Universul meu pe-o singură stradă

Știți voi oare momentul acela în care ne dorim cu toții să evadăm din propria lume, o lume care ni se pare deseori întinată de grijile și problemele vieții? Cu siguranță că-l știți. Cu toții îl știm de fapt căci, mici sau mari fiind, trecuți sau nu prin încercările vieții, căutăm mereu o altă viață. Sau dacă nu mereu, măcar din când în când. Căutăm alte probleme care să nu fie nicidecum ale noastre, ci ale altora, exclamând mereu „Vai, săracii!” și bucurându-ne parcă de existența problemelor în viața lor și nicidecum a noastră. Suntem mereu în căutare de altceva. Nu însă întotdeauna îl și găsim. Eu însă mă simt o fericită. Sunt bucuroasă că mi-am găsit evadarea. O spărtură din mintea mea, care duce pe o stradă dintr-un alt Univers.

citeste

Sursă poză: fanpop.com

Sunt singură pe-o stradă pustie. De fiecare dată aceeași stradă. Așa se și numește: Strada Pustietății. Dar mă ghidez mereu după lumina din colțul ei. Merg cu pași mărunți și mă pregătesc să dau colțul la propriu, dar nu pentru a mă întâlni cu moartea, cu ea am să mă întâlnesc eu mult mai târziu, ci pentru a mă întâlni cu imaginația. Dau colțul și citesc, ca de fiecare dată, plăcuța: „Strada Ficțiunii. Bine ați venit! Sperăm să nu mai plecați niciodată.”. Aici îmi găsesc Universul. Celălalt Univers al meu. Universul meu de pe-o singură stradă.

Îmi amintesc, aproape întotdeauna, când iau colțul Străzii Pustietății spre Strada Ficțiunii, cum am ajuns să-mi port pașii într-acolo pentru prima dată. Și, mă gândesc cum în alte Universuri paralele, dar totuși pe aceeași stradă, Strada Ficțiunii, mai circulă alte mii de oameni, fără a ne întâlni unii cu alții. Circulăm poate chiar în același moment, prin același loc, independenți unii de alții. Iar asta doar pentru că imaginația noastră este diferită. Vedem, citim aceleași lucruri, dar le percepem cu totul altfel. Aceeași Stradă a Ficțiunii, văzută în mii și mii de feluri, în mii și mi de culori amestecate diferit, ale mele, ale tale, ale lor, ale noastre, ale tuturor. Nu-i acesta un lucru cu adevărat minunat?

strada fictiunii

Sursă Poză: Editura All

Revenind la primii mei pași pe Strada Ficțiunii, vreau să vă mărturisesc că nu i-am făcut singură. Am fost condusă precum un prunc pe calea primilor lui pași prin viață. Am fost luată de mânuță și îndemnată să merg. Am mers mână-n mână cu „Fata de hârtie” a lui Guillaume Musso. Ea m-a împins pe poarta lumii lui Tom Boyd și-am tot zăbovit vreo săptămână printre aventurile unui scriitor în pană de inspirație. M-am jucat cu ei, ei s-au jucat cu mintea mea, am râs, am plâns și ne-am bucurat împreună. Apoi am ieșit fericită pe poartă. Primul pas, pe Strada Ficțiunii numărul 1, din sectorul Bestseller, Universul Editura All, a fost așadar făcut.

Îmi place strada asta. Și din clipa în care am pășit înapoi pe ea, ieșind din curtea cu numărul 1, am știut că voi reveni. Și-am revenit de multe alte ori, trecând de fiecare dată și pe la cei pe la care am pășit anterior. N-am uitat de ei, căci ei m-au făcut să iubesc strada asta din ce în ce mai mult, cu fiecare lectură și cu fiecare personaj descoperit.

Călătoria mea pe Strada Ficțiunii nu s-a mai continuat în același sector. Nu știu cum o fi la voi, dar la mine sectoarele nu se succedă în urma unui algoritm logic. Te trezești pur și simplu că, fiecare număr consecutiv, deseori face parte dintr-un alt sector și rareori din același. Spre exemplu, la mine numărul 2 a fost din sectorul Contemporan, pășind pe poarta deasupra căreia se afla o tăbliță, inscripționată cu litere de mână: „Strada Ficțiunii numărul 2, sectorul Contemporan, Universul Editura All. Bine ați venit printre rândurile Nataliei Kliuceariova, în ~Ultima oprite, Rusia~”. O Rusie aparte a secolului XXI. O Rusie pe care nu mi-aș fi dorit să o cunosc, dar care a reușit totuși să mă prindă în mrejele ei.

Știți, am impresia că nu v-am spus ce scrie pe plăcuța de deasupra porții cu numărul 1. Dar asta nu pentru că am fost rea intenționată, ci pentru că n-am observat vreo plăcuță. Am fost prinsă de tot acel nou. Cu siguranță însă Tom Boyd îmi transmitea ceva de dulce ca să mă facă să-l las și să nu-l deranjez din agonia sa. După cum ați văzut însă, se pare că ne-am împrietenit.

Am pășit apoi spre numărul 3. Același sector ca la numărul 1. Sectorul Bestseller. O poartă impunătoare, asemeni porților imperiului Otoman. M-a ademenit și i-am trecut pragul. Simțeam mirosul Bosforului și mă minunam de grandoarea palatului Topkapi. Un Stambul frumos, plin de măreție și cultură. Niște rânduri istorice care m-au făcut să mă înclin în fața dreptei judecăți a sultanului Abdulhamid al II-lea și al copilului minune, Eleonara. Undeva, într-un colț, să știți că se zăreau malurile Constanței românești, căci acolo avea să înceapă de fapt acțiunea. Frumoasă lumea Oracolului din Stambul. Sper că, în celelalte Universuri paralele, dar pe aceeași Stradă a Ficțiunii intens circulată, să se fi pășit și-n lumea oracolului, a Stambulului, indiferent de numărul care i-a fost scris în acele Universuri.

Și-așa, încet, încet, dar cu pași siguri, am avansat pe Strada Ficțiunii din Universul imaginației mele, din Universul Editurii All.  Am jucat. Am râs cu gura până la urechi. Și-am plâns cu lacrimi de crocodil. Am învățat. M-am dezvoltat. Am evoluat. M-am cultivat.

Recent am ieșit de pe poarta dincolo de care se afla rulota lui Otto Witte. Nu mai știu numărul cu precizie, dar cred că a fost 7. Când am pășit prima dată pe poartă, el, Otto, m-a întâmpinat cu-n zâmbet larg și mi-a arătat pe bolta cerului toate pățaniile lui. M-a plimbat dintr-un capăt în altul al Adriaticii, de la Fiume la Dubrovnik, ajungând împreună pe tronul Albaniei. Apoi, când am dat să plec pe ușa din dos, m-a lăsat cu buza umflată. Mi-a zis că i-au ajuns câteva zile pe tronul Albaniei. S-a răzgândit. Nu mai vrea să vină președinte-n România. Oricum, vă invit să-l cunoașteți și voi pe Otto Witte, din opera lui Andrew Nicoll, „Dacă  citești asta înseamnă că am murit”.

strada fictiunii

Sursă poze: Editura All

V-ați întrebat vreodată cât de frumos e să citești? Sau măcar de ce le place oamenilor să citească? Ăăăăm, sinceră să fiu, n-aș putea să vă spun de ce le place altora să citească, dar aș putea să vă spun de ce-mi place mie. Am considerat întotdeauna (și întotdeauna este măsurat din momentul în care m-am apucat să îndrăgesc efectiv cititul) că lectura te dezvoltă ca om. Îți dezvoltă imaginația, modalitatea de a gândi, interpreta, analiza și concluziona fiecare lucru, sau întâmplare, din jur. În plus, îmi place să citesc pentru că asta îmi dă posibilitatea să evadez din propria lume. Îmi permite să fiu precum un actor, dar în rolul de cititor, pentru că pot îmbrăca, imaginar, printre cuvinte, rolul fiecărui personaj. Îmi mut sufletul și gândurile dintr-un personaj în altul, de la o linie de dialog la alta și de la o descriere la alta. Îmi place să-mi mulez personalitatea în funcție de personajele pe care le întâlnesc iar, la sfârșit, trag linie cu tot ceea ce am învățat de la fiecare. E frumos, să știți.

Mi-ar plăcea să știu însă că nu sunt singura căreia îi place să facă asta. Iar cuvintele mele anterioare nu au fost doar o simplă povestire, ci un îndemn spre lecturare, spre o Stradă a Ficțiunii intens circulată. Mi-ar plăcea să știu că, paralel cu Universul imaginației mele, dar pe aceeași Stradă a Ficțiunii, se află alte mii, sau chiar milioane de Universuri, fiecare cu evadatul lui, iar atunci când întrepătrunzi toate aceste Universuri și formezi din toate străzile ficțiunii o singură stradă, ea să fie intens circulată. Mi-ar plăcea să știu că nu sunt singura care mă bucur de frumusețea cuvintelor și de lumea minunată care se află dincolo de ele. Mi-ar plăcea să mă dezvolt împreună cu toți ceilalți, iar apoi să ne împărtășim unu altuia învățămintele diferite, căci e normal ca ele să fie diferite atâta timp cât mințile noastre sunt diferite. Percepțiile sunt diferite. M-aș bucura. Așa că, dragi cititori, vă invit să: Citiți! Citiți! Citiți!

citeste

Sursă poză: frontpress.ro

Leapșa celor 10 cărți de pe Facebook

Dacă se instigă la într-ajutorarea bolnavilor de ALS, fie că se toarnă apă în cap pentru a simți durerea bolnavilor de ALS și a dona prin conștientizare, fie că nu se toarnă apă în cap, nu e bine. Dacă se instigă la cultură prin prezentarea a 10 cărți citite și plăcute, căci acesta este scopul acestei lepșe, să se prezinte cărți care să-i facă curioși pe alții și să citească, iar nu e bine. Apăi, fraților, dracu să vă mai înțeleagă! Sau poate mă lămuriți și pe mine cum e bine pentru voi, sau ce ar trebui să facă lumea ca să aveți impresia că trăiți într-o lume minunată și plină de unicorni. Ei bine, nu trăiți într-o lume minunată. și plină de unicorni. Trăiți într-una plină de probleme și fără unicorni. Iar unii oameni încearcă să o facă mai bună prin diferite demersuri. Într-ajutorarea oamenilor cu probleme și cultura sunt două dintre ele.

Și ca să nu mă mai lungesc cu explicațiile de mai sus, pentru că am impresia că cei împotriva acestor chestii, oricum nu or să înțeleagă din cauza limitărilor de percepție pe care societatea le impune, am să trec direct la prezentarea listei. Și, sincer vă spun, mi-a fost al naibii de greu să aleg doar 10 cărți. Fiecare carte mi-a plăcut în felul ei și din fiecare carte am învățat câte ceva. Eu consider că tot ce se prinde, trebuie musai citit. În spatele fiecărei cărți, printre cuvinte, se ascunde câte ceva bun de învățat, fie că face parte din categoria „AȘA DA!”, fie că face parte din categoria „AȘA NU!”.

carti de citit

Menționez că am fost nominalizată de vreo 4-5 persoane. Dar abia acum onorez această minunată leapșă. 😀

Lista celor 10 cărți este:

1. Seria Harry Potter de J. K. Rownling. Până să citesc prima carte din HP, uram să citesc. De aici a pornit dragostea mea pentru citit.
2.  Cei 45 –  Al. Dumas. Volumele astea m-au făcut să iubesc să citesc cărți istorice.
3. Doamna de Monsoreau – Al. Dumas. Și volumele astea m-au făcut să iubesc cărțile istorice și să-mi doresc să studiez și să-mi aprofundez cunoștințele istorice pe cont propriu.
4. Dune (toată seria) – Frank Herbert. Seria asta m-a făcut să-mi dau seama că evoluția umanității, prezisă, scrisă și vrută printre rândurile cărților se va adeveri mereu într-un viitor apropiat.
5. Jocurile Foamei – Suzanne Collins. A doua serie care m-a făcut să-mi dau seama că evoluția umanității, prezisă, scrisă și vrută în cărți se va adeveri într-un viitor apropiat. Totuși, sinceră să fiu, nu vreau să se preia decât partea bună.
6. Oracolul din Stambul – Michael David Lukas. O carte ce îmbină istoria Imperiului Otoman, cu cea a României, Rusiei și întregii Europe, prin ochii unei fetițe născute în Constanța, care avea aptitudini de geniu (până la 8 ani învățase 7 limbi).
7. Poveștile lui Creană – Ion și-o Creangă. Poveștile copilăriei mele. Multe dintre ele am încercat să le aplic. Mi-au ieșit în schimb alte fapte, diferite de ale lui Creangă: am spart geamul unui camion, mi-am închis bunicul în beci pentru că nu a vrut să mă ajute la mate și alte d-astea fapte minunate.
8. Ultima oprire, Rusia – Natalia Kliuceariova. O carte citită recent și care prezintă prin ochii locuitorilor ei, o Rusie a secolului 21 chinuitoare, sumbră, macabră. O carte greoaie, dar care merită citită.
9. Cartea bunelor maniere – mulți autori. Asta-i un „must have” în bibliotecă.
10. DEX-ul – mulți autori. Chestia asta mi-a rezolvat multe enigme și încă o mai face. Îi sunt profund recunoscătoare. Vă invit și pe voi să o încercați 😀

Și astea-s cele 10 cărți pe care vi le recomand și vouă. Cu siguranță vă vor plăcea. Iar dacă nu, oricum nu contează. Cu fiecare carte citită învățăm câte ceva, după cum am mai spus și mai înainte. Pam-Pam.