M-am gândit să…

… multe lucruri m-am gândit să…

ThinkingSmiley

După cum se vede mi-am schimbat tema blogului (de vreo câteva ori în ultimele două săptămâni până m-am hotărât la una care să-mi placă cu adevărat). Așadar, m-am gândit să-mi schimb tema blogului și am schimbat-o. Schimbatul temei blogului m-a obligat să-mi ung rotițele creierașului și să-l fac să funcționeze fără să mai scârțâie, căci, sincer vă spun, tare rău mai scârțâia.

Știți voi vorba aceea: „Nu te lega la cap dacă nu te doare” (ei bine, pe mine nu m-a durut, m-am legat doar preventiv:D… că na). Dacă n-am avut ce face.. n-am avut și gata. Mi-am făcut de lucru și mi-am prins urechile. Am stat vreo oră, dacă nu chiar două, să mă prind cum se pune o imagine care să însoțească fiecare rezumat în parte al fiecărei postări din pagina principală a blogului. Și-am stat, și-am stat, și-am căutat și iar am căutat până mi-au ieșit ochii din orbită, iar într-un final, bunul Univers a ținut cu mine și mi-a îndreptat ochii către meniul fiecărei noi postări. Un mare și drăgălaș „Featured image” scria acolo și-mi venea să mă zgârii pe ochi că nu-l văzusem :D.

Găsit-am „featured image”. Găsit-am. Căutat-am apoi cum se pun de acolo imaginile cu ajutorul URL-ului. Căutat-am și negăsit-am nimic. Iar.  Negăsit-am de data asta pentru că nu mai era chiar nimic de găsit. Pozele nu se pot adăuga decât în articol cu URL-ul lor fără să le uploadezi și să ocupi spațiu. Dacă vrei să le creezi drept „Featured image” trebuie să le uploadezi. Și uite așa, cât de curând se va duce spațiul meu de stocare gratuit de 2 GB pe platforma WordPress. WEAAAAAAAAA. WEEEAAAAA!

Mă gândeam eu de ceva timp să-mi iau o gazduire, un domeniu, ceva. Și de câte ori m-am gândit, tot de atâtea ori m-am răzgândit. Ba prea puțin spațiu și prea scumpe. Ba suficient spațiu și tot prea scumpe. Lasă că merge și free. Doar că acum, cu noua temă, la cum scriu, o să trebuiască cât de curând să-mi iau o gazduire web, căci, altfel, nu o să mă mai lase dragul de wordpress să pun nicio „featured image”. Iar alt blog, refuz categoric să-mi fac. Țin prea mult la ăsta. M-am atașat de el într-un hal fără de hal și nu renunț nicicum la el! NU! NU! NU!

Totuși, bugetul meu e cam prea mic pentru o chestie de genul acesta, iar timpul meu de a găsi cea mai bună ofertă, tot pe 0 e. Dar, am mai auzit eu ceva așa… ba de pe la unul, ba de pe la altul și știu că trebuie să urmăresc să mi se oferă o încărcare rapidă a site-ului, aproape instantanee (cu asta se ocupă LiteSpeed, cel ce înlocuiește Apache-ul). De asemenea trebuie să ofere izolarea fiecărui utilizator în parte, pentru evitarea cazurilor în care un utilizator consumă prea multe resurse și afectează alte domenii ale altor clienți (cu asta cică s-ar ocupa CloudLinux din câte am văzut prin oferte și recenzii). Bine. În necunoștință de cauză, ceea ce căutam eu, era doar extinderea spațiului de uploadare. Desigur și acesta este foarte important, doar că, cu cât e mai mare, cu atât e mai scump, mai ales pentru bugetul meu de elev :D. Ohh damn și chiar vreau un domeniu cu spațiu mare de uploadare :(, spațiu care să fie stocat pe un SSD pentru o încărcare mai rapidă a site-ului. Pe lângă asta, din cauza neatenției mele, aș avea nevoie de backup-uri zilnice la cum mai dau eu din greșeală click pe câte un delete și pierd ba posturi, ba comentarii, ba imagini. Plus că, din câte am văzut eu, majoritatea oferă și găzduire e-mail, adică nu pishky@ymail.com, ci pishky@blog.com (sau ceva de genul).

VREAU domeniu :(!!! Dar de unde? Și ce fel de ofertă să aleg? Și ahhh… de ce naiba sunt atâtea oferte și atâția care le oferă, când mai există și oameni din ăștia nehotărâți ca mine? 😦

Și uite cum stau eu, aici, la 10 seara, aruncând pe o pagină virtuală cuvinte. Dorindu-mi ceva și neștiind ce. Cert e că vreau domeniu. Mi s-a pus pata. Și mie, când mi se pune pata… mi se pune. Deci, dragă cititorule, dacă ești mai avizat ca mine, ce-mi recomanzi să caut și să achiziționez?