Puritate

Articol scris pentru proba cu numărul douăzeci și doi din cadrul competiției Super Blog 2013!

***

puritate_mic

-Tu te-ai întrebat vreodată ce este puritatea? îl întrebă ea.

El ridică degetul arătător și deschise gura. Vru să spună ceva… dar nu mai apucă.

-Nici eu. De ce te-ai întreba de existența a ceva ce nu vezi, nu simți, nu auzi. Practic, a ceva inexistent.
-Păi…
-Uite… apa asta din pahar, din sticla de AQUA Carpatica, e pură. Cică. Dar dacă mă uit prin ea, văd totul distorsionat.
-Păi…
-Uite… aerul din jurul nostru e pur. Și totuși, dacă îl cauți nu-l găsești. Iar când inspiri, simți că te îneci.
-Păi…
-Mă uit la mine. Mă uit la tine… și mă aștept să cunosc suflete pure. Frumoase. Minunate. Neîntinate. Căci, se spune, în adânc, sufletul fiecăruia este pur. Și tot ceea ce văd sunt două corpuri asemănătoare: două mâini, două picioare, o gură, un nas, doi ochi, păr. Asemănătoare dar atât de diferite. Unde-i sufletul ăsta pe care-l caută toată lumea?
-Păi…
-În interior ai vrut să spui? În interior avem organe. Materie. Ceva palpabil. Cu formă. Cu funcții. Organele sunt vizibile, iar sufletul pur nici printre ele nu se găsește.
-Păi…
-Și până la urmă, în care adânc se află sufletul ăsta pur? Puritatea asta neidentificată de simțurile mele? Căci, corpul e bine delimitat și fără adâncuri.
-Păi…
-Mi-a spus cineva că puritatea stă în lucrurile simple. O moleculă de apă e simplă. Are doi atomi de hidrogen și unul de oxigen. Și totuși, în ea nu vezi nimic. E mult prea limpede. Nu găsești nimic. Ceva căruia să-i spui: „Bună puritate!”. Nimic.
-Păi…
-Ahh… ce tot „păi”, „păi”, „păi” și iarăși „păi” aici cu mine? N-ai și tu ceva de spus? O opinie? Un gând? Ceva? Orice…
-Uuumm… am încercat să-mi spun părerea în urma fiecărei afirmații spuse de tine. Doar că… tu nu m-ai lăsat. Ești mult mai rapidă ca mine în vorbe. Eu sunt mai molcom, că de.. peste mine timpul a trecut mai mult decât peste tine. Puritatea nu trebuie să o vezi. Ci doar să o simți. Să înveți să o simți. Dar, pentru asta, trebuie să știi că există acolo. Undeva. În ceva. Există sub o formă imaterială. În apă, puritatea este însăși limpezimea ei. În suflet, puritatea, este însăși structura lui. O reprezintă acțiunile tale ce stau sub semnul binelui și comportamentul tău impecabil. Un comportament de copil inocent, care încă nu a apucat să afle structura lumii. Puritatea stă în orice. Ascunsă. Ea nu se vede, dar există prin însăși compoziția fiecărui lucru. Un lucru, o persoană, orice, este o compoziție de impurități și purități, iar procentajele diferite fac ca acel ceva să fie original în totalitate.

Îl ascultă cu coatele pe masă și cu privirea pierdută într-a lui. Îi sorbi toate cuvinte și se așteptă să descopere impuritate asa cum voia ea. Sub o formă materială. Palpabilă. Nu descoperi decât sunete și sclipirile din ochii lui când vorbea despre puritate. Își ridică coatele de pe masă și își fixă privirea pe sticla pe jumătate plină și pe jumătate goală, cu apă. Se concentră asupra-i și începu să vorbească:

-Cei de la Aqua Carpatica au un concurs pe Instagram despre #puritate.

Tăcere. Amândoi se pierdeau printre moleculele de aer.