Ziua 14 – The END :(

Nu am dormit deloc toată noaptea din ultima zi la Cluj. Așa cum vă povesteam ieri în articol, am stat și am jucat fazan până dimineața iar eu mi-am târât fizicul cu lacrimi în ochi (FĂRĂ SĂ PLÂNG!!!!!!) în cameră să-mi fac bagajul. Sincer nu prea aveam ce să fac mult timp căci hainele îmi erau frumos împachetate și ordonate în dulap. Trebuia să le iau pur și simplu din dulap să le pun în geamantan. Timpul ar fi trecut prea repede și nu doream să devin melancolică și nici să-mi las vreo lacrimă să-mi curgă pe obraz. NU. Și dacă e nu, apăi am luat frumos tricou cu tricou, maieu cu maieu, pantalon cu pantalon, bluză cu bluză și ce mai aveam pe acolo, le despachetam și le împachetam frumos și încet la loc și le aranjam și rearanjam în geamantan. Așa au trecut orele de la 5 la 8 jumătate. Mi-am pus frumos în ordine cursurile și le-am băgat într-un ghiozdan. Mi-am pus la locul lui laptopul și încărcătorul căștile și toate mesajele primite în plic de la viitori UMF-iști. M-am dus apoi către duș și-am stat cred că peste 30-40 de minute în liniștea apei.

La 10 jumătate am avut festivitatea de premiere. S-au înmânat diplomele și am cântat pentru ultima dată în cadrul acestui proiect imnul JSM. Am povestit, am fost felicitați, ni s-au povestit anumite lucruri și am cântat cu toții cântecul de absolvire al studenților din anul 6 de la UMF. Ne-am simțit absolvenți, ne-am simțit ciudat de bine.

Stau acum și observ că nu-mi găsesc deloc deloc cuvintele. Mă uit pe tavan, nimic. Mă uit pe geam, nimic în afară de niște mașini grăbite. Niciun cuvânt de care să mă agăț, doar amintiri ce parcă nu pot fi descrise prea bine în cuvinte. Ele au rămas acolo, undeva, adânc întipărite în minte. Le văd, le proiectez pe unde apuc: pe tavan, pe pereți, în geam, pe mobilă, pe parchet, pe ecranul laptopului, pe masă, pe scaune, pe fotoliu, pe pat… oriunde apuc. Le văd dar nu le pot descrie în cuvinte, sau cel puțin nu o pot face acum.

Festivitatea de premiere s-a terminat și ea. A trecut la fel cum au trecut și toate celelalte momente frumoase. Ne-am îndreptat pentru ultima dată spre căminul 10 din Hașdeu și am așteptat ca fiecare să plece către casa lui aflată într-un colț de țară: Oradea, Dej, Piatra-Neamț, Botoșani, Sibiu, Tg-Jiu, Satu-Mare, Suceava, Sighet, Baia-Mare, București, Pitești, Mediaș, Craiova, Bacău, Tg-Mureș, Brașov, Vaslui, Râmnicu Vîlcea, Alba-Iulia și cam atât. Am așteptat fiecare, triști fiind. Triști că nu ne va mai impune nimeni să ne trezim să mergem la cursuri sau la diferite activități, triști că nu o să-i mai înjurăm pe ăia de la Toskana la prânz și la cină că ne dau lături, triști că nu mai iese nimeni noaptea pe hol să urle unii la alții că nu se poate dormi de atâta gălăgie, triști că nu mai pierdem nopțile cu tot felul de jocuri și glume, triști că nu ne vom mai oftica unii pe alții, triști că vom spune adio cluburi și petreceri împreună cel puțin un an de zile, triști că nu ne vom mai vedea curând, triști că nu ne vom mai distra împreună, triști că nu ne mai înghesuim într-un oficiu să cântăm ori să ne jucăm, triști că nu ne mai înghesuim pe un balcon minuscul să învățăm ori să ne amuzăm de tot felul de chestii, triști că ne despărțim de amfiteatre și cursuri, triști că ne despărțim de atmosfera din UMF, triști că ne despărțim de voluntari, coordonatori și organizatori, triști că nu ne mai prostim, triști pur și simplu că totul s-a terminat.

CAM01121

Atunci când ai mei se pregăteau să plece din parcare, eu îmi tot aminteam de câte cineva și tot ieșeam să mai salut pe câte unul sau pe câte una de care uitasem și iar mă întorceam la mașină și iar la cămin… până când am plecat într-un final :(.

Am rămas totuși cu niște amintiri valoroase și cu ceva mici atenții și cadouri, cel de mai jos este însă cel mai cel, pentru că-i făcut cu multă trudă printre picături. Ceea ce veți vedea mai jos este un desen. Scrie SAVE. O jumătate s-a dus la Dej (la Cristina) o jumătate la mine la Târgu Jiu momentan Sibiu, iar autorul s-a dus tocmai la Satu-Mare (Saada/Saadie, de care am mai zis și în postul trecut – apropo, ca să nu mai fiu întrebată pe privat, el e băiat nu fată.. Saada/Saadie e nume de arab că-i arab el :D). Cred că, despre ei (dacă nu o să mă omoare până atunci) am să revin cu câteva cuvinte :D.

CAM01122

Acum urmează postul scris miercuri 31 iulie 2013 în aplicaţia memento a telefonului, imediat după plecare. Reprezintă exact starea mea din momentele respective. E scris pe bancheta din spate cu niscaiva lacrimi în ochi. Am zis asta pentru că voi vorbi la timpul prezent ca și când ar fi scris acum. Să începem.

Stau pe bancheta din spate, adânc înfiptă în ea, morocănoasă și fără chef de vorbă având ceva lacrimi în ochi. Mă uit pe geam spre cer și tot ceea ce văd îs nori de un alb-gri și mă aștept să-mi simt corpul răcorit. Norii sau cerul limpede ori tavanul, dar de data aceasta doar norii și pâcle de cer limpede mă ajută să mă relaxez. Deși pare paradoxal, e o relaxare tristă în care mă gândesc aleatoriu la momente din timpul șederii mele la Cluj. Nu știu de ce dar mereu natura a fost la una cu mine (a simpatizat cu mine): dacă eu sunt fericită afară e soare, dacă sunt tristă îs niște nori urâţi ori plouă, ori mai știu eu ce. Acum în faţă am niște nori de un albastru tare închis asupra cărora bat niște raze răzleţe de soare după cum bine veţi putea vedea în cele 2 poze de mai jos. Dacă vă întrebaţi ce amalgam de sentimente se află acum în sufletul meu în funcţie de ce v-am descris mai devreme, am să vă lămuresc…. am sentimente de tristeţe pentru că s-a terminat și m-am despărţit de unele persoane de care m-am atașat într-un mod neașteptat de puternic…. și sunt fericită că s-a întâmplat și am cunoscut atâţia oameni minunaţi ce sper să îi mai revăd înainte de admiterea la facultate și sper să păstrăm legătura cât de cât în funcţie de timpul fiecăruia.

Da, știu că sunt o nepăsătoare incurabilă și că mă doare în colţul străzii de majoritatea persoanelor ce le cunosc. Asta nu pentru că aș fi nu știu cum, ci doar pentru că mi s-a dezvoltat această „caracteristică” în funcţie de comportamentul celor ce m-au înconjurat sau încă mă înconjoară în viaţa de zi cu zi. Aici însă am cunoscut oameni diferiţi ca și caracter faţă de oltenii mei. Am cunoscut oameni faţă de care m-am atașat imediat, oameni alături de care m-am distrat și am avut aproximativ niște puncte comune asupra cărora puteam discuta.

Când scriu scriu toate astea zâmbesc și simt un mare gol în suflet. Ridic privirea spre geam iar peisajul este cel din poza de mai jos. Îmi las din nou privirea în aplicaţie. O ridic și observ că nu mai e nevoie să plâng. Cerul o face deja pentru mine.

CAM01127

Da. Sunt tristă că m-am despărţit de persoane ca ei. Sunt tristă că s-a terminat proiectul. Sunt tristă că nu o să mai am nopţi nedormite în care sa ne jucăm pe hol cărţi sau altceva și să facem gălăgie. Sunt tristă că nu-i mai aud vorbind ardelenește și moldovenește. Sunt tristă că nu am să mai râd la fel. Sunt tristă că-mi e dor de tot ce a fost și nu va mai fi curând. Trăiesc însă cu speranţa că-i voi reîntâlni la anul în calitate de studenţi la UMF Cluj.

Nu mai am mult până să ajung la Sibiu unde mă voi opri câteva zile. Nu mai am mult și se pare că drumul a durat o veșnicie iar eu nu, nu am lacrimi pe obraz…le am în schimb în ochi.

Mie una îmi pare bine că v-am cunoscut pe toţi dar mai ales pe cei faţă de care m-am atașat într-un mod surprinzător de repede și de ciudat. Sunteţi oameni minunaţi și de la fiecare am învăţat câte ceva. Mi-a făcut plăcere să mă distrez alături de voi și să învăţ alături de voi.

Știu că unii mi-au zis să vorbesc de ei dar nu voi face asta pentru că nu despre asta este blogul meu. Poate într-o zi, cândva, voi vorbi despre unii (foarte puţini la număr) fără să le spun însă numele. Vor rămâne anonimi că-i mai frumos așa.

Acum sunt deja de 4 zile în Sibiu. Îmi pare așa monoton să nu mă mai trezesc de dimineață și să am ceva anume de făcut. Îmi pare așa monotonă viața mea obișnuită: mă trezesc, nimic important de făcut, meditez aiurea, mai intru pe laptop, mai scriu un articol fără tragere de inimă, mai ascult o melodie, mănânc și eu mâncare bună ca la mama acasă, mă mai uit la TV, mai citesc ceva, mai verific mail-uri și în general stau cu ochii ațintiți în tavan gândindu-mă la ce aș putea face. A dispărut farmecul programului gen: 8 trezirea, 9 cursuri, 13 lături la Toskana, 15 dezbatere, 18 lături la Toskana, 19 ieșit prin centru, 22 jocuri de cămin/party, după party sau jocuri alte jocuri până dimineața. Îmi pare așa de ciudat să nu maia m un program încărcat. Îmi pare așa de ciudat faptul că atunci îmi făceam timp printre picături să scriu câte un post pe blog iar acum parcă iarăși nu am timp deși nu am nimic important de făcut în afara faptului că stau și stau și stau și iar stau.

Acum, după peste 1700 de cuvinte am să vă las mai jos imnul JSM 2013. Și nu pentru cine se așteaptă să plâng numa de a naibii nu plâng :D. Știu că mai sunt multe de zis, dar am să revin… am să revin cu tot ceea ce-mi voi mai aminti pe parcurs  despre tot ceea ce a însemnat experiența JSM (Junior Summer MedSchool) și ceea ce încă înseamnă și ceea ce va însemna :).  Am în minte o chestie și sper să mă țin să fac surpriza asta cât de curând, pentru că da, este o surpriză pentru toți JSM-iștii și viitori UMF-iști 😀

sursă youtube (user hpx2202 )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky

Ziua 2 – Vizită UMF + Welcome Party

Inainte de a incepe să vă povestesc despre ziua de ieri, am să vă mai spun ceva despre prima zi in care am dormit muuuuuult și bine. Mi-am cunoscut colegele de cameră și alţi participanţi tare de gașcă. Ne-am plimbat prin parcul central care a fost foaaarte frumos 😡 și cam atât.
Ziua 2 a trecut ieri. N-am reușit să povestesc ieri ce s-a intâmplat pe aici pentru că ziua de ieri s-a terminat abia azi in zori :d.
Off topic vreau să vă spun că in momentul de faţă mă chinui să scriu de pe telefon pentru că netul nu merge pe palierul meu…la naiba! Acum, dacă scriu cu i in loc de â din i este pentru că scumpul meu telefon nu este destul de deștept incât să știe câ există și â din i. Astfel, de asemenea, vă rog să-mi scuzaţi și viitoarele litere lipsă ori greșeli gramaticale.
Cu siguranţă acesta va fi și un exerciţiu de a scrie postări cât mai scurte și la obiect.
Revenind la ziua de ieri, ne-am trezit de dimineaţă, am mâncat, am dormit și am plecat in vizitarea UMF-ului ce sper să il vedeţi in poze mai jos…asta dacă voi reuși să le uploadez pe blog.
Pot spune că dupâ vizita la UMF am inceput să mă indrăgostesc și mai tare de Cluj. Este un oraș frumos, vechi, plin de multe chestii foarte tari. Ca și o comparaţie cred că este mult mai tare Clujul ca și Bucureștiul din toate punctele de vedere (exceptând mărimea orașului).
Am vizitat morga. Eram tare entuziasmată să merg la morgă până am intrat și nu am văzut decât niște mese ovale, albastre și goale. Sad..sad… so sad…imi doream să văd acolo ceva…mai awesome … gen cadavre :d
Am vizitat biblioteca UMF-ului de care am fost fascinată in adevăratul sens al cuvântului.
Tare mult mi-au plăcut și clădirile in stil vechi. Sunt fascinată, după cum deja v-am mai spus de clădirile in stil vechi.
Per total, m-am indrăgostit.
A urmat o mică odihnă, cina și un welcome party ce s-a ţinut undeva pe lângă zidul cetăţii (centrul vechi dacă nu mă inșel). Un pub tare fain aranjat unde nu ai cum să nu te simţi bine (Indian Chief se numește). Distracţia a durat până spre 3-4 dimineaţa: am dansat, ne-am distrat și cred că aș fi ipocrită dacă nu aș recunoaște că s-a băut (și alcool și suc). Sunt mândră insă de grupul ăsta că nu s-au imbătat și că știu cu toţii să se distreze și frumos.
Cam asta s-a intâmplat ieri. Ce se va intâmpla azi și ce s-a intamplat până acum am să vă povestesc cred că mâine! Oricum…am avut o actovitate tare faină…că de…deocamdată ne distrăm și avem tot felul de activităţi pe grupuri ca să ne cunoaștem mai bine până incepem curusurile luni. Până mâine vă las cu ce aveţi mai sus și cu postul de ieri.
Parc

image

image

image

UMF

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

Cam astea is și pozele. Sper să vă fi plăcut.

Acasă la Brâncuși

M-am tot gândit și tot gândit ce să scriu astăzi pe aici. Orice mi-ar fi trecut prin gând, n-am cuvinte pentru acele gânduri. Mi s-au ascuns cuvintele, de somn săracele… și nu mai vor deloc deloc să apară. În consecință n-am să mai spun prea multe mai departe, iar dacă logica vi se va părea a nu fi a mea… să știți că și ea mi-a fost răpită oarecum de niște ore nedormite (și ca să nu vă frământați ce-i cu toate asta am să vă zic că am fost tare prinsă cu observarea minuțioasă a apusului, trecerii nopții și a răsăritului :)) ). Punct…

…și de la capăt. Știți că-mi place să călătoresc fie că-i prin grădină, fie că-i prin locuri frumoase din țară sau din străinătate, fie că-i aproape sau departe. Astăzi, lipsindu-mi cuvintele, am să vă plimb pe la Brânuși. Am să vă plimb pe plaiurile unde s-a născut, nu departe de locul unde m-am născut și eu. Astăzi vă prezint Hobița și casa de la Hobița. Bine.. am să vă prezint doar casa că Hobița nu-i așa interesantă.

P.S.: Nu vă lăsați influențați de calitatea pozelor. Sunt făcute cu niște telefoane ce le-am avut la îndemână. Ceeee… acu eu nu aveam de gând să merg pe acolo, ci cu totul într-o altă parte.

***Click pe poză pentru dimensiunea normală!!!

Iar acum, ca să nu închei chiar așa sec cu niște poze… am să vă zic următoarele: Vizitați România, că-i FRUMOASĂ TARE!!!

Târgu-Jiu sub nori și soare

Acum e soare.

Acum o oră tuna și fulgera iar stropii de ploaie îmi băteau care mai de care în geam sub șuieratul asurzitor al vântului.

Acum două ore cerul era senin fără vreo urmă de nori în orizont. Era de un albastru clar nedistorsionat de vreo pată albă-cenușie.

Acum trei ore cerul parcă se rupea în două îngreunat de nori și tăiat pe toate părțile de fulgere. Ceea ce părea să-i aline suferința erau totuși picăturile de ploaie ce picau cu nemiluita.

Acum patru-cinci ore în schimb era soare. Practic soarele era singurul ce însoțea cerul în albastrul lui întins.

Alternanța asta se petrece de vreo săptămână. Ba soare, ba ploaie, ba doar nori încât stau și mă întreb de unde mai apar nori dacă tot se duc, se duc, se duc. De terminat nu se mai termină? De unde tot vin că par să nu vină dintr-un loc anume, par pur și simplu să apară din neant.

Eu una m-am cam plictisit de vremea asta. Mie nu-mi place incertitudinea așa că să se hotărască o dată pentru totdeauna dacă vrea să fie cu soare sau vrea să fie cu nori și ploaie. Ori așe, ori așe, vorba unui amic: Weather go home, you are DRUNK! (da știu că nu e vorba lui dar el a zis-o recent!)

Pe la voi cum e? Că pe la mine e ca mai jos de urât câteodată!

***Click pe fotografie pentru a o reda la dimensiuni normale.

Și pentru că de foarte mult timp nu am ma pus o melodie să-mi însoțească posturile, poftiți acum una:

sursă youtube (user CreedVEVO )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

 

Life in pictures – Meanwhile in Narnia…

… pardon România!

Deși, diferența dintre Narnia și România nu-i foarte mare. Și aici, ca și acolo găsim tot felul de creaturi imprevizibile, nemaivăzute, nemaiauzite și neașteptate.

Astăzi, la Life in pictures de la Costin, eu am să vă fac cunoștință cu apărătorii regatului nostru. Un regat al zăpezii și al culmilor înalte, unde stelele sunt mult mai mari. Un regat în care tu ești chiar mai aproape de ele, de stele. Da, ești mai aproape cu vreo 2000 de m față de cum erai înainte. Regatul, sub numele lui de cod, Rânca, se află prin părțile mele și după cum vedeți, cu câteva zile înainte de jumătatea primăverii ne întâmpină cu ziduri de gheață, iar brazii, adică străjerii, și-au pus mantia regală.. dar nu oricare mantie regală ci cea albă.

Mai departe, vă las și pe voi să vă bucurați de frumusețile regatului nostru :).

(!!! Pentru a vedea pozele la dimensiunea normală, click pe o poză și le derulați așa pe toate :)!!!)

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtube (user SteveVaiHimself )

Primăvara la Târgu-Jiu

No. A venit și primăvara. Facebook-ul mi s-a umplut ieri de anunțuri triste cum că se termină iarna și bla bla bla, iar azi cu anunțuri extrem de vesele, pline de fericire și bucurie duse până la extaz cum că ”A VENIT PRIMĂVARAAA!!!!”. Sincer, eu am momente în care sunt mai tâmpă de fel și nu pricep nici în ruptul capului logica următoare: ieri toți triști că se termină iarna, azi toți veseli că a venit primăvara. Eu la virgulă mă împotmolesc rău de tot și toate rotițele creierului meu se dau peste cap și încep să scârțâie GROAZNIC!

No, lăsând la o parte cele de mai sus, m-am gândit totuși să vă arăt cum a început primăvara pe la Târgu-Jiu în slideshow-ul de mai jos, dar și în melodia ce îi va urma apoi. Primăvara, pot spune că pe aici și-a făcut apariția într-un mod misterios, învăluind orașul de ceață. Mai apoi și-a coborât cortina lăsând să se vadă următoarele:

Această prezentare necesită JavaScript.

No, pe la voi cum a arătat primăvara?

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtube (user MediaProMusic )

 

Miercurea fără cuvinte (22) – Târgu-Jiul de seară

Multe postări au fost zilele astea legate de ziua de luni și probabil până duminică vor mai fi. Luni. O zi tristă. O zi plină de amintiri. Ei bine, luni am fost într-o plimbare cu bicicleta în jurul Târgu-Jiului, iar una din opriri ( la întoarcere) a fost pe o bancă în parcul ”Coloana Infinitului”. De acolo v-am adus aici, pe blog, niște poze din Târgu-Jiul de seară.

Cam atât cu ale mele cuvinte pe ziua de azi, căci e miercurea fără cuvinte!

Această prezentare necesită JavaScript.