Prin țară: Transalpina, Cetatea Devei, Castelul Huniazilor

Am fost, weekend-ul trecut, cu familia pe Transalpina, apoi am ajuns la Cetatea Devei și Castelul Huniazilor, după care ne-am întors acasă. 

romania

Familia mea, pot spune că-i o familie tare ciudată. Traseul inițial era către Rânca și înapoi. Însă, în următoarele 5 minute am stabilit să facem toată Transalpina, până la Sebeș, iar apoi să o luăm către Sibiu. După ce am făcut însă Transalpina pe jumătate, adică până la Obâștia Lotrului, am stabilit ca din Sebeș să ne îndreptăm către Deva, Hunedoara, iar apoi pe Defileul Jiului, frumos către casă. Și de aici nu am mai schimbat traseul. A rămas așa. Și da. Știu că am o familie ciudată pentru că ne schimbăm deciziile de la un minut la altul, dar asta deja v-am spus în primele rânduri ale acestui paragraf.

Eu cu tata, pe Transalpina, până la Obârșia Lotrului, am mai fost și ne-am întors apoi pe Petroșani. Tocmai de aceea țineam morțiș acum să ajungem până la Sebeș de data aceasta. Mama însă nu a fost deloc mai sus de Pasul Urdele, imediat după stațiunea Rânca, unde este cel mai înalt punct al Transalpinei, cât și cel mai înalt punct de șoșea din România.

Despre Transalpina, aș putea vorbi mult și bine, dar nu am să fac asta, căci ar însemna să scriu toată viața la o singură postare, pentru a putea descrie fiecare părticică de frumusețe ce zace în acel loc. După ce am văzut-o însă, ca să fac o comparație între ea și Transfăgărășan, căci există tabere care spun că Transfăgărășanul este cel mai frumos și tabere care spun că Transalpina este cea mai frumoasă, eu am să vă spun doar atât: Transfăgărășanul este frumos pe tot parcursul său. Transalpina este superbă însă doar pe teritoriul Gorjului, până la Obârșia Lotrului (județul Vâlcea), împreună cu aceasta, cu Lacul Vidra și stațiunea de schi Vidra. În rest, de la Obâșrie încolo, nu aș putea spune că nu este frumoasă. Dar nu este spectaculoasă. Este la fel ca orice alt drum, care coboară de la munte, prin pădure. Nu mai are farmecul dintre Novaci și Obârșia Lotrului, cu peisaje, creste de munți, văi,  văi abrupte și unde norii, stelele și cerul par atât de aproape de tine, atât de aproape încât îți dau senzația că le poți atinge. Poate singurul loc cu adevărat frumos și spectaculos, ar mai fi lacul Oașa, ce se află pe granița dintre județul Alba și județul Sibiu.

Și ca să susțin cele de mai sus, am să vă las niște poze. Câteva doar, căci vreau să descoperiți și voi Transalpina pe de-a-ntregul.

 

Și da, după cum ați văzut mai sus, există și porțiuni marcate pe Transalpina, dar asta doar în județul Alba. Ei au fost mai harnici.

Ajunși la Sebeș, ne-am îndreptat spre Deva, pe Autostrada Oradea-Cluj-Sebeș-Deva-Arad, către Cetatea Devei, unde am urcat până sus la Cetate și ne-am bucurat de ceea ce strămoșii ne-au lăsat, dar s-au transformat cu timpul în niște ruine. Amplasată strategic, pe o coamă de deal, de unde poți vedea împrejurimile cât cuprinzi cu ochii ne-a permis și nouă să ne minunăm de frumusețea care înconjoară Deva, cât și să privim Deva de la înălțime. Ceea ce mi-a plăcut însă cel mai mult, nu au fost neapărat ruinele, ci faptul că se dă interesul pentru a reconstrui toată cetatea, după cum bine veți putea vedea în pozele următoare. Pentru început au construit zidurile exterioare, iar apoi or să continue cu interiorul să poată fi vizitată la fel cum poate fi Cetatea Râșnovului.

Am coborât frumos din Cetate, cu telegondola, am lăsat Cetatea și istoria în spate și ne-am îndreptat către un alt loc istoric din această țară, anume Castelul Huniazilor, denumit și Castelul Corvinilor, ori Castelul lui Iancu de Hunedoara. Acolo ne-am bucurat de Festivalul Medieval, cu domnițe și domnitori, am asistat la un concert medieval și am vizitat Castelul Corvinilor pe gratis. Da, da, da! Exact cum ați citit. S-a intrat pe gratis cu ocazia Festivalului Medieval. În plus de asta, pe lângă faptul că ne-am bucurat de frumusețile castelului, eu am învățat să trag și cu arcul. Așa că păzea! Traiectoria mea încă nu este foarte dreaptă și nu știu pe cine aș putea nimeri. Cert e că de tras, trag.

Și ca să nu mă mai lungesc cu vorba, am să vă las și de aici câteva poze.

Și ne-am întors apoi spre casă, după cum am mai spus și la început, pe Defileul Jiului, ce este încă în lucru și unde circulația este infernală nu neapărat datorită drumului, ci efectiv idioților care nu respectă culoarea semaforului și depășesc coloana, chiar dacă este roșu, intrând pe drumul cu o singură bană și trezindu-te cu ei în fața ta. Brusc și dintr-odată.

Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa (ahhh, cât îmi place încheierea asta).

România mea… inegalabilă!

Da. Pentru mine, România, este inegalabilă. Iar despre Inegalabila Românie, aici, pe blog, am mai vorbit. Și voi mai vorbi, căci locurile ei sunt infinit de frumoase și minunate, indiferent de cum bate vântul politic, din ce direcție și când. România e frumoasă mereu, iar frumusețile ei sunt naturale, nu neapărat pentru că s-a amenajat ceva anume. însă, România este o combinație armonioasă între frumusețile ei naturale și cele făcute de mâna omului, iar asta… ei bine asta cred că o face inegalabilă.

Și pentru a demonstra asta, cu dovezi clare și concrete, sunteți invitați să urcați pe site-ul „Inegalabila Românie”, poze care să ateste frumusețile naturale și artificiale ale propriei noastre țări. Să-i arătăm și noi, ei, cât de mândri suntem cu ceea ce ea oferă privirii noastre.

Dacă m-ar întreba cineva, exact în momentul ăsta, ce face România să fie inegalabilă pentru mine, aș răspunde simplu și rapid, fără să stau prea mult pe gânduri: muntele.

ranca

Sursă Imagine: arhivă proprie

Da. Muntele. Iar poza de mai sus, reprezintă, în viziunea mea, una din cele mai frumoase creste, văzute din Rânca, stațiunea montană din apropierea Târgu-Jiului, județul Gorj. Îmi place să privesc muntele sub fiecare răsărit de soare, sub fiecare apus, când luna și stelele domnesc deasupra-i. De pe vârf de munte, Universul pare mai frumos, stelele și luna par că pot fi atinse, iar razele soarelui sunt mai calde și mai blânde. Din vârf de munte, lumea asta mare ș rea, pare mică și bună. Din vârf de munte, lumea pare un glob armonios de imperfecțiuni, imperfecțiuni ce ne fac speciali, împreună cu lumea noastră.

Muntele e locul unde visele mele prind aripi. Locul în care mă relaxez. Locul în care sunt, cu adevărat, fără măști și secrete, eu, căci muntele, dacă-l iubești și ești prietenos cu el, îți răspunde cu aceleași sentimente și îmbrățișări călduroase.

Apoi, dacă m-ar întreba cineva care ar fi cel de-al doilea loc care face ca România să fie inegalabilă pentru mine, aș spune Târgu-Jiu. Locul ăsta are ceva special, pe lângă cultura și numele lui Brâncuși, care-i apasă greu pe umeri. Locul ăsta are o energie și o frumusețe aparte. 

Cu ceva timp în urmă, nu foarte demult, abia așteptam să-i părăsesc meleagurile. Acum,acum lucrurile stau altfel. De fiecare dată când sunt departe de el, îmi doresc să mă întorc pe meleagurile lui, printre oamenii lui și să privesc muntele, căci muntele nu-mi pare de nicăieri mai frumos, cum îmi pare privit de pe podul Jiului.

raul jiu

Sursă Imagine: arhivă proprie

Apoi, apoi axa lui Brâncuși cred că face orașu ăsta să fie cu adevărat special, căci, se spune că dacă te plimbi pe axa lui Brâncuși, de la „Masa Tăcerii”, pe „Aleea Scaunelor”, treci prin „Poarta Sărutului” și te îndrepți pe „Calea Eroilor”, către „Coloana Infinitului”, dus-întors, prin trup îți trece o energie benefică corpului Se spune că axa asta, poziționată exact așa, are proprietăți benefice. Sinceră să fiu, nu aș putea nici afirma, dar nici infirma cele de mai sus, căci, plimbându-te pe axă, capeți o stare de bine, dar asta poate fi și datorită frumuseților arhitecturale și sculpturilor lui Brâncuși.

Cel mai mult, îmi place „Coloana Infinitului”. Ea mă face să simt o stare aparte. Privesc spre ea, în vârful ei și îmi pare că atinge cerul. Iar în locul acela, unde se află limita dintre ea și cer, îmi pare că toate visele sunt posibile, că irealizabilul devine brusc realizabil, locul în care perfecțiunea există nu doar ca un concept, ci ca o stare efectivă.

coloana infinitului

Sursă imagine: arhivă proprie

Iar apoi vin restul operelor lui Brâncuși, opere care ar trebui să se afle pe lista oricărui român și străin, la „Locuri de văzut cel puțin o dată în viață”, căci sculpturile acestea sunt cu adevărat impunătoare și lasă o urmă adâncă în sufletul fiecărui privitor. O urmă adâncă de fericire, bineînțeles.

Apoi, din Târgu-Jiu, mi-aș lua lumea-n cap și aș pleca în toată țara. Aș traversa Muntenia și aș ajunge-n Dobrogea, să privesc valurile mării și să-i simt briza, aș urca în Moldova și m-aș umple cu toată istoria ei, aș traversa Bucovina și Maramureșul, aș coborî în Banat, apoi m-aș duce în Transilvania și i-aș vizita minunatele cetăți și castele, iar apoi m-aș întoarce în Oltenia mea, la Tudor Vladimirescu, la Ecaterina Teodoroiu, la Arghezi și la Brâncuși.

Aș vizita toate locurile din țara asta și aș spune lumii întregi cât de frumoasă e, căci tocmai frumusețea ei o face inegalabilă atât printre români, cât și printre străini. 

Pentru tine de ce este România inegalabilă?

 

 

Eu vreau o Românie mai curată! Tu?

Ăsta e unul din articolele ăla scrise la juma` de oră, cum de altfel mi-am propus să fac de acum în colo, din cauza timpului din ce în ce mai puțin.

romania

Sursă Imagine: Google Images

Astăzi, astăzi pălăvrăgesc despre dorința mea de a vedea o Românie mai curată. Da. Îmi place ca pe unde trec și-mi arunc ochii, să văd ceva frumos. Ceva curat. Dar nu. În majoritatea cazurilor văd ambalaje de plastic și alte cele, aruncate la voia întâmplării, pe lângă coșurile de gunoi… că doar de ce te-ai chinui să le arunci într-o chestie mică, când la dispoziție îți stă o suprafață mare de pământ și iarbă. Nu-i așa că nu-i logic?

Deși există, de cele mai multe ori, din loc în loc, câte trei (3) coșuri de gunoi, pe categorii, specia umană alege suprafața aia maaaare și întinsă. Că na. De ce, spre exemplu, plasticul, să fie refolosit cu ajutorul unor utilaje reciclare mase plastice, când se poate da pământului să și-l recicleze singur în zeci, poate chiar sute de ani? Nici aici nu-i logic, nu? Încep să cred că am eu o problemă. Deși, dacă stau mai bine să mă gândesc, uneori, existența celor trei (3) coșuri de gunoi, pe categorii, este degeaba, gunoaiele fiind aruncate, toate, în aceeași grupă mare și resortate apoi. Adică, de ce să faci o muncă o dată, când poți să o faci de două ori?

utilaje reciclare mase palstice

Sursă Imagine: Google Images

Plasticul este unul din materialele care ar trebui reciclate mecanic și nu de către natură, căci dacă tot ne-am propus să ne tehnologizăm până peste cap, măcar să o facem într-un scop util. Să ne ajutăm atât pe noi, trăind într-un mediu cât mai sănătos și plăcut organismului nostru, cât și pentru a creea naturii un ambient plăcut. Tehnologia, cred, a fost inventată pentru a ne ajuta atât pe noi, cât și mediul înconjurător, deci… să fie folosită ca atare, zic.

Îmi doresc să pășesc prin locuri mai curate. Din ce în ce mai curate. Și sunt sigură că și tu îți dorești asta. Adică, de ce ți-ai dori să vezi chestii aruncate în stânga și în dreapta, în timp ce te plimbi să te relaxezi ca tot omul. Nu-i logic, nu? Deci da. Știu eu că și tu vrei o Românie mai curată. O lume întreagă mai curată. Curățenia, în jurul nostru, înseamnă sănătate. Ajută și tu la menținerea curățeniei în jurul tău, aruncând gunoaiele unde trebuie, ca mai apoi să poată fi folosite acele utilaje pentru reciclarea maselor plastice și nu numai. Mulțumesc!

curatenie

Sursă Imagine: Google Images

Eu vreau o Românie mai frumoasă! Tu?

Eu vreau o Românie mai frumoasă. O țară care să mă facă mereu să-mi doresc să o promovez și să rămân mereu în ea. Să mă întorc mereu la ea. Vreau o țară iubită nu doar de mine, ci de întreaga lume. La fel cum sunt marile țări ale lumii, țări către care tind să se ducă oameni din toate țările. Oameni care vor să prospere și să se dezvolte. De ce să nu o facă totuși prin părțile noastre? De ce să nu încercăm să ne oferim o Românie mai bună, mai frumoasă?

romania

În ultimul timp am tot început să călătoresc cu trenul dintr-o parte într-alta a țării. Și tare mi-ar plăcea să reușesc să o străbat de-a lungul și de-a latul cu trenul, că-i tare frumos și relaxant. Sau eu cel puțin sunt o ciudată și-mi place să mă plimb cu trenul, să-mi arunc privirile pe geam, în zare, în necunoscut.

Vreau o Românie mai frumoasă. Și tare-mi place să văd când există tot felul de proiecte și inițiative către transformarea ei într-o țară cu adevărat frumoasă, o țară prosperă, o țară care ne va mulțumi și ne va putea oferi ceea ce-i cerem și avem nevoie.  Însă cum nu pot vorbi despre mult prea multe subiecte în doar câteva rânduri, căci timpul nu-mi permite luxul de a-mi așterne toate gândurile și dorințele, aici, într-un singur articol, mă voi rezuma la un singur subiect și la dorința mea de a vedea așa nu doar în toată țara mea, ci în toată lumea.

Panouri solare. Despre ele voi scrie azi. Și nu voi avea cine știe ce articol tehnic și alte bla-bla-uri în genul. ci unul strict filosofic, că na, tot românul se pricepe la filosofie și are această îndeletnicire înnăscută de a fi filosof.

Vorbeam adineaori de plimbatul cu trenul. Ei bine, pe traseul Tg-Jiu – București și retur, am observat o multitudine de terenuri cu panouri solare. Și tare mă bucură de fiecare dată când văd că se optează pentru o energie ecologică și mult mai ieftină, o energie ce ne ajută atât pe noi, cât și întreaga planetă. Mi-ar plăcea ca, într-un viitor cât mai apropiat, întreaga țară și planetă să fie împânzită de panouri solare și să folosească energia solară. Ar fi un pas mare către o evoluție benefică și nicicum dăunătoare speciei umane, căci resursele Pământului nu s-ar mai folosi în cantități atât de mari, sau, cine știe, poate chiar deloc.

Oare cum ar arăta o Românie ca în poza de mai jos? Ahh, cât mi-aș dori așa ceva. Plus că ar arăta frumos, nu doar ne-ar folosi.

panouri solare

Ție nu ți-ar plăcea? Ahh, cum să nu-ți placă. Cu toții ne-am dori așa ceva cu siguranță.

Mi-ar plăcea să știu că încercăm să nu mai distrugem locul în care trăim, ci să îl facem prielnic dezvoltării noastre. Folosindu-i resursele până la epuizare, mi se pare că-i sorbim încet-încet viața, până când el însuși, Pământul, ne va sorbi propria viață, încă înainte de a fi pregătiți să i-o dăm. Trecerea pe resurse inepuizabile, ar fi o încercare de a-l regenera și a-l lăsa în viață. O încercare de a ne opri, cu siguranță, propria distrugere ca umanitate. Împreună suntem un tot, iar dacă o verigă se rupe, totul dispare, se dezintegrează încetul cu încetul, iar relația asta de ajutor se transformă într-una de distrugere reciprocă.

Tu nu-ți dorești o Românie mai frumoasă, în care poluarea să fie redusă și cu prețurile facturilor mult mai mici? Tu nu-ți dorești o România în care dezvoltarea să pornească de undeva? Nu contează că-i agricultură sau tehnologia panourilor solare. Eu îmi doresc o Românie în care natura să se poate regenera și să nu mai fie distrusă. Îmi doresc o Românie cât mai prosperă și primitoare, iar energia solară este un început.

Aducem România în top 50 internațional???

Era o vreme când tot ceea ce îmi doream era să-mi părăsesc țara. Să o las în urmă  și să-mi văd de evoluția și dezvoltarea mea cât mai departe de ea. Visam să uit de ea și de tot ceea ce nu mi-a dat. Visam să plec. Să caut un alt loc care să-mi ofere ceea ce îmi doream și încă îmi doresc.

Cu timpul însă am învățat că visul meu se poate împlini și aici, prin multă muncă și multă dorință de reușită. Am dat astfel cu piciorul oportunității de a pleca și a-mi vedea de viitor dincolo de granițele acestei țări. Am cunoscut oameni care mi-au arătat că și în România se poate, dacă vrei. Am cunoscut oameni care au reușit aici și care atunci când trec dincolo de granițe duc numele României pe buzele tuturor celor pe care îi întâlnesc… și nu oricum, ci cu dragoste și cu mândrie. Dacă ei pot, putem cu toții!

România este o țară puternică prin noi toți. Însă prezența noastră nu este de ajuns. Avem nevoie și de unitate. Cred că unitatea și exercițiul practicării ei ne lipsește. Învățând împreună să o aplicăm putem duce România și brand-urile românești pe cele mai înalte culmi ale lumii și în cele mai tari topuri internaționale.

Eu una m-am săturat să aflu atâtea și atâtea lucruri rele despre România. Sunt dezamăgită de fiecare dată când astfel de lucruri îmi ajung pe la urechi. Însă îmi tresaltă inima de fiecare dată când aud că România a ajuns în vreun top internațional și este aproape fruntașă. Astăzi despre asta am să vă vorbesc chiar din rândurile următoare.

Prin prisma unui brand românesc, anume The Pole Society, România a ajuns în top 200 (două sute) internațional în cadrul competiției The Summit din Kilimanjaro, fiind singurul startup românesc ales unul din cele mai bune startup-uri din competiție, dintre toți cei 2000 (două mii) de participanți.

The Pole Society nu vrea însă a se opri doar aici și are ambiția de a duce numele României și mai sus în acest clasament internațional, anume în top 50! Acest lucru nu se poate întâmpla decât cu ajutorul nostru, al tuturor. Susținând acest proiect reușim să aducem România printre cei mai buni din acest top, iar eu mi-aș dori să ajungă cât mai aproape de primul loc prin prisma celor de la The Pole Society.

Cum se poate face asta? Votând!!! Prin vot putem reuși să aducem The Pole Society în top 50, cât mai aproape de vârf, să treacă astfel în următoarea etapă a concursului și să ne facă mândri pe noi toți că împreună am reușit să ducem numele țării noastre cât mai sus, peste multe alte țări poate cu mult mai dezvoltate decât suntem noi.

Unde se poate vota? AICI: http://thesummit.co/kilimanjaro/nominees-alpha#entry-114

Votează și tu! Ajută-ne să ducem România cât mai sus. Ajută-ne să evoluăm împreună și să le arătăm tuturor pe plan internațional că suntem și merităm să fim printre cei mai buni! Intră pe link-ul de mai sus și așteaptă să ți se încarce pagina cu totul, până ce în prim plan îți apare clipul lui Radu Bogdan Savonea și votează-l!. Nu apare? Căută-l pe Radu Bogdan Savonea printre cei de acolo și votează clipul! Important e să vrei și de descurcat ai să te descurci cu votarea (recunosc.. mie mi-a luat ceva că nu prea-mi merge netul și se încărca greu… dar am vrut și am reușit!).

Facem împreună asta? Nu-i așa că și tu vrei ca numele României să ajungă cât mai sus în topuri? Acum ai ocazia să ajuți și tu. Poate un vot nu contează. O singură persoană poate nu contează. Dar unu+unu+unu+unu+unu+…+∞+…+unu=mulți de unu care într-adevăr contează! Fă și tu parte din acest lanț simplu și lung al adunăriithumbs up!!!

Am scris atâtea și nu v-am zis ce este de fapt The Pole Society și cu ce ne ajută? Ei bine, The Pole Society este prima aplicaţie cu ajutorul căreia îţi poţi face reclamă pe cele mai mari panouri outdoor din Bucureşti direct de pe telefonul mobil. Cum poți face asta și cum funcționează mai exact? N-am să te mai plictisesc să-ți răspund prin cuvinte, ci am să las un clip mai jos, clipul care trebuie votat și în link-ul de mai sus.

sursă youtube (user The Pole Society)

Votăm, DAAAA??? Aducem România și The Pole Society în top 50 internațional, DAAAA? Împreună putem face asta. Haideți să începem să fim cu toții uniți. Împreună reușim. Împreună putem! Implică-te și tu alături de toți ceilalți!!! VOTEAZĂ: http://thesummit.co/kilimanjaro/nominees-alpha#entry-114!!!!!

(***surse imagini: Google Images)

Pe meleaguri românești

Astăzi… o zi frumoasă cu soare ce și-a schimbat cerul într-unul cenușiu. Astăzi aveam de gând să vă plimb prin „străinătățuri”, prin diferite destinații turistice. Prin capătul celălalt al Europei, unde lumea-i civilizată, educată și primitoare. Aveam de gând să vă fac cunoștință cu Parisul, mai apoi cu Roma… și în final cu ce mi-ar mai fi trecut mie prin cap. Voiam să vă scot din peisajele mizere de zi cu zi și să vă încânt cu locuri frumoase, curate, care știu de la sine să fie atrăgătoare pentru ochii celor din jur.

Călătorind din pagină în pagină pe site-ul celor de la CND Turism, am ajuns pe meleagurile călătoriilor interne, de pe plaiurile românești. Prin sânge a început să-mi curgă melancolia. Simțirile mi s-au îmbibat cu duioșie, fericire și zâmbete, chiar dacă nu mă pot declara o iubitoare a țării mele în adevăratul sens al cuvântului.

7 destinații interne. 7. 7 locuri minunate. 7. 7 meleaguri. 7 zări. 7 cărări. 7 dorințe. 7 realizări. 7. Un număr magic destinat cercetării. Căutării. În cazul meu… căutarea de frumos. De relaxare. Am închis ochii și i-am văzut frumusețea. Frumusețea țării mele, căci dincolo de orice formă de guvernământ, de oricare guvernant și politician, România este o țară frumoasă. Frumoasă nu prin punerea în valoare de către poporul ei, frumoasă prin proprii ei munți, prin propriile câmpii, dealuri, văi, ape, defileuri, castele și puținii oameni frumoși care i-au mai rămas. E frumoasă prin propria ei genă, propriul ei relief și prin cultura lăsată de strămoșii noștri.

De iubit țara, mi-o iubesc. Dar iubesc doar locurile ei. Îi iubesc munții, îi iubesc câmpiile, îi iubesc marea cu nisipul ei, îi iubesc dealurile, văile, oamenii frumoși, castelele, cultura. Îi iubesc razele de soare care o fac zi de zi mai frumoasă. Îi iubesc până și cerul, iar din când în când și norii. Toate, conturează într-un tablou un peisaj de vis.

Iubesc Delta Dunării. Îi iubesc vegetația. Îi iubesc fauna și îi iubesc briza. M-am îndrăgostit de imensitatea ei și de infinitatea aparentă ce o cuprindem cu fiecare privire. Din statistici, Delta Dunării pare să fie unul din cele mai frumoase locuri din Europa, cât și din lume, fiind a doua deltă ca mărime din Europa. Un loc unde frumusețea înflorește, iar visurile prind ființă.

(sursă imagine: Google Images)

În călătoriile mele prin țară, m-am îndrăgostit chiar și de Bucovina. Un loc plin cu oameni calzi și liniștiți. Oameni primitori, gata să-ți împărtășească și ultima fărâmă din cultura loc. Un colț de țară unde tradițiile sunt încă bine întipărite în rutina de zi cu zi a locuitorilor. O bucățică de pământ acoperită de locuri minunate ce-și așteaptă privirile trecătorilor să le inunde cu încântarea lor. Își așteaptă bucățile de suflet ce știu că vor rămâne pe vecie în urma fiecărui pas pe pământ bucovinean, căci nu ai cum să nu-ți lași o parte din suflet să se bucure pentru o eternitate de frumusețea ce-l înconjoară.

(sursă imagine: Discover Bucovina)

(sursă imagine: Discover Bucovina)

Iubesc și marea, cu ale sale valuri mari. O iubesc vara, la fel de mult cât o iubesc și iarna, căci apele sale îi sunt minunate în fiecare anotimp. Îi iubesc imensitatea și unduirile sub mângâierile vântului. Îi iubesc plaja și nisipul fin. Îi iubesc valurile ce se sparg de mal în spume-spume.  O iubesc sub razele răsăritului de soare. O iubesc sub mângâierea razelor de lună și o iubesc pentru fiecare atingere suavă când mă scald cu totul în ea. Mă încântă frumusețea ce mi-o oferă peisajul ei de ansamblu. Mă fascinează. Mă obsedează și mă face să-mi fie dor de ea de la un sezon la altul, căci marea… marea e la fel de frumoasă precum cerul în limpezimea sa.

(sursă imagine: arhivă proprie – Marea Neagră – Costinești)

Iubesc muntele. Muntele, cu siguranță, este prima mea iubire. Primele mele amintiri sunt cu munții patriei. Cu vârfurile lor înalte care brăzdează cerul în lung și-n lat. Știu. Știu. Știu că nu avem cei mai înalți mulți nici din lume și nici din Europa. Dar muntele-i frumos indiferent de locul în care se află, ori de altitudinea pe care o atinge. Muntele-i frumos fie că pe versant îi alunecă picături de ploaie, fie că-i mângâiat de razele blânde ale soarelui, fie că-i îngropat sub straturi-straturi de zăpadă alb-sidefie. Muntele-i frumos cu și fără pas de om, cu și fără sunete, cu și fără soare. Muntele-i spectaculos chiar și noaptea, sub milioanele de stele ce-i stau de veghe. În România avem astfel de munți frumoși. În Orientali, în Meridionali și-n Occidentali. De ce să nu-i vizităm? De ce să nu ne lăsăm sufletul și mintea să se bucure de frumusețea lor?

(sursă imagine: arhivă proprie)

Ahh.. ce țară minunată. De la N la S și de la E la V. Merită cunoscută în toate dimensiunile ei, căci cu siguranță ne va bucura întreaga ființă. Eu îmi iubesc țara pentru frumusețea și bogățiile ei, dar tu de ce îți iubești țara? 

***Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2014, proba fiind propusă de CND Turism.***

Scrisoare către noi toţi

Dacă tot îs în ultima săptămână de vacanţă şi dacă tot n-am ce face dimineţile, citesc bloguri. Citesc ce pot şi cum pot. Răsfoind aiurea bloguri, mai mult cu ochii închişi decât deschişi, am dat peste o scrisoare interesantă. Scrisoarea unei studente românce la Londra către toţi aceia ce vor să-şi părăsească ţara pentru un trai mai bun oriunde altundeva. Sincer… şi eu îmi doresc şi îmi doream asta din tot sufletul. Îmi doream să plec altundeva să studiez şi încă îmi doresc. Îmi doresc să părăsesc ţara asta care simt eu că nu-mi oferă nicio posibilitate de evoluţie. Îmi doresc să plec şi să nu mă mai întorc niciodată. În acelaşi timp însă pot spune că regret. Regret că gândesc aşa şi că mi-am format o astfel de mentalitate. Regret că vreau să-mi părăsesc ţara. Regret că vrem cu toţii să ne părăsim ţara. Regret că noi toţi ne criticăm ţara şi ne plângem că nu ne oferă nimic. Dar cum ne poate ea oferi ceva când noi nu facem nimic pentru ea şi ne dorim pur şi simplu să o părăsim? Cum ar putea ea să ne ofere ceva când noi nu-i oferim ei decât lacrimi?

Eu una am avut şansa să-mi cunosc ţara şi cu bune, nu doar cu rele. Am avut şansa să văd dincolo de impurităţile ei. Am avut şansa să-i văd frumuseţea şi potenţialul. Însă potenţialul nu trebuie doar să existe, nu e suficient, el trebuie stimulat! Stimulat de noi toţi: copii, tineri, adulţi şi promovat de către cei ce nu mai au puterea de a stimula. Astfel, mă gândesc ca într-un viitor tot ceea ce voi învăţa în afară să aplic la mine în ţară. Aş vrea să fiu unul din toate acele impulsuri ce ajută ţara asta să devină ceva mai bun, un loc minunat sub soare. Un loc de care generaţiile viitoare să se bucure şi să le ofere posibilitatea de a prospera pe propriul lor pământ, iar ce se găseşte dincolo de graniţe să reprezinte doar locul unde se duc să viziteze, să cunoască şi alte culturi, alte mentalităţi şi să aplice la ei în ţară tot ceea ce au învăţat bun.

Tot ceea ce am scris mai sus s-a datorat scrisorii despre care v-am spus în primele rânduri. Scrisoare pe care am să o las acum în rândurile ce urmează. Scrisoarea o să fie fără diacritice, deşi nu obişnuiesc să scriu ceva fără diacritice. Acum însă îmi e tare groază să pun eu diacriticele dacă cel ce a scris prima dată scrisoarea nu a făcut-o.

Sunt studenta in Londra, la una dintre cele mai bune universitati europene. Sunt mandra ca am reusit sa ajung aici si le voi fi recunoscatoare parintilor mei, pentru educatie si efortul material extraordinar, pe care l-au depus pentru a ma trimite mereu, la studii de calitate. Dar ma deranjeaza teribil intrebarea tuturor Te mai intorci? Si uimirea clara la auzul unui ferm da. Acest DA nu era atat de ferm, inainte de a ma muta in Londra. Inainte era un mi-as dori, daca voi avea unde sa ma intorc ma voi intoarce.

Suntem o generatie crescuta intr-o scarba pentru patrie, am crescut cu Badea care injura tara mereu, am crescut fiind educati sa admiram valorile occidentale superioare si ideale. Credem ca politica, educatia si cultura cat mai internationala este foarte benefica, credem in globalizare, suntem de acord cateodata ca Romania e frumoasa, dar pacat ca e locuita si parca tot mai bine e in Londra … Romani scumpi, cat putem sa ne inselam!

Ce este Occidentul … ?

Un loc care nu mai are identitate, globalizarea ii distruge incet-incet. toate traditiile, cenzura comunismului bolsevic s-a transformat in a fi <politic corect>, traiesti cu riscul ca un islamist extremist poate sa bombardeze pentru Allahul lui, locuitorii unei tari in care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusa, pentru ca poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucisi in pantece de catre propria lor mama,- avortul fiind vazut ca o metoda contraceptiva, in loc sa i se spuna crima, Craciunul si Pastele, precum si alte traditii stravechi, sunt doar un prilej de marketing, aici nu exista nici un pic de profunzime; relatiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentru CV si, cand vrem sa ne casatorim, gasim noi pe http://www.perfectmatch.com ceva, nu?

Lumea discuta oameni, nimanui nu ii pasa ce gandesti, ce simti ce iti doresti. Putini mai stiu sa iubeasca, feminismul distruge relatiile barbat femeie, tot mai mult, gender role este considerat invatat, asa ca nu mai invatam copiii de mici sa se comporte ca baietei sau fetite, ci ii lasam pe ei sa isi aleaga ce sex vor sa aiba, ajungandu-se la un numar imens de homosexuali creati de societate, Dumnezeu a fost ucis de Occident.

De ce oare admiram atat de mult haosul Europei vestice ?

Noi avem oameni, noi stim sa traim, noi radem ca fugim cu nasu’ de acasa, o saptamana in munti, cu corturile.

Noi ne salutam cu Doamne ajuta!

Noi avem un pamant binecuvantat de oasele si sangele atator martiri … De ce s-au sacrificat atatia romani pentru viitorul nostru si noi fugim, ca vitele, in Occident ?

De ce acceptam ca Securistii comunisti sa ne conduca in continuare, prin politica si educatie?

De ce acceptam ideile occidentale, cu bratele deschise?

De ce acceptam ca barbatii nostri sa fie carne de tun pentru NATO, dar nu suntem in stare sa ne recuperam Moldova de peste Prut – Basarabia – dupa atatia ani de la caderea comunismului?

De ce acceptam ca, in continuare, memoria luptatorilor anticomunisti sa fie calcata in picioare si, la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului, inca nu le sunt recunoscute meritele?

De ce esti drogata, scumpa Romanie, cu iluzii occidentale?

In Occident, unde pleaca bietii romani sa faca o paine, germanii, francezii, englezii ii trateaza ca pe niste sclavi, fiind roman esti privit ca o subrasa, in Anglia un non-european are mai multe drepturi si privilegii, doar datorita faptului ca a trait sub dominatia imperiului pentru decenii …

Si noi, romanii, care avem o tara superba, un pamant fertil, plin de zacaminte, Rosia Montana, delta, Carpatii, Dunarea, Marea Neagra, stam sa cersim si sa ne umilim pentru o paine prin Anglia , Italia si Spania … Imi plange inima, cand vad cum sunt tratati pe pamant strain, cand acasa la ei puteau manca din belsug, daca nu ar fi fost lacomia hotilor de la putere … care au vandut tara pe nimic.

VREAU SA MA INTORC IN ROMANIA, cu toate ca nu voi avea niciodata banii pe care i-as avea lucrand aici. Dar cum spunea tatal lui Nicolae Steinhardt: vei avea zile frumoase, dar noptile iti vor fi ingrozitoare.

Omul nu are numai trup de hranit, mai e si sufletul. Si mai distrugatoare este setea si foamea sufletului indepartat de pamant si de neam, decat foamea trupeasca …

Asa ca, romani, plecati, plecati la studii, plecati ca sa vedeti in ce hal a ajuns occidentul liberal, plecati si invatati sa va iubiti tara si realizati ce frumusete ati lasat in urma.

Si apoi ne vom intoarce cu totii, valuri-valuri, cu si mai multa forta si dorinta de schimbare, si, dupa 68 de ani de asuprire, Romania va fi a romanilor din nou, asa sa ne ajute Dumnezeu!”

autor-Cristiana Maria Marcus

Herculane – un loc aproape uitat

Acum mulți ani am vizitat Herculanele. Eram prea mică ca acum să-mi mai amintesc ceva de atunci. Timpul a trecut, iar pașii mi-au mai fost o dată îndreptați spre meleagurile astea.

Când privești taman din mijlocul lor, te simți parcă într-o altă lume. O lume ce a fost cândva prezentă și care pare să existe încă prin clădirile vechi, prăfuite și uitate. Dacă nu ai vedea turiști ca și tine mișunând dintr-o parte în alta, ai zice că viața și-a luat de foarte mult timp tălpășița de pe acele tărâmuri. Uitându-mă în toate părțile mă simțeam ca făcând parte din două lumi, aflându-mă fix între ele: lumea mea cu o tehnologie modernă și lumea ce a fost. Mi se părea că acela e momentul în care trecutul se întâlnește cu prezentul, momentul în care noi ne întâlnim spiritual și niciodată fizic cu cei ce au pășit ca și noi pe acele meleaguri, fie că au fost părtași la ridicarea acelor clădiri fie că doar le-au admirat la fel ca și mine. Mi se părea în același timp că fac parte dintr-un film de groază și așteptam ca prin ochiurile goale ale ferestrelor să iasă ceva imaterial. Singurul ce mă înconjura era vântul și mirosul proaspăt dar cu tentă veche al orașului Herculane. Pășeam cu grijă pe trotuarul pavat cândva și măcinat de timp, așteptând parcă să dispară în urma scârțâiturilor tot ce mă înconjura. Nimic nu se întâmpla. Toate rămâneau la locul lor în bătaia ușoară a vântului emanând același miros. Dacă nu ar fi fost oamenii, pașii lor și vântul, s-ar fi auzit geamătul clădirilor sub greutatea timpului.

Pentru a împrăștia senzația descrisă mai sus am făcut și niște poze ce îmbină vechiul cu noul. Da, îmbină vechiul cu noul… clădirile începând să fie renovate încetul cu încetul.

*** Click pe imagine pentru a o vedea la dimensiunea normală!!!

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

Have fun,

Pishky!

Românica noastră dragă :)

Acesta nu o să fie un post aspru asupra României, pentru că de data aceasta nu am să mai vorbesc despre oamenii ce o locuiesc și-au nenorocit-o pe săraca țară și o pun mereu într-o lumină proastă atât în fața celorlalți cetățeni ai ei cât și a străinilor. Astăzi, vă voi arăta o Românie frumoasă ale cărei plaiuri merită să se bucure de tălpile a cât mai multor turiști.

images (2)

Da, avem o Românie tare frumoasă, iar străinii sunt mai conștienți de asta decât suntem noi înșine, doar de aia ”Whild Carpathia” a fost făcută de britanici și multe alte documentare ce le-au realizat despre țara noastră și dedesubturile ei, dar și documentare ce sunt în plan pentru un viitor apropiat. Avem locuri tare frumoase: avem munți, avem câmpii și avem mare, avem și-o deltă. Ce altceva ne-am mai putea dori din punct de vedere peisagistic și geografic? Vă spun eu, NIMIC! Avem toate cele 4 elemente îmbinate perfect, ce creează locuri de vis prin părțile unde încă nu a ajuns tehnologia. Avem castele, avem orașe străvechi și avem și o istorie cu care ne putem mândri (în afară de ce din ultimii ani, desigur). Avem râuri, avem defilee, avem chiar și hăuri de te pierzi în ele cu privirea. Avem obiceiuri străvechi, ce din păcate încep să piară printre nou. Avem specii variate de plante și animale pe tot teritoriul țării. Avem oameni și oameni: oameni ce merită să fie ascultați și oameni ce merită să fie ignorați… dar bine pe ăștia fiecare țară în parte îi are. Avem o limbă frumoasă și o literatură bogată în toate ariile. Avem și multă prostie, ce-i drept, dar parcă asta nu mai e un minus, pe lângă toate plusurile ce le-am enumerat deja mai sus.

Românul însă e prea snob să vadă frumusețea ce-l înconjoară chiar aici, așa că pleacă prin străinătățuri să se plimbe. Nu zic, da e frumos și acolo, foarte frumos, pentru că fiecare loc în parte are propria-i cultură și frumusețe. Dar cum poți tu român să cunoști alte locuri fără să ți le cunoști mai întâi pe ale tale? Și mai ales, cum poți să le critici pe acestea din urmă fără să le fi cercetat măcar cu privirea? Poate dacă românul ar ști câte obiective turistice poate vizita chiar în țara lui, n-ar mai pleca să le cunoască întâi pe cele de dincolo de granițe. Poate dacă ar ști că Mangalia este cel mai vechi oraș locuit permanent din România, iar Castelul Peleș alături de Castelul Huniazilor sunt în top 2 respectiv 6 cele mai impresionante castele din lume, poate dacă ar știi măcar atât și-ar dori să le viziteze. Sau poate dacă ar știi cât de impresionantă e delta? Sau cât de frumoase sunt valurile mării în fiecare anotimp? Sau cât de frumoase sunt crestele munților înzăpezite sub fiecare apus și răsărit de soare? Sau poate dacă ar  ști că Sibiul e capitala europeană? Sau poate dacă ar ști că fiecare oraș în parte ascunde frumuseți și o istorie aparte? Sau poate dacă și-ar coborî ochii asupra fiecărui peisaj din afara orașelor?Sau poate dacă ar știi că anual mii de turiști străini ne calcă pragul? Poate dacă toate astea s-ar întâmpla și am cunoaște câte ceva despre obiectivele turistice, am vizita cu toții România dintr-un capăt în altul 🙂

Așa că, îndemnul meu de azi e:

”Vizitați fraților ROMÂNIA!”

Have fun,

Pishky :)!

sursă youtube ( user StiriBucuresti )

***Dacă ți-a plăcut articolul și întregul blog, dă-i un like pe facebook  AICI, să fii mereu la curent și să mai afle și alții de el. Mulțam fain!***

1 Decembrie …

… O altă zi, un nou început. Eu una nu sunt o fire patriotică, pentru că societatea nu asta m-a învățat să fiu, așadar pentru mine, ziua de 1 decembrie reprezintă doar începutul iernii. Poate ar reprezenta și Ziua Națională, dacă măcar în această zi s-ar uita de partidele politice, de credință și de culoarea pielii, dacă 1 Decembrie ar însemna doar ROMÂNIA, cu oamenii ei, cu locurile ei, cu peisajele ei! Însă nu, azi e o altă zi pentru partidele politice, o cursă între care aduce cei mai de seamă artiști, între care a organizat cea mai frumoasă paradă ori care partid a decorat mai frumos orașul, ori care a dat mai multe găleți, fulare, mănuși, ouă, făină, zahăr și alte cele.

De 1 Decembrie ar trebui să ne gândim doar la anul 1918 și la cei ce și-au dat viața ca noi să avem o țară unită, la cei ce au ținut cu dinții și de ultima bucățică de pământ cuvenită, la cei ce acum probabil să răscolesc în mormânt când văd de acolo de unde or fi ce au făcut urmașii lor cu țara asta.

1-decembrie-dezbateri-libere-20071

Eu, nu sunt mândră de ceea ce înseamnă România cu oameni, eu sunt mândră de ceea ce înseamnă România fără oameni, sunt mândră doar de frumusețile pământului ei. Sunt mândră de flori și miresmele lor, sunt mândră de munți, de dealuri, de văi și de minunățiile lor, sunt mândră cu râuri și fluvii, cu marea și delta. De oameni nu pot fi mândră. Oamenii sunt răi, meschini, urâți la suflet și la minte, invidioși, egoiști și plini de ură. Oamenii sunt dornici de a avea cât mai mult, de a-i călca în picioare pe ceilalți. Oamenii nu mai au sentimente, oamenilor nu le mai pasă. Cum aș putea fi mândră cu o astfel de majoritate? ( pentru că trebuie să recunoaștem că există și oameni ce ne-au ridicat țara în fața celorlalți, oameni de care da, sunt mândră, oameni precum: olimpicii, scriitorii, cântăreții buni ș.a.)

Voi în ce fel sunteți mândrii de România?

sursă youtube ( user traluluable)

Nori pe cer … nori în suflet?

Se spune că vremea-i frumoasă atunci când în suflet e soare. Se spune că ploaia-i mai rece atunci când în suflet te doare. Se spune că vântul nu bate pe loc când iubești, dar frunzele toate se mișcă … Versurile acestea îmi răsună în minte de ore întregi.

Eu azi m-am trezit cu soarele sus pe cer după o noapte de coșmaruri. Ca de fiecare dată, obișnuiesc să-l urmăresc pe cer. A dispărut. S-a dus dincolo de nori. Întuneric pe stradă. Oare ce înseamnă asta pentru sufletul meu? Un amalgam cu siguranță. Un amestec de lumină și întuneric. Afară mă așteptam să fie răcoare, răcoarea aceea a norilor de deasupra noastră. Așteptam ca ploaia să cadă. Să se lovească de pământul însetat. Căldura însă îmi înăbuși această dorință. Sub nori dăinuie și acum mercurul ridicat la 30 de grade în termometre. Picăturile de ploaie parcă nu vor să se rupă din nori risipindu-se în abur până pe pământ. Prin căldura înăbușitoare de afară se pare că și vântul bate aspru pe loc, fără putere, fără pic de viață.

Nici nu știu de ce oare aștept ploaia. O ploaie rece de toamnă. Aștept să cadă frunze. Frunze arămii de toamnă. Aștept un soare mai blând. Un soare cu dinți de toamnă. Aștept ca vântul să bată iar răcoros ca noaptea. Aștept un vânt rece de toamnă. Aștept și-aștept degeaba, afară pare a fi un început de vară. Frunze verzi, căldură și nori negri fără picături de ploaie.

Privirile îmi sunt atrase în continuare de către geamul descoperit de draperie. Norii sunt la locul lor cu soarele în spate. Frunzele pomilor nu vor să se miște în bătaia vântului lăsând întunericul să pună stăpânire din ce în ce mai mult pe Pământ. Îmi doresc să plouă. Deși, conform versurilor n-ar fi tocmai o dorință normală. Dar de o ploaie rece toți avem nevoie pe o toamnă călduroasă ca asta ( în sud.. că în nord mercurul șade liniștit sub 0 grade).

Însă acum stau și mă întreb oare versurile din început să fie adevărate, oare atunci când vremea-i frumoasă în suflet e soare? Oare atunci când ploaia-i mai rece în suflet mă doare? Nu-mi pot da seama decât că acum e un amalgam de lumină și întuneric, de fericire și tristețe. Oare când în sfârșit stropii de ploaie se vor rupe din nori și vor cădea reci pe Pământ amalgamul meu va fi cu adevărat limpezit? Fericirea va fi ștearsă de pe străzile tristeții, sau va fi invers știind că după fiecare ploaie apare un curcubeu și după fiecare nor iese mândră o rază de soare!

Mai jos vă las în compania a două melodii 🙂 ce se regăsesc printre cuvintele de mai sus. Dar adunate, mai jos, par mai ok!

sursă youtube ( user catmusicoffice)

sursă youtube ( user JamesMorrisonVEVO )

Miercurea fără cuvinte (22) – Târgu-Jiul de seară

Multe postări au fost zilele astea legate de ziua de luni și probabil până duminică vor mai fi. Luni. O zi tristă. O zi plină de amintiri. Ei bine, luni am fost într-o plimbare cu bicicleta în jurul Târgu-Jiului, iar una din opriri ( la întoarcere) a fost pe o bancă în parcul ”Coloana Infinitului”. De acolo v-am adus aici, pe blog, niște poze din Târgu-Jiul de seară.

Cam atât cu ale mele cuvinte pe ziua de azi, căci e miercurea fără cuvinte!

Această prezentare necesită JavaScript.

Guest- post – Gusturile (NU) se discuta

Gusturile nu se discuta este o axioma. Putini au curajul s-o contrazica. Eu, Emil Calinescu, blogger din 2008 si pe domeniu propriu din 4 iulie 2012, vreau insa s-o daram. Poate-mi dau astia emisiune pe Discovery, cine stie.

Inainte de a discuta in sine ideea, trebuie sa vedem ce fel de gusturi putem avea:

–          Gusturi culinare “clasice” : unul prefera mancarea iute, altul pe cea dulce; unul prefera chestiile acrisoare si acre, altul chestiile amare;

–          Tot la gusturi culinare intra si mancarurile … nu-ti place o mancare si pace; nu vorbim de gustul “Clasic”, ca nu-ti plac dulciurile; vorbim de faptul ca le preferi pe cele cu frisca in dauna celor cu ciocolata;

–          Tot la gusturi intra si mirosurile: cuiva ii place un miros, altcuiva nu;

–          Tot gusturi sunt insa si in materie de muzica;

–          Sa nu mai zic la filme …

–          Sau la … arta, ca de exemplu picturile.

Toate acestea sunt considerate gusturi. E insa oare un lucru bun sa le consideram si sa le analizam la gramada? Eu cred ca nu.

Si de fapt, aici sta cheia. Aici este esenta acelei “axiome”. Si sa va explic.

Sa luam intai primul exemplu. Mancarea.

Mie-mi place Savarina. Celui de langa mine ii place amandina. Este o chestie de gust. Pur de gust. Aici toata lumea e de acord cu mine.

Daca mie insa imi plac chestiile iuti, iar unui amic nu-i plac, lucrurile se complica. Si nu ca nu ar fi acelasi lucru. Ci din cauze pur sociale: a manca iute este considerat ceva “tare”. Ceva masculin. Mancarurile dulci sunt asociate feminitatii. Asa ca un barbat care nu prefera iuteala va fi asociat feminitatii. Unii vor accepta sa infrunte aceste prejudecati, altii nu. Cei care vor alege sa nu isi vor impuna sa manance iute. Treptat, ce era iute nu mai este asa de iute. Si vor simti nevoia sa manance si mai iute. Iar aprecierile sociale vor creste. Pana si femeile se vor uita la ei: uite cat de iute poate manca acest om.

La fel stau lucrurile si cu mancarurile. A manca cine stie ce mancare sofisticata de peste este o dovada de emancipare. Nu poti spune “da-l dracu’ de peste, vreau mici”. Te faci de ras. Desi ai tendinta de a zice asta. Iti vei auto-propune sa iti placa pestele (asta si pentru ca e mai sanatos) si vei sfarsi in a-l manca.

In materie culinara lucrurile sunt cat de cat clare.

Ce ne facem insa cu muzica si fimele? Aici lucrurile sunt mult mai complicate. Si tot din cauze sociale.

Sa revenim la exemplul cu mancarea. Unuia ii place savarina. Ar manca savarine non-stop. Dar nu e deranjat daca cineva critica savarinele. “O prajitura naspa… nu-mi place”. El va fi in cel mai rau caz nedumerit. Va arunca peste umar un “n-ai cu cine” si va trece mai departe. Nu se va simti sub nicio forma jignit.

Cand insa te iei de gusturile muzicale ale cuiva lucrurile sunt complet diferite. Si asta pentru ca un om, in majoritatea cazurilor, se identifica cu muzica pe care o asculta. D-aia numim ROCKERI, pentru ca muzica II DEFINESTE. Nu exista categoria “Savarinari”, pentru ca omul ala nu e definit de acel “gust” al sau. Din acest motiv multi sunt de parere ca muzica nu e chiar o chestie de gusturi. Exista si teorii (in care eu nu cred) care sustin ca nivelul de cultura al unui om este reliefat in muzica pe care o asculta.

Teoriile alea au pornit de la niste oameni care refuza sa-i inteleaga pe ceilalti. Ce asculta ei e cult, ce nu le place lor e incult. Refuza sa-i inteleaga pe ceilalti, refuza sa accepte ca exista oameni care nu gusta muzica lor, asa ca ii declara inculti. Si pace.

In treacat, vorbesc si despre filme. Despre ele voi vorbi pe larg in alt articol. Ideea e simpla: constat ca din ce in ce mai des ies certuri in legatura cu gusturile cinefile. Oamenii se simt jigniti ca nu ti-a placut un anumit film. Nu stiu si incerc sa-mi dau seama daca filmele sunt fix in aceeasi categorie ca si muzica. Tind sa cred ca nu. Desi unii le baga in aceeasi categorie.

Iar teorii privind cultura si incultura au aparut si in legatura cu filmele. Legat de asta, cineva dadea o definitie simpatica filmelor psihologice: filmele alea din care nu intelegi nimic si pe care nu le poti baga in nicio alta categorie. Un sambure de adevar exista in aceasta definitie.

Salutari GUSTOASE tuturor si , daca v-am facut POFTA de guest-posting, va astept si la mine pe blog sa impartasiti GUSTURILE voastre cititorilor mei.

Amintiri din copilărie

Luni, adică azi, este prima zi din ultima săptămână de vacanță. Amintiri. Multe amintiri mi-au invadat gândurile fără  să-mi mai dea pacea înapoi. Ziceam ieri că e ultima zi precedată de o zi banală de luni. Azi, luni, e ultima zi dintr-un weekend prelungit.  Lunea din săptămâna cu numărul 37 este ultima de libertate totală, este ultima luni iubită de elevi.

Ca de fiecare dată când suntem năpădiți de sentimentele sfârșitului spre un nou început, așa cum am mai spus și câteva rânduri mai sus, amintirile ne invadează gândurile, ni le sufocă cu lacrimi în ochi și respirația tăiată, ne împing spre visele de altă dată. Printre aceste amintiri mi-am amintit de plimbările cu bicicleta la țară și de miile de adidași rupți. Da, am fost clientă fidelă la magazinele cu raioane de adidași, la 2 zile cumpăram câte o pereche. La alte 2 zile, rupeam câte o pereche. Cel mai mult țineam adidași o săptămână și niciodată mai mult ( până acum, mare). Adoram să mă plimb cu bicicleta, să prind viteză.. și NICIODATĂ să nu pun frâna de la mânerele de pe ghidon! Mereu cu piciorul pe cauciucul roții din spate.  Țin minte că nu am avut niciodată adidași de firmă din cauza ”hobby-ului” meu de a pune frână. Mama era terifiată de câți bani cheltuia pe perechile mele de adidași care nu erau cine știe ce. Erau perechi simple, dar destul de bune ținând cont că rezistau în medie 1 an la copiii cu activități normale. Îmi amintesc și acum cu duioșie de vânzătoarea ce știa imediat ce intram în magazin cu biata mama de ce am nevoie… nu dura mai mult de 1 minut până venea cu adidași împachetați frumos într-o cutie albă cu buline negre, promițându-mi de fiecare dată când îmi dădea cutia următoarele : ” Când ai să ți adidași mai mult de 2 săptămâni îți cumpăr o ciocolată!”;iar eu promiteam de fiecare dată că mă fac copil cuminte și am grijă de adidași. Însă ciocolata nu mi-am primit-o niciodată :(, deci, concluzia este de la sine înțeleasă.

Anii au trecut, copilul din mine a crescut. Încetul cu încetul a renunțat și la joaca cu bicicleta și a trecut la lucruri mai frumoase: cum ar fi cursele lungi cu bicicleta, cursele lungi și relaxante! Acum ador să admir peisajul de pe bicicletă. Să mă opresc să fac poze. Dar pentru că a devenit o pasiune adevărată, echipamentul de biciclist este necesar, nu? Așa că am început cu un costum special, mănuși și adidași. Când m-am lăsat de joacă și m-am apucat de o pasiune, mi-am cumpărat și primii adidași de firmă, niște adidași nike, de care am grijă ca de ochii din cap, spre surprinderea mamei! Desigur, perechea de acum nu este chiar prima, mai are niște strămoși înaintea ei ce au fost întreținuți la fel de impecabil și mă pot mândri cu această pereche ce are mai mult de un an vechime și ce se bucură împreună cu mine de noi experiențe pe bicicletă prin munții patriei, alături de taicămiu.  Până acum, perechea asta este perechea mea de adidași preferați: este comodă, îi permite piciorului să fie flexibil, nu-l prea lasă să transpire, are un design plăcut, iar ”văzutul” acela mereu îmi dă încredere în mine când mă uite spre pedale :)). Da, știu sunt o fire ciudată, dar cei ce mă citiți ați aflat deja asta!

Vă mulțumesc că mi-ați citit acest articol și vă transmit salutări tuturor, invitându-vă la o plimbare cu bicicleta ( fie ea și virtuală) oriunde vă zboară mintea!

P.S. : Vă las și vouă mai jos o poză cu adidași mei! Cine știe.. poate vă plac și vouă! O zi frumoasă vă doresc!

Când eram mică…

… îmi doream să fac multe lucruri! Foarte multe! Dar ca de obicei, nu se găsește timp chiar pentru toate și multe nu am reușit să înfăptuiesc!  Îmi doream să-mi termin la timp temele, dar niciodată nu se prea găsea timp pentru ele.. că de… joaca ocupa mult prea mult. Îmi doream ca timpul de la 12 la 14 să nu existe, să pot sări peste somnul de peste zi .. dar na.. timpul .. nici el nu și-a făcut timp să dispară și el era prea ocupat să bată-n ceasuri ore! Îmi doream să pot visa mai mult, dar nici societatea nu avea timp să mi le ofere, să mi le îndeplinească!

Țin minte, că într-un timp îmi doream să fac cursuri de dans, iar aici, până la urmă… am găsit ceva timp împreună cu mama printre programul încărcat de școală, somn și teme și iar somn! Eram entuziasmată. Fericită. Încântată. Mă vedeam pe lângă profesioniști, pe marile scene. Visam. Dar așa cum am mai spus, societatea nu avea timp să mă lase să visez.. iar visele zburau repede unde le era locu ori unde nu le era. Astfel visul meu zburând, zburând departe, a zburat și dansul. Probabil vă întrebați de ce a zburat, dacă deja era în proces de aplicare. Ei bine, mama, ca toate mamele, a căutat până în pânzele albe până a descoperit că nu era OK pentru copilul ei și uite așa, procesul de aplicare, s-a transformat în proces de retragere. Cât de lung a fost cel dintâi, atât de scurt a fost cel din urmă.

Am început iar să visez, să visez la un oraș mare, la capitală… nu la un simplu oraș de provincie în care mă aflam și încă mă aflu, unde posibilitățile sunt ~ infinit nule ~ . Visam la București. Visam. Îmi doream cu ardoare să iau lectii de dans in Bucuresti. Orașul acela plin de posibilități, plin cu cele mai multe posibilități din țară, plin cu facilități care mai de care mai sofisticate și cât mai pe placul doritorilor. Însă, după cum bine știm cu toții, în viață nu totul este posibil. Nu mi-am putut îndeplini visul.. că de, nu m-am născut în București și nici pe lângă, ci la sute de kilometrii depărtare. Nu orice vis e realizabil, dar nici irealizabil. Poate într-un viitor apropiat sau îndepărtat ( cum mi-o fi norocul) oi apuca să-mi îndeplinesc și acest vis ( sau poate mi-l îndeplinește-o zână… ca-n povești).

Cam atât cu scrierile mele din amintirile de sâmbătă seară. Poate mâine, dacă voi fi la fel de inspirată și plină de amintiri, voi reveni cu altceva pentru rubrica mea de scrieri. Până atunci vă transmit multe salutări și toate cele bune! Weekend plăcut alături de cei dragi și sperați în continuare la visele neîndeplinite!

Special …

Azi am un post special.. cam la cerere. Pentru azi nu aveam nimic programat.. chiar nu știam ce să scriu azi, ca să nu-mi distrug activitatea de pe blog :(. Norocul meu a fost cu Narcis și Călin. Lor nu le-a prea plăcut micul meu dejun de ieri așa că astăzi îi invit la prânz. Cum micul meu dejun NU conține carne și nici nu știu care un altul NORMAL ar conține, nu pot să le fac plăcerea de a le servi carne la micul dejun (așa cum și-ar dori) căci bănuiesc că nu vor mezeluri. Așa că tocmai de aceea, după cum am spus îi invit la prânz, unde vor avea un meniu mai complex: felul întâi ciorbă de legume cu tăieței și felul 2 carne ( legume concentrate) cu cartofi natur și roșii! Pentru că sunt atâtea.. ok nu e cine știe ce.. dar na.. nu am să mă apuc să dau și rețeta , cum se prepară fiecare! Doar am să vă invit la niște poze, la un prânz copios, care NU îngrașă!

Dar până la poze, vreau să le mulțumesc băieților pentru faptul că datorită lor am un post pentru ziua de sâmbătă.. fie el publicat și mai târziu… și de asemenea, îi rog să mă ierte că nu îi pot servi decât virtual (TRIMISUL PACHETULUI SE EXCLUDE!).. bine treacă de la mine le pot trimite la pachet pe mail pozele :D.

Mai jos, după servirea prânzului v-am postat o melodie, care sper eu să vă cadă bine ca și desert. Desigur, la acest prânz sunt poftiți și alții, adică oricine dorește… poza este aici pentru toți, nu pleacă niciunde… farfuriile rămân la fel de pline cât să vă săturați în fiecare zi toată viața! Însă invitații mei de onoare sunt Narcis și Călin! Vă invit și pe voi alături de ei!

Bântuiam ieri pe net și am găsit la Geanina o postare tare simpatica ce mi-a stârnit râsul meu crizat… am râs minute în șir… iar acum râd iar.. că mi-am amintit! Ei bine Geanina a realizat o sesiune foto cu Pishky! Nu, nu sunt eu… e un… CĂȚEL! Da, ați auzit bine, un cățel are aceeași poreclă ca și a mea… lucru ce mă bucură, cățelul fiind un simpatic fără egal!Mi-a înseninat ieri ziua și mi-a înseninat-o și azi, amintindu-mi de el, așa că Geanina devine la rându-i , alături de cei 2, invitată specială la prânz!

Iar acum.. serviți vestitul prânz!

Sper că v-a plăcut, sperând să vă placă și desertul din continuarea acestora spuse!

sursă youtube ( user SnowPatrolVEVO )

Întrebări și răspunsuri

Am promis marți că voi prelua o leapșă și așa am și făcut! Sper să o preluați și voi, cei ce citiți acestea! Vă doresc delectate plăcută printre cuvintele lepșei.

1. Scrii curent cu diacritice? De ce (nu) ? – Da, scriu mereu cu diacritice pentru că limba mea conține aceste diacritice și mi se pare absolut normal să le folosesc!

2. În ce oraș / țară ai vrea să-ți trăiești viața? – În America, undeva în NY, LA ? Don-t know yet!

3. Care este personajul de carte de care te simți cel / cea mai apropiat / ă? – Nu am așa ceva!

4. Dacă ai pleca pe o insulă pustie care ar fi cele 3 lucruri pe care le-ai lua cu tine? – Cărți , cărți și o persoană care să îmi țină companie!

5. Ce vă interesează cel mai mult pe net? – Pffff… dar ce nu te interesează pe net? Mă interesează tot ceea ce caut și găsesc… că doar de aia caut nu?

6. O părere despre lumea noastră de azi? – Evoluează cu viteza luminii, chiar mai mult decât am putea noi asimila, dăunându-ne într-un fel sau altul.

7. Un citat care te reprezintă? – În momentul de față, următorul: Pentru a avea mai mult decât ai obţinut, trebuie să devii mai mult decât eşti.” ( Jim Rohn )

8. Cum se va numi epoca ce va succede epoca contemporană? – N-am nici cea mai vagă idee, oricum va fi ceva legat de rapiditatea cu care înaintează totul!(CRED)

9. Consideri că o poză înseamnă a reda sau pur și simplu a da altceva? – Pentru mine o poză clar înseamnă a reda un moment frumos din viață, trăit la un moment dat! Înseamnă retrăirea momentelor de altă dată, dar de data aceasta doar psihic nu și fizic. Pozele ne redau sentimentele de altă dată, încadrate într-o simplă poză cu semnificații atât de mărețe pentru fiecare din noi!

10. Ce dorești de ziua ta de naștere? – Nici măcar nu știu… poate ceea ce am nevoie cu adevărat în viață dar nu sunt în stare să conștientizez singură!

11. Ce destinații ai alege dacă ai putea călătorii fără limite? – Fără limite ați spus? Aoleu… cu siguranță aș vrea să trec dincolo de limitele Pământului, în Universul exterior acestuia ( pentru că Universul pământean putem spune că îl putem vizita și chiar trăim în el), mi-aș dori să pășesc pe meleagurile altor planete. DA! Asta ar însemna pentru mine lipsa limitelor!

 

Cam astea au fost cuvintele lepșei de astăzi. Îi invit pe următorii, dacă doresc, să o preia: Ana-Maria Narcis(DeLaBirou), Cristi, V. ,Ninulescu , Carla , Emil și pe oricine mai poftește!

sursă youtube ( user BAMBOOMUSICLIVE )

De dimineață, mâncăm sănătos!

Ce poate fi mai bun dimineața decât un mic dejun sănătos, gustos și aspectuos?? Vă zic eu: NIMIC! Acum câteva dimineți m-am putut bucura de un astfel de mic dejun, dar pentru că până acum am avut programate posturile, abia azi, vineri am reușit să vă servesc și pe voi cu senvișul meu delicios și sănătos, numic Bruschetti! Sper să vă placă și vouă!

Este extraordinar de simplu de preparat!

Ingrediente: Avem nevoie de o felie de pâine ( dacă mai este și de casă este MINUNAT), cubulețe de roșii, cimbru, piper și ulei de măsline.

Mod de preparare: Se unge felia de pâine cu ulei de măsline. Se pun apoi pe ea cubulețele de roșii. Se presară peste cimbru iar apoi puțin piper.

Mod de servire: Ca în imaginea de mai jos. Simplu. Sofisticat. Gustos.  Sănătos!

Poftă bună!

Vă aștept puțin mai târziu, cu o leapșă, pe la orele 3 jumătate ale după-amiezii!

La un Bruschetti de dimineață îi invit și pe ei: Călin , Ana-Maria Narcis(DeLaBirou), Cristi, V. ,Ninulescu , Carla , Emil și pe oricine mai poftește!

sursă youtube ( user InMyLonelyFeelings )