Hai să facem fapte bune!

În lumea asta mare, plină de lucruri și de fapte care ne displac, de oameni care ne dezamăgesc, în lumea asta, pe care din ce în ce mai mulți pare-se că o urâm, există oameni și proiecte care promovează ideea de a face lucruri bune oricând, nu doar atunci când sunt sărbători religioase. Iar oamenii ăștia, precum Constantin, trebuie încurajați și promovați.

Constantin, a lansat în blogosferă o provocare, aceea de a povesti care este ultimul lucru bun făcut de noi, cât și încurajarea continuității înfăptuirii lucrurilor bune. Iar eu una, sincer, m-aș bucura din suflet, dacă această provocare ar continua și în afara blogosferei, prin cititorii care ne citesc și nu fac parte din lumea asta minunată a noastră.

fapte bune

Sursă Imagine: Google Images

Așadar, care este ultimul lucru bun făcut de mine?

Hmmm… am stat ceva să mă gândesc, dat fiind faptul că mă învârt într-o lume care mă obligă să fiu orice altceva, decât o persoană bună, plină de sentimente umane. Și totuși, stând eu așa cu gândurile mele, am găsit cel mai recent moment, drept de o faptă bună, conform viziunii mele proprii și personale.

Era o zi de vineri seara, iar eu eram moartă de foame. Am intrat în primul Mega Image din București și mi-am luat ceva de mâncare. Am ajuns la casă. O față acră și-a făcut apariția. Respectiva îmi arunca produsele prin fața scanner-ului și apoi le trântea în partea cealaltă, uitându-se la mine cu o privire de mai că-i venea să mă ucidă pe loc, întrebându-se parcă: „tu ce mai cauți pe aici să mă pui pe mine la treabă?”.  Iar eu îi zâmbeam, fără să-i par amuzată de comportamentul ei. Un zâmbet cald și-atât. Dânsa însă, părea din ce în ce mai nervoasă pe atitudinea mea, așa că, ca să scape repede de mine, mi-a spus printre dinți un preț. Am scos banii, i-am dat, mi-am așteptat restul, iar apoi i-am oferit un „Mulțumesc!”, la fel de calm și de cald, împreună cu un zâmbet și mai larg.

Rezultatul? Inițial am vrut să sun la salvare. Respectiva s-a făcut verde, roșie, galbenă, portocalie și alte culori din astea ciudate pentru chipul unui om. Și-a bulbucat ochii, apoi i-a făcut mici, s-a uitat atent la mine, m-a studiat din cap până-n picioare, iar apoi mi-a zâmbit laaaarg, caaaald și dlăăăguț (da, da, cu l…  din când în când mai sunt copil și mă plostesc), mi-a spus: „Cu plăcere!”, întorcându-se zâmbitoare spre următorul client, cel din spatele meu, în timp ce respectivul se uita mirat și speriat la acțiunea din fața lui, spunându-i: „Bună seara!”, lucru pe care mie nu mi l-a spus. Dar eu m-am mulțumit și cu privirea dânsei cea urâtă, ca mai apoi să mă bucur de toată căldura și frumusețea chipului ei.

Deci, poate fi oare acesta considerat drept un lucru bun? Eu zic că, în lumea asta plină de lacrimi și zâmbete triste, în lumea asta plină de amărăciune, disperare și frustrare, un zâmbet, adus din adâncurile sufletului, pe chipul unui om, este, cred, unul dintre cele mai frumoase întâmplări care se pot întâmpla, în lumea asta plină de atâtea și atâtea lucruri, numai de frumusețe și bunătate nu.

Și dacă eu v-am povestit ultimul lucru bun pe care l-am făcut și de care m-am bucurat cu tot sufletul, aș fi curioasă care este ultimul lucru bun pe care voi l-ați făcut. Aștept comentariile voastre, mai jos, în secțiunea de comentarii.

fapte bune

Sursă Imagine: Google Images

Zâmbește!

Multă lume m-a întrebat de ce zâmbesc mereu, chiar și atunci când sunt tristă.  Iar eu, eu nu am niciodată un răspuns. Sau cel puțin nu am unul pregătit pe care să-l ofer curioșilor. Eu zâmbesc pentru că zâmbesc. Zâmbesc pentru că așa simt, fie că ofer un zâmbet fals sau real. Eu zâmbesc.  Desigur, am și momente când nu zâmbesc iar fața mea nu are nicio expresie… dar asta se întâmplă doar atunci când sunt de o indiferență totală și mă doare fix în pix de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu.

Să zicem totuși că zâmbesc pentru că: trăiesc, văd, simt și există persoane ce-mi pun un zâmbet pe față.

Cu timpul am învățat că lumea din jur are nevoie de zâmbete, de un impuls al unei fericiri. Așa că zâmbesc mereu. Nu-i greu. Trebuie doar să simți asta. Bineînțeles, zâmbesc diferit de la persoană la persoană. Însă asta depinde probabil de însemnătatea persoanei în viața ta.

Cândva, obișnuiam să public pe aici scurt-metraje. Azi mi-am adus aminte de unul ce am să-l las mai jos fără prea multe alte cuvinte. Sper doar să vă placă, ori să-l găsiți interesant.

Iar acum, că mi-a trecut și asta prin minte, am să vă las o întrebare: Tu de ce zâmbești?

sursă youtube (user Ioana Grigore )