De la mediocru la om de știință :)

Până mai ieri nu aveam un model în viață, cineva care să-mi inspire pașii, cineva care să-mi transmită prin simplul fel de a fi motivația de a face ceva anume, de a ajunge cineva. Până mai ieri mă călăuzeau proprii mei pași sub concepția că o dată ce ai eșuat în ceva, vei eșua în toate fără vreo posibilitate de redresare. De ieri nu mai cred deloc în note… notele sunt ceva ce reflectă.. NIMIC, o notă nu-ți reflectă mai deloc capacitățile tale, nu-ți reflectă inteligența sau puterea de concentrare.. o notă e ceva lipsit de importanță, în schimb o notă ne poate marca pe viață îndreptându-ne spre declin poate din simplul fapt că am avut lacune sau am fost panicați, ori poate din cauza unei simple stări de rău. De ieri am înțeles că ceea ce contează cu adevărat este motivația, motivația de a ajunge cineva prin cunoștințe proprii nu prin note ce nu reflectă ceea ce ști ( în sistemul românesc copiindu-se pe capete). Important este să excelăm noi ca și persoane într-un domeniu ( nu în N domenii, cum încearcă sistemu românesc).

Cum am ajuns la cele de mai sus? Ei bine ieri, n-am făcut o oră de franceză, ne-au dus în amfiteatrul liceului la un seminar. Ceva neinteresant în aparență.  Un seminar organizat cu ocazia săptămânilor sănătății. A început prin prezentarea celui ce avea să ne prezinte conținutul, iar apoi prezentarea power point se deschidea cu una bucată poză a doi copii amărâți din Detroit America. Majoritatea din noi eram neinteresați. Ce ne-ar fi interesat pe noi lipsurile altora, noi copii ce primim totul pe tavă? Însă prezentatorul nostru, prin felul de a vorbi și a se purta a reușit într-un fel să ne atragă atenția asupra ceea ce avea să urmeze. Am zis: 2 copii amărâți, ce nu excelau în ale învățăturii și ale școlii, 2 copii pasionați de televizor, jocul cu sticluța și bascket. Unul dintre ei, cel ce excela la jocul cu sticluța ( un joc ce trebuia să nimerești dopul sticlei cu o pietricică fără să atingi sticluța ce se învârtea), fiind bun țintaș a aruncat cu cuțitul într-un copil pe care l-a nimerit într-o centură metalică. Tot el era poreclit ”Cap-Sec” la școală din cauza neștiinței lui asupra celor studiate împreună cu profesorii la școală. Cei 2 copii, frați fiind, erau crescuți de o mamă ce nu le putea oferi ceea ce aveau ceilalți în anii 50, era o simplă femeie ce făcea curat în casele bogătașilor, iar în neștiința ei, în timp ce ștergea praful în bibliotecile acestora, și-a dat seama că bogăția ce au acumulat-o au acumulat-o din cărți, din faptul că au citit. Astfel după ce le-a cerut carnetele copiilor ce s-au arătat cu note dezastruoase, i-a obligat să citească câte două cărți pe săptămână. Raportându-ne la fiul cel mare, când a fost văzut în biblioteca școlii toți s-au mirat, însă sfatul mamei l-a ascultat, iar prima carte pe care a citit-o era despre plante și animale, cea mai subțire carte pe care a găsit-o în toată biblioteca. Iar de aici, citind din ce în ce mai multe cărți fiind obligat de mama sa, a ajuns ca la o oră de geografie, fiind în clasa a 5-a , să răspundă profesorului la o întrebare la care nu au reușit să răspundă cei ce se aflau pe primele poziții în clasă. Astfel, citind și citind, a ajuns să exceleze, rezolvând problemele pe care nu le puteau rezolva nici cei mai buni. Anii au trecut, iar personajul nostru devine pasionat din ce în ce mai mult de studiu, dar mai ales de creier. Ajunge să studieze la Yale și să fie primul om ce primește ”Presidential Medal of Freedom” pentru descoperirile sale în domeniul neurologic. Personajul nostru se numește Ben Carson, omul ce la doar 32 de ani a ajuns directorul secției de neurochirurgie pediatrică al celui mai bun spital Johns Hopkins Hospital.

Tot ceea ce v-am spus mai sus și ceea ce mi s-a prezentat chiar mie m-a făcut să-mi schimb într-un fel mentalitatea și să mă gândesc că dacă el dintr-un copil mediocru a ajuns ceea ce a ajuns, eu cu siguranță voi putea ( nefiind un copil mediocru, dar care este în schimb influențat de niște note aberante 🙂 ). Poate ceea ce m-a atins a fost faptul că și eu sunt fascinată de capacitățile creierului și de ceea ce acesta poate să facă, dar și felul în care acesta a excelat, considerând că cel mai important lucru este să îți găsești talentul, să fi motivat de ceva, să îți dorești din ce în ce mai multă perseverență, să crezi în capacitățile tale și în faptul că ele se pot extinde, să dai dovadă de cinste față de tine însuți, să te provoci mereu la mai mult și cel mai important să nu uiți niciodată să citești, să te refugiezi în cărți din diferite domenii pentru ați adâncii șanțurile creierului și ați dezvolta din ce în ce mai mult capacitățile mentale. Asta m-a motivat, felul simplu de a fi, felul de a excela, faptul că cel mai important e ”SĂ VREI!”

Mai jos vă las și vouă un filmuleț cu și despre Ben Carson, poate se mai găsesc și alții ce și-l vor lua drept model în viață :)!

sursă youtube ( user wpsu)

Fără dezordine :)

Peste tot pe străzi, prin curți văd depozitate, aiurea, chestii folositoare sau nefolositoare omului ca și ființă. Omul se caracterizează prin dezordine atât exterioară cât și interioară. Însă revenind la lucrurile pe care acesta le depozitează pe unde apucă și apoi caută după ele peste tot, că na, așa e făcut omul, eu propun construirea unor depozite ( ce în zona noastră s-au dărâmat, așa că mai bine aș zice reconstruirea depozitelor), în care omul să-și depoziteze ustensilele și tot ceea ce acesta deține ca și bun personal ori ca și bun al unei întreprinderi. Ei bine, dacă la noi s-au dărâmat, în alte locuri ale țării, unde oamenii probabil sunt mai cu capul pe umeri, depozitele s-au păstrat, iar pe lângă ele se mai construiesc și altele pentru a diversifica oferta clientului în funcție de distanță, preț și capacitate, dar mai ales de nevoia acestuia, a clientului. Acestea au devenit spații comerciale în adevăratul sens al cuvântului, servind spre închirierea lor de către clienți precum spatii comerciale radauti.  Astfel oamenii organizați și civilizați preferă să închirieze un astfel de spațiu de depozitare, în funcție de nevoile pe care el sau întreprinderea le are, în funcție de capacitățile de depozitare ori de prețul de închiriere. Spre exemplu, în străinătate, la marginea fiecărui oraș, există domenii întregi cu spații de depozitare pentru diferite întreprinderi de tot soiul, însă din păcate marea majoritate a țării noastre este departe de pașii grăbiți ai occidentului, încăpățânăndu-se să meargă înainte cu pași de  rac 🙂

Smochine în sos de vin :)

Am vrut mai de mult să public această rețetă aici, pe blog, însă m-am lăsat păgubașă de fiecare dată. Acum, printre teme, m-am apucat să scriu aici rețeta delicatesei ce am mâncat-o iarăși, azi, la prânz. Rețeta asta a pornit de la una din ideile mamei de a mânca și altfel ceea ce avem prin grădină. Și cum în grădină avem un smochin ne-am apucat de ceea ce veți putea vedea mai jos. Se prepară simplu și repede, iar rezultatul este extraordinar !

Ingrediente: smochine(cam 3-4 de persoană/porție), unt, zahăr(alb sau brun), vin, apă, scorțișoară, înghețată.

Mod de preparare:

  • Prepararea smochinelor:Smochinelor li se taie codița, iar locul de unde am tăiat codița se crestează în 4. După ce le-am așezat pe toate pe o farfurie, smochinele fiind crestate, în fiecare crestătură punem un cubuleț/fâșie de unt. Apoi presărăm zahăr peste ele și le  băgăm la cuptor până ce zahărul și untul se topesc și formează un sos omogen. O altă posibilitate ar fi să le punem la cuptorul cu microunde pe programul de coacere în funcție de gramajul acestora, însă eu optez pentru prima variantă 😀 ( din experiență).
  • Prepararea vinului:În timp ce smochinele sunt la cuptor, preparăm sosul de vin. Avem nevoie de o jumătate de litru de vin, o jumătate de litru de apă, o jumătate de kg de zahăr și un baton de scorțișoară. Punem într-o crăticioară vinul cu apa cu zahărul și batonul de scorțișoară și le lăsăm să fiarbă până ce cantitatea se înjumătățește.

Mod de servire:După ce smochinele și vinul sunt gata, punem câte 4 smochine pe farfurie,în mijloc, apoi luăm din sosul ce l-au lăsat și punem câte 2 lingurițe peste fiecare smochină. Apoi peste fiecare smochină punem câte 2 linguri de vin, iar la sfârșit, în mijlocul celor 4 smochine, punem o cupă de înghețată.

Această prezentare necesită JavaScript.

Octombrie norvos?!

E clar, pământul se revoltă împotriva noastră și a lui. Azinoapte am avut parte de o furtună cu tunete, fulgere și.. artificii. Da, artificii multe artificii de 30 de minute că de.. e criză și merge. Mă întreb oare… dacă artificiile alea au putut fi vizibile în timpul unei astfel de furtuni cu vânt năprasnic și picături de ploaie furioase tare? Oare a fost vreun nebun care a ieșit afară să se uite după ele pe cer… că sigur de văzut.. nu le-a văzut. Însă trecând peste incident și peste prostia omenească din bătrâni știu că această perioadă nu este caracteristică tunetelor și fulgerelor, furtunilor. E o perioadă friguroasă într-adevăr, în care se așteaptă primii fulgi de zăpadă.. sau cel puțin așa ar trebui să fie. Mie una, știți bine, ploaia, furtunile, fulgerele … mă liniștesc și îmi creează o stare de relaxare totală, însă cea de azinoapte chiar m-a speriat și m-a trezit din somn. Era o atmosferă ciudată: vântul șuiera mai tare ca vara dincolo de geam, copacii se clătinau mai mai să se rupă, ploaia bătea aprig în geam iar fulgerele nu conteneau să-și oprească a lor cale spre Pământ. Era ciudat…. și totuși de dimineață, când m-am trezit totul era uscat, nici urmă de picătură de ploaie, doar roua presărată peste iarbă, pământ, garduri, frunze. Roua și ceața, alături de norii ăia sumbrii și cenuși ce-mi stau deasupra-mi, presându-mă parcă pe mine și pământul dedesubt. Nici urmă de soare, nici urmă de luna dimineții, nici urmă de fericire pe Pământ. Totul pare să fie învăluit în sumbritatea atmosferei înconjurătoare. Ultimele zile ale lui Octombrie se încăpățânează să ne întipărească în memorie un sfârșit de 2012 gri, se încăpățânează să ne apropie cu gândul de apocalipsa amânată încă puțin.

Acum stau și mă gândesc la sintagma ”nimic nu se pierde totul se transformă”: Pământul se transformă, anotimpurile își schimbă decadele, ploile la fel, chiar și soarele este într-o continuă schimbare, modificare. Tot ceea ce a fost, a rămas acolo undeva, iar ceea ce vine pare să fie consecință a ceea ce a fost, ceea ce este pare-se că nu mai contează pentru nimeni.

La voi cum a fost azinoapte?

sursă youtube ( user Kingofblue83)

Cea mai lungă noapte!

Toate cluburile dau petreceri intitulate ”Cea mai lungă noapte”, doar eu mă pregătesc să dorm?Toată lumea se bucură de o oră în plus de distracție la noapte, doar eu mă bucur de una în plus de somn? Că tot vorbeam în postul anterior de lipsa de chef și de dorința de somn, primesc cadou la noapte o oră în plus de somn. Să fie asta o conspirație a Universului măreț? Probabil! Habar n-aveam că azi, tocmai când aveam nevoie de puțin somn în plus, ceasul de la 3:59 se face fix 3! Niciodată nu cred că am adorat mai tare programul de știri ca în momentul dezvăluirii celor de mai sus :). Nu degeaba a fost programat postul fix la 3:59, ci exact pentru a-mi manifesta mulțumirea față de acest fapt, de a dormi mai mult cu o oră!

Ei bine da, azi ziua are 25 de ore, azi ne putem bucura de o oră în plus de ce vrem noi, fie ca e somn, distracție sau învățat, ne putem bucura de ea.  Majoritatea de vor bucura de o oră în plus de distracție, sau mai multe, eu mă voi bucura cu siguranță de ora asta în pat, alături de visele mele și un somn dulce. Iar acum, activând răutatea din mine, pot spune că mă voi bucura de faptul că cei cu tura de noapte vor lucra o oră în plus, în timp ce alții dorm, sau.. SE DISTREAZĂ, cred că ei sunt singurii ce urăsc această oră în plus peste cele 24 deja existente.

Voi cum vă veți bucura de această oră în plus?

Fără chef și tragere de inimă!

Cred că tuturor ni s-a întâmplat de atâtea ori ca lipsa de chef și dorința de somn să ne năpădească chiar imediat după ce ne-am trezit. Dar ce să ne facem atunci când lipsa de chef ne urmărește în fiecare zi de dimineața până seara de o perioadă lungă de timp? E o întrebare ce mi-o pun zi de zi de o grămadă de anișori , în fiecare dimineață și pe tot parcursul zilei. O întrebare al cărui răspuns tot nu-l găsesc, răspuns ce îmi pare că se ascunde pe zi ce trece mai adânc în cărările vieții. De ceva zile încoace simt cum starea asta mi se accentuează cu fiecare secundă ce trece, simțindu-mă capturată în ghearele imense ale somnolenței totale, fără chef de teme și alte responsabilități caracteristice vârstei. Aș sta pur și simplu o zi întreagă să mă relaxez cu ochii în tavan sau în mijlocul picăturilor de afară sub norii cenușii. Aș sta așa să treacă timpul… pur și simplu să treacă, ca mai apoi să-mi doresc să-l dau înapoi 🙂 . Aș sta întinsă undeva ascultând muzică și atât. Aș sta și m-aș lăsa cuprinsă de vise în zbor și atât. Aș sta și doar aș sta cu ochii ațintiți undeva printre praf și stele. M-aș lăsa cufundată printre gânduri într-un hău imens fără să am posibilitatea să mă ridic sau să mă mișc, m-aș lăsa astfel cufundată într-un somn adânc.

Însă activitățile zilnice, chiar dacă pare că nu fac nimic și tot ceea ce am zis mai sus, fac într-un fel sau altul prin pierdere inutilă de timp, mă obosesc pe zi ce trece mai mult, iar cheful pentru ceea ce ar trebui să fie rutina zilnică piere cu desăvârșire, sfârșind în a face desăvârșitul nimic ce pare să nu fie terminat niciodată.

Analizând situația fix din colțul opus îmi dau seama că spre exemplu azi AM AVUT chef să : nu ma ridic din pat, nu scriu nimic, lenevesc, dorm, nu mănânc, ascult muzică, pierd timpul aiurea, privesc în gol. Am avut chef de atâtea lucruri și le-am făcut pe toate încât mă simt cu totul epuizată. Am avut chef de liniște totală cu sunete lente de muzică pe fundal, de sunetul liniștii. Am avut chef de multă ciocolată, pe fundal de lună plină. Luna plină ce mă dă peste cap de fiecare dată când îți face apariția pe cer. Parcă nici ciocolata nu-mi suplinește lipsa de energie acumulată cu fiecare zi ce trece, o energie ce pare să-mi iasă prin fiecare por al pielii cu fiecare gând de boală curată. Aștept să treacă timpul, aștept ca el să treacă și să ia cu el toate problemele pământului pe umerii lui, să le ducă departe, departe.. unde se duce el de fiecare dată când zboară pe lângă noi.

Câteodată, timpul este cel mai bun în rezolvarea problemelor prin trecerea lui rapid de lentă, alteori pare să le încurce mai rău de cât sunt, ca în momentul de față. Pare să sape printre ele spre soluționare, încâlcindu-le mai tare și creând altele noi, ce par a nu mai fi soluționate în vecii vecilor amin! Aștepți parcă fără chef și tragere de inimă ca timpul să te elibereze de tot și toate fără să miști un deget ce te-ar putea trezi din a ta visare. Însă atunci când îți dai seama că tactica ta a fost aleasă greșit, timpul deja a trecut, nu cum ai vrut tu, ci cum a vrut el, lăsându-te undeva în urmă cu tot ce ai vrut să treacă și nu a trecut, aducându-ți peste altele noi și proaspete, înecându-te în problematica vieții cu fiecare secundă de vânt ce ți-a bătut în față 🙂 .

Poate uneori nu lipsa de timp a fost singura cauză a lipsei mele pe blog, ci lipsa de chef, lipsa de inspirație și lipsa de căutare a inspirației, a cuvintelor ce nu fug niciodată din calea unui om, ci rămân mereu acolo amestecate… important e să le aduni, ordonându-le după propria-ți stare. Nu știu dacă mai sus am reușit să fac tocmai ceea ce mi-am propus acum o frază mai devreme, ori dacă totul are o logică, corelându-se frumos. Știu doar că sunt cuvintele stării de moment, ale gândurilor. Cuvinte ce au fost cu greu alese din amalgamul interior.

Voi ce faceți atunci când lipsa de chef vă năpădește? Când simțiți că parcă și respirația vă consumă și ultima fărâmă de energie rămasă? Voi ce faceți când simțiți că statul și pierderea de timp e ultima soluție rămasă, soluție ce ne adâncește mai mult decât credem în probleme? Voi ce faceți când vă simțiți capturați într-o lume a cuvintelor ce nu pot fi exprimate, ori ce se lasă uneori subânțelese de fiecare persoană, atingându-și de prea puține ori scopul, cuvinte ale căror idei stau în văzul tuturor și nimeni nu le vede, cuvinte pe ale căror ide le călcăm în picioare fără mustrări de conștiință?

Îmi doresc uneori ca lumea falsă creată în juru-mi să dispară, să se facă praf și pulbere, disipându-se printre particulele din Univers. Îmi doresc uneori o lume mai bună, în care lipsa de chef să nu fie cunoscută. O lume nouă în care răutatea să fie ceva ce ține de domeniul necunoscutului și imposibil de atins, la fel ca și perfecțiunea. Țin minte că am văzut un film în care : invidia, răutatea, ura și toate celelalte defecte erau necunoscute omului, din păcate la fel era și iubirea ( My boyfrend from the future , se numește filmul, o comedie tare interesantă.. din care avem ceva de învățat, dacă vrem să învățăm 🙂 ). Din păcate lumea aceea în care războaiele pentru putere să dispară o dată cu răutatea, ura, invidia și toate cele, pare departe de noi, undeva sub perfecțiune. Tocmai de asta, o apocalipsă care să radă tot de pe pământ ar fi oarecum utilă acestuia în încercarea de a recrea ceva ce s-a creat prost 🙂 și de a lua procesul faceri și evoluției de la capătul capătului 🙂 sau poate chiar înainte de acesta ..

Vă las mai jos câteva melodii ce mi-au inspirat cât de cât în plasarea ordonată sau dezordonată a cuvintelor de mai sus.

sursă youtube ( user davyjones63)

sursă youtube ( user tudorachemihai)

sursă youtube ( user coolmango0)

Leapșa carierei blogosferice

Am programat această leapșă de luni, de ce de luni și tocmai pentru astăzi, nu am nici cea mai vagă idee, însă ea este aici :). Am preluat această leapșă de la Emil, ce m-a nominalizat și pe mine pe acolo, fapt pentru care îi mulțumesc 🙂

De ce bloggingul ?
Sincer, chiar nu știu… Îmi place pur și simplu să scriu și mai toată lumea avea bloguri, mai toată lumea scria undeva unde să vadă și alții. Nu prea am un motiv întemeiat pentru care m-am apucat de blogging :). Pur și simplu m-am apucat.. și iată-mă stresându-vă !

Cate bloguri ai avut ? Si cate ai momentan ?
Am avut unul singur, acesta. Momentan, îl am tot pe acesta și în paralel mai scriu pe Mistery ce este găzduit de blogspot și este un blog psihologico-medical, nu foarte dezvoltat din lipsa de timp a amândurora, cele ce se ocupă de el, sau mai bine zis.. nu se prea ocupă :D.

Care a fost primul tau blog ? Si care este actualul ?
Primul e ăst și actualul.. tot ăsta 🙂

La ce varsta ai avut primul blog si ce varsta ai acum?
Hm… mi-am făcut blogul prin clasa a 8-a, adică pe la vreo 14- 15 ani și acum am 18 🙂

Primul blog si-a atins apogeul pe care presupun ca l-ai stabilit ? Dar actualul blog ?
Sinceră să fiu, nu mi-am propus nici un apogeu. Pur și simplu îmi doream să scriu undeva unde să vadă și alții, să împărtășesc prin cuvinte lucruri de care unii poate nu se pot bucura decât astfel. Momentan văd că am un pr de 2 și 96% din bloggeri nu-s mai tari ca mine prin zelist :)) !

Ce ganduri “urate” aveai cand ti-ai facut primul blog ? Stiai ce te asteapta ?
Nu aveam gânduri urâte. Poate doar faptul că celorlalți nu o să le placă ceea ce scriu. Însă m-am resemnat repede și mi-am zis ce o fi, o fi.. s-o găsi cineva căruia să-i placă… și sau găsit destui, iar eu sunt mulțumită 🙂

La inceput stiai ca se poate face bani din blogging?
Da, știam. Nu am dorit însă să fac bani din el, cel puțin nu atunci.. atunci era doar o simplă activitate, iar eu eram încă un copil ce primea totul de-a gata. Acum însă am mai crescut și am început să-mi doresc și puțină independență, așa că am făcut ceva bănuți cu blogul, fie ei și puțini :).

Cati bani ai castigat din blogurile tale ? Si dupa cat timp de la infiintarea primului blog ai scos primii bani ?
Hm, am scos într-o lună ( că nu m-am apucat de mult) vreo 80 de lei :). E bine, zic eu… pentru un efort nu foarte mare :).

 Ai avut ganduri de abandonare a blogului ? De ce ai vrut sa abandonezi ?
Nu.

Te-ai lasa de blogging ? Daca da, care ar fi motivul ?

Nu m-aș lăsa de blogging niciodată. Este ceea ce îmi place să fac. Îmi place să scriu. Însă timpul mă obligă uneori să mă las de blogging perioade mai scurte sau mai lungi de timp :).

Mai departe îl dau și eu cui o vrea să îl preia 🙂

Liebster Blog Award

Am primit această nominalizare prima dată de la Alex de pe O9noapte iar mai apoi de la slowaholic.. și de abia acum îi onorez cu acest post și le mulțumesc pentru nominalizarea lor :)! Această leapșă se desfășoară după 3 reguli::

  • să spun 11 lucruri despre mine;
  • să răspund întrebărilor adresate de cei ce m-au nominalizat;
  • să adresez întrebări pentru cei nominalizați 🙂

 

Să încep așadar cu prima regulă, destul de dificilă, cele 11 lucruri despre mine:

  1. La fel ca și slowaholic, trebuia să fiu băiat. Am ieșit fată, mama bucuroasă foc, tata puțin dezamăgit… însă până la vârsta de 18 ani am făcut cât 10 băieți la casa omului 😀 .. cât să se sature 🙂 !
  2. Îmi place să merg pe munte.
  3. Îmi place să schiez.
  4. Îmi plac sporturile extreme, spre disperarea mamei 🙂 !
  5. Vreau să ajung medic, undeva în afara țării… CÂT MAI DEPARTE!
  6. Urăsc sistemul nostru de învățământ 🙂 !
  7. Îmi plac cartofii prăjiți, dulciurile ( ciocolata în special) și mâncărurile cât mai exotice și ciudate 😀 !
  8. Sunt o persoană destul de sensibilă, dar și foarte egoistă ( din spusele doamnei diriginte, pentru că sunt singură la părinți 🙂 )
  9. Sunt pro dreptății și anti profesorilor ce cred că datorită acestei poziții pot face ce vor cu elevii și să-i fâțâie cum vor :).
  10. Când eram mică am făcut karate și îmi plăcea să mă bag pe sub mașini să le repar. Cunoșteam toate cheile din service-ul tatei și eram un adevărat ucenic.. spre disperarea mamei!
  11. Sunt prea ”voluntară”- din spusele doamnei diriginte.

Acum să răspund celor 9 întrebări ale lui Alex:

1. Cea mai mare fobie a ta.

Îmi e frică de moarte.

2. Un vis mai vechi devenit realitate.

Mă pot rezuma la faptul că majoritatea viselor devin realitate. Unul a fost să ajung în Anglia și am ajuns 🙂

3. Care crezi că sunt viciile lumii moderne?

Băutura, drogurile și prostia 🙂

4. Crezi în educația care se face în școli și licee?

Absolut deloc 🙂

5. Deții o anumită pasiune pentru scris/literatură/artă în general?

Da, îmi place să scriu 🙂

6. Iphone 5 sau Galaxy SIII?

Niciunul, prefer să fac altceva cu banii 🙂 Ceva cu adevărat folositor 🙂

7. Numește următorul președinte al României.

N-am puterea de a face astfel de preziceri.

8. Dă-mi 2 motive cauză a dezordinii din sistemul romanesc.

Dezinteresul total pentru ceilalți și interesul numai pentru sine al oamenilor ce sunt la putere.

9. Ai vrea să sari cu parașuta?

Ooooo da… cred că este extraordinar!

Acum a venit rândul celor 11 întrebări puse de slowaholic :

1) Mare sau munte?

Ambele!

2) Alb sau negru?

Ambele :))

3) Pentru fete: fustă sau pantaloni? Pentru băieţi: blugi sau pantaloni de stofă?

Ambele 🙂

4) Ai o problemă evidentă. O ignori sau te confrunţi cu situaţia? (Fii SINCER tu cu tine)

Mă confrunt cu situația 🙂

5) Cine e cea mai importantă persoană din viaţa ta?

Nu există o cea mai importantă, există cele mai importante: mama, tata.

6) Îţi doreşti enorm ceva care te-ar împlini ca om. Daca renunţi la acel ceva, te distrugi încet încet. Dacă îţi urmezi visul, rişti să îi doară pe cei dragi ţie sau chiar să-i pierzi. Ce faci?

Sunt omul care e de părere că visele tale sunt cele mai importante. orice ar fi, aleg să mi le împlinesc 🙂

7) Te trezeşti odihnit/ă dimineaţa?

Absolut deloc 🙂

8) La ce te gândeşti de obicei înainte de a te duce la culcare? (nu mă interesează detalii personale, ci doar genul de lucruri la care vă gândiţi, dacă pot fi împărtăşite public, fireşte ;) )

Chiar m-ai pus pe gânduri. Mă gândesc numai la lucruri abstracte care nu au nici un sens și râd aiurea 🙂

9) Când ai zâmbit ultima dată îndelung pur şi simplu pentru că e o zi frumoasă afară?

Pentru că e o zi frumoasă afară… nu-mi amintesc… dar de zâmbit lung pur și simplu… chiar aseară 🙂 .

10) Care sunt cântecele care îţi plac cel mai mult? (2-3 sunt suficiente)

2-3 nu sunt suficiente pentru mine, pe primul loc spre exemplu am vreo 10 melodii :))

11) Nu vi se par puţin obositoare lepşele astea?

Lepșele nu îmi par obositoare…. mie chiar îmi plac 🙂

Iar acum seria întrebărilor mele este:

  1. Ce ai alege să iei cu tine pe o insulă pustie?
  2. Ce gen de cărți îți place să citești?
  3. Cum te-ai descrie într-un cuvânt?
  4. Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai?
  5. Ceți place ție să faci în timpul liber?
  6. Unde ai alege să dispari pentru a te rupe de lumea întreagă și a avea momente de liniște totală?
  7. Cum ar suna o zi perfecta pentru tine?
  8. Ce lucru trăznit ți-ar place să faci?
  9. În ce activitate te regăsești cel mai bine?
  10. Ce parte din România ți-a plăcut cel mai mult?
  11. Ce-ai schimba la tine?

Sper să nu primesc înjurături de la următorii nominalizați, iar dacă nu le face plăcere nu îi oblig să preia această leapșă 🙂 Deci eu o trimit la : Narcis, Călin, Probiu, Fosile, X-pert, Tu1074, Kadia 🙂 și oricui mai are plăcerea de a prelua această leapșă 🙂

 

 

 

Fără net – mai aproape de natură :)

Până acum râdeam de pățaniile lui Narcis din blogosferă, iar acum râd de propria-mi pățanie. Parcă e altfel când simți pe pielea ta toate cele și nu doar printre rândurile celorlalți. Ei bine, când mi-am propus să-mi fac timp mai mult pentru a mai scrie ceva pe ici pe colo și a mai închega câteva posturi de weekend, romtelecomul ( sau cel puțin așa credeam la început) mi-a stricat planurile mele de weekend și m-a obligat să-mi fac de lucru numai printre caietele de școală dar datorită acestei pățanii trebuie să recunosc că m-am bucurat mai mult de aerul proaspăt și rece de toamnă.

Vineri după-masă fericită pentru venirea weekendului pierdeam timpul aiurea pe net și încercam să scriu ceva pentru România este Most Wanted  pe MWB, când mă trezesc că pică netul. Opresc modemul mufez cablurile repornesc. Merge. Nu mare mi-e bucuria că peste o oră pică din nou și de data asta pică de tot. Bine nervii mei asupra serviciilor lor au ajuns deja la maxim având mereu discuții contradictorii cu operatorii lor needucați și mereu neinformați asupra oricărei situații minore sau majore. De data aceasta a sunat tata ca să afle că nu este nimic în neregulă, netul merge perfect și că în 72 de ore nu intervine nimeni mai ales că vine weekend ( dacă ar fi o firmă respectabilă ar trebui să aibă operatori 12/ 24 dacă nu 24/24) mai ales pentru firmele cu tură de noapte. Cum sunt ei mereu neinformați și plictisiți la telefon, de prea puține ori dând informații corecte și folositoare rezolvării unor probleme au mai rămas cu un client în minus sau cel puțin vor rămâne. Ei bine, am aflat apoi că pentru toate acestea nu Romtelecomul era vinovat ci un vecin :D. Cum a reușit un om să lase o stradă fără net? Simplu: a tăiat cablurile. Strada noastră este de 2 ani și aproape jumătate în lucru, se asfaltează, se sparge ce s-a asfaltat să bage nu știu ce conductă, asfaltează iar, apoi iarăși sparg pentru că au uitat să mai bage o conductă, iar asfaltează și în final sparg iar pentru a băga și apa pe anumite locuri pe unde au mai uitat. Pun trotuare pavate, în valuri. Cum în valuri? Simplu: în dreptul porților mici și mari se face o mini-vale, apoi urcă iar, iar mai fac o mini-vale( trotuarul ăsta mă trezește în fiecare dimineață tot urcând și coborând pe el). Apoi sparg și trotuarul că nu au făcut branșamentele. Și uite așa în final nu mai termină în vecii vecilor, AMIN. Revenind la vecin ce își făcea conștiincios branșamentul la noua instalație de apă și ce o mai fi, săpând el acolo de zor în pământ a dat de niște cabluri ale căror utilitate nu a văzut-o și nu a înțeles-o, așa că le-a tăiat, că doar ce ar căuta niște cabluri prin pământ? Cine să le folosească acolo în pământ? Nimeni nu? Și uite așa vecinul cu pricina s-a ales cu amenzi și citări în instanță pentru afectarea rețelei de telefonie și internet pe domeniul public, pentru că da, spărgea afară în stradă, nu în curte, unde nici măcar acolo nu are voie decât cu aprobare să distrugă bunurile Rometelecomului.

Deci dragii mei, dacă găsiți cabluri ”aiurea prin pământ” să știți că utilitatea lor este acolo undeva și NU, NU se găsesc degeaba prin pământ! Nu puneți oamenii să muncească în plus pentru voi, să înlocuiască atâtea surse de la o singură tăietură ce a ars toată rețeaua. Însă ar trebui să fiu recunoscătoare faptului că sâmbătă am stat toată ziua ( sau cel puțin aproape toată) numai afară și nu cu nasul în laptop.

13.10.2012

Ziua așteptată ani buni de zile a venit și s-a dus. A trecut pe lângă mine la fel ca oricare altă clipită a timpului ce mi-a mai răpit o clipă din viață și mi-a mai aruncat în brațe o amintire. Pe cât de mult am așteptat-o pe atât de repede parcă a trecut. Era ziua în care credeam că se va schimba lumea. Era ziua în care simțeam că realitatea devine o irealitate și irealitatea devine realitate.

18 ani nu-s nici grei nu-s nici ușori. 18 ani reprezintă vârsta la care poți să faci ce făceai și înainte doar că de data asta e legal. La 18 ani te simți la fel ca la 17, singura diferență o face responsabilitatea în fața legii și a vieții în mod legal, în mod natural depinzi de părinți, de școală, de profesori, de normele de care ai depins și până acum. La 18 ani te rupi legal de tot ceea ce înseamnă copilărie, pentru că în sufletul tău rămâi la fel de copil ca și înainte. La 18 ani schimbi un buletin și-o poză cu trăsături din ce în ce mai pronunțate. La 18 ani se spune că te confrunți direct cu viața, chiar dacă ne confruntăm cu ea încă din timpul prunciei. La 18 ani ești același adolescent ca și la vârsta de 17 ani și 364 de zile, având în plus la tine amintirile unei ierni, unei primăveri, unei veri iar acum începând cu amintirile toamnei. La 18 ani te gândești la dorința prostească ce o aveai în copilărie de a-i împlini. La 18 ani îți dorești să dai timpul înapoi spre redescoperirea copilului fără griji de altă dată. De aici în colo regretele vârstei fragede complexează existența noastră de zi de zi, o îngreunează cu fiecare secundă ce bate adânc în ceasuri. Trecutul privit de la 18 ani pare a fi într-un hău interminabil, de neatins și regretabil. Pare nesfârșit și trecut în același timp. La 18 ani visele par uneori mai imposibile ca niciodată tocmai din cauza întâlnirii față în față cu viața. La 18 ani te crezi puternic, plin de forță, cu mult chef de viață. Păcat că toate acestea sunt gândiri deșarte și de exterior, la 18 ani fiind poate mai sensibil ca niciodată, având o personalitate și un temperament ce pot fi zdruncinate ușor de către normele societății și a oamenilor din jur, de către părinți, profesori și chiar de către ei. 18 ani e vârsta dezechilibrului total. Tot ceea ce ai în minte și în suflet e dezordonat, lucrurile încearcă toate să se aleagă unele de altele și să se sedimenteze fiecare la locul lor. Însă societatea din jurul nostru se încăpățânează să ne lanseze zdruncinați în viață, să ne dea peste cap sufletul și mintea. Începând de la oamenii cu care ne întâlnim o dată în viață pe strada, dar în acea clipă ne marchează inconștient printr-un gest pe viață, continuând cu amicii și prietenii ce la vârsta asta sunt  mai invidioși unii pe alții ca niciodată, ajungând la profesori ce cred că prin simpla poziție de profesor pus să ne învețe practic ceva, li se cuvine totul: de la a ne fâțâi în toate modurile posibile până la a ne tachina, lucru ce mi se pare abuz.

Nu zic, 18 ani e o vârstă într-adevăr frumoasă, o vârstă la care nu cunoști ceea ce înseamnă cu adevărat să fi pe cont propriu, nu duci încă lipsa banilor ( sau cel puțin unii). E o vârstă în care chiar dacă simți că ești pe picioarele tale, ești încă puiul ce învață cu greu să zboare. E o visă în care visele sunt mai multe ca niciodată, la fel și speranțele. E o vârstă la care tot ce e bine pare să te înconjoare într-un balon, până la primul spin al vieții.  E vârstă în care sufletul copilului din tine se răzvrătește din ce în ce mai tare, dornic să iese la suprafață, dornic să se manifeste și să-și facă gândurile infantile cunoscute. E o vârstă în care nesiguranța și incertitudinea primează alături de multe dezamăgiri. E o vârstă în care descoperim adevăratul sens al culorilor vieții și semnificația amănunțită a acestora. E vârsta când începi să culegi încrederea de nicăieri, e vârsta când puterile tale se dezlănțuie, când adevăratul TU apare. E vârsta când îți iei avânt de pe o stâncă și te trezești în hău, însă perseverența ta continuă să-ți curgă prin vene.

Probabil e cea mai frumoasă vârstă dinaintea maturității, vârstă în timpul căreia înveți să zbori, să cazi, să te ridici. De vreo 5 zile încoace, adesea aud întrebarea: ” Cum e la 18 ani?” Păi cum să fie oameni bun? La fel ca la 17, ca la 16, aceeași eu, aceeași gândire. Nu simt nimic schimbat în afară de un alt buletin și o responsabilitate legală ce o consider infinit mai scăzută decât cea morală. E pur și simplu o vârstă dată de calendar și de 365 de apusuri de soare. Până acum credeam că 18 ani înseamnă totul, însă 18 ani nu înseamnă nimic. 18 ani nu reprezintă ceva semnificativ ( ori cel puțin nu pentru mine). Am început să cred că, cu adevărat important este ceea ce simți în interiorul tău, ceea ce simți TU în pilea ta, nu ceea ce simt ceilalți pentru tine, în locul tău. Consider că vârsta tânără de 18 ani o poți avea tot atât de bine la 36, la 54, la 72, la 88, o poți avea mereu în sufletul tău, mereu îți poți păstra sufletul și mintea tinere, pline de viață și de speranță, important este să nu uităm să facem asta, să nu uităm să credem în noi, să sperăm și să ne considerăm mereu tineri și cu mult chef de viață, să nu ne lăsăm doborâți de micile mari greutăți și obstacole din calea noastră.

Am vorbit despre acești 18 ani și despre cum mă simt eu dincolo de pragul lor, în tabăra ”bătrânilor”. 18 ani, pe cât sunt de frumoși și ușori pe atât sunt de urâți și de grei. Sunt un amalgam între fericire și tristețe, între descoperire și deșertăciune, între încredere și deznădejde, între visare și coșmar, între speranță și eșec. Am vrut încă de pe data de 13 să scriu acest post, însă de abia azi timpul aglomerat de dincolo de pragul celor 18 ani, mi-a permis puțină scăpare în lumea scrisului pe blog.

Aș vrea acum să vă întreb: Voi cum vedeți viața la 18 ani?

Vă invit în continuare să poposiți pe la Călin ce vă va încânta cu siguranță cu niște muzică bună și pe la Narcis. Acum vă las până data viitoare ce nu știu când va avea să vie.

Sărbătoare-n blogosferă!

Postul acesta a apărut cam târziu din lipsa mea de timp, dar totuși a apărut și el pe aici! Ieri a fost o zi importantă pentru blogosfera noastră ( zic eu ) și pentru muzica bună din blogosferă! Ieri, cineva, și-a mai notat în catastiful vieții încă un an trecut, pentru că ieri, 11.10.2012, și-a sărbătorit ziua de naștere Călin! Ieri cred că și muzica a sărbătorit în felul ei faptul că este împărtășită pe căi atât de frumoase, dar și pentru faptul că inculpatul nostru s-a întors mereu la ea și nu a părăsit-o în totalitate așa cum ne-a amenințat de atâtea ori, făcând-o chiar o dată pentru ceva timp destul de lung. Însă mai importantă i-a fost întoarcerea alături de numeroasele lui posturi cu muzică bună! Eh.. acum.. că tot am zis că a fost sărbătoare-n blogosferă, vreau și eu să îi urez pe această cale mulți mulți foarte mulți ani sănătoși în care să ne bucure zilnic ( sau aproape zilnic) cu muzica aleasă și cu pozele surprinse de faimosul lui aparat de fotografiat! Îi doresc să-i fie zilele frumoase și fericite, să aibă parte de noroc, sănătate și mult chef de muncă și de acum în colo. Îi doresc să rămână așa cum îi și în prezent ( să nu se sclerozeze cu trecerea anilor, cum o fac mulți) să-i rămână sufletul și mintea tinere! Și îi mai doresc un călduros și din suflet ”La mulți ani” cu toate cele de mai înainte !

Iar voi… nu știți cine e  Călin? Ei bine ar cam fi timpul să aflați! E un clujan tare simpatic la vreo 30 și ceva de ani, ce ne ”omoară” în fiecare zi cu topuri de muzică bună pe blogul său! E un clujan căruia îi place să fotografieze și să se plimbe cât îi ziulica de mare! Îi un clujan cu principii bine clădite și de la care poți învăța câte ceva! El scrie în Colțul cu muzică, după ce a tot umblat cu o paporniță, dar și printr-un grup al Porcilor Abjecți. Îi un om cu suflet mare ca toți ardelenii… și foarte calm.. iar.. ca toți ardelenii.. de ce oare m-oi fi născut în Gorj 😦 ?  Ce să vă mai zic eu despre Călin… îi place muntele.. de fapt.. cui nu-i place muntele 😀 și nu se prea împacă cu căldura! Vă place de el? Dacă da vizitați blogul, dacă nu… păi… vizitați totuși blogul :)).. poate vă place acolo de el!

sursă youtube ( user Kamal Jeet )

 

Violența naște demoni și rănește îngeri!

Am vrut de ieri să dezbat acest subiect într-un articol,însă timpul nu a fost deloc permisiv cu mine și se pare că nici nu vrea să fie… nici măcar pentru toate temele și materiile nu-mi mai ajunge.. dar pentru odihnă și alte activități! Revenind însă la subiectul acestui articol vreau să încep prin a spune că Narcis a pornit o campanie blogosferică și nu numai împotriva violenței. O campanie ce are zeci, sute sau poate chiar mii de surori pe această tematică, însă o susținere în plus parcă nu strică.

Totul a pornit de la o întâmplare trăită de Narcis, în care un vecin îți bătea cele 3 fete și nevasta fără pic de milă, iar poliția nu putea face nimic, nu sunt în măsură ca și organ al statului să tragă la răspundere așa ceva, ei sunt puși doar să constate. Încep pe zi ce trece, cu fiecare articol de acest fel pe care îl citesc despre români și România să urăsc din ce în ce mai tare locurile și oamenii de acest fel din jurul meu, pentru că sunt destui! Narcis dorește ca noi toți ce sprijinim anti-violența să promovăm acestea pentru a se face auzite cât mai bine și pentru a fi tăiate din rădăcini actele de violență de orice fel.

Acum că am zis de unde a pornit acest articol și că l-am făcut vinovat pe Narcis pentru el, să vă spun și părerea mea personală despre violență. Peste violență dau zi de zi, fie ca e verbală sau fizică, o întâlnesc în clasă, pe holurile școlii, în curtea școlii, pe stradă, la televizor, în muzică și mai peste tot în jurul meu, pentru că din păcate trăim într-o lume în care egoismul și ura domnește pretutindeni. E imposibil să treacă o zi fără să văd cum cineva jignește ori împrăștie o palmă, e imposibil să treacă o zi în care un strop de bunătate să ne călăuzească. Violența a devenit parcă o parte din noi, poate chiar din fiecare chiar și prin ridicarea vocii la o altă persoană. Violența a devenit o parte din noi prin manifestarea egoismului și a urii față de alte persoane din jurul nostru și nu numai prin bătaie și vorbe de ocară, însă de la una la alta este doar un pas infinit de mic sau de mare, depinde de fiecare persoană în parte și de cum este mâncată pe dinăuntru de ură. Personal eu nu sunt de acord cu violența de nici un fel, nu suport nici măcar tonul vocii ridicat, mă afectează pur și simplu până în ultimul centru nervos al corpului meu. Urăsc violența asupra oamenilor și asupra animalelor, urăsc orice fel de tip de violență, după cum spuneam.

Există din bătrâni o vorbă cum că ”bătaia este ruptă din rai”. Personal mi se pare o aberație. Raiul și întregul ținut pe care se presupune că domnește bunătatea întruchipată și bunul Dumnezeu, este un loc ce nu are spațiu disponibil pentru ură și egoism, pentru răutățile lumești, se presupune că acolo totul este sfânt, pur, curat, impecabil, un loc în care fericirea și bunătatea domnesc, un loc al perfecțiunii, reprezentat adesea în viziuni prin albul strălucitor împânzit cu grădini de un verde crud al perfecțiunii , neîntinat de petele vieții. Astfel dacă raiul reprezintă toate acestea, cum poate fi bătaia ruptă din rai? Cum poate Dumnezeu, ce este întruchiparea perfecțiunii și a bunătății să se folosească de astfel de metode înjositoare pentru a pune la punct lumea. Se spune că Dumnezeu își iubește fii, oricum ar fi ei: criminali, hoți, depravați sau mai știu eu cum, iar pedeapsa acestuia ar fi răsplătirea lor cu bunătate și în nici un caz cu bătaie. Astfel, în nici un caz, bătaia nu poate fi ruptă din rai. Știu că raiul este un mit, la fel cum a devenit și bunătatea, fericirea și poate chiar iubirea. Însă din ele nu poate niciodată să ia viață violența, ura, egoismul, răutatea.

Mă întreb acum de ce oare majoritatea din noi ne oprim doar la cuvinte, la scrieri, la campanii virtuale și nimeni, nimeni nu face ceva concret. Ceva care să oprească violența oriunde ar fi ea, să o taie din rădăcini și apoi să o usuce. Sunt atâtea campanii anti-violență ce mănâncă bani de pe spinările proștilor, iar într-un astfel de caz, precum cel relatat de Narcis nu intervine nimeni, nici măcar poliția. Trăim într-o lume a haosului, a minciunii și a promisiunilor deșarte. O lume în care toți ne mulțumim să vorbim și să ne exprimăm nemulțumirile asupra lui X și Y. Trăim într-o lume în care tot răul e posibil și tot binele imposibil, în care fericirea și iubirea pentru cei de lângă noi a devenit de mult doar un simplu mit, nemaiexistând fericire și iubire fără stropi de lacrimi, fără regrete și fără sentimente copleșitoare de tristețe. Din păcate omul a început să se adapteze declinului din drumul spre perfecțiune, spre ceea ce se spune că e frumos și că e bine. Acum lumea se mulțumește să calce în picioare pe cel ce-i stă în cale, să înjure, să lovească, să se înconjoare în viață de cadavre. Bunătatea, fericirea și iubirea par să-și ia pe zi ce trece mai multe bagaje din sufletul nostru, îndreptându-se singure spre necunoscut, spre infinit, într-un loc în care șă-și găsească locul.

Mi-aș dori să trăiesc clipa în care lumea să fie mai bună, în care autoritățile să facă într-adevăr ceva împotriva violenței și nu doar să constate niște vânătăi și suflete rănite. V-ați gândit vreodată câți demoni a născut violența prin aplicarea ei și câți îngeri nevinovați a ucis? Câți copii au murit în bătaie, câți au devenit niște fiare, niște diavoli? Judecăm pe cel ce practică violența dar nu ne întrebăm niciodată de unde a pornit ea cu adevărat și cum de s-a instalat adânc în sufletul aceluia! Mi-aș dori să trăiesc clipa în care omul o să fie mai presus de bani și nu banii mai presus de om, în care adevărata valoare o să fie omul și sufletul său. Îmi doresc și sper că ceva se va schimba cândva, fie și printr-o apocalipsă, de care întreg pământul ar avea nevoie.

Dacă și voi sunteți împotriva violenței exprimați-vă și poate cei ce au adevărata putere vor schimba ceva :). Acum vă voi lăsa până data viitoare, ce sper să fie cât mai curând.

O noapte albă

Am avut parte sâmbăta ce tocmai a trecut, 6.10.2012, de o noapte albă la biblioteca. O noapte dedicată lui Caragiale, vieții lui și operelor sale, o noapte dedicată epigramiștilor, pamfletarilor și în special lecturii în sine. Am avut parte de recitări ale unor epigramiști și pamfletari gorjeni dar și de lecturări asupra vieții lui Caragiale și a operelor sale. Fiind anul lui Caragiale, colegiile organizatoare au prezentat și câteva proiecte în care au evidențiat cele mai importante opere ale autorului dar și cele mai importante momente din viață. O idee interesantă și deosebită, dezamăgirea mi-a fost mare însă când am văzut-o pusă în aplicare. De ce? Simplu, mi-a fost mare dezamăgirea să văd cum aceia ce se presupun a fi elevi de elită nu știu să citească, ori fac greșeli gramaticale consecutive atât în grai viu cât și în proiectul scris, proiectat pe unul din  pereții încăperii.

Un alt moment a fost dedicat dulceții și cafelei, pentru că am fost serviți cu dulceață și un pahar de cafea înaintea realizării unui concurs cu premii precum: un breloc sau un CD ori o hartă cu obiectivele turistice gorjene. Concursul a fostul unul bazat pe întrebări și răspunsuri rapide, întrebări din operele lui Caragiale. A fost una din activitățile interesante ale acelei seri, fiind urmată de o invitație la dans în anii lui Caragiale, printre fete cu rochii lungi și domni specifici acelei epoci. Un dans ce a avut loc într-un hol mare printre operele de artă ale copiilor talentați gorjeni în incinta bibliotecii.

Din păcate, din cauza oboselii și a dezamăgirii din punct de vedere al organizării,  cu invitația la dans mi-am luat și eu tălpășița către casă. Mi-a părut tare rău să văd că nu s-au ridicat nici măcar la jumătatea organizatorilor de anul trecut, nefiind pregătiți. Însă din câte știu programul a continuat cu o dezbatere pe una din operele lui Caragiale și mai apoi cu vizionarea unui film pus în scenă după una din operele lui Caragiale și comentarea acestuia ulterior de către aceiași elevi ce făceau parte din organizatori. Știind mai ales ce avea să urmeze și văzând greșelile numeroase din prezentările power point am plecat fericită spre casă. Mi-a părut rău, sincer mi-a părut tare rău să văd atâta dezorganizare și atâtea bâlbâieli, dar mai ales lipsa cunoștinței a ceea ce se presupunea că au scris.

Sper ca anul viitor să fie o organizare care să se ridice așteptărilor mele sau cel puțin la nivelul celor de anul trecut!

Acum vă las până data viitoare ce sper că va fi cât mai curând și îmi pare chiar rău de faptul că nu mai pot iar scrie așa cum mi-aș dori pe blog. Însă școala, temele și pregătirile îi ocupă majoritatea timpului, iar puținul timp liber parcă nu l-aș mai petrece în fața unei tastaturi și a unui monitor de laptop ce mă obosește și mai tare. Sper totuși ca cei care intră pe aici vor înțelege și se vor bucura mereu de fiecare post, fie el scurt, lung sau din an în paște!

O seară frumoasă vă doresc!

În căutare de comori

Când eram mică îmi plăcea să sap mereu în pământ. Căutam comori, aur, argint ori oseminte de balaur. Eram mai rea ca un foxterier.Îmi plăcea să fac gropi cu mânuțele mele mici. De altfel adoram să-mi fac propriile mele piscine, care de fapt erau pentru păpuși. Îmi plăcea să explorez, să descopăr… iar singurul lucru ce-l descopeream era faptul că piscina mea era tare însetată, îmi sorbea toată apa și nu înțelegeam niciodată cum poate să bea atâta apă… ea oare nu face broaște? Nu înțelegeam cum pământul poate înghiți atâta apă.. însă.. mai târziu am înțeles… Îmi doream atunci un foxterier să-mi sape gropile.. multe gropi și să găsesc eu comoara inexistentă, mai târziu am început să îmi doresc escavatoare pentru gropi mai mari, dar de unde așa ceva? Pe atunci nu existau firme precum aceea ce închiriază utilaje radauti, sau eram eu prea mică să știu de existența unor astfel de firme… Acum nu-mi mai doresc piscine, dar să găsesc o comoară îmi voi dori întotdeauna și de data asta fără să mai sap cu mâinile ci cu un excavator adevărat. Dar știți voi.. visele rămân tot vise și nu întotdeauna se îndeplinesc.

Vouă ce vă plăcea să faceți în copilărie? Și voi săpați în pământ în căutarea unor comori? Ori aveați alte activități mai palpitante?

Turism în Gorj: Redescoperind Gorjul

Ei bine, așa cum v-am promis ieri, astăzi am revenit cu ceva mai interesant sper eu și anume cu una din acțiunile la care am participat în decursul acestei săptămâni a serbării și promovării turismului în Gorj, prin redescoperirea frumuseților Gorjului și a activităților ce acesta le oferă. O săptămână întreagă, în Gorj, s-au desfășurat diferite activități culturale și recreative precum: dansuri populare pe centru, piesă de teatru în aer liber, traseu turistic prin Gorj, activități culturale la casa Mariei Lătărețu, dezbateri și nu în ultimul rând, astăzi au avut loc activități sportive de recreere( tiroliană, cățărări și coborâri în rapel).

Activitatea de astăzi a fost organizată și susținută de Salvamont Gorj, ce a oferit tuturor amatorilor echipamentul necesar și ajutorul necesar în desfășurarea acestor activități. Astăzi, în ultima zi de toamnă, am redescoperit plăcerea și adrenalina unor activități de altă dată, astăzi am descoperit adevărata frumusețe a toamnei (cu tot cu căldura ei de peste 30 și ceva de grade), i-am redescoperit coloritul, coloritul ce nu îl mai are nici un alt anotimp ( iarna prea albă, primăvara un singur verde crud combinat cu albul florilor, vara un verde aprins plin de căldură), dar toamna, toamna are toate nuanțele de culori, toamna e o paletă de culori ce împânzește tot pământul îmblânzind sufletul și minunând privirile.

Revenind la ziua de azi cu activitățile e, pot spune că a fost o zi de maximă relaxare, minunată, plină de revigorare și plină de multe poze. După ce m-am trezit de dimineață(ora 5) și am plecat spre Polovragi, mi-am umplut ziua cu fericire: am coborât în rapel( nici nu mai știu de câte ori), am coborât pe tiroliană, m-am cățărat pe stânci, am vizitat și Peștera Polovragi( ce spre rușinea mea, până la vârsta de 18 ani nu am vizitat-o) și am făcut MULTE, FOARTE MULTE poze( ce le veți putea vedea în galeria de mai jos).

Am fost plăcut surprinsă de entuziasmul celorlalți ( care de altfel nu putea fi absent). Prima dată, recunosc, apare frica… însă apoi, după ce îți dai drumul de pe pod și te contopești cu golul ce te înconjoară, prins în corzi și aer, tot corpul ți se relaxează mușchi cu mușchi dorindu-ți să nu mai atingi solul, să se prelungească în golul ce te înconjoară, dar el.. parcă se încăpățâna să se apropie tot mai mult de tălpile picioarelor mele( asta la coborârea în rapel). La tiroliană, simțeai că zbori, spre deosebire de rapel unde simțeai că plutești, coborai pe sfoară cu viteză( nu foarte mare dar așa aveai impresia) și parcă totul se petrecea prea repede, prea repede ajungeai la sol, prea repede trecea entuziasmul… prea repede dispărea adrenalina. La cățărare, aici e ceva mai complicat, aici nu mai depinzi în totalitate de cel ce ține frânghia și nici nu mai ești liber ca la coborârea în rapel, aici ai nevoie de siguranță în mâii și în picioare, de concentrare și distribuirea ei către acestea, ai nevoie de simț de cercetare în căutarea prizelor pe stâncă pentru a ajunge cât mai sus și pentru a nu aluneca, însă după toate acestea sentimentul ajungerii în vârf după ce ai parcurs traseul este de nedescris.. te simți parcă stăpân peste tot și toate!

Așa cum am spus și mai sus, a fost o zi extraordinară și vă invit și pe voi să vizitați Gorjul, luând parte la astfel de acțiuni… merită! Vă las acum în compania pozelor de mai jos!

Această prezentare necesită JavaScript.

Ciudățenii de sâmbătă

Iar n-am mai scris de 2 zile 😦 Iar m-am cufundat în alte cele ale școli, între teme și somn… somnul de care duc lipsă fie din lipsă de timp fie din cauza prezenței unor dureri de cap. Însă printre teme, lipsa somnului, dureri de cap și drumul spre școală, mi-am făcut timp și de câteva poze pentru blog.

Ei bine, printre cele ce le veți vedea mai jos, veți observa niște poze ciudate cu un caiet de economie. Se pare că nici forțele supra naturale nu sunt prea fericite de o materie ce-mi ocupă timpul fără folos( că doar nu-s pe profil economic ci de matematică informatică.. dar asta e probabil o eroare de sistem) și spun asta datorită ciudățeniilor ce le veți observa și voi peste paginile caietului de economie… niște jocuri de lumini superbe provenite din razele soarelui ce se revărsau peste pixul meu de culoare albăstruie. Spectrele de lumină se revărsau atât pe caiet cât și pe mâini și pe peretele din fața biroului… atenția mea fiind captivată mai mult de aceste spectre decât de teoriile ce trebuie învățate după o anumită schemă și doar ea, fără alte cuvințele în plus sau mai știu eu ce idei ajutătoare înțelegerii. Schema de la tablă trebuie să fie întocmai și pe caiet fără o virgulă, paranteză, liniuță sau cuvânt în plus ori vreo altă distribuire în pagină a schemei! Ce tâmpenie.. ce sistem cretin… fără să ne lase să ne dezvoltăm propria creativitate în exprimare, în înțelegere ori învățare. Însă să revenim la lucrurile cu adevărat interesante și anume spectrele de lumină sub formă de cercuri concentrice și nuanțe diferite, dar și la celelalte poze, poze de dimineață, poze de la prânz, poze de seară.

Din lipsă de somn și prea multă oboseală, am să vă las în compania pozelor de mai jos… promițând pentru mâine un post mai bun!

Această prezentare necesită JavaScript.

Parfumuri

Am promis de ceva timp că voi posta despre parfumuri o continuare și anume cum se fac ele, cum se prelucrează materia primă, ajungându-se la lichidul din sticluțele pe care le folosim noi zi de zi. Ei bine țin să vă anunț că procesul este unul complex plin de multe secrete, iar aici veți găsi ceva să zicem sumar, deoarece adevăratele rețete sunt ținute în secret de către marile parfumerii.

Dacă data trecută,vineri, v-am vorbit despre categoriile de parfum și despre istoria parfumului în articolul ce îl puteți citi aici: Vineri…parfum! , astăzi am să vă vorbesc despre obținerea parfumurilor și anume despre obținerea compușilor aromatici.

Ei bine, în general, parfumurile sintetice se obțin prin metoda sintezei organice(extracție) și ulterior prin purificare. Cele naturale, au un proces mai complicat și îndelungat de extragere a compușilor aromatici din materia primă. Prin extragerea compușilor rezultă uleiurile esențiale și uleiurile solide, această caracteristică între esențial și solid este dată de ceara conținută de ulei și concentrația acesteia în soluția extrasă. Tehnicile acestea de extracție modifică mirosul compușilor organici extrași datorită solvenților folosiți, a temperaturilor ridicate și a oxigenului prezent în procesul de extracție.

Una din tehnicile folosite în extragerea compușilor aromatici este macerarea( fiind cea mai folosită). Macerarea se realizează prin scufundarea materiei prime într-un solvent(hexan și dimetil) ce dizolvă compușii aromatici( câteva ore- luni). Macerarea se folosește în cazul compușilor sensibili la temperaturi ridicate sau foarte sensibili.

De altfel se mai folosește și dioxidul de carbon lichid datorită temperaturii scăzute și a lipsei reactivității solventului, compușii extrași păstrându-și foarte bine mirosul original. Pe lângă asta se mai folosește și etanolul pentru materia primă uscată sau cu un conținut de apă scăzut.

O altă metodă este distilarea uscată ce se realizează la temperaturi ridicate fără apă pe post de solvent, compușii organici fiind eliberați din materia primă. Această metode se folosește în cazul materiilor prime lemnoase. pe lângă distilare mai întâlnim și fracționarea ce exclude anumiți compuși organici din materia produsului finit.

După cum știți compușii aromatici se mai extrag și din citrice, iar pentru a face posibilă extragerea trebuie știut că acea coajă a citricelor se stoarce, acestea fiind foarte profitabile datorită cantității de uleiuri aromatice extrase.

După cum ați văzut mai sus există diferite metode prin care se extrag compușii organici aromatici, ei bine, există posibilități când nici una din cele de mai sus să nu fie o posibilitate, iar atunci intervine absorția în ceară sau uleiuri  solide cu alcool etilic.

Mai departe după ce uleiurile aromatice au fost extrase prin una din metodele de mai sus, ele sunt diluate cu o cantitate de solvent pentru a le face mai ușor de utilizat, solvenți precum: jojoba, uleiul de cocos, etanolul și apa. Cantitatea de uleiuri aromatice din parfumuri le încadrează pe acestea în diferite categorii: apă de solide( 1% compuși aromatici), apă de colonie( 2-3% compuși aromatici), apă de toaletă(5-20% compuși aromatici), apă de parfum (până la 30% compuși aromatici) și extras de parfum ( până la 40% compuși aromatici).

Cam atât pe ziua de astăzi, vă aștept poate mai târziu ( nu promit), dar dacă nu, cu siguranță mâine cu ceva poze , iar mâine mă puteți găsi și pe MWB, la România este Most Wanted!

 

 

Miercurea fără cuvinte (24) – În aer liber

În primul rând îmi cer scuze că n-am mai apucat să scriu, dar am un motiv: ȘCOALA! Îmi ocupă mai nou tot timpul, iar cel liber: îl dorm sau îl pierd aiurea benoclându-mă în gol la… NIMIC!

Astăzi însă, în timp ce mă apucasem să scriu postul promis de vineri pentru luni ce avea să fie o continuare a acestui post: Vineri…Parfum! , am mai intrat și pe facebook, iar facebook-ul m-a făcut să ies din casă! ( vedeți.. un lucru benefic al postului… o să îl descoperiți pe parcurs!). Cum m-a făcut facebook-ul să ies din casă? Ei bine, pe pagina principală de NEWS FEEDS, Centrul Brâncuși Târgu Jiu, făcea următorul anunț:Peste o ora începe spectacolul evocator „178 ani de teatru în Târgu-Jiu”. Haideți în curtea Casei Măldărescu, intrarea este libera! Clar m-a făcut să ies din casă ( îmi plac chestiile culturale.. și chiar nu am avut nimic de pierdut). Mă așteptam să fie o piesă de teatru, sau ceva în gen, fiind aniversarea a 178 de ani de teatru în Târgu-Jiu și asta a și fost, o piesă de teatru cu un început chiar foarte educativ, având în scenă două mari personalități Gorjene: Alexandru Vlahuță și Costache Stanciovici Brădișteanu. Stanciovici a fost cel ce a pus în scenă, în curtea casei Uței Mădărescu, prima piesă de teatru numită Regulus( a unui austriac), împreună cu copii de la școala gimnazială ce-și avea locul chiar în acea casă și cu sprijinul boierului Bengescu, chiar în locul în care a fost pusă și astăzi, aceeași curte, aceeași grădină sub veghea aceluiași copac de sute de ani( o atmosferă.. de vis, au reușit să creeze în anul 2012). După cum spuneam în prin plan se aflau cei doi, aflându-se la bătrânețe și discutând despre cum Costache a pus în scenă la numai 17 ani alături de niște copilași această piesă ce o jucase și el… însă la terminarea studiilor. Practic el a fost cel care în anul 1834 a pus bazele teatrului târgujian, în curtea casei Măldărescu, veche de mai bine de 4 secole. O casă boierească, locul unde se afla centrul Târgu-Jiului odinioară, locul unde se afla școala gimnazială, locul unde s-a născut o cultură! pe lângă povestea lui Costache despre punerea în scenă a piesei Regulus, acesta prezice faptul că  peste ani va exista în aceeași casă o școală de teatru pe nume JOC ( școala actuală) și îi propune acestuia un drum printre vise, către viitor ( zilele noastre) la unul din spectacolele școlii, în aceeași curte în care se aflau și ei. Au jucat o piesă în care au interpretat diferite scene, au cântat ( de mi s-a făcut pielea de găină) și au dansat step!

A fost o seară excepțională. O seară în care am trăit în trecut viitorul! O seară ca asta ar trebui să se mai organizeze din când în când! Mai jos, am să vă las câteva poze ( făcute cu tableta) … că de, am avut și aparatul cu mine… dar cardul l-am uitat în laptop :)) așa că îmi cer mii de scuze pentru calitatea pozelor !

Vă doresc o miercuri cât mai plăcută! Pe data viitoare, dragilor!

Această prezentare necesită JavaScript.

Pulpe umplute :)

Astăzi, duminică, am să vă invit iar la masa… că tot nu v-am mai invitat de mult. M-am gândit la ceva ce nu mâncăm în fiecare zi.. așa că azi v-am pregătit o farfurie cu cartofi, roșii și pulpă umplută. Bine.. e impropriu spus pulpă umplută.. ci mai degrabă pieliță de pulpă umplută. O să vedeți în rândurile de mai jos de ce.

Ingrediente: 4 pulpe( pentru 4 porții), o jumătate de ardei gras roșu, o jumătate de ardei gras galben( dacă sunt mici se pune unul întreg din fiecare), 4 linguri(normale) de smântână, o jumătate de borcan de ciuperci tăiate cubulețe, sare,pătrunjel și cimbru.

Mod de preparare: Se ia pielița de pe pulpele de pui astfel încât să nu se rupă și se pun undeva să nu vă încurce( vedeți apoi galeria de mai jos), se dezosează carnea de pe pulpe și se taie felii iar apoi cubulețe punându-se într-un castron. Apoi adăugăm jumătățile de ardei tăiate cubulețe, ciupercile, peste un praf de sare, un praf de cimbru și o jumătate de mână de pătrunjel tăiat. Peste se pun cele 4 linguri de smântână și se amestecă până se ”omogenizează” cât de cât. Conținutul îl punem apoi în pielițele de pui și împachetăm în așa fel încât să fie sub formă de pulpă. Le punem într-o tavă iar peste punem ulei care să ajungă până la jumătatea pulpelor. Le băgăm la cuptor 30-40 de minute ( sau până ce pulpele se rumenesc , depinde de cuptor).

Mod de servire: Se servesc cu o garnitură de cartofi natur sau legume ( ca să nu pice greu la stomac). Un pahar de vin roșu alături este combinația perfectă 😀

Această prezentare necesită JavaScript.

Vineri… parfum!

Când ești elev ce zi poate fi mai frumoasă dacă nu ziua de vineri? O zi de parfum! Și dacă vineri e o zi de parfum, eu vă invit să vorbim despre parfumuri! Mă gândeam să vă introduc puțin în istoria parfumurilor și cred că asta am să și fac în continuare.

Așadar, în primul rând mulți știm că un parfum este ceva ce miroase frumos și atât. Ei bine, un parfum este un amestec de uleiuri aromatice, de fixativi și de solvenți, acestea dând mirosul plăcut din jur. Acum, cu toții știm că aromele parfumurilor diferă de la parfum la parfum… iar de la câteva game s-a ajuns la zeci, în continuare eu am să vă zic câteva feluri mai cunoscute precum cele florale ( esențe florale), citrice, orientale ( se combină esențele de vanilie cu cele florale și lemnoase), lemnoase ( lemn de santal, în general cele frumos mirositoare), chypre ( din mușchi de stejar), fougere ( lavandă și mușchi de stejar), aldehidice ( din compuși organici precum aldehidele), piele ( esență de tutun, miere, lemn ce dau un miros asemănător celui al pielii proaspăt spălate).

Parfumeria a apărut prima dată în Mesopotamia și Egipt, fiind preluată de Romani și Perși. Cuvântul parfum provine de la latinescul ” per fumus” ce înseamnă ”prin fum”. Prima femeie, Tapputi, a distilat flori ce le-a filtrat și refiltrat alături de uleiuri aromatice până ce soluția căpăta un miros cât mai plăcut. Acum aproape 7 ani s-au descoperit parfumuri vechi de peste 4000 de ani în Cipru ce erau din coriandru, migdale, rășină, mirt și bergamont. Prin secolul 9, un arab Alkindus, a scris o carte intitulată ”Chemist a parfumurilor și distilării” ce conține peste 100 de rețete de preparare a tot felu de soiuri aromatice, parfumuri, alături de ustensilele necesare și de procesele detaliate de distilare. În Europa de Vest arta preparării parfumurilor s-a descoperit abia în 1221, iar în 1370 a fost creat un parfum din uleiuri aromatice și alcool. Modalitate de preparare s-a îmbunătățit abia în perioada Renașterii în Italia, urmând noi îmbunătățiri în secolul 16 în Franța, de către parfumerul personal al lui Catherine de Medici, Rene ce își ținea rețetele ca pe un secret sfânt.

Parfumurile se obțin prin diluarea uleiurilor aromatice cu cantități corespunzătoare de solvenți( jojoba, ulei de cocos fracționat, ceară și cel mai frecvent etanolul). Cele nediluate pot provoca numeroase alergii datorită concentrației ridicate de compuși volatili.

Dacă pe vremea aceea erau folosite doar de bogătași și erau create de către parfumeri personali și rareori disponibile în magazine , astăzi ele pot fi găsite oriunde, în special pe net. Există n magazine online de parfumuri cu n sortimente și n prețuri accesibile oricui ( de la cel mai ieftin la cel mai scump). Dacă atunci parfumurile reprezentau o fiță pentru clasele sociale de bogătași, astăzi parfumurile au devenit indispensabile tuturor, o necesitate.

Pe data viitoare, mâine voi scrie detaliat cum se obțin parfumurile ( procesul)! Până atunci salutări!

Leapșa de pe tastatură!

Am găsit la Minnie o leapșă interesantă și am hotărât să o preiau și aici la mine pe blog!

este vorba despre următoarele: fiecare literă din pseudonimul de pe blog să reprezinte un blog ce începe cu litera respectivă.Mi s-a părut interesant dintr-un singur motiv: uite așa mai descoperim unii de la alții bloguri noi poate chiar și interesante, pe placul nostru.. că na blogosfera-i mare… mereu omitem oameni interesanți!

Să începem:

P – Probiu

I – Impulsuri foto

S – Slowholic

H – Hai să râdem

C – Colțul cu muzică

K – Kadia

Y – și aici mă opresc că sincer n-am!

Sper să vă fi plăcut leapșa , iar eu îi invit la leapșă și pe subsemnații de mai sus ( dacă nu  au preluat-o deja) și pe oricine altcineva mai poftește!

Generația de azi

Aveam de ceva timp cuvintele acestui post în minte… iar acum, cuvintele mi-au prins contur și m-am hotărât în sfârșit să vorbesc și despre asta. Despre generația de azi, generație din care fac parte și de care încetul cu încetul am ajuns să fiu mândră.

Da, este o generație forată din 2 jumătăți: oamenii ce trebuie cu adevărat apreciați și oamenii ce nu merită respectul nimănui precum așa numitele pițipoance și așa numiții cocalari, care în fond și la urma urmei sunt și ei oameni, oameni ce prin înfățișările extravagante și sub tonele de pudră din machiaj, prin vocabular și îmbrăcăminte încearcă de fapt să se desprindă de EU-ul lor adevărat pentru faimă, popularitate.. pentru a fi TARI/COOL. După umila mea părere, un machiaj ar trebui să fie discret și să-ți scoată în evidență trăsăturile TALE nu să ți le acopere ori să-ți creeze altele mai ”frumoase” și apreciate, într-adevăr, de cei din jurul nostru.

Aceeași generație. Două tabere total diferite. Toată lumea etichetată la fel de drastic. Toți suntem etichetați precum generația facebook ( asta nu neg.. e chiar adevărat). Însă toți suntem etichetați ca o generație depravată, făcută praf. O generație ce nu va putea readuce țara pe picioare ci o va scufunda de tot. De scufundat poate nu o să os cufundăm, dar de adus pe picioare, nu e vina noastre că voi cei care ați distrus-o și o distrugeți nu ne lăsați să căpătăm forțe pentru a o redresa, distrugându-ne și pe noi.

Ziceam mai devreme de facebook. Facebook-ul este într-adevăr o piesă din viața noastră. Este locul în care ne împărtășim pozele, prieteniile,chiar și gândurile. Locul unde promovăm ceva, locul unde majoritatea din noi ne exteriorizăm. Mulți spun că nu suportă facebook-ul, dar sunt logați pentru noutăți, mulți spun că nu suportă timeline dar toți avem un facebook cover ce ne reprezintă gândurile, sufletul, mintea. Fiecare din noi ( dacă nu punem poze ce au o însemnătate în sufletul nostru) căutăm tot felul de coveruri cu texte și imagini sugestive, să devină graiul mut al sufletului nostru.

Însă vreau să spun că în această generație facebook există oameni care chiar au ceva de spus, de arătat, au ceva să vă învețe, fie că sunteți din generația anterioară sau cea care ne precede 🙂 . Învățați să nu mai vorbiți despre majoritate, pentru că majoritatea NU suntem așa. Majoritatea avem CEVA de spus, de arătat, într-adevăr avem și de învățat! Până la urmă fiecare generație a avut, are și va avea criticile ei și uscăturile ei. De mult era criticată moda anilor 60-70, acum se revine la ea și este prețuită, oare peste ani o să fie prețuită și generația mea, generația facebook?

Voi ce părere aveți? Voi cum criticați generația? Sau cum o lăudați? Voi ce părere aveți?

sursă youtube ( user RoadRunnerRecords)

Miercurea fără cuvinte (23) – Pe nepregătite

Chiar dacă a început școala, am și uitat că mâine e miercuri. Am uitat că la ora 00 din această noapte am o postare de adus aici pe blog. Mi-am adus aminte tocmai la orele 23 de acest lucru. M-am ridicat din pat, căci acum programul îmi este de dimineață de la orele 7 și 45 de minute și am adunat aici ceva fotografii de ieri. M-a luat pe nepregătite, dar a fost primul lucru ce mi-a trecut prin minte și sper ca și vouă să vă facă placere!

Această prezentare necesită JavaScript.

Vă doresc o zi cât mai plăcută!

Sper să vă fi plăcut ale mele bunătăți!

Bolile sufletului

Astăzi m-am hotărât să scriu articolul pentru Blog Power de pe MWB,  pe o temă propusă de Bianca. O temă … cu un subiect profund aș putea spune. Tema, după cum cred că v-ați prins deja, este chiar titlul acestui post. O temă greoaie aș putea spune, deoarece poate fi privită din N unghiuri sub X aspecte în Z moduri de către fiecare din noi.

Pentru parcurgerea acestei teme, Bianca ne propune un set de 3 întrebări… iar acum am să o citez, urmând în continuare să discutăm pe baza lor 🙂

Bolile sufletului

  • Ce este mai grav: să fii bolnav psihic sau fizic?
  • Este medicina capabilă să vindece durerile sufletești?
  • V-ați simțit vreodată bolnav spiritual și cum ați ieșit la liman?

După cum spuneam mai devreme această temă poate fi privită din N unghiuri sub sub X aspecte în Z moduri de către fiecare din noi. Abordând primul subpunct al Biancăi ne dăm seamă că în mintea noastră apar mii și mii de gânduri asupra vieții noastre de până acum, încercăm să delimităm psihicul și fizicul, dându-ne seama că este peste putința noastră, ele fiind parcă de nedespărțit și totuși atât de dureroase separat dar împreună. Știu pare ciudat ceea ce tocmai am zis. Însă durerea psihică provoacă și durere fizică, precum și invers, fiind un proces total inconștient. Spre exemplu, dorul unei persoane, pierderea acesteia definitivă îți produce conștient o durere psihică/sufletească, această durere inconștient producând lipsa chefului, lipsa  poftei de mâncare ( ce duce la slăbirea organismului), dureri de cap și alte cele, producând astfel inconștient durerea fizică. Durerea fizică în schimb: o lovitură, o tăietură îi induce minții noastre și o durere psihică, deoarece psihicul și fizicul sunt strâns legate între ele. Așadar, pentru mine ambele sunt la fel de grave, pentru că ambele se produc una pe cealaltă. Nu există nicăieri una fără cealaltă la fel cum inexistența lor nu poate fi produsă, ele fiind programate în genele noastre să se declanșeze la diferiți stimuli de viață.

Dacă boala psihică și cea fizică am spus că se induc una pe alta inconștient, ei bine ele nu pot fi ambele vindecate de medicină. Dacă medicina mai poate vindeca anumite boli legate de fizicul omenesc, de corp și de organele componente, medicina nu poate soluționa problemele sufletești la fel cum nu este capabilă să vindece toate bolile existente, precum cancerul. Pentru bolile sufletești ar exista psihologi, însă psihologii sunt puși pentru a descoperi frământările tale sufletești, de vindecat ele nu se mai pot vindeca! Se pot închide, dar rana rămâne vie în sufletele noastre pe tot parcursul vieții. Ea este semnul unui psihic nevindecat în totalitate, amintirile apărând de fiecare dată când prind ocazia. Bine, adevărat este și faptul că o urmă a unei boli fizice rămâne undeva în adâncul unor celule afectate, dar fără risc de recidivare în majoritatea cazurilor. Pe când aceste boli sufletești tind mai tot timpul să recidiveze și recidivează dar nu în totalitate, fiind stopate de mintea umană și de dorința acesteia la un nivel mediu, acest nivel mediu fiind de fiecare dată mai avansat sau neavansat ( depinde de structura sufletească a fiecăruia). Pe scurt, nu consider că medicina poate soluționa problemele sufletești, psihologia fiind o ramură îndepărtată a medicinei, medicina ocupându-se fix de repararea și restabilirea normală a funcțiilor fizice.

Iar acum, ca să ating și ultimul punct propus, am să răspund printr-un mare DA. Fiecare din noi avem probleme sufletești, fie că ne moare pisica, avem anumite decepții în lume ori mai știu eu ce alte chestii. Din păcate ne confruntăm cu aceste probleme sufletești încă de mici.. de foarte mici, de cum începem să distingem lucrurile cât de cât unele de altele, de cum învățăm să prindem grai. partea cu limanul… și aici ar fi ceva de discutat. Pentru mine viața ( în contextul de față) este asemenea unui ocean presărat cu insule ce se scufundă și valuri înalte, iar noi simpli înotători ce își caută disperați un țărm. Înotăm și înotăm până ieșim la liman, dar insula… insula se scufundă, iar noi, noi devenim iarăși înotători spre liman, un alt liman ce se va scufunda, la fel ca viața, la fel ca toate visele într-o bună zi cu soare sau cu ploaie. Fiecare ieșim la liman într-un fel sau altul , mai repede sau mai târziu, mai ușor sau mai greu. Dar viața este făcută în așa fel încât nimic să nu fie perfect, sufletul nefiind astfel o excepție, îmbolnăvindu-se mereu și mereu de altceva, la fel ca și trupul ce pică pradă în ghearele bătrâneții și ale timpului, ale bolilor și ale morții.

Sper să nu vă fi indispus prea mult cu aceste concepții ale mele asupra lucrurilor de genul. mi-a făcut plăcere să îmi expun părerea și despre așa ceva.Acum, vă las.. căci idei nu mai am.. dar vă invit și pe voi să participați la Blog Power de pe MWB.

Mai participă și ei ( poate vă plac! ) :

Mers pe bicicletă

Blocat în ocean

Dragostea nu se bagă la spam!

Stresul și efectul placebo

Eu –  medicul sufletului meu!

Suflet bolnav de lume

Un nou început …

… de clasa a 11-a. Iarăși o nouă clasă ( de 2 ani ne tot plimbăm cu cortul prin liceu), altă profă de română ( tot de 3 ani le tot schimbă)… ce să ceri.. sistem românesc! Un nou coleg… o dirigintă schimbată (aceeași persoană cu un alt fel de a fi față de noi.. nebunii școlii). Îmi și amintesc începutul clasei a 9-a când nu știa săraca cum să ne mai cumințească, îmi amintesc și războiul dus cu noi pe parcursul clasei a 10-a. Nu îmi pot aminti însă când am schimbat-o și am câștigat-o de partea noastră 😕 .

Ziua asta pe care am așteptat-o să vină și să stea pe loc.. a trecut și ea, ca orice altă zi, ca orice altă clipă. Acum, parcă îmi e dor iar de vară, de soare și parcă în nici un caz de școală.  Parcă nu mai vreau școală, program, programul după care tânjeam acum ceva zile.

Încerc de ceva ore să leg ceva cuvinte aici.. dar nu-mi iese parcă nicicum. Mereu găseam câte ceva de făcut. Mereu îmi uitam cuvintele și mereu ajungeam la ”dor” scumpul dor de toate, în anumite momente chiar și de școală, de ore, de pauze… de tot. Mă întreb de ce? De ce mă chinui să leg câteva cuvinte? Într-un nou început ar trebui să se găsească atâtea cuvinte, atâtea lucruri noi… și totuși… parcă e la fel.. parcă vara nici nu a fost.. parcă săptămâna trecută eram tot la școală, aveam un program încărcat.. atâtea cerințe. Azi .. parcă totul e la fel… la fel de monoton ca ieri și alaltăieri.. pare a fi un nou început vechi, fără a avea ceva schimbat.. poate doar niște cifre, o altă încăpere, altă organizare pe bănci și un coleg nou. În rest totul pare la fel… absolut la fel.. bine… poate câteva relații schimbate… câteva legături ce nu se vor mai suda niciodată și vor rămâne așa… pur și simplu .. undeva.

Dimineață… dimineață e prima zi de școală cu adevărat… prima zi cu ore… prima zi de notițe. Prima zi în care o să  încercăm să ne punem în aplicare un proiect ( câțiva elevi): de a renunța la caiete și a lua notițe precum popoarele civilizate pe laptop-uri. Tratative cu fiecare profesor în parte ( unii sunt deja de acord și ne promovează ideea prin cancelarie… IEEEEI ). Comparații la sfârșitul semestrului : notițele noastre de pe laptopuri cu ale celorlalți de pe caiete. Ceva nou… aproape singurul lucru ce mă mai încântă că începe școala. Și totuși.. o să îmi fie dor să scrijelesc cu pixul pe hârtie. Știu asta. Dar lumea evoluează, tehnologia la fel… iar noi trebuie să evoluăm o dată cu ea în lucrurile bune. Iar eu consider , deocamdată, această idee un lucru bun.. ceva nou la noi ( în liceele de stat.. că cele private practică așa ceva … la fel ca și facultățile).

Voi ce credeți? Avem vreo șansă? Putem schimba ceva ( câțiva elevi) în învățământul românesc. Putem oare noi evolua la fel ca și celelalte state? Putem oare noi deveni civilizați. Putem oare să nu mai fim măcar într-un lucru cu 50 de ani în urma lor.. ori chiar mai mult? Voi ce părere aveți?

~~VS~~

Ultimele ore…

… de vacanță. Da, ultimele ore de vacanță. Ultimele ”pregătiri”, pentru ceilalți, au loc chiar în aceste ultime ore. Spun pentru ceilalți deoarece eu singurul lucru pe care m-am preocupat să-l cumpăr a fost o geantă banală de școală, ca orice copil ce se duce la școală să mai învețe câte ceva nu să facă parada modei. Nici măcar caiete nu mi-am luat încă… de cărți nici nu mai vorbesc. Pentru mine mâine-i vremea de cumpărat astfel de chestii, nu în vacanță.

Acum, abia aștept să înceapă școala.. prima zi este întotdeauna cea mai amuzantă, în care te poți bucura de cele ce fac parada modei, pentru că în fiecare școală există astfel de specimene ce petrec săptămâni prin magazine pentru a-și alege tot felul de haine, genți sofisticate și pantofi cu tocuri imense. Pentru mine tot mediul online e cel mai potrivit. Decât să pierd timpul aiurea prin magazine, mai bine caut pe net.. că de aia s-a inventat netul, să-ți facă munca și căutările mai ușoare. Așa cu după mine s-ar cumpăra numai genți, pantofi și haine online , că se găsesc atât haine de barbati cât și pentru genul feminin! Mai mult timp liber, mai multe locuri în care poți căuta într-un timp mult mai scurt și fără dureri de picioare, fără a fi constrâns de program de închidere al magazinului. Însă nu am înțeles niciodată de ce parada modei trebuie făcută la școală și nu atunci când te duci într-un club? Iar, dacă ar fi după mine aș băga uniformă obligatorie… da să fie aleasă de către elevi ca și model dar aș elimina suferința de pe chipurile celor ce nu au posibilitatea să-și cumpere asemenea îmbrăcăminte ori accesorii, aș elimina batjocura.

Voi ce părere aveți: uniformă sau fiecare cum îl taie capul în fiecare zi?

Posturile pot invoca?

Stau acum și mă întreb dacă există o putere a cuvintelor în lumea exterioară ! O putere de invocare sau orice altceva! Știu că, cuvintele au puterea de a răni și a face un om fericit, dar oare pot ele să invoce ploaia, soarele, norii și chiar pe toate în aceeași zi? Întrebarea asta nu mi-o adresez doar mie ci vi-o adresez și vouă!

Dacă mai țineți minte postul de ieri, ”Nori pe cer … nori în suflet?”, vă aduceți cu siguranță aminte că imploram norilor ploaie, cerului un soare mai blând, toamnei frunze arămii și vântului să bată. Ei bine , cuvintele fiind puține, se pare că n-au reușit decât să invoce stropii de ploaie, norilor să dispară, soarelui să apară și vântului să bată. Frunzele se încăpățânează, încă, să rămână verzi alături de căldura înăbușitoare de afară.

Știu că au putere cuvintele interioare, cele auto-sugestive minții și corpului  tău. Până la urmă și acelea au fost cuvinte interioare, le-am scris dar le-am simțit undeva în adânc de unde au pornit. Însă ele nu au fost destinate ca mesaj minții ori corpului meu, ele au fost destinate pur și simplu unei părți abstracte din Univers, necunoscută poate de nimeni. Să mă fi auzit pe mine oare… un omuleț în plus pe pământ?

Urmăream acum câteva luni un documentar despre puterea cuvintelor și dorințelor interioare asupra universului, a faptului că prin concentrarea minții și expunerea clară a cuvintelor și dorințelor tale… undeva departe universul îți îndeplinește cele cerute trimițându-ți spre împlinire dorințele. mi s-a părut ceva interesant fiind vorba de puterea de concentrare a minții de fapt, spunându-se că prin această putere te poți vindeca ( autosugestie) de anumite boli. poate sunt aberații, poate nu. Ce-i drept e faptul că puterea asta de concentrare a minții există în interiorul nostru neantrenată în schimb. Pe puterea de concentrare a minții bazându-se shaolinii ( ce se spune că încă mai există undeva în vârf de munte, unde tehnologia încă nu a ajuns sau unde nu vrea să ajungă).

Eu, rămân însă cu nelămurirea mea, pentru că.. până acum.. puterea mea de concentrare a fost doar asupra durerilor de cap.. pe care da… reușesc să le alung fără pastile… continui însă să mă întreb dacă puterea mea de concentrare este la un nivel minim or mediu ce tine spre avansat. Mi-am dorit să fie soare( o dorință pură fără insistențe) după ploaie… ei bine de câteva ore soarele domnește pe cer cu norii departe în stânga și în dreapta. Acum, am o dorință profundă de a începe și a nu începe școala… oare se anulează între ele? Dacă da… ce o să rămână totuși până la urmă?

Gata cu întrebările, poate v-am aburit prea mult și nu vă face plăcere, am să vă las mai jos în compania unei galerii de poze și a unei melodii, urându-vă o zi de sâmbătă minunată.

Această prezentare necesită JavaScript.

sursă youtube ( user LovexxMuzik )

Nori pe cer … nori în suflet?

Se spune că vremea-i frumoasă atunci când în suflet e soare. Se spune că ploaia-i mai rece atunci când în suflet te doare. Se spune că vântul nu bate pe loc când iubești, dar frunzele toate se mișcă … Versurile acestea îmi răsună în minte de ore întregi.

Eu azi m-am trezit cu soarele sus pe cer după o noapte de coșmaruri. Ca de fiecare dată, obișnuiesc să-l urmăresc pe cer. A dispărut. S-a dus dincolo de nori. Întuneric pe stradă. Oare ce înseamnă asta pentru sufletul meu? Un amalgam cu siguranță. Un amestec de lumină și întuneric. Afară mă așteptam să fie răcoare, răcoarea aceea a norilor de deasupra noastră. Așteptam ca ploaia să cadă. Să se lovească de pământul însetat. Căldura însă îmi înăbuși această dorință. Sub nori dăinuie și acum mercurul ridicat la 30 de grade în termometre. Picăturile de ploaie parcă nu vor să se rupă din nori risipindu-se în abur până pe pământ. Prin căldura înăbușitoare de afară se pare că și vântul bate aspru pe loc, fără putere, fără pic de viață.

Nici nu știu de ce oare aștept ploaia. O ploaie rece de toamnă. Aștept să cadă frunze. Frunze arămii de toamnă. Aștept un soare mai blând. Un soare cu dinți de toamnă. Aștept ca vântul să bată iar răcoros ca noaptea. Aștept un vânt rece de toamnă. Aștept și-aștept degeaba, afară pare a fi un început de vară. Frunze verzi, căldură și nori negri fără picături de ploaie.

Privirile îmi sunt atrase în continuare de către geamul descoperit de draperie. Norii sunt la locul lor cu soarele în spate. Frunzele pomilor nu vor să se miște în bătaia vântului lăsând întunericul să pună stăpânire din ce în ce mai mult pe Pământ. Îmi doresc să plouă. Deși, conform versurilor n-ar fi tocmai o dorință normală. Dar de o ploaie rece toți avem nevoie pe o toamnă călduroasă ca asta ( în sud.. că în nord mercurul șade liniștit sub 0 grade).

Însă acum stau și mă întreb oare versurile din început să fie adevărate, oare atunci când vremea-i frumoasă în suflet e soare? Oare atunci când ploaia-i mai rece în suflet mă doare? Nu-mi pot da seama decât că acum e un amalgam de lumină și întuneric, de fericire și tristețe. Oare când în sfârșit stropii de ploaie se vor rupe din nori și vor cădea reci pe Pământ amalgamul meu va fi cu adevărat limpezit? Fericirea va fi ștearsă de pe străzile tristeții, sau va fi invers știind că după fiecare ploaie apare un curcubeu și după fiecare nor iese mândră o rază de soare!

Mai jos vă las în compania a două melodii 🙂 ce se regăsesc printre cuvintele de mai sus. Dar adunate, mai jos, par mai ok!

sursă youtube ( user catmusicoffice)

sursă youtube ( user JamesMorrisonVEVO )