Planeta Pishky

Există.

Nu mă credeți? Treaba voastră. Eu nu vă pot obliga. Cer este că de acolo am fost adusă eu de supușii mei, extratereștrii, locuitorii planetei. Trădătorii, căci altfel nu-i pot numi, au venit aici pentru a trata anumite detalii cu marile guverne ale lumii, împreună cu mine, iar pe mine m-au lăsat aici, ca ei să se poată întoarce singuri să-mi guverneze planeta în fel și chip. Dar am să găsesc eu calea de întoarcere și am să mă întorc.

Știu. Scriu tâmpenii. Nu vă speriați. Sunteți pe blogul meu, deci este ceva foarte normal ceea ce se întâmplă. Ceea ce citiți. Da. Este o normalitate. Sunteți în lumea mea. O lume în care guvernează nebunia absolută. Orice e posibil. Inclusiv ca eu să fiu un extraterestru.

Vorbeam acum câteva posturi despre cum m-au uitat pe mine extratereștrii pe Pământ, promițând unei cititoare că voi vorbi despre planeta de unde provin, anume planeta Pishky. Însă, înainte de aceasta, pentru cei ce nu au citit povestea mea, am să o las mai jos. Cei care ați citit-o în articolul de acum câteva zile, treceți mai departe:

Da. Sunt un extraterestru. Ideea e că acum niște ani, familia mea a venit pe Pământ în urma stabilirii anumitor legături între planete și guvernarea acestora. Pământul avea soarta drastică de a fi supus pieirii (de aceea și soarta oamenilor groaznică din ziua de azi sub guvernarea celor sus puși). Atunci când au venit, m-au luat și pe mine să cunosc frumusețile Pământului, căci nu aveam să le mai văd vreodată. Eu însă… m-am pierdut de familia mea. Iar ei au trebuit să se întoarcă pe planeta noastră fără mine. Aveau treburi importante de pus la cale. Iar familia mea nu era de fapt familia mea. Erau trădători ai regatului. M-au luat să mă lase intenționat pe Pământ. Pentru a sfârși o dată cu el. Și da. Am crescut. Mi-am dovedit mereu abilitățile de neom și implicit de extraterestru. Am ajuns în cele din urmă să scriu pe blog și să vă spun povestea vieții mele. Sper, ca într-o zi, să se întoarcă după mine adevărata mea familie. Sau ce a mai rămas din ea. Și să trăiesc fericită pe planeta mea, acolo unde eram o prințesă, urmașa tronului planetei Pishky (da.. de aici și porecla mea.. dar shhhh.. trebuie să păstrați secretul :D).

Gata. V-am lămurit și relămurit pe unii ce-i cu existența mea pe Pământ. Acum să trecem la planeta Pishky, planetă despre care i-am promis unei cititoare că voi scrie. Zis și făcut (în momentul de față e procesul de creare al textului).

PLANETA PISHKY

-este o planetă ca oricare alta: sub formă de sferă;-are atmosferă aproximativ la fel ca Pământul; diferă niște procente infime în compoziția aerului, aer care acolo se numește pishkhaerus;
-este o planetă verde-albastră, colorit dat de numeroasele păduri și ape;
-se promova, în timpul domnei mele, împădurirea oricărei suprafețe tăiate pentru diferitele procese de prelucrare;
-în timpul domniei mele, planeta Pishky era plină de clădiri zgârie-nori; era o planetă cu o tehnologie de 100 de ori mai avansată decât tehnologia din zilele de azi ale pământenilor, dar mai mult de atât nu pot divulga;
-este o planetă ascunsă; nu poate să fie găsită de nimeni; este izolată cu ajutorul unui scut de protecție;
-se află la milioane de ani lumină distanță de Pământ și la doar câteva secunde (cu tehnologia planetei Pishky);
-planeta Pishky este cea care guvernează întregul Univers și deține absolut toate informațiile despre legile acestuia;
-oamenii acestei planete sunt cu un intelect mult peste cel al pământenilor; spre exemplu, un IQ de geniu pe Pământ, este considerat un IQ de cretin pe planeta Pishky;
-se promovează pe teritoriul planetei aprofundarea cunoștințelor în materie de știință absolută, dar și pe parte de spiritualitate; pishkharienii consideră că împlinirea absolută este combinarea perfectă dintre știință și spiritualitate;
-planeta Pishky nu este împărțită de continente, dar are porțiuni de Pământ delimitate de apă (precum insulele pe Pământ);
anotimpurile sunt diferite, în special iarna: ninge la 30 de grade și este foarte plăcut să te plimbi prin zăpadă în tricou, să schiezi în tricou etc; acest fenomen se întâmplă doar într-o anumită perioadă a anului de (2 luni și jumătate – luni pishkhiriene), în funcție de poziția unui soare față de planetă.
-nu are guvern, ci doar conducătorul (care ERAM EU!!!!) și câțiva aleși din rândul poporului pishkharian (alias TRĂDĂTORIIcare m-au lăsat aici).
-are un palat imens, realizat dintr-un cristal dur împreună cu o cărămidă specială;
-pishkharienii nu sunt împărțiți pe clase sociale, iar salariile sunt foarte puțin diferențiate, în funcție de intelectul fiecăruia; aceste salarii sunt virtuale, sub formă de bani virtuali, bani care se dețin pe niște cipuri, împăreună cu toate informațiile despre fiecare pishkharian în parte; aceste informații se folosesc strict pozitiv asupra omului și nu au vreun caracter distructiv.
-planeta are un teritoriu imens subteran și subacvatic, unde se izolează oamenii în caz de efecte devastatoare ale Universului asupra planetei; astfel se menține intactă viața pe planetă
-este o planetă dezvoltată pe toate planurile, de aceea este cea care guvernează întregul Univers;
-pishkharienii doresc distrugerea Pământului din cauza gradului imens de prostie acumuluat.
-pishkharienii sunt oameni pașnici și iubitori de tot ceea ce înseamnă: natură, viață, știință, spiritualitate și tot unitar.
(P.S. Mai jos amsă vă las o imagine din portofel a animalului meu de companie. Nu-i așa că este un dulce?)

Cam atât mi-am adus aminte despre planeta mea. Sper să vă fi adus informații interesante, informații strict secrete pe care trebuie să le păstrați pentru voi.

Întrebare: ”Cum vi se pare planeta Pishky?”

Da. Știu. Și eu stau acum și mă uit de unde am putut scoate atâtea chestii. Habar n-am. Nebunia e mare, probabil.

Poza promisă a animaului meu de companie de pe planeta Pishky:

(sursă: Google Images)

Nebunie curată

Știu. Nu o să vă intereseze postul ăsta. Dar, fiind blogul meu, pot scrie orice. Oricând. Și da. Exact. Nimeni nu mă poate oprii. Ieeeeei. Scuze. Azi sunt euforică. Oricum, azi am aflat că cineva și-ar face blog ca să scrie punctulețe. Într-adevăr. Ar fi un blog wow. Original. Unic. Adică… cine mai are blog în care să posteze punctulețe? Nimeni.

Tot azi am aflat că unii vor să participe la concurs pentru adidasi nike barbat. Mă întreb. Cine ar da niște încălțări originale scumpe pe degeaba? Adică, cine ar face asta pentru un share, un like, un tweet sau mai știu eu ce altceva? Nimeni întreg la mine. Sunt ca toate concursurile alea cu Iphone 5S gratis când el nici nu apăruse.

Nu înțeleg naivitatea oamenilor. De fapt, cred că nu înțeleg oamenii. Ce mi-ar plăcea să fiu și eu un om. Dar eu sunt un extraterestru (apropo… păstrați și voi secretul, acum, că tot l-ați aflat). Da. Sunt un extraterestru. Ideea e că acum niște ani, familia mea a venit pe Pământ în urma stabilirii anumitor legături între planete și guvernarea acestora. Pământul avea soarta drastică de a fi supus pieirii (de aceea și soarta oamenilor groaznică din ziua de azi sub guvernarea celor sus puși). Atunci când au venit, m-au luat și pe mine să cunosc frumusețile Pământului, căci nu aveam să le mai văd vreodată. Eu însă… m-am pierdut de familia mea. Iar ei au trebuit să se întoarcă pe planeta noastră fără mine. Aveau treburi importante de pus la cale. Iar familia mea nu era de fapt familia mea. Erau trădători ai regatului. M-au luat să mă lase intenționat pe Pământ. Pentru a sfârși o dată cu el. Și da. Am crescut. Mi-am dovedit mereu abilitățile de neom și implicit de extraterestru. Am ajuns în cele din urmă să scriu pe blog și să vă spun povestea vieții mele. Sper, ca într-o zi, să se întoarcă după mine adevărata mea familie. Sau ce a mai rămas din ea. Și să trăiesc fericită pe planeta mea, acolo unde eram o prințesă, urmașa tronului planetei Pishky (da.. de aici și porecla mea.. dar shhhh.. trebuie să păstrați secretul :D).

Și ăsta-i momentul în care mă întreb: „Ce mama naibii am scris mai sus?”. Știu, știu. Inclusiv o amică îmi spune că am nevoie de un întreg palier la spitalul 9. Acum, după cele spus, voi veți considera că am nevoie de întreg spitalul, nu doar de un palier.

Mă întreb oare: „Cum naiba am ajuns de la adidași la locul meu de proveniență?”. Ciudat. Știu. A. Da. Tocmai mi-am amintit că în copilăria mea, am rupt enșpe mii de adidași. Puneam frână la bicicletă cu adidasul pe roată. Sau dădeam cu el în bordură. Dar, de fapt, eu testam rezistența adidașilor. Eram angajată să fac asta. Din păcate nici măcar părinții mei nu s-au prins de legăturile mele secrete.

Doamne iartă-mă. Ce-am putut să scriu în seara asta. Nebunie curată.

(sursă imagine: google images)