Straja. Parc de aventură. Distracție pe măsură

Am colindat prin Straja încă de când eram copil. Pe atunci, ea nu arăta chiar cum este acum, dar avea pârtii de schi care se aflau printre cele mai frumoase din țară. Vizitam Straja, iarna, cu părinții, în intenția de a mă învăța tata să schiez. Însă singurul lucru pe care îl obțineau de la mine era asta: „Ajutoooor!!! Criminaliii!!! Mă omoară!!!!”. Și nu. N-au reușit să mă învețe să schiez. Am învățat mai târziu. Asta este însă o altă poveste, ce poate am să o povestesc într-un articol viitor. Să rămânem însă la subiectul acestui articol, subiect pe care îl veți descoperi parcurgând rândurile de mai jos.

Cel mai recent am fost în Straja iarna trecută, cu ocazia galei de premiere a SuperBlog-ului, ediția de toamnă. M-a bucurat tare mult că am fost cazați aproape de pârtie, la Vila Alpin, căci pârtia este una din marile mele iubiri pe timp de iarnă. Oamenii de acolo au fost tare primitori, iar vila/cabana în sine îți oferea confortul necesar unui sejur la Straja. Mi-a plăcut asta și, dacă ar fi să merg din nou la schi în Straja, acolo m-aș caza. Plus că mâncarea este excepțională. Jos pălăria.

Muntele însă nu reprezintă o atracție turistică doar iarna. Frumusețile lui pot fi valorificate și vara, prin drumeții, căci drumețiile sunt destul de complicate iarna și chiar interzise pentru siguranța turiștilor. Vara însă, pe lângă drumeții, în Straja, mai sunt posibile și alte activități căci, conform surselor mele, există un parc de aventură în Straja. Iar un parc de aventură este o sursă nesecată de adrenalină. Exact plusul de care un turist are nevoie pentru o vacanță la Straja de vis.

Sinceră să fiu, n-am avut ocazia să mă bucur de adrenalina dintr-un parc de aventură. Până acum am făcut alpinism doar în cadrul unor acțiuni organizate, de câteva ori pe an. Cu siguranță însă, într-un parc de aventură lucrurile ar sta altfel, căci posibilitățile de a te bucura de acest sport extrem sunt mult mai variate decât în cadrul unui eveniment organizat. Iar pentru mine aventura este acel impuls care-mi face inima să bată și mă ține în viață. Aș putea spune că respir adrenalină, de cele mai multe ori, prin toți porii mei. Așa că, dacă se vrea, din punctul meu de vedere, se poate pune taxă pe aer. Am ce să respir.

Un parc de aventură nu înseamnă doar adrenalină. El poate fi și cheia stimulării ieșirii din zona de confort și depășirea propriilor limite în vederea întrecerii cu propria persoană. E o senzație de nou, de fiecare dată. E ceva inedit, iar aventura din parc îți stimulează întregul organism. Îl activează, ca să zicem așa. Asta înseamnă pentru mine activitățile dintr-un parc de aventură și, cum o să am ocazia, vara viitoare, am să dau o fugă până-n Straja, că-i aproape. Și am să petrec o zi întreagă în parcul de aventură. Iar în zilele ce vor urma, că va fi o vacanță mai lungă, am să fac drumeții. Iubesc drumețiile pe munte. Mă revigorează.

Dacă vrei și tu să ai parte de aventură, trage o fugă până-n Straja și bucură-te de adrenalina pe care o vei obține în parcul de aventură. Și, dacă n-ai unde să stai, cazează-te la Vila Alpin. Sunt oameni faini și primitori. Iar locul ăla o să-ți placă, atât pentru confort, cât și pentru faptul că-i aproape de parc. Ahh… și era să uit, priveliștea asupra Munților Parâng este absolut minunată!!!

Gala SuperBlog

33b10-166dbf-header

Fu și se duse. Cine? Gala SuperBlog. N-am să încep prin a spune cât de minunați sunt oamenii din concursul ăsta și câte și mai câte altele. Eu am să vă povestesc de la cap (ete di acilișea) până la coadă (colo-n hău).

Sâmbătă dimineața. M-am trezit devreme și i-am dat telefon domnului Christi (alias mnealui). Ei erau aproape de Vâlcea. Mai aveau doar 2 ore până la Târgu-Jiu, spre disperarea profei, la ora 9 dimineața, căci era în timpul unei olimpiade ce se termina pe la orele 12-13.  Pe la 10 și jumătate… când calculam eu că nu mai aveau mult până în Târgu-Jiu, îl sun pe domnul Christi.. care-mi spune că sunt spre Drăgășani. Adică da.. din Vâlcea luaseră direcția prost spre Craiova direct… coloșea în SUD (specific asta pentru că știu oameni care nu știu unde se află Craiova pe hartăbig grin… și da.. probabil cu sud-ul i-am băgat și mai rău în ceațăbig grin… câtă răutate). Ce noroc pe profă. Au întârziat una bucată oră și au ajuns fix când a terminat. Ieeeeei… noroc chior… mărită fie greșeala viețiiapplause.

Ajuns-am la Coloana Infinită a lui Brâncuși, cu care SuperBloggerii s-au pozat.. că de.. cine știe când mai trec ei prin Tg-Jiu (și când mă gândesc că eu m-am săturat să o tot văd.. dar na, e ceva ca la bucureșteni cu Arcul de Triumf). Urcat-am în mașină și îndreptat-am spre Straja. L-am cunoscut pe domnul Christi (om tare de treabă) și pe Emil (cel mai guraliv dintre pământeni… pe cuvântul meu că nimeni nu-l întrece. NIMENI!!!). Am cunoscut-o și pe Silvia, o bucureșteancă simpatică ce a făcut ca un copil mic când m-a auzit pe mine și pe profă vorbind oltenește. Ciudat… mie mi se pare ceva normal… ultima dată când am mai văzut reacția asta a fost la Cluj. Se minunau de accentul meu și mă întrebau ce naiba înseamnă piftie (răciturile lor)… hai frate, ei de ce nu știau ce înseamnă piftie.. că eu auzisem și de harbuz.

Revenind la SuperBlog. Văzut-am defileul pentru a enșpea mia oară. Îl iubesc. Îmi place. Îl ador. Iarna e minunat. Cu toată zăpada aia așternută peste el și cu toate-i serpentinele-i gri. O frumusețe pe care nu o poți descrie în cuvinte. Ea-ți rămâne întipărită în suflet. O frumusețe ce nu o poți simți decât prin propria ta privire, cu proprii tăi ochiday dreaming.

În mașină. Eu, copil mic și simpatic, m-am tachinat cu Emil cel mare, rău și hater, tot drumul (iar dacă Vlad îndrăznește să mă contrazică cum că la 19 ani nu mai sunt un copil, îl iau frumos și-l înec în Dâmbovița cât e el de înalt și cât îs eu de micuță! ZIS-AM!!!). Tot în mașină le-am cunoscut și pe fetele de la CND Turism. Simpatice… n-am ce spune. Cam nașpa la note… dar asta-i o altă mâncărică de pește (iar mie nu-mi plac mâncărurile de pește. IACS).

Ajuns-am în Petroșani și făcut-am stânga către Straja. O urcat microbuzul ăla…. până la ultimii 2 km, când s-a supărat pe noi și n-a mai vrut. Ete așa simplu n-a mai urcat. Ne-a lăsat într-o curbă. Eu mică și simpatică am fost luată cu Toyota (una din mașinile care a fost dată pentru drive test). Emil mare, rău și hater, a urcat cu profa pe jos (muhahahhahahahadevil).

Ajuns-am la Cabana Alpin (vilă.. ce o fi ea.. la munte tot cabană rămâne). Ne-am cazat fain frumos în camere și ne-am bucurat de lux (căci nu se poate spune că nu este). La cabană am cunoscut-o live pe scumpa de Pinky și pe Vlad cel semi urâcios (bine.. bine.. e de treabă.. foarte…. sau destul că și-o ia în cap) și pe Traian (pe care l-am făcut moș și i-am zis că are 24 de ani pe un picior… muhahahahaha… clar.. la următoarea gală iau bătaie). Pe Daniel Botea… care nu ne-a dat și nouă o fărâmă de brânză din alea 76 de kg primite. Și pe Daniela Lalici, câștigătoarea. Și pe Andrew Smith care mai avea puțin și-mi băga telefonul în ochi să vorbesc cu Raluca.. iar eu nu înțelegeam de unde naiba o știe el pe Raluca și nici cine e el (brunetă blondă care la anumite ore se prinde greu). Și pe Bogdan fără blugi. Și pe… pe… pe… am uitat. A da.. pe Raluca (alta). Și cum era să uit eu de Claudia. Căci fără Claudia nu exista nimic. O persoană cu un calm infinit și cu o delicatețe superioară. M-a uimit. Serios.

Gala a început cu o oră mai târziu. Căci noi am fost întârziați. Iar eu am ținut un discurs despre cum am ajuns eu să particip și de la ce vine numele blogului. Ei bine.. hai să zic și aici: Pishky vine de la pișcot (căci sunt mică ca un pișcot) și l-am primit într-o excursie în Anglia acum vreo 4 ani; m-am hotărât să particip în SuperBlog din cauza, sau datorită lui Emil ce îmi tot spunea să particip să o înving pe profă și apoi să o tachinez cu asta. Și da.. după ce am declarat asta oficial în fața unor camere de vedere și live… sper să mă mai bage și pe mine cineva în bac la română (au râs toți… că doar nu ei n-or să mai ia bacu).

Am dansat. Mult. Foarte mult. Dar mai puțin față de alții. Am și dormi și m-am bucurat de o dimineață plină de fulgi de zăpadă. Am luat și diplomă. Am  fost reținută și de ospătar care dimineața a venit să mă întrebe dacă eu sunt Pișcot (ieeeei). Am primit cadou și de la Toyota, iar acum aștept prin mail voucher-ul ăla de la Nemira.

Pe scurt. Ne-am distra și ne-am simțit bine unii cu alții astea două zile de weekend. Am cunoscut oameni frumoși de la care știu că, citindu-i, am ce învăța printre rânduri. Și dacă spuneam că nu mai particip în primăvară că bla bla bla… oricum aș scrie și în primăvară din când în când pe blog. Deci, am să particip și la Sprin SuperBlog 2014.

Vorbeam cu cineva înainte să public articolul ăsta și mă întreba cu multă curiozitate așa: „Scrii și despre Ratzone?????”. Nu. Nu aveam de gând să o fac. Dar la cerere… na.. uite.. scriu: Ratzone e băiat. Punct. Sunt rea mă.. știu.

Notă: a se observa lejeritatea scrierii articolului și fericirea dintre rânduri. Scăpat-am de teza la mate. Știu. Neinteresant… da ce să și faci.. mai scriu oamenii și lucruri neinteresante.

devil

Sursă imagine: Google Images

Pagină dintr-un jurnal

Ieri n-am scris nimic. Astăzi eram pe-aproape să nu o fac. Cuvintele mi-au fost tăiate simetric și apoi înecate în propria lor imagine. Ceva le-a rupt fizicul de suflet și le-a aruncat spre neputință. Le-a omorât cu durere. De murit, n-au murit… căci acum încep să se întoarcă la mine, dar s-au ascuns. Și s-au ascuns bine, căci de data aceasta, se pare, nu le mai găsesc nicicum.

tecuci scrie

Obișnuiam să-mi găsesc cuvintele greu. Să le aștern greu fie aici, fie pe hârtie obișnuită. Acum, parcă, nu le mai pot așterne niciunde cum trebuie. Cum să aștern ceva ce nu am? Ce nu-mi aparține? Au fugit de mine. Ducă-se :).

Probabil vă așteptați să spun ceva despre Moș Nicolae. E un rău phbbbbt. Nu mi-a adus camionul cu ciocolată promis. Mi-a lăsat de milă una singură într-un papuc uitat de lume, în hol. Păi copil de o ciocolată sunt eu?phbbbbt Căci aia nu-mi ajunge nici pe o măsea. Mda. Mă corectează maică-mea di colo: „O CUTIE cu ciocolată ți-a adus!!!!”. Rectific și eu atunci: păi ce… copil de O CUTIE cu ciocolată sunt eu? Rău Moș… răuphbbbbt! Și dacă e să mi-o ziceți acum pe aia cu: „Nemulțumitului îi ia Dumnezeu darul!”.. n-are ce să mai ia… că-i rasă de pe fața pământului cutia respectivă… ete așaphbbbbt!!!!

Astăzi a fost o zi ca oricare alta din ultimele zile. La fel de mohorâtă și la fel de friguroasă. Urâtă. Neagră. Cețoasă. Rece. Niște schelete de brad stau țepene prin centrul orașului și beteala-i atârnată de becuri. Măcar la bec să ne-ncălzim, dacă la calorifer și sobă nu se prea poate.

Știu că n-are nicio legătură, cum nu a avut nici până acum tot ceea ce am scris. Dar eu vă scriu și n-am să mă opresc aici. Mâine plec la Straja. Gala Super Blog. Cică-s finalistă. Am ajuns până la sfârșit. Mă pot declara o eroină printre toți cei care au ajuns la final, căci am rezistat stresului și certurilor pe parcursul celor două luni de concurs. Munte. Dragul meu munte. Ce dor îmi era de el. Abia aștept să-l întâlnesc. Să-l privesc și să mă las privită de el, înecându-mi gândurile și sufletul în imensitate luilove struck. Muntele. Iubitul meu munte. El, una din marile mele iubiri (alea pe care le număr pe două degete laughing).

Dar gata cu scrierile de cuvinte pe ziua de azi. Ne auzim… luni. Asta dacă nu am norocul să rămân înzăpezită și să scap de teza la mate ( hei tu Moș Crăciun.. ești acolo undeva să-mi auzi și mie ruga??? Mulțumesc!)

Sursă Imagine: Google Images

Hai-hui pe munte

Mi-a pierit cheful de scris. Cuvintele astea, toate, m-au epuizat. Mă simt fără strop de viață în mine. Nu știu unde s-a scurs. Cu siguranță nu în ograda mea. Aș vrea să plec. Pe-un vârf de munte. Acolo, în locul în care-mi e cel mai bine. De-ar fi vară, m-ar bucura firele de iarbă. Iarnă, aproape fiind…. m-ar bucura fulgii de zăpadă. Răcoarea muntelui de iarnă.

straja4

Dacă ar ninge chiar acum, m-aș duce la schi în Straja. Dar nu ninge. Încă. Ce bine mi-ar prinde un sejur la Straja. Printre piscuri și brazi. Dacă aș fi făcut vreun sport de performanță, cu siguranță mergeam în cantonament la Straja. Din păcate, nu fac. Ah, ce frumos ar fi la munte. O singură privire în zare, îți șterge toate simțirile de rău din interiorul sufletului tău.

N-am inspirație. S-a dus pe apele tulburi ale Jiului, până a ajuns în Dunăre. Iar Dunărea mi-a izbit inspirația de malurile ei, până a ajuns în Deltă. Iar de acolo, de acolo nu se mai știe nimic de ea, de inspirație. A dispărut. Poate s-o fi evaporat printre moleculele de apă. Sau poate or fi mâncat-o peștii.

Gata cu toată creativitatea (de parcă aș fi fost cândva creativă). Am lăsat-o la poarta raiului, că de.. poate s-or ierta ceva păcate pe baza ei. Astăzi n-am să mai fac nicio poveste, căci nu-i văd rostul. Am să fiu pur și simplu directă, urmând întocmai cerința.

La proba asta, cei de la Vila Alpin Straja, vor o călătorie virtuală prin casa lor. Adică pe site. Să le spunem cam ce ne-ar interesa și pe unde am zăbovi mai mult pe site. Ce ne place și ce nu ne place la ei. Așa că… asta am să fac.

Le-am vizitat casa virtuală încă de la prima probă. Iar acum am făcut-o din nou. Au o temă odihnitoare. De obicei, când intru pe un astfel de site, îmi place să zăbovesc prin galerie ori prin turul virtual al locului respectiv. Consider că e important să mă atragă locul din poze. Să mă simt relaxată doar privind pozele. Asta m-ar convinge pe mine să le calc pragul. De asemenea, îmi place să pierd timpul citind informații utile despre locul în care mă voi duce. Puțină istorie, puțină geografie, puțină cultură. Caut să știu exact cum să ajung. Degeaba îmi place locul dacă m-aș pierde către el. Cu siguranță nu aș mai călca în veci pe acolo. De la un astfel de loc mi-aș dori să aibă tot ceea ce trebuie (restaurant, bar, centru de închirieri, program de activități, internet și camere frumos aranjate).  Pe lângă toate acestea, consider că ar trebui să existe pe site oferte cât mai variate… pentru buzunarele oricui și pentru atragerea posibililor clienți (deci da, faceți oferte mai variate… gen bonus pentru mai mulți copii, mai multe zile… habar n-am.. ceva care să atragă… sau dacă stau la voi să aibă o zi schiuri gratis… sau doar clăpari gratis… ca să îi faceți să închirieze de la voi… ceva prețuri la jumate pentru închirieri).

Pe site, mi-a plăcut turul virtual, păcat că în secțiunea galerie sunt prea puține poze din camere, restaurant și mai știu eu ce alte poze s-ar putea face. Este, sincer, un bun punct informativ asupra pârtiilor de schi (lungime, altitudine, nume și cum se ajunge la ele) cât și pentru cum se ajunge în Straja. Ăsta-i un atu pentru oricare vilă, pensiune sau cabană. Atrage prin ceea ce spune că pune la dispoziție turiștilor. Totuși, consider că, ar trebui făcută o secțiune separată cu centrul de închirieri și prețul pe echipament(schiuri, schiuri+clăpari, schiuri+bețe, schiuri+bețe+clăpari, placă snowboard, placă snowboard+boots – consider că aș merita ceva bani pentru pontul vândut acum :D). Ceea ce tocmai am spus, chiar atrage turiștii.  M-am tot plimbat prin casa lor virtuală, peste tot pe unde am putut, văzând că au și o pagină de contact, dar și un blog. Nu multe pensiuni au un blog unde să ofere și mai multe informații prin postările lor (da știu, au doar o postare, dar bănuiesc că or să scrie și altele… și bine ar face :D).

Per total, din punctul meu de vedere, site-ul este destul de bine organizat, având micile excepții precizate în rândurile de mai sus. Acum, dacă m-aș simți bine acolo… nu știu. Nu pot știi asta până ce nu experimentez la fața locului. Oricum, un ultim sfat… prietenesc, zic eu: știu că mulți folosesc denumirea de „vilă” și „pensiune” și alte d-astea… dar oameni buni, la munte sunt CABANE, nu vile. Vilele sunt pentru snobi. Cabanele sunt pentru munte. Iar asta nu ține de faptul că oferiți atâtea și atâtea facilități. Și o cabană poate oferi facilitățile voastre. Iar o cabană, la munte, sună mult mai bine decât „vilă”. Bleah. Să respectăm mai mult muntele, dacă tot suntem pe teritoriul lui. Zic și eu, din perspectiva unei iubitoare de munte.