🙂

sursă youtube (user sAnias2000 )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky 🙂 !

Simplu … o provocare!

Ieri, se pare că am primit pe pagina de facebook a blogului o provocare. Curioasă din fire, ca de obicei… și nerăbdătoare în a afla despre ce este vorba dincolo de acel link însoțit de cuvântul ”provocare”, am dat click și prin click m-am procopsit cu o leapșă de la ”Kind of blue...”. Cândva îmi plăceau lepșele și le preluam cu plăcere. De ceva timp am renunțat la ele din motive necunoscute mie, pur și simplu am încetat să le mai preiau. Deși, dacă stau bine să mă gândesc, un principal motiv a fost faptul că nu-mi plac regulile. Nu-mi place să le respect. Nu-mi place să fac ceva impus. Nu-mi place să urmăresc alți pași, în afară de ai mei. Nu-mi place să fac ceva ce nu simt eu că trebuie să fac. Bine, lepșele nu au cine știe ce reguli, doar să răspunzi la niște întrebări, iar apoi să le dai mai departe. No, asta nu-mi place, să dau lepșele mai departe, așa că îmi pare rău dar nu o voi transmite la nimeni, ci oricine va vrea o va putea prelua de aici. Pentru cele din urmă, se face vinovat Călin… de la el am învățat că nu-i tocmai frumos și drept să ”obligi” pe cineva să facă ceva, dacă persoana respectivă nu și-a dorit asta înainte.

Acum, dacă vă întrebați de ce am preluat leapșa… vă voi răspunde: Nu am preluat-o pentru că m-a nominalizat, ci pentru că i-am citit întrebările și m-au pus puțin pe gânduri, în special a 7-a. Iar dacă mi-au plăcut, era musai să o preiau, dar, după cum deja v-am spus, NU o să o dau mai departe… fără supărare, dragă BLUE.

bulb3

Să înceapă ”răspunzeala” întrebărilor:

1. Cine ești și ce dorești?

Eu, sunt Pishky, bloggeriță, liceană, schioare. Numele meu real, din buletin îi Daniela-Adriana, dar mi se spune Dănuța, Dana, Dani, Diana, Adi, Adița, a mică, micuțo, mâțo. Ce-mi doresc? Nu știu. N-am un punct în fața ochilor spre care să mă îndrept, așa că deocamdată nu-mi doresc ceva anume. Mă îndrept spre ceva necunoscut, aiurea, în ceață. Poate pe viitor se vor concretiza și dorințele mele.

2. Trei lucruri specifice ție.

Meh… m-ai încuiat…. lucruri specifice mie, adică ce-mi place să fac? Meh.. îmi place să mănânc dulciuri, foarte multe dulciuri. Îmi place să schiez. Îmi place să enervez lumea din jurul meu.

3. De ce zâmbești în general?

Zâmbesc pentru că POT! Dar, în general zâmbesc să-i enervez pe alții. Am observat multe persoane care nu suportă să mă vadă pe mine zâmbind, așa că, dacă tot îmi place să enervez lumea, ZÂMBESC FRATE, că-i GRATIS, încă :D!

4. Ce e blogul tău de fapt?

Păi, după cum îi spune chiar numele de blog, e un blog. Blog, e o prescurtare de la ”weblog” referindu-se la un jurnal online. Este un loc, un site, unde te poți exprima liber, poți contribui cu idei, poți împărtășii experiențe cu ceilalți, poți învăța de la ceilalți și îi poți de asemenea învăța ceva. Și cred că nu doar blogul meu, ci ale tuturor îndeplinesc funcțiile de bază de mai sus. Acum că subiectele sunt diversificate și tematicile la fel, este partea a doua.

5. România, sau un alt loc sub soare?

Îmi place țara mea. E frumoasă și în ea am crescut. În copilărie mi-a oferit fericire… doar că odată ce-am pășit și eu în adolescență, multe crengi de sub picioarele mele s-au tăiat și-am picat de undeva de foarte de sus, într-un hău imens în dulcea Românie. Așa că da, aleg un alt loc sub soare, departe, foarte departe de ea. De ce? Nu-mi poate oferii ceea ce eu vreau :).

6. Ce-ai schimba la lume?

Hmm, nu știu dacă aș schimba totul sau nimic. Orice aș schimba la ea, imperfectă fiind, tot ar greși. Și uite așa greșind, schimbată fiind, poate ar ajunge mai rău decât e deja.

7. Ce e moartea?

Întrebarea asta, m-a fascinat. E întrebarea ce mi-o pun zi de zi în minte, de ani buni de zile și încă nu mi-am găsit un răspuns mulțumitor mie. Dar, cred, că este o altă stare, la fel cum este și viața. O stare ce uneori îmi doresc să o întâlnesc  măcar pentru o clipă să-mi satisfac dorința de a o cunoaște, iar alteori o vreau atât de departe de mine, încât niciodată să nu ne încrucișăm una în fața celeilalte, căile. Dar nu, nu cred că e acea chestie hidoasă, neagră și înaltă cu o coasă pe umăr. Nu cred asta, datorită faptului că mulți oameni mor zâmbind, deci nu se sperie la trecere dintr-o stare în cealaltă.

8. Cel mai tare lucru pe care l-ai face fără să stai pe gânduri?

No, cel mai tare lucru care mi s-a părut la un moment dat, a fost să sar la trambulină pe schiuri. L-am făcut fără să stau pe gânduri, mi s-a distras atenția și poc m-am pricopsit cu un picior în ghips. Acum, nu știu care ar fi cel mai tare lucru pe care l-aș face fără să stau pe gânduri, pentru că nu-mi doresc nimic special.

9. Cum e reflexia ta în oglindă?

E la fel ca mine, ciudată.

10. Doar un lucru să mai spui!

Ok, dacă asta ți-e ție dorința, poftim: ”UN LUCRU!”.

Acum, pentru că nu dau leapșa mai departe și pentru că mă aflu pe blogul meu și pentru că totul aici decurge după bunul meu plac și moft, vă trântesc mai jos o melodie. Bine, acu care vreți preluați leapșa!

Have fun,

Pishky :)!

sursă youtube ( user QuileteWolfChick )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Life in pictures – Adio

E 00:00 și e duminică. Ca atare avem un alt ”episod”, ca să-i zic așa, din Life in pictures, găzduit după cum bine știți deja de Costin. M-am gândit ca și de data aceasta să combin cele 3 secțiuni de poezie, fotografie și muzică, că data trecută tare am văzut că v-a plăcut tuturor rezultatul produșilor mei de reacție. Sper ca și de data aceasta să aibă un impact la fel de mare ori mai mare asupra celor ce veți citi versurile următoare, veți admira fotografia și nu în ultimul rând melodia. Știu că vă așteptați să urmeze ceva dramatic și pentru unii din voi chiar o să fie dramatic, însă pentru mine una versurile următoare nu sunt deloc dramatice, ele pur și simplu doar sunt și trebuie tratate ca atare, aparținându-i unui mare poet. Și dacă veți vrea să mă contraziceți și să-mi spuneți că poetul le încarcă cu o oarecare valoare dramatică, da aveți dreptate, însă eu m-am referit strict la mine :). Iar acum, alegerea lor.. ei bine alegerea lor a fost întâmplătoare: am luat cartea de poezii și-am deschis-o, unde s-a nimerit veci citi mai jos 🙂

Have fun,

Pishky :)!

Pentru că doar în scris ai curaj să spui cu adevărat adio, o poezie :)!

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei

Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt și de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăți,
Eu mă uitam prin ramuri
Și așteptam să te arăți
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniștit
De lună!

Și când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Și dacă luna bate-n lunci
Și tremură pe lacuri,
Totuși îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o…
De-aceea-n urma mea rămâi –
Adio!

Mihai Eminescu – Adio

Și pentru că el e cel ce ne spune în fiecare seară adio pentru a reveni în viața noastră cu un alt început, o poză 🙂 !

DSCF4684M

Și ca cele 2 de mai sus să se îmbine perfect, o melodie… pian, că tot am zis ieri că-mi place 🙂 !

sursă youtube ( user lollocompo )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Românica noastră dragă :)

Acesta nu o să fie un post aspru asupra României, pentru că de data aceasta nu am să mai vorbesc despre oamenii ce o locuiesc și-au nenorocit-o pe săraca țară și o pun mereu într-o lumină proastă atât în fața celorlalți cetățeni ai ei cât și a străinilor. Astăzi, vă voi arăta o Românie frumoasă ale cărei plaiuri merită să se bucure de tălpile a cât mai multor turiști.

images (2)

Da, avem o Românie tare frumoasă, iar străinii sunt mai conștienți de asta decât suntem noi înșine, doar de aia ”Whild Carpathia” a fost făcută de britanici și multe alte documentare ce le-au realizat despre țara noastră și dedesubturile ei, dar și documentare ce sunt în plan pentru un viitor apropiat. Avem locuri tare frumoase: avem munți, avem câmpii și avem mare, avem și-o deltă. Ce altceva ne-am mai putea dori din punct de vedere peisagistic și geografic? Vă spun eu, NIMIC! Avem toate cele 4 elemente îmbinate perfect, ce creează locuri de vis prin părțile unde încă nu a ajuns tehnologia. Avem castele, avem orașe străvechi și avem și o istorie cu care ne putem mândri (în afară de ce din ultimii ani, desigur). Avem râuri, avem defilee, avem chiar și hăuri de te pierzi în ele cu privirea. Avem obiceiuri străvechi, ce din păcate încep să piară printre nou. Avem specii variate de plante și animale pe tot teritoriul țării. Avem oameni și oameni: oameni ce merită să fie ascultați și oameni ce merită să fie ignorați… dar bine pe ăștia fiecare țară în parte îi are. Avem o limbă frumoasă și o literatură bogată în toate ariile. Avem și multă prostie, ce-i drept, dar parcă asta nu mai e un minus, pe lângă toate plusurile ce le-am enumerat deja mai sus.

Românul însă e prea snob să vadă frumusețea ce-l înconjoară chiar aici, așa că pleacă prin străinătățuri să se plimbe. Nu zic, da e frumos și acolo, foarte frumos, pentru că fiecare loc în parte are propria-i cultură și frumusețe. Dar cum poți tu român să cunoști alte locuri fără să ți le cunoști mai întâi pe ale tale? Și mai ales, cum poți să le critici pe acestea din urmă fără să le fi cercetat măcar cu privirea? Poate dacă românul ar ști câte obiective turistice poate vizita chiar în țara lui, n-ar mai pleca să le cunoască întâi pe cele de dincolo de granițe. Poate dacă ar ști că Mangalia este cel mai vechi oraș locuit permanent din România, iar Castelul Peleș alături de Castelul Huniazilor sunt în top 2 respectiv 6 cele mai impresionante castele din lume, poate dacă ar știi măcar atât și-ar dori să le viziteze. Sau poate dacă ar știi cât de impresionantă e delta? Sau cât de frumoase sunt valurile mării în fiecare anotimp? Sau cât de frumoase sunt crestele munților înzăpezite sub fiecare apus și răsărit de soare? Sau poate dacă ar  ști că Sibiul e capitala europeană? Sau poate dacă ar ști că fiecare oraș în parte ascunde frumuseți și o istorie aparte? Sau poate dacă și-ar coborî ochii asupra fiecărui peisaj din afara orașelor?Sau poate dacă ar știi că anual mii de turiști străini ne calcă pragul? Poate dacă toate astea s-ar întâmpla și am cunoaște câte ceva despre obiectivele turistice, am vizita cu toții România dintr-un capăt în altul 🙂

Așa că, îndemnul meu de azi e:

”Vizitați fraților ROMÂNIA!”

Have fun,

Pishky :)!

sursă youtube ( user StiriBucuresti )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Blog update

Bună dimineața :). Acesta cred și sper să fie un post scurt până la sfârșit. Unul informativ asupra ultimelor schimbări pe blog. Ieri, că tot n-am avut ce face după ce am pregătit episodul din ”Life in pictures” ce v-a fi publicat deseară, m-am apucat și-am făcut niște schimbări pe blog. Nu sunt cine știe ce, dar sunt.

Prima schimbare, am eliberat secțiunea din dreapta scoțând cele două elemente de blogroll. Nu, nu, nu stați liniștit n-am scos link-urile lor de pe blog, ci le-am adăugat pe toate frumos într-o nouă pagină ce poate fi accesată din ”meniul bară” de sub titlul blogului, pagină/buton/căsuță sau cum vreți voi să o numiți, ”Link exchange”.

A doua schimbare, nu mai este o înlocuire/mutare, ci este pur și simplu o adăugare a datelor personale de contact. Și nu, nu, nu, nu veți găsi acolo numărul meu de telefon, ori id-ul personal de mess, ori adresa paginii personale de facebook, unde mă scuzați că celor ce mă găsiți vă dau remove, dar nu mai prea țin mulți ”prieteni” pe acolo, că n-am la ce. Așa că, voi, la contact veți găsi adresa de mail făcută special pentru blog și pagina de facebook a blogului, unde pe lângă promovarea link-urilor fiecărei postări în parte, fie că e a mea (Pishky), fie că e a lui Spoil, veți găsi pe lângă acestea și câte o melodie postată pe zi, o fotografie, niște versuri sau orice altceva îmi mai trece mie prin cap într-un anumit moment al zilei ori al nopții. Această pagină o puteți găsi tot în  ”meniul bară” de sub titlul blogului sub numele de Contact”.

A treia schimbare, am modificat ordinea lor în ”meniul bară” și am scos de acolo ceea ce a fost odată ”Dreams and wishes” și ”Pagini românești”. Iar pentru că le-am șters, în amintirea lor nici măcar nu le voi mai ”linkui”. Sunt trecut, să rămână acolo. Acum, dacă nu știți care e ”meniul bară” de care vorbesc, deși mă îndoiesc, poftiți mai jos o poză.

Pishky

A patra schimbare, ei bine, asta e cam discriminatorie față de unii, dar na.. să știți că LENEA se face vinovată pentru următoarele, așa că eu NU am absolut NICI O VINĂ! Ok, deci.. am reintrat în pagina de ”Links exchange” și la a doua jumătate de link-uri, m-am jucat puțin pe acolo și am făcut-o să apară cu imagini. Așa că îmi cer scuze pentru prima jumătate ce apare doar text:) și așa o să și rămână din cauza lenii, că-i cam mult de muncă pentru fiecare în parte. Însă cei ce vor vrea de acum în colo să apară prin pagina aia, vor apărea într-una dintre jumătăți, depinde de starea mea de lene din momentul respectiv (voiam să zic că vor apărea cu imagini… dar m-am răzgândit între timp).

A cincea schimbare, am mai redus din bannerele din secțiunea dreaptă și cred că am să mai reduc 🙂

A șasea schimbare, o să fie pe viitor :)) și va consta în următoarele: pentru că a aterizat și Spoil pe aici, mi se pare normal și corect să apară și el în secțiunea actuală ”How am I?” ce se va transforma în ”How we are?”, să apară cu o descriere ala el, că dacă ar fi să i-o fac eu cred că nu l-ar mai citi nimeni :)). Glumesc, probabil vi s-ar părea, unora, că are un temperament și un caracter interesant și l-ați citi cu plăcere. Acum, sper să nu mă refuze și să spună ca de obicei înainte de orice ”NO!” și să pună mâna să-și scrie descrierea :)! Na vedeți din fraza anterioară reiese deja răutatea mea și faptul că poate nu aș reuși să-l pun într-o lumină tocmai bună, așa cum am fost pusă eu în descriere… deci, mai bine și-o face singur descrierea, nu?

Acum, se pare că nu am reușit nici de data aceasta să realizez un post scurt și nu înțeleg cum îi ies lui Spoil mereu scurte, chiar și atunci când nu vrea :)). Dar dacă tot v-am obosit cu atâtea cuvinte, poftiți o melodie să vă relaxeze 🙂

Have fun,

Pishky :)! 

sursă youtube ( user BonJoviVEVO )

 

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Țara lu’ pește prăjit

Azi, 24 ianuarie, când se sărbătoresc o grămadă de ani de la Unirea Principatelor în 1859, azi, eu mă abțin cu foarte mare greutate să nu înjur statul român și legile lui cretine, stupide, idioate, ilogice ș.a.m, mă abțin să nu înjur pe blog că e doar rated G și trebuie să respect anumite reguli. Dar nu-i bai, am înjurat în fața calculatorului printre legi, cât pentru toți cei 18 ani și vreo 3 luni. Știu, nu mă cunoașteți drept o fire vulcanică, pentru că nu am arătat asta până acum pe aici și nici prin alte părți, însă și când mă apucă, mă apucă rău și trebuie să mă descarc… și ce mod e mai bun, acum, decât blogul? Nici unul! Poate vă întrebați de ce.. și dacă tot vă întrebați o să primiți și un răspuns: pentru că e vorba de blog, de articole. Ce legătură are blogul cu articolele și cu statul român? Ei bine, una foarte mare și nejustificată în condițiile ce vor fi prezentate mai jos.

OurEnemyTheStateSeal

Am început articolul, din păcate, ca mai sus, voiam să-l încep cu totul altfel.. dar se pare că altceva mi-a ieșit din degetele ce bat nervoase în taste. Acum, dacă am început ca mai sus voi continua cam cum voiam să încep, spunându-vă că dacă până acum eram dezamăgită de ceea ce-mi oferă țara și statul român atât ca și cetățean cu drepturi depline cât și ca elev, ei bine astăzi m-a făcut să accept în sfârșit, hotărâtă, propunerea de a pleca definitiv din țară, cât mai repede, cât mai departe, într-un loc unde elevilor ce vor să se pună ușor ușor pe picioarele lor, fără să depindă prea mult de părinți, elevilor ce vor încet încet să câștige câte puțin câte puțin li se susțin aceste instincte și nu li se ia peste noapte toate drepturile de elev. Da, pentru unii poate rândurile anterioare pică ca din pom, iar pentru alții poate nu pică nicicum, însă din orice colț de lume voi fi, fie ca vă place ori ba, de acolo voi posta câte ceva mereu pe acest blog ce sper să treacă cât de curând pe un domeniu propriu.

Revenind la dezamăgirea mea față de această țară și legile ei, pfff… ei bine hai să vă explic ce-i cu toate acele rânduri de mai sus, ce până acum par să nu aibă vreun temei ori puțină logică. Vă anunț, dragilor, că dacă vreți să munciți pe net, fie că faceți publicitate prin articole sau orice altceva, vreți să vă câștigați prin muncă câțiva bănuți și nu o faceți la negru, ei bine.. o faceți degeaba legal, cu contract și toate cele. Mda, nu vă mai benoclați aiurea în fața monitorului că așa stă treaba. Mai nou, cu începutul lui 2013 (ce se pare a fi un an cu și mai mult ghinion), intră în vigoare niște legi stupide cu și mai multe impozite, de pe ambele părți, atât ale prestatorului cât și ale beneficiarului. Ca să fiu mai explicită, eu, având 18 ani împliniți, și un contract de prestator servicii de publicitate online, fiind încă elevă într-a 11-a, îmi pierd toate drepturile de elev: de la asigurat 100%, până la alocație. De ce? Pentru că, cică, eu încasez niște venituri exorbitante de nici 20 de lei din an în paște ( pentru că am încă un blog de PR 2), așa că, pentru aceste venituri pentru care îmi sunt deja plătite niște impozite de către firma beneficiară, eu ca și prestator trebuie să plătesc la stat pe lună vreo 200 de RON, calculați din salariu mediu pe economie ce acum a ajuns la vreo 800 RON. Pe lângă asta ( de parcă ar fi un lucru minor), îmi pierd drepturile de elev, după cum am mai spus deja, adică îmi va fi alocația de 40 de lei tăiată( de parcă ar fi sute de euro ca în străinătate.. așa că după că-i amărâtă o taie și pe asta) dar și dreptul de asigurat ca și elev, adică, dacă sunt bolnavă și am nevoie urgent de medicamente pe rețetă ca în momentul de față.. păi pa și pusi că nu le mai pot lua că nu mai sunt asigurată… că de statul e cretin și gândește mai rău ca un gândac.. de fapt stați, un gândac nu gândește că n-are cu ce :-?… no ofense but it’s so true! După umila mea părere, statul ar trebui să încurajeze tinerii ce vor să muncească și mai ales elevii, liceeni, ce nu au un salariu minim pe economie ci câțiva lei acolo, să nu le ceară mai mult decât câștigă și să le mai taie și drepturile. Înțeleg ca asta să se întâmple atunci când termini o facultate și ai o carte de muncă, ori doar studiile de liceu și te angajezi cu carte de muncă cu un salariu minim. Dar.. ce să le ceri unor înapoiați? Cred că nici dacă le explici ca unora cu deficiențe mintale, ei nu ar putea înțelege. Astfel, ajung să mă întreb: În ce dracu de țară m-am născut?

psst1655_i_love_my_country._i_hate_its_leaders._sticker

Iar acum, că am făcut un paragraf prea lung mai înainte, să continuăm cu un altul, mult mai scurt, ce va încheia cu frustrările mele de mai sus, de care voi scăpa cât de curând, îndată ce voi scăpa dincolo de granițele acestei țări, într-una mult mai civilizată, în care tinerii sunt încurajați și nu descurajați de societate, de stat și de orice altceva. Până vă voi transmite salutări de pe alte meleaguri mult mai îndepărtate, vă transmit salutări de la Târgu Jiu 🙂

Have fun,

Pishky 🙂 !

sursă youtube ( user Jaime Ibarra )

Invidia nu-i bună! Ai grijă ce-ți dorești!!!

Săptămâna trecută Spoil era sechestrat de o răceală, iar eu eram tare, tare invidioasă că el stătea fain frumos acasă iar eu trebuia să merg la școală.. adică cine nu ar fi fost, nu? Cine nu își dorește să stea acasă în timp ce alții stau pe un scaun într-o bancă la școală ascultând tot felul de lucruri neinteresante. Nu cred că există cineva pe Pământ să nu-și dorească asta. Și uite că și eu mi-am dorit, ca orice copil.. că de… și după cum spune Alex: ”Ai grijă ce-ți dorești ca universul îți dă :)”, na că în universul ăsta mare o stea mi-a îndeplinit dorința și mi-a dat o răceală zdravănă de mă ține numa la pat și mi-a luat și vocea în așa hal că sunetele ce încerc să le produc sunt cu greu înțelese de către cei din jurul meu, așa că mai bine universu ar face bine să-mi asculte numa dorințele cu consecințe benefice pentru mine, dacă tot ascultă. Așa că, dragilor, aveți grijă ce vă doriți că s-ar putea să primiți și să nu vă convină 🙂

Sick-emoticon

Acum, nu pot să neg faptul că a sta la pat este chiar rău, atâta timp cât ți se aduce mâncarea și ceaiul, lăsând la o parte pumnul de pastile ce trebuie luate la intervale regulate. Să stai în pat, la căldurică, cu laptopul pe picioare și o cană de ceai lângă tine, este chiar ideal, exceptând virușii interni ce nu-mi dau absolut deloc pace. Iar în continuare, am să vă prezint programul liber al zilei de azi, program ce m-a făcut să mă simt oarecum ”mai bine”, dacă pot spune așa… M-am trezit la vreo 11, printre tot felul de pastile pe care trebuia să le iau la 10 și am reușit să-i trimit biletul de călătorie lui Alex, că tot i l-am promis, bilet ce arată ca mai jos.

Untitled

Un bilet gratuit, așa din partea mea, că tot l-am ofticat atâtea zile cu cât de frumos e muntele fie că e iarnă, primăvară, vară, toamnă. Bine, acum nu vă așteptați că răutatea mea a fost afectată în vreun fel de răceală și stopată puțin, poate chiar a fost activată până peste limite, așa că am continuat să-l oftic și cu ajutorul pozelor cât de frumos e să stai într-o zonă de munte, deși… și el are acolo Dunărea la doi pași bucurându-se din plin oricând de briza ei. Acu, dacă tot am pomenit aici de Alex, trebuie să vă spun și cine e, nu? Ei bine, e un tip de vreo 20 de ani, din Galați, pasionat de…. hm nu, mai bine nu vă mai spun și asta, de ce să vă spun eu de ce e el pasionat când puteți afla singuri dând un click aici, pe blogul lui că are câteva articole( e nou) dar sunt interesante și tare bune de puse în practică.

Dar, nu, nu doar asta am făcut toată ziua, nu mi-am petrecut timpul toată ziua ofticându-l, ci pe lângă asta mi-am petrecut ziua fiind îndopată cu multă mâncare și multe fructe, că de, mama e adepta vitaminizării, dar și cu multe dulciuri, ceea ce nu mi s-a întâmplat niciodată să fiu rugată ”hai, mamă, te rog, mănâncă ciocolată” ( epic poker face ), mereu îmi spunea ” dragă, dar te rog, mai oprește-te din mâncat atâtea dulciuri că ori o să te faci cât casa ori dai în  diabet”. Mda… se pare că ăsta e unul din motivele pentru care îmi place să fiu răcită :)!

Apoi, apoi mi-am petrecut ziua dormind și navigând alături de microbii mei pe net din site în site, că de, nici unul nu îmi mai părea interesant, până și pe descoperă îmi era lene să mai citesc câte ceva, iar de facebook nu mai vorbesc.. el îmi părea cel mai plictisitor dintre toate, singurul ce părea să nu mă plictisească era youtube-ul, unde am găsit și o melodie ce se numește ”Sick”, nu tocmai potrivită cu starea mea de ”sick”, dar să zicem că merge totuși titlul, așa că, în consecință o veți găsi puțin mai jos și sper să vă placă și vouă băieții de la ”Adelitas Way” 🙂

swahilipics_sick

Acum, nu vă mai spun decât o zi cât mai faină și aveți grijă ce vă doriți, că după cum vedeți unii cam primesc ceea ce își doresc și nu-i tocmai tot timpul bine. Deci nu mai fiți invidioși pe ceea ce au alții că poate vouă nu vă sunt la fel de necesare și utile ori mai știu eu ce.

*** Dacă îți place blogul, dă-i un like pe facebook aici, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain 🙂 ***

Have fun,

Pishky :)!

sursă youtube ( user AdelitasWayVEVO )

Post informativ

După cum ați văzut chiar din titlu, acesta este un post informativ. Am decis să scriu acest post ca să vă informez pe toți, formal, că de vreo 2 săptămâni suntem vreo 2 ce scriu pe aici pe blog, nu doar eu cea cu care v-ați obișnuit de mai bine de un an și jumătate poate chiar 2. Acum, dacă vă întrebați de ce sunt eu formală.. ei bine pentru că foarte mulți i-ați lăsat lui comentarii pentru mine, fără să vă prindeți că nu sunt eu, deși stilurile sunt atât de diferite, iar posturile lui sunt mult mai scurte decât ale mele, ironia lui e mai mare ca a mea de zeci de ori și mii de alte astfel de subtilități foarte clare. Dar, am să vă explic totuși, dacă nu vă veți prinde nici în continuare care cum postează că de.. am să vă explic după cum am zis cum să aflați care cum postează și să știți cui îi lăsați comentariile. Deci, sub titlul fiecărui post imediat acolo sub el, în dreptul datei, scrie ”Posted by Pishky” sau ”Posted by spoilwrc”. Poftiți și niște imagini:

Un post scris de spoil:

Spoil

 

 

Un post scris de mine:

Pishky

 

 

Acum, dacă nu știți încă cine e Spoil, în afară de câțiva ce i-ați citit primul articol, eu vă invit să-l citiți în următoarea poză captură ce am făcut-o, spunându-vă doar că-l cheamă Radu 🙂

A new begining « Pishky

 

Dacă vreți să citiți mai multe posturi scrise de Radu, pardon Andrei… ba nu stați.. Spoil, vă invit să întrați aici, sau în bara aia gri de sus la M&V&F, adică unde vă indică poza următoare 🙂

A new begining « Pishkys

 

 

Sper să fi fost cât mai explicită cu acest post, de această dată :), dacă nu recitiți-l 🙂

Life in pictures – De sezon

Nici nu mai știu de când nu am mai luat parte alături de ceilalți bloggeri în această minunată călătorie a fotografiilor ce te poartă prin ale lor capturi către atâtea colțuri diferite ale lumii. Aseară în schimb, am văzut că și organizatorul acestei călătorii virtuale, Costin Comba, a revenit cu forțe proaspete și m-am gândit că ar fi timpul să particip și eu ca un fidel călător ce eram odată în trenul lui 🙂

Pentru cei ce nu știu despre ce e vorba la ”Life in pictures”, vă voi spune în câteva cuvinte: e vorba de un tren, în care poate urca oricine, de oriunde, chiar și marțian fiind, important e să le împărtășească celorlalți în călătoria sa o fotografie ori o poezie sau poate o melodie și de ce nu chiar și mai multe, asta rămânând la latitudinea fiecăruia, ori de ce nu, chiar și toate la un loc. Important însă este faptul că trenul nu pleacă oricând, ci doar la 00:00 în fiecare sâmbătă spre duminică, rămânând totuși pentru întârziați până înainte de 00:00 luni spre marți :). Așa că toți aceia ce sunteți pasionați de fotografie, muzică sau poezie sunteți invitați să postați într-un articol pe blogul vostru în intervalul menționat puțin mai sus, una din cele 3 sau chiar pe toate îmbinate frumos între ele menționând că participați la Life in pictures și bine înțeles să vă înscrieți și link-ul la Costin, aici, asta ca să afle toți călătorii de gândurile voastre.

Acum, dacă tot v-am vorbit despre cele 3 categorii, eu am să vă propun delectării câte ceva din fiecare, precum cele de mai jos. Enjoy!

Pentru că am să plec într-o zi… o poezie :)!

 

Am să plec într-o zi,
 Într-un loc neștiut,
 Într-un munte secret,
 Undeva în trecut.
Am să plec în trecut,
 Am să plec într-o zi,
 Să ajung când te naști,
 Să te pot întâlni…
Am să plec într-o zi,
 Am bagajul întreg,
 Am cu mine ce simt,
 Ce iubesc și-nțeleg…

Adrian Păunescu – ”Am să plec într-o zi…”

Și pentru că mereu îmi va fi dor de el, oriunde m-aș duce… o poză :)!

 

DSCF4687

 

Iar acum, pentru că tot am/ai să plec/pleci într-o zi… o melodie :)!

 

sursă youtube (user Amira259 )

O noapte lungă… lungă!

E trecut deja de 4 dimineața iar eu scriu, întrucât sigur voi dormi până târziu în zi după un majorat ce a ținut aproape până acum, iar mâine poate nu o să am deloc chef de scris în caz că durerea de picioare persistă (pfoaai.. de când nu m-a mai prins pe mine ora 4 dimineața.. nici de revelion n-am stat atât.. cred că din vacanța de vară, când pierdeam de cele mai multe ori aiurea nopțile). În schimb, trebuie să vă spun ( și tocmai de aceea m-am apucat să scriu) că astăzi/în noaptea asta am făcut două lucruri ce nu credeam că o să le fac în vecii vecilor amin: am reușit să joc sârba și hora deși urăsc muzica populară, dansuri populare la care totuși încă sunt paralelă în caz că mă pune cineva să-i arăt pașii pe care niciodată nu mă voi strădui să-i învăț.. cel mai ușor prin ritmul acolo și urmăresc puțin la cei din față. DONE! Iar cel de-al doilea.. ei bine… știți deja că nu-mi plac manelele și nu am nimic în comun cu așa ceva, nu mi-au plăcut, nu-mi plac și nu-mi vor plăcea vreodată, dar ete că de data asta după multă muzică populară am dansat cu colegii pe… da, corect manele :))!Până acum criticam astfel de manifestări, în momentul de față mi se par distractive, amuzante și ce mai vreți voi.. că doar… la o petrecere important e să te simți bine și să dansezi.. nu să stai aiurea toată seara pe un scaun să mănânci și să bei tot ce  ți se pune în față.. că dacă e pe așa, se poate face asta și de acasă, din fața tv-ului, de la birou ori din fața PC-ului :). Țin să vă spun că cei ce au făcut ca în precedentele rânduri au fost destui :), dar mai mulți au fost cei care s-au distrat indiferent de genul muzical ce a fost, populară/manele/pop/disco.. bla bla 🙂

Acum, nu vă mai rețin și-am să vă las mai jos o melodie. Nu, nu,nu.. stați liniștiți nu e nici manea, nici populară… nu o să găsiți pe aici în vecii vecilor așa ceva ( iar cu asta chiar vorbesc serios), am să vă las o melodie tot despre petrecere, a celor de la Hollywood Undead, melodie ce sper să vă placă, iar de nu.. vă mai poftesc și altă dată 🙂

sursă youtube ( user Masterflick )

Românul n’are bani?

Acum ceva timp v-am vorbit de copilăria mea, iar una din povești era despre cum jucam eu la ruletă cu o mătușă și-am câștigat fericită din 10 lei 100 RON :). Tot atunci vă întrebam dacă ați alege să câștigați bani în felul acesta și nu muncind cu adevărat pentru ei, deși trebuie să recunoaștem că și jucatul jocurilor de noroc este o muncă de ”anticipare” a rezultatelor, de ”concentrare” asupra unei decizii ce tocmai trebuie luată rezultând din aceste procese sudoarea așteptării :). Acum și ruleta este tot un fel de pariu, doar pariezi acolo pe un număr că va pica bila pe el 🙂 Dar să revenim la pariurile sportive, ce sunt mult mai mediatizate decât alte ”jocuri” de noroc și pentru că în orice traseu pe care l-aș alege să-l fac nu ar fi unul în care să nu găsesc cel puțin un spațiu cu pariuri sportive, spații ce sunt mereu pline, fie că e dimineață, prânz sau seară. Acum, ceea ce eu nu înțeleg este de ce fac atâta drum până la diferite puncte cu pariuri sportive, se înghesuie și se ceartă care a fost înaintea lu cutărică, când există pariuri sportive online, unde poți sta singur în fața ”ghișeului”, pardon în cazul nostru monitorului, fără să te deranjeze și să te înghesuie nimeni și fără să asiști la certurile altora despre cine va câștiga și cine nu :). Parcă e mai civilizat așa, nu? Se pare, totuși, că românii nu’s chiar așa de săraci pe cât spun, din moment ce fie că pierd fie că ei câștigă, pariază într-una, sperând mereu la mai mult :). Bine, nu zic, dacă ești un norocos incurabil, profită.. până te arzi.. că de ars tot te arzi și s-ar putea ca atunci să te arzi și rău fiind atât de încrezător.. așa că mai bine în aceste jocuri să fi mai sceptic și mai moderat. Eu am totuși o nelămurire asupra celor ce nu au câștigat niciodată, sau dacă au câștigat a fost oricum o sumă mult prea mediocră față de ceea ce au investit… aceștia, aceștia de ce aruncă banii aiurea dacă tot n-au nici o legătură cu norocul?

Oricum, orice ar fi, oricât de sărac ar fi, românul CHELTUIE!

pariuri-sportive

Cirque du Soleil

Ieri am avut o zi tare încărcată. Extrem de încărcată. Școală, casă, masă, oraș casă, film și în sfârșit somn, deși tot pe la vreo 2 noaptea am reușit să adorm. În total, nu cred că am prins vreo 2 ore în cap de stat pe acasă ieri. Poate că nu e tocmai normal pentru un început de școală să stau atât de puțin pe acasă, dar ieri am decis să fiu și eu un copil cuminte, exemplar și toate cele și să le dau și eu părinților mei măcar a mia parte din ce-mi dau ei, așa că i-am scos la film. Bine, nu de ieri m-am hotărât ci de câteva zile bune, de când am văzut că rulează la cinema ”Cirque du Soleil”. Așa că am venit acasă am mâncat și am plecat înapoi în oraș după bilete. Dar acum nu vă gândiți că am fost atât de bună și binevoitoare, ziua de luni am ales-o și eu cu un scop pentru că luni la cinema e reducere, așa că biletul la un film 3D e 10 lei :D. Da, ați ghicit ”Cirque du Soleil” a fost 3D. Per ansamblu, mi-a plăcut filmul, dar hai să vorbim mai pe larg în rândurile următoare, pentru că este un film ce merită să-l vedeți :)!

 

Filmul a început după vreo 10 minute de ascultat muzică în surdină, a început frumos, cu cadrul unui circ și o fată în prim plan. Atât. Într-un final a apărut în centru cu o tentă de 3D, ieșea puțin în relief, titlul filmului ”Cirque du Soleil”, iar mai apoi am fost șocată, foarte șocată să aud în boxe titlul tradus în română. Am fost dezamăgită, foarte dezamăgită. De fel nu suport filmele care sunt dublate în limba română. Îmi place să aud vocile lor, în orice limbă, chiar și una tribală, numa să fie ale lor și mă mulțumesc cu o traducere în subsolul ecranului. Așa că tare fericită am fost să văd că majoritatea acțiunii filmului s-a petrecut pe mut, lăsându-te să te bucuri de muzica de fundal a filmului și acrobațiile circarilor dintr-o altă lume 🙂 Și dacă tot am început cu punctele slabe și ceea ce nu mi-a plăcut, vă mai spun și faptul că mai bine îl vedeți 2D, la fel ca orice alt film, deoarece diferența dintre 2D și 3D nu e foarte mare, poate doar la bani. Să vă spun acum părerea mea personală despre 3D: păi eu când mă gândesc la 3D, mă gândesc să îi văd cât mai aproape de mine, să fiu acolo în cadrul peisajului din care fac chiar ei parte, la fel ca în vise.. eu să fiu spectatorul invizibil din scenă, iar totul să se petreacă în jurul meu ori în fața mea, pe lângă mine sau chiar prin mine. Asta înțeleg eu prin 3D, iar ceea ce am văzut până acum, nu bate cu ideile mele.

 

Revenind la acțiunea filmului, căci despre asta am zis că vă vorbesc, ei bine nu sunt chiar așa multe de zis și nici nu trebuie să fie multe, că doar de aia vă propun să vă uitați la el, ca să descoperiți singuri întreaga acțiune. Vă pot spune însă că filmul se bazează pe momente din spectacolul unui circ demn de marele ”Cirque du Soleil”, ceva ce nu ai ocazia să vezi la fiecare reprezentație din oraș unde aduc găini în loc de elefanți și mai știu eu ce alte d’astea. Asemenea reprezentații să tot vezi, pentru că te uimesc cu felul în care își pot contorsiona trupul în tot felul de situații și provocări. Dar asta nu e tot și poate aici intervine partea cea mai frumoasă a filmului, intervine firul poveștii de dragoste dintre o spectatoare și un acrobat. E nevoie de o singură privire în curtea circului, fără ca vreunul din ei să fie nevoiți să se mai întoarcă, o singură privirea ca ea să fie convinsă să-i urmărească numărul de acrobație. O altă privire în timpul spectacolului. Cu subânțeles, fără subânțeles rămâne de văzut :), însă datorită acelei priviri amândoi devin captivi într-o lume a circarilor, căutându-se unul pe altul. Și tocmai atunci când sunt cel mai aproape de a se întâlni, destinul îi desparte din nou. Doar că, atunci când se întâlnesc, după numeroase ”peripeții”, nimic nu-i mai oprește să-și facă numărul, împreună și pentru totdeauna 🙂

images

Mai jos, am să vă las trailer-ul ce sper ca alături de cuvintele pe care tocmai le-am înșirat mai sus să vă îndemne spre vizionarea filmului.

sursă youtube ( user joblomovienetwork )

Miercurea fără cuvinte (23) – Pe nepregătite

Chiar dacă a început școala, am și uitat că mâine e miercuri. Am uitat că la ora 00 din această noapte am o postare de adus aici pe blog. Mi-am adus aminte tocmai la orele 23 de acest lucru. M-am ridicat din pat, căci acum programul îmi este de dimineață de la orele 7 și 45 de minute și am adunat aici ceva fotografii de ieri. M-a luat pe nepregătite, dar a fost primul lucru ce mi-a trecut prin minte și sper ca și vouă să vă facă placere!

Această prezentare necesită JavaScript.

Vă doresc o zi cât mai plăcută!

Sper să vă fi plăcut ale mele bunătăți!