Super Blog 2013

participsuperblog2013_200x200

E toamnă. Și dacă-i toamnă, prin blogosferă bate la ușa mai multor bloguri așa numitul Super Blog. Toamna asta, Super Blog bate și la ușa mea. Și dacă tot bate, m-am hotărât să fiu o gazdă bună și să-i deschid larg ușa blogului meu. Cum se va simți Super Blog în casa mea virtuală, n-am de unde să știu. Sper doar să-i fiu o gazdă bună, o gazdă demnă de musafirul meu. În consecință, am să mă străduiesc să-i onorez toate propunerile de articole și să ajung până la sfârșit.

Concurenții, la această ediție, se anunță a fi mari și tari. O grămadă de oameni care știu cu adevărat să scrie, printre care și profa mea de română (al cărei blog îl puteți accesa dând click AICI. Merită citit). Dar sinceră să fiu, mă bucur. Mă bucur pentru că fiind vorba de același concurs și aceleași provocări, suntem tratați ca de la egal la egal. Iar eu nu pot fi decât mulțumită să mă aflu într-un concurs pe picior de egalitate cu una din profesoarele mele. Ce poate fi mai minunat de atât? Adică, vreau să spun că este minunat faptul că pot încerca să mă autodepășesc pe mine având asemenea „rivali” în competiție. Dar, vom vedea ce va ieși la sfârșit. Sfârșit care va avea să vină abia prin decembrie.

În încheiere, vă invit și pe voi să vă înscrieți în competiția Super Blog. Să vă provocați să scrieți pe teme impuse fără a vă ieși din propriul tipar. E interesant să faci asta. Și frumos.

P.S.: Țin să îi mulțumesc lui Emil că m-a bătut la cap să mă înscriu. De asemenea țin să îi mulțumesc lui Alex că m-a bătut la cap să nu mai amân înscrierea.

Dacă ai ceva de spus, de împărtășit cu mine sau cu ceilalți, folosește cu încredere secțiunea de comentarii într-un mod cât mai manierat.

Turism în Gorj: Redescoperind Gorjul

Ei bine, așa cum v-am promis ieri, astăzi am revenit cu ceva mai interesant sper eu și anume cu una din acțiunile la care am participat în decursul acestei săptămâni a serbării și promovării turismului în Gorj, prin redescoperirea frumuseților Gorjului și a activităților ce acesta le oferă. O săptămână întreagă, în Gorj, s-au desfășurat diferite activități culturale și recreative precum: dansuri populare pe centru, piesă de teatru în aer liber, traseu turistic prin Gorj, activități culturale la casa Mariei Lătărețu, dezbateri și nu în ultimul rând, astăzi au avut loc activități sportive de recreere( tiroliană, cățărări și coborâri în rapel).

Activitatea de astăzi a fost organizată și susținută de Salvamont Gorj, ce a oferit tuturor amatorilor echipamentul necesar și ajutorul necesar în desfășurarea acestor activități. Astăzi, în ultima zi de toamnă, am redescoperit plăcerea și adrenalina unor activități de altă dată, astăzi am descoperit adevărata frumusețe a toamnei (cu tot cu căldura ei de peste 30 și ceva de grade), i-am redescoperit coloritul, coloritul ce nu îl mai are nici un alt anotimp ( iarna prea albă, primăvara un singur verde crud combinat cu albul florilor, vara un verde aprins plin de căldură), dar toamna, toamna are toate nuanțele de culori, toamna e o paletă de culori ce împânzește tot pământul îmblânzind sufletul și minunând privirile.

Revenind la ziua de azi cu activitățile e, pot spune că a fost o zi de maximă relaxare, minunată, plină de revigorare și plină de multe poze. După ce m-am trezit de dimineață(ora 5) și am plecat spre Polovragi, mi-am umplut ziua cu fericire: am coborât în rapel( nici nu mai știu de câte ori), am coborât pe tiroliană, m-am cățărat pe stânci, am vizitat și Peștera Polovragi( ce spre rușinea mea, până la vârsta de 18 ani nu am vizitat-o) și am făcut MULTE, FOARTE MULTE poze( ce le veți putea vedea în galeria de mai jos).

Am fost plăcut surprinsă de entuziasmul celorlalți ( care de altfel nu putea fi absent). Prima dată, recunosc, apare frica… însă apoi, după ce îți dai drumul de pe pod și te contopești cu golul ce te înconjoară, prins în corzi și aer, tot corpul ți se relaxează mușchi cu mușchi dorindu-ți să nu mai atingi solul, să se prelungească în golul ce te înconjoară, dar el.. parcă se încăpățâna să se apropie tot mai mult de tălpile picioarelor mele( asta la coborârea în rapel). La tiroliană, simțeai că zbori, spre deosebire de rapel unde simțeai că plutești, coborai pe sfoară cu viteză( nu foarte mare dar așa aveai impresia) și parcă totul se petrecea prea repede, prea repede ajungeai la sol, prea repede trecea entuziasmul… prea repede dispărea adrenalina. La cățărare, aici e ceva mai complicat, aici nu mai depinzi în totalitate de cel ce ține frânghia și nici nu mai ești liber ca la coborârea în rapel, aici ai nevoie de siguranță în mâii și în picioare, de concentrare și distribuirea ei către acestea, ai nevoie de simț de cercetare în căutarea prizelor pe stâncă pentru a ajunge cât mai sus și pentru a nu aluneca, însă după toate acestea sentimentul ajungerii în vârf după ce ai parcurs traseul este de nedescris.. te simți parcă stăpân peste tot și toate!

Așa cum am spus și mai sus, a fost o zi extraordinară și vă invit și pe voi să vizitați Gorjul, luând parte la astfel de acțiuni… merită! Vă las acum în compania pozelor de mai jos!

Această prezentare necesită JavaScript.

Nori pe cer … nori în suflet?

Se spune că vremea-i frumoasă atunci când în suflet e soare. Se spune că ploaia-i mai rece atunci când în suflet te doare. Se spune că vântul nu bate pe loc când iubești, dar frunzele toate se mișcă … Versurile acestea îmi răsună în minte de ore întregi.

Eu azi m-am trezit cu soarele sus pe cer după o noapte de coșmaruri. Ca de fiecare dată, obișnuiesc să-l urmăresc pe cer. A dispărut. S-a dus dincolo de nori. Întuneric pe stradă. Oare ce înseamnă asta pentru sufletul meu? Un amalgam cu siguranță. Un amestec de lumină și întuneric. Afară mă așteptam să fie răcoare, răcoarea aceea a norilor de deasupra noastră. Așteptam ca ploaia să cadă. Să se lovească de pământul însetat. Căldura însă îmi înăbuși această dorință. Sub nori dăinuie și acum mercurul ridicat la 30 de grade în termometre. Picăturile de ploaie parcă nu vor să se rupă din nori risipindu-se în abur până pe pământ. Prin căldura înăbușitoare de afară se pare că și vântul bate aspru pe loc, fără putere, fără pic de viață.

Nici nu știu de ce oare aștept ploaia. O ploaie rece de toamnă. Aștept să cadă frunze. Frunze arămii de toamnă. Aștept un soare mai blând. Un soare cu dinți de toamnă. Aștept ca vântul să bată iar răcoros ca noaptea. Aștept un vânt rece de toamnă. Aștept și-aștept degeaba, afară pare a fi un început de vară. Frunze verzi, căldură și nori negri fără picături de ploaie.

Privirile îmi sunt atrase în continuare de către geamul descoperit de draperie. Norii sunt la locul lor cu soarele în spate. Frunzele pomilor nu vor să se miște în bătaia vântului lăsând întunericul să pună stăpânire din ce în ce mai mult pe Pământ. Îmi doresc să plouă. Deși, conform versurilor n-ar fi tocmai o dorință normală. Dar de o ploaie rece toți avem nevoie pe o toamnă călduroasă ca asta ( în sud.. că în nord mercurul șade liniștit sub 0 grade).

Însă acum stau și mă întreb oare versurile din început să fie adevărate, oare atunci când vremea-i frumoasă în suflet e soare? Oare atunci când ploaia-i mai rece în suflet mă doare? Nu-mi pot da seama decât că acum e un amalgam de lumină și întuneric, de fericire și tristețe. Oare când în sfârșit stropii de ploaie se vor rupe din nori și vor cădea reci pe Pământ amalgamul meu va fi cu adevărat limpezit? Fericirea va fi ștearsă de pe străzile tristeții, sau va fi invers știind că după fiecare ploaie apare un curcubeu și după fiecare nor iese mândră o rază de soare!

Mai jos vă las în compania a două melodii 🙂 ce se regăsesc printre cuvintele de mai sus. Dar adunate, mai jos, par mai ok!

sursă youtube ( user catmusicoffice)

sursă youtube ( user JamesMorrisonVEVO )