Sunt fascinată de psihologie

Da. Am devenit, cu timpul, fascinată de tainele psihologie și, recunosc, mi-ar plăcea să încep să citesc cât mai multe cărți de psihologie din care să aflu tainele psihicului și ale minții umane.

psihologie

Cândva, adică acum câțiva ani, nu suportam psihologia. Și nici psihologii. Îi consideram pisălogi și îi uram efectiv cu toată ființa mea. Nu înțelegeam cum de ei, care nu au, desigur, vreo viață perfectă, pot da atât de ușor sfaturi altora despre cum să iasă din depresie, ori cum să facă ca lucrurile să meargă bine în viața lor. Nu înțelegeam cum niște oameni care nu reușesc să facă asta cu propria lor viață, îi pot îndruma pe ceilalți.

Mai apoi, stând și analizând mai îndeaproape situația, cât și psihologia în sine, am realizat că treaba nu stă chiar așa și că psihologia nu are nicio legătură cu ceea ce vedeam și credeam eu. Psihologia înseamnă cu totul altceva.

Psihologia, cu a sa denumire provenind din limba greacă, este știința care studiază comportamentul uman, împreună cu funcțiile și procesele mentale precum inteligența, percepția, memoria, sentimentele și motivările fiecărui individ în parte.

Astfel, psihologia nu are ca țintă îndrumarea omului, ci analiza lui amănunțită, astfel încât, cu un portofoliu amănunțit, psihologii și oamenii de știință, să știe cum reacționează un individ în funcție de anumiți stimuli externi și care îi vor fi reacțiile acestuia din urmă.

Tot psihologia, ca știință, are rolul de a urmări omul și din punct de vedere intelectual, dar nu neapărat ca să-i măsoare inteligența, ci ca să-i descopere pasiunile, priceperile și înclinațiile spre un anumit domeniu în parte. Iar asta se face cu ajutorul anumitor teorii ce stau la baza speciei umane, teorii pe care psihologii le-au studiat ani la rând și asupra cărora au dat un verdict în privința comportamentului și reacțiilor fiecărui invid în parte.

Psihologia reprezintă doar o analiză. Analiză pe care o poți folosi ulterior, ce-i drept, în îndrumarea individului pe drumul cel mai corespunzător. Ceea ce nu înțeleg psihologii este următorul lucru: tu, vezi; tu știi; tu ai analizat; dar eu nu pot avea aceeași viziune ca tine, căci eu nu-ți pot înțelege teoriile pe care tocmai le-ai aplicat pentru a mă defini, a mă înțelege și a-mi descoperi pasiunile; eu am nevoie de timp să înțelege cum funcționează treaba, cât și pentru a-mi descoperi singur propriile pasiuni. Psihologii nu înțeleg că nu trebuie să încerci să convingi subiectul ce și cum e bine pentru el. Trebuie doar să-l îndrumi spre înțelegere, astfel încât el să descopere singur ceea ce tu tocmai ai descoperit.

Mie nu mi-ar plăcea să citesc cărți de psihologie pentru a-i îndruma pe alții, ci pentru a mă înțelege pe mine. Pentru a-i înțelege și pe ei. Și pentru a cuoaște reacțiile lumii, în jurul meu. Pentru a putea citi dincolo de aparențe. Pentru a-i putea înțelege. Și, desigur, pentru a mă putea feri.

Mi-ar plăcea să mă cunosc mai bine. Să pot să descopăr mai ușor cine sunt cu adevărat și ce-mi place cu adevărat, fără să mă las influențată de altcineva. Mi-ar plăcea ca, făcând asta, să mă pot ajuta în propria evoluție personală mult mai ușor.

Cred că, de fapt, ăsta-i este rolul psihologiei. De a te ajuta să te descoperi tu pe tine, nu de a te descoperi alții și de a-ți spune ce și cum să faci, ori când.

Recomand serialul „The mentalist”

M-am apucat să mă uit la acest serial de ceva timp. Era o încercare după „Lie to me”. Și, deși nu este la fel de explicit ca „Lie to me”, este la fel de fascinant și imprevizibil. Iar cum mie îmi plac tare mult filmele psihologice, care trec dincolo de barierele subconștientului, a mimicii și a profunzimii creierului, vă recomand și vouă acest serial. Chiar merită. Aveți ce învăța din el, dacă vă uitați cu atenție.

the mentalist

„The mentalist”, în traducere, „Mentalistul”, pe care unii îl traduc, absurd ce-i drept, „În mintea criminalului”, datorită întâmplărilor din serial, dar, care, nu au nicio relevanță cu traducerea sintagmei „The Mentalist”, este un serial psihologic, captivant, în care personajul principal, Patrick Jane, descoperă făptașii crimelor, analizând și cele mai mici detalii ale comportamentului suspecților, fiind geniul echipei din care face parte.

Patrick Jane era în trecut medium, pretinzând că are puteri paranormale, vorbind cu morții și transmițând mesajele familiilor acestora, iar după o emisiune televizată, în care își prezenta puterile și a vorbit despre slăbiciunile celui mai mare criminal, Red John, soția și fata lui Patrick Jane au fost omorâte cu cruzime. De atunci, Patrick Jane este detectiv și consultant în Biroul de Investigații California (CBI) și admite că profesia din trecut era o înșelătorie, neexistând puteri paranormale prin care să poți face pe medium-ul și să vorbești cu morții.

Jane elucidează fiecare crimă în parte, datorită talentului său de a observa și analiza fiecare lucru până la cele mai mici detalii. Acesta urmărește interogatoriile și probele strânse de către colegii săi, dând verdictul final și găsind vinovatul. Acesta este personajul care aduce și amuzament serialului, prin lipsa de protocol de care dă dovadă și prin nonconformism, cât și prin ideile pe care le are în rezolvarea fiecărui caz în parte. Este un fel de „Dr House” al acestui serial.

Jane însă nu este aici doar pentru a ajuta CBI, ci pentru a-l prinde pe Red John și a răzbuna moarte celor mai importante persoane din viața sa, soția și fata acestuia. Cu fiecare caz pe care îl rezolvă consideră că este mai aproape de a-l prinde pe Red John. Și, probabil că, prelungirea capturării lui Red John este prelungită din cauza faptului că o dată cu aceasta, se va sfârși serialul, Jane îndeplinindu-și scopul și dorința sa arzătoare.

Serialul însă este plin de intrigă, emoții, devotament și, bineînțeles, psihologie, ceea ce îl face să fie fascinant în adevăratul sens al cuvântului. Merită vizionat pentru fiecare poveste în parte și pentru fiecare mică cheiță din sfera psihologiei ce ne este dezvăluită în diferite episoade.

Aștept părerile voastre despre serial, după ce veți viziona măcar un episod din acesta.

Test de personalitate

Ok, deci pentru postul ăsta se face vinovată Bianca. Deci ei îi dăm pedeapsa cu moartea :). Glumesc, doar o facem vinovată și atât.

Nu aveam de gând să postez nimic pe ziua de azi, căci nu aveam nici măcar o singură vagă idee. Nimic. Am epuizat totul cu recenzia de ieri a cărții ”Fluturi” de Irina Binder, pe care apropo o puteți citi AICI și vă recomand și cele două volume să le citiți că-s tare faine.

CAM01550(desen făcut de mine :D)

După cum spuneam nu aveam de gând să-mi fac apariția pe aici. Ieri însă cotrobăiam prin blogul Biancăi din lipsă de ocupație și am dat peste un test cel apreciasem cu câteva zile în urmă dar nu m-am încumetat să-l fac pentru că nu m-am simțit atrasă de așa ceva. Ok, să vă explic despre ce vorbesc aici. Bianca pune din când în când pe blog teste de logică sau personalitate. Cele de logică îmi plac pentru că-ți pun efectiv creierul la contribuție. Cele de personalitate nu prea-mi plac și nu mă dau în vânt după ele pentru că nu îți pot analiza personalitatea fără ă te studieze cu adevărat, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

Ăsta despre care vă vorbesc acum este un test de personalitate :). Unul pe care nu știu cum naiba am intrat să-l fac și am răspuns celor câteva întrebări de acolo. Cert este că la sfârșit, când mi-a apărut răspunsul și am început să-l citesc eram ”WHAT THE FUCK!?”. Da, pentru că era cât se poate de adevărat tot ceea ce scria acolo. Era prea bine chiar :). Era prea corect (dacă asta e posibil în vreun fel, dacă nu fac eu să fie :D). Nu știu dacă m-a nimerit la fix, ori testul e chiar prea bine făcut iar programul de analiză al răspunsurilor tale și al rezultatului este extraordinar de bun.

Ca să nu mă mai lungesc la vorbă vă las link-ul testului interpretarea mea mai jos.

Aștept cu mare curiozitate interpretările voastre și părerea voastră. Sunt curioasă dacă și pe voi v-a nimerit.

LINK:

http://petrumaior.licee.edu.ro/continut/test.html

INTERPRETARE: 

1. Vă vedeţi ca şi cum aţi fi: ambiţios, energic, curajos, extrovert.
2. Vă simţiţi bine atunci când: vă controlaţi emoţiile, sunteţi lucid.
3. Vă echilibraţi prin: energia pe care v-o dă pământul.
4. Prietenii şi asociaţii dv. sunt: fără parteneră (B); fără partener (F).
5. Partenerul(a) dumneavoastră ideal(ă) este: disciplinat, puternic, independent
6. Slăbiciunile dumneavoastră se dezvăluie când: sunteţi singur, detaşat de tot.
7. Factorii esenţiali de motivaţie sunt: stăpânirea emoţiilor, plăcerea, aventura.

Îți mulțumesc că mă citești, iar dacă îți place ceea ce scriu te învit să dai un like pe Facebook AICI sau un Subscribe (coloana din dreapta sus) și astfel vei fi mereu la curent cu ce postez.

Have fun,

Pishky

The Hunger – Complexe de inferioritate/superioritate

Suntem oameni. O specie complicată. Ca oameni greșim, avem complexe, simțim, iubim, urâm, reușim, ne hrănim, creștem, îmbătrânim, învățăm, muncim, ne dezvoltăm. Existăm.

În acest proces interminabil de la o generație la alta, suntem complexați de cei din jurul nostru și niciodată nu am înțeles de ce. De ce trebuie să ne simțim inferiori celorlalți sau superiori celorlalți? Consider că ar trebui să ne simțim superiori sau inferiori nouă, fiecăruia, pe zi ce trece, în funcție de evoluția noastră ca și oameni.

Observ în jurul meu oameni complexați. Unii se simt inferiori prin faptul că nu sunt mai deștepți ca alții, nu au succes la fel ca alții, nu au bani la fel ca alții,nu au mașini la fel ca alții, nu au case la fel ca alții, nu sunt la fel de înalți ca alții, nu sunt pur și simplu la fel ca ceilalți. Alții se simt superiori din punct de vedere intelectual, financiar, fizic ș.a.m.d.  Nu am înțeles niciodată de ce? De ce să ne simțim superiori sau inferiori altora? Fiecare după posibilitățile lui până la urmă și după felul cum e construit din punct de vedere genetic.

De curând citeam niște comentarii trimise ce sunau cam așa ”Eu sunt cu mult superior față de tine…. bla bla bla”. Mi s-a părut irelevant. Pe cine interesează cu ce ești superior față de alții și inferior față de ceilalți? Fii superior și nu te lăuda cu asta, lasă-i pe alții să te elogieze mereu.

De obicei oamenii sunt complexați de spusele celorlalți de criticile neconstructive ale persoanelor din jur cum ar fi: ”Vai ce sărac ești”, ”Vai ce prost ești”, ”Vai ce scund ești”, ”Vai ce înalt/pălugă ești”, ”Vai ce gras ești!”, ”Vai ce slab ești”, ”Vai ce urât ești” și așa mai departe. Cred că fiecare ați auzit măcar o dată acestea fie că v-au fost spuse vouă fie celorlalți. Sincer, nu înțeleg de ce ar trebui să-i facem pe ceilalți să se simtă complexați. Nu cumva ar trebui să ne intereseze  mai mult cum gândesc și ce scot pe gură decât ceea ce au sau cum arată?

Sincer… și eu am avut complexe. Multe. Atât de multe încât nu le-aș putea număra pe degetele de la mâini și de la picioare. Am învățat însă cu timpul să mă accept pe mine cu bune și cu rele. Am învățat să nu mă simt inferioară față de unii i superioară față de alții. Am învățat că toate astea înseamnă suferințe aduse celorlalți sau ție. Am învățat totuși să-mi fiu în fiecare zi superioară mie, superioară celei de ieri.

Complexe de inferioritate și superioritate? De ce… de ce să le avem? Ce să facem cu ele? De ce au oamenii complexe de superioritate și/sau inferioritate? Mereu m-am întrebat asta și n-am găsit niște răspunsuri. Voi ce părere aveți?

Voi aveți complexe de superioritate și/sau inferioritate? De ce?

Dacă vrei și tu să primești acces la articole și resurse de genul celui despre care am scris eu astăzi, încă te mai poți abona gratuit la TheHunger.ro aici.

Have fun,

Pishky

Euritmia

Nici voi n-ați auzit de ea, nu?

Ei bine, nici eu n-am auzit de așa ceva până acum câteva zile. De când am auzit însă, mi se pare o chestie tare interesantă mai ales în unele situații în care este aplicată, cum ar fi euritmia pedagogică.

Cum am auzit eu de ea? Prin intermediul maicămii. Ea lucrează cu tot felul de copii cu diverse probleme/handicapuri și s-a înscris la un curs de euritmie ce îi ajută în interacțiunea cu acei copii cu probleme. Prin euritmie, copiii vor învăța să prindă încredere în ei dar și să-și dezvolte anumite deprinderi de bază, deprinderi ce le-ar fi mult mai greu să le obțină prin alte metode.

september_at_school_058

Euritmia provine din greacă, de la eurhythmos ( eu= bine , rhythmos=ritm) și se referă la ritmul regulat al inimii și urmarea acestuia în armonia sunetelor, liniilor și mișcărilor. Practic prin euritmie se înțelege urmarea activităților într-un mod ritmic precum al inimii, fără să lași gândirea să intervină în vreun fel în activitatea ta, fără să acționezi pe bază de ”simțiri”. Însă acestea nu se fac oricum ci prin DANS. Da, ați văzut bine, se bazează pe dans. Euritmia presupune că orice sunet, literă, linie are o mișcare aparte a corpului pe care creierul o percepe într-un mod plăcut, fiind capabil să se activeze mai mult.

Astfel, euritmia este înrudită atât cu dansul cât și cu mima, prin faptul că încerci prin mișcări ale corpului să interpretezi sunete și litere, linii și alte cele. Este o vorbire vizibilă a corpului. Practic tu nu mai transmiți prin propriile sunete ci prin propriile mișcări: cuvinte, culori și chiar sunete ( chiar dacă sunt mute, mintea celuilalt le percepe într-un anumit fel). Fiecare consoană, vocală, nuanță a cuvântului, a vorbirii, fiecare notă muzicală, fiecare interval al vorbirii are o mișcare intrinsecă reprezentată printr-un gest euritmic, trupul devenind un mijlocitor al expresiei artistice.

Probabil, deja credeți că aiurez cu această noutate, însă ea nu este o noutate, practicându-se încă de prin 1911-1912 și fiind introdu-se de către un filosof austriac pe numele lui de Rudolf Steiner.

images

Euritmiștii, deși se rup de gândire și simțiri, se bazează pe expresivitatea sufletului. Prin expresivitatea sufletului se înțelege o comunicare mult mai afectivă față de cea verbală, trupul și mișcările acestuia transformându-se într-un laringe capabil să exprime orice. Aceasta crează ceea ce numim noi o apropiere sufletească față de celălalt, dându-ne încredere atât în noi în prezența acelei persoane cât și în acea persoană (destul de logic, nu?).

Euritmia pedagogică reușește să stabilească legături de încredere mult mai profunde. Psihologii reușind să aibă o comunicare mai bună cu acei copii bolnavi.

Pe lângă euritmia pedagogică se mai află și cea artistică și curativă. Ce au ca și rol dezvoltarea deprinderilor artistice ( în primul caz) și capabilitatea persoanei respective de a se vindeca.

Personal, pe mine mă încântă această idee de a comunica cu niște copii cu handicap prin dans. Mi se pare nemaipomenit să poată prinde încredere în ei prin mișcările libere ale corpului, prin perceperea emoțiilor transmise de fiecare mișcare a celuilalt. Creierul lor se va activa mai mult, iar cei cu un handicap mai puțin grav își pot corecta problemele prin aceste gesturi euritmice.

După cum v-am spus, mama s-a înscris la un astfel de curs și mi-a propus să merg și eu o zi, dacă tot sunt așa încântată, pentru a vedea mai bine despre ce este vorba. Cu siguranță mă voi duce și tot cu siguranță v-a mai urma un post despre așa ceva. Un post mult mai explicit, fiind bazat pe ceea ce am văzut cu proprii mei ochi nu doar din câteva studii pe internet și ce mi-a spus mama.

Până atunci am să vă las cu un filmuleț găsit pe youtube.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtbe (user Jesse Livingston )

sursă youtbe (user Jesse Livingston )

 

Cum să-ți dublezi puterea creierului!?

De acest post, recunosc, nu mă fac eu vinovată, se face vinovat Alex împreună cu ordinele lui.. adică, pardon, sugestiile am vrut să zic :). Pot spune că astfel de ordine/sugestii prind bine, iar dacă vrei să înveți ceva, înveți. Dacă vrei să asculți, asculți.

Nu știu cât știa el sau cât știți și voi, dar pasiunea mea este creierul. Da el, pentru că e complex și neînțeles în totalitate. E greu de descifrat. E magnific. M-a nimerit într-un fel cu link-ul trimis, pentru că era vorba despre creier. Iar dacă este vorba despre creier, orice informație este bine primită de către mine :). Bine, nu știu dacă am să-l dezamăgesc sau nu, însă în mare parte cam știam despre ce este vorba acolo, cunoșteam acele amănunte… dar tot fascinată am fost de micul ”documentar”.

images

Așadar, după cum v-ați prins deja acest post este despre creier și despre cum poți (foarte ușor) să-i dublezi puterea. Exercițiile sunt ușoare și pot fi făcute mai tot timpul, importantă e doar voința ta și bine înțeles încrederea în tine. Poate că de aceste mici sfaturi și exerciții ați mai auzit, dar poate niciodată nu v-ați sinchisit să le aplicați în viața de zi cu zi, ci poate doar în teorie. Așa că eu vă invit să vă puneți frumos într-o poziție relaxantă pentru voi într-un loc în care vă simțiți bine și să ascultați următoarele de mai jos. Și da, zic bine să ascultați pentru că nu aveți nimic de citit, aveți de ascultat. Închideți ochii și lăsați cuvintele să pătrundă adânc în creierul vostru și să fie procesate și înțelese mai bine.

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

sursă youtube (user MindPowerWords )

Bolile sufletului

Astăzi m-am hotărât să scriu articolul pentru Blog Power de pe MWB,  pe o temă propusă de Bianca. O temă … cu un subiect profund aș putea spune. Tema, după cum cred că v-ați prins deja, este chiar titlul acestui post. O temă greoaie aș putea spune, deoarece poate fi privită din N unghiuri sub X aspecte în Z moduri de către fiecare din noi.

Pentru parcurgerea acestei teme, Bianca ne propune un set de 3 întrebări… iar acum am să o citez, urmând în continuare să discutăm pe baza lor 🙂

Bolile sufletului

  • Ce este mai grav: să fii bolnav psihic sau fizic?
  • Este medicina capabilă să vindece durerile sufletești?
  • V-ați simțit vreodată bolnav spiritual și cum ați ieșit la liman?

După cum spuneam mai devreme această temă poate fi privită din N unghiuri sub sub X aspecte în Z moduri de către fiecare din noi. Abordând primul subpunct al Biancăi ne dăm seamă că în mintea noastră apar mii și mii de gânduri asupra vieții noastre de până acum, încercăm să delimităm psihicul și fizicul, dându-ne seama că este peste putința noastră, ele fiind parcă de nedespărțit și totuși atât de dureroase separat dar împreună. Știu pare ciudat ceea ce tocmai am zis. Însă durerea psihică provoacă și durere fizică, precum și invers, fiind un proces total inconștient. Spre exemplu, dorul unei persoane, pierderea acesteia definitivă îți produce conștient o durere psihică/sufletească, această durere inconștient producând lipsa chefului, lipsa  poftei de mâncare ( ce duce la slăbirea organismului), dureri de cap și alte cele, producând astfel inconștient durerea fizică. Durerea fizică în schimb: o lovitură, o tăietură îi induce minții noastre și o durere psihică, deoarece psihicul și fizicul sunt strâns legate între ele. Așadar, pentru mine ambele sunt la fel de grave, pentru că ambele se produc una pe cealaltă. Nu există nicăieri una fără cealaltă la fel cum inexistența lor nu poate fi produsă, ele fiind programate în genele noastre să se declanșeze la diferiți stimuli de viață.

Dacă boala psihică și cea fizică am spus că se induc una pe alta inconștient, ei bine ele nu pot fi ambele vindecate de medicină. Dacă medicina mai poate vindeca anumite boli legate de fizicul omenesc, de corp și de organele componente, medicina nu poate soluționa problemele sufletești la fel cum nu este capabilă să vindece toate bolile existente, precum cancerul. Pentru bolile sufletești ar exista psihologi, însă psihologii sunt puși pentru a descoperi frământările tale sufletești, de vindecat ele nu se mai pot vindeca! Se pot închide, dar rana rămâne vie în sufletele noastre pe tot parcursul vieții. Ea este semnul unui psihic nevindecat în totalitate, amintirile apărând de fiecare dată când prind ocazia. Bine, adevărat este și faptul că o urmă a unei boli fizice rămâne undeva în adâncul unor celule afectate, dar fără risc de recidivare în majoritatea cazurilor. Pe când aceste boli sufletești tind mai tot timpul să recidiveze și recidivează dar nu în totalitate, fiind stopate de mintea umană și de dorința acesteia la un nivel mediu, acest nivel mediu fiind de fiecare dată mai avansat sau neavansat ( depinde de structura sufletească a fiecăruia). Pe scurt, nu consider că medicina poate soluționa problemele sufletești, psihologia fiind o ramură îndepărtată a medicinei, medicina ocupându-se fix de repararea și restabilirea normală a funcțiilor fizice.

Iar acum, ca să ating și ultimul punct propus, am să răspund printr-un mare DA. Fiecare din noi avem probleme sufletești, fie că ne moare pisica, avem anumite decepții în lume ori mai știu eu ce alte chestii. Din păcate ne confruntăm cu aceste probleme sufletești încă de mici.. de foarte mici, de cum începem să distingem lucrurile cât de cât unele de altele, de cum învățăm să prindem grai. partea cu limanul… și aici ar fi ceva de discutat. Pentru mine viața ( în contextul de față) este asemenea unui ocean presărat cu insule ce se scufundă și valuri înalte, iar noi simpli înotători ce își caută disperați un țărm. Înotăm și înotăm până ieșim la liman, dar insula… insula se scufundă, iar noi, noi devenim iarăși înotători spre liman, un alt liman ce se va scufunda, la fel ca viața, la fel ca toate visele într-o bună zi cu soare sau cu ploaie. Fiecare ieșim la liman într-un fel sau altul , mai repede sau mai târziu, mai ușor sau mai greu. Dar viața este făcută în așa fel încât nimic să nu fie perfect, sufletul nefiind astfel o excepție, îmbolnăvindu-se mereu și mereu de altceva, la fel ca și trupul ce pică pradă în ghearele bătrâneții și ale timpului, ale bolilor și ale morții.

Sper să nu vă fi indispus prea mult cu aceste concepții ale mele asupra lucrurilor de genul. mi-a făcut plăcere să îmi expun părerea și despre așa ceva.Acum, vă las.. căci idei nu mai am.. dar vă invit și pe voi să participați la Blog Power de pe MWB.

Mai participă și ei ( poate vă plac! ) :

Mers pe bicicletă

Blocat în ocean

Dragostea nu se bagă la spam!

Stresul și efectul placebo

Eu –  medicul sufletului meu!

Suflet bolnav de lume